marți, noiembrie 30, 2021

De ce universitatea nu este o întreprindere (I)

Multe, recente planuri de reformă inspirate de teorii neo-liberale încearcă, promovând conceptul de universitate antreprenorială, să acrediteze ideea că o instituție de învățământ superior ar fi mai bine administrată dacă ar fi condusă ca și o întreprindere economică.

Teoria sistemelor sociale a lui Niklas Luhmann susţine în mod destul de convingător faptul că societăţile moderne se caracterizează printr-o diviziune funcţională a subsistemelor. Dacă în epoca premodernă familia şi economia, biserica şi educaţia, dar şi alte subsisteme funcţionale, nu erau bine diferenţiate, modernitatea a adus cu sine maturizarea acestor subsisteme şi existenţa lor din ce în ce mai puţin interdependentă pe baza unui așa-zis medium. Medium-ul este elementul prin care au loc comunicaţiile respectivului subsistem şi este de fapt caracteristica definitorie a subsistemului funcţional. Exemple de astfel de subsisteme ar fi economia și mediumul ei “banii”, politica și “puterea”, cercetarea și “cunoaşterea”, etc. Luhmann găsește că fiecare subsistem funcţional autopoietic închis se dezvoltă pe baza unei logici expansioniste atîta timp cît este neîngrădit. De exemplu, economia eliberată de povara politicului funcţionează expansionist prin ciclurile capitalului. Ca şi agenţii sistemului economic, care tind sa-şi înmulţească banii, agenții sistemului politic tind să-și înmulțească puterea iar agenţii sistemului de cercetare să înmulţească cunoaşterea atât timp cât sistemul este independent. Desigur, nu întreaga societate se divide în subsisteme funcţionale relativ independente, însă apariţia unor astfel de subsisteme este o caracteristică a modernităţii.

Sistemului de învăţămînt superior modern este un subsistem funcțional independent, independenţa universităţilor faţă de stat, biserică şi economie numindu-se de regulă autonomie universitară. Mediumul subsistemului funcţional academic este cunoaşterea. Evident comunicaţiile sistemului universitar sunt purtate şi de către alte elemente, nici o comunicare care este specifică învăţămîntului superior nu poate însă ocoli noţiunea de cunoaştere, aşa cum nici o comunicare a mediului economic modern nu este specifică acestuia, nu este “economică”, dacă nu implică bani. Puse în contextul mediumului funcțiile sistemului academic sunt deci producerea şi distriburea de cunoaştere, şi anume de un anumit tip de cunoaştere pe care de regulă îl numim academic.

Foarte simplu rezultă de aici faptul că sistemul funcţional economic şi cel universitar au mediumuri comunicaţionale diferite. Putem clarifica această diferenţiere dintre subsistemul funcţional economic şi cel universitar privind mai îndeaproape evaluarea funcţionării acestora. Dacă o evaluare a funţionării unei întreprinderi se poate referi şi trebuie să se refere numai la bani, evaluarea funcţionării unei universităţi se va referi şi ar trebui să se refere numai la cunoaştere, la felul cum, ce fel şi cîtă cunoaştere produce şi în ce fel şi cui o distribuie universitatea. În măsura în care evaluarea unei universităţi va face referinţă la performanţele ei economice, de exemplu, această evaluare va fi considerată “neacademică”, chiar irelevantă şi respinsă nu numai de către comunitatea academică ci şi, probabil, de către societate în amsablu.

Economia cunoaşterii face ca multe întreprinderi să ajungă să comunice cunoaştere, aşa cum multe universităţi ajung să comunice bani. Aceasta nu schimbă însă esenţele, întreprinderea economică comunică cunoaştere pentru a înmulţi bani, universitatea comunică bani pentru a înmulţi (şi distribui) cunoaştere.


Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Dle Reisz,
    O universitate nu este si nu va fi niciodata o intreprindere, desi exista in Romania cel putin cateva care sunt construite in acest fel. O universitate buna se poate sustine insa financiar cu ajutorul unui sistem de „granturi”, contracte de cercetare sau aliante cu corporatii care au interese de cercetare stiintifica si/sau implementare de curicula necesara in anumite zone tehnologice. Accept cu placere concluzia dumneavoastra ” universitatea comunică bani pentru a înmulţi (şi distribui) cunoaştere” Intrebarea este cat de adecvata este cunoasterea si care este nivelul cadrelor universitare si a programului universitar. Un invatamant superior de calitate merita bani, unul care nu este de acest gen este transformat in intreprindere.

  2. Afirmati ca „independenţa universităţilor faţă […] economie [se numeste] autonomie universitară”, ei bine, demonstrati analfabetism economic! Cit timp existenta universitatilor implica alocarea unor resurse (costurile salariale si alte cheltuieli materiale) nu pot fi independente de economie.

    Economia inseamna alocarea resurselor rare pentru satisfacerea nevoilor nelimitate. Daca universitatile, ca organizatii, nu au niciun fel de nevoi materiale, imi cer scuze pentru duritatea primei fraze, dar daca universitatile au nevoie de resurse, va asigur ca am fost cit se poate de sincer!

    • Hai ca o acuza ca asta nu se cade sa o las neraspunsa: in fragmentul citat prin „independenta” se intelege cred ca destul de lesne „independenta decizionala”. Exista foarte multe domenii care, desi necesita resurse, sunt independente decizional de economie. Sunt domenii care, ca sa continui referirea la Luhmann, comunica alte medium-uri. Exemplele sunt multe: religia, cultura, arta, etc. Deciziile interne acestor sisteme sunt tocmai decizii care nu au de a face cu banii. Biserica, de exemplu, desi necesita ceva bani pentru a functiona nu isi subordoneaza deciziile economiei. Iar daca ar face-o ar fi blamabil.

      • Va multumesc pentru raspuns! Asadar, nicio organizatie nu poate fi independenta de economie (de existenta si alocarea resurselor)!

        Dar, urmatorul pas ar fi sa lamurim si care este criteriul optim de alocare a resurselor in educatie.Toti profesorii ar trebui sa aiba acelasi salariu sau ar trebui recompensati in functie de anumite criterii. Ar trebui recompensati dupa cit decid colegii sai sau dupa numarul de studenti prezenti (de bunavoie) la curs?

        Cum ar trebui alocate resursele intre diferitele facultati (profile )? Ar trebui sa primeasca aceeasi suma in total, aceeasi suma pe „cap de student”, etc. Unele profile implica dotarea unor laboratoare extrem de scumpe (ex: tehnice) in timp ce altele (ex: umaniste) pot functiona destul de bine si cu mai putine resurse.

        Daca exista independenta la nivelul universitatilor, ce ne garanteaza ca nu se vor forma gasti care vor decide in functie de criterii arbitrare (amicitie, rudenie) modul cum vor fi alocate resursele. De exemplu daca rectorul este numit de catre colegi (Senatul Universitatii) ii va recompensa pe cei care l-au sustinut, in detrimentul oponentilor. Astfel, o facultate sau catedra va primi mai multe fonduri dar nu in raport de nevoile societatii, ci de interesele unor membri ai universitatii.

        Aceasta independenta a universitatilor pe care o prezentati in textul de mai sus, este mai apropiata de forma de organizare a CAP-urilor decit de un invatamint care sa fie adaptat cerintelor economiei (pietei muncii)! Universitatile nu trebuie sa fie independente, ci subordonate cerintelor societatii!

        Biserica, dintotdeauna a fost extrem de „atenta” la resursele pe care le va cistiga in deciziile pe care le-a luat . Istoria abunda de exemple. Chiar azi am vazut la TV un reportaj cum sint pictati pe peretii bisericiilor politicieni care au oferit resurse bisericilor.

        Dar prefer sa nu divagam si sa ne concentram discutia asupra formei dezirabile de organizare a sistemului de invatamint superior.

        • relatia universitatii cu „economia” este suficient de laxã pentru a se putea vorbi de autonomie (trecând peste faptul cã Dr. Reisz nu a facuut altceva decât sa citeze o definitie uzualã, nu cred ca se astepta sa stârneasca vreo polemica ;)

          universitatea sperã ca din relatia ei cu economia sa acumuleze prestigiu, sa creasca în conformitate cu o logica proprie, iar economia îsi închipuie ca lasând universitatea sa-si vada de treaba i se vor întoarce ceva beneficii secundare

          orshcât, nu ?

Dă-i un răspuns lui Theophyle Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Robert D. Reisz
Prof.dr. Robert D. Reisz Universitatea de Vest, Timisoara Institut für Hochschulforschung an der Martin Luther Universität, Halle-Wittenberg, Germania

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro