joi, martie 28, 2024

De la ciumpalaci la hipsteri eco-anarhiști: protestele primei generații educate în libertate

A scrie despre protestele împotriva proiectului de la Roșia Montană într-un climat de opinii extrem de polarizat este o aventură imprevizibilă. Orice ai scrie, cuvintele și sensurile alunecă sub riscul de a fi răstălmăcite, denaturate, interpretate pînă la sațietate. Oricine ai fi, cititorul se va întreba dacă părinții sunt nomenclaturiști și dacă ai jurat credință partidului pe vremea cînd erai pionier*. A păstra centrul și moderația, a pleda pentru reguli impersonale într-o scenă politică intens personalizată intră iarăși în zodia inadecvării, dată fiind acutizarea emoțiilor politice.

Protestele, atunci cînd nu vizează interese strict personale sau profesionale, sunt forme ale loialității față de comunitatea, țara, societatea în care trăiești, sau cel puțin asta e teoria. Loialitatea, contestarea și abandonul, i.e., exilul, însumează cele trei mari opțiuni pe care un cetățean le poate avea pentru societatea în care s-a născut. A asuma o voce publică și a investi sau a pierde resurse (timp, bani, drumuri la secția de poliție etc) în proteste reprezintă cetățenia activă prin excelență. Fără implicare civică, preponderent instituționalizată, o democrație relativ nouă și imperfectă nu supraviețuiește pe termen lung.

A restrînge viața politică doar la alegeri și la consumul de informații politice dintre alegeri îngustează calitatea democrației. Se pregătește astfel terenul samavolniciei, erodării lente dar sistematice a etosului democratic. Pericolul electoralismului descris mai sus face casă bună cu absenteismul, anume majorități tăcute pun procesele politice între parenteze și se retrag în viața privată, prin saturare – politica e un circ iar ”aia” sunt puși pe căpătuială. Pe lîngă apatie, o parte însemnată rămîne pasivă și capturată de conformismul politic. Deși au așteptat altceva de la alegeri, deși speranțele lor au ratat din nou realitatea prozaică.

Protestele sunt acțiuni de revendicare a unor teme cărora le lipsește o tribună și o voce în spațiul public. Dacă alți actori politici, partide, asociații, ong-uri ar prelua mesajul protestatarilor, dacă tema Roșia Montană nu ar intra în spirala tăcerii mediatice, atunci Piața Universității ar fi liberă în fiecare duminică din ultimele zece săptămîni.

Tema exploatării aurului de la Roșia Montană are toate ingredientele unei narațiuni mobilizatoare trans-ideologic: de partea stîngă a spectrului, avem naționalism economic (”nu ne vindem aurul!”; îl păstrăm pentru spiriduși?, așa cum scria pe o pancartă?), ecologism (riscuri de mediu ireversibile) și probleme sociale (”s-ar putea face alte locuri de muncă acolo”), pe partea dreaptă temele asociate cu statul de drept, lipsa de transparență, capturarea deciziei politice de grupuri de interese. (Victoria Stoiciu a sublinat aceste lucruri aici) Patrimoniul de la Roșia Montană este o temă fără granițe doctrinare și mobilizează electori de toate orientările.

În afară de spectrele cu iz ideologic, motivația personală a participanților este proteică, fără a exclude mobilizarea partidică. Rețelele sociale au înlesnit organizarea protestelor, totodată și formarea grupurilor. Facebook și Twitter au devenit spaima guvernelor prin facilitarea acțiunilor colective, începînd de la petiții online și forumuri virtuale pînă la coordonarea unui mare mare număr de oameni prin intermediul conexiunii de internet. Reversul medaliei este că grupurile online, lipsite de interacțiune directă, sunt mai slab structurate decît grupurile offline. De regulă, la proteste nu participă indivizi ca atare, ci indivizi cu o identitate, conferită de un grup. Guvernele, din ignoranță sau lipsă de consiliere, pot edifica ele însele identități de grup, apelînd la etichete și adjective peiorative, care ulterior sudează niște necunoscuți într-un grup. În anii ‘90 s-a folosit termenul ”golan”, anul trecut ”ciumpalac”, astăzi ”neofasciști” sau hipsteri eco-anarhiști. (Sunt și eco-anarhiști însă ponderea lor e periferică, cocktaiulurile Molotov nu au ce căuta în proteste.)

Uneori invalidarea prin etichete are consecințele neintenținate știute și intelectuali se pot defini ca golani sau ”ambasadori ai golanilor”, așa cum a făcut-o regretatul Alexandru Paleologu, pe vremea cănd reprezenta România la Paris.  Dacă discreditarea a funcționat în anii ‘90, acum s-a tocit, ori de cîte ori s-ar repeta că în Piața Universității sunt neo-fascisto-legionari, nimeni nu ar crede. Nici sintagma eco-marxiști alienați nu ar funcționa. Pentru că internetul a înlocuit televiziunea unică.

Și mai importantă decît identificarea cauzelor, tipurilor de mobilizare și identitatea protestarilor este dinamica protestelor. Aici Raymond Aron, scriind despre protestele șaizecișioptiste, a trasat următorul cerc al etapelor unui protest, care adesea poate fi vicios. Fiecare moment se poate relua cu o intensitate crescută: provocare-represiune-indignare-confruntare. Un protest neautorizat prin care se ocupă un bulevard, la fel și acțiunea de a aprinde o torță, e o provocare semnificativă însă tolerabilă. Într-o epocă super-tehnologizată, probabilitatea represiunii scade spre zero, întrucît telefoanele mobile pot filma orice abuzuri. Responsabilitatea în grupuri mari s-a schimbat și nu mai corespunde intuițiilor clasice anterioare, care vedeau grupurile mari ca rețete sigure ale haosului social. Atît jandermeria, cît și protestarii și-au autolimitat aria de acțiuni permise. Manifestul de pe Facebook al grupului Rezistența Urbană insistă că protestele vor fi pașnice și nu vor tolera instigări la violențe, inclusiv violențe simbolice. Ieri protestul a permis unei ambulanțe accesul, ceea ce e de salutat.

Protestele de anul trecut și cele dedicate Roșiei Montane au prea puțin în comun cu evenimentele din anii 90 – atunci clivajul major era comuniști vs. anti-comuniști. Acum avem un protest monotematic, oprirea proiectului Gold Corporation de la Roșia Montană, și preponderent anti-sistem. ”PDL – USL, aceeași mizerie!” de anul trecut și ”Jos Ponta, Băsescu și Antonescu” din prezent sunt simptomele cele mai limpezi. Testul pentru natura anti-sistemică a protestelor este că nu pot fi capitalizate de niciun actor politic, nici din maistream, nici potențial și aspirant.

Mai curînd, protestele din ultimii doi ani se înscriu în această malaise globală, o criză acută a reprezentării.

A început în mai 2011 cu Indignados în Piazza del Sol pe tema austerității. A continuat în septembrie 2011, cu parcul Zuccotti și mișcarea Occupy Wall Street. Apoi au urmat protestele legate de parcul Gezi din Instanbul. Mai sunt multe altele. În prezent, studenții din Sofia au blocat Universitatea și cer demisia guvernului socialist. Criza reprezentării nu e semnalată doar de mișcările de protest, ci și de valul populismelor, aventurierilor politici și noilor veniți în liga politică, care au înghițit rapid porții mari din electorat. Pe lîngă mirajul numit PPDD, care a acumulat 17% din voturi, aici se mai pot aminti Mișcarea de Cinci Stele a unui comediant (trist) din Italia, Beppe Grillo, recentele alegeri din Austria și partidul NEOS (Noua Austrie, fondat în 2012) ș.a. Paradoxul vine însă din Cehia, unde la alegerile din luna trecută un partid comunist nereformat a crescut la aproape 15%. Cireașa de pe tort o constituie însă a doua forță politică, o mișcare nou apărută, condusă de un mogul media, Andrej Babis. Numit ANO. Acronimul mustește de semnificații și sensuri, pentru că vine de la ”Acțiunea pentru Cetățeni Alienați”. Sloganul ANO a fost ”Noi nu suntem politicieni; noi muncim”.

În linii mari, criza de reprezentare conduce la o criza de legitimitate. Deciziile politice majore, precum proiectul de la Roșia Montană, nu mai pot fi construite pe rezultatul alegerilor și majorități electorale. Atîta vreme cît nu au fost discutate în contractul cu cetățenii numit Program de Guvernare, majoritatea are obligația să justifice opțiunile. Iar constituirea unei Comisii parlamentare rămîne o idee discutabilă, date fiind și cota de încredere pe care o are Parlamentul în sondaje, și lipsa de expertiză a membrilor legislativului. Orice copil înțelege că rolul comisiei nu poate fi decît unul de temporizare și tărăgănare.

O soluție alternativă poate fi un forum larg, deschis și inclusiv: membri ai think-tankurilor, organizațiilor nonguvernamentale, jurnaliști precum Mihai Goțiu, membri ai Academiei Române, ai institutelor de cercetare, reprezentanți ai asociațiilor de mediu și, bineînțeles, lideri informali care au participat la proteste. Ar fi un punct de plecare pentru analiza riscurilor, beneficiilor și costurilor asociate. Discuția ulterioară ar avea de cîștigat, argumentele ar fi mai clare, obiecțiile ar fi mai bine așezate. Indiferent ce decizie va fi luată, temeiurile vor conferi legitimitate. Deși nu ”corporația face legislația”, cum se strigă în stradă, e nerezonabil să inducem ostilitate față de investițiile străine private în România.

Democrația deliberativă rămîne singura soluție pentru moment. Un electorat urban, supra-educat, unii cu profesii liberale, prima generație crescută și educată în democrația noastră imperfectă are o disonanță cognitivă profundă. Tot ce a învățat despre democrație la orele de educație civică și științe politice nu se regăsește pe scena politică. De aici, o nevroză acută. Între teoria democrației și practica democrației prăpastia se cască tot mai larg.

Înaintea protestelor șaizecișioptiste din Paris, un editorial din Le Monde, devenit faimos, avea titlul ”Franța se plictisește”. Cei care protestează de zece duminici sunt departe de a se plictisi acasă și a folosi marșurile ca formă de entertainment. Protestatarii nu vor neapărat un intruvabil ”altceva”, mirajele populiste și-au pierdut, cel puțin parțial, potențialul de confuzie. Mai degrabă vor democratizarea democrației prin responsabilizare, asumare și coerență a guvernării.

* Autorul acestor rînduri a ratat la mustață să fie comandant de unitate al pionierilor, funcție ce venea la pachet cu trese și mult rîvnitul șnur bleu.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Solutia nu e decit asta: concedierea clasei politice.

    1. REFORMA SIST POLITIC

    1.1. Punctul 8+ de la Timisoara, lustratia generala. Este interzis de a candida sau a ocupa functii publice:
    i / Toti cei care au facut parte din nomenclatura comunista precum si cadre din fosta securitate
    ii / Toti cei care au condus Romania din 89 pina acum (senatori, deputati, consilieri judeteni, primari, consilieri locali, viceprimari, vice-presedinti ai consiliilor judetene, presedinti de CJ)
    iii/ Toti cei care au ocupat functii executive din 89 pina acum: prefectii, ministrii, primul ministru
    1.2. Introducerea de minime criterii morale
    i / nu au voie sa candideze condamnatii penal in prima instanta (la data electorala) sau definitiv (always).
    ii / nu au voie sa candideze cei care comit fapte ce nu sint de natura penala dar contravin normelor academice sau normelor profesionale (gen avocat dat afara din barou).
    iii/ nu au voie sa candideze cei care in ultimii 23 de ani au facut afaceri cu statul
    1.3. Micsorarea pragului electoral la 1%. Abia astept sa rid de Tokes cum rideam de WC Tudor. Trebuie sa poti constitui un partid cu 10 oameni.
    1.4. De-permanentizarea: Nimeni nu are voie sa candideze pentru mai mult de 2 mandate la aceeasi functie. Valabil pentru cei alesi direct.
    1.5. Imunitatea parlamentara: restrinsa la opiniile politice
    1.6. Separatia puterilor in stat: Parlamentul nu are cum se substitui puterii judecatoresti. Blocarea cercetarilor penale sa nu mai fie la latitudinea parlamentului (v. cazurile recente).

    2. REFORMA STATULUI & BUNA GUVERNARE

    2.1 Puterea executiva nu are voie sa lucreze intr-un deficit mai mare de 1.5% pib year-to-year. Totusi bilantul global al guvernarii trebuie sa fie zero sau pozitiv (4 yrs aggregate / ma rog, pe perioada respectiva). Failure to do so: demisia & interzicerea de a mai candida vreodata. Trecuta in constitutie,

    2.2 Nepotism & Sinecuri: in termen de 2 ani, toate posturile scoase la concurs la stat se vor ocupa cu examen pe calculator. Nota finala = 80% scorul de la examen, 10% criterii profesionale, 10% din comisia de angajare. Se va interzice angajarea rudelor in cadrul aceleiasi institutii publice.

    2.3. Simplificarea legislatiei fiscale. Reducerea numarului de taxe. Principiul de baza trebuie sa fie ca la sume egale, impozitez egal. Principiul trecut in constitutie.

    2.4. Reorganizarea statului pe criterii rationale. Finantarea autoritatilor locale trebuie facuta pe norma (e.g. citi functionari la numarul de locuitori). Falimentul autoritatilor locale (trebuie data legea, cred ca astia inca o freaca).

    2.5. Normarea achizitiilor statului. Un cui trebuie sa coste intr-o marja previzibila nu 10 lei (media pe piata at max).
    Eliminarea contractelor aditionale, alte mecanisme de sifonare.

    2.6. Modificarea legii prin care politicul are putere asupra managerilor privati din intreprinderile de stat

    2.7. Informatizarea: favorizarea tehnologiilor / produselor OSS (Open-Source Software). Asta fiindca sint inginer SW

    ?idee: daca infiintezi o companie de stat care sa concureze cu asfaltatorii, si ii pui norma de profit de 5% pe an, mgmt privat, nu ajuti competitia pentru lucrari publice – ba da, dar nu arata a mutare de dreapta, hehe?

    ?idee: reindustrializarea Ro: nu iese materie bruta prima din tara: lemnul trebuie prelucrat aici, etc. ?

    3. JUSTITIA

    3.1. Eliminarea factorului politic din justitie. Nu ministrul sau presedintele trebuie sa numeasca sau confirme in functii in justitie
    3.2. Examenele, vezi mai sus.
    3.3. Criteriile morale devin obligatorii pentru procurori, judecatori, avocati (asa incit Nastase sa nu mai fie avocat!)
    3.4. Triplarea pedepselor pentru coruptie.

    ?idee: cel putin pentru magistrati superiori, examen suplimentar cu detectorul de minciuni, 20 intrebari alese de societatea civila – si iata cum tindem spre zero coruptie …?

    NOTA:
    A) CCR a golit lustratia de orice continut. Decizia aia e timpita de-a dreptul. Au mutilat lustratia.
    B) MODALITATE DE REALIZARE: Pus intr-un flyer, adunat 250k semnaturi, facut referendum => done, fara violenta :)

    • Stimate domn,

      Se pare că aveți un plan strategic pentru toată România, scopurile intervenției mele sunt mult mai modeste. Sunt departe de autorii care înjură la pachet ”toată clasa politică”. Majoritatea nici nu știu de unde provine termenul. Dar aici, pe Dîmbovița, dă bine să fii indignat, încrincenat, încruntat.

      • Deh, unii pot sa vada ceea ce se intimpla, mai larg, altii doar pot sa spuna ca prin discutii totul se va rezolva. Si eu cred asta, dar nu acum; eu nu cred ca aveti cu cine discuta in politica Ro. Cu riscul de a fi ridicol, tin la lustratia generala si la criteriile de mgmt pentru guvernanti.

        • Stimate domn,
          Aveți propria dvs platformă program, destul de densă. De ce nu candidați, dacă știți ce e de făcut? Sper că veți folosi tot cuvintele și argumentele pentru competiția politică, democrația a fost inventată că să nu ne rupem capetele cînd se schimbă puterea. De asta a ajuns un mecanism de selectare a elitelor.

          • Cum sa candidezi cind ceri lustratie generala ? Logica, bat-o vina ….

            Din pacate, daca vb de societatea civila, n-aveti curaj sa faceti nimic. Forumuri faceti toata ziua; guess what: sint sterile.

            Ideile mele (pe care cu ironie le numiti „platforma program”) sint de discutat (si discutabile). N-am pretentia ca sint adevaruri absolute … sint inginer si stiu ca orice proiect este perfectibil, cu conditia sa pleci de pe baze bune.

        • Multe din idei sunt comune cu ale mele. In unele situatii sunt mai drastic chiar. (Imunitatea parlamentara numai in sedintele camerei/senatului sau plen si comisii electorale. Adica declaratiile politice, dar pe sticla sau pe hol nu beneficiaza de imunitate).
          Dar nu despre asta am intervenit.
          Admitem prin absurd ca intr-un fel sau altul toti care sunt acum alesi la urmatoarele alegeri nu mai participa. Cine ii va inlocui? Tuturor celor pe care-i cunosc le-am propus sa inceapa implicarea politica. Imi spun ca am ramas idealist. Si totusi se poate demonstra ca generatiile se schimba. Dumitrascu, Vacaru, Funar, nu mai sunt in parlament. Iar locul le-a fost luat de altii mult mai rai decit ei.
          Nefiind implicare din partea unor oameni onesti nu poti avea speranta ca se va schimba ceva in bine.
          Romania a apartinut (si apartine) rindului 2 si 3 al PCR, frumos botezat PSD, PNL, PDL, PNTCD, securitatii si structurilor ei mai mult sau mai putin ascunse. (unul din cei ce contribuie pe aici e Daianu).
          Nu se dau urniti asa de usor de la borcanul cu miere.
          In 90 erau mai usor de urnit, ca sandramaua se scuturase tare si piria din toate incheieturile.
          Dar apoi incet incet s-a reparat si consolidat, ca azi nu-i poti da la o parte. Mai da DNA din cind in cind prin ei, dar nu va mai dura mult. Se pune saua pe ei din nou. N-a fost nemaipomenit Basescu, dar n-a incalecat justitia. Veti vedea ce va fi dupa prezidentialele din 2014. Daca nu veti avea grija de urne in fiecare sectie (de la sigilatul ei, la numaratul voturilor) si cum si cine va vota si de cite ori va fi exact ca in 1946…
          Nu va faceti iluzii cu UE si nu mai stiu cine.
          De 2 luni se demonstreaza contra Rosia Montana. Si? Fara efect.
          Cainii au omorit un copil. Si? ICR deveni ICR sanitar veterinar. Si? O cintareata de muzica populara, absolventa a noii Stefan Gheorghiu fu numita sefa la directia anticoruptie a unui minister. Si?
          Si lista poate continua!

  2. Apropo de ANO. Nu sint convins ca acronimul vine de la numele formatiunii. Mai degraba numele formatiunii a fost ales incit sa aiba acronimul ANO cre in limba ceha inseamna DA. O dovada a lipsei de continut a acestor formatiuni politice lipsite de ideologie care in afara de populismul pur („toti sint la fel” doar noi nu sintem ca ei) nu ofera nimic.

      • Nu contest varianta „oficiala” a partidului respectiv. Spun ca mai degraba au gasit un nume care sa se potriveasca cu ANO (nu stiu care este traducerea numelui partidului ANO) care este un cuvint potrivit pentru o campanie electorala. A se vedea alianta DA si luptele duse prin tribunale pentru denumirea acesteia. Daca tin minte oficial a fost D si A nu DA. Deci nu a fost o observatie critica la adresa dumenavostra. In rest articolul chiar mi-a placut si in general sint de acord cu dumneavoastra.

    • Bună ziua,
      Domnule Popescu, orice democrație evoluează, devine mai consistentă, se maturizează. Ce e de preferat, un număr inifinit de Ordonanțe de urgență sau deliberare, dezbatere, puncte de vedere argumentate?!

      • Domnule Gabor,

        politicienii nostri nu evolueaza, degeaba evoluam noi, cei cativa. Politicienii nostri nu dialogheaza, ei sunt setati pe anumite coordonate si fac totul pentru a-si atinge scopurile. Va rog sa-mi spuneti care este evolutia parcursa de Ponta versus Iliescu???

        Sigur ca e de preferat dialogul, dar pentru un dialog trebuie sa existe doua parti. Deocamdata, la noi, politicienii nu stiu decat de frica strazii si atunci e evident ca doar aceste proteste vehemente sa mai rezolve cate ceva.

        • Stimate domn,

          Sunt nenumărate mijloace de a responsabiliza reprezentanții politici, pornind de la simple scrisori pînă la petiții și audiențe. Democrația nu este un dat al Istoriei benevolente, ci se păstrează cu un tip de cetățenie activă.

          • Sigur ca da! Democratia se poate pastra prin scrisori care nu sint citite, petitii care ajung la cosul de gunoi, audiente in care un borfas iti zice „sa vedem ce putem face” – si nu face nimic.

          • Nu le pasa!!
            Le-am incercat pe toate, petitii, scrisori, audiente, samd…

            Pur si simplu… nu le pasa!!!
            Ei CRED ca „au legitimitate”, s-au tampit la cap! Se fac ca UITA de ce au picat 2 guverne anterioare (si de ce unii FRAIERI au votat cu ei)!!

            Din pacate, tind sa cred ca nici macar de protestele din strada nu le pasa!!

            Ok, om trai si om vedea… cine, ce, cum… :P

      • „Ce e de preferat, un număr inifinit de Ordonanțe de urgență sau deliberare, dezbatere, puncte de vedere argumentate?!”
        OK
        Dar se poate pune problema si altfel:”… de 24 de ani tot dezbatem, deliberam, argumentam si tot nu reusim sa ducem la capat o autostrada de 500-600 de KM utila pentru toti DE CE?
        PS.- Da, am fost „si pionier” , dar am stat si sub gloante in decembrie 1989. Nu am patalama de revolutionar(patalama de ilegalist!),dar am zeci de martori din jur.
        Puteti da o explicatie? E tocmai ceea ce va rog.

        • Stimate domn,

          Dacă ați participat la Revoluție și nu aveți patalama, deși aveți martori, înseamnă că sunteți un cetățean absolut onorabil. Mai sunt mulți ca dvs.

  3. Miscarea trans-ideologica din strada e bine venita. Nu trebuie sa ne temem de riscurile unei formatiuni politice eterogene non-doctrinare decat in masura ca aceasta ar fi profund imorala (gen PPDD). In Romania democratia partinica a degenerat intr-un experiment groaznic: o separatie doar aparent ideologica e de fapt o divizare pe gasti de interese cu frecvente transferuri inter-clanuri. De la tunurile financiare pana la cele mai marunte posturi din administratie totul se leaga de relatia de partid. De asta deciziile la orice nivel sunt luate de oameni bine afiliati, preponderent dubiosi si mediocri. Oamenii corecti si competenti sunt marginalizati, independentii sunt vazuti ca niste ciudati, de aceea accesul lor la putere chiar pe o calea unui bloc politic exotic ar fi binevenit.

    • Stimate Red,

      Să zicem că aveți dreptate, ce e de făcut? Chemat cîinile credincios și mîngîiat mioara, pînă la apus de soare? Sau altceva?

  4. Bun, nu mai poate fi vorba de discuție deschisă, logică și bazată pe fapte în cazul Roșia Montană. Această discuție au ucis-o în fașă protestatarii. E terminată, decedată- nu va exista vreodată o abordare decentă a problemei fără plictisitorul ”Cu cât te-ai vândut ?”. Povestea Ministrului Culturii- distins intelectual cu operă apreciată (evident că nu de hipsterii din piață pentru care cititul e passe) este elocventă- dl. Ministru s-a dus – dacă nu mă înșel la ”Cafeneaua Culturală” unde fusese invitat și unde – iarăși dacă nu mă înșel- a vorbit despre orice altceva decât despre RM. De undeva au apărut protestatarii (cu riscul de a fi socotit om al anilor 90 le-aș spune pe nume- huligani)- care l-au jignit pe dl.Ministru. Probabil că hipsterește (era să spun minierește) e OK să insulți pe toată lumea .Deci discutam despre democrație, civilitate, etc. Dl.Claudiu Crăciun (un model se pare) era într-un mod intenționat (din câte știm nu era sub influența drogurilor sau alcoolului) pe traiectoria dlui. Ministru- ca să-l jignească. Evident că este dreptul hmmm…oricui să protesteze- dar ideea de a-l aștepta pe dl.Ministru X- de altfel profesor la aceeași Universitate- pentru a-l jigni în mod deliberat (aș ce-aș dori să cred că banii cu figura dlui. Ministru au fost făcuți pe loc- în mod spontan- dar aici intervin spiridușii, elfii și alți prieteni ai protestatarilor).
    Apropo- e vreo diferență între ce a pățit dl.Patapievici și ”gestul civic” împotriva dlui. Barbu ? Pentru că ”A asuma o voce publică și a investi sau a pierde resurse (timp, bani, drumuri la secția de poliție etc) în proteste reprezintă cetățenia activă prin excelență.” așa cum spune autorul.

    • Stimate domnule Andrei George,
      Eu rămîn la opinia că doar o discuție logică, pe argumente și fapte poate rezolva impasul, de aceea o masă rotundă largă e mai legimtimă decît o Comisie parlamentară. Nu salut sugestiile dvs. printre rînduri – ”nu era sub influența drogurilor și alcoolului, din cîte știm”, sugerați că alte dăți ar face-o, ceea ce e, cel puțin, bizar. Incidentul a fost considerat regretabil și este. Civismul nu are nicio legătură cu astfel de incidente.

      • Stimate domnule Gabor,
        Dacă dvs. înțelegeți prin cetățenie activă să aștepți pe cineva pentru ca:
        1. să-l scuipi (cazul lui Patapievici);
        2. să-l insulți- cazul Barbu- atunci eu nu mai înțeleg nimic. Am și eu extrem de multe persoane antipatice pe lista personală dar never ever nu m-aș fi gândit că pot să le pândesc și să le insult.
        Nu-l cunosc pe respectivul domn Crăciun și nu-i cunosc stările- dar în orice stat civilizat ar fi dat extrem de repede afară din școală- pentru totală incompatibilitate cu un minim de cerințe pedagogice.

  5. Ne aflăm, aproape toţi românii, într-o tăcută tradare de ţară. E o tradăre low profile, „pe şest”, fara gesturi spectaculoase, dar perseverenta. Si nu de ieri de azi… Nicăieri în Europa distanta între indivizi şi naţiune nu este mai mare ca la noi. Tinerii ăştia, indiferent de cum sunt (hipsteri, ecolos, anarhişti, ce veţi fi vrând) fac prima tentativa de refacere a unitaţii dintre individ şi naţiune. Spre deosebire de comunisti, de pilda (in anii „romantismului revoluţionar”) sunt din clasa medie-superioară. Vehiculează alte conţinuturi (deşi au fost şi „anticapitalişti”) – heterogene, inapropriate, dar care se adreseaza intregii ţari. Nu au stridenţele patriotismului României Mari sau ale Ortodoxiei nationaliste, sau ale legionarismului, sau cinismul „intelectualior” nostri de pacotille. Ar putea fi adica, un început al împăcarii românilor cu ţara lor. Nu cred că trebuiesc facute „Comisii”, „forumuri”…etc de dialog, pentru ca pusi intr-o forma convenita, asta ar stinge fermentul lor anarhic, care mi se pare singurul lucru demn si logic de facut ACUM in Romania (de mica lor anarhie „civilizata” vorbesc) . Trebuie sa li se asigure o forma de continuare a protestelor pe timpul iernii. Ei sunt „think – tank”ul…in fine, mai degraba „feel-tank”-ul necesar. (cand am inceput sa-i urmaresc, i-am luat drept „biciclisti” taraţi). Cred ca ar fi bine sa fie gandita o forma arhitecturala care sa acopere, (nu sa INCHIDA) spatiul sau spatiile unde se desfasoara. (Un concurs de solutii nu ar fi o ideea rea).

  6. Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la democratie si libertate ma gandesc ca sunt liber sa fac ceea ce vreau fara sa-i deranjez pe cei de langa mine. In acest sens ma arat extrem de deranjat de modul in care se blocheaza strazi si intersectii de duminici intregi, de cateva ori am ocolit kilometri intregi pentru a ajunge la destinatie. Eu nu stiu ce o sa se intalmple la Rosia Montana, nu am competenta necesara sa ma pronunt, dar gasesc extrem de derapant mesajul anti-capitalist al acestei aglomeratii boeme de week-end si, mai presus de toate, plin de ipocrizie. Daca protestatarii se declara intelectuali, reprezentanti ai clasei de mijloc, emulatie spontana si dezinteresata a comunitatilor on-line, nu este acest lucru in grava disonanta cu mesajul anti sistemul care ii genereaza pe acesti oameni? Ar exista ei in afara capitalismului? In afara acestui sistem? Cum se duce acest cadru universitar, acuzat ca da cu pietre in parbriz, in fata studentilor de la Stiinte Politice si le spune ca e promotorul unor demonstratii anti sistem? Anti sistemul pe care il preda….., care il legitimeaza ca intelectual si dascal? Ce sa inveti de la cineva care striga din toti rarunchii ïesi afara javra ordinara”? Toleranta…probabil :) Com’on…..

    Victor

    • Stimate domn Victor X,
      Există într-adevăr note anticapitaliste la protestul RM însă nu cred că protestatarii sunt adepți ai economiei planificate sau economiei cu proprietate socializată. Contractul cu RMGC avea niscaiva probleme, de aici semnele de întrebare. Mesajele de la proteste pot avea conținuturi explicite însă retorica lor oglindește violența verbală din discursul quasioficial.

    • Draga domnule,

      Au existat intr-adevar citiva cu mesaje anti-capitaliste. Reiau o idee mai veche de-a mea: in Ro nu e capitalism (ci capitalism de cumetrie), poate indivizii respectivi n-au dat decit de acel capitalism, ceea ce e le-a influentat modul de a gindi.

      Pe de alta parte poate te deranjeaza ca trebuie sa ocolesti. Dar daca nu te deranjeaza ca se fura din buzunarul tau mult mai mult decit cheltui tu cu ocolisurile (muult mai mult), ma ierti, dar dovedesti gindire deficitara.

      • Eu inca ma gandesc sa nu-mi fac dreptate singur. Intrevad o usoara exaltare cand cineva se pronunta impotriva protestelor. Cred ca este dreptul meu sa ma pronunt impotriva unor proteste. Ma deranjeaza multe lucruri, inclusiv cei care incurca traficul rutier, dar nu m-am decis sa blochez vreo strada ziel in sir si sa strig vrute si nevrute. Ai dreptul sa votezi si sanctionezi politicienii, ai dreptul sa te implici tu insuti in trebuile cetatii, dar nu ai dreptul la nicio forma anarhica de manifestare. Drumul e gresit, iar tentavia de exces plebiscitar adusa in discutie chiar si de autorul articolului este si gresita. Societatea ar fi trebuit sa fi depasit demult momentul deliberarii in agora, delegandu-si, mai mult sau mai putin inspirat, dreptul asta catre alesii sai.

  7. Dragă Alex,
    Undeva, cîndva – de demult, mai de demult (dar nu prea) –, a existat un evreu tare hîtru (şi foarte înțelept, aş spune eu), Samuel Clemens, pre numele său „de scenă”, cum bine ştii şi tu, Mark Twain. După o viață de om („aşa cum a fost”, ca să-l citez pe Iorga), prietenul nostru a comis următoarea aserțiune: „Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm!” Asta în privința democrației. În ceea ce priveşte fauna care a populat scena aşa-zis politică din „spațiul mioritic” (dintotdeauna), ştii bine părerea mea şi soluțiile pe care le propun (astăzi). În rest, cred că… ai şi tu dreptate.

  8. Votul cenzitar ar fi cel mai bun am scapa si de „eco-anarhisti” si de 70% din electoratul pomanagiu al PSD! Elitele economice politice si culturale trebuie sa decida, nu noi prostimea si nici „supraeducatii”! Elite da! Nu minoritari! Nu prostime! Nu cred in „democratia deliberativa”. Resursele subsolului ar trebui sa aiba acelasi regim de proprietate ca in SUA.

    • Stimate domnule Ion X,

      Dacă doriți să reluăm dezbateri de secolul XIX, cred că ne irosim vremea. Un om, un vot, indiferent de cens, indiferent dacă are bicicletă sau Mercedes. Aici am ajuns.

      • Pai am ajuns prost, domnule Gabor, si iata de ce: din rezultatele muncii noastre, o parte o administram singuri iar alta o cedam spre administrare statului. Aceasta este, de altfel, principala justificare a democratiei: cei care-si cedeaza o parte din venituri statului au dreptul sa decida (in mod indirect, ce-i drept) felul in care acestea vor fi administrate.
        In aceste conditii, nu credeti ca cei care cedeaza mai multi bani spre administrare centralizata au dreptul la o pondere mai mare a votului. Mai mullt, care estejustificarea votului persoanelor asistate social? Prin definitie, votul lor nu decide felul in care vor fi administrati banii lor, ci ai altora.

        Sau daca insistati pentru „un om, un vot” propun sa duceti ideea pana la capat: „un om, o taxa”.

        • Stimate domn,

          Se discută mult despre ”asistații sociali” însă fără cifre și date comparative. Dacă vă uitați pe statisticile de la Eurostat, Ro are un sistem extrem de limitat de asistență socială.

          • Discutam despre un principiu, cel al votului cenzitar. Ca atare, evaluarile cantitative sunt lipsite de relevanta.

            Imi permit se repet intrebarea: daca X contribuie mai mult decat Y la bugetul statului, de ce voturile lor trebuie sa aiba aceeasi importanta? Precizez ca as aprecia un raspuns logic.

            • Stimate domn,

              Cereți insistent un răspuns ”logic” la o întrebare care miroase a secole de vechime: democrația se fundamentează pe egalitatea fundamentală a indivizilor în fața regulilor. Faptul că cineva are avere nu face parte din esența sa ca om sau individ, faptul că are rațiune și poate evalua ce e bine și ce e rău, că are discernămînt și poate face alegeri, da, face parte. Sper că răspunsul e suficient de logic.

            • Egalitatea asta fundamentala n-ar trebui sa existe si cand vorbim de taxe si impozite?

              Dar stati: ati scris „in fata regulilor”, nu „in fata principiilor”, iar „regulile” spun ca suntem sau nu egali depinzand daca este de luat, sau de dat.

              Deci „faptul că cineva are avere nu face parte din esența sa ca om sau individ” – corect, nu beneficiaza de mai multe servicii din partea statului decat cel care nu are avere (poate chiar dimpotriva) – dar face cumva parte din esenta sa ca platitor de taxe… dovada ca statul nu ne considera oameni sau indivizi, ci doar contribuabilii.

            • Plecăm de la principiul că toți oamenii ar trebui să aibă șanse egale în viață. Un om mai bogat nu este neapărat mai în măsură să ia decizii ințelepte decât un om sărac. Pe principiul enunțat de dl. iosiP, părerea lui Gigi Becali ar trebui să conteze cam cât părerile a 10000 de profesori la un loc?

              De asemenea, faptul că un om s-a imbogățit și altul nu poate arăta că există un dezechilibru in regulile „jocului” economic actual care il avantajează pe un om cu un set de calitati și îl dezavantajează pe altul cu un alt set de calități. Votul cenzitar nu ar face decât să adâncească acest dezechilibru. Temă de gândire: poate că pentru a reduce diferențele enorme dintre bogați și săraci care există în societatea noastră ar trebui ca voturile săracilor să conteze mai mult decât cele ale bogaților?

    • Mi se pare corect :D

      Cine fura mai mult, sa aiba pondere mai mare la vot ;)
      Cine ia shpaga mai mare, sa poat vota mai „cu greutate” ;)

      Si „corporatia sa faca legislatia”, ce atatea mofturi? da’ UNDE ne credem? Adica oamenii sa pretinda ca sunt liberi? c’mon… :P

  9. @Alexandru Gabor. m-ati facut curios cu privire la denumirea partidului ANO 2011 (aceasta este denumirea oficiala). Am gasit ca numele este:
    Akce Nespokojených Občanů 2011
    Asta inseamna Actiunea Cetatenilor Nemultumiti 2011.
    Nu ca ar avea importanta dar nemultumit este altceva decit alienat.

    • Stimate domn,

      Mulțumesc de precizare, e o diferență majoră între alienare și nemulțumire, cum nu știu ceha, am preluat traducerea engleză.

      • Cu placere. Intradevar chestia cu alienarea in denumirea unui partid ar fi ceva foarte inedit si original dar, probabil un fiasco electoral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gabor
Alexandru Gabor
Doctor în științe politice, publicist, a predat 12 ani științe politice în două departamente de științe politice, a colaborat cu mai multe organizații ale sectorului neguvernamental. Absolvent al Universității București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro