sâmbătă, decembrie 2, 2023

De ce unii zic mai mult DA, iar alții mai mult NU

Unii indivizi se inserează cu ușurință în pandemia COVID-19, în mișcarea Black lives matter, în legea educației sexuale, în cenzura practicată de marile platforme sociale etc. Unii indivizi poartă cu ușurință mască, renunță cu ușurință la privilegiile lor albe, denunță cu zel rasismul, nedreptatea, unii i-ar șterge instant contul de Twitter al lui Donald Trump, unii ar trece ușor peste acordul părinților pentru a face educație sexuală etc. Unii indivizi spun cu ușurință Da, Da, Da (pe cînd alții spun mai degrabă Nu, Nu, Nu). De dimineață, mi-au căzut ochii pe o înregistrare youtube care înfățișa o masă de americani așezați laolaltă în poziție lotus, cu mîinile ridicate în aer (în semn de remitere), cu mască pe chip, repetînd la unison un soi de crez oficiat de un individ la microfon: “… mă angajez să fac tot ce imi stă în putere să îmi educ comunitatea, să îmi iubesc vecinul negru așa cum îmi iubesc vecinul alb”. Profesiunea de credință se întrerupe brusc, fiindcă videoclipul nu durează decît 29 de secunde, însă atmosfera colectivă e suficient de expresivă încît să devină de îndată plină de semnificație.

La vederea mărturisirii de credință, unii vor spune entuziasmați Da-da-da, alții  vor spune indignați WTF (Nu-nu-nu). De ce?

Zilele trecute citisem postarea președintelui Facebook, M. Zuckerberg, care își făcea cunoscută surescitanta decizie de a nu bana postările despre protestele din Minnesota ale președintelui SUA, Donald Trump.

M. Zuckerberg spunea cam așa:

“This has been an incredibly tough week after a string of tough weeks. The killing of George Floyd showed yet again that for Black people in America, just existing means risking your life. This comes weeks after the killing of Ahmaud Arbery and Breonna Taylor, and in the midst of Covid having a  disproportionate impact on the Black community in the US. It continues a long and devastating history of human loss going back centuries. I know the conversations happening amongst our Black friends, colleagues and neighbors are incredibly painful. As Americans, this affects all of us and we all have an obligation to help address the inequality in how justice is served. This is something I care deeply about.

I’ve been struggling with how to respond to the President’s tweets and posts all day. Personally, I have a visceral negative reaction to this kind of divisive and inflammatory rhetoric. This moment calls for unity and calmness, and we need empathy for the people and communities who are hurting. We need to come together as a country to pursue justice and break this cycle.

But I’m responsible for reacting not just in my personal capacity but as the leader of an institution committed to free expression. I know many people are upset that we’ve left the President’s posts up, but our position is that we should enable as much expression as possible unless it will cause imminent risk of specific harms or dangers spelled out in clear policies. We looked very closely at the post that discussed the protests in Minnesota to evaluate whether it violated our policies. Although the post had a troubling historical reference, we decided to leave it up because the National Guard references meant we read it as a warning about state action, and we think people need to know if the government is planning to deploy force. Our policy around incitement of violence allows discussion around state use of force, although I think today’s situation raises important questions about what potential limits of that discussion should be. The President later posted again, saying that the original post was warning about the possibility that looting could lead to violence. We decided that this post, which explicitly discouraged violence, also does not violate our policies and is important for people to see. Unlike Twitter, we do not have a policy of putting a warning in front of posts that may incite violence because we believe that if a post incites violence, it should be removed regardless of whether it is newsworthy, even if it comes from a politician. We have been in touch with the White House today to explain these policies as well.

There are heated debates about how we apply our policies during moments like this. I know people are frustrated when we take a long time to make these decisions. These are difficult decisions and, just like today, the content we leave up I often find deeply offensive. We try to think through all the consequences, and we keep our policies under constant review because the context is always evolving. People can agree or disagree on where we should draw the line, but I hope they understand our overall philosophy is that it is better to have this discussion out in the open, especially when the stakes are so high. I disagree strongly with how the President spoke about this, but I believe people should be able to see this for themselves, because ultimately accountability for those in positions of power can only happen when their speech is scrutinized out in the open.”

Cu alte cuvinte, deși postările lui Trump îi fac greață, nu e bine ca o platformă socială de magnitudinea lui Facebook (2,6 miliarde de useri activi în 2020) să cenzureze libertatea de expresie, iar oamenii ar trebui lăsați să își formeze singuri o opinie pornind de la cele văzute, citite și cîntărite.

La scurtă vreme, mi-au căzut ochii pe un articol din POLITICO, “Facebook divided by Zuckerberg’s decision not to moderate Trump”, care ne informa că decizia lui Zuckerberg de a nu cenzura “tweet-urile incendiare” ale lui Donald Trump (When the looting starts, the shooting starts, LAW AND ORDER! etc) a divizat angajatii multinaționalei Facebook în două:

“I work at Facebook and I am not proud of how we’re showing up. The majority of coworkers I’ve spoken to feel the same way. We are making our voice heard,” Jason Toff, a director of product management, tweeted on Monday.

“The hateful rhetoric advocating violence against Black demonstrators by the U.S. president does not warrant defense under the guise of free expression,” one company official posted on their Facebook profile. The person, a former Republican senior staffer who was among those who took off work, declined to be named out of concern about public recrimination.

Censoring information that might help people see the complete picture is wrong. But giving a platform to incite violence and spread disinformation is unacceptable, regardless who you are or if it’s newsworthy,” tweeted Andrew Crow, Facebook’s head of design for Portal. “I disagree with Mark’s position and will work to make change happen.

“As allies we must stand in the way of danger, not behind,” product designer Sara Zhang tweeted Monday.

We recognize the pain many of our people are feeling right now, especially our Black community,” Facebook spokesperson Andy Stone said in a statement. “We encourage employees to speak openly when they disagree with leadership. As we face additional difficult decisions around content ahead, we’ll continue seeking their honest feedback.”

Dar se pare că:

“… Zuckerberg has made it clear that popularity isn’t his objective. He’s acknowledged in numerous public comments that his staunch dedication to free speech and resisting calls to filter inflammatory political rhetoric will never please the company’s growing chorus of critics. My goal for this next decade isn’t to be liked, but to be understood,” Zuckerberg told investors in January. “In order to be trusted, people need to know what you stand for.

În același timp, Zuckerberg, pe urmele lui Twitter, Amazon, Uber etc si-a exprimat susținerea pentru comunitatea neagră în fața morții lui George Floyd și a celorlalți afroamericani uciși de polițisti, anunțînd că Facebook va dona 10 milioane de dolari în conturile organizațiilor care luptă pentru justiție socială: “We all have the responsibility to create change” (Da-da-da).

Însă avocații justiției sociale n-au fost impresionați:

“Mark Zuckerberg thinks he can put a $10 million price tag on our silence.”

“You can’t call Trump and let him keep up a statement inciting violence against Black people, refuse to speak to civil rights leaders & Black employees, and then write a check to make it go away.”

“Vanita Gupta, the CEO of the Leadership Conference on Civil and Human Rights, tweeted Monday that Zuckerberg has chosen not to enforce Facebook’s prohibitions on voter suppression and inciting violence, policies that her organization and others had worked with the company to develop. His donation, she wrote, amounts to “#bloodmoney.”

“No amount of money can absolve the fact that his inaction on Trump’s tweets is directly putting Black lives and our very democracy in the line of fire”.

Postînd videoclipul cu profesiunea de credință a albilor hotărîți să își iubească semenii fără nicio discriminare (Da-da-da), am scris: “Jos discernămîntul, sus prostia!”(Nu-nu-nu). Cineva mi-a răspuns: “Nu-i judeca, ce fac ei acolo e o chestiune simbolică”. Dar cum să nu judeci o masă de oameni? Ba bine că nu! Dacă nu o judeci, te papă de viu. Nu vreau să fiu păpată de vie. :)

Micul dialog cu cunoștința mea de pe FB m-a dus cu gîndul la tipurile psihologice ale lui Jung. De ce unii indivizi zic Da unor mișcări (atitudini) sociale, în vreme ce alții zic Nu. Psihologic-lapidar formulat, diagnosticul sună cam așa: fiindcă unii sunt extravertiți, în vreme ce alții sunt introvertiți. Ce înseamna asta?

Am să mă concentrez pe atitudinea extravertită:

Pe scurt, cu cuvintele lui Jung: Ceea ce îl caracterizează pe extravertit este relația intensă cu obiectul.

Obiectul, în cazul nostru, e vecinul, virusul, educația sexuală, iubirea, schimbarea socială, binele. Chiar și refuzul banilor (blood money) ține tot de relația intensă cu obiectul, de aici și ciocnirile vitriolante. Introvertiții nu lucrează cu ciocniri vitriolante. “Când Freud spune că inconștientul nu poate decât să dorească, lucrul acesta este valabil în mare măsură pentru inconștientul tipului extravertit”, observă Jung. De-asta spun unii indivizi Da, Da, Da. De-asta doresc unii (în mod ingenuu) să se ia măsuri complete în favoarea sănătății, securității, iubirii, educației sexuale etc. Sănătatea, siguranța, iubirea, binele, plăcerea sunt toate trăite (simțite și gîndite) ca realități exterioare și obiective, și fiindcă relația extrovertitului cu aceste realități este intensă, el este în permanență captivat, ascultă de ele, identificarea e pe măsură, prin urmare atitudinea și așteptările sunt încărcate de certitudine epistemologică și axiologică: fix așa se face, și nu altminteri, așa e bine, și nu altminteri. Ele – aceste realităti externe (desăvîrșit de externe) – emit adevăratele exigențe de existență (adevăratele repere morale), iar individului nu-i rămîne decît să se insereze înăuntrul adevărului lor. Acțiunea mea individuală se acoperă cu exigențele corespunzătoare societătii, respectiv cu concepția morală general valabilă. Nu doar mă inserez, ci îi și judec pe ăia care n-o fac; inevitabil, de vreme ce eu prizez, de vreme ce eu sunt conectat la miza corectă a cauzei. Nealinierea celorlalți la exigențele acestor realități sociale obiective e semn de comportament greșit, imoral, neetic. Înclinația extrovertitului intră aici în coliziune violentă cu introvertitul care mai degrabă refuză, respinge, nu gustă sau se sustrage influenței uriașe a obiectului (veacului).

Tot Jung:

“Pentru că afară este rece unul se simte îndemnat să-și îmbrace pardesiul, în vreme ce altul găsește din motive de călire că este inutil să o facă, unul îl admiră pe tenor fiindca toată lumea îl admiră, altul nu o face, nu pentru că tenorul i-ar displăcea, ci pentru că socotește că ceea ce toată lumea admiră nu este neapărat de admirat; unul se supune împrejurărilor date pentru că experiența arată că este cu neputința să procedeze altminteri; primul se orientează după datele exterioare, ultimul își rezervă o opinie care se insinuează între el și datul obiectiv; dacă orientarea după obiect și după datele obiective precumpănește, în sensul că hotărârile și actele cele mai frecvente și mai importante sunt determinate nu de păreri subiective, ci de împrejurări obiective, atunci putem vorbi de o atitudine extravertita; când aceasta este atitudinea obișnuită, avem de-a face cu tipul extravertit. Atunci când cineva gândește, simte și acționează, într-un cuvânt trăiește în acord nemijlocit cu împrejurările obiective și cu exigențele acestora, atât în sens bun cat și în sens rău, el este extravertit. El trăiește astfel încât obiectul ca mărime determinantă joacă în conștiința sau un rol mai mare decât opinia sa subiectivă. El nu se așteaptă de aceea niciodată să găsească în propriul său interior factori necondiționați căci pe aceștia îi recunoaște doar în exterior. Întreaga sa conștiință privește spre exterior deoarece de-aici vine determinarea hotărâtoare și importantă; ea ii vine astfel pentru că de el de acolo o așteaptă. Interesul și atenția lui ascultă de evenimente obiective în primul rând de cele care se produc în imediata sa apropiere; nu doar persoanele, ci și lucrurile îl captivează; corespunzător și actele sale se orientezeaza după influențele persoanelor și ale lucrurilor.”

Unul îmbracă pardesiul vremii, altul nu. Unul poartă masca cu ușurință, celălalt nu. Unul admiră tenorul (figura publică la modă, specialistul în politici de sănătate publică, ecologistul la modă, justițiarul social la modă, pedagogul la modă), celălalt respinge (fiindcă e mai puțin sedus, subjugat) de modă (realitatea obiectivă consacrată). Unul e condiționat din exterior, celălalt din interior. La unul conștiința caută să se acordeze la condițiile exterioare, la celălalt conștiința procedează invers, căutînd să își mențină neschimbate condițiile interioare. Unul recunoaște inevitabilul ca venind din afară, celălalt doar pe cel care vine dinăuntru.

Un profesor umanist scria – foarte admirabil – pe Facebook:

“Lumea va merge înainte dacă cei mai pricepuți dintre oamenii acestei planete vor ști să-și negocieze sensibilitățile pentru a crea o inteligență colectivă capabilă să găsească soluții la această criză. Nu zbaterile ridicole ale celor care se opun vaccinării sau luării temperaturii ne vor face să mergem înainte, și nici conspirațiile tenebroase ale celor slab educați și prostiți că au acces la vreun adevăr privilegiat pe care l-ar ascunde savanții și guvernele. Șansa acestei umanități rămâne cunoașterea științifică pusă în slujba unui sens superior al existenței umane și al conviețuirii tuturor formelor de viață pe planetă. Niciun conspiraționist nu are acces la vreun mare adevăr, ci doar la forme mai rafinate ale minciunii și manipulării.


Societatea românească, la rândul ei, va putea progresa dacă va înceta să producă zone de excepție și de inegalitate. Vom rămâne captivii propriilor noastre frici și vom continua să ne supunem oricui va încerca să ne domine dacă nu vom înțelege, de la vârful guvernului până la ultimul cetățean, că suntem egali – toți și tot timpul – în fața legii, că dacă există o lege, chiar și excepțională, ea trebuie respectată la fel și de șefii opoziției care sfidează legea nepurtând mască, dar și de organizatorii unei înmormântări cu derogare „de sus”. Pentru că acolo unde nu ajunge brațul legii juridice, ajunge coasa legii biologice.


Refuzul de a purta mască este refuzul de a avea grijă de celălalt. Admițând că nu se știe în acest moment cu precizie dacă și cum se transmite acest virus virulent, în asemenea situații de incertitudine prevalează principiul precauției: nu știu dacă sunt bolnav sau nu – și nu știu dacă pot îmbolnăvi pe altcineva. De aceea, soluția practică(soluția patologică, nota mea) la incertitudine nu este teribilismul în fața magazinului, ci precautia, respectul și grija pentru celălalt: dacă există doar 1 la un milion șanse să-l infectez pe celălalt, atunci tot trebuie să port mască. Dacă există 1 la un milion șanse să am febră și febra să se datoreze infectării mele, atunci grija mea majoră e grija să nu transmit celuilalt infecția mea. Pentru că din cauza unor asemenea vitejii criminale au murit medici și asistente în spitale. Iar felul în care putem fi solidari cu corpul medical este să-i ferim pe cei din jurul nostru de a deveni pacienții unui personal medical expus și extenuat. Aceasta e azi forma primă a solidarității.


Întrebați dacă pot avea încredere unii în ceilalți, suedezii au răspuns afirmativ în proporție de 60%. Italienii, 30%. Românii 7%. Încrederea este cimentul care ține laolaltă cărămizile edificiului care se numește societate. Acum imaginați-vă că atunci când vă construiți o casă, îi spuneți zidarului să pună doar 7% din cimentul necesar.Sau să completeze cu apă ori cu nisip. După care mutați-vă și trăiți fericiți în această casă alături de cei dragi. Ei bine, România este azi o casă în ai cărei pereți locuitorii ei au pus doar 7% ciment. Dacă vrem să nu se prăbușească peste noi această casă la orice adiere, trebuie să completăm restul de 93% din încrederea în cunoaștere și rațiune, egalitate în fața legii și solidaritate cu cei care ne salvează viețile.”

Da umanității, da rațiunii, da solidarității, da încrederii, da respectului, da grijii, da 100% seamănului. Cum spuneam, ceea ce îl caracterizează pe extravertit este relația intensă cu obiectul. Vom vedea mereu la el angajamentul intens față de obiect, fie acest obiect iubirea de semeni, umanitatea, rațiunea, solidaritatea, schimbarea socială, sănătatea sau siguranța absolută. Extravertitului îi vine firesc să consume cauzele imediate, pe cînd introvertitul se găsește, autonom și indignat, în afara lor, în afara protecției și ocrotirii iradiate de această comunitate a cauzelor intense, imediate și profund pozitive.

Inventarul de personalitate NEO PI-R (un instrument evidence-based, cum ar spune școala de psihologie de la Cluj) măsoară cinci mari domenii de personalitate, printre care și marele domeniu al extraversiei. Pomenesc pe scurt cele cinci fatețe ale acestui domeniu care ne interesează aici: a) căldura, b) spirit gregar, c) activism, d) căutarea stimulării, e) emoții pozitive.

Cu alte cuvinte, extravertitul este, prin natură, mai degrabă cald, excitabil, gregar și pozitiv. Așa se explică initiațiva colectivă și agreabilă surprinsă în videoclipul de 29 de secunde cu care am demarat articolul. Extravertitul agrează schimbarea (activitatea), răspunde iute la stimulii pozitivi și colectivi. Agreează intimitatea deschisă: unde-s mulți, sentimentele pozitive (și căldura) sporesc. Adjectivele asociate scorurilor mari la Căldură sunt: prietenos, cordial, vesel, afectuos, deschis. Extrovertitul își datorează “normalitatea” acestei orientări cordiale și pozitive înspre exterior, acestei asimilări fără fricțiuni a datelor exterioare (ofertei de stimuli sociali, intepersonali etc), înregistrate (trăite) ca total obiective (pozitivitatea ajută la accentuarea sentimentul obiectivității). El face ce așteaptă societatea de la el (We all have the responsibility to create change / Dacă există 1 la un milion șanse să am febră și febra să se datoreze infectării mele, atunci grija mea majoră e grija să nu transmit celuilalt infecția mea / O să-mi iubesc vecinul negru așa cum îmi iubesc vecinul alb etc). Domeniul acesta al extraversiei nu există și nu funcționează izolat de celelalte domenii ale personaliții, astfel că un extravertit poate fi un extravertit stabil emoțional sau un extravertit nevrotic, unul agreabil sau unul psihopat, unul conștiincios sau unul deloc conștiincios, unul dogmatic sau unul creativ etc. Aici mă concentrez pe încărcătura comunitară (normativă) extraversiei, încercînd să îi pun în evidență contradicțiile: potențial uriaș pe care îl are în a institui norme sociale și mimetismul și inconsistența ei deopotrivă.

DA-ul este deci, în esență, extravertit. Cu alte cuvinte, evenimentele exterioare la care extravertitul spune cu ușurință DA “posedă un farmec inepuizabil în așa fel încât în mod normal interesul nu se mai simte atras către altceva.” Această determinate condiționată din afară face ca tipul extravertit să fie înclinat “să renunțe (aparent) la sine în favoarea obiectului și să asimileze subiectul obiectului.”

Atenție, renunțarea la sine e aparentă. De ce? Fiindcă noi nu putem trăi în perfect acord nemijlocit cu împrejurările obiective și cu exigențele acestora. Deși individul deschis înspre oferta vremurilor nu așteaptă niciodată să găsească în propriul său interior facturi necondiționați fiindcă atenția și interesele lui îi recunoaște doar în exterior, nu înseamnă că subiectivitatea lui (limitele, preferințele și necesitățile sale profunde) încetează vreo clipă să existe.

“Normalitatea extravertitului are drept efect faptul că el ia prea puțin în calcul realitatea nevoilor și a necesităților subiective. Acesta anume este punctul său slab”.

Cea mai frecventă nevroză a tipului extravertit, mai spune Jung, este de departe isteria, pe care o definește ca “un raport exagerat cu persoanele din apropiere, după cum inserarea imitativă în condițiile date constituie o altă particularitate semnificativă.” O tendință permanentă a istericului ar fi “nevoia de a face impresie asupra mediului înconjurător, tocmai fiindcă deschiderea (extravertirea) se trăiește pe sine în afară. “O incontestabilă extravertire”, însă, “se manifestă și în expansivitatea istericilor care uneori merge pînă la comunicarea unor conținuturi pur fantastice, de unde și acuza de minciună isterică.” Extravertirea merge mînă în mînă cu expansiunea, iar expensiunea merge mînă în mînă cu fantasmagoria.

Extrovertitul, cu adeziunea lui spontană la spiritul și solidaritățile veacului, pare, la prima vedere, individul cu adevărat normal, deplin adaptat, individul modern, individul actual. Însă, atrage atenția Jung, o inserare deplină, o determinare totală prin factori externi nu înseamnă neapărat o adaptare ideală la condițiile de viață. De ce? Fiindcă examinate din punct de vedere istoric sau local, condițiile obiective pot fi anormale. Individul – spune Jung – astfel inserat în împrejurările realității sociale, participă la stilul anormal al mediului său, dar se poate afla concomitent într-o situație anormală față de legile valabile ale vieții: o viață în condiții ultrasanitare, specifice TULBURĂRII OBSESIV-COMPULSIVE, de pildă.

Marele extravertit s-a inserat, nu s-a adaptat lumii actuale și exigențelor ei. Adaptarea, atrage atenția psihiatrul, “pretinde mai mult decît o simplă alăturare fără fricțiuni la condițiile mediului imediat. Adaptarea pretinde observarea acelor legi care sunt mai generale decît condițiile istorice contemporane și locale.” Reprimarea nocivă a factorului subiectiv duce la o compensație psihică, cu alte cuvinte, în inconștient vor exista “tendințe intens egocentrice”. Înseamnă că disponibilitatea (receptivitatea, mai degrabă) uriașă a extravertitului riscă să fie surclasată de inconsistența ta, tocmai fiindcă deschiderea lui nediscriminativă pe orizontală împiedică statornicia, iar interioritatea noastră, ca să fie fiabilă, are nevoie de statornicie (implicit ierarhie); extravertitul deține prezență, dar nu știu cîtă cunoaștere de sine deține, independent de obiectul care îi suscită și îi orientează în permanență interesele personale.

Observațiile de mai sus, formulate pe scurt și reductiv, au o anumită utilitate interpersonală. Putem înțelege, cît de cît, de unde vine celălalt. Mi se pare că ele se potrivesc atît în cazul extravertitului umanist, cît și în cazul extravertitului creștin. Atît umanistul, cît și creștinul pot fi copleșiti de exuberanță (maniacală) în relația cu obiectul, chiar dacă obiectul unuia ține de vremurile actuale, pe cînd obiectul celuilalt pare situat în afara vremurilor. În cazul unuia obiectul e umanitatea, în cazul celuilalt poate fi biserica (preotul). Amîndoi pot întreține o relație fantastică cu obiectul iubit. Căldura împresoară și unește, dar în același timp, dacă e prea multă, dilată granițele realității (sinelui, normelor). Asimilarea totală cu obiectul îi răpește individului propria lui persoană. N-as fi prea sigură că știm, de fiecare dată, să facem o demarcație rezonabilă între sugestibilitățile noastre inflamate și valorile noastre adînci și liniștite.

Dacă pe extravertit îl paște, la capătul spectrului lui psihologic, isteria, mimetismul, frenezia megalomană, excitația plină de certitudini, pe introvertit îl paște mai degrabă închiderea în sine, negația, izolarea, răceala, detașarea și, în cele din urmă, îndoiala profundă.

Grozav ar fi să asculte unul de celălalt, o ascultare care n-ar împiedica cîtuși de puțin un discernămînt capabil să descopere că o adeziune totală la o cauză importantă poate însemna isterie, pe cînd un permanent și obstinat refuz poate să însemne negativism și aplatizare afectivă. Ambele atitudini conțin germenele pierderii contactului cu realitatea, tocmai fiindcă realitatea nu e niciodată complet exterioară sau complet interioară. Acolo unde e prea mult Da, puțină reținere prinde bine, iar acolo unde e prea mult Nu, puțină dăruire prinde bine.

Distribuie acest articol


  1. Nu e nici rău nici bine să fie cineva de tipul da-da-da. Și, prin urmare, nu e nici rău nici bine să fie altcineva din categoria nu-nu-nu. Ambele variante sunt legitime, bineînțeles atât timp cât nu contravin legii și cutumelor.
    Fiecare persoană are dreptul la criteriile sale de evaluare și de alegere. Nu îi poți impune nimănui să își aleagă partenerul după culoarea pielii, spre exemplu. Alegerea respectivă are toată legitimitatea spre fi făcută conform preferințelor personale. Dar și acestea, tocmai pentru că sunt personale, nu pot fi nici ele translate pentru a deveni criterii universale de alegere. Orice încercare de a judeca terții după alegerile care le fac devine nelegitimă.
    Nu este deci rău nici bine să fie cineva de tipul da-da-da. Și, prin urmare, nu e nici rău nici bine să fie altcineva din categoria nu-nu-nu. Dar e cu siguranță rău să fie impuse criterii personale oricărei alte persoane. Obligarea cuiva de a gândi, de exemplu în paradigme progresiste sau conservatoare, este neavenită.
    Ascultarea celuilalt este, așa cum susține și Andrada Ilisan, cea mai bună strategie.

      • Mi-e că nu prea am înțeles unde bateți. Nici cvasi-monologul linkuit nu m-a ajutat în acest sens, așa că rămân la afirmația dumneavoastră cum că multe dintre cele ce sunt la un moment dat dezirabile ar fi condiționate social. Mie mi se pare firesc să fie astfel, accesarea unor avantaje ce decurg din traiul într-o societate fiind condiționată de „răsplata” care să permită nu doar avantaje similare pentru cât mai mulți, dar și perpetuarea acestora.
        Anumite comportamente sociale pot fi încurajate în acest sens, dar impunerea unor alegeri care țin de structura intimă a fiecăruia rămâne, indiferent de circumstanțe, neavenită.

        • Bat spre faptul ca conditionatorii sociali una spun si alta fac. Spun ca ei nu fac decat sa reflecte realitatile asa cum sunt, cand de fapt ei creeaza moravuri si coduri morale absolute, sau cel putin le exporta de pe cele doua tarmuri ale Americii in intreaga lume.

          • Apropo de morala exportata o carte extrem de noua – nu am citit-o doar am auzit despre ea si este acolo ceva ce ma intereseaza si poate sa fie util atunci cand vorbim despre ecportul valorilor.

            Carte este Shields of the Republic – autor Mira Rapp-Hooper

  2. Nu stiu daca lungile citate din Zucker si partenerii ajuta la ceva. E vorba doar de un concern care vrea sa cistige bani. Trec si peste faptul ca nimeni nu poate sa-l cenzureze pe presedintele USA. Are la indemina atitea mijloace de a-si face publice parerile, si e bine ca e asa, un presedinte trebuie sa aiba ocazia de a se adresa poporului oricind, incit e absurd sa crezi ca daca facebook, sau twitter, sau istagram l-ar cenzura mesajele, nu ar ajunge in lume.

    Deci se-ncerca sa se rezolve o situatie prin sine absurda cu niste palavre. Daca as fi Zucker i-as trimite pe revolutionari pe strada! O firma nu e o organizatie democratica, e cea mai neagra dictatura si e bine ca e asa.
    Dar nu asta e tema articolului ci mai degraba formarea grupurilor de oameni de bine, detinatori de adevaruri certe. Acelasi fenomen e si in cazul isteriei incalzirii globale. Teza mea e ca oamenii o duc prea bine si le place sa faca nazuri, ca vezi bine nu le ajunge doar mincarea si masinile ei au, vezi Doamne, si constiinta, ei sunt superiori. Mai ales in perioada asta in care meciurile de fotbal, baschet sunt intrerupte, grupuri mari nu au cum sa-si manifeste excesul de energie, de timp si potentialul de violenta.
    O lume nebuna, nebuna!

  3. Interesant articol, interesante paralele. Concluzia buna cred eu, si se poate traduce in plan politic ca un apel catre centrism intr-un peisaj foarte divizat si alb-negru (sic). De acord ca legea ar trebui sa primeze. Egalitate? Depinde cum e definita. Egalitate in fata legii? Da.

  4. „Postînd videoclipul cu profesiunea de credință a albilor hotărîți să își iubească semenii fără nicio discriminare (Da-da-da), am scris: “Jos discernămîntul, sus prostia!”(Nu-nu-nu).”

    Trecind peste picturalitatea imaginii oarecum comice care se potriveste mai curind cu un ashram decit cu un loc public din SUA sint nedumerit de ce dv nu sinteti de acord sa va iubiti vecinul negru poate fi si rom, ungur, evreu, ca negri nu prea avem in Romania) asa cum ii iubiti pe cel alb. Credeti cumva ca negrul e inferior albului doar fiindca e negru? Poate ne lamuriti si pe noi …

    • Cred ca idea este ca nu iubesti pe cineva pentru ca e alb sau pentru ca e negru. Daca e vorba insa de prejudecati, atunci trebuie sa vedem care e izvorul prejudecatilor. Din nefericire, nimic nu e „alb sau negru”. Daca esti politist, la scoala te invata sa ai prejudecati si sa ti le bazezi pe statistica: daca sotia e asasinata, statistica iti spune ca in 70% dintre cazuri (sau chiar mai mult, nu mai stiu cu exactitate) sotul e vinovat, asa ca incepi prin a verifica alibiul sotului. Statistica are o mare parte din vina si in tragediile care, periodic, insangereaza America (nu vreau sa spun mai multe ca sa nu starnesc pasiunea membrilor romani ai ashramului). Statistica si usurinta procurarii armelor de foc de cei care nu ar trebui sa le posede, astea doua sunt cauzele multor rele in SUA. Acum, eu ma regasesc in ambele tabere (si intra dar si extra, as zice eu ca sunt un adept al ratiunii), sunt pentru purtarea mastii fara sa fac, insa, o obsesie din chestia asta. Hai sa pun si eu o intrebare si sa ridic o problema: crede cineva ca politistul alb care l-a omorat pe cetateanul negru va avea parte de un proces corect?

      • Da – unul singur – raspuns la ultima dvs, Intrebare.
        Va fi mai simplu decat va imaginati – first degree murder – cred ca stiti despre ce este vorba.

        Apoi de 2 ori NOPE
        „Statistica si usurinta procurarii armelor de foc de cei care nu ar trebui sa le posede, astea doua sunt cauzele multor rele in SUA”

        Politistul in teren este tocmai invatat sa nu lucreze cu statistici. To see, to hear, to ask, to think
        Armele de foc sunt utile in USA si inseamna o precautie in plus pentru toate partile- cetatean sau politist. Nu de putine ori politia a asistat telefonic un cetatean care se confrunta cu o situatie dramatica si pentru a isi slava viata, pana la venirea unui echipaj al politiei, a fost sfatuit cum sa isi foloseasca arma daca ar fi fost nevoie. Deci DA, ultimul, arma este utila, dar este nevoie de mai mare atentie, ma repet aici pentru ca este importanta sublinierea dupa parerea mea.

  5. Un articol interesant chiar daca este cam lung.La astfel de articole, autorul la final ar putea sa dea o varinta mai scurta si concluziva in care sa nu mai prezinte demonstratia sau argumentarea celor spuse ci doar concluzia care rezulta logic din ele. Cititorul poate citi in ce ordine doreste.

  6. Textul ne arata si ne compara doua notiuni , doua posibile forme de manifestare umana asociate unor persoane si numim aici persoane ce pot fi catalogate, percepute de altii , ca oameni extravertiti si introvertiti . Textul ne da si o definitie a celor doua cuvinte asociate spectrului psihologic al fiecarui extravertit sau introvertit si ne spune , citez :Dacă pe extravertit îl paște, la capătul spectrului lui psihologic, isteria, mimetismul, frenezia megalomană, excitația plină de certitudini, pe introvertit îl paște mai degrabă închiderea în sine, negația, izolarea, răceala, detașarea și, în cele din urmă, îndoiala profundă.
    Desigur ,perceptia exterioara , perceptia celor care interactioneaza cu astfel de oameni este diferita de la caz la caz . O generalizare nu este bine venita , cum nici o singularizare nu poate fi cauzatoare de adevar absolut . Complexitatea -firii umane- ne duce cu gindul mult mai departe decit aceasta catalogare in introvertiti si extravertiti . Putem doar spune ca o -latura sau alta – a acestor definititii, asociate unor manifestari umane , poate fi evidenta sau mai putin evidenta . Omul, la nivel psihologic , este un melanj , o ingramadire de definitii , ce i se pot atribui doar in cazuri sau momente specifice . Putem ,tot atit de bine , sa fim in situatii date, introvertiti sau extravertiti sau putem lua diferite alte forme de exprimare , de relationalizare , de exteriorizare . Totusi , toate aceste forme nu fac altceva decit sa ne – hraneasca- nevoia noastra de bine- . Tot ceea ce facem are legatura doar cu nevoia noastra de a ne simti confortabil , de a ne pune in valoare , de a ne arata propria maretia in comparatie cu alti semeni ai nostri , cu alte cuvinte vom face totul pentru a supravietui . Suntem – zi de zi – intr-o confruntare directa cu viata si fiecare reactie ,oricit de mica , nu face altceva decit sa incerce a ne maximiza – propria noastra persoana – in raport cu orsicine altcineva .

  7. Sunt introvertit far sunt si sunt empatic , accept si respect recomandarile pentru ca sunt bazate pe stiinta. Asa ca in cazul meu teoria DVS. nu functioneaza.

  8. Instructiv si pasionant articol, foarte binevenit in aceste momente istorice pe care le traim, le induram sau doar le suportam, fiecare cum reusim mai bine…Multumesc si felicitari!
    Cred ca, indiferent daca suntem extra- sau introvertiti, avem aceeasi te(a)ma : ce alegere sa facem? Atat comportamentul, cat si gandurile, respectiv vorbele si celelalte actiuni prin care le exprimam, reprezinta alegeri pe care le-am operat, + sau – voluntar (constient), in functie de posibilitatile pe care am considerat ca le putem avea, concret…
    Aici Bergson are o abordare remarcabila, si de maxima actualitate, in opinia mea, el afirmand ca ” in tot regnul animal, constiinta se dezvolta direct proportional cu cantitatea, implicit cu diversitatea, posibilitatilor oferite de cadrul de viata.”
    De aceea, probabil ca, exista mai multe probleme de adaptare la realitate, – si nu numai la cerebralitatea pur subiectiva -, in randul celor lipsiti de insasi ideea de a putea alege, datorata conditiilor materiale si a educatiei, precare.
    Intr-un fel raspunde provocarilor un om care are de ales intre mai multe variante, toate bune, si cu totul alta va fi reactia celui care nu a avut vreodata mare lucru de ales…in afara, poate, de a-si apara, sau nu, demnitatea.

  9. Teza mea pe scurt: clasificarea extroverti/introverti se pliaza pe o impartire rebeli/conformisti, care explica mai departe razboiul cultural la care asistam.
    Textul vine in intampinarea unor framantari pe care le am demult, reflectand asupra propriilor mele pozitionari in acest razboi. Cum de atatia oameni nu vad atatea lucruri care mie mi se par evidente? De unde vine acest antagonism? Cum se face ca taberele sunt aceleasi indiferent de subiect, pe internet si in strada? Extinction Rebellion, Women’s March/March for Life, Anti-Trump/Trump Rally, Occupy/Tea Party, Antifa/Proud Boys, atei/crestini, BLM/rasisti, antifa/nazisti, gay pride/homofobi, trans rights/TERFs – aceiasi oameni pe aceleasi parti ale baricadei. Impartirea traditionala ar fi liberali/conservatori. Dar cum ajunge cineva liberal sau conservator, cum se exlica polarizarea si chiar ura crescanda, cum se explica raritatea convertirilor, cum se face ca pozitionarea pe un subiect pare sa prezica in totalitate pozitiile fata de celelalte? Sunt unele studii care sugereaza o componenta genetica. Mediul este si el un factor. Mediul familial poate fi conservator, dar efectul este rasturnat mai tarziu de mediul liberal academic.
    Raspunsul la care am ajuns e ca tine de temperament, si anume unii oameni sunt de foarte timpuriu cuminti sau neastamparati, ceea ce se traduce mai tarziu in spirit rebel sau spirit deferential. Acest spirit deferential se traduce in viziunea rebelilor in autoritarism, care aluneca in acuzatii de dictatura, fascism, nazism si inevitabilul Hitler.
    Dar iata ca clivajul merge si mai adanc, pe linia extrovert/inrovert, iar textul ne explica cum aceasta impartire se armonizeaza cu impartirea facuta de mine. Introvertitul se bazeaza pe realitati primare: propria constiinta, care interactioneaza cu realitati materiale, conditionari biologice, peste care se construiesc in mod natural ierarhii, cum arata Jordan Peterson. Extrovertul, cat ar fi de deconstructivist si relativist la nivel de discurs, se bazeaza pe constructe sociale pe care re ridica la rang de realitate obiectiva.
    Mai ramane de explicat pozitionarea aparent paradoxala a extrovertitilor si introvertitilor fata de autoritate. Cum pot fi extrovertitii cu spirit gregar in acelasi timp rebelii anti-autoritaristi, si cum pot fi introvertitii individualisti deferentiali fata de autoritate? Deloc surprinzator, extrovertitii inteleg o libertate exterioara, expansiva; introvertitii vor o libertate interiora a spiritului. Primii spun „hate speech is not free speech”, in numele libertatii. Ceilalti insista pe libertatea exprimarii. La prima intrebare, multi au raspuns deja ca asa-zisul anti-autoritarism al rebelilor e de fatada; el nu serveste decat ca retorica pentru a inlocui o structura de autoritate, perceputa ca ilegitima, cu o alta, bazat pe „adevar”, adica adevarul construit social asa cum am vazut. Intamplarea face ca tocmai sa fi urmarit un interviu care ofera o explicatie inedita la a doua intrebare Pe scurt, pentru introvertiti, puterea si autoritatea sunt realitati externe, obiective si permanente, fata de care atitudinea recomandabila este de indiferenta, scepticism, chiar dispret, si obedienta. „Internal exile. Passivity. Compliance. Obedience to power. You are Rivendell, not Gondor… Caesar comes and asks me for his coin in a lot of different forms. Every time I give him the coin, but am I going to bow down and pray to Caesar? I don’t even give Caesar enough love to hate him… This is a power, I respect this power, it is what it is, I don’t challenge the power, I don’t believe in the power and I don’t care about the power.”

    Intrebam retoric in precedentul meu comentariu, la un articol care deconstruia psihanalitic teoriile conspiratiilor, unde e deconstructia psihanalitica a teoriei rasismului, mult mai prevalenta (luati isterie ca sinonim pentru teoria conspiratiei, daca doriti). Iata-l ca a aparut.

        • A bate campii e natural.
          A bate statuile de bronz – nu.
          A voi sa bati istoria echivaleaza cu a voi sa opresti departarea Lunii de Terra.
          Poate doar Greta cu coditele ei, trasa de pleava antirasista, ne mai salveaza.

          Trist capat de civilizatie vestica.
          Dar vom cladi alta, fara maimutoi.

  10. Dom’le așa din experiența mea de psiholog după ureche io zic că am identificat fără greș tipologia apostolilor tuturor cauzelor pierdute. E vorba de indivizi incapabili să se integreze în societate dar care își doresc totuși cu disperare să fie parte a ei. Ăștia au devenit peste noapte comuniști, naziști, rasiști, antirasiști, etc. Orice numai să se simtă importanți, să simtă că sunt parte a ceva. Din rândurile lor se ridică de altfel cei mai periculoși fanatici.

    De regulă sunt indivizi in capabili să aibă dacă nu o familie, măcar o relație cât de cât stabilă. Oameni care realizează că n-au realizat nimic în viețile lor triste și doresc cumva să schimbe asta peste noapte cu orice preț. În societatea americană grosul acestora e compus din universitari. Oameni care pe la 40-50 de ani trăiesc încă în chirie prin campusuri. Încearcă cu disperare să se integreze în găștile studențești fără a realiza ridicolul situației. Ce este cu totul și cu totul remarcabil e că aceste biete creaturi , de care de multe ori se râde pe față, devin uneori formatori de opinie. Iar asta dă un sens ratării lor.

    • Cel mai penibil de până acum a fost unul lângă care am avut ghinionul să stau câteva ore în timpul unui zbor mai îndelungat spre Europa. Din nefericire era un 767 vechi din ăla în care n-ai „cocooun-ul” tău. Nimic nu l-a descurajat. Nici măcar faptul că mi-am pus ostentativ căștile sau că citeam cu îndârjire. A insistat să-mi spună povestea vieții sale. Cum s-a însurat cu o chinezoaică pe care a adus-o din China după ce s-au cunoscut pe un serviciu online. Cum apoi tipa a început să-i pună coarne pe față și se ducea la întâlniri în timp ce el stătea cu copilul ei pe care el l-a adoptat. Cum el îi cerea detalii despre cum a decurs rendez vous-urile :). Cum că în final aia a divorțat dar îi cerea ocazional bani iar el continua oricum să-i plătească voluntar un soi de pensie alimentară :)

      Acum tocmai pleca în Ucraina să-și găsească acolo acolo aleasa inimii sale în cursul unui „dating event”. Cică serviciul de dating online garanta să-i găsească prin metode științifice exact ceea ce-i trebuie. He was thrilled :)

      • După descriere e posibil ca vecinul dumitale de călătorie să fi fost absurdy, căci nu a participat nici la blm nici la occupy. V-am spus și altădată că spiritele mari se întâlnesc. (-:

        • Nu știam că vă semnați „absurdy”. În orice caz nicio clipă nu mi-am imagiant că am călătorit împreună. Acum dacă tot ați mărturisit, nu ne mai țineți în suspans: V-ați găsit fericirea în Ucraina sau vă țăpuiește și aia?

          Oricum ar fi, fie si doar pentru cele ce le-ați îndurat până la faza cu Ucraina, vă rog să primiți expresia sincerei mele compasiuni…

    • E vorba de indivizi incapabili să se integreze în societate dar care își doresc totuși cu disperare să fie parte a ei.

      Ca alt psiholog amator, cred ca ar fi bine sa fie cum zici tu, ar fi simplu, dar nu e asa. Exista si destui tipi de succes, care sunt chiar recunoscuti social, chiar au situatii financiare mai mult decit onorabile si totusi, se incorporeaza in trupa acestor cauze pierdute. Motive pot fi multe, psihologia omului e al draq de complicata, chiar un exces de succes poate sa te scoata din fagasul unei ratiuni solide, ajungind sa crezi despre tine ca esti Dumnezeu si e datoria ta sa salvezi lumea.
      Mai exista unii, de succes, care cred ca nu merita acel succes, care cred ca ar trebui sa se biciuiasca pt ca ar fi obtinut ceva pe nedrept.

      • Io zic să nu facem confuzia între integrare/împlinire și succesul financiar. Omul poate să aibă succes financiar în viață și totuși să se simtă singur și dacă nu respins de-a dreptul, atunci măcar evitat. Eu personal n-aum cunoscut și nici n-am auzit să existe indivizi realizați, fericiți acasă și care să se avânte voinicește în luptele astea crâncene de emancipare cu covidu’, cu rasiștii sau cu orice alte belele. Fiecare are de fapt o problemă personală serioasă de unde pleacă țicneala asta. E nevoie de o frustrare cât China și o nefericire pe măsură ca să ajungă la d-astea. Dacă știți vreo-un contra-exemplu vă rog să nu ezitați să mă uimiți.

        Dacă e să ne uităm la clip-ul cu care începe articolul, vă imaginați că dacă băieții ăia ce zac acolo cu mâinile întinse la lună ar avea o fată în patul căreia să se ducă, ar mai avea timp de prostiile alea?! Sau și mai multele fete de acolo ar mai avea ele vreme de așa ceva dacă ar avea prieteni care să se ocupe de ele?! E fără îmdoială un semn de îmbătrânire când omul se apucă de povești ce încep cu „Pe vremea mea…” dar literalmente pe vremea mea în mediul studențesc era o continuă destrăbălare și promiscuitate vesele. N-avea nimeni vreme de fanatisme d-astea și avânturi de salvare a planetei & societății. Ăia din clip sunt exact cei ce încearcă să-și acopere rateurile din viața personală cu o cauză măreață. „Părerea mea!” (ca să-l citez pe nemuritorul Vodcăroiu)

        • Omul poate să aibă succes financiar în viață și totuși să se simtă singur și dacă nu respins de-a dreptul, atunci măcar evitat.

          Omul, si chiar si femeia, poate fi de multe feluri. Fiecare cu experienta lui. Eu am in cercul meu de prieteni asemenea specimene, realizati din toate pct de vedere, incl. social, dar au ramas cu „sechele” umanitare, culmea e ca nici macar religiosi nu sunt, ci doar le place sa arate cit de milosi si empatici sunt ei. Pt ca fiecare isi construieste o imagine despre el insusi, unuia ii place sa fie duru, altu umanu, altu fericitu, simpaticu etc. Pe undeva fiecare dintre noi joaca un rol pe care si l-a autoatribuit.

          • Mă rog, dacă dumeavosară cunoașteți asemenea creaturi, așa o fi. Eu personal nu cunosc nici măcar un singur caz de acest gen. Toți pe care-i cunosc și care îmbrățisează cu fanatism orice cauză din asta „,măreață” sunt oameni incapabili să aibă o viață normală sau o relație naturală cu sexul opus și siunt mereu excluși social. Indivizi acceptați doar de alți zgublitici ca ei, dar care în același timp își doresc cu disperare și fără succes să fie acceptați tocmai de lumea aia obișnuită pe care doresc să o dea peste cap. Nu există nimic prea ridicol sau prea umilitor la care să nu recurgă în încercările lor futile de integrare. În felul lor acești bieți ratați sunt totuși niște creaturi fascinante.

    • Mulțumesc domnule Svejk, rațional că întotdeauna!
      Fix aceeași părere o am și eu, că oamenii care nu au treabă, își găsesc. Își găsesc tot felul de probleme artificiale care sa le ocupe timpul și să le crească importanta și imaginea lor în fata lor înșiși. Daca nu reușesc să își aducă „o fată calda in pat”, își inventează teorii cum că sexul este depășit și fetele sunt niste „stricate” cărora nu merita sa le dai atenție. Incep sa trâmbițeze sus și tare părerile pe care și le construiesc ei înșiși pentru a-și justifica neputina, încât ajung adevăruri personale.
      Nu mai pomenesc de psihozele acestor luni cu „botniță”, „vaccinuri”, „Bill gates”, „5g”, „”microcipuri” samd. Nebunie! Oameni care nu făceau nimic, care nici măcar la cumpărături nu mergeau de teama, stăteau online si comentau ca sunt de „oprimați”, ca sunt forțați să poarte „botnițe” și că li se îngrădește libertatea. Dar când le spuneai: ieșiți dragilor la plimbarea de seara in jurul blocului, că aveți voie! săreau in sus că vrei sa ii omori! Incoerenți dpdv al hotărârilor: ori te temi și accepți izolarea și taci dracului din gura, ori nu te temi și ieși la plimbare / magazin / piata, cu masca legală, și te plângi de inconfortul măștii după ce chiar ai purtat-o.
      Da, profilul este cel corect: „incapabili să aibă o un angajament solid pe termen lung”, orice ar presupune acest angajament: hotărâre, puncte de vedere, opinie, relații, job, asumări. Oameni cărora li se întâmpla, nu fac sa se întâmple, veni copii / adolescenți mental.

  11. Extravertitul isi cauta energia in exerior, si este mult mai manipulabil de catre stimulii externi. De asemenea, si fericirea este cautata tot in exterior. Ori, fericirea este o stare de spirit care provine din interior. Introvertitii au un sistem de convingeri mult mai puternic si astfel sunt mai putin manipulabili din exterior. Extrovertitii sunt foarte buni pentru dictaturi intrucat au o putere interioara redusa si sunt mai maleabili. Oare asta doreste neocomunismul si marxismul cultural?

  12. „Încrederea

    Întrebați dacă pot avea încredere unii în ceilalți, suedezii au răspuns afirmativ în proporție de 60%. Italienii, 30%. Românii 7%. Încrederea este cimentul care ține laolaltă cărămizile edificiului care se numește societate.”
    Aici ati pus diagnosticul. Asteptam si recomandarile de tratament pentru renasterea spiritului civic distrus dupa 1945 (nici inainte nu prea aveam, dar dup-aia dezatru)

    In rest nu vad cum se poate ajunge la o concluzie daca amestecam socialul, politicul, economicul si incercam sa-l explicam printr-o dihotomie psihologica.
    In fine, de acord ca violenta nu are nici o legatura cu rezolvarea durabila a unui conflict, insa asa cum ati scris intr-un articol mai vechi „Jos empatia…” sa nu tragem concluzii despre lucruri care nu ne implica direct, chiar daca ceva similar se poate intampla altora, in alte locuri. Din fericire azi am vazut ca Minneapolis a decis desfiintarea structurii care a dus la o astfel de situatie aberanta (de la „serve and protect” la „annihilate and act ruthless”) si o tragedie regretabila poate fi punctul de plecare al unor transformari importante, asa cum au facut-o de multe ori legislatori care au reprezentat cu adevarat cetatenii. Sa nu uitam ca violenta a pornit de la faptul ca omul respectiv nu mai avea bani de mancare

    • „Nu am bani de mancare” inseamna in cazuri din astea cinci dolari pentru un meniu la McDonalds, in conditiile in care cu un dolar iti iei o paine de la un supermarket, si cu inca un dolar o livra de parizer, din care mananci doua zile.

    • Apopo de incredere: cand ma intreaba cineva daca sa-l voteze pe X eu ii raspund: voteaza-l daca l-ai lasa cateva zile sa aiba grija de familia ta, desigur fara ca ala sa stie ca este pus la incercare. smile

  13. Nu este in topic dar fiindca mi-a placut acest articol scriu aici ceva important:
    Criteriul fundamental pentru a evalua nivelul Covidului la noi si ori unde unde se fac testari care permit interpretare cat de cat statistica adica si la noi este numalul de bolnavi descoperiti la mia de teste facute
    Dupa aces criteriu azi stam mai bine decat ieri cand am avut cca 40 bolnav/125/3000)x1000 si azi cu(145/5000) 1000 <30 . ar fi interesat ca pe baza datelotr oficiale sa evaluez acest indicator in ultimele 10-15 zile(cand oricum s-au facut teste in numar care a depasit cateva mii) .

  14. Eu zic mai mult NU ptr ca m-am nascut mult inainte de detergentul ptr creier numit internet si de colorantii sai sintetici numiti facebook si twitter.
    Un exemplu.
    Atunci cand mass media si politicienii sar cu epitete gen teoria conspiratiei si extremisti pentru ca 50 de cetateni manfesteaza cu Constitutia in mana punand la indoiala axiomele carantinei, mastii si periculozitatii gripei chinezesti, dar aceeasi media si aceiasi politicieni inchid ochii la parangheliile devastatoare ale miilor de Antifa si BLM, eu nu pot sa zic decat NU.
    NU am nici o farama de incredere in mass media mainstream si in politicieni.

    • Fac și eu parte din generațiile crescute cu telejurnalul și arătătorul la palmă. Recunosc deci tendința de a nu avea încredere în presa centrală, extinsă și la ceea ce azi numim mainstream media. E o greșeală.
      O altă greșeală este să îl bați pe copilul care plânge pentru ca l-ai bruscat, poate neintenționat. Dacă plânge mai tare, îl bați în continuare. Dacă se consideră nedreptățit și, în frustrarea lui, sparge vaza din sufragerie, scoți cureaua. Sau armata.
      Unii au reușit să se desprindă de acest „tradiționalism”, alții rămân vigilenți.

    • Rezon!

      Oricum „the true believers” sunt mult mai puțini decât se pare. Ei sunt extrem de zgomotoși și dau impresia că sunt mulți, dar nu e deloc așa. Majoritatea oamenilor consideră chestii gen BLM sau Anitfa ca niște aberații ale tot soiul de lunatici și ratați.

      Chestiile astea vin în valuri. Au fost la mre modă în anoii 60-70. Apoi s-au scufundat o vreme în ridicol și au fpst uitați. Acum istoria se reăetă. Se ridică di npu pentur a avea aceeași soartă ca odinioară. Stângacii profesioniști (precum dl. Hantzy de mai sus) își imaginează că aberațiile astea vor instaura până la urmă mult visata societate socialistă universală,deci le sprijină cu disperarea înecatului care se agață de orice. Vestea proastă e că sunt condamanți pe vecie la soarta tristă a lui Wile E. Coyote.


      • Duomnu’ Švejk, mata ai o misie nobilă să salvezi planeta de salvatorii ei. Nu te pune cu unul ca mine, că nu am niciuna dintre pretențiile pe care gratuit mi le atribui.
        Din observațiile mele este exact pe dos și tocmai cei care declară că militează hotărât împotriva socialiștilor, marxismului, progresismului și stângăciilor de tot felul au cea mai perfectă sincronizare cu ideologia și programul PSD, sunt homofobi precum comuniștii lui Mao și Stalin, sunt adesea extaziați de lideri din categoria „one-man-show”, fie ei Băsescu, Erdogan, Putin, Viktor Orban sau Depășitul de la Casa Albă, insistă să scrie vreo-un, așa cum primul miner al RSR insista să spună tutulor și sunt atotștiutori precum era acesta.

        • Lăsați toa’șu’ Hantzy că la atâta „progresism” ne mai pricepem și noi ăștia neinițiații… Mao și Stalin doar au „întinat nobilele idealuri” după cum spunea ghidul dumneavoastră spiritual & intelectual, Ion Ilici ilescu. Știm cu toții că Marx și Engels au avut amândoi „vederi înaintate” față de homosexualitate, iar toa’șu’ Lenin a legalizat-o, Rusia Sovietică devenind prima țară europeană ce a făcut-o la pachet cu divoțul în 10 minute și multe alte chestii cool & fancy pe care lumea „progresistă” le redescoperă azi cu entuziasm.

  15. De dimineață, mi-au căzut ochii pe o înregistrare youtube care înfățișa o masă de americani așezați laolaltă în poziție lotus, cu mîinile ridicate în aer (în semn de remitere), cu mască pe chip, repetînd la unison un soi de crez oficiat de un individ la microfon

    Never underestimate the power of stupid people in large groups…

    If 50 million people say a foolish thing, it’s still a foolish thing…

    No guts, no glory, same story…

    (Random One-liners: https://www.youtube.com/watch?v=HeTMeYzhG8k)

  16. „Putem înțelege, cît de cît, de unde vine celălalt.” = Empatie fara simpatie

    „…oamenii acestei planete vor ști să-și negocieze sensibilitățile pentru a crea o inteligență colectivă…”
    Cum se negociaza sensibilitatile?
    Care este definitia inteligentei colective?

    • De unul dintre concepte am auzit de ff mult timp

      Collective intelligence (CI) is shared or group intelligence that emerges from the collaboration, collective efforts, and competition of many individuals and appears in consensus decision making.

      cred ca prima intrebare a Dvs. isi gaseste raspunsul tot in conceptul CI.

      Nu ma mira ca ele sunt mai putin cunoscute pentru ca fragmentarea la romani…
      Dar sa nu uitam ca fragmentarea a fost o metoda intens folosita de comunisti care mereu descopereau dusmani ai poporului – acum ne-am putea intreba care popor/

  17. PS Desigur ca daca numarul testelor este zilnic relativ constant si numarul inbolnavirilor este in temeni comparabili dar daca intr-o zi se fac 3000 teste si in alta 4000, 5000 etc numarul la mia de teste ramane un criteriu mult mai relevant.

    • Si ca sa continui si ieri si azi cu un numar mai mae de teste de cca 9000 ieri si cca 11000 indicatorul relevat s-a cam stabilizat la 21 imbolnaviri/1000 teste.

      Ce inseammna : ca in nii-un caz nu stam mi rau ci oate in usor progres dar desigur ca nu trebuie sa parasim alerta.

      • Dar ieri lucrurile se stricasera caci revenim la 40 bolnavi la mie cum am avut cand am facut doar 3000 de teste fata de ieri cu 8000 facute . Dar sa vad cum evolueaza acest parametru si in zilele urmatoare totul depinzand insa de numarul de teste care cu cat este mai mare cu atat este si el mai relevant.

  18. Apropo de incredere si de sondajul care ne spune ca numai 7% dintre romanii au incredere in ceilalti romani, intotdeauna am comparat societatea romaneasca cu peronul unei gari, oameni adunati acolo pentru scurt timp, constienti ca relatia lor nu dureaza.

    • La romani „societatea” e familia sau gasca, restul nu conteaza.
      In cercul lor mic totul le este permis si iertat, in rest se judeca, infiereaza si invidiaza fara mila unii pe altii.

  19. Cand politistul Gigina a murit, vazand multimile de oameni iesiti sa puna lumanari, ceva mi-a strafulgerat prin minte: de ce ies oare acesti oameni post-factum, cand nu mai e nimic de facut?
    „Sa isi arate solidaritatea cu politistul mort” ar fi rationalizarea la indemana oricui, si in contrapartida, lipsa de omenie a oricaruia ii ia la intrebari, deci e ceva care tine de bunatate si e asadar indiscutabil. Dar daca nu e asa? Daca ei se mint putin, sau putin mai mult? Daca ei vor sa isi arate lor ca sunt buni, sensibili, ca le pasa, desi, cum spuneam, era putin cam prea tarziu? Deci daca e un act eminamente egoist, pe langa faptul ca e inutil, la fel cum, a arunca 2 lei din limuzina de lux unui cersetor, nu inseamna ca iti pasa de el? Ma gandeam ca vom ajunge o natie de aprinzatori de lumanari, care le aprind mioritic, cand nu mai e nimic de facut. Apoi a venit Colectiv si, in loc sa jubilez, uite ma cata dreptate am acut, mi s-a facut sila de propria-mi dreptate. Insa lor nu, din nou armate de oameni „buni” au iesit la pus lumanari, la ordonante. De ce nu ies oamenii sa protesteze pentru coruptie, pentru paduri taiate? Eu cred ca are de-a face cu sentimantul de vina. Dar oamenii si-l reprima. Da, oamenii aia erau la aprins lumanari, pentru ca pe undeva prin subconstient se simteau vinovati pentru ce s-a intamplat. Dar am invatat sa ne reprimam vina. De cand a cazut comunismul cel putin, n-am auzit vreunul sa spuna: da domnule, am fost vinovat, am gresit, imi cer scuze, un minim act de constientizare. Doar rationalizari de doi bani: „eu mi-am vazut de treaba”, desi pe vremea aia, a-ti vedea de treaba te facea automat complicele sistemului. Nici acum nu prea vad, si se pare ca nici prin alte parti situatia nu e mai roz.
    Cand a murit acel copil sfasiat de caini, am iesit in strada, inutil si postfactum, dar simtind foarte clar ca o mica parte din vina macar imi apartine. Cand le-am spus altora „am iesit pentru ca m-am simtit vinovat” am vazut cum ridica din sprinceana mirati, dar doar pentru o secunda, ca apoi sa schimbe vorba. Din nou rationalizarile de 2 lei ale „iubitorilor de animale”, ura indreptata pe bunica ce isi va fi primit pedeapsa, incapacitatea de a vedea ca vina se distribuie la mai multi, ajungand poate pana la fiecare din noi. Insa noi nu functionam asa. Ne trebuie un singur vinovat, sau un cerc restrans.
    Nu mai iesim pentru defrisari, spitale si educatie, unde se mai poate face ceva, fiindca stim ca vina e a multora, e si a noastra, a tuturor, care 30 de ani nu am facut nimic, iar asta nu putem accepta, deci bagam capul in pamant. Devenim insa „fiare” cand vina se poate indrepta pe o singura persoana sau un grup relativ restrans, la noi Dragnea si ordonantele lui, la ei politistul si genunchiul lui ucigas. Chiar daca protestele au si ceva anti-sistem in ele, pe mine nu ma pacalesc, sunt pline de oameni „buni” care nu au fost niciodata rasisti sau care s-au ghidat de inalte principii etice si morale? Nu prea, cred ca mai degraba e plina de oameni care gasesc o oprtunitate sa se afirme „buni” in propriii ochi mai ales, sa isi traga un selfie si sa arate prietenilor pe Facebook ca sunt de partea buna a cauzei. De aceea exista si un antidot care functioneaza cand aceste proteste o iau razna, „li se arunca un cap” fie ca el se numeste Ponta la Colectiv, Grindeanu la ordonante, Ceausescu dupa ani de foamete si frig, si ce sa vezi, oamenii, in loc sa ramana sa lupte pentru principii, se linistesc subit.

    • Da, eu zic ca ati nimerit-o la fix in finalul postarii.

      Intr-adevar oamenilor nu le pasa de problema in sine, ci de modul in care sunt perceputi. Merg la manifestatii comemorari si proteste in primul rand pentru ca e trendy sa fie acolo. Impactul e mult mai mare daca te duci dupa, pentru ca inainte sa se intample ceva e greu de spus ce efect va avea, adica riusca sa-si piarda vremea fara preas mult „bang for the buck”. Cei ce n-au acces la chermeze mondene vor sa ajunga macar la o coliva fancy & cool :) E de bon ton sa fie „angajati” si sa debiteze cu cu aplomb cretinisme politic corecte.

      Sigur exista si stimulente mult mai concrete. Unul din cei ce lucreaza in echipa mea e inscris in asociatia „femeilor inginer”. Am crezut ca e pe invers cu toate ca nu pare deloc efeminat. La unul din „one-on-one-urile” bisaptamanale nu m-am mai putut abtine si l-am intrebat ce naiba i-a venit sa se inscrie in chestia aia si cum de l-au primit. Mi-a spus razand ca de primit au trebuit sa-l primeasca ca sa arate ca-s „inclusive”. A zis ca pe langa tot soiul de acrituri si muraturi sunt suficiente fete valabile. Omul a rationat corect ca daca se duc acolo sa asculte ineptii ore in sir, ele chiar nu au altceva mai bun de facut si trebuie sa fie foarte neglijate. Si intr-adevar zicea ca n-a fost la nicio intrunire din aia care sa nu se fi incheiat cu o inginereasa dezlantuita in pat. Alta de fiecare data. Iar asta fara nesfarsite intalniri romantice, restaurante, serate, plimbari cu barca, sau cu balonul cu aer cald si alte celea. Totul direct, eficient si productiv. De-a dreptul ingineresc.:)

      P.S.: Stalin cica ar fi zis o vorba mare si foarte adevaata:”Un mort e o tragedie. Un milion de mroti sunt statistica”.

      • Fraierele cele inginere – se multumesc cu putin.

        Unele zic cica decat deloc mai bine putintelul acum si arzator sa fie
        Undeva inginerul se va bloca cel mai probabil – nu stiu daca varsta sau ghinionul/norocul/lebada…

      • Problema e, daca inteleg eu bine, sa constientizezi ce te mana in lupta. Macar colegul stia de ce se duce la intalniri, avea un beneficiu imediat pe care il constientiza si si-l asuma. Probabil ca pe partea celaalta, feministele chiar cred ca sunt acolo pentru a face bine lumea si asta e problema cu ele. Adica nu constientizeaza de fapt de ce fac ceea ce fac, ratiunile vin din subconstient, din frici, frustrari si incercarea de a-si da un sens vietii pe masura imaginii exagerate de sine si alte chestii de genul asta.

        Eu cand vad oameni care vor sa faca binele absolut dar totodata se plang ca sunt neintelesi, fac asa, un pas inapoi si iau o gura de aer. Istoria pare sa imi dea dreptate, si ma refer la cei care au ajuns in varf. Si sunt multe categorii, cum spuneam, iubitori de animale, feministi, bio-raw-vegani, oameni care se dau culti, cititi, umblati, religiosi, etc. Nu zic ca toti sunt cu probleme, dar din ce vad eu, din pacate majoritatea au probleme, se folosesc de o chestie care ii pune intr-un oarecare avantaj pentru a-si demonstra ca sunt asa, dintr-o casta superioara. Si nu trece mult pana nu simti pe propria piele aceasta superioritate.

        Sa ai o discutie contradictorie si argumentata cu ei e de prisos si duce la cele mai neasteptate si uneori violente reactii. Ei nu isi apartin. Oamenii sunt pur si simplu, asa cum citeam intr-o carte, prinsi intr-un labirint de „self delusion” si n-au stat o clipa in viata sa se intrebe „bai, eu de ce fac ceea ce fac, de fapt?”. Si chiar daca s-ar intreba, n-ar avea suficienta sinceritate pentru a da un raspuns corect. Pentru ca raspunsul nu e usor de acceptat, mai ales cand ai un ego inflamat. Pasamite, nu au acces deloc la propriul subconstient, cel putin asta inteleg eu, nefiind de specialitate.

  20. Este ceva ce m-a socat in atitudinea lui MZ

    „But I’m responsible for reacting not just in my personal capacity but as the leader of an institution committed to free expression.”

    Asta intra in categoria DA-DA-DA din partea mea.

    La categoria NU-NU-NU dar fara sa am o solutie inca este faptul ca unii zic una pe FB, mimeaza tot felul de declaratii, dar in realitate alta fac, deci exact opusul – vezi: „Dominate”

    Nu exista consistenta in atitudinea curenta a acelui personaj si MZ stie din postarile lui,.

    Cred ca MZ a gresit si mai cred ca el stie ca a gresit.
    A gresit nu pentru ca nu a dat liber cererilor exprimate de angajati ci pentru ca se minte pe sine

    Stie ca mesajul care a inflamat pe multi vine de la un ipocrit pozat in maxima sa stare de ingamfare cu Biblia in mana dupa ce a dat cu putine gaze lacrimogene si ceva gloante de cauciuc.

    Algoritmul FB ar trebui sa depisteze contradictiile – sa le semnaleze cu o intrebarea de genul: WHEN YOU WERE REAL then or now???- uite ca am gasit o propunere de solutie care cred ca este in concordanta cu practicile folosite de psihologi.

    Realitatea virtuala este un loc in care asezi uneori lucrurile cu mare migala ca sa para minunate si dintr-o data un eveniment/ o stare te impinge sa reactionezi spontan, chiar daca esti introvertit caci si acesta reactioneaza prin taceri indelungate, de nu il mai vezi din carapacea sa.

    O sa ii scriu lui MZ nu pentru a cere o schimbare a deciziei luate ci pentru a il ruga sa analizeze mai atent ce inseamna o mai justa cantarire a actiunilor/inactiunilor de pe FB.

    Libertatea de exprimare exista si va exista – numai ca oscilatiile up-down arata instabilitate, dezechilibru si a ii face doar o atentionare pentru o re-echilibrare personala cred eu inseamna ca ii semnalezi o boala – an issue – poate ii lansezi o provocare, Poate gresesc.

    Am avut o experienta extrem de interesanta pentru mine:
    Am citit pret de cca 2 ani zilnic postarile unei persoane pe aceasta platforma care mi-au schimbat profund atitudinea – periodic ma evaluam cu acelasi instrument cam la 6 -8 luni fara o intentie clara – just for fun. Surpriza a fost maxima cand am descoperit schimbarea profunda din mine – absolut incredibil pentru mine. Totul a inceput cu o filmare intamplatoare a unui subiect extrem de important pentru mine fara sa stiu cine vorbeste si ulterior aveam sa redescoper aceeasi persoana intr-o conferinta cu un subiect sensibil. Placut surprins am descoperit ca scria zilnic aici. Ca sa scrii zilnic, ca un metronom, sa vorbesti cum a facut-o in aceea conferinta pe care nu o sa uit vreodata inseamna sa dovedesti o mare forta, o mare ardere interioara, o dedicare pentru altii mai presus de un anume rezultat. Schimbarea mea este profunda si consistenta – sunt acolo de mai multi ani, am verificat. Persoana aceea cred ca isi va lasa amprenta asupra unui numar mare de oameni.
    It’s a legacy.

  21. Tot Jung:
    “Pentru că afară este rece unul se simte îndemnat să-și îmbrace pardesiul, în vreme ce altul găsește din motive de călire… ”

    Vi se intimplă să puneți măcar un pic, sub semnul neîncrederii, ce spun cei ca Jung?


Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro


Andrada Ilisan
Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului"), master în Psihologie Clinică ("Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline"), absolventă a Școlii de Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România, în cadrul căreia s-a format ca psihoterapeut. În 2021 a publicat cartea “Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică”.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești


Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea



Esential HotNews

Top articole


Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro