joi, martie 28, 2024

De la Dzerjinski la Putin: Dictatură, paranoia, teroare

Cei care consideră că ne pierdem vremea scriind si discutand despre totalitarism cultivă de fapt politica strutului, se prefac că nu observă incotro merge Rusia la ceasul putinismului dezlantuit. Modelele politice ale celui botezat de colegii sai de scoală Putka, pe vremea cand era un bully de colt de stradă in Leningradul său natal, sunt fondatorul Cekăi, ascetul bolsevic Felix Edmundovici Dzerjinski, si marele prigonitor al disidentilor, presedintele KGB-ul brejnevist, Iuri Vladimirovici Andropov. Ambii au simbolizat si au practicat teroarea rosie pusa in slujba omnipotentei birocratii comuniste. Printr-un decret semnat ieri de Vladimir Vladimirovici Putin, Divizia Independenta cu Scop Operational a redevenit, la doua decenii de la schimbarea numelui sau, „Divizia Dzerjinski”. Cine a fost de fapt fanaticul neo-iacobin, sociopatul iluminat pe care Putin il priveste ca pe un erou personal?

Am scris aici despre el in 2012, cred ca merita sa reiau, actualizat, acel text. Fara fanatici, fara posedati, totalitarismele timpurilor moderne ar fi fost imposibile. Pentru Putin si oamenii sai, Felix Dzerjinski, zis si Felix de Fier, fondatorul Gulagului, intruchipeaza o legenda: de aici si luptele ce se poarta in legatura cu faimoasa statuie a sculptorului Evgheni Vucetici pe care atatia ar dori-o reinstalata in fata sinistrei inchisori Lubianka (update: luna aceasta, in septembrie 2014, statuia a fost reinstalata de catre un grup de membri ai Partidului Comunist al Federatiei Ruse). Teroarea rosie, declansata de Lenin si camarazii sai in septembrie 1918, a facut sute de mii de victime. “Vom construi socialismul chiar daca, din 100 de milioane, va trebui sa exterminam 10 milioane”, proclama vindicativ si isteric Grigori Zinoviev, liderul comunist din Petrograd (avea sa fie el insusi executat in 1936). Liderii bolsevici, fara exceptie, impartaseau viziunea paranoica pe care Viaceslav Molotov a sintetizat-o in cuvintele: “Dusmanii sunt pretutindeni”. Organizati ei insisi pe baze conspirative, vedeau in jurul lor doar comploturi. Filosofia politica a bolsevismului era, cum a scris Robert C. Tucker, aceea a Istoriei drept conspiratie. In 1928, Stalin isi incheia un discurs major cu cuvintele: “Avem dusmani interni. Avem dusmani externi. Acest lucru, tovarasi, nu trebuie uitat nicio clipa”.

  Dzerjinski si Stalin (1926)
Dzerjinski si Stalin (1926)

In fruntea Cekai, politia secreta a noului regim, se afla un bolsevic de origine poloneza, nascut in 1877 intr-o familie aristocratica. Nimeni nu a personificat mai terifiant natura terorista a dictaturii comuniste decat acest diavol cu chip de sfant, un barbat auster, retractil, introvertit, coborat parca dintr-un tablou de El Greco, un intelectual indragostit de naluci si vanator de imaginari inamici. Era criminalul palid despre care scria Nietzsche in “Zarathustra” transfigurat in suprem pazitor al Revolutiei. Prea putin se vorbeste despre acest personaj care a simbolizat, asemeni calailor nazisti, Raul radical. Martin Amis are dreptate: “Everybody knows of Himmler and Eichmann. Nobody knows of Yezhov and Dzerzhinsky”.

Niciodata Dzerjinski nu ar fi actionat precum socialist-revolutionarul, eserul de stanga Isaak Steinberg, cel care a demisionat din functia de comisar al poporului pentru justitie spunandu-i lui Lenin ca nu doreste sa fie supremul administrator al exterminarilor. “Sa numim aceasta agentie pur si simplu Comisariatul Poporului pentru Exterminari”, a exclamat Steinberg. Incantat, Vladimir Ilici i-a replicat: “Intr-adevar, as ar trebui, dar nu o putem spune”. Dupa putin timp, Isaak Steinberg a emigrat, iar fiul sau, Leo Steinberg, a ajuns unul dintre cei mai admirati istorici de arta ai lumii, profesor ani de zile la University of Pennsylvania.

Catolic devotat pana la 16 ani, Dzerjinski a dorit initial sa devina preot. Intrebat de fratele sau, Kazimerz (acesta avea sa fie ucis de nazisti in 1943), cum si-l imagineaza pe Dumnezeu, tanarul Felix a raspuns: “Dumnezeu este in inima mea! Iar daca ar fi sa ajung la concluzia, precum tine, ca Dumnezeu nu exista, m-as impusca. N-as putea trai fara Dumnezeu”. (v. David Satter, “It Was a Long Time Ago, and It Never Happened: Russia and the Communist Past”, Yale University Press, 2012, pp. 14-15). Din clipa in care l-a parasit pe Dumnezeu, Felix a devenit soldatul alte cauze, investita cu toate atributele sacralitatii. A imbratisat religia politica bolsevica din suflet, deci din ratiuni care nu au de-a face cu ratiunea. Structural ascetic, vizionar obsesiv din categoria nihilistilor descrisi de Turgheniev si Dostoievski, Dzerjinski a fost un maniac al puritatii. Era inrudit spiritual cu un Robespierre ori cu un Saint-Just (v. Ruth Scurr, “Fatal Purity: Robespierre and the French Revolution”, Henry Holt, 2006).

Nu avea alt scop in viata decat servirea neconditionata a unei revolutii totale, un apocalips social menit sa salveze umanitatea. O umanitate corupta, perversa, nedreapta, “vrajita si intoarsa pe dos” (Marx). A facut inchisoare in timpul tarismului. A fost cel care a cerut insistent, imediat dupa lovitura de stat bolsevica, infiintarea Comisiei Extraordinare de Lupta impotriva Contrarevolutiei: “Este razboi acum, ducem o lupta necrutatoare, pana la capat. Viata sau moarte! Cer constituirea unui organ necesar reglarii de conturi cu dusmanii revolutiei”. S-a instalat in cladirea Cekai, a participat personal la scene ingrozitoare, s-a contopit cu institutia pe care a pus-o pe picioare. A binecuvantat violenta, masacrul, tortura. A creat o traditie a neinduplecarii, a neindurarii, a vigilentei maniacale, a crimei de stat ridicata la rang de virtute politica.

In februarie 1920, l-a interogat chiar el pe marele filosof Nikolai Berdiaiev care avea sa-si aminteasca de acel lugubru episod in autobiografia sa publicata in exil. “Avea ochii cenusii, innourati si melancolici”, nota autorul “Noului ev mediu”. La interogatoriu a participat si Lev Borisovici Kamenev, membru al Biroulu Politic, cumnatul lui Trotki, precum si Viaceslav Menjinski, cel care avea sa preia conducerea Cekai dupa moarte lui Dzerjinski in 1926. Acuzat de complot, Berdiaiev a oferit o serie de explicatiii pentru opozitia sa, morala, religioasa si filosofica, in raport cu bolsevismul. Ce-l va fi salvat pe filosof ramane un mister. Se prea poate ca Felix de Fier sa-si fi amintit de propiul sau zel religios de-odinioara. Oricum, portretul facut de Berdiaiev merita retinut:” Dzerjinski dadea impresia unei persoane complet sincera si convinsa. Era un fanatic. Era ceva ingrozitor in el… In trecut, voise sa devina calugar catolic, si-a transferat apoi credinta inspre comunism”. In finalul discutiei cu Berdiaeiev, seful Cekai a murmurat: “Poti fi materialist in teorie si idealist in viata ori, invers, poti fi idealist in teorie si materialist in viata”. In acest timp, Lenin dadea ordinul de distrugere a clerului “reactionar”. Urmarea fost moartea 2700 de preoti si a 5000 de calugari si calugarite. Filosoful Vasili Rozanov a scris in 1919, an in care a si murit, “Apocalipsul vremurilor noastre”.

Ultima cuvantare a lui Dzerjinski, in 1926, a fost un rechizitoriu turbat impotriva opozitiei conduse de Lev Trotki, Grigori Zinoviev, Lev Kamenev, Iuri Piatakov si Karl Radek. Nici urma de compasiune, de solidaritate umana. Oricine slabea “unitatea de granit” era obiectiv un inamic al revolutiei. Pentru Felix de Fier, Ceka reprezenta “sabia si flacara revolutiei”, fiecare comunist avea datoria sa fie un cekist. Urmasii lui Dzerjinski in fruntea politiei secrete, cu ale sale succesive denumiri (GPU, OGPU, NKVD, MGB, KGB), Viaceslav Menjinski, Genrih Iagoda, Nikolai Ejov, Lavrenti Beria, Viktor Abakumov, Vsevolod Merkulov, Semion Ignatiev, Aleksandr Şelepin (Şurik de Fier), Vladimir Semiceastnîi, Iuri Andropov, spre a-i numi doar pe acestia, au fost fideli imperativelor dictate de fondatorul acestei monstruoase institutii. Idolatrizarea lui Dzerjinski face parte din codul genetic al KGB-ului si al institutiei succesoare, FSB.

In iulie 1926, funeraliile „intaiului cekist al Tarii Sovietelor”au fost apoteotice, intreaga elita stalinista si mii de de oameni fanatizati sau constransi sa participe la ceremoniile oficiale au jelit pierderea lui Felix de Fier. Politia secreta a primului regim totalitar din istorie era indoliata. Erau acolo nu doar Stalin si locotenentii sai, dar si Trotki, Zinoviev, Kamenev si alti corifei bolsevici care aveau sa piara in malaxorul Marii Terori ori lichidati in „operatiuni speciale”:

Adorat de familie, Dzerjinski nu a suferit de complexe similare celor ale lui Stalin. Avea o natura dedublata, putea fi simultan insetat de sange si de o calda tandrete. Se ocupa de copiii vagabonzi si ordona asasinate in masa. N-a vazut decat un film in viata sa: cel comandat chiar de el, al funeraliilor lui Lenin. In aprilie 1919, in timp ce subordonatii sai lichidau zeci si zeci de mii de oameni, Felix Edmundovici ii scria sorei sale mai mari: “Iti pot spune adevarul: am ramas acelasi. Simt ca nu poti intelege cum pot fi eu acesta si ca, stiindu-ma, nu poti pricepe. Iubire. Astazi, ca si acum atatia ani, aud si simt un imn pentru ea. Imnul cere razboi, vointa de nezdruncinat, munca fara preget.” Intr-o scrisoare adresata lui Stalin si lui Sergo Ordjonikidze, Dzerjinski marturisea: “Nu sunt un teoretician si nu urmez orbeste felurite persoane. In viata, n-am iubit decat doi revolutionari si conducatori: pe Rosa Luxemburg si pe Lenin. Pe nimeni altcineva”. (v. Donald Rayfield, “Stalin and His Hangmen: The Tyrant and Those Who Killed for Him”, Random House, 2004, p. 102). Scrie Rayfield: “Like Trotsky, Dzerzhinsky was prone to hysterical crises which led to berakdowns”. (p. 88), Sprijinit psihologic de sotia sa, Zofia, de o sora, o cumnata si doua nepoate, Felix de Fier isi gasea resursele pentru a nu se opri din a sa misiune distructiva. Zofia a lucrat in Comisariatul pentru Educatie, apoi a fost propagandista a partidului.

Doua observatii la acest citat: faptul ca Rosa Luxemburg apare inaintea lui Lenin este elocvent pentru ierarhia secreta a iubirilor lui Dzerjinski. Este greu de imaginat cum putea reconcilia el cele doua atasamente, stiute fiind rezervele cruciale ale revolutionarei germane in raport cu terorismul politic bolsevic. Va fi citit Dzerjinski ultima si cea semnificativa si durabila contributie a Rosei Luxemburg (dixit Hannah Arendt), “Critica Revolutiei Ruse”? Ce va fi inteles el din acea celebra formulare: “Libertatea este intotdeauna libertatea celor care gandesc altfel“? Nu a denuntat Stalin “luxemburgismul” drept o grava deviere in miscarea comunista? N-a scris Ruth Fischer (Elfriede Eisler), pe vremea cand il servea pe Stalin in conducerea PC din Germania (KPD), inainte de ruptura din 1925, ca mostenirea Rosei Luxemburg era asemeni unui “bacil sifilitic”? Recomand aici eseul Hannei Arendt despre Rosa Luxemburg din volumul “Men in Dark Times”. Apoi, sa faci parte din cercul intim si sa nu-i declari dragoste lui Iosif Vissarionovici era un gest cel putin imprudent.

Ce s-ar fi intamplat cu Dzerjinski daca apuca Marea Teroare? Probabil ca ar fi pierit si el, asemeni atator vechi bolsevici, victime si calai, jertfiti pe altarul a ceea ce Hegel numea viclenia Ratiunii, striviti sub şenilele tancului triumfator al Revolutiei, arşi de soarele acelei fantasme pe care o iubisera cu pasiune de adolescent depresiv, neurastenic si suicidar.

Update: Un prieten imi semnaleaza ca in Rusia, „Ziua serviciilor secrete” este celebrata pe 20 decembrie, deci in ziua in care, in 1917, a fost infiintata Ceka. Semnificativ este si faptul ca in Republica Moldova aceeasi zi prilejuieste tot felul de decrete si evenimente legate de serviciile secrete, efect rezidual, probabil, al sarbatorilor de-odinioara:

http://www.sis.md/ro/evenimente/decretul-presedintelui-rm-privind-simbolurile-corporative-ale-sis

https://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-felix-edmundovici-dzerjinski-iluminat-ascet-si-tortionar/

https://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-maresalul-urss-lavrenti-pavlovici-beria-gangster-sociopat-reformator/

https://www.contributors.ro/global-europa/iuri-andropov-ideolog-si-poli%c8%9bist/

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/10/06/fiica-lui-ejov-teroare-violenta-ecouri-in-ceata/

Sugestii bibliografice

Iain Lauchlan, “Feliks Dzerjinskii”, in Silvio Pons and Robert Service, eds., “A Dictionary of 20th Century Communism”, Princeton University Press, 2010, pp. 298-299

Robert C. Tucker, “The Soviet Political Mind: Stalinism and Post-Soviet Culture”, Revised Edition, Norton, 1971

Bruce Mazlish, “The Revolutionary Ascetic: Evolution of a Political Type”, Basic Books, 1976

Boris Souvarine, “Staline: Apercu Historique du Bolchevisme”, Ed. Champ Libre, 1977

http://www.humanitas.ro/humanitas/stalin

Mikhail Heller and Aleksandr M. Nekrich, “Utopia in Power: The History of the Soviet Union from 1917 to the Present”, Summit Books, 1985

George Legget, “The Cheka: Lenin’s Political Police”, Oxford University Press, 1981

Richard Pipes, “Russia under the Bolshevik Regime”, Knopf, 1993

Donald Rayfield, “Stalin and His Hangmen: The Tyrant and Those Who Killed for Him”, Random House, 2004

Martin Amis, “Koba the Dread: Laughter and the Twenty Million”, Hyperion, 2002

Anne Applebaum, “Gulagul. O istorie”, traducere de Simona Gabriela Varzan si Vlad Octavian Palcu, Humanitas, 2011

David Satter, “It Was a Long Time Ago, and It Never Happened Anyway”, Yale University Press, 2012

Simon Sebag Montefiore, Stalin. Curtea tarului rosu, traducere de Catalin Dracsineanu, Polirom, 2014.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Este foarte interesant ca toalitarismul pe care l-am vazut secretat in Europa, de catre fascism cu varianta lui germana(nazism) si comunism cu toate variantele lui nationale, revine intr-o tara unde despotismul a strabatut mai toata istoria iar totalitarismul ultima perioada istorica pana la destramarea URSS .
    Asadar in Rusia poate reinvia totalitarismul.
    Daca este asa si nefiind vorba de comunism in sensul ca elementul fundamental al acestuia este eliminat si ma refer la proprietatea colectiva exercitata de stat asupra mijloacelor de productie si la partidul unic legiferat ca atare. Ramane atunci posibilitatea sa avem de a face cu un nou tip de despotism, sub influenta odiosului submod de productie numit despotismul asiatic, desigur rebrenduit si updatat la timpul actual si cu elemente de natura fascista ca tot acuza el, acest tip de despotism, pe altii ca ar fi fascisti.

  2. Atat comunismul cat si fascismo-nazismul sunt, ambele, extreme socialiste (deci, de stanga – extrema dreapta este o minciuna). Ideile socialiste s-au nascut dintr-o utopie – „Cartea de aur, pe cat de folositoare pe atat de distractiva, despre cea mai buna forma de organizare a statului si despre noua insula Utopia” publicata de Thomas Morus in 1516 si au evoluat spre ticalosie.
    Dar ideile socialiste nu au ajuns la apogeu. Nu si-au spus ultimul cuvant. Acesta va consta in unificarea celor doua extreme intr-un Socialism Total – COMUFASCINAZISMUL.
    Acesta-i raul care ne pandeste. Vina principala insa nu este a Rusiei ci a Europei care a refuzat si refuza PROCESUL COMUNISMULUI.

    • elementul central al socialismului este chiara cesta: nu vede lumea ca pe un ansamblu de indivizi, fiecare cu constiinta si idealurile lui, ci ca pe un ansamblu de grupuri sociale (rase, caste, religii etc.) care sunt asimilate unor armate aflate in razboaie de anihilare unele cu altele.

      de aceea sunt atat de dure cu cei care nu se inregimenteaza si cu cei care nu le apartin. primii sunt vazuti ca dezertori, secunzii ca inamici.

  3. Torquemada și Savonarola în același burduf- „el martillo de los hereticos”… După excesele religioase medievale canalizate în masacre, secolul XX aduce iarăși posibilitatea crimelor în masă, „absolvirea” din oficiu a făptașilor și chiar răsplătirea lor. Ar fi de remarcat o anumită austeritate la unii din cei care „administrează” hecatomba- puterea de viață și de moarte lichefiază răul în forma lui cvasi-absolută, desprinsă de arhetipul tiranului care mai prezintă primitive rudimente din bucuria de a trăi, chiar și îngroșate în forma lor extremă, caricaturală. L-ați menționat pe El Greco- apare o tipologie aproape ascetică, unde răul și crima, aplicate pe scară industrială, „spiritualizează”- se conturează o adevărată hagiografie a răului, dacă nu în formă pură, atunci cu siguranță cea mai concentrată din istorie. Nu toți cei care au ocupat astfel de funcții sînt conformi portretului- doar cei mai letali. În fond, nici măcar Stalin nu a fost un Sardanapalus bolșevic, în ciuda faimoaselor petreceri. După cum și Hitler, char în ciuda luxului relativ de la Berchtesgaden, ducea în linii mari un trai „modest”. Puterea absolută nu corupe absolut, pentru că aceasta în sine implică un rest de umanitate vestigial, intrat și el în descompunere. Puterea absolută duce la o asceză a răului, administrat industrial cu obsesia eficienției statistice și higienei. Crima cântărită în milioane de victime. perpetrată asupra unor categorii întregi de indivizi, devine „virtuală”, în sensul în care depășește puterea mediană de comprehensiune iar asasinii devin „virtuoși”, unși de ideologia care I-a produs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro