joi, martie 28, 2024

De la acuzatorii publici la vânzătorii de indulgențe

Am citit în orele și zilele care au trecut de când președintele Klaus Iohannis și-a făcut publică, prin vocea purtătorului său de cuvânt, d-na Mădălina Dobrovolschi, decizia revocării din funcția de procuror șef al DNA a d-nei Laura Codruța Kὄvesi, o sumedenie de articole de presă.
Autorii lor s-au dovedit a fi de toate felurile. Nu, nu îl pun în nici un fel la socoteală pe Ion Cristoiu, din ce în ce mai scânteist, mai reîntors la matca PCR, mai ilizibil, mai fetid și mai nefrecventabil, care și-a dat încă o dată măsura josniciei sale în încropeala kilometrică intitulată Prin diversiunea cu suspendarea, PSD l-a ajutat pe K.I. să semneze fără probleme revocarea Codruței Kὄvesi. Nici pe acei comentatori care au jucat rolul unor acuzatori publici, negăsind nici cea mai mică explicație logică pentru decizia președintelui. Nu mă interesează nici jurnaliștii care s-au substituit vânzătorilor de indulgențe. Având dumnezeiasca răbdare (nu, nu mă credeam în stare de o astfel de performanță!) de a asculta insuportabila tiradă de aproape cincizeci de minute a lui Rareș Bogdan, pot să spun că acesta a jucat lamentabil luni seara rolul cu pricina. Dl. Bogdan și-a bătut joc nu doar de telespectatori, ci și de cei 8 invitați din studio supuși la cazna de a urmări pretinsa analiză și apelul la solidaritate cu președintele Iohannis ale corifeului Realității tv care a ajuns să se creadă un înțelept al națiunii.
Dar revenind la presa adevărată, țin să spun că mi-au reținut atenția o seamă de analize. Pe care le-am citit, am meditat la ele, le-am acceptat, însă nu fără rezerve. De la concisul și necruțătorul Struțul nu e doar înalt, urmare firească a celui mai patetic, intitulat Încă o zi de sărbătoare națională, la categoricul și, după părerea mea, ușor nedreptul Klaus Iohannis s-a întors la Grivco. Prețul trădării al Ioanei Ene Dogioiu (titlul mi se pare de o duritate exagerată) și neiertătorul Președintele a închinat steagul după ce o lună întreagă s-a prefăcut că luptă citind decizia CCR, semnat de Liviu Avram în Adevărul.
Dacă punem la o parte extremele reprezentate de tot mai jalnicul Ion Cristoiu și de tot mai ricăventurianoul Rareș Bogdan, celelalte comentarii au fost unanime în a recunoaște că președintele Klaus Iohannis și-a gândit extrem de prost mutarea. Îndeosebi din perspectiva stilisticii apariției publice, intrinsecă funcției și condiției de președinte.
Indiferent de soluția referendumului ori a recursului la argumente juridice și constituționale mai sofisticate, însă cărora nu știu cine ar fi putut să le analizeze și consfinți temeinicia, argumente ce l-ar fi ajutat pe președinte să se opună Deciziei CCR, la care susțin unii că s-ar fi cuvenit să recurgă dl. Klaus Werner Iohannis, multe nu au fost ok în absența de luni dimineața a președintelui. Cum susțineam și eu în comentariul meu de ieri, dl. Klaus Iohannis a greșit grav, lăsând în sarcina d-nei Dobrovolschi, despre care, de altfel, nici nu prea mai știam dacă există, sarcina comunicării deciziei sale. Cu totul altfel -și poate mult mai acceptabil, chiar și în rândul celor mai vehemenți critici ai domniei-sale – ar fi fost dacă președintele ar fi făcut el însuși anunțul, l-ar fi justificat și comentat și ar fi avut și câteva vorbe de mulțumire adresate în mod public d-nei Kὄvesi. Lipsa de consecvență a d-lui Iohannis deconcertează.
Există o seamă de indicii care ne îndreptățesc să credem că dl. Iohannis nu s-a despărțit chiar în cei mai buni termeni de d-na Laura Codruța Kὄvesi. Nu este defel exclus ca președintele să se fi așteptat ca d-na Kὄvesi să demisioneze, ceea ce l-ar fi scutit să se expună public, tot la fel cum e foarte posibil ca fostul procuror șef al DNA să fi dorit o susținere necondiționată. De altminteri, în discursul care a marcat încheierii misiunii sale în fruntea DNA, d-na Kὄvesi a lăsat să-i scape, intenționat, desigur, câteva vorbe care sunt lesne interpretabile drept reproș pe față la adresa d-lui Iohannis. Oricum, distanța e mult prea evidentă între susținerea necondiționată arătată procurorului șef al DNA de președinte și ceea ce s-a întâmplat luni dimineață.
Pe de altă parte, trebuie admis că sunt și o suită pete negre în activitatea d-nei Kὄvesi ( dintre care cea mai proeminentă e povestea rușinoasă a pretinsei unități de elită a DNA Prahova) pe care președintele avea obligația să le sancționeze și nu a făcut-o. Respectivele pete negre nu înseamnă însă nimic prin comparație cu rezultatele remarcabile ale DNA în frunte cu d-na Kὄvesi. Însăși rata scăzută de achitare (10%, mult sub cea din alte țări UE) justifică solidaritatea arătată până mai deunăzi de d-nul Iohannis d-nei Kὄvesi. Tocmai de aceea Instituția prezidențială avea datoria morală de a identifica o modalitate prin care să nu se despartă în felul în care a făcut-o de procurorul șef al DNA.
Deocamdată costurile de imagine plătite de președintele Iohannis sunt imense. Nu numai în ochii presei, care, cum spuneam, poate prea lesne trece de la condiția de vânzător de indulgențe la aceea de acuzator public, ci îndeosebi în cei ai electoratului. Rămâne de văzut cât va mai putea dl. Iohannis să recupereze în acest un an și jumătate care i-a mai rămas de stat la Cotroceni.Partida nu e pierdută, însă în mod sigur, PSD va face astfel ca cele aproape 18 luni care i-au mai rămas din actualul mandat d-lui Klaus Iohannis să nu fie deloc comode. Semnalul a fost dat încă de luni seara de însuși dl. Liviu Dragnea, dar și de aghiotanți de felul unui Iordache sau Nicolicea.
Cu certitudine, nu vom avea parte de o vară calmă. Demența pesedistă e fără seamăn.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

    • Mai mult: „E ceva in neregula cu democratia unui stat daca se asteapta atat de mult de la” politicienii sai. Auzi: sa nu fure, sa nu minta, sa-si respecte promisiunile electorale, sa nu-si dea legi care sa-i avantajeze etc.. Mult prea multe asteptari, este ceva in neregula. Intr-un stat democratic practic nici nu avem nevoie de alegeri, caci nu trebuie sa ai asteptari de la cei alesi si nici de la rezultatul alegerilor. E democratie, ce naiba! Lucrurile merge de la sine, plus ca putem scrie comentarii la articole de tot felul. Asta este ceea ce conteaza in viata, intr-o democratie.

      • In nici un stat din lume politicienii nu sunt sfinti.

        Se spune ca nu trebuie sa te astepti sa ia politicieni corecti care sa faca si lucruri corecte. Ci doar sa ai un mecanism prin care politicenii intotdeuna incorecti sa faca (si) acele lucruri corecte pe care electoratul le asteapta de la ei.

        Romanii vor sa il voteze insa doar pe Fat-Frumos.

  1. Excelentă trecerea în „revista de front” a pozițiilor din presă, dar și propria abordare privitoare la personajul politic aflat în fruntea statului român, votat în 2014, cu multă speranță ori în contraponderea unui fost cel mai tânăr prim-ministru al României, candidat al P.S.D.

  2. Cei doi vectori de opinie [Cristoiu si Rares B,] au impact in electorat, cu precadere cel
    dispus sa preia informatia fara a selecta, respectiv confrunta cu alte opinii, eventual a avea
    proprile convingeri..Este o realitate care s-a certificat la vot si in diferitele situatii cand
    opinia publica se manifesta!! Presedintele si-a limitat capacitatea de actiune in momentul
    cand a acceptat -fara rezerva- numirea primului-ministru marioneta. Concentrarea puterii
    legislative si executive in aceeasi persoana [Dragnea] a facut posibila aceasta situatie, cand
    functia de presedinte se goleste de continut iar Justitia este ingradita ca actiune [ fapt constatat,
    tardiv, si de actualul presedinte] Privind morala -in politica- apartine celor care castiga, respectiv preiau puterea.

  3. „… trebuie admis că sunt și o suită pete negre în activitatea d-nei Kὄvesi ( dintre care cea mai proeminentă e povestea rușinoasă a pretinsei unități de elită a DNA Prahova) pe care președintele avea obligația să le sancționeze și nu a făcut-o. Respectivele pete negre nu înseamnă însă nimic prin comparație cu rezultatele remarcabile ale DNA în frunte cu d-na Kὄvesi.”
    Judecam cu dubla masura: da, dar…
    In cazul sefilor de Institutii (mai ales ale Dreptatii si Adevarului), o pata intuneca viitorul. Nu doar politicienii au obligatia demisiei de onoare.
    Cit despre semnarea revocarii si felul in care a fost comunicata (printr-un sol cu o scrisoare-n virf de bat), e sigur ca Presedintele se astepta ca sefa DNA sa-si dea demisia. Caci in urma deciziei CCR, nu mai era loc de intors, acolo unde scrie „general obligatorie”.
    In plus ar fi rezolvat doua probleme: l-ar fi scutit pe Presedinte de ridicolul situatiei in care singur s-a bagat (mai citim sa intelegen), si ar fi fost mai onorabil pentru Kovesi.
    Dupa expresia cunoscuta: una e sa ti se dea papucii, alta e sa-i dai tu papucii.
    Peste politicienii planeaza din vremi stravechi pete. Dar cind peste demnitarii numiti planeaza pete, demisia e singura solitie.
    Presedintele Iohannis, cu dorinta unui viitor mandat, a jucat prost. Nu ca pina acum ar fi fost stralucit.

    • Hmm, stiu si eu? De ce ar fi fost mai onorabil pentru Kovesi? Ar fi fost instant echivalata cu recunoasterea tacita a unei culpabilitati.

      • Din mai multe motive:
        – dupa decizia CCR nu mai era loc de intors, era generl obligatorie si pentru Presedinte, vezi declaratia de azi: ” președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu a avut niciodată ca opțiune să nu respecte decizia Curții Constituționale”. Si atunci dece ne mai invirtim iin jurul cozii?
        – demisia sefei DNA ar fi scutit-o de demitere, si l-ar fi scutit pe Presedinte de o situatie jenanta.
        Curios este ca LCK nu a realizat ca o decizie CCR nu poate fi nesocotita nici de sustinatorii ei, ambasadorii straini.
        Nesocotirea unei decizii CCR, de catre Presedintele tarii, nu poate fi socotita decit ca o lovitura de Stat, ceea ce democratiile aliate nu pot accepta.

      • Demisia era cu adevarat singura
        solutie si ELEGANTA si EFICIENTA de adoptat de catre doamna Kovesi.
        Nimeni nu ar fi perceput asta ca pe o RECUNOASTERE a vreunei vinovatii,
        iar la nivelul plebeu – care conteaza si el electoral – ar fi prevalat imaginea fetei bune persecutate de raii de la CCR.
        De-acum incolo – iesita din zona crepusculara a sediului DNA doamna Kovesi
        se va arata – si va putea fi observata – mult mai limpede.
        a inceput , iata, cu stangul si e greu de imaginat ca pe viitor va renunta la calea – TOTI CEILALTI SUNT DE VINA , EU SUNT SINGURA PERFECTA – cale trasata anterior de Monica Macovei si care , as zice ca s-a vazut si in cazul MM – duce repede-repede la impas.

        In alta ordine de idei salut odata in plus performanta de CAP LIMPEDE a domnului Mircea Morariu care invita la intelepcine.
        Va fi mare nevoie de astfel de voci in urmatorii ani pentru a
        potoli pornirile fratricide – de exemplu intre adeptii lui Johannis si adeptii lui Ciolos – poate chiar si adeptii lui Kovesi
        care ar netezi drumul spre un tur 2 in care Pesedistul sa se confrunte cu Aldistul.

  4. Scriu acest text numai ca sa se vada ca mai sunt si alte pareri despre revocarea LCK. Textul autorului mi se pare destul de echilibrat, dar exagereaza in stil caracteristic presei de opinie analiza modului in care s-a facut revocarea.

    Iata ce vad eu, om obisnuit care ma informez din presa cat de cat decenta si incerc sa judec cu capul meu.
    1) LCK este jurist in primul rand si deci nu poate sa nu accepte ca presedintele, dupa o oarecare temporizare, asteptand poate si un sprijin mai substantial din partea electoratului (nu pareri emise de oameni care traiesc din pareri) trebuia sa respecte decizia CCR si sa o revoce. Aici adaug ca, din cate am vazut eu, nici un jurist adevarat (nu ziaristi) nu a sugerat altceva. Elegant ar fi fost ca LCK sa se manifeste profesionist si sa demisioneze imediat dupa anuntarea deciziei CCR.

    2) Saptamana trecuta LCK a anuntat ca nu va demisiona. Presedintele a inteles atunci ca nu are ce sa mai astepte si a anuntat prin purtatorul sau de cuvant revocarea LCK, procedeu perfect
    normal, mai ales daca persoana in cauza nu te-a ajutat in nici un fel sa respecti legea. Amintiti-va dragi critici ca inainte de aceste episoade triste ale istoriei noastre recente, DNA a fost laudat si sprijinit de actualul presedinte, in ciuda anumitor probleme mentionate in articol.

    3) Este foarte greu pentru un popor de televizoristi si facebook-isti sa inteleaga felul in care
    gandeste un om ca presedintele KI, care nu vine la televizor, nu cauta popularitatea prin vorbe, ci actioneaza doar cum crede ca este de datoria lui s-o faca. Se pare ca noi iubim enorm forma si nu fondul. Dar KI este din fericire neamt. Si mai este si singurul presedinte roman care nu a fost membru de partid.

    • Da, interesanta „analiza”. Domnul presedinte „nu vine la televizor, nu cauta popularitatea prin vorbe, ci actioneaza doar cum crede ca este de datoria lui s-o faca”. In primul rand, era de datoria lui sa vina sa anunte decizia, nu era vorba de popularitate ci de datoria lui. Altfel, ar trebui sa nu mai spuna nimic si sa lase pe altii sa o faca in locul lui.

      Si, nu in ultimul rand, datoria lui era sa faca mult mai multe si nu a facut. De ce – asta nu pot sa-mi explic.

      Cat priveste ” poporul de televizoristi si facebook-isti „, sa nu uit ca acest „popor” la facut pe el presedinte, si tot acest „popor” a iesit la demonstratii in incercarea de a opri tavalugul borfasilor.

      Si sa inchei citand pe cineva aici:

      „Să tragem linia.
      1a. Oricine poate fi notar cu un venit de 13 300 lei neți/lună și casă în centrul Bucureștiului. Nu trebuie să fii Klaus Iohannis pentru asta. Și tu, și eu putem fi președinte în astfel de condiții. În termeni mai sofisticați, actualul președinte – dacă va fi să fie candidat în 2019 – își va fi pierdut specificitatea. Acest element, odată pătruns în subconștientul colectiv, este devastator pentru un politician.
      1b. Campania din 2019 e pe făraș. „Votați Iohannis pentru că…” Pentru că ce? Stavilă în calea cuceririi României de un partid-stat? Protectorul justiției independente? Omul care a reușit să spargă PSD? Pentru un președinte forțat să coabiteze cu o majoritate ostilă, în contextul emoțional al României de azi, acest pachet de mesaje era singura soluție. Într-o situație extrem de similară, Traian Băsescu a trebuit să creeze o narațiune susținută de activitatea sa din cinci ani de mandat și, deși era foarte popular, a câștigat pe muchie.
      1c. „Îl critici acum, dar între Firea și Iohannis ce o să alegi în turul doi?” Păi, hai să vedem. Ce a făcut Klaus Iohannis pentru a arăta că în 2014 el nu a fost candidatul PSD? Cum sunt lucrurile diferite de cum ar fi fost în cazul unei victorii a lui Ponta? Cu excepția momentului „OUG 13″, la care Iohannis a jucat inspirat, opunându-se în stradă și guvern unei inițiative la care PSD ținea foarte mult, cam nimic serios nu poate fi menționat. Mai grav este că trend-ul e descendent. Omul care avea frecușuri cu Ponta și stopa OUG 13 pare să fi fost răpit și înlocuit de o sosie imobilă. Unul din trei votanți ai lui Iohannis din 2014 dacă gândește precum în paragraful acesta = game over în turul doi din 2019.

      2. După Klaus Iohannis nu rămâne nimic. Nu există o idee, un ideal, o platformă de acțiune politică, o formulă, o viziune despre România care să ia voturi. PNL are aproape aceleași probleme ca în 2014. ……”

  5. ” Cu totul altfel -și poate mult mai acceptabil, chiar și în rândul celor mai vehemenți critici ai domniei-sale – ar fi fost dacă președintele ar fi făcut el însuși anunțul, l-ar fi justificat și comentat și ar fi avut și câteva vorbe de mulțumire adresate în mod public d-nei Kὄvesi. Lipsa de consecvență a d-lui Iohannis deconcertează.”

    ” … Instituția prezidențială avea datoria morală de a identifica o modalitate prin care să nu se despartă în felul în care a făcut-o de procurorul șef al DNA.
    Deocamdată costurile de imagine plătite de președintele Iohannis sunt imense.”

    Cred ca asupra acestor aspecte exista un consens aproape unanim. Pe de alta parte , nu stiu daca ceea ce afirm acum este conform sau nu cu protocolul de stat, dar cred ca presedintele Johannis , asa cum a gasit ragazul sa defileze cu bicicleta pe langa Lucian Mandruta in timp ce reporterul ii lua un interviu celui din urma (https://okmagazine.ro/people/klaus-iohannis-din-nou-pe-bicicleta-fotovideo/index.html ) , chiar daca a semnat demiterea , ar fi putut sa fie langa Procurorul sef al DNA la ultima declaratie din aceasta postura si inainte de a redeveni simplu procuror ( cati barbati ” cu functii” au o asemenea tarie ? ) si pur si simplu sa-i stranga mana. Ar fi contat enorm pentru cetatenii din strada , pentru lupta impotriva coruptiei si chiar pentru presedintele Johannis . N-a fost sa fie si nici nu va mai fi.
    In sfarsit , cred ca Laura Codruta Kovesi a avut o cariera si o prestatie sociala de exceptie validata inclusiv pe plan international si cu toate posibilele ei defecte manageriale , profesionale sau personale , este in prezent singura persoana publica care indeplineste complet criteriile standard ale prestigiului social ( legitimitate morala, legitimitate pragmatica/profesionala , legitimitate cognitiva , legitimitate emotionala, status, reputatie, unicitate ) de unde si valul de ura revarsat asupra ei.
    Chiar daca la noi prestigiul social nu este considerat inca o variabila la fel de importanta ca in democratiile occidentale ( cf: https://sergiusimion.blogspot.com/2016/08/focus-on-social-prestige-solution-to.html ) Laura Codruta Kovesi ramane unul dintre cei mai redutabili candidati la postul de presedinte al Romaniei.

  6. Toată lumea știe ce ar fi trebuit să facă Iohannis. UM Digi24 spune că n-avea încotro și dacă nu o dădea afară pe Kovesi ”ar fi mutilat statul de drept”, biroul de presă al unei aripi a structurilor prin purtătoare de cuvînt Dogiou spune că prezidentul a trădat, Dragnea zice că orice ar fi tot îl suspendează fiindcă n-a executat ordinul întocmai și la timp, e obraznic și nu salută superiorii, boborul înjură la grămadă, iar cristoii și gașca dezvoltă preocupațiuni mintale abisale despre soarta lui Kovesi. Iohannis în timpul ăsta își vede de treabă pas cu pas, adică aplică programul lui de țară care pe termen scurt este să-și plimbe căciula cu Mercedesul între București și Sibiu încă un an jumate, iar pe termen lung, să o mai plimbe încă cinci ani dacă își menține poziția de lider al ”răului mai mic” și se trezește iar președinte. Mai dă o tură cu bicla, mai joacă un tenis la perete în incinta Cotrocenilor, pînă la urmă nici nu știi ce iute zboară timpul și chiar dacă nu s-alege, tot vine pensioara de prezident la pachet cu a șaptea casă în semn de recunoștință de la stat, trai, neneacă!

  7. Stau oarecum pe gard la faza asta, ma marginesc la cateva observatii. Evaluarea LCK, cu bune si mai putin, e foarte cantitativa. A avut o rata de 10% insucces, mai mica decat media pe EU sau cu ce compara autorul. A avut x fosti ministri, y fosti parlamentari, z primari etc. Ori, argumentele anti-LCK sau anti DNA sub LCK sunt mai degraba calitative, ca cum ca ii vaneaza preponderent pe unii, de regula teza e: vaneaza PSDisti (proiectia tezei ii vaneaza pe dujmanii Basescu in momentul politic actual). Asta e practic imposibil de demonstrat, in lipsa unei proportii validate eventual de Dzeu din ceruri, adica autoritate atat omniscienta, cat si imposibil de banuit de subiectivitate, care sa-ti de pe tava un indice relativ de coruptie, pe care sa poti sa-l compari cu indicele de condamnari DNA impartita pe partide, si sa vesi daca nu corespund. De aici fiecare ia rezultatele DNA si informatiile conexe ca fiind o confirmare a unei pareri pre-existente, adica pro PSD vor crede ca DNA i-a cautat numai pe PSDisti, rezist et co cred ca e absolut normal, fiindca statistic sunt mult mai multi banditi la PSD. Cat despre Klau, nu vad ce ar putea sa mai faca pentru a recupera pierderea de capital electoral. Era atat de simplu sa iasa si sa spuna cateva cuvinte okay. Chiar acceptand teza unei posibile incercari de delimitare fata de eventuale abuzuri, LCK a devenit, meritat sau nu, mamica unui artefact politic – lupta vanjosilor de la DNA, (n-am pus ghilimele intentionat, fiecare cu parerea proprie) – adulat cu ardoare de electoratul propriu al lui Klau. Contraproductiv, zic si eu.

  8. „Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine!”

    Inlocuiti in lozinca asta „mine” cu CCR , „tine” cu PSD-ALDE si „fabrici si uzine” cu CONSTITUTIA si rezumi gargara alocutiunii referitoare la demiterea dnei Kovesi spusa de Iohannis la Bruxelles !

  9. Concluzia desprinsa din atatea analize ale unor oameni cu gandire proeuropeana ,pentru o justitie independenta ,ca o conditie a unui stat de drept este ca presedintele a gresit sincronizand revocarea cu suspendarea si cu amenintarea (urate amandoua )cu recuperarea unei sume dintr-un proces civil neterminat.Dupa o luna de studiu cu (banuiesc)juristi eminenti si consilieri pe masura(asa ar trebui),sa ajungi sa te umilesti in fata lui Tudorel,Iordache,Nicolicea ,este greu de inteles.Vedeti ce activ este Tudorel,ce aprecieri
    are expertul Iordache?Apropo,juristii acestei tari ,oameni de mare valoare ,se lasa dusi de lucraturile juridice ale unor Iordache si Nicolicea?Decat sa apeleze la responsabilitatea CCR in comunicat(s-o fi amuzat Dorneanu si ceilalti,doar ei au raspuns la chemarea partidului),mai bine ar fi revenit ,subliniind solutia CSM,formuland contradictiile din decizia CCR,punand in discutie publica aceste lucruri ,aratand sprijinul sau procurorilor si magistratilor,sau obtinand din public acest sprijin,aratand ce inseamna sa fii garantul respectarii constitutiei.Apropo,ce inseamna aceasta expresie din constiutie?
    Problema grava nu este atat pierderea de incredere a presedintelui cat lipsa de solutii pentru a opri tavalugul,bine construit,care se rostogoleste asupra justitiei si asupra tarii.
    Ce-i de facut D-le Presedinte?

  10. In orice tara exista atita democratie cita vrea poporul.

    Poporul roman, in majoritatea lui, pina acum, a aratat ca gratarul + berea (la PET) sint mai importante decit democratia.

    Sa vedem runda urmatoare, in 2020, dar tare mi-e teama ca va trebuia sa ne pregatim de un alt esec.

    In alta ordine de idei, Constitutia e o insailare amatoriceasca; cum sa nu aiba un presedinte ales direct drept de veto ?

    • Constitutia e cat se poate de buna.

      Ea presupune ca votul sanctioneaza derapajele dintr-un mandat. Adica, presupune ca populatia este suficient de matura sa voteze in concordanta cu interesele sale.

      Prin „interesele sale” intelegem dorinte pe termen mediu, nu de azi pe maine.

      Constitutia nu se poate face in asa fel incat sa devina un fel de „inteligenta artificiala” care sa decida daca majoritatea sau minoritatea are dreptate.

      ===

      Un presedinte care are drept de veto asupra a orice nu mai e un presedinte, ci un dictator, adica nu mai e parte a unei democratii, ci a unei conduceri autoritare.

      Avem o republica prezidentiala, cu mecanisme constitutionale suficiente.

      CCR creeaza drept, ca peste tot. Daca partidele politice vor considera ca sunt necesare modificari in Constitutie care sa regleze interpretarile CCR considerate injuste.

      Toate astea cer timp si mai ales, cunoastere rezonabila a mecasnimelor democratiei, a rolului partidelor s.a.

      Ori, pentru oricine se apleaca asupra discursului public – atat al politicienilor cat si al societatii civile – este limpede ca educatia nationala catastrofala a produs si cetateni cu foarte putine cunostinte civice.

      In consecinta, formarea si functionarea partidelor politice si, mai departe, alegerea lor de catre electorat este viciata.

      Nu vrem sa ne alocam cateva zeci de ore din viata sa intelegem cum functioneaza democratia, credem ca daca suntem foarte buni in domeniul nostru, asta e suficient. Nu e.

    • După experiența cu Ceaușescu, era greu de adoptat o Constituție care să ofere prea multe puteri președintelui. Chiar și atunci când acel președinte era Ion Iliescu.

      Însă în versiunea inițială, alegerile parlamentare și cele prezidențiale erau sincronizate, astfel încât președintele nu ajungea să aibă o majoritate ostilă în parlament. Abia în 2003, când Adrian Năstase a decis că lui îi trebuie mandat prezidențial de 5 ani și a modficat Constituția în sensul ăsta, s-au creat premizele conflictului aproape permanent între președinte și parlament.

      Dacă un partid va promite revizuirea Constituției, resincronizarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare (ca în Statele Unite, de altfel) plus vot nominal (tot ca în State) și reducerea numărului de parlamentari la 300, atunci se vor găsi destui cetățeni care să se prezinte la vot pentru a susține un asemenea program politic. Însă e mai greu de găsit partidul care să susțină un asemenea program.

  11. Am ascultat cu tristețe discursul de final am LCK. O femeie puțin speriata, susținută de către colegi și…cam atât. Apoi am citit cum coioții sfâșiau din cadavrul ei la televiziuni.
    O femeie singura, în fata tuturor. Al cărui tată a murit anul acesta (din câte îmi amintesc), deci și mai singura!
    KI nici macar nu s-a deranjat sa o demită personal, ca semn de minim respect. „Intâiul bărbat al țării” a trimis o femeie să citească nota de demitere!
    Cata tristete pentru femeia româncă! Maura și-a făcut datoria, Maura poate sa moara!
    Ori slugă la vătaf ori singura in bătaia vântului! Trist, foarte trist!

    • @Eva – mai ușor cu femeia singură. Știți și de ce e singură? Că nu era singură când a venit, abia ulterior a descoperit că viața e mai interesantă când e singură.

      • Da, singurătate e o alegere, desigur. Dar faptic, acum, LCK este o femeie singura. Din care rup coioții.
        Respect maxim domnului Augustin Lazăr (sper că nu greșesc), singurul bărbat din Ro care a făcut ceva concret pentru ea (nu vorbe, sau nici măcar vorbe!). Ca si semnal (imagine), chiar am avut sentimentul că mai există speranță! :)

        • @Eva – nu, stimată doamnă, singurătatea e o consecință a unui comportament considerat inacceptabil de către societate. Oamenii decenți vor refuza să mai aibă relații (orice fel de relații, inclusiv personale) cu indivizi al căror comportament este reprobabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro