marți, august 11, 2020

De la calitatea vieții la viața de calitate

Acum mulți timp am locuit vreme de doi ani la Viena. Trăiam într-un cartier foarte cochet, într-o zona liniștită și relativ aristocratică a orașului, cum urci spre pădurea vieneză. E drept că într-o locuința foarte mică, dar eram fericită, căci de la fereastră mi se deschidea dinainte un peisaj de vis: dincolo de vilele răzlețe, înconjurate de grădini generoase, se vedeau pantele dealului, acoperite cu vie și, mai sus, pădurea.

Cum pe atunci copiii mergeau la școală, am interacționat destul de mult cu părinții colegilor lor. Cel mai mic era în clasa întâi, iar școala din cartier avea doar patru clase primare. Atmosfera era familială și destul de rafinată. Socializarea era bineînțeles o activitate importantă a părinților. Dacă copiii se împrieteneau la școală, automat și părinții legau relații amicale. Cum nu cunoșteam prea bine limba germană, mă mulțumeam să ascult discuțiile mămicilor, în vreme ce copiii noștri se jucau. Îmi amintesc de o întâlnire mai largă, un fel de ședință cu părinții, organizată la o așa numită Heurige, un soi de cârciumă tradițională vieneză unde pe vremuri viticultorii ofereau vin sau must produs de ei în acel an, alături de felii mari de pâine de casă, unse un untură și presărate cu solzișori de ceapă. Acum, desigur că aveai parte de toate rafinamentele culinare, păstrându-se totodată și aura tradițională. Ceea ce m-a uimit în acea zi a fost că discuțiile dintre părinți s-au concentrat aproape exclusiv în jurul unei singure teme, calitatea vieții aflată în strânsă legătură cu metrii pătrați ai spațiului de locuit. Cum locuiam probabil în cel mai strâmt loc din cartier nu am scos nicio o vorbă, de teamă să nu șochez audiența. Însă, de la un moment dat încolo, m-a iritat atât de mult această discuție, încât am intervenit și, în ciuda, precarității mele lingvistice, am început să le povestesc despre viața în comunism. Și, poate dintr-un cinism izvorât din frustrare, le-am povestit care era soarta femeilor pe atunci și, inevitabil, problema avorturilor în epoca Ceaușescu. Știu că le-am șocat atât de tare pe mame, încât discuția a căzut cu totul. Singura replică a fost a unei prietene: „Și când te gândești că asta se petrecea la câteva zeci de kilometri distanță de noi.“ Pesemne că m-au privit cu multă compasiune și au uitat pentru o clipă de metrii lor pătrați. Eu cel puțin așa am simțit. Mi-era însă rușine de impulsul meu agresiv. Nu făcusem față ispitei de a le da o lecție și, probabil, de a mă răzbuna pe locuințele lor spațioase. Cine știe?

În orice caz, am învățat atunci ceva important despre felul în care se măsoară calitatea vieții. Totul se rezumă în fond la câțiva parametrii simpli, metri pătrați, vinuri fine și relații sociale bine puse la punct. Când am plecat din Viena pentru a reveni acasă știu că toți amicii mei erau iarăși șocați. Cum e cu putință să pleci de bună voie dintr-un oraș unde calitatea vieții este aproape de perfecțiune? N-am reușit să le explic. Nici nu aveam prea multe de spus. Venisem acolo doar pentru doi ani și timpul trece, nu-i așa?

Desigur că întoarcerea și reinstalarea la bloc, în Berceni, mi-a dat și mie multe nopți de insomnii frustrate cu gândul la cartierul vienez cu vii, păduri, vile cochete, crâșme fine, oameni stilați și prietenoși. Dar ce puteam face? Am încercat să-mi reconfigurez parametrii după care îmi calculam acum calitatea vieții. E drept ca aici aveam o casă cu mai mulți metri pătrați și, în locul viilor și al pădurii, un brad frumos în fața ferestrei de la bucătărie. Frustrările inerente s-au atenuat când, treptat, am reușit să schimb ordinea celor două substantive: în loc de calitatea vieții, am început să mă gândesc care ar putea fi parametrii după care pot cuantifica o viață de calitate. Pare un joc de cuvinte aici, dar în ultimele două săptămâni am realizat tot mai clar că cele două sintagme sunt aproape opuse.

Cei aproape 90 de metri pătrați ai apartamentului meu de la etajul 4 au devenit între timp spațiu de izolare. Și, oricât de mult mi-ar plăcea la mine acasă, oricât de bine m-aș organiza recluziunea, la un moment dat tot ajung să disper. Zilele par a fi devenit o masa informă, iar nopțile, dilatate uneori de insomnie, sau fărâmițate de fel de fel de coșmaruri, s-au transformat în momente esențiale ale întâlnirii cu mine. În timpul zilei sunt totuși destule de făcut, lecții online, cărți, filme, gătit, curățenie și dezinfectare riguroasă. Noaptea însă începe marele dialog. Ce contează cu adevărat acum, care sunt prioritățile? Frica de moarte devine aproape o realitate palpabilă. Și nu moartea proprie este terifiantă, cât gândul la dispariția celorlalți. Stingerea în singurătate a atâtor oameni este aproape de nesuportat. De aceea nopțile sunt foarte grele. Însă, tocmai în asemenea momente crâncene, când inima mi se zbate în piept ca o pasăre prinsă în laț, simt uneori că viața pulsează în mine mai puternic ca oricând, că are atât de mult sens, că merită iubită și apărată. Iar venirea dimineții îmi pare o victorie uriașă într-un război în care forțele ce se confruntă sunt atât de disproporționate. Fiecare dimineață are acum splendoarea unui nou început de lume, care mi-a fost dăruit anume și pe care nu pot decât să-l trăiesc cu recunoștință și bucurie.

Desigur că aceste clipe de grație autentică sunt rare. Însă după ele am început să-mi regândesc parametrii personali a unei vieți de calitate. Sigur că nu există rețete aici. Însă e tot mai clar că fiecare dintre noi are acum prilejul să descopere pe cont propriu care îi sunt prioritățile, cum va trăi următoarele clipe, ore, zile, ani. Și de fiecare descoperire individuală va depinde, cred, imaginea noastră viitoare.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Frumos spus si cu talent; locuiesc langa Zurich intr-un apartament cu vedere la lac, ma plimb cu nepotica zilnic, o duc la piscina la 300 de casa, la ski la 35 km ( pana in carantina), oamenii se saluta pe strada, strazile si curtile arata cu mult, mult mai bine decat zona veche din Greenfield (Bucurest) unde locuiam si totusi dupa un an imi este atat de dor…..si abia astept sa ma intorc acasa si apoi, abia astept sa plec inapoi…..

  2. Imi pare bine ca n-ati folosit o sintagma la moda: life style.

    Autoizolarea este o oportunitate rara de a reflecta la ce este important in viata. Unii vor realiza că nu-ți trebuie numaidecat un 4WD, o cssa de 400m2 home theatre, barcaz, concedii in Seychelles, ca sa fii fericit.
    Generațiile de dupa 1945 n-a trăit nici un eveniment cu adevarat traumatic și cred că perioada următoare va fi un test serios atât pentru psihicul lor dar, mai ales, pentru nivelul de solidaritate umană.

    • ce aveti ma toti cu masinile si cu casele? Mie mi se pare chiar pe dos, izolarea actuala arata ce bine ar fi sa ai o casa cit mai mare, cu piscina, gradina etc. Mult mai usor suporti izolarea in ceva luxos, decit intr-un apartament cu doua camere, la parter, fara balcon, unde-ti bat vecinii in teava, unde se pun manele la greu. Daca nu ai nici masina ala esti, iti tragi papornitele dupa tine.

      Unde mai pui ca-n vila aia poti sa-ti faci camera cu ventilatoare contra corona, ca statul la soare si aerosoli e sanatos si contra corona, ca, daca vrei, poti sa-ti comanzi icre negre pe internet, nu trebuie sa te-ndesi, tinind distanta de 2 metri, cu toti moftangii la magazin.

      Fac pariu ca atunci cind se va face bilantul la corona, vor fi mult mai multi morti intre saraci decit intre bogati!

      • Am inteles ca vila iti este necesara ca sa-ti instalezi ventilatoare, dar masina de ce-ti trebuie pe vremea caratinei, intru-cat „poti sa-ti comanzi icre negre pe internet, nu trebuie sa te-ndesi, tinind distanta de 2 metri, cu toti moftangii la magazin.”

        In plus pentru masina trebuie sa platesti in continuare asigurarea (sau in Germania se poate suspenda ?) mai si rugineste, se demodeaza, mai pierde cate un CP.

        • Ce pretentii sa ai de la un popa! Ce te priveste pe tine daca am sau nu masina, daca platesc sau nu asigurare. Sunt un om liber, traiesc intr-o tara libera si respect legile si regulile acestei tari.

          • @ Neamtu tiganu (04/04/2020 la 13:16)

            Folosindu-ti aceeasi logica intreb si eu „Ce pretentii sa ai de la un Tigan!”, ca neamt nu esti asa cum nu sunt nici eu popa.

            Eu platesc asigurarea in continuare si ma intrebam cum e in Germania.

            Si eu „Sunt un om liber, traiesc intr-o tara libera si respect legile si regulile acestei tari” si chiar de vreo 25 de ani.

            Aroganta si persiflarea altora dauneaza cu atat mai mult cu cat limbajul este departe de statura intelectuala afisata.

            Pacat.

            Respecta si vei fi respectat.

            • Saru mina parinte, daca vroai o informatie simpla privind asigurarea, la gradul rau ridicat de educatie, intrebai simplu. Dar tu nu, ai facut citeva cerculete.

            • @ Neamtu tiganu (05/04/2020 la 16:49)

              Am spus mai sus ca nu sunt popa si nici dvs. tigan.

              „Ironia” pe care o incercati, in raspunsul dvs, mi se pare o „tiganeala” ieftina dar asta a fost alegerea dvs.

              In opinia mea, pentru unii emigranti romani (poate si la alte natii) se aplica ceea ce englezii numesc „old money” versus „new money”: in timp ce unii („new money”), care au casigat bani mai multi fata de cat ar fi castigat in tarile de origine, fac mare caz de asta – invocand democratia, libertatea ….-, in timp ce altii („old money”) nu-si afiseaza bogatia, considerand ca a o afisa este de un prost gust total.
              Nu este necesar sa fiti de acord cu opinia mea dar asa cum comentati mai jos (in spirit proletar) nu mi se pare a fi tocmai democratic.

              „Neamtu tiganu spune:
              04/04/2020 la 15:58
              Bai baieti, trebuie sa fi fost tare impresionati de cizmarul impuscat ca tare va place de el. El ne spunea citi mq, avem nevoie, citw grade un casa, citi kwh avem voie sa consumam, cite calori avem voie sa mincam si cit peste oceanic. Desigur, si el ca si voi, ne spunea ca e spre binele nostru, mai ales a copiilor si nepotilor nostri. Oare nu va dati seama, ca in esenta, sunteti pe aceeasi lungime de unda cu ciznaru impuscat? Nu va pune pe ginduri?”.

      • Va rog sa mai cititi o data comentariul meu. Am spus o casa de 400m2, nu o casa. Am si eu o casa de 186 m2 pe care o gasesc prea mare. Am cel putin o camera prea mult, o camera in care intra doar sotia mea sa intinda rufele la uscat cand ploua afara.
        Vorbesc de risipa, de prostia celor care cred ca mult inseamna si bun. Latinii spuneau cu intelepciune: non multa sed multum. Cred ca ati auzit si dvs de asta, ca doar sunteti inginer si nu unul oarecare.
        A propos de educatie, in sistemul in care ati fost educat dvs nu se obisnuia sa tutuiesti pe cineva pe care nu-l cunosti. Numai domnul Goe facea asa.

        • Am mai spus de 20 de ori, corona nu are legatura cu risipa, cu casa si cu masina. E absurd sa bagi comunisme la ora asta, fara legatura cu subiectul, doar ca sa te dai baiat giugiuc. Probabil ca vor muri citeva sute de mii de oameni si se va reduse automat consumul, cam asta ar gindi un cinic adevarat, nu unu comunist.
          Sarutari de minusite doamnei!

          • A arunca cu etichete si invective cand nu ai pic de logica este o schema ieftina. Nu am afirmat ca criza actuala vine de la risipa, ci doar ca puteam invata ca putem fi fericiti si fara multe lucruri de care nu avem numaidecat nevoie, putem trai fara frustratea ca nu le avem si stressul de a le plati. Trebuia sa fi invatat ca nemtii nu sunt comunisti si sunt o natiune de sucess si pentru ca traiesc modest. Asta ii infuria pe britanici, pana recent The Economist scria mai tot timpul cate un editorial despre zgracenia nemtilor care nu se imprumuta de la banci si traiesc cu cat au.
            Un lucru stiam din Romania, la Politehnica nu se preda educatia, trebuie s-o ai de mai timpuriu, din familie.

            • Fiecare isi defineste singur gradul de trai modest. De fapt asta e esenta dialogului nostru, fiecare are dreptul sa-si construiasca modul in care sa se simta fericit, daca poate, modest sau risipitor. Mi-e teama ca nenorocitul de virus ne limiteaza masiv variantele de fericire, drept urmare ar fi constructiv sa discutam despre aceste posibilitati/limitari.
              Sper, sa ajungem la vremuri normale in care vom putea filozofa despre fericire.
              Vorba aia, vom muri si vom vedea!

        • Cinicul, Eu am una de 180 mp și o găsesc prea mică. După ce am transformat una din camere din uscător în birou pentru homeoffice, nevasta calcă rufele în camera pentru oaspeți.
          La mine, în pădurea neagră se poate și fără 4wd. Dar este mai bine cu tracțiune integrală, când vremea devine capricioasă. În privința asta, tind să-i dau lui NT dreptate. Nu e corect ca nimeni să fixeze, nici măcar pentru acei „unii”, limitele nevoilor! Fiecare are dreptul să își organizeze cum dorește viața, în funcție de venituri și visuri.
          Am remarcat ca scrieți „unii vor realiza”, ca și cum ar fi un ideal legitim al omenirii,. Nu e! Sustenabilitatea proceselor poate că trebuie regândită și dpdv ecologic, asta poate fi un scop legitim, dar avansarea apriorica a unor limite e, nu doar Incorectă, ci și greșită, cred eu.

          „Trăiește fiecare zi ca și când ar fi ultima!” spunea Ghandi.

          • N-am recomandat nimănui cum ss trăiască, am spus cs dupa aceasta experienta si austeritatea care vs urma multi vor realiza va nu au nevoie de mofturile dupa care au tânjit până acum și pentru care plătesc un preț prea scump in griji si stress. Repet ceea ce spunea Joseph Stiglitz: ca sa avem toate aceste mofturi unei familii ii trebuie DINS: dual income no sex.

    • Bai baieti, trebuie sa fi fost tare impresionati de cizmarul impuscat ca tare va place de el. El ne spunea citi mq, avem nevoie, citw grade un casa, citi kwh avem voie sa consumam, cite calori avem voie sa mincam si cit peste oceanic. Desigur, si el ca si voi, ne spunea ca e spre binele nostru, mai ales a copiilor si nepotilor nostri. Oare nu va dati seama, ca in esenta, sunteti pe aceeasi lungime de unda cu ciznaru impuscat? Nu va pune pe ginduri?

  3. Din fericire, tinerii de azi nu au trecut prin razboaie, nici eu, nici prin comunism, eu da, prin Cernobil, cutremure, revolutii.
    Acum, din nefericire, a aparut o catastrofa, nu prea stie nimeni cit de tragic se va sfirsi, poate ca nu e chiar asa mare.
    Dar toate aceste chestii fac parte din viata, chiar daca de fapt nu e viata, e ca si cum am face o pauza de a trai.

    Cu citiva ani in urma am avut o operatie, ar fi trebuit sa fie usoara, dar nu a fost, am zacut doua luni legat cu cabluri si tuburi. Acele doua luni le scad pur si simplu din virsta pe care o am, si iata ca nu am pierdut nimic.
    Ce frumos va fi in citeva luni cind vom scapa de acest cosmar.

  4. Superb!
    Vom iesi din acesta catastrofa recunoscatori ca respiram, socati si indurerati de tragediile umane la care am fost martori, constienti de efectele nocive pe care le avem asupra naturii, umili dar si intariti prin insasi supravietuire. Sper sa reconsideram relatia cu natura, sa nu ne intoarcem la turismul de doi bani distrugator, la societatea de consum fara limite, fara respect fata de resurse, la poluarea fara scrupule. Asta este concluzia mea, acum cand in sfarsit mi-am revenit, dupa trei saptamani de lupta cu un virus perfid si de anxietate extrema datorita situatiei in care nu iti poti permite sa pierzi partida din cauza oamenilor care depind de existenta ta.

      • Ceea ce frapeaza este evolutia ondulanta dar clar progresiva. Fiecare zi aducea o surpriza. Te simti mai bine cateva ore , dupa care apare o inrautatire. A inceput cu senzatie de febra si putina transpiratie, fara febra si fara oboseala. Dureri musculare usoare, cateva ore. A continuat cu durere de gat si rinita posterioara. A trecut senzatia de febra, a inceput o senzatie de presiune in toracele anterior. A disparut pofta de mancare. A aparut o raguseala puternica. A disparut raguseala, au inceput stranuturi si rinita apoasa continuu cateva ore. Au disparut mirosul si gustul. Au reaparut dupa patru zile. Ce fericire sa miros Eau des Jardins! Dar nu s-a terminat. Au inceput ralurile bronsice, in inspiratie si expiratie, din fericire fara greutate in respiratie, dar nu am putut sa dorm o saptamana in pozitia culcat pt ca se agraveau. Apoi a inceput tusea , la. inceput umeda, dupa ceea seaca.
        In final au disparut ralurile si tusea, a reaparut si a ramas (pt ca mai aparuse si inainte, doar ca sa dispara dupa cateva ore) pofta de mancare si totul s-a terminat cu bine. Nu s-a facut un diagnostic precis pt ca nu au fost indeplinite criteriile clinice si epidemiologice la inceput, dupa aceea as fi putut sa fac analiza ( personal medical a fost acceptat ca si critériu pt analiza) dar nu mai avea sens. Din fericire am avut posibilitatea de a ma trata acasa. Mi se pare f. important de tratat si cazurile relativ usoare, in incercarea de a preveni complicatiile- pneumonie, insuficienta respiratorie sau soc. Daca aveti febra si tuse apelati prin telefon la doctor sa va indrume. De asta este bine totusi de a se interna in spital – pt a primi tratament.

        • @ delia f

          Fara sa minimizez cu nimic experienta pe care tocmai ati traversat-o, ceea ce descrieti dvs. este un exemplu clasic de „anchoring bias”. E vorba de o eroare cognitiva frecventa in medicina. Cu cat vezi mai multe cazuri dintr-o anumita patologie, esti tentat sa lipesti aceeasi eticheta pe cazuri aparent similare, dar fara legatura reala cu boala respectiva.
          Ceea ce ati trait dvs ar fi fost clasat, in era pre-Covid19, drept infectie acuta de cai respiratorii (cel mai probabil virala) si s-ar fi pierdut intr-o statistica obscura. De altfel, fiecare dintre noi pastram in memorie „cea mai mizerabila gripa”, care ne-a tintuit la pat mai mult decat orice alta raceala. Dupa cum fiecare, din pacate, avem, in memoria noastra afectiva, cate o persoana draga care „s-a stins dupa o lunga suferinta” (ignorand ca in marea majoritate a cazurilor „stingerea” s-a produs in urma unei infectii, de obicei respiratorii).
          In absenta unui diagnostic de certitudine, si cu riscul de a va dezamagi, am sa risc diagnosticul de viroza respiratorie nespecifica (rinita si laringita sunt complet atipice pentru covid19, la fel ca instalarea tardiva a tusei). Cat priveste ralurile bronsice, pneumonia produsa de SARS-Cov-2 este reputata pentru absenta modificarilor stetacustice pulmonare.

          • Rhinita se numara printre simptomele covid. Principala poarta de intrare a virusului este prin nas si se inmulteste adanc in portiunea posterioara – de acolo se recolteaza analizele. Raguseala era datorata rhinitei ajunsa pe corzile vocale.
            Ralurile bronsice nu se auzeau prin stetoscop , ci le auzeam si le simteam eu, in partea inferioara a sternului, in inspir si expir – aerul trecea printr-o cantitate mica de lichid- secretii. O inflamatie bronchiala absolut neobisnuita, caracteristica acestiu virus, in afara de leziune pulmonare. De la inceput am luat acetylcysteina efervescenta in speranta de a dizolva secretiile pe care le simteam si de a preveni o pneumonie, – si cu f. multa greutate, dupa o saptamana, a iesit putina sputa galbena purulenta su striatii de sange extraordinar de aderenta si asa a fost si cantitatea f mica de secretie secretia nazala posterioara care a reusit sa iasa.
            Nu am descris in mesajul initial toate simptomele si semnele pe care le-am avut.
            Am avut toate simptomele descrisa pana acum in literatura ( este un virus nou, o boala noua la om, f. perfid si versatil- se invata din mers) cu exceptiei febrei, greutatii in respiratie si oboselli, desi in ultima parte a bolii am devenit f. obosita din cauza ca nu puteam sa dorm din cauza ralurilor.
            Rinita apoasa ( complet diferita de/ si suprapusa peste rhinita posterioara purulent- sanguinolenta adeziva) si stranuturile care au durat cateva ore, intradevar nu au fost descrise pana acum – posibil sa fi fost o alergie intercurenta, fara legatura.
            Ar fi minunat si visez la o practica medicala in afara spitalului unde sa existe la indemana un set de analize rapide pt patogenii respiratorii si enterali.
            Aceasta viroza, tratata cu tot arsenalul, care a durat 18 zile – nu a fost o viroza cunoscuta de mine pana acum.
            Vad ca who inca nu a inclus pierdera mirosului. Useless…
            https://www.who.int/news-room/q-a-detail/q-a-coronaviruses#:~:text=symptoms
            The most common symptoms of COVID-19 are fever, tiredness, and dry cough. Some patients may have aches and pains, nasal congestion, runny nose, sore throat or diarrhea. These symptoms are usually mild and begin gradually. Some people become infected but don’t develop any symptoms and don’t feel unwell. Most people (about 80%) recover from the disease without needing special treatment. Around 1 out of every 6 people who gets COVID-19 becomes seriously ill and develops difficulty breathing. Older people, and those with underlying medical problems like high blood pressure, heart problems or diabetes, are more likely to develop serious illness. People with fever, cough and difficulty breathing should seek medical attention.

          • The most common coronavirus symptoms
            Proportion of cases reporting each symptom (from 55,924 cases in China, to 22 February)

            Diarrhoea
            Nasal congestion
            Nausea or vomiting
            Chills
            Headache
            Sore throat
            Muscle/ joint pain
            Shortness of breath
            Phlegm
            Fatigue
            Dry cough
            Fever
            3.7%
            4.8%
            5%
            11.4%
            13.6%
            13.9%
            14.8%
            18.6%
            33.4%
            38.1%
            67.7%
            87.9%
            Symptoms reported by fewer than one per cent of cases aren’t shown
            SOURCE: WHO (2020), OUR WORLD IN DATA

            • @ delia f

              Daca as primi cate un leu pentru fiecare pacient care, cu mult inainte de nebunia Covid19, era convins ca raceala prin care tocmai a trecut a fost o boala misterioasa, nemaiintalnita pana la el, ma tem ca as strange suficiente fonduri pentru a depasi criza actuala de materiale sanitare.

              Exista peste 200 de tulpini de virusuri respiratorii, fiecare cu un tablou clinic distinct. Intr-o viata de om experimentam o fractiune infima din oferta de virusuri de pe piata, de obicei cele cu circulatie locala, care dau forme previzibile de boala (raceala obisnuita). Din cand in cand ne „viziteaza” si cate un „turist” mai exotic (adenovirusuri, coronavirusuri, Epstein-Barr, etc) care ne da complet peste cap imaginea pe care ne-o formasem despre raceala.

              In cazul dvs, singura solutie pentru lamurirea dilemei ar fi o dozare de anticorpi anti SARS-Cov-2. Dar, dincolo de intrebarea „covid or not covid”, morala acestui dialog ar fi ca, in materie de forme „ciudate” de boala, SARS-Cov-2 nu e primul nici ultimul virus care sa ne surprinda.

        • Noi suntem în carantină de pe 20 martie, când a fost testată soția pozitiv. Pe 23 testul m-a confirmat și pe mine pozitiv. Soția a avut gripă cu febră, dureri de gât și tuse seacă. La mine a fost mai ușor, fără febră și tuse, dar cu o evoluție ciudată în timpul zilei: dimineața dureri puternice de gât, încât nici nu puteam bea apă, la amiază amețeli și dureri de cap, iar seara o oboseală puternică cu dureri musculare. Mirosul și gustul nu au dispărut complet, dar am trăit experiențe ciudate: cartofii aveau un usor gust de zahăr ars, de exemplu. Nu am dat însă prea multă importanță, până când nu mi-a spus colega de cameră că ea nu are deloc miros și gust. Am stat mereu în legătură cu medicul de familie, pentru a decide, în caz de urgență, spitalizarea.
          Avem niște vecini foarte buni. După ce au remarcat că niciuna dintre mașini (avem trei) nu se mișcă din parcare câteva zile, ne-au întrebat direct ce să ne cumpere. Zilnic ne-au ajutat cu aprovizionarea, că nu mai avem loc în frigider. A trebuit însă să refuz ajutorul tatălui meu, deoarece se apropie de 80 și nu am dorit să se expună suplimentar.
          În ultimele zile am profitat de vremea frumoasă și ne-am ocupat cu grădinăritul. Mai e puțin și trece.

            • Mulțumesc, NT! Prima săptămână am bolit oarecum, dar apoi am lucrat de acasă, deși nu prea îmi place modelul ăsta de job. Abia aștept să mă întorc în birou, să arunc vechiturile sortate, să duc navetele cu sticle goale, să tund iarba, să cumpăr răsaduri…

  5. Și nu numai imaginea noastră… Ca să-l cităm pe Hölderlin: „Plin de merite, totuși poetic, locuiește/ Omul pe acest pământ”.

  6. Va propun un mic exercitiu de imaginatie: cum s-ar fi vazut tumultul actual de la „4000 de picioare deasupra omenirii”, de la Paltinis. Din mijlocul celor cativa metri patrati, Constantin Noica ne-ar fi readus, probabil, aminte ca „atunci cand ai un text, sau iti faci iluzia ca ai un text, contextul vine de la sine, creste singur din text sau iti este ca si indiferent”.
    Noi ne descoperim astazi „textul” oarecum impotriva vointei noastre, prin constrangerile contextului. Dar ce frumos ar fi s-o putem face spontan, fara mijlocirea vreunui accident din afara.
    Dintre multele lectii care se vor cerne in urma acestor zile, mi-ar placea sa cred ca redescoperirea importantei „textului” fata de insignifianta „contextului” va fi printre cele mai insemnate. Si ar smulge, fara indoiala, un zambet binevoitor lui Constantin Noica.

  7. Desigur putem avea viata de calitate oriunde, chiar si in comunism, inchisoare. Omul se obisnuieste cu un anumit stil de viata, se simte comfortabil in ea. Cand ii dai libertate el se bucura un pic si revine inapoi in inchisoare.

    Dar nu ar fi mai bine sa regandim orasele? De ce trebuie sa continuam sa construim aceste blocuri comuniste? De ce nu gandim cum sa le mai modificam ca sa fie mai umane? Arhitectura formeaza relatiile sociale.

    Abia peste cateva generatii o sa revenim la un mod de viata normal. Nu ati inteles nimic din modul lor de viata de Viena.

  8. Eseu plin de un aer boem, plin de optimism, de dorinta de a trai frumos. Dar viata de calitate inseamna un anume confort propriu pe care fiecare singur ori cu familia incearca s si-l creeze, dar care cere si ceva resurse financiare. Dar aceasta viata de calitate depinde de interactiunile cu altii si de ceea ce iti ofera comunitatea urbana sau rurala in care se traieste. Ceea ce avem mostenit din regimul trecut nu se poate numi nici calitate a vietii nici viata de calitate. Si nici in 30 de ani nu am reusit mare lucru, cateva pasaje, 1-2 parcuri, dar constructii cu nemiluita si mall-uri fara numar. Luand ca exemplu, Capitala, nu avem nici una nici alta pentru majoritatea locuitorilor. Constructii tot de blocuri inghesuite, lipsa de spatii verzi ca zone tampon, parcari in fiecare cartier, strazi degradate si murdare, poluarea aerului la cote inalte, trafic infernal, transport public deficitar, edificii vechi in ruina, lipsa de educatie si de respect in viata din blocuri. Primari care nu au inteles ce inseamna o adevarata strategie de urbanism si de civilizatie urbana.

Lasă un răspuns la Gszu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Despre “prigonirea” creștinilor în pandemie și fenomene conexe

Strategia de comunicare marginală vizând faptul că Biserica ar fi fost “prigonită” în pandemie denotă limpede ruperea de prezent a multor credincioși....

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Molecula mea de gaz din aragaz

În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.