marți, martie 19, 2024

De ce universitatea nu este o întreprindere (I)

Multe, recente planuri de reformă inspirate de teorii neo-liberale încearcă, promovând conceptul de universitate antreprenorială, să acrediteze ideea că o instituție de învățământ superior ar fi mai bine administrată dacă ar fi condusă ca și o întreprindere economică.

Teoria sistemelor sociale a lui Niklas Luhmann susţine în mod destul de convingător faptul că societăţile moderne se caracterizează printr-o diviziune funcţională a subsistemelor. Dacă în epoca premodernă familia şi economia, biserica şi educaţia, dar şi alte subsisteme funcţionale, nu erau bine diferenţiate, modernitatea a adus cu sine maturizarea acestor subsisteme şi existenţa lor din ce în ce mai puţin interdependentă pe baza unui așa-zis medium. Medium-ul este elementul prin care au loc comunicaţiile respectivului subsistem şi este de fapt caracteristica definitorie a subsistemului funcţional. Exemple de astfel de subsisteme ar fi economia și mediumul ei “banii”, politica și “puterea”, cercetarea și “cunoaşterea”, etc. Luhmann găsește că fiecare subsistem funcţional autopoietic închis se dezvoltă pe baza unei logici expansioniste atîta timp cît este neîngrădit. De exemplu, economia eliberată de povara politicului funcţionează expansionist prin ciclurile capitalului. Ca şi agenţii sistemului economic, care tind sa-şi înmulţească banii, agenții sistemului politic tind să-și înmulțească puterea iar agenţii sistemului de cercetare să înmulţească cunoaşterea atât timp cât sistemul este independent. Desigur, nu întreaga societate se divide în subsisteme funcţionale relativ independente, însă apariţia unor astfel de subsisteme este o caracteristică a modernităţii.

Sistemului de învăţămînt superior modern este un subsistem funcțional independent, independenţa universităţilor faţă de stat, biserică şi economie numindu-se de regulă autonomie universitară. Mediumul subsistemului funcţional academic este cunoaşterea. Evident comunicaţiile sistemului universitar sunt purtate şi de către alte elemente, nici o comunicare care este specifică învăţămîntului superior nu poate însă ocoli noţiunea de cunoaştere, aşa cum nici o comunicare a mediului economic modern nu este specifică acestuia, nu este “economică”, dacă nu implică bani. Puse în contextul mediumului funcțiile sistemului academic sunt deci producerea şi distriburea de cunoaştere, şi anume de un anumit tip de cunoaştere pe care de regulă îl numim academic.

Foarte simplu rezultă de aici faptul că sistemul funcţional economic şi cel universitar au mediumuri comunicaţionale diferite. Putem clarifica această diferenţiere dintre subsistemul funcţional economic şi cel universitar privind mai îndeaproape evaluarea funcţionării acestora. Dacă o evaluare a funţionării unei întreprinderi se poate referi şi trebuie să se refere numai la bani, evaluarea funcţionării unei universităţi se va referi şi ar trebui să se refere numai la cunoaştere, la felul cum, ce fel şi cîtă cunoaştere produce şi în ce fel şi cui o distribuie universitatea. În măsura în care evaluarea unei universităţi va face referinţă la performanţele ei economice, de exemplu, această evaluare va fi considerată “neacademică”, chiar irelevantă şi respinsă nu numai de către comunitatea academică ci şi, probabil, de către societate în amsablu.

Economia cunoaşterii face ca multe întreprinderi să ajungă să comunice cunoaştere, aşa cum multe universităţi ajung să comunice bani. Aceasta nu schimbă însă esenţele, întreprinderea economică comunică cunoaştere pentru a înmulţi bani, universitatea comunică bani pentru a înmulţi (şi distribui) cunoaştere.


Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Dle Reisz,
    O universitate nu este si nu va fi niciodata o intreprindere, desi exista in Romania cel putin cateva care sunt construite in acest fel. O universitate buna se poate sustine insa financiar cu ajutorul unui sistem de „granturi”, contracte de cercetare sau aliante cu corporatii care au interese de cercetare stiintifica si/sau implementare de curicula necesara in anumite zone tehnologice. Accept cu placere concluzia dumneavoastra ” universitatea comunică bani pentru a înmulţi (şi distribui) cunoaştere” Intrebarea este cat de adecvata este cunoasterea si care este nivelul cadrelor universitare si a programului universitar. Un invatamant superior de calitate merita bani, unul care nu este de acest gen este transformat in intreprindere.

  2. Afirmati ca „independenţa universităţilor faţă […] economie [se numeste] autonomie universitară”, ei bine, demonstrati analfabetism economic! Cit timp existenta universitatilor implica alocarea unor resurse (costurile salariale si alte cheltuieli materiale) nu pot fi independente de economie.

    Economia inseamna alocarea resurselor rare pentru satisfacerea nevoilor nelimitate. Daca universitatile, ca organizatii, nu au niciun fel de nevoi materiale, imi cer scuze pentru duritatea primei fraze, dar daca universitatile au nevoie de resurse, va asigur ca am fost cit se poate de sincer!

    • Hai ca o acuza ca asta nu se cade sa o las neraspunsa: in fragmentul citat prin „independenta” se intelege cred ca destul de lesne „independenta decizionala”. Exista foarte multe domenii care, desi necesita resurse, sunt independente decizional de economie. Sunt domenii care, ca sa continui referirea la Luhmann, comunica alte medium-uri. Exemplele sunt multe: religia, cultura, arta, etc. Deciziile interne acestor sisteme sunt tocmai decizii care nu au de a face cu banii. Biserica, de exemplu, desi necesita ceva bani pentru a functiona nu isi subordoneaza deciziile economiei. Iar daca ar face-o ar fi blamabil.

      • Va multumesc pentru raspuns! Asadar, nicio organizatie nu poate fi independenta de economie (de existenta si alocarea resurselor)!

        Dar, urmatorul pas ar fi sa lamurim si care este criteriul optim de alocare a resurselor in educatie.Toti profesorii ar trebui sa aiba acelasi salariu sau ar trebui recompensati in functie de anumite criterii. Ar trebui recompensati dupa cit decid colegii sai sau dupa numarul de studenti prezenti (de bunavoie) la curs?

        Cum ar trebui alocate resursele intre diferitele facultati (profile )? Ar trebui sa primeasca aceeasi suma in total, aceeasi suma pe „cap de student”, etc. Unele profile implica dotarea unor laboratoare extrem de scumpe (ex: tehnice) in timp ce altele (ex: umaniste) pot functiona destul de bine si cu mai putine resurse.

        Daca exista independenta la nivelul universitatilor, ce ne garanteaza ca nu se vor forma gasti care vor decide in functie de criterii arbitrare (amicitie, rudenie) modul cum vor fi alocate resursele. De exemplu daca rectorul este numit de catre colegi (Senatul Universitatii) ii va recompensa pe cei care l-au sustinut, in detrimentul oponentilor. Astfel, o facultate sau catedra va primi mai multe fonduri dar nu in raport de nevoile societatii, ci de interesele unor membri ai universitatii.

        Aceasta independenta a universitatilor pe care o prezentati in textul de mai sus, este mai apropiata de forma de organizare a CAP-urilor decit de un invatamint care sa fie adaptat cerintelor economiei (pietei muncii)! Universitatile nu trebuie sa fie independente, ci subordonate cerintelor societatii!

        Biserica, dintotdeauna a fost extrem de „atenta” la resursele pe care le va cistiga in deciziile pe care le-a luat . Istoria abunda de exemple. Chiar azi am vazut la TV un reportaj cum sint pictati pe peretii bisericiilor politicieni care au oferit resurse bisericilor.

        Dar prefer sa nu divagam si sa ne concentram discutia asupra formei dezirabile de organizare a sistemului de invatamint superior.

        • relatia universitatii cu „economia” este suficient de laxã pentru a se putea vorbi de autonomie (trecând peste faptul cã Dr. Reisz nu a facuut altceva decât sa citeze o definitie uzualã, nu cred ca se astepta sa stârneasca vreo polemica ;)

          universitatea sperã ca din relatia ei cu economia sa acumuleze prestigiu, sa creasca în conformitate cu o logica proprie, iar economia îsi închipuie ca lasând universitatea sa-si vada de treaba i se vor întoarce ceva beneficii secundare

          orshcât, nu ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Robert D. Reisz
Robert D. Reisz
Prof.dr. Robert D. Reisz Universitatea de Vest, Timisoara Institut für Hochschulforschung an der Martin Luther Universität, Halle-Wittenberg, Germania

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro