Ne uimește capacitatea internetului de a crea valuri de opinie, de a „crea revoluții”, dar și de a ne reduce, simultan, la anonimi fără putere, oricât de vocali am fi.
Suntem cetățeni, votanți, consumatori, iar de ceva timp, tot mai mult și mai intens, suntem și useri. Utilizatori de computere, software, telefoane și televizoare smart, de internet, aplicații, platforme, e-magazine, e-banking, servicii digitale, rețele sociale, terminale digitale în instituții sau în magazine și aeroporturi. Toate acestea ne oferă o identitate sau identități digitale. În curând, tehnologia 5G va adânci și ea legătura noastră cu tot felul de dispozitive casnice sau urbane.
Modul în care consumăm bunuri, informație și mai ales servicii în format digital ne schimbă așteptările față de cum suntem guvernați dar și comportamentul politic. Suntem ca useri tot mai dependenți de interacțiune imediată, de feed-back rapid și ajungem să „consumăm” și politica și evenimentele la fel. Nu doar că nu mai vorbim de cicluri de știri de 24h[i], dar răbdarea și atenția față de evenimente au ajuns să fie reduse la micro-momente, măsurabile în secunde.
„Dacă viața mea se desfășoară foarte mult în online, de ce Guvernul sau Primăria nu sunt deja acolo”? Nu cred că exagerez cu nimic spunând că este aproape momentul în care ne vom aștepta ca „guvernul” sau „autoritatea”, în sens generic, să fie doar la un click sau apăsare pe ecran distanță, iar problemele să se rezolve, ori răspunsurile să vină instantaneu. Pentru că, nu-i așa, asta am învățat și am deprins în „lumea digitală”.
Chiar dacă rațional știm că nu este posibil, că guvernul nu este un software sau un AI (încă), nervozitatea crește pentru că de dincolo de ecran nu primim un răspuns convingător ori suficient. Guvernarea este construită în mari politici și noi o vrem în granule pe ecranul din fața noastră, aici și acum. O vrem transformată într-un concierge digital.
Ne-am transformat în useri
Suntem useri când dăm click și nu ne mai interesează cum funcționează mecanismul „din spate”, când ne mulțumim doar cu un output, cu un pop-up sau o alertă pe ecran.
Suntem useri când primim și acceptăm feed-back automatizat de la un sistem, când facem o solicitare și interacționăm limitat sau deloc cu oameni.
Suntem useri dacă vrem customer-care sau customer-experience la fel ca la magazinele online atunci când intrăm pe siteul unei instituții publice, uitând că o instituție este un pic mai complicată procedural și nu vinde haine sau telefoane mobile.
Suntem useri când susținem virtual cauze, în rețele sociale, printr-un click-îngrijorat, dar nu mai ajungem nici măcar să comentăm cu alții, persoane reale, despre acea întâmplare ori să luăm parte la un eveniment în piele și oase.
Suntem useri când postăm unilateral în secțiunea de comentarii a unui articol de ziar electronic sau a unei postări pe rețele sociale, fără a aștepta un dialog, ci doar pentru a ne înregistra nemulțumirea în „sistem” (nici măcar cu număr de ordine).
Suntem useri când am trecut de la „caută-ți prietenii online” la bule-online de indivizi pe care un algoritm automatizat îi strânge la un loc, la un moment-oarecare, și care alege pe cine să „urmărim”, pentru că singuri nu mai știm sau suntem prea leneși să mai căutăm. Ne mulțumim cu ce ni se servește în fotoliul virtual.
A fi useri este o transformare, nu suntem mai puțin sau mai mult cetățeni, însă am devenit cetățeni în alt fel, cu alte valențe, comportamente, pasiuni și interacțiuni.
Un trade-off: pierzi ceva, câștigi ceva
Dacă protestele obișnuiau să fie evenimente rare, definind „generații” și care marcau identitatea socială a oamenilor pe termen lung, acum ele sunt aproape cotidiene, fragmentate, aproape „individualizate”, într-un unghier al unor rețele sociale. Cum ajung unele să se „viralizeze” este încă un mister pentru mare parte dintre participanții la ele, inclusiv pentru experții în marketing sau social-media.
Participăm prin click-furios la nenumărate proteste virtuale, cărora apoi le pierdem destul de repede urma, pentru că ceva nou a apărut și merită studiat. Suntem hiperactivi și implicați, în cascadă.
Apare și o chestiune de optimizare digitală a participării civice: putem evalua succesul unei idei sau al unui protest în funcție de popularitatea lui în mediul online sau cu o simplă căutare. Asta dacă mai ajungem să aflăm despre acea idee, pentru că ne bazăm pe aceiași algoritmi ca să ne livreze informațiile. De aici și nebunia recentă cu „influencerii”, cei care au devenit mediatori și multiplicatori ai informației.
Paradoxal, deși aplicațiile și rețele sociale pot ajuta la a răspândi nemulțumirea într-un timp record și pot conduce la proteste-gigant, tot ele se transformă într-o bursă uriașă de micro-cauze și micro-proteste, de unde tu trebuie să alegi. La fel de repede pe cât adună oamenii la un loc, poate chiar mai eficient aceste medii digitale fragmentează și diluează interesul.
Diferența semnificativă de comportament social între useri și cetățeni ne împinge să discutăm despre comunități online, despre grassroots și community organizing online ori, în viitor, despre națiuni sau triburi digitale. Cu alte cuvinte, să discutăm dacă sau nu spațiul virtual a devenit un spațiu social în sine, distinct, unde funcționează cumva altfel de relații între useri.
De exemplu, ne putem gândi la generațiile nativ-digitale, unde a fi user este o chestiune primită ca oxigenul, de la naștere, dacă ele vor dezvolta alte instincte și comportamente sociale și politice, câtă vreme socializarea și cunoașterea le-au fost mediate digital, dinainte de învățarea scrierii.
Totodată, o temă de actualitate profundă, care a hrănit deja și tensiuni politice, este crevasa care se naște între segmentele de populație user și cele non-user. E vorba despre cei care au ajuns să trăiască depinzând de mediul digital (mai degrabă urbani, tineri), spre deosebire de cei care continuă a fi cetățeni pre-digitali sau foarte-puțin-digitali (mai degrabă rurali, mai în vârstă). Cele două „triburi” continuă să se amestece dar, în același timp, vorbesc tot mai mult în feluri diferite și în limbi asemănătoare dar cu sensuri diferite.
Leviatanul digital
De cealaltă parte, din punctul de vedere al guvernelor și al politicii, este o transformare ce pare aproape imposibil de gestionat.
Guvernele și oamenii politici privesc acest nou amestesc de user-cetățean fie cu teamă și neînțelegere, fie cu o prea-umană dorință de control. Tocmai pentru că guvernul și politica nu sunt (încă) și nu pot fi aplicații software sau instrumente automatizate de social-management, răspunsul la noua provocare digitală va fi mereu unul uman, nu automatizat.
Am văzut până acum o largă paletă de reacții în fața noului cetățean-user:
– Guverne (evident autoritare) care au oprit la propriu internetul sau accesul la unele aplicații pentru useri, pentru că se simțeau lipsite de orice mijloc de a interveni. Unii au vorbit și despre țări care ar dori să își facă propriul „internet” pentru a face propriile reguli.
– Guverne (din nou autoritare) care apelează constant la cenzură pe internet, filtrând ce informație ajunge la useri.
– Guverne sau organizații, precum UE, care încearcă un tango cu marile corporații big-tech pe care le percep drept concurenți, punându-le tot felul de limite, mai mult sau mai puțin eficient. De exemplu, cum și ce informații personale colectează sau prin legi antitrust. Ei cred că limitând puterea giganților IT vor avea un control asupra mediului în care userii se manifestă, asupra stilului lor de viață digital.
– Actori asimetrici (probabil susținuți la nivel statal) care au declanșat atacuri cibernetice pentru a opri sau vulnerabiliza accesul userilor la servicii care depind de mediul digital. Câtă vreme, așadar, viața unei societăți s-a transferat masiv într-un mediu virtual, inclusiv în privința unor infrastructuri critice (energie, bănci, sisteme de vot), devine evident că noțiunea de „război cibernetic” este ceva palpabil, imediat și nu doar subiect de roman SF. Nu este de mirare, în consecință, că subiectul a devenit central și de actualitate chiar în recenta declarație a summitului NATO, respectiv în discuțiile Biden-Putin de la Geneva.
– Guverne sau actori politici care au ales dezinformarea ca strategie, încercând să creeze confuzie pentru userii care s-au desprins de alte surse de informație. Și au făcut asta în egală măsură cu userii de pe teritoriul propriei țări sau cu userii-subiecți ai altor state.
– Actori politici, de regulă candidați sau campanii electorale, dar și guverne, care au încercat să se suie pe valul tehnologic prin microtargeting, adică analizând, colectând și livrând informație sau publicitate fiecărui user în mod unic, în funcție de comportamentul său digital.
– Actori politici, tot candidați sau campanii electorale, care se plâng că nu reușesc să realizeze celebra „conversie” a interesului userilor din mediul online în participare propriu-zisă la vot ori participare la acțiuni electorale. Cauzele sunt multiple, dar este evidentă pe fond o lipsă de înțelegere că noul comportament al userilor din online nu echivalează cu un comportament social, în sens clasic, al cetățenilor.
– Candidați dar și guverne care au încercat, într-un sens sau altul, să utilizeze ca temă și armă electorală ultrapolarizantă diferențierea socială, economică și politică dintre useri și non-useri, dintre cei care își desfășoară viața preponderent în digital sub aproape orice aspect și cei care au rămas încă „în urmă” cu utilizarea tehnologiei sau mai aproape de socializarea offline.
– Companii dar și guverne care încearcă să translateze identitatea nominală, legală, care dă unicitate individului, în noțiunea de user. Există soluții, dar nu există un standard-aur al autentificării cetățeanului în momentul în care utilizează servicii digitale, de la contul bancar până la ghișeul.ro. Deși sunt multe obstacole tehnologice care fac asta dificil, motivul central este că noțiunea de user în sine este una mult mai fluidă.
– Ezitările majorității guvernelor de a migra spre votul 100% online în alegeri, în afară de chestiunile tehnologice și de accesibilitate, vin din aceeași imposibilitate de a pune pe fond semnul egal între cetățean și user. Deoarece garanția că în spatele unui user se află cu adevărat o persoană este cu greu de obținut. Și probabil este greu, încă, de conceput o societate de useri, în locul uneia de cetățeni.
– Guverne care se gândesc să deturneze mediul virtual într-un soi de distopie, „naționalizând” ideea de rețea socială și transformând-o într-o unealtă-centralizată de control social; adică o strategie de maximizare a funcției tehnologiei. În acest caz, identitatea digitală a userilor ar ajunge să fie controlată puternic de stat, prin social-scoring, prin oferirea și limitarea accesului la servicii publice în funcție de ce știe statul despre tine în orice moment. Un comportament intens al userilor, digitalizat forțat, supravegheat de către statul-software.
Tranziție spre societatea userilor
Obsesia de a găsi un echivalent perfect al lumii din offline în online și invers, de a regăsi comportamentele din online în offline, este neproductivă și imposibilă. Din momentul în care am devenit useri, am început să fim cetățeni în alt mod, diferit, hibrizi, iar regimurile politice, socializarea politică și comunitățile politice vor fi și ele altfel, urmând același traseu. Și noi și guvernele noastre ne așteptăm în mod eronat ca în digital lucrurile să se întâmple la fel ca înainte.
Digitalul nu va anula, altera sau îmbunătăți, de exemplu, democrația sau regimurile autocratice, ci le va transforma în versiuni hibrid și care vor concura în continuare între ele.
Recent, în pandemie, brandurile au trebuit să se adapteze și mai mult la un consumator-user la care aveau acces preponderent online. La rându-le, consumatorii au început să învețe să devină, din izolare, useri mai eficienți.
Translatarea spre virtual se întâmplă și în lumea politică și a guvernării sau a relației guvernați-guvernanți, dar în ritmuri inegale care vor crea deopotrivă oportunități și conflicte între societatea cetățenilor și societatea userilor. Totodată, câtă vreme socialul s-a mutat în virtual, va crește presiunea pe cei care dețin mijloacele-de-mediere (big-tech) și va crește o dezbatere despre cine le poate deține sau reglementa.
PS. Scriu acest text citind un articol despre magazinele fără-casieri și fără-personal, “just-walk-out”, deschise în US de unul dintre giganții IT, unde doar intri, îți pui în pungă ce vrei și restul (evidența coșului, plata) se întâmplă de la sine, complet automatizat, fără nicio atingere.
În Centru este un proiect Digital Communication Network și Forum Apulum, sprijinit de Friedrich Naumann Foundation.
Puteți asculta podcastul “În Centru”, realizat de Teodor Tiță, pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts sau aplicația dvs preferată.
[i] O perspectivă asupra impactului schimbării agendei în: https://www.contributors.ro/partide-vechi-si-partide-agile/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu mai exista cetateni pentru ca nu mai exista conceptul de cetatenie ca rotita indispensabila a vietii cetatii. Liberul schimb de idei, voluntarismul, responabilitatea individuala la pachet cu libertatea individuala, limitarea drastica a rolului statului (de la jucator/tatuc la simplu arbitru) sunt inlocuite de infantilizare eterna. Devenim toti niste pisici de apartament. De la „ce poti face sa schimbi lumea in bine” am ajuns la „consuma si nu cerceta”.
Cat despre trecerea in online a procesului electoral, nu cred ca daca as fi un politician veros as dori asta pentru ca agilizeaza potential prea mult lucrurile. Daca populatia va dori dupa asta o platforma de „referendum la minut” si isi propune & voteaza singura legile? Trebuie sa ma intorc la soferie?…
Da, nu e departe momentul cand vom trece pe sistemul DeDi (Democratia Digitala) sau pe sistemul CoDi (Control Digital). Primul se bazeaza pe discutii LIVE in parlament si guvern, cu legi si decizii bazate pe numarul de LIKE-uri online primite. Ultimul se bazeaza pe control al articolelor, textelor si comentariilor din mediul online, cu stergere, blocare si anulare a celor „incorecte politic” si propaganda desantata pentru ideologiile progresiste si neomarxiste. Acum va depinde de actiunea si vointa cetatenilor pe care din acestea 2 sisteme se va merge! Tare ma tem ca pe ultimu, adica CoDi, tocmai din cauza comoditatii si pasivitatii celor multi si simpli.
Lagarele nu vor fi deloc virtuale, nici eugenia, si nici crima. Pur si simplu te vor anula fizic in functie de clasa, inainte sa devii embrion. Sterilizare in masa, programare sa nasti pentru cine are scor social. Se face deja in prc.
Bine!
Mda, este userul un cetăţean, sau un non-cetăţean? Fiindcă asta determină raportul democratic(?) între stat şi cetăţean.
NB: se pare că userii nu prea vin la vot, deci se simt mai mult non-cetăţeni decât cetăţeni….
Şi astfel se repune în discuţie relaţia cetăţean-stat în democraţia atacată de noile mijloace de transmitere a informaţiei. Sau nu?
A venit ora schimbarii, care e problema? in loc sa va plangeti , aruncati manualele de politologie si faceti ceva mai bun. Nu poti sa traiesti toata viata aplicand conepte din secolul 19
Noi ca useri ne facem treaba, in multe tari userii inca foarte prost isi fac treaba, presiunea nu e suficient de mare ca sa politicienii si guvernele sa se schimbe rapid in bine si sa se lepede de satana. Presiunea va fi din ce in ce mai mare si din ce in ce mai violenta daca se incearca directia gresita.
Cine a lucrat in IT si a vazut cum reactioneaza o companie la schimbari, intelege ce se intampla prin guvern pe acolo. Am urmarit zeci de ani acest lucru in firme private. Urmaresc cu interes la nivel de stat. Si problema nu este daca da sau nu, raspunsul este da, problema este daca vor intelege ca nu e alta cale sau vor incerca sa puna bete in roata si sa faca rau. Isi fac rau lor in primul rand.
Urmarea logică a grupării televiziunilor de știri (pe față..) în tranșee de unde combat cu (mai mult sau mai puțin) talent și înverșunare, e pierderea lentă dar sigură a credibilității.
Tot mai multă lume caută așadar surse alternative de informație, cu riscul (asumat sau nu..) de a deveni useri (sau postaci..). Întrebarea e, se manipulează mai greu ori s-au schimbat doar stilul și mijloacele ? Răspunsul e evident..
Establișmentul politic simte pericolul de a fi încălecat și contrează atât cât îi permit regulile democrației. La ceilalți e mai simplu..
Nu protejarea confidențialității userilor din lumea largă îi interesează atunci când se iau de Zuckerberg, ci faptul că Facebook s-ar putea să înglobeze cât de curând și Tik Tok, după ce-a înghițit Watsapp și Instagram.. Trump a sumțit recent pe pielea (conturile) lui ce poate să însemne asta..
Pe de altă parte, intratul pe site-uri, blog-uri, datul cu părerea (mă declar și eu vinovat..) fac parte din plăcerile, mai mult sau mai puțin vinovate, ale omului racordat cât de cât la timpul prezent.
Nici nu poți să scoți totul din priză și să asculți doar triluri de păsărele.. Totul e atât de accesibil oricui, atât de atrăgător, încât nu poți să stai deoparte. Și asta cu riscul de a fi dus (a câta oară..) de nas, sau de a fi victima vreunui virus de criptare, care-ți blochează totul cu scopul de a te escroca.. La cele 10 porunci, musai ar trebui adăugată și asta cu virusarea..
Este prinsa si chestia asta cu virusarea in cele 10 porunci.
Unii au vazut mai bine atunci decat se poate vedea acum.
Asta e, mergem inainte!
In acest timp… pe malurile Dâmbovitei.
Poti fi user unde vrei, dar in fata Autoritatilor Statului (a caror ratiune principala prio 1-5 ar fi sa AJUTE cetateanul, sa-i furnizeze serviciile si drepturile care i se cuvin daca se poate AUTOMAT, notiunea de CERERE fiind legata de modelul autoritar al Autoritatii) toti sintem potentiali infractori cu Nume si Prenume, si nu invers. Institutii de apararea clientului sau consumatorului (Protectia Consumatorlui, a Datelor, Avocatul poporului, Politia, Medicul de familie, Primaria, Casa de pensii, chiar si o amarita de banca etc) sint strins unite in jurul statului pe care sa-l apere de cetateni, Cetatenii sint generatori de fraude iar autoritatile isi construiesc toate strategiile in jurul prevenirii acestor fraude potentiale. Cu sprijinul cetatenilor, multumiti ca autoritatile sint stricte, ba vor si mai mult. Sa depui o petitie e un supliciu practic imposibil. Au inventat ,,on-line-ul de PDF” care este o caricatura, o farsa a administratiei online. Toate aceste autoritati sint extrem de timorate ca ,,le tinem linia ocupata”. Nu e de mirare! România e tara in care politia te amendeaza si iti ia carnetul pentru ca te-ai accidentat tu insuti cu propria ta masina prin impactul cu o gramada de criblura lasata neglijent de stat pe sosea. Dupa ce ti se ia carnetul si esti amendat, peste citeva zile ti se aduce carnetul acasa. Peste inca citeva zile te opreste ,,o alta politie” care te da in judecata ca ai condus fara permis, acel permis pe care ti l-au returnat.
Cind autoritatile se ocupa de un caz, de o solicitare, principiul lor juridic nu este ,,unde legea nu prevede nu cerem nici noi” ci il aplica invers ,,Unde legea nu prevede, iti vom inventa noi ceva sa-ti imputam”.
Pentru aceste caricaturi sinistre, unele din ele care nu s-au sinchisit sa indice un numar de telefon, nici atit un email. care inca mai folosesc faxul ca modalitate de contact, pentru acestea userii dumneavoastra sint niste omuleti verzi pe care daca-i vezi trebuie sa-i iei pastila.
Politicienii simt ca isi pierd „obiectul muncii” prin ascensiunea din ce in ce mai mare a tehnologiilor on line. Politicienii nu sunt pregatiti pentru noul mediu social guvernat de tehnologii informatice si, de aceea, se lupta cu „userii” incercand sa impuna constrangeri si limitari (UE). Desigur, acolo unde acestia sunt total depasiti si se simt in pericol, aplica reguli autoritare si o supraveghere masiva (China, Rusia). Este mai simplu sa tai „raul” din radacina decat sa „dansezi” tangouri. Exista si politicieni care folosesc aceste tehnologii ca arme in razboiul lor cu alti politicieni, iar atunci cand unii pierd puterea, ceilalti incearca sa-i blocheze pe perdanti si sa le inchida conturile in retele sociale (SUA). Astia sunt politicienii de tip nou, adaptati vremurilor, oameni care stiu sa utilizeze foarte bine si sa speculeze folosind aceste tehnologii. Aici nu pot sa nu remarc inteligenta rusilor si actiunile lor foarte subtile de influentare a mintilor umane cu ajutorul tehnologiilor (Cambrige Analytica, etc). Fata de chinezi, care se limiteaza doar la atacuri cibernetice si la spionajul masiv al propriei populatii, rusii sunt infinit mai subtili si eficienti in marele joc geostrategic. De aceea s-au si intalnit Biden cu Putin fata in fata, pentru a-si recunoaste fiecare forta de a influenta lumea si pentru a se alia eventual contra Chinei, formand un fel de „alianta” neoficiala impotriva Chinei.
Mi se pare ca realitatea intotdeauna a batut virtualul.
Facem rapid un make-up si defectele democratiei pot sa fie ascunse sub fardul internetului dar cand te izbesti in realitatea de o problema si automatul de serviciu nu o poate clasifica atunci trebe musai sa apelezi la operatorul uman care este si el/ea/saufieceofifiintaumana tot un/o/ saufieceofifiintaumana tot cetatean sau poate este non-cetatean?
Sa nu ne pacalim pentru ca userul este doar o unealta in mana cetateanului sau a non-cetateanului.
Pana la urma intrebarea este: a fi cetatean sau non-cetatean?
Restul este doar o boare de vant