De la spectacolul națiunii la necesitatea CNA

Premierul României, Victor Ponta, a fost la spectacolul de închidere a jocurilor olimpice de la Londra. A fost martorul spectacolului oamenilor care formează împreună una din cele mai influente națiuni din lume. A fost martorul, printre altele, al modului în care funcționează spiritul sportivității și al modului în care valorile și principiile formează o națiune. A fost martorul contemplativ al celui care nu va putea niciodată și sub nici o cauțiune participa la spiritul echității sportive. S-a uitat din afară la ceva la care nu poate avea acces: nici justiție, nici echitate, nici corectitudine. Pentru a înțelege aceste valori trebuie să participi dinamic, din interior și să-ți lași actele și deciziile guvernate de aceste câteva principii ; pe scurt enunțate aici. Din păcate pentru el a ratat ocazia sincerității. Precum și cea a meritului de a fi respectat.

Pe de altă parte gestul său este unul de abandon. El a plecat din țară pentru a fi spectatorul pasiv al manierei în care o națiune funcționează. Probabil că el a văzut un spectacol de lumini și sunete. Așa ceva este pe orice ecran de cinema: pete de lumină și sunete ambientale. Semnificația a ceea ce este proiectat pe ecran este datorată culturii și educației. Viața unei națiuni este datorată deasemenea culturii și educației. Cultura înseamnă o serie de mituri, narațiuni comune ce transmit o serie de valori și principii. Intreg corpul națiunii pune în act aceste valori prin simplul comportament. O serie de instituții ale națiunii se ocupă de transmiterea și întreținerea valorilor: viața din familie și presiunea socială, predica bisericii, învățământul la toate treptele sale, viața asociativă și sindicală, instituțiile administrative ale statului, justiția, dar și poliția, politica legislativă și corpul economic, financiar și cel al întreprinderii și, nu în ultimul rând, media print și audiovizuală. Toate aceste instituții funcționează în măsura respectului și punerii în act a valorilor și principiilor. Astfel la diverse nivele se formează comunitatea și cetățeanul.

Un simplu exemplu de presiune socială asupra individului. In cultura occidentală nu ai voie să fii în afara comunitații, a vecinilor. Trebuie să dai socoteală sau să justifici orice acțiune personală în fața celolalți. Acest lucru se traduce prin participarea la viața socială a comunității și prin tranparența oricărui act. Altminteri ești izolat și expulzat din colectivitate. În Olanda casele nu au perdele. Dacă îți cumperi o mașină nouă și azi în Franța vei fi interogat cu blândețe cum de îți permiți, cum de ieși în mod inexplicabil din rândul nostru. Altfel spus cel care nu respectă standardul comunității este considerat un străin iar străinul este dușmanul și este tratat ca atare. Nu există o asemenea mentalitate în România și nici o solidaritate a comunității de a-l exclude pe cel care nu-i respectă regula de conviețuire.

Desigur că acest exemplu reflectă un model primar de conviețuire. În societățile urbane instituțiile iau locul acestei forme de cenzură, control și reglare. Instituțiile au o formă delegată de putere pentru a impune societal acest mecanism. Este de remarcat totuși că structura socială precum și democrația prezintă o structură fractală de la structurile comunitare de mici dimensiuni la structurile macro societale.

Ministrul Ponta, în mijlocul unei crize de instituții în România, a preferat să fugă și să asiste pasiv la ceea ce înseamnă o națiune. A asistat la utilizarea simbolisticii naționale pe arena jocurilor olimpice. Steagul Angliei a fost utilizat in extenso de la modelul arhitectural scenografic al spectacolului de pe stadion la modelul bikinilor de sub sutanele dansatoarelor. Desigur o națiune matură care se reunește sub simbolistica națională, dar își păstrează distanța raționalității și liberei expresii, deseori formulată sub forma ironiei și a autoironiei. Dar Ponta a evitat să încerce să construiască o națiune acasă. A preferat liberei expresii a patriotismului și valorilor sale un autoritarism demagogic al vorbelor. La o zi după închiderea olimpiadei am asistat la ceremonialul de premiere a sportivilor români. Un ceremeonial auster, sărăcăcios, lipsit de entuziasm unde singurii care mai zâmbeau erau primul ministru și președintele interimar. Transmisiunea evenimentului amintea prin lungime, lipsa spontaneității și închistarea într-o formulă pauperă de medalierile din perioda comunistă. Doar repetarea mecanică a unui ceremonial menit să ne arate bucuria ”conducătorilor” și lipsa de bucurie a participanților timorați sau indiferenți. Nimic din festivitățile de la Paris ale sportivilor întorși acasă.

Pentru moment această încercare politică de a cuceri puterea în cele trei instanțe ale democrației a reușit să ne aducă aminte că după 22 de ani de efort nu am ajuns departe. Suntem tot într-o societate extrem de fragilă dispusă mai degrabă la oportunitatea afectelor decât la construcția mecanismelor rațional legale.

Președintele Băsescu a fost, împreună cu o minoritate care l-a susținut, cel care a încercat să lase funcționarea legii să se pună în mișcare în sistemul judiciar. Prioritatea și intenția au fost de a configura un sistem de reguli care să reguleze singur comportamentul unor indivizi în principal motivați de dorințe și afecte. A fost un concurs contra cronometru. Învățământul și sănătatea au eșuat pe acest parcurs. Administrația și-a dovedit incapacitaea de a se reforma și nu a reușit nici să producă o organizare eficient nici să absorbe banii europeeni. Media a eșuat în zona distracției triviale sau în aria discursului manipulatoriu. Funcționarea legii ar fi fost și, implicit, expresia unor valori de genul echitate, justiție, echilibru, responsabilitate, libertate sau egalitate a cetățenilor. Un stat corupt (în sensul în care un fișier este corupt și nu mai poate pune în aplicare un set de linii de comandă) a fost incapabil să susțină diseminarea valorilor și regulilor-legilor.

Este uimitoare tenacitatea cu care Președintele Băsescu a făcut față unei constante împotriviri a statului la reformă și repoziționare a valorilor. Cum spuneam intenția sa principală a fost de a produce o schimbare a societății prin garantarea independenței justiției și impunerea prin sancțiune a respectului legii.

Dar am constatat, în urma referendumului, că societatea românească poate genera și o cantitate de ”câteva milioane de oameni care se pare că, fie din a) lipsa de discernământ in­te­lectual, b) imaturitate şi grave carenţe de caracter sau c) deficit de spirit civic şi pa­triotism, sunt gata să se arunce în braţele oricărui infractor, psihopat sau puteri stră­i­ne care le face promisiuni ce rezonează variilor lor doleanţe, aspiraţii şi frustrări.” ( din excelentul articol semnat de Dragos Paul Aligica: Milioane de români: despre populism şi iresponsabilitate, http://www.revista22.ro/milioane-de-romni-despre-populism-si-iresponsabilitate-17076.html ). Concluzia lui Aligică este că acești oameni sunt responsabili pentru alegerile pe care le fac, că nu și-au dobândit respectul și că ”lipsa de informare nu mai este azi o scuză pentru com­portamentul acestor oameni”. Este adevărat că responsabilitatea este a fiecăruia și nu putem fi ostaticii lor. Dar cineva poartă responsabilitaea faptului în orice moment România este ostateca unei reuniuni de cetățeni care pot cauționa aproape orice inițiativă populistă, orice puci parlamentar sau de altă factură. Să spunem că această masă de manevră este astăzi în Romania o masă mult prea mare ce dovedește eșecul instituțiilor cu vocație educativă. Justiția este una dintre ele și prezintă simptomele unui reviriment.

Dar pentru a nu ne mai regăsi în această situație urmează o perioadă de reformare și a altor instituții. Una dintre ele, care pare a fi în logica expusă aici, să fie aflată pe locul doi ca prioritate este instituția media. Media televizuală a înlocuit astăzi media print. Ziarele s-au transferat în zona audiovizuală. Politica editorială din ziare a fost preluată de studiouri de televiziune. Cele 200 de televiziuni din Romania au devenit un excesiv canal media pentru transmiterea mesajelor politice și al educației naționale. In lipsa unor instituții educative de autoritate televiziunea a ocupat aceast spațiu discursiv. Responsabilitatea sa a fost întărită de eșecul altor canale media de informate și educare.

In paralel cu menținerea DNA și a sistemului judiciar este nevoie de schimbarea legii audiovizualului și o explicită reglare a comportamentului televiziunilor atât în timpul campaniilor electorale cât și in perioadele dintre ele. A devenit evident că o parte însemnată din motivația electorală a fost formată prin insistența media de a face justiție la televizor, de a transmite mesaje părtinitoare și de a nu-și asuma informații eronate. Televiziunile de știri au eliminat știrile (deontologia informării jurnalistice) în favoarea dezbaterilor spectaculare de opinii lipsite de echilibru și discernământ.

In aceste zile ce criză politică Ponta și Antonescu au insinuat amenințări la adresa CNA pentru că ar fi împiedicat Antena 3 să-și facă spectacolul propagandistic fără inhibiții. Nu este momentul unei analize acum, dar este evident că o transformare radicală a conținutului editorial și etic al televiziunilor de știri sau de altă poziționare medie afișată este de actualitate imediată. Modelul epurat – de informare și de educație-formare a publicului – al televiziunilor occidentale este extrem de ușor de pus în practică iar CNA poate aplica imediat o formă de reglare mai incisivă a comportamentului extrem de populist și iresponsabil al media audiovizuală. Să nu ne amăgim : televiziunile specializate în manipularea media sunt profesioniste și utilizează dispozitive retorice pe care legea actuală nu le poate parametra sau doar o poate face decât într-o foarte mică măsură. Fără o re-formatare a audiovizualului vom asista cum o serie de cetățeni vor rămâne în continuare doar victime ale propagandei.