joi, martie 28, 2024

De la New Amsterdam la New York – O poveste cu blănuri și schimbări climatice

Even old New York was once New Amsterdam
Why they changed it, I can’t say
People just liked it better that way

The Four Lads – Istanbul (not Constantinople)

Cântecul celor patru flăcăi din Canada poate suna atrăgător, dar trupele muzicale nu sunt cunoscute pentru acuratețea lor istorică atunci când vine vorba despre schimbarea numelui unui oraș. Nu este ca și cum cetățenii din New Amsterdam ar fi decis să țină o întâlnire în centrul orașului în 1664 și să hotărască: „Hai să redenumim așezarea noastră, să-i spunem de-acuma New York!” (Figura 1)

Figura 1. Intrarea oficială în City Hall of Manhattan, cu cele două nume ale orașului    (Sursa)


Povestea reală a trecerii  de la New Amsterdam la New York este ceva mai complicată. Nu sângeroasă, ci „îmblănită” bine. Și aromată cu mirodenii. Iar pe deasupra,  stropită din belșug cu un sos climatic natural, nealterat de oameni.

De la New Amsterdam…

Primii exploratori ai Americii de Nord au fost vikingii. În anii  1100,  profitând de o perioadă de încălzire globală numită Medieval Warm Period (MWP), ei au navigat dincolo de Islanda și Groenlanda, ajungând până în Newfoundland (Canada).

Dar când exploratorul englez Henry Hudson a încercat, în 1609, să găsească o rută nordică spre China, el a eșuat pentru că prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă perioadă a Micii Glaciații (Little Ice Age, LIA),  iar mările nordice erau înghețate bocnă (Figura 2).

Figura 2. Expedițiile primilor exploratori ai coastei de est nord-americane împreună cu variația reconstruită a temperaturii. Linia groasă indică deviația temperaturii de la valoarea medie a perioadei 1961 – 1980. Segmentul de linie punctată reprezintă datele de temperatură înregistrate instrumental (ITR). MWP – Medieval Warm Period; LIA – Little Ice Age; MGW – Modern Global Warming (din Varekamp, 2006)

În schimb, Hudson și-a informat patronii – compania East India din Republica Olandeză – despre posibilitatea exploatării blănurilor de castori din noul teritoriu descoperit pe coasta de est a Americii de Nord. Între 1609 – 1614, pe baza informațiilor oferite de Hudson, mai multe misiuni private, comerciale, au investigat fiabilitatea unui comerț cu blănuri.

Pe 11 octombrie 1614 a fost fondată „The United New Netherland Company”, pentru ca în 1621 să ia ființă West India Company. Emigranții olandezi fondează prima așezare din sudul insulei Manhattan în 1624.

Data oficială de naștere a noului oraș – New Amsterdam – se consideră a fi ziua de 4 mai 1626, când reprezentantul oficial al Republicii Olandeze, Pieter Minuit, cumpără insula Manhattan de la indienii locali pentru suma de $24, plătiți în mărgele, oglinjoare, sticlărie, cuțite, ceainice și alte articole similare.

Ce accelerase așa de mult apariția și dezvoltarea ulterioară a noului oraș din sudul Manhattan-ului? Răspunsul este neașteptat (pentru unii): schimbările climatice.

Anii 1600 au fost extrem de friguroși din cauza apogeului Micii Glaciații (Figura 2). Locuitorii Europei au încercat să găsească soluții de adaptare la gerurile năprasnice și prelungite. În acele condiții, o blană era mai mult decât un lux, era o necesitate: haine căptușite cu blană, fulare de blană, căciuli de blană, manșoane și mănuși de blană au fost o măsură de protecție esențială contra gerurilor. Blana de castor era în mod special prețuită, pentru că are o caracteristică specială: sub stratul de păr lucios și lung se găsește un alt strat, format din peri scurți și deși. Acest strat era transformat în fetrul din care se produceau tot felul de pălării, de damă și bărbătești, de bună calitate și foarte călduroase.

Rusia a fost prima sursă majoră de castori și alte blănuri. Declinul în populația animalelor cu blană de acolo a coincis cu descoperirea, de către francezi, a unor teritorii cu mari populații de castori în Canada și cu expediția lui Henry Hudson de pe fluviul care-i poartă azi numele. Compania Indiilor de Vest a fondat New Netherland nu ca pe o colonie menită să asigure creșterea așezărilor olandeze din Lumea Nouă, ci ca pe un mijloc eficient de exploatare rapidă și profitabilă a „aurului moale” din regiune. În decurs de câțiva ani de la voiajul lui Hudson din 1609, indienii din multe triburi locale au început să tranzacționeze blănuri de castor la posturile comerciale olandeze.

Comerțul cu blănuri a fost stimulat de cererile din Europa, cereri care creșteau pe măsură ce scădeau temperaturile. Cifrele de afaceri sunt impresionante: de exemplu, într-o perioadă de doar șapte ani (1626 – 1632), olandezii au trimis acasă 52.584 blănuri. Un alt autor avansează cifre mult mai mari: Postul comercial de la Albany (actuala capitală a statului New York, situată pe fluviul Hudson) a exportat în medie câte 46.000 blănuri/an, și asta până în anii 1670[1]. Varekamp (2006) estimează că numărul castorilor uciși în America de Nord ar fi de 50 milioane.

În jurul anilor 1650, clima a intrat într-o scurtă perioadă de încălzire (Figura 2). Suficient ca moda să se schimbe și ea după climă, iar cererea de blănuri să scadă. Comerțul olandezilor din New Amsterdam a început să sufere. Populația de castori s-a diminuat din cauza vânătorii intense. Războaiele tot mai dese cu triburile băștinașe, precum și cele între triburi, au agravat situația coloniștilor olandezi. La un loc, toate aceste evenimente au marcat începutul unui coșmar economic pentru negustorii de blănuri. Se apropia momentul trecerii de la New Amsterdam…

…la New York

Disputele dintre Anglia și Olanda pentru supremația comercială asupra rutelor de transport între Europa și restul lumii s-au soldat cu trei războaie purtate între 1652 – 1674. Având flote performante, ambele țări au căutat să-și asigure hegemonia comercială prin diverse mijloace, militare și diplomatice. Prin analogie cu timpurile actuale, putem considera aceste conflicte drept dispute comerciale internaționale, în care fiecare parte are o flotă importantă și nu se teme s-o folosească.

La apogeul său, în colonia New Netherland trăiau doar circa 9.000 oameni, un număr care-o făcea vulnerabilă la atacuri din partea Angliei. Și finalul poveștii noastre s-a precipitat în martie 1664, când regele englez Charles al II-lea a acordat pământul insulei Manhattan fratelui său, Ducele de York.

Câteva luni mai târziu, pe 28 august 1664, patru vase de război cu soldați englezi au ancorat în portul New Amsterdam. Comandatul expediției, colonelul Nicolls, a cerut guvernatorului olandez Peter Stuyvesant să predea orașul. Guvernatorul a încercat, vreme de zece zile, să-și mobilizeze cetățenii întru apărarea cetății.  Degeaba. Când Nicolls a trimis un ultimatum final, New Amsterdam a capitulat fără a trage un foc de armă (și în istoria română există un episod similar, petrecut în august 1940). Pe 8 septembrie 1664, tricolorul olandez a fost coborât și în locul lui a fost ridicat steagul alb al capitulării.

New Amsterdam a devenit New York.

Epilog

Capitularea necondiționată a New Amsterdamului a stârnit spiritul de luptă a olandezilor de acasă.

Al doilea război anglo-olandez a durat doi ani, din 1665 până în 1667.

Către sfârșitul războiului, după câteva bătălii navale, amiralul Michiel de Ruyter a dat o lovitură serioasă Angliei, avansând pe Tamisa și capturând vasul-amiral al flotei britanice HMS Royal Charles în apropiere de Chatham, în fața intrării în portul Londrei. Capitala imperială a fost cuprinsă de panică. La câteva săptămâni a fost semnat Tratatul de la Breda. Manhattan-ul a rămas sub control englez, dar Olanda a primit la schimb, ca premiu de consolare, insula Run, din grupul insulelor Banda, Pacificul de Sud.

Aparent, olandezii s-au păcălit. Poate că trebuiau să ceară mai mult în timpul negocierilor de pace, zicem noi astăzi. Numai că nu trebuie să judecăm trecutul prin prisma prezentului.

Trebuie să ne gândim că, în urmă cu 350 ani, comerțul cu mirodenii era principalul motor al economiei globale. În secolul al XVII-lea, mirodeniile nu se găseau pe toate rafturile din supermarketuri sau din bucătăriile populației. Erau atât de rare și de scumpe, încât o zicală franceză spunea că poți cumpăra libertatea unui iobag cu o livră de piper.

Iar dintre toate mirodeniile de atunci – aflate la mare căutare, greu de procurat, supra-scumpe, nucșoara era vedeta incontestabilă. Pentru că se credea că poate vindeca ciuma, valoarea nucșoarei era mai mare decât a greutății ei în aur. De exemplu, în Insulele Banda, zece livre de nucșoară costau echivalentul unui penny englez. La Londra, aceeași cantitate se vindea ușor cu două lire, zece șilingi, adică cu un profit de 60.000%! Întrucât copacii de nucșoară creșteau atunci numai pe insulele Banda, olandezii au făcut o afacere foarte bună, obținând o insulă – Run – în schimbul unei așezări cu coloniști albi, al căror comerț principal – blănurile de castor – nu mai prezenta interes.

Al treilea război anglo-olandez a durat doi ani, din 1672 până în 1674.

În 1673, doi amirali olandezi au acostat o flotă de 23 nave în portul New York și au început să debarce trupe. Povestea din 1664 s-a repetat acum în sens invers. Comandantul englez nu a avut nicio șansă, decât să capituleze necondiționat și să predea orașul.

New York a devenit acum Nieuw Oranje – New Orange, numit așa în favoarea Prințului olandez de Oranje, cel care, în 1689, va deveni Regele William al III-lea al Angliei.

Semnarea Tratatului de la Westminster din 1674 a pus capăt celui de-al treilea război dintre Anglia și Olanda. Ca parte a aranjamentelor de pace, teritoriul Manhattanului a revenit din nou Marii Britanii, iar New Orange a fost redenumit New York. Olanda a primit la schimb Suriname în America de Sud. Acționarii de la West India Company au considerat că tranzacția făcută a fost una profitabilă pentru ei: au preferat o țară tropicală, cu plantații de trestie de zahăr și sclavi în schimbul unei colonii nelucrative la vremea aceea.

Concluzii

Povestea celor două nume ale celui mai important oraș american de astăzi este intim legată de schimbările climatice și comerțul cu blănuri de castor. La începutul anilor 1600, planeta era afectată de cea mai rece perioadă a Micii Glaciații. Gerurile intense și de lungă durată din Europa au stimulat comerțul cu blănuri de castor, folosite ca mijloc de protecție contra temperaturilor glaciare.  Se poate specula că apariția marii metropole din insula Manhattan se datorează combinației celor doi factori: schimbările climatice și exporturile de blănuri de castor. E un punct de vedere mai puțin obișnuit, dar pe care mi-l asum.

Într-o prezentare mai amplă, am argumentat că măreția New York-ului se datorează unei combinații fericite de geologie și geografie (De ce este America o super-putere? Despre rolul geografiei și geologiei): port adânc, neînghețat iarna, roci dure, care au permis săparea celei mai lungi rețele de metrou și a celui mai sigur „seif” din lume – Federal Reserve Bank – unde statele lumii au depozite de aur cântărind cca 6.350 tone. Adaug aici și contribuția schimbărilor climatice la actul de naștere al New York-ului.

__________________________________

BIBLIOGRAFIE

Varekamp, J. C., 2006, The Historic Fur Trade and Climate Change, Eos, vol. 87, no. 52, 26 December 2006.

NOTE_____


[1] Figler, G., 2009, Environmental Impacts of the Hudson Valley Fur Trade in Regard to Beavers, Hudson River Valley Institute, Internship Fall 2009, 11 p.

Distribuie acest articol

88 COMENTARII

  1. F interesantă expunerea!
    Cam pe la 1500 țarii ruși exportau blănuri din Siberia, până când au considerat că mai bine o cuceresc decât să facă schimb de mărfuri cu băștinașii. Aceeași geopolitică datorită blănurilor.

  2. Se pare ca daca populatiei Olandei ar fi fost cu 50% mai mare in secolul XVII, acum nu engleza ar fi fost limba dominanta, ci olandeza.

    • Doar „Se pare” :P
      Chinezii ori indienii, sint mai multi decit englezii, si to(n)tusi, engleza e dominanta.
      E de urmarit ce se va intimpla in UE dupa finalizarea Brexit-ului.

    • Deși prezența olandeză în Manhattan a fost de scurtă durată, influențele lingvistice și toponimice rezistă până astăzi.

      De exemplu, engleza americană curentă folosește cuvintele cookie (în engleza britanică ‘biscuit’) și coleslaw, ambele preluate din limba olandeză. Cuvântul iaht (yacht), existent în ambele versiuni ale englezei, este de origine olandeză.

      Toponimic, harta actuală a metropolei New York, este înțesată de nume olandeze:

      › Battery Island (o batterij sau battery de tunuri a fost staționată acolo)
      › Beekman Street (Manhattan, după Willem Beekman)
      › Bleecker Street (Manhattan, după numele familiei Bleecker)
      › Bowery Lane (Manhattan, Bouwerijlaan)
      › Bronx (New York, după Jonas Bronck)
      › Bridge street (Manhattan, după Brugstraat)
      › Broadway (Manhattan, după Breede Wegh care înseamnă drum lat)
      › Brooklyn (New York, după Breukelen)
      › Bushwick (Brooklyn, după Boswijk)
      › Boerum Hill (Brooklyn, după numele familiei Boerum)
      › Coney Island (Brooklyn, după Konijneneiland, care înseamnă Insula Iepurelui)
      › Cornelia Street (Manhattan, după Cornelia Herring)
      › Cortlandt Street (Manhattan, după Stephanus van Cortlandt)
      › Dutch Kills (Queens, orice nume local terminat în Kill este de origine olandeză)
      › Dutch Street (Manhattan)
      › Dyker Heights (Brooklyn)
      › Flushing (Queens, după Vlissingen)
      › Fresh Kills (Staten Island, a fost cea mai mare groapă de gunoi din lume, vizibilă de pe Lună. După 11/9, victimele din Twin Towers au fost transportate și îngropate în Fresh Kills)
      › Gansevoort Street (Manhattan, după Peter Gansevoort)
      › Gerritsen Beach (Brooklyn, după Wolphert Gerritse)
      › Gravesend (Brooklyn, după Gravesande)
      › Greenwich Village (Manhattan, după Grenen wijk)
      › Harlem (New York, după Haarlem)
      › Hells Gate (New York, după Helle Gadt, referire la curenții periculoși din East River)
      › Hempstead (New York, după Heemstede)
      › Holland Tunnel, Holland Avenue
      › Long Island (New York, după „Lange Eylandt”, numită așa de exploratorul Adriaen Block în 1614)
      › Minetta Lane (Manhattan, după Mintje Kill)
      › Nassau Street (Manhattan)
      › New Dorp (Staten Island, dorp înseamă „sat”)
      › New Utrecht Avenue (Brooklyn)
      › Rikers Island (Queens, după Abraham Rikers)
      › Schuylerville (Bronx, după numele familiei Schuyler)
      › Spuyten Duyvil Creek (după Spuitende Duivel ori Spitting Devil, referitor la curenți de apă periculoși)
      › Staten Island (după Staten Generaal, parlamentul Republicii Olandeze)
      › Stuyvesant Street (Manhattan, după numele guvernatorului Peter Stuyvesant)
      › Todt Hill (Staten Island, după Dodenheuvel, care înseamnă Dealul Morților)
      › Vandam Street (Manhattan)
      › Vanderbilt (o celebră familie olandezo-americană, Van der Bilt, ai cărei urmași trăiesc și astăzi în New York și împrejurimi: creatoare de modă Gloria Vanderbilt, fiul ei cel mai tânăr, ziaristul Anderson Cooper de la CNN, actorul Timothy Olyphant, muzicianul John P. Hammond și scenaristul James Vanderbilt)
      › Wall Street (Manhattan, după zidul construit în jurul lui Nieuw-Amsterdam)
      › Wyckoff Street (Brooklyn, după Pieter Claesen Wyckoff)
      › Yonkers (after Jonker, Jonkheer and jonge Heer)

      Se mai pot adăuga și alte toponime, precum:

      › Rhode Island (după „Roodt eylandt”, care înseamnă Insula Roșie)
      › Vancouver (după George Vancouver, un descendent al familiei de nobili Van Coeverden)

    • Moneda Olandeza se numea „Taler”. Pe taler era imprimat un leu. Americanii cam ne dushi la scoala in loc de „taler” au pronuntat Dolar. Romanii si Bulgarii si ei analfabeti nu au pronuntat de loc; au vazut leul imprimat pe taler si i-au spus „leu” sau „leva” in limba Bulgara.

      • Din sec. al XVII-lea (deci, și pe vremea lui New Amsterdam) până în 2002, moneda olandeza s-a numit guilder (tradus în românește prin gulden). În 2002, Olanda a trecut pe euro.

        Pe de altă parte, este adevărat că dolarul american provine de la talerul emis nu de Olanda, ci de Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și de Imperiul Habsburgic.

      • Nu exagerati un pic cu condescendenta? Principala moneda olandeza se chema gulden,un fel de galben pe romaneste, denumire datorata faptului pentru ca imita florinul de aur, chiar daca a fost emsa in argint. Talerul era la origine moneda ceha, Joachimsthaler emisa in orasul Sankt-Joachimsthal si raspandita in intregul imperiu, sub numele de Reichsthaler, inclusiv in Tarile de jos, unde a fost emisa de regula sub denumirea de rijksdaalder sau sub varianta leeuwendaalder, datorita leului desenat. Americanii au preluat denumirea olandeza de leeuwendaalder pe care au tansformat-o in lion dollar, ulterior abreviand-o in dollar. Balcanicii au preluat denumirea in germana de löwenthaler a monedei olandeze pe care au abreviat-o in leva sau leu.

  3. Și dacă tot suntem în anul Centenarului haideți să ne amintim un pic despre modul în care mica încălzire globală de la începtul secolului trecut a pus umărul la formarea României Mari :)

    Viitorul mareșal Erwin Rommel a luptat ca locotenent pe frontul românesc în 1917 la Oituz. În cartea sa „Infanteria Atacă”, scrisă în perioada interbelică, Rommel pune înfrângerea germană de la Mărășești pe seama căldurilor infernale din sudul Moldovei dn Iulie – August 1917 cu care localnicii erau obișnuiți dar germanii nu. În plus gemanii erau obligați de rigiditatea disciplinei prusace să stea în uniforme închinse până la gât și cu căștile, sub care le fierbeau creierii, pe cap în timp ce românii luptau adesea la bustul gol și AZP-uri împotrive inamicilor epuizați. Decenii mai târziu, ajuns la comanda Afrika Korps și cu lecția învățată, Rommel a insistat și a obținut ca unitățile sale să aibă o uniformă specială de vară (unică în Wehrmacht) adaptată la cădluri extreme.

    Ideea e că victorile de la Mărășești, Mărăști și Oituz au permis supraviețuirea statului și armatei române și după colapsul frontului rusesc din 1917-1918. Fără o armată aproape intactă și cel mai bine echipată din zonă în 1918 și 1919, (nici azi nu li s-au plătit franțujilor cantitățile enorme de echipament, de la bocanci și conserve, la tunuri și avioane, transportate de la Bordeaux la Mumansk și de acolo la Iași cu sute de ofițeri ai misiunii Bethelot luptându-se cu rușii ce încercau să prade vagoanele) e puțin probabil să fi existat România Mare sau în cel mai bun caz ar fi fost în varianta „compactă”…

  4. „Se poate specula că apariția marii metropole din insula Manhattan se datorează combinației celor doi factori: schimbările climatice și exporturile de blănuri de castor. „– Nice. Iar aceste schimbari climatice nici macar nu erau provocate de om ;) Revolutia industriala nici nu incepuse. La fel ca si astzi, schimbarile climatice sunt fenomene naturale normale.
    Oricum, ma astept sa apara unii care sa dea vina pe uciderea castorilor, lucru care a cauzat racirea climei.

    • Oricum, ma astept sa apara unii care sa dea vina pe uciderea castorilor, lucru care a cauzat racirea climei.

      Au apărut deja :-)

      Profesorul J. C. Vakeramp, a cărui grafic l-am reprodus în Figura 2 din articol, a sugerat următoarele:

      Reducerea globală a zonelor cu ape stătătoare produse de castori ar fi afectat severitatea Micii Glaciații prin reducerea producției planetare a celor două gaze cu efect de seră, metanul și dioxidul de carbon, generate de bălțile și mlaștinile castorilor. Pentru a-și susține această ipoteză, Vakeramp a avansat un număr – 50 milioane castori omorâți în întreaga lume. Din păcate, această cifră este o simplă speculație, fără dovezi certe.

      • Ca povestea fluturelui din padurea amazoniana care bate nu stiu cum din aripi si initiaza un sir de evenimente ce provoaca ditai uraganul pe coastele Americi de Nord.

        Bag seama ca pe fluturele de anul asta l-o fi mituit Trump sa dea di aripi cu mai putina convingere, ca super urganul mult asteptat cu balele curgand de toata progresimea ca sa poata zice: „Pai nu v-am spus eu ca daca dementu’ ne scoate din Acrodu’ de la Paris e sfarsitu’ lumii?!” se transforat in ceva ploaie mai abundenta ca alea de saptamana trecuta… Toti tine cu ursu’ dom’le!

        • Ca orice altă istorie naturală, și cea a castorilor din Hudson Valley are două fețe.

          Pe de o parte, barajele naturale pe care castorii le creează prin roaderea și prăbușirea copacilor produc creșterea nivelului apei în bălți și păduri, ceea ce încurajează dezvoltarea plantelor acvatice. Bălțile, fiind ape stătătoare, permit sedimentelor să se depună, creând astfel ochiuri de apă mai curată. Bălțile atrag insecte mici, precum celebrii țânțari sau efemeridele, care servesc drept hrană pentru pești, amfibieni, reptile și păsări. La rândul lor, aceste mici creaturi vor deveni sursa de hrană pentru mamifere mai mari. Deci, castorii sunt o parte esențială a lanțului trofic, necesari pentru formarea unor ecosisteme diverse și prospere.

          Pe de altă parte, bălțile formate de castori sunt surse de gaze cu efect de seră, după cum am scris mai sus. Când vânarea lor le-a amenințat supraviețuirea pe Valea Hudson, guvernul federal american, în marea lui înțelepciune, a hotărât să crească artificial numărul castorilor. În regiunea Adirondacks și cea a Văii Hudson între 1902 – 1909, au fost introduși 35 castori din Canada și Yellowstone National Park. Ân câțiva ani, populația lor a crescut exponențial (probabil, și încălzirea globală :-)).

          Din nefericire, reîntoarcerea castorilor a creat probleme neprevăzute inițial. Multe din acțiunile lor au produs pierderi semnificative pentru oamenii și animalele din apropierea lăcașurilor de castori. Un singur castor poate roade și doborî sute de copaci anual, cauzând defrișări masive, fără a mai menționa și distrugerile produse de prăbușirea copacilor.

          Castorii deranjează și pe fermierii din zonele menționate, pentru că animalele zăgăzuiesc ochiuri de apă din zonele agricole, producând inundarea și distrugerea culturilor, precum și inundarea și deteriorarea drumurilor și potecilor. De aceea, în mod ironic, după ce s-au făcut eforturi pentru repopularea nord-estului american cu castori, acum se poartă discuții pentru capturarea unora, în scopul controlării numărului lor.

          • Din cate imi amintesc, aceeasi problema a aparut si in Parcul National de langa Ushuaia, unde aceste animale s-au inmultit foarte mult iar autoritatile nu stiau ce solutii sa adopte pentru reducerea numarului de castori. Castorii au fost adusi acolo pentru comertul cu blana, insa au distrus paduri intregi. Autoritatile au propus la un moment dat sa aduca ursi in zona pentru a se hrani cu castori. Din fericire n-au adus ursi , iar castorii isi continua existenta :) Oricum, exista controale stricte la granita dintre Chile si Argentina, probabil pentru a evita contrabanda cu blana de castori…

          • Da dar cand ne-o ajunge cutitu’ la os cu incalzirea globala ne apucma sa vanam castori :)

            Asta cu castorii imi aminteste de o chestie despre Marele Salt Inainte din anii ’50-’60 al lui Mao Tzedun. Marele conducator a decis ca China trebuie sa depaseasca industrial Marea Britanie.in cativa ani Esentiala era dezvoltarea productiei de otel. Cum nu era nici timp nici bani sa se consturiasca mari frunale si otelarii s-a dat porunca ca tot chinezu’ sa-si traga furnal in curte:
            https://alphahistory.com/chineserevolution/wp-content/uploads/2013/05/backyardfurnaces.jpg

            Poporul s-a executat si tot chinezul s-a avantat in intrecerea socialista. Au ajuns sa-topeasca tot ce aveau fier sau otel prinn case doar ca sa raporteze ca au despasit planul. Intre timp au neglijat productia agricola, iar in anul urmator s-a lasat cu o foamete fara pereche. Fonta obtinuta era deisgur inutilizabila. Asa ca in mod tacut campania a fost abandonanta.

            Problema era ca foametea a ramas si trebuia gasit un vinovat pentru ea. Desigur ca nu genialul conducator era vinovat de foamete, asa incat Mao a decis ca vrabiile au mancat semnintele de orez si asta a produs foametea. De acum inainte tot chinezul primise porunca sa stapreasca toate vrabiile ce-i ies in cale si fiecaruia i s-a atribuit o cota de vrabii ce trebuiau ucise.

            https://www.researchgate.net/profile/Heran_Zheng/publication/262019132/figure/fig1/AS:601649215193102@1520455759495/An-old-photograph-of-people-showing-off-their-spoils-dead-sparrows-that-were-killed.png

            https://i.kinja-img.com/gawker-media/image/upload/s–00dAXMAJ–/c_fit,f_auto,fl_progressive,q_80,w_636/17t852g1p8dnojpg.jpg

            https://i.kinja-img.com/gawker-media/image/upload/s–96ZabENt–/17t83scolqjsnjpg.jpg

            Evident ca si de data asta poporul a depasit planul. O scena dramatica a fost povestita in memoriile sale de un fost diplomat polonez. Vrabiile vante cu ferocitate se refugiasera in curtea ambasadei poloneze din Beijing. Chinezi au ceru sa li se dea acces in curtea mbasadei ca sa omoare vrabiile pe motiv ca erau oricum ultimele din oras. Polonezii au refuzat. Atunci sute de chinezi s-au asezat zi si noapte in jurul amabasadei poloneze cu tobe talgere si triopete facand un zgomot infernal zi si nopate. Vrabiile speriate au incecat sa zboare fiind ucise sau cazand pur si simplu de epuizare in mijlocul multimii ce la hacuia cu furie.

            Campania impotriva vrabiilor a fost de fapt si mai pustiitoare ca cea a furnalelor din curti. Pe langa neglijarea din nou a muncilor agricole, starpirea vrabiilor a dus la inmultirea insectelor ce au distrus cat au putut din recolata si asa saraca. In final toate campaniile legate de „accelerarea” dezvoltarii Chinei au dus la moartea prin infometare a zeci de milioane de chinezi in cea mai cumplita foamete provocata de om din istorie…

      • Pai daca omorarea a 50 de milioane de castori a provocat adancirea mici glaciatiuni sa inteleg ca bunul profesor recomanda rapunerea a fo’ 100 de milioane de castori in zilele noastre ca sa-i vina de hac incalzirii globale?! :)

  5. In memoria colectiva postceausista a ramas doar Diktatu de la Viena, iar cel mai mare port al ditamai urssul, care nu ingheta niciodată, era Odesa. Degeaba ai porturi de apa adâncă in marea neagra daca ești obligat sa treci prin strâmtorile turcești, bașca pe Suez (culmea, dat in folosință taman in 1859)! De altfel, socul cel mare in 1940, pentru locuitorii majoritari ai unui stat sarac si înapoiat din facere, nu a fost pierderea accesului la culoarul strategic dintre mari, nono no, ci Transilvania, marog, partea aceea pe care o vor mai pierde atata timp cat va mai exista Ungaria si interesele rusești in zona.

      • Dunărea îngheață sigur! Ovidiu spunea ca pana si vinul îngheață la Pontul Euxin. Insa, una e sa înghețe ditamai Oceanul si alta e sa înghețe Prutul doar un singur metru adâncime.

  6. Papa cere iertare pentru activitatile din trecut ale Bisericii Catolice constind in arderea pe rug a ereticilor cu secole in urma, admitind ca practica respectiva a fost o activitate cu emisii masive de carbon care nu a reflectat o buna administrare a pamintului.

    Pope Apologizes For Catholic Church’s Carbon Emissions From Burning Heretics At Stake

    https://babylonbee.com/news/pope-apologizes-for-catholic-churchs-carbon-emissions-from-burning-heretics-at-stake/

      • @ Svejk : Vi se pare amuzant ca un militant si-a dat foc ? Mie nu prea …
        Hum, asta spun destul de mult despre nivelul comentatorilor articolelor scrise de Prof Cranganu. De fapt Dvs, D-le Svejck sunteti un foarte obisnuit comentator al acestor articole incat se pare ca comentarille dvs sunt nu numai asteptate dar si dorite.

        Ontopic si @ autorului : declinul comertul;ui cu blanuri nu are nimic de-a face cu incalzirea globala. Am mai spus-o si o mai spun, m-ati mai cenzurat deci puteti sa o mai faceti cu larghete : aveti un stil incredibil de frumos , problema Dvs , stimate Profesor, este ca luptati intr-un razboi care nu exista , mai putin o mana de curiosi si activistii de serviciu care vin pe aici sa va contrazica ( si care lupta cu ceilalti activisti care rad tamp cand cineva isi da foc) ….si mai mai apoi si mai ontopic : comertul cu blanuri a inflorit in Canada de astazi pentru ca era mai comod sa le transporti peste ocean direct direct decat sa le aduci din Rusia ( in plus calitatea era diferita, fiind vorba de 2 specii diferite, vezi mai jos)
        Apoi, ca sa fim clari vorbim despre un teritoriu de vanatoare care se gaseste aproape exclusiv pe teritoriul Canadei de astazi https://www.youtube.com/watch?v=JGoVlgcT6tM
        si https://en.wikipedia.org/wiki/Fur_trade …vezi si Tratatul Nafan https://en.wikipedia.org/wiki/Nanfan_Treaty

        Beaver-ul canadian oferea o blana de calitate, nu atat pentru haine de blana dar mai ales ptr materialul bun de feutre ( pasla) folosit de palarierii…francezi care au gasit o sursa foarte buna de prima pentru moda cea noua ce incepea pe atuinci , cea a palariilor ce se purtau in epoca respectiva ( imitate de la soldatii suedezi) din timpul Razboiului de 30 de ani ( 1618-1648)
        Si da, pasla se facea din par de Castor fiber si mai apoi din Castor canadenis, LOL,

        vezi si : The Hudson’s Bay Company honoured the animal by putting it on the shield of its coat of arms in 1678. Also in 1678, Louis de Buade de Frontenac, Governor of New France, suggested the beaver as a suitable emblem for the colony. In 1690, in honor of France’s defense of Québec against a British invasion, a medal was struck showing a seated woman, representing France, with a beaver at her feet, representing Canada. In later times, the beaver was enshrined in the crest of the NWC and on the personal arms of many Nor’Westers. It was also the favorite animal for medallions and brooches traded to Indians. Members of the exclusive Beaver Club of Montreal had it engraved on their gold medals. Also, the governor lived in Montreal’s Beaver Hall and the NWC issued Beaver coinage. In 1833, the beaver was included in the armorial bearings of the City of Montreal. Since 1867, the beaver has appeared on the official coat of arms of the Canadian Government. In 1937, Canada introduced new coinage designs. To this day the reverse of the 5-cent piece bears a beaver on a rock-studded mound of earth rising out of the water. The beaver acquired official status as an emblem of Canada in March 1974 when an act to provide for its recognition as a symbol of the country’s sovereignty received royal approval. ”, source http://digital.library.mcgill.ca/nwc/history/01.htm

        • declinul comertul;ui cu blanuri nu are nimic de-a face cu incalzirea globala.

          În loc de o poliloghie despre castorii canadieni, înțesată cu date „beton” culese de pe YouTube și din Wikipedia – ar fi fost mai potrivit să veniți cu o ipoteză proprie despre declinul comerțului cu blănuri din colonia New Netherland, pentru că asta este una din temele articolului. Nu ce s-a întâmplat sau se întâmplă cu castorii canadieni, o chestie pe care articolul meu nici măcar nu o atinge.

          • Comertul cu blanuri in colonia New Amsterdam a cazut din considerente economice si politice. In primul rand pentru ca englezii (si HBC ) au luat controlul zonei, mai apoi pentru ca populatiile de castori din zona adiacenta New Amsterdam au scazut atat de mult incat indienii se omoarau intre ei ptr a furniza Fort Orange ( mai apoi Beverwyk) si mai apoi Albany cu blanuri, mai apoi pentru ca un pic mai la nord ( da, ce sa-i faci in Canada de azi ) erau mai castori multi si mai usor de vanat ( problema era ca acolo blanurile erau cumparate de trappeurs pe care ii durea fix in …castor de monoplul DIW (Dutch West India Company), si mai apoi ptr ca acelasi DIW dupa ce a fost scos din competitia economica a comertului cu blanuri de castor de rivalii HBC si CFIC (Compagnie française des Indes occidentales) a gasit o resursa mai interesanta de comert : sclavii .
            Ah, si astea se intampla toate in timp ce pe la 1700 palariile de feutre din castor incep sa iasa din moda …:) , asa cam la vreo 20 de ani dupa « année désastreuse »- 1672 , o bagatela care i-a costat pe olandezi vreo 2 milioane de florini aka guldeni (gulden florijn).

        • Nu neg că e greu de spus dacă de zgubilitici precum Buckel ăla merită râs sau plâns. Biata stârpitră a realizat pe la 60 de ani că și-a risipit viața și a încercat printr-un gest disperat o ultimă acrobație înainte de a-l înghiți iadul. Și-a câștigat astfel celebritatea de 5 minute chinuidndu-se să lase impresia că ratarea sa nu e chiar așa de adâncă…

          E soarta standard a progresiștilor ajunși la bătânețe: Părăsiți de tot și de toate prin gettouri sordide după vieți irosite în semănarea urii și mizeriei. Unii se sinucid, alții crapă de pe urma supradozelor, iar restul ajung răpuși de găinari pentru ceva mărunțiș.

          • Unii se sinucid, alții crapă de pe urma supradozelor, iar restul ajung răpuși de găinari pentru ceva mărunțiș.

            Și, pour la bonne bouche, sînt omagiați de alți militanți la fel de iscusiți ca și ei. Amăritul ăsta s-a ales doar cu omagiul și compasiunea unui québecois fiert. Ghinion de neșansă.

            • Ca sa fim totusi onessti pe langa lacramatiile qebecosului, au zis ceva despre el fo’ doua minute la stiri la TV si cred ca am auzit ceva lacramatie si la radio pe Sirius la BBC.

    • Mică lămurire:

      babylonbee punc com e un alt „The Onion”, însă de un umor (parcă) ceva mai subtil.
      Faptul că nimeni nu a sancționat aici ridicolul poveștii cu Catholic Church’s Carbon Emissions e dovada:
      1. subtilității umorului băieților de la The Babylon Bee
      2. că acest papă… is a joke (mulți cred că a fost pus acolo de aceiași care l-au pus pe Barack Hussein Obama prezident în USA).

      Acest papă a spus atît de multe tîmpenii pînă acum încît orice ai citi sau auzi despre el nu te mai poate mira. De exemplu, recent, „Pope Francis has declared plastic littering in oceans an „emergency”.” Asta e pe bune, chiar a zis-o.

      Pentru cine vrea să se amuze cu niște „știri” de pe babylonbee, redau mai jos doar cîteva titluri:

      Democrats Demand Kavanaugh Submit To DNA Test To Prove He’s Not Actually Hitler

      CNN Retracts Completely Factual Story, Admits It Did Not Reflect Their Editorial Standards

      Google Rep Issues Heartfelt Apology For Anti-Conservative Bias While Wearing ‘Kill All Republicans’ T-Shirt

      Local Man Would Totally Overthrow Government But Then He’d Have To Get Dressed, Leave House, Ugh

      Grandmother Trying To Figure Out How To Use Facebook Accidentally Hacks US Election

  7. ”Dar când exploratorul englez John Hudson a încercat, în 1609, să găsească o rută nordică spre China, el a eșuat pentru că prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă perioadă a Micii Glaciații”

    Nu din cauza glaciației n-a reușit Hudson să ajungă în China. N-a reușit deoarece pe valea fluviului Hudson, explorată de el în 1709 (statul New York de astăzi) era imposibil de ajuns în China! :)

    Nu se putea ajunge în China nici prin golful Hudson, explorat de el în 1610-1611.
    Pasajul de nord-vest e mult mai la nord, prin Arhipelagul Arctic Canadian, și a fost traversat pentru prima oară abia în 1903-1906 de către Roald Amundsen.

    Aveți însă mare dreptate când subliniați că valoarea coloniilor tropicale (plantațiile din insulele din Marea Caraibilor și Surinam, insulele mirodeniilor din Indonezia) era mai mare în sec. XVII-XVIII decât a coloniilor din America de Nord (SUA și Canada de astăzi).
    Comerțul britanic cu Jamaica înainte de independența SUA era de câteva ori mai mare ca valoare decât comerțul dintre Marea Britanie și coloniile nord-americane.

    • Nu din cauza glaciației n-a reușit Hudson să ajungă în China. N-a reușit deoarece pe valea fluviului Hudson, explorată de el în 1709 (statul New York de astăzi) era imposibil de ajuns în China! :)

      Post-factum e ușor de analizat/criticat.

      Gândiți-vă doar la faptul că englezul Hudson încercase de două ori să găsească un pasaj în Oceanul Arctic (așa numitul pasaj nord-estic) pentru a ajunge în China. Ambele încercări au fost anulate de prezența ghețurilor impenetrabile.

      A treia încercare, începută în aprilie 1609, sponzorizată de Compania statală a Indiilor de Est, s-a lovit de dificultăți „ghețoase” pe când nava Halve Maen (Half Moon) naviga pe la nord de Norvegia. În loc să renunțe și de data aceasta, Hudson a preferat să gnore instrucțiunjile precise primite de la sponori și a traversat Atlanticul ajungând până în Nova Scotia, de unde a continuat către sud, de-a lungul țărmului estic nord-american până prin dreptul Carolinei de Nord. După aceea, a întors nava către nord și a navigat prin ceea ce astăzi se numește fluviul Hudson. Când a ajuns în dreptul localității Albany (capitala de azi a statului New York, colonia Fort Orange pe vremea olandezilor), adâncimea apei a scăzut. Hudson și-a dat seama că a navigat pe un râu, nu pe pasajul Nordvestic către China, și s-a întors.

      Pe baza voiajului său, Republica Olandeză a pretins că părți din actualele state New York, New Jersey, Pennsylvania, Maryland, Connecticut și Delaware formează colonia New Netherland. Ironic, Hudson a murit după doi ani, în 1611 din cauza unei răscoale pe vasul pe care îl comanda. Răsculații l-au lăsat pe o mică barcă de salvare să plutească în Oceanul Arctic Canadian.

      • Raul Connecticut se numeshte si azi asa cica pentru ca ar fi de fapt o stramtoare care connecteaza oceanele Atlantic si Pacific. Cand a ajuns la Motreal Jacques Cartier nu a mai putut sa innainteze caci acolo fluviul St. Laurent are o cascada deci Cartier a calculat aproximativ corect ca datorita rotatiei pamantului nivelul oceanului Pacific este putin mai mare decat al Atlanticului deci apa din cascada vine drept din China. La Chine se numeshte cascada si azi.

    • Hudson a cautat calea spre Nord Est prin Golful Hudson pentru ca drumul pe la nord era barat de gheturi si impracticabil. Amudsen l-a traversat in cu totul alte conditii, clima era deja mai calda si el deja cunostea traseul, nu orbecaia in cautarea lui. Era deja cunoscut de un secol, fusese explorat pe uscat, doar ca nu fusese strabatut inca cu o nava.
      Comertul englez cu Jamaica si insulele din Antile nu era deloc mai mare decat cel cu coloniile din America de Nord, cel putin nu in sec. XVIII. De fapt era cu mult mai redus, atata doar ca englezii il considerau mai profitabil, pozitia lor fiind in Antile cu mult mai dominanta. Se simteau concurati de americani, care aveau un comert activ, o flota comerciala si de pescuit importanta, o industrie navala competitiva. City-ul londonez s-a bucurat sa scape de concurenta americanilor, nu au tinut deloc doliu cand acestia si-au declarat independenta. In realitate profitul din antilele britanice era iluzoriu si asemeni celui din industria energiei verzi de azi, datorat in primul rand interventiei statului. Pretul zaharului englez produs in Jamaica era de doua ori mai mare dacat cel al zaharului produs de francezi in Haiti. Nu se mai exporta de mult nicaieri in Europa. Se bucura insa de monopol pe piata engleza, pofitul fiind suportat de consumatorul britanic care il platea de 2-3 ori mai scump decat restul europenilor.

      • Așa cum am spus, nu glaciația era cauza pentru care Hudson n-a găsit drumul către China. Ci faptul că acest drum nu exista prin regiunile explorate de el.
        După 1609 au fost perioade de încălzire, fără ca drumul spre China să fie găsit.
        A fost o muncă titanică, și a necesitat mai multe expediții și sacrificii (ex. pieirea expediției lui Franklin în 1848).
        Pasajul de nord-vest a fost descoperit de expediția lui McClintock din 1857-1859, care pornise în căutarea lui Franklin.
        Sigur că Amundsen a beneficiat de rezultatele expedițiilor anterioare. Ceea ce înseamnă că Hudson nu avea nici o șansă în 1609 (sau 1610-1611), indiferent cât de caldă ar fi fost clima.

        În cartea lui Niall Ferguson ”Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă” găsești că importurile britanice din Jamaica la jumătatea sec. XVIII erau de cinci ori mai mari, ca valoare, decât cele din coloniile nord-americane.
        https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6655

        Situația era aceiași și pentru francezi. De-aia la încheierea tratatului de pace de la Paris din 1763 francezii au preferat să cedeze Canada, și nu Guadelupa (mult mai valoroasă).

        • dle @ profesoru ,
          sigur ati citit? „Dar când exploratorul englez Henry Hudson a încercat, în 1609, să găsească o rută nordică spre China, el a eșuat pentru că prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă perioadă a Micii Glaciații (Little Ice Age, LIA), iar mările nordice erau înghețate bocnă (Figura 2).”
          Deci „a încercat, în 1609, să găsească o rută nordică spre China”.
          Iar drumul nu exista din moment ce „prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă perioadă a Micii Glaciații (Little Ice Age, LIA), iar mările nordice erau înghețate bocnă (Figura 2).”

          Mai spuneti, ca sa indulciti greseala „Sigur că Amundsen a beneficiat de rezultatele expedițiilor anterioare”
          Nu doar de rezultatele expeditiilor anteriaoare, ci si de topirea ghetarilor, ca sa existe „drumul”
          Ca atare, daca vremile nu erau asa geroase, poate ca reusea si Hudson ce a reusit Amundsen.
          .

          • Măi omule, Hudson nu avea nici o șansă să reușească ce a reușit Amundsen, indiferent de climă.
            Descoperirea pasajului de nord-vest a fost o muncă susținută, de câteva decenii, care a necesitat zeci de expediții, navale sau pornite de pe uscat, din Canada, fiecare descoperind, cu eforturi colosale, câte o porțiune din drum.
            Și Amundsen a beneficiat de munca acestor expediții, realizând în sfârșit călătoria.

            Tu vrei să spui că Hudson putea să reușească în 1609 (1610-1611) ceea ce nu au reușit zeci de expediții mult mai bine aprovizionate în secolul al XIX-lea?! Nu exista nici o șansă pentru așa ceva, punct. Nu mai insista.

            • Nu mai insist; poate, totusi, recitesti de citeva ori ceea ce am citat din articol., caci in articol tocmai asta se spune, ca nu a reusit, enumerind un motiv: ” iar mările nordice erau înghețate bocnă „.

        • @profesoru – ai o problemă cu logica, are dreptate @victor L

          Hudson a încercat să caute o cale de acces în cea mai nordică zonă în care nu era gheață. Ar fi fost lipsit de sens să caute o asemenea cale de acces în zone cu marea înghețată.

          • Nu. Voi aveți o problemă de logică.
            Discuția a pornit de la afirmația: ””Dar când exploratorul englez John Hudson a încercat, în 1609, să găsească o rută nordică spre China, el a eșuat pentru că prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă perioadă a Micii Glaciații” – deci el ar fi eșuat ”PENTRU CĂ… glaciația”.
            Ceea ce implică supoziția că, dacă glaciația n-ar fi existat, Hudson ar fi putut să găsească drumul spre China.
            Ceea ce e fals. Arhipelagul Arctic Canadian se află mult mai la nord de zonele explorate de Hudson, condițiile sunt teribile acolo chiar și fără glaciație. În plus pasajul de nord-vest e o cale extrem de complicată, ținând seama de insule, de strâmtori, de deplasarea ghețurilor. A durat zeci de ani să fie descoperit, prin eforturile a zeci de expediții.
            De-aia Hudson n-avea nici o șansă să găsească drumul, indiferent de existența sau absența glaciației.

            • @profesoru – spre deosebire de tine, Hudson era constient ca navigheaza pe o sfera, la fel ca orice navigator. Chiar si in zilele noastre, daca te uiti la traiectoriile unor zboruri din emisfera nordica, traseul lor aparent ciudat iti reaminteste imediat ca navighezi pe o sfera. Insa avand in fata doar imaginea unui planiglob (fie el si modern, ca Google Maps) nu esti constient in fiecare secunda ca navighezi pe o sfera.

              Hudson n-ar fi cautat o trecere la paralela 45, ar fi cautat-o cat mai la nord, ca acolo era cel mai scurt traseu. Insa o pute cauta doar atat de la nord cat ii permitea gheata. Imediat ce clima s-a mai incalzit, cautarile s-au mutat mai spre nord, indiferent de furtunile de-acolo.

            • În 1607 Hudson a încercat să ajungă în China direct peste Polul Nord.
              Drum care era și atunci, și a fost și după Hudson, impracticabil, din cauza ghețurilor. Situația a rămas aceeași, indiferent de existența sau absența glaciațiilor.
              Așa cum puteai vedea și din harta alăturată celei postate de tine, dacă te-ai fi obosit să o privești:
              http://www.geographicguide.com/arctic-map.htm
              Chiar și pasajul de nord-vest, aflat mult mai la sud, se află la limita ghețurilor. Și, așa cum am spus, e o cale întortocheată și a fost extrem de greu să fie descoperit.

            • @profesoru – Chiar și pasajul de nord-vest, aflat mult mai la sud, se află la limita ghețurilor

              Cu harta în față, susții exact ce a scris Dl.Crânganu în articol și exact ce ți-a explicat @victor L, dar insiști că tu ai dreptate. Ăsta e noul nickname al lui @Hantzy, @profesoru?

              ”la limita ghețurilor”, asta e cheia, ai scris-o cu mâna ta.

            • Nu toți cei cu care te contrezi sunt Hantzy. Ar fi trebuit să știi asta întrucât eu nu ma contazic singur. Ai constatat și tu asta când mi-ai scris ca spun aceleași lucruri, dar cu alte cuvinte.
              profesoru e mai aproape de opiniile dumitale, scrie rar și, de obicei, are dreptate. Chiar și construcția logică pe care a amendat-o acum, dintr-o nefericită pedanterie, era destul de șubreda.

        • @profesorul
          Drumul exista, una din caile spre pasasjul de Nord Vest porneste din Golful si Stramtoarea Hudson si trece prin stramtoarea Fury si Hecla, chiar daca aceasta cale este si azi e impracticabila. Pentru a avansa prin pasajul de Nord Vest trebuia sa incerci posibilele cai mai usoare, cum erau cele presupuse a fi prin sudul Golfului Hudson sau pe raul Hudson. Nu intamplator, cel care a dus cautarea mai departe a fost supravietuitor al expeditiei lui Hudson, Robert Bylot. Acesta a inceput prin a continua cercetarea golfului si doar dupa ce a epuizat cu totul aceasta posibilitate in primele doua calatorii, a pornit sa cerceteze si Golful Baffin, reusind in 1616 s-a descopere str. Lancaster, care deschidea calea spre pasajul de Nord Vest.

          La jumatatea secolului XVIII, valoare Importurilor britanice din toate Antilele, nu doar din Jamaica, depaseau importurile din cele 13 colonii cu doar o cincime, in nici un caz nu erau de cinci ori mai mari. Insa valoarea comertului nu se rezuma la importuri, exporturile sunt la fel de importante, ba chiar mai importante. Daca Jamaica s-ar fi limitat sa exporte zahar in metropola fara sa importe nimic in contrapartida, ar fi fost abandonata, Anglia nepermitandu-si un asemenea deficit comercial.
          La jumatatea secolului Marea Britanie impota din Indiile de vest bunuri in valoare de 1,6 milioane lire si expota in valoare de 736.000 lire. In acelasi timp importa din coloniile americane bunuri in valoare de 1 milion lire si exporta in valoare de 1,3 milioane lire.
          https://www1.umassd.edu/ir/resources/britishtrade/tradecommercialempire.pdf
          Deci valoarea comertului cu cele doua zone ale americii era aproximativ egal, 2,3 milioane de lire, atata doar ca Marea Britanie scotea un beneficiu de 300.000 de lire de pe urma coloniilor americane si pierdea 800.000 de lire din comertul cu Antilele, bani care reprezentau de fapt o subventie, valoare zaharului englez fiind de doua ori mai scump decat cel de pe piata europeana.Deficitul din comertul cu India asiatica se justifica, cea mai mare parte a importurilor asiatice fiind reexportate in europa la preturi mult mai mari decat costul de achizitie, insa cel din Antile era teapa.

          • ”Drumul exista, una din caile spre pasasjul de Nord Vest porneste din Golful si Stramtoarea Hudson si trece prin stramtoarea Fury si Hecla, chiar daca aceasta cale este si azi e impracticabila. ” – atunci cum există drumul, dacă strâmtoarea Fury and Hecla a fost și este impracticabilă? :)

            Foarte util tabelul postat de tine. Din păcate am împrumutat unui prieten cartea lui Ferguson, nu pot să ofer citate. Are niște comparații interesante între valoarea importurilor britanice din insulele mai mici (Antigua, Nevis), și valoarea importurilor din diverse colonii nod-americane.

            Ce nu apare în cartea lui Ferguson, și nici în tabelul tău, e exportul de produse coloniale din Indiile de Vest către alte țări europene.
            O parte din ceea ce apare acolo ca fiind importuri britanice era de fapt strâns în depozite și exportat către Europa. Adică sunt exporturi britanice, nu importuri.
            Și mai e și exportul direct din Indiile de Vest către Europa, fără a trece prin Marea Britanie.

            • In acelasi mod in care o trecatoare blocata de o avalansa continua sa existe chiar daca e impracticabila. Probabil insa ca aveti dreptate.
              Cred ca nu apare din cauza faptului ca reexportul in Europa al produselor coloniale engleze a devenit irelevant in sec.XVIII. Din ce stiu eu, in secolul respectiv, spre deosebire de secolul anterior, produsele din Antilele engleze au devenit cu totul necompetitive, din cauza scaderii randamentului plantatiilor ca urmare a epuizarii graduale a solului din apropierea tarmurilor insulelor si a concurentei productiei franceze din Haiti. Monoculturile tropicale precum zaharul epuizau rapid solul cerand mereu terenuri noi. Terenurile de pe tarm erau limitate, cele din interior presupuneau costuri suplimentare de transport, foarte oneroase. La nivelul tehnic din perioada respectiva sa transporti o marfa 30 de km pe uscat te costa mai scump decat sa o transporti peste ocean. Insulele engleze erau exploatari vechi. In Haiti insa exploatarea zaharului s-a introdus abia pe la 1700, cu o jumatate de secol mai tarziu decat in Jamaica. Pe langa faptul ca era mai fertila, beneficia si de faptul ca tarmul sau datelat, cu peninsule lungi si cu golfuri care patrundeau adanc in masa uscatului, ceea ce facea ca aproape toate terenurile sa fie in proximitatea tarmului. Avand costuri de doua ori mai mari, producatorii din antilele engleze au fost nevoiti sa renunte la piata europeana si sa se restranga la cea engleza si la cea a coloniilor din nord, unde concurenta zaharului strain era exclusa legal. Exceptand binenteles perioadele cand englezii se aflau in razboi cu Franta si puteau intrerupe dupa plac cu flota lor traficul francez.

            • Am recuperat cartea lui Ferguson :)
              El zice așa (p.79): ”în 1773 valoarea importurilor britanice din Jamaica a fost de cinci ori mai mare decât a celor din toate coloniile din America. Între 1714 și 1773 Nevis (care e o insulă minusculă) producea de trei ori mai multe importuri britanice decât New York, iar Antigua de trei ori mai multe decât Noua Anglie (coloniile dintre New York și Noua Scoție – Canada de azi).
              Tot el spune (p. 80) că William Pitt ar fi preferat la sfârșitul Războiului de șapte ani Guadelupa, nu Canada.

            • Nu am citit cartea, dar m-ai facut curios. Depinde insa mult de acuratetea surselor si de selectia lor. Cand vrei sa-ti demonstrezi o teorie exista dendinta de a le selecta pe cele care ti-o confirma. E greu sa rezisti tentatiei. Astfel ca rezultatul e de multe ori mult mai putin relevant decat pare. Valorile respective variaza mult de la o perioada la alta. Comparatia unor mici insule cu New England cu New York poate parea spectaculoasa fara sa fie de fapt. New England exporta in special peste, cereale, produse forestiere si nave. Ori acestea faceau mai degraba obiectul reexportului catre Europa decat importului in Anglia, care inperioada aia era la randul ei un exportator de produse agricole important.

  8. OFF TOPIC

    $100 Oil Is A Distinct Possibility

    O serie de analiști ai pieței petrollui, de la Bank of America Merill Lynch și Bloomberg, au analizat dinamica prețurilor barilului de țiței în lumina ultimelor evenimente: sancțiunile impuse Iranului de Administrația Trump și decizia IMO2020, pe care am analizat-o aici.

    Lipsa petrolului iranian de pe piață ar putea avea consecințe mai grave decât cele așteptate. Iranul ar putea să piardă până la 1 milion barili/zi, în condițiile în care creșterea producției de țiței de argilă american va fi în 2019 de doar 0,4 milioane barili/zi.

    Vreau să precizez, în special pentru Casandrele de serviciu, care nu mai contenesc să bocească la mormântul revoluției argilelor americane, că impedimentul principal al creșterii producției americane nu este geologia, ori tehnologia, or ratele de declin. Ci insuficienta infrastructură de oleoducte și compresoare pentru transportarea țițeiului la rafinării sau porturile de exportare.

    Ca părere personală, triumful revoluției argilelor a surprins (probabil și din cauza lui Gasland) autoritățile statelor unde se exploatează cel mai intens țițeiul de argilă, autorități care nu s-au așteptat la aceste producții-record. În consecință, rețelele de transport s-au dovedit până în prezent insuficiente.

    Texasul a început deja o campanie intensă de construire rapidă a cel puțin 9 magistrale de conducte până în anii 2020-2025, prin care producția din Bazinul Permian și sud-vest să ajungă la rafinăriile și porturile de pe țărmul Golfului Mexic.

    Intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2020, a noilor reglementări IMO de reducere a conținutului de sulf din combustibilii navali, de la 3,5% la 0,5%, va crea noi cereri de motorină și alți combustibili cu conținut redus de sulf. Tranziția la 0,5% sulf nu va fi fără șocuri. Cel puțin 2 milioane barili/zi vor fi retrași de pe piață. Țițeiul rămas ar putea să impună prețuri de $100/baril.

    • Ma opun categoric construirii de noi conducte pentru transportul petrolului brut ne-rafinat. Petrolul trebue rafinat local cat mai aproape posibil de locul de extractie si eventual transportate produsele finite prin conducte daca e cazul. Rafinarea ar trebui sa se faca folosindu-se abur produs de un reactor nuclear pentru incalzirea petrolului. S-ar reduce astfel si poluarea. Canada a vrut sa construiasca o astfel de rafinarie actionata de un reactor Candu si probabil cu actualul pret al petrolului o va si construi. In cazul Arabiei Saudite si energia solara poate fi folosita pentru rafinarea petrolului si sper ca Arabia Saudita sa nu mai exporte petrol brut ci doar produse rafinate pe care Arabia Saudita le poate produce din munca muncitorilor Arabi.

      • Nu e chiar așa simplu cum vă închipuiți: nu se poate construi o rafinărie pe lângă fiecare sondă. Apoi, sunt clienți care vor petrol brut, pe care să-l rafineze ei. Am dat exemplul Chinei, care importă țiței dulce american cu conținut de sulf în jur de 0,03% pe care îl amestecă cu țiței arab, mult mai sulfuros, pentru a obține produse cu conținuturi de sulf acceptabile.

        Transportare petrolului brut, ca și a produselor rafinate, prin conducte, este cea mai sigură și mai economică metodă de transport pe distanțe lungi. Desigur, sunt și hoți care, cunoscând trasele conductelor, le sparg noaptea pentru a fura conținutul transportat. Sunt cazuri relatate în presă din Nigeria, dar și din jurul Ploieștilor.

    • Inteleg ca aveti afinitati pentru petrolul de sist, predictiile dvs vizavi de pretul petrolului mi se par totusi exagerate. In primul rand, pretul petrolului depinde de situația reala in materie de consum, iar prognozele FMI, PwC, MSCI, Fitch, etc pentru urmatorii 2-3 ani arata o incetinire a cresterii economice, in special in tarile dezvoltate. In urrmatoarea faza descendenta a ciclului economic (care bate la usa) pretul petrolului ar putea sa scada din nou cu mult sub valoarea break-even a productiei petrolului de sist (care, din cate am inteles este in jur de 55-60 dolari). In aceste conditii ramane de vazut daca planurile noilor oleoducte vor fi intradevar finantate si dezvoltate si, in care an. https://www.wsj.com/articles/another-recession-is-looming-1538088367?emailToken=5046846c822a0a6e510524f332c81d89KIbKL4NkStqVqfJx15rdrjTqJTg7NT4pw3FYWvdWZ3KcfplxTito2SSZbc8MQlE9DrhlSruBZzTb2dobd4UYAg%3D%3D&reflink=article_email_share

      P.S. daca puterea Rusiei sau a altor state petroliste din cadrul cartelului OPEC consta in capacitatea productiei de petrol, puterea SUA si a altor tari dezvoltate consta in capacitatea de cercetare si inovare – doi piloni ai economiei bazate pe cunoastere si competitivitate.

      • Expresia folosită „aveți afinități cu petrolul de șist” este improprie. Este ca și cum ai spune că un medic ginecolog „are afinități” cu o anumită parte a corpului uman.

        În cazul meu, e vorba de altceva: o cunoaștere profundă, studii intense de teren și laborator, expertizări la cele mai înalte niveluri profesionale, un doctorat tematic obținut la University of Oklahoma în 1997 și lista ar putea continua.

        Am, totuși, o întrebare: Ce legătură are link-ul publicat, care discută o ipotetică nouă criză imobiliară, cu petrolul de șist?

  9. Articolul ii scuza pe Anglo-Saxoni numiti de Ioana d’Arc „Blestematii”. Nu toti colonialishtii au fost egali. Cortez s-a casatorit cu Malinche iar Pizzaro cu Dona Ines sora lui Huasqar in timp ce Anglo-Saxonii au exterminat bashtinashii inclusiv prin donatii de paturi infectate cu variola care au provocat epidemii devastatoare. Acest macel care continua si azi a fost justificat de fanatismul religios al Anglo-Saxonilor. La data cand Anglo-Saxonii au ajuns in America bashtinashii erau deja Catolici si vorbeau Spaniola sau Franceza. Protestantii au ars pe rug, decapitat si ucis. Congresul SUA a votat democratic o lege care oferea recompense baneshti ucigashilor de Mohicani chiar si in cazul femeilor si copiilor Mohicani. Nimeni altcineva nici chiar Stalin sau Hitler nu au mers atat de departe cu cruzimea. Dovada crimei se facea cu capul victimei dar cum ala era mare si greu de transportat s-a trecut apoi la scalp. Anglo-Saxonii scalpau nu Mohicanii acuzati de asta mai tarziu in filmele de la Holywood. Tomahawkul este o arma traditionala Franceza. Caii pe care Apashii ii calareau cu pricepere erau adushi din Spania. Cand Anglo-Saxonii au cucerit Canada toti bashtinasii vorbeau Franceza si erau Catolici. Nimeni nu mai stia daca venise din Franta sau invatase Franceza in satul lui de Mohicani asa ca Anglo-Saxonii dupa nishte criterii pretins stiintifice au impartit oamenii in Francezi si Mohicani si pe ultimii i-au deportat in Manitoba unde multi dintre ei au murit de foame si diverse boli. Abea Pierre Trudeau le-a facut dreptate si a construit Canada multi-etnica de azi. Sacagawea era casatorita Catolic cu Jean Baptiste.

    • Dom’ Munteanu,

      Asa cum v-am mai spus si cu alta ocazie, cereti-va domle la o reciclare ca de acum sunteti de toata jen… ati ramas cu gargara de la Nea Fane Grevistu’ din vremea lui Pingelica. Incercati si dumenavoastra cedva gargara noua din asta cu schuimbari climatice cu LGBT-ei, etc…

      P.S. Cea ar fi sa traduceti minunatia de mai sus in spaniola si sa o dsitreibuiti prin Mexic ca poate asa bietii bastinasi nu s-or mai arunca cu atata abnegatie in ghearele asnglo-saxonilior setosi de sange :)

      • Ma vad nevoit sa-ti explic ce inseamna „republica bananiera” pentru ca e evident ca nu stii. Termenul s-a aplicat prima oara Cubei. Cuba a fost atacata de SUA fara nici-un motiv. Oficial s-a spus ca Spaniolii au scufundat in portul Havana o nava de razboi Americana folosind o torpila pe care pe atunci Spaniolii nu o aveau. Daca asta ar fi fost adevarat Spaniolii aveau totushi dreptul sa-si apere propriul port de agresiunea navei Americane. In realitate epava navei a fost mai tarziu scoasa la suprafata si s-a dovedit ca o explozie accidentala la cazanul cu abur a scufundat nava. Dupa acel razboi perfid Cubei i-a fost impus „amendamentul Platt” votat in congresul SUA la propunerea senatorului Orville Platt din Connecticut. Cand au citit amendamentul Platt Cubnezii au spus, evident in limba Spaniola: Asta nu e libertate nici democratie, asta e republica lui Platt ( in limba Spaniola „republica platano” ),un stat sclav al SUA, si coincidenta „platano” inseamna banana in limba Spaniola. Vezi deci ca nu au nici-o vina republicile bananiere ca au ajuns asa conduse de tirani nealeshi de popor ci numiti de Americani ca Platt care le-au dat si numele.

        • Puneți mâna pe carte. Nu Cuba a fost atacată de SUA, ci puterea colonială putredă cum era pe atunci Spania. Cuba a fost eliberată de oprimarea colonialistă spaniolă (așa cum spuns Fidel Castro, fiul unui militar spaniol ce a câșigat în mod oneros proprietăți agricole bunicele în Cuba) și a devenit alături de Filipine mai întâi semi-indpendentă după războiul americano-spaniol și apoi complet independentă.

          Puteți să ne explicați de ce se zvârcolesc atât de tare atât cubanezii cât și filipinezii să ajungă în țara bestiilor anglo-saxone?! În ce-i privește pe cubanezi, 2 milioane dintre ei, adică 20% din populație, au tuns-o în Florida traversând cu orice plutea Marea Caraibelor infestată cu rechini doar spre a mai fi un pic exploatați de anglo-saxonii cei însetați de sânge :)

          În rest rămâne cum am stabilit: Cereți-vă la o recilclare că scrâțâiți din toate încheieturile :)

          • @ Munteanu
            stie ceva carte, dar are o misie de indeplinit. Asa ca dezinformarile si bagatul batului prin gard sint „talentul” sau.

          • Viva Espana ! Viva la nuestra Florida Espanola ! Viva Ponce de Leon ! Castillio de San Marcos si toata Florida nu a cedat nici-o-data agresiunii Blestematilor Anglo-Saxoni ( GB si/sau SUA ) si de fiecare data tunurile cetatii au provocat pierderi grele agresorilor. In final un rege Spaniol incompetent a cedat Florida dupa ce fusese invins in alta parte caci Florida s-a aparat mereu si mereu a invins agresorii.

            • Venceremos! Asa striga cubanexii cu burilie lipite de spate (pe ici si colo prin punctele esentiale.)

              Tot n-am priceput de ce se zvarcolesc demnii hispanici din america sa ajunga in infernul anglo-saxon in loc sa se bucure de paradisurile de prin Mexic, Columbia si Venezuela?!

              Aia cu Florida cea neinvinsa m-a amuzat copios. Andrew Jackson (ala de pe bancnota de $20) a cuceritr-o cu vreo-un regiment. Eroicii mexicani nu au fost invinsi pentru ca nu s-au luptat. Cam toate forturile mexicane au capitulat fara lupta.

    • „Francesca” era intr-adevar o toporisca folosita ca arma de franci, insa francii sunt stramosii olandezilor de azi, nu stramosii francezilor. Ceva s-a pierdut pe drum, in tranzitia de la francesca la tomahawk, dar pe mine continua sa ma uimeasca ce se invata in URSS pe vremea lui Brejnev :)

    • Cat despre scalpat, Karl May nu a fost tradus in URSS? Indienii umblau cu scalpurile dusmanilor atarnate la cingatoare, iar albii care scalpau ocazional cate un indian omorat erau priviti cu dezgust de ceilalti albi.

      • George Bush pastreaza si azi ca trofeu barbar capul lui Geronimo. Un stramosh al sau l-a taiat pe vremea cand congresul cerea inca capete pentru plata recompensei si nu se trecuse inca la scalp. Natiunea Navajo a cerut capul lui Geronimo pentru a fi inmormantat in traditia catolica in care crede azi natiunea Navajo. Bush le-a dat un cap dar antropologii Navajo au spus ca nu e al lui Geronimo ci al unui copil Navajo ucis si el de stra-bunicul lui Bush. Bush a promis sa mai caute prin colectia de capete, se pare foarte bogata, si sa se impace in sfarshit cu natiunea Navajo caci el nu e rasist ca stra-bunicul sau pe care totushi il respecta.

        • @Munteanu

          Când am fost cu studenții mei din Oklahoma în zona Fort Sill (cea mai importantă bază militară americană pentru antrenamente de artilerie) am văzut celula în care a fost ținut prizonier Geronimo. De asemenea, am văzut și mormântul lui din curtea garnizoanei. La pachet, ni s-a arătat și celebrul tun atomic, nefolosit vreodată, dar care, în perioada războiului rece, era menit să trimită proiectile atomice din Alaska în URSS.

          Legat de „furatul” capului lui Geronimo din mormântul de la Fort Sill, Jeff Houser, șeful tribului Fort Sill Apache din Oklahoma, consideră că este un hoax. (https://diverseeducation.com/article/8259/)

  10. O mica eroare in text, in Iunie 1667 capturarea vaselor engleze (ancorate si fara echipaje din lipsa de bani) a avut loc la Chatham pe raul Medway, nu pe Tamisa. Una dintre cele mai mari infrangeri engleze …

    • Corect, capturarea navei-amiral HMS Royal Charles a avut loc lângă Chatham, în fața intrării în portul Londrei.

      Jurnalul lui Samuel Pepys, secretarul lui Navy Board în 1667, este adesea citat ca sursa panicii create de atacurile olandeze care cuceriseră capitala.

    • Există și un studiu din UK, de prin 2015, care susține că prin 2035 Tamisa ar putea îngheța din nou, la fel ca la 1700. S-a discutat tot aici, la un articol al Dl.Crânganu de prin primăvară.

      • Mda, cred ca ideea cu castorii nu e rea. Ba chie ar merita luate si cateva vaci pentru ca inteleptii califonieni au decis de vreo cativa ani buni ca ele produc mai multa incalzire gloabala ca masinile. In California s-a si dat dea altfel ukaz sa le puna catalizatoare :)

        De cativa ani buni aia care pana acum vindeau terenuri in nordul extrem al Canadei ca sa aiba omu’ unde se refugia cand or veni deserturile & parjolurile incalzirii globale s-au respecializat pe vinderea de proprietati extraordinare prin Panama si Costa Rica (aproape de ocean dar suficient de sus ca sa nu fie inecate cand or creste oceanele) ca sa aiba omu’ unde fugi cand vin ghetarii noii ere glaciare :) Or fi stiind aia ceva……

        • Faptul ca vine glaciatiunea ii mai linisteste pe participantii la Oktoberfest din acest an, deoarece majoritatea are procese de constiinta, deoarece la aceasta sarbatoare se produce enorn de mult codoi si metan, conform unui studiu al unui institut german condus de o chinezoaica.

          Unde mai pui ca un Maß de bere costa 11,40 euroi.

          • Ca masura imediata trebuie pusa o taxa de 545.6% (ma gandeam la taxa vamala UE la otel de 73.6% – ca tare le mai plac zecimalele ca sa arate ca-i socoteala stiintifica) pe bere + distribuit echipament de protectie obligatoriu care sa contina costum de scafandru cauciucat cu masti de oxigen integrate spre a colecta emisiile de gaze cu efect de sera le participantilor, Dezechuparea se face exclusiv in camere barometrice etanse speciale prevazute cu ecluze spre nu slobozi gazele ucigase in atmosfera..

            Ehei! Iar asta va fi doar inceputul… Sa vedeti cand va vor pune sa va inchinati de 5 ori pe zi spre Mecca si sa va cereti ierate pentru toate licorile pe care le-ati sorbit pana acum si sa va jurati ca nu va mai atingeti de nici un fel de beutura afara de braga si kvas…

            • Posibilitatea asta cu Mecca s-a cam îndepărtat, Markus Söder s-a ținut de cuvânt și a instalat cruci pe clădirile publice din Bavaria. Iar bavarezii nu prea apreciază abstinența, ei și berea o înnobilează cu rom.

              Indignarea progresimii britanice nu s-a lăsat așteptată, s-a găsit un artist (Darrem Cullen) care a trimis instituțiilor bavareze zeci de cruci cu dispozitivul de prindere montat invers, în speranța ridicolă că ele vor ajunge montate cu vârful în jos. În mintea lui chinuită, el chiar și-a imaginat că bavarezii (care se salută între ei și pe stradă cu ”Grüß Gott”, echivalent cu ”Doamne-Ajută!”) n-or fi văzut în viața lor cruci și or să le instaleze pe clădiri așa cum le-a trimis britanicul progresist :)

  11. Interesantă istoria – nu am știut-o.

    Numai parțial relevant, vă sugerez să va uitați la această harta a New York-ului în viziunea „New Yorker”.

    La puține zile după 11 septembrie 2001, nu le prea venea oamenilor să rîdă. The New Yorker a publicat harta „New Yorkistan” , probabil cum și-o imagina Bin Laden. A fost o manifestare de umor spumos, plin de glume reușite.

    https://condenaststore.com/featured/new-yorkistan-maira-kalman-and-rick-meyerowitz.html

    [Ce păcat că între timp, precum o mare parte a presei, The New Yorker a devenit un tabloid de necitit, înecat în vulgaritate și ură politică.]

  12. OFF TOPIC

    Un inginer petrolist care ar merita Premiul Nobel, dacă s-ar acorda

    În 2014, am publicat, în trei articole, „O scurtă istorie a fracturării hidraulice”. În ultimul dintre ele, am prezentat două invenții epocale aparținând unui tânăr inginer de 34 ani – Nick Steinsberger:

    Un inginer de la Mitchell Energy, Nick Steinsberger, a avut o idee revoluționară: folosirea apei în locul gelului. Și nu doar un pic de apă, ci o cantitate serioasă: de patru până la cinci ori mai multă apă decât în cazul folosirii gelului. Pe 11 iunie 1998 el a efectuat prima fracturare cu apă în sonda S. H. Griffin #4 din zona Dallas – Fort Worth. Folosind douăzeci de cisterne de apă și douăsprezece pompe puternice, el a forțat apa să penetreze argila Barnett și să-i deschidă porii. Două cisterne au furnizat aditivii chimici necesari: un reducător de fricțiune pentru a face apa mai alunecoasă („slickwater”) și un bactericid menit să distrugă microorganismele care s-ar putea ascunde în fluidul de retur. S-au pompat un milion de galoane (3,78 milioane litri) de apă. După o oră, s-a pompat nisip fin. Coloana de apă avea 2.500 metri. O presiune enormă la talpa sondei exercitată pe suprafața argilei Barnett. Steinsberger a așteptat cu emoții următoarele zile pentru a vedea rezultatele acestei prime fracturări masive cu apă. Și rezultatele au fost extraordinare: dacă sondele normale produceau între 1 – 2 milioane metri cubi în primele 90 zile de producție, sonda S. H. Griffin #4, fracturată masiv cu apă, a produs 3,3 milioane metri cubi în același interval de timp.

    Cele două invenții ale inginerului Steinsberger- fracturarea de mare volum cu apă și nisip (în loc de napalm, dinamită, geluri ori bombe atomice) și „apa lunecoasă” (prin care se puteau pompa în argilă 100 galoane/min) au contribuit decisiv la triumful revoluției argilelor americane, începută în argila Barnett acum 20 de ani.

    Nu cunosc alte invenții similare în domeniul resurselor energetice (gaze și petrol) care să fi avut o influență asemănătoare în geopolitica actuală.

    Triumful revoluției argilelor a făcut ca petrolul să nu mai fie o vulnerabilitate pentru Statele Unite. Nici măcar un scop.

    Petrolul american este acum un instrument economic, politic, social, cultural etc. Și, prin eliminarea dependenței de importuri ruinătoare din țări ne-prietene și prin exporturi de țiței dulce și GNL către prieteni, petrolul american a devenit chiar o armă strategică. Mai ales că în prezent, Statele Unite sunt cel mai mare producător de petrol, depășind Rusia și Arabia Saudită.

    A Shale New World se naște sub ochii noștri.

    Săptămâna viitoare va începere decernarea Premiilor Nobel pe 2018. Din păcate, invențiile inginerului Steinsberger vor rămâne nepremiate, pentru că nu se acordă un premiu Nobel științelor Pământului.

    America is great again și datorită inginerului petrolist Steinsberger.

    Ca un modest omagiu, dau mai jos un link către o emisiune a postului NBCDFW în care se prezintă invențiile lui Steinsberger. El însuși apoi expune un plan de exploatare avansată a argilei Barnett, incluzând re-fracturarea a 21.000 foraje, dacă prețul gazelor va fi corespunzător.

    Un al doilea link este un articol din WSJ, semnat de Russell Gold, a cărui ultimă carte – The Boom: How Fracking Ignited the American Energy Revolution and Changed the World – este o lectură pe care o recomand tuturor celor interesați fără prejudecăți de triumful revoluției argilelor americane.

    The Return of Fracking in the Barnett Shale? (24 septembrie 2018)

    The Texas Well That Started the Fracking Revolution (29 iunie 2018)

  13. OFF TOPIC

    Gazele naturale au contribuit cu 61% la reducerea emisiilor de CO2 ale SUA cu începere din anul 2005

    U.S. Energy Information Administration (EIA) a publicat recent raportul său anual privind emisiile de dioxid de carbon (CO2) din domeniul energetic în Statele Unite, confirmând că creșterea continuă a utilizării gazelor naturale în locul formelor de energie cu emisii mai mari (de ex., cărbuni, păcură) este principalul motiv pentru care Statele Unite ocupă primul loc din lume în reducerea emisiilor de CO2 începând cu anul 2005.

    Raportul EIA, Emisiile de carbon legate de energie din SUA, 2017, prezintă date federale privind emisiile de carbon pentru anul calendaristic 2017. În ansamblu, emisiile de dioxid de carbon legate de energie au scăzut cu 47 de milioane de tone metrice (MMmt) în 2017 (0,9 la sută) față de anul anterior. În aceeași perioadă, economia SUA a crescut cu 2,3%.

    Utilizarea gazelor naturale este creditată pentru o mare parte din progresele înregistrate de Statele Unite în reducerea emisiilor de carbon generate de energie. Raportul menționează în mod explicit că creșterea consumului de gaze naturale a contribuit la scăderea globală a emisiilor de carbon în 2017, datorită faptului că gazele naturale sunt mult mai puțin producătoare de dioxid de carbon decât alți combustibili tradiționali.

    Mai mult chiar, utilizarea gazelor naturale pentru producerea de energie a avut un impact mai mare asupra reducerilor de emisii de dioxid de carbon decât sursele de energie non-carbon, cum ar fi energia solară și eoliană, în fiecare an începând din 2006. După cum arată graficul EIA din raportul menționat (Fig. 9, p. 12), gazele naturale sunt creditate cu 61% din totalul de 3,86 miliarde de tone metrice de reducere a emisiilor de CO2 generate din 2005.

    Sunt date pe care și ecologiștii cei mai înflăcărați ar face bine să le cunoască.

    • Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că mass-media progresistă/liberală nu urmărește imparțial realizările impresionante ale Statelor Unite în reducerea emisiilor de CO2, cu toate că Președintele Trump a denunțat Acordul climatic de la Paris, am căutat pe The New York Times vreo semnalare ori vreun comentariu despre recentul Raport publicat de EIA, U.S. Energy-Related Carbon Dioxide Emissions, 2017.


      Am găsit, în schimb, ieri (26 septembrie 2018) „știrea zilei” despre o altă agenție federală:

      E.P.A. Places the Head of Its Office of Children’s Health on Leave

      Asta da, știre importantă, nu cea despre reducerea emisiilor de CO2 prin utilizarea gazelor naturale în termocentrale. A, dacă era vorba în Raportul EIA despre „mărețele realizări” ale energiilor neconvenționale, atunci să fi văzut bombardamente de știri la televiziunile liberale, radioul public, presa progresistă și blogosfera ecologistă.

  14. Felicitari pentru articol, dle Crangaru, dar am trei nedumeriri referitoare la lista actuala cu toponime din New York City de origine olandeza.
    1) Rhode Island? Stiu ca e numele celui mai mic, ca suprafata, dintre statele federale, din New England (capitala la Providence), pe coasta atlantica a SUA. N-am intalnit toponimul in NYC (am in fata si am consultat lucrarea Wright, Miller, Seitz: New York. City Guide, A&C Black Ltd. – W. W. Norton, London-New York, ed. a 3-a, 2002, 862 p.).
    2) Vancouver? Numele este purtat de cel mai mare oras al provinciei British Columbia (capitala la Victoria), din S-V Canadei, la granita cu SUA (mai precis, cu statul Washington). Sursa bibliografica citata anterior nu atesta nici acest toponim (indiscutabil, de sorginte olandeza) pe harta lui Big Apple.
    3) In fine, Wall Street (dupa „zidul” ridicat, in 1653, pentru protejarea asezarii colonistilor batavi): „wall” = zid, in lb. engleza vine din latinescul „vallum”. Atunci, ce-are a face, aici, pretinsa etimologie olandeza?
    Va multumesc pentru atentie.

    • 1) Rhode Island – după „Roodt eylandt”, care înseamnă Red Island

      2) Vancouver – după George Vancouver, un descendent al nobilimii Dutch Van Coeverden.

      3) Wall Street – după zidul care înconjura Nieuw-Amsterdam

      • Regret, dle Cranganu, dar constat ca raspunsul dvs. – pentru care, oricum, va multumesc – nu este (cum se zice pe la noi)… in chestiune!
        Eu nu am contestat „radacina” olandeza (absolut clara!) a primelor doua toponime pe care dvs. afirmati ca sunt din New York City, ci doar ca acele toponime (Rhode Island, respectiv Vancouver), dupa cate stiu (daca gresesc, va rog sa ma corectati), NU exista, nicaieri (cum am constat si eu, de visu, in patru ani de experienta new-yorkeza recent incheiata), in metropola dintre Atlantic si Hudson.
        In schimb, da, am contestat – si o fac inca o data, acum – etimologia olandeza in cazul Wall Street, cu argumentul inclus in primul meu comentariu la admirabilul dvs. articol (dovada – numarul mare de interventii ale cititorilor).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro