Numele si pseudonimele au destine. Iata-l de pilda pe acela de Felix. Asadar, Felix Edmundovici Dzerjinski a fost aristocratul polonez care a a devenit un bolsevic fanatic. Lenin l-a numit in fruntea Cekai in 1918. Aceasta insttitutie, cu diversele acronime care aveau sa urmeze, a fost modelul pentru serviciile secrete din statele satelizate de URSS, inclusiv Securitatea din Romania condusa, in prima faza, de agentii lui Stalin (inclusiv cetateni sovietici). „Felix” a fost numele de cod al unui personaj care a influentat si influenteaza inca decisiv viata politica din Romania.
De-a lungul anilor, Securitatea a rercutat mii si mii de cetateni ca ofiteri, colaboratori, delatori. Actiunile acestei institutii au generat ceea ce un istoric a numit „cancerul sufletelor”. Decizia definitiva a Inaltei Curti de Casatie afirma fara echivoc faptul ca dl Dan Voiculescu, magnatul unui extrem de influent trust de presa si al altor interese economicie (Crescent, Grivco etc) a fost colaborator al Securitatii. Dl Voiculescu a facut mari eforturi de a-si apara imaginea publica in raport cu acuzatiile provenite de la CNSAS. Avocatul sau este dl Sergiu Andon, fost sef de sectie la ziarul oficial al PCR, „Scanteia” si autor, in 1990, al unui revoltator articol-pamflet impotriva Regelui Mihai. Dl Voiculescu are foarte multi bani, precum personajul Bejan din filmul „A fost sau n-a fost” de Corneliu Porumboiu. El poate da in judecata pe oricine (de pilda chiar aceasta platforma de discutii ori Hotnews) pentru ca i se pare ca este ponegrit. Nu este scopul meu de a ponegri pe cineva. Dimpotriva, cred ca este nevoie de analize echilibrate ale trecutului diversilor politicieni. Pentru ca dl Voiculescu nu este doar un nabab, dar si un personaj care ar putea ajunge Presedintele Senatului Romaniei. Deci intr-un stat in care regimul comunist a fost declarat ilegitim si criminal.
In mai 2006, senatorul Dan Voiculescu a cerut Comisiei Prezidentiale, printr-o scrisoare trimisa pe numele meu la Palatul Cotroceni cu numar de inregistrare, sa ne ocupam de cazul sau si sa probam inocenta sa. Evident, nu intra in atributiile noastre sa ne ocupam de asemenea cazuri concrete, acesta era rolul CNSAS. I-am raspuns politicos si i-am multumit pentru cuvintele de pretuire la adresa activitatii mele stiintifice. A urmat decizia CNSAS din vara acelui an. Au venit apoi campaniile nesfarsite de insulte si atacuri pe „Antene” si in „Jurnalul national” impotriva lui Traian Basescu si a intregului demers de condamnare a a dictaturii comuniste. A venit suspendarea Presedintelui Basescu urzita in principal de Dan Voiculescu, fostul functionar al serviciilor comuniste de comert exterior direct integrat, reiese acum fara echivoc, in activitatile Securitatii. Nu stiu ce vor spune conducatorii coalitiei USL, nu stiu ce vor spune istorici precum Marius Oprea si Stejarel Olaru, nu stiu daca dl Crin Antonescu va avea o explozie de indignare si va regreta pactul recent incheiat, nu stiu cum vor reactiona domnii Andrei Marga si Varujan Vosganian. Nu stiu la ce sofisticate rationalizari va recurge doamna Zoe Petre. Stiu insa ca exista ceva profund impur in biografia domnului „Felix” si ca nimic curat nu se poate intemeia pe falsificare, minciuna si masluire. Securitatea a fost o institutie criminala din prima si pana in ultima ei zi. Colaborarea cu Securitatea nu a fost un joc cu margelele de sticla. Au pierit oameni nevinovati, au fost distruse atatea destine. Unii dintre fostii colaboratori (prea putini insa) au ales calea unei cainte discrete, s-au retras de sub lumina reflectoarelor. Nu se pretind exponentii conservatorismului din Romania.
Nimeni nu-l poate constrange pe domnul Voiculescu sa-si toarne cenusa-n cap. E dreptul sau sa creada ca a fost un mare patriot. Este insa si dreptul nostru sa salutam aceasta decizie istorica si sa ii intrebam pe campionii USL si primul rand pe liderii PNL ce au de spus acum. Cat despre cei care au decis sa devina vocile nerusinii pe „Antene” si in alte zone mogulizate, de la acestia nu putem astepta altceva decat lipsa de rusine. Aceasta decizie ar trebui sa provoace un seism moral in PNL si nu doar acolo. Ramane de vazut daca acesti oameni mai au constiinta etica ori au devenit cu desavarsire imuni la probele adevarului.
In legatura cu percutantul comentariu al domnului Rasvan Lalu, as adauga urmatoarele reflectii. Dl Dan Voiculescu a castigat candva un proces contra jurnalistului Petre Mihai Bacanu (cred ca nu ma insel). A mai scos si o carte pe acest subiect, pe care a difuzat-o in toate directiile. Era inainte de marea bresa a dosarelor din vara anului 2006, dl Voiculescu s-a prevalat de faptul ca nu exista “dovezi” (o mai tineti minte pe Elena Ceausescu cerand sa se aduca “dovada”?) . I-a dat in judecata pe cei care au indraznit sa se intrebe de unde provin banii sai, inclusiv un prestigios cotidian britanic. Si-a construit si a cultivat o curte de analisti (apologeti), a oferit posturi, a jucat si joaca un rol crucial in mentinerea in viata a unei culturi a coruptiei, insinuarii, servilismului, fricii si defaimarii. Am colaborat in 2003-2005 la “Jurnalul National”, ziarul condus de dl Marius Tuca (scriau pe-atunci la „JN” si alti intelectuali, intre care Andrei Plesu, Mircea Cartarescu, Emil Hurezeanu, Daniel Daianu, Mircea Cartarescu, Dorin Tudoran). Pe vremea aceea, n-am simtit in niciun fel interventiile directe ale patronului trustului “Intact”. Cred ca putin ii pasa de ceea ce scriam noi. Se simtea omnipotent, primea in vizita in biroul sau si puna tara la cale cu figuri influente ale lumii politice, economice si culturale (idem in cazul SOV). N-am calcat niciodata pe-acolo (nici n-am fost invitat), dar am ratiuni temeinice sa afirm aceste lucruri.
Lucrurile s-au agravat dupa iunie 2006, cand dl Voiculescu si-a pierdut serenitatea in momentul in care a fost expus public, prin decizia CNSAS, drept colaborator al Securitatii. S-a razbunat cum si cat a putut pe CNSAS (in “JN” s-a dus o continua campanie de decredibilizare a acestei extrem de necesare institutii). Dupa acea decizie, niciun om de buna credinta nu mai putea spune: “Stai sa mai vedem”. In ultimii ani, dl Voiculescu a fost creierul tuturor eforturilor de suspendare, demitere, stigmatizare, demonizare etc a lui Traian Basescu. Alianta celor “trei crai” a fost gandita de el si de SOV. Nu cred ca este nevoie sa lungim discutia: se vede cu ochiul liber ce-l deranjeaza pe dl Voiculescu. Tot dl Voiculescu a pus pe picioare, evident prin proxies, coalitia USL, adica exact ceea ce se numeste coalitia Grivco, dincolo de programe, valori si principii. S-a castigat pe 10 martie o batalie importanta da catre prietenii societatii deschise. La guerre continue.
PS O versiune largita si adussa la zi a articolului meu poate fi citita in Revista 22:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Tismaneanu, e greu sa mai ceri o proba de moralitate oamenilor care ne arata din 2005 incoace, imoralitatea zi de zi, seara de seara la Moguli TV. celor care au tupeul si nesimtirea sa afirme ca astazi este tiranie si dictatura in Romania.
Retoric intreb la adresa lor:
Daca azi e dictatura, Securitatea (din care a facut parte si Felix si care a slujit dictatura) unde este?
In orice haita lupii batrani sunt, mai devreme ori mai tarziu, rapusi de cei tineri.
Cand Felix a devenit motan de afaceri, legaturile sale cu fostii sai comilitoni, pe care i-a lasat fara de Crescent, s-au cam subtiat. Astazi nu mai sunt laolalta, iar maine il vor musca inca mai rau.
P.S. Nimeni nu spune ca in Romania e dictatura, ci doar ca exista persoane cu apucaturi dictatoriale.
Imi cer scuze, dar poate nu ne uitam la acelasi film. Au ma uit la filmul de pe Antena 3, unde aproape zilnic se pomeneste sintagma „dictatura acestui regim Basescu” spusa in diferite forme. Despre ce spune-ti dumneavoastra, este o „indulcire” sub o alta forma a expresiei de mai sus, pe care o folosesc cind vor sa faca variatiuni pe aceeasi tema.
Separarea si condamnarea dlui Voiculescu repezinta o oprtunitate politica pentru liberali, si nu un cost. Publicul român, deziluzionat si apatic, are nevoie de un moment de curaj politic exemplar, de un gest care sa indice o restabilire a simtului moral comun. Avem nevoie sa dislocam ideea ca puterea economica poate subordona pe oricine, oricand. Si poate asa si apatia si lipsa de incredere in institutii se va micsora.
Decizia Înaltei Curţi se cuvine, evident, salutată. Dacă un securist impenitent atât de influent şi periculos ca dl. Voiculescu este totuşi confirmat ca securist de către instanţa juridică supremă, înseamnă că totuşi ceva s-a schimbat în ţara asta.
Decizia ÎCCJ are o mare valoare simbolică. Dincolo de anecdotica carierei individuale a d-lui Voiculescu, decizia de justiţie trimite un puternic semnal la nivel naţional: securiştii nu se mai pot bizui pe protecţia complice a justiţiei şi pe omertà a clicilor dominante, nu mai pot fi siguri de impunitate, ca până acum.
Epoca cinismului arogant şi a sfidării neruşinate reprezentate de dl. Voiculescu şi atât de specifice aparatului de securitate, obişnuit să semene teroare şi sa nu întâmpine nici o rezistenţă, se pare ca a început să apună, măcar acum, după 21 de ani.
Hotărârea de azi a jusiţiei supreme marchează o primă fisură reală în blocul securist care continuă să apese din greu asupra ţării. Pentru prima oară, nu mai este vorba despre „demascarea“ vreunui directoraş de şcoală, pensionar, a vreunui instrumentist de la orchestra simfonică judeţeană sau a vreunui ospătar devenit politician, ci de o palmă dată de justiţie celui mai activ, mai vizibil, mai dăunător şi mai ticălos securist din viaţa publică.
Si totuşi, chiar şi acestui eveniment salutar nu-i lipseşte gustul tipic autohton de farsă. A-l califica juridic pe dl. Voiculescu doar drept turnător la securitate se înscrie în aceeaşi logică în care un baştan local zdrobeşte cu SUV-ul un pieton, iar poliţia îl pedepseşte aspru cu o amendă pentru nepurtarea centurii de siguranţă.
Dl. Voiculescu a condus ani de zile, sub Ceuşescu şi după, „firma“ Crescent sub al cărui paravan erau obţinute, spălate, gestionate şi dirijate mare parte din rezervele valutare ale securităţii.
În structura Departamentului Securităţii Statului, Crescent, un fel de excrescenţă a Intreprinderii de Comerţ Exterior Dunarea, firma oficială securităţii, avea importanţa Serviciului Independent pentru Comerț Exterior. Ambele instituţii, Dunărea şi Serviciul de Comerţ Exterior fiind conduse de colonei de securitate, este imposibil de crezut că o firmă sub acoperire a securităţii, Crescent, nu era condusă tot de un ofiţer superior, ci de un turnător civil de verişoare şi sportivi.
Pe fondul acestor fapte, a crede doar şi o clipă că dl. Voiculescu nu a fost cel puţin colonel, dacă nu chiar general de securitate, este fie naiv la limita prostiei, fie complice.
Desigur, dl. Voiculescu, ca bătrân ofiţer de securitate din aceeaşi făină cu de-al de Pleşiţă, Priboi şi cum s-or mai fi numind, adică brute fără scrupule, cunoaşte ca principal mijloc de comunicare, ameninţarea, şi poate supravieţui doar într-un mediu pe care-l intimideză. Aşa se explică, probabil, rezerva cu care jurnaliştii şi publiciştii au tratat subiectul “Voiculescu, ofiţer de securitate”. Decât să fii hărţuit de o justiţie română influenţabilă de către un Voiculescu, mai bine ocoleşti subiectul.
Evident că reprezint aci doar punctul meu de vedere, pe care sunt gata sa-l susţin şi-n faţa justiţiei. Aşadar: am convingerea că dl. Voiculescu a fost cel puţin colonel de securitate sub Ceauşescu. Dacă şi la ce funcţie şi grad a ajuns ulterior, nu mai pot şti.
Domnilor, din dorinta de a- l ”ataca” cu argumente intr-un limbaj civilizat, nu vi se pare O NAIVITATE ? Acest individ ( d. voiculescu ) ataca frontal, marsav prin toate mijloacele iar noi, siderati ii facem, indignati/cuminti : -na, na, nu e frumooooo..s … ? Aceasta CAPUSA trebuie extrasa din corpul social asa cum se face in aceste situatii, altfel, suntem complici prin lipsa unei actiuni concrete !
Da, aşa ar trebui, dar noi nu suntem securişti.
Mai sperăm (credem e prea mult spus) într-o justiţie funcţională şi într-un program politic unde să fie inclus şi anticomunismul. Dar un astfel de program, chiar dacă a existat (şi am votat pentru el !), s-a cam ofilit din lipsă de susţinere politică. Dar asta-i altă poveste.
Uite, Dănuţ i-a răspuns lui Dan.
Doua observatii as face:
Prima este despre judecarea fostilor. Actul de a judeca participarea activa la actiunile represive ale regimului comunist trebuie sa fie un act de justitie. Nu pot decat sa salut acest moment de justitie in care faptele unui indivis sunt judecate. Aceasta este calea si necesita documentarea acestor fapte, probarea acuzatiilor si in cele din urma judecarea lor. Sunt de acord cu Vlad Mixich cand spune intr’un text scris tot pe contributors.ro ca ” “Apelul catre lichele” nu este astazi altceva decat imnul infrantilor, imnul celor care au crezut ca bunul simt ii va determina pe acestia sa faca pasul in spate.” Cred ca acel apel se referea si la D. V. dar este/era fals sa se creada ca ar avea vre’un efect. Faptul ca au trecut 20 de ani spune ceva.
A doua observatie este despre Legea Ticu Dumitrescu. Verdictul de astazi este o victorie postuma a lui Ticu Dumitrescu. O victorie dar si o infrangere a lui. O infrangere deoarece D.V. a fost judecat pentru niste note informative si nu si pentru alte activitati probabile din cadrul institutiei cu care a colaborat, activitati care nu au putut fi expuse publicului din cauza limitelor acelei legi. Poate vom avea vre’odata noi sau copiii nostri acces la dosarele ofiterilor si angajatilor acelei institutii. A fost o componenta importanta a represiunii comuniste si merita sa fie expusa ca atare. Mofturile patriotice vor trebui sa inceteze o data si odata.
Este nevoie asadar de un efort suplimentar de a continua deschiderea arhivelor Securitatii. Trebuie facut lobby si fortati toti acei campioni ai anticomunismului dintre politicienii zilelor noastre sa isi asume fara rest consecintele programelor pe care si le asuma. Asta pentru a nu continua „farsa” la care se refera mai sus Razvan Lalu. Pentru a putea judeca mai bine ce a insemnat colaborarea dar si „politia politica” termen destul de nefericit pentru Securitate. Asta mai ales cand pozitiile si privilegiile mai marilor acestei institutii nu au incetat dupa ’89 si de aici umbra continua care este aruncata asupra Revolutiei.