Cum Traian Basescu tace și se pregătește de nuntă, Crin Antonescu si Victor Ponta profită de acest respiro pentru a-și obloji rănile, alinându-se cu gândul că au încă de partea lor peste 60% din simplii votanți responsabili. Mai strigă și ei, când și cum pot contra regimului diabolic, dar, in lipsă de interlocutor, vorbele sună în gol…
Pe când lumea reală își trage o clipă răsuflarea, lumea cealaltă, virtuală, își continuă și ea existența cum poate. Ici, unul se plânge de lipsa inspirației, destăinuindu-se cu sinceritate cum că ar vrea să spună ceva inteligent, dar nu știe ce. Dincolo, evenimentele aniversare curg lanț și nu mai contenesc urările și mulțumirile pentru… Chiar alături cineva continuă imperturbabil să-și împărtașească lecturile despre critica pozitivă. In apropiere, se discută chestiuni de gastronomie. Nu mai departe, un alt grup se ocupă de fondul sonor al problemei și distribuie generos clipuri din Youtube. Din toată această normalitate a comunicării virtuale, vorbele de duh nu pot să lipsească. Numai că terenul duhului colectiv e dintotdeauna plin de felurite capcane. Va fi aflat-o, poate, și eroul istoriei care urmează.
Zilele trecute, unul, ” nu spui ține, persoana însemnată”, dar cu vocație de disc-jockey al vorbelor cu înțelesuri criptate, ne spunea pe Facebook cum ar fi putut el schimba cursul unuia dintre miturile universale. Dacă ar fi fost consilier al faimosului cavaler al cauzelor pierdute, don Quijote de la Mancha, l-ar fi sfătuit pe acesta să nu mai lupte inutil cu morile de vânt, ci mai bine sa investeasca in eoliene. Ei, și ce? Ce legatură cu Ponta, cu Antonescu, cu Basescu ori cu Voiculescu ? „What’s the point ?”
Cu riscul de a vă dezamăgi, nu aceasta e urmarea. E bine să știți totuși că primul comentariu amical informează despre faptul că nișa eolienelor ar fi deja ocupată de antreprenorul Becali. Discuția pe aceasta temă foarte interesanta se oprește însă aici, căci știți cum e la români, detaliile ne omoară. Si asta pentru că nefericitul nostru comunicator ortografiase numele cavalerului spaniol dupa regulile limbii engleze: „don Quixote”. A vrut, poate și omul să-și arate atașamentul pentru țara lui Shakespeare și s-o convingă să nu părăsească prea timpuriu Uniunea… Cine știe de ce ? Cert este că, ceea ce s-ar fi dorit a fi o simpla glumiță relaxantă, ia calea dezbaterii normelor lingvistice. Se vede fără ochelari că suntem antrenați in domeniu, că doar ce intorseserăm pe față și pe dos niște legi… X-ul sare in ochi și subordonează aproape toate comentariile amicilor de Facebook. Părerile curg, în engleză, în spaniolă, chiar și în română uneori. Cineva ne afurisește pentru lipsa de intuiție: „Ptiu!!! ce buni suntem la corectat. Doar atat. A devenit un trend ăsta, exact ca ,,mămăliga și sarmalele”. Apăram un fals concept de naționalism, și ne dăm în stambă cu corectura. Hai parol! Vă dați seama că este o greșeala intenționata!!!!” In tot acest vacarm, absența dj-ului de spirite devine tot mai apăsătoare. Si asta pentru că e unicul ce este îndreptățit să se pronunțe asupra constitutionalității lingvistice a înlocuirii lui „j” cu „x” ? Pentru a curma neliniștea amicilor, declarația lămuritoare țâșnește dintr-o dată, simplu, clar, cu subiect și predicat: „Io l-am citit in engleză. Probleme?” Câtă responsabilitate, domnule, pentru limba română și legile ei ! Ca să rezolve chestiuni lingvistice, dj-ul specialist in comunicare a trezit din mormant până și autoritatea voievodului Stefan …
Istoria mea se oprește aici. Faptele relatate sunt cat se poate de reale și recente. Eu le-am dat doar formă de poveste ale carei ințelesuri trimit in primul rând la responsabilitate si respect pentru valorile comune în care eu incă mai cred. Terenul pe care trebuie să construim consensul si coeziunea socială e unul foarte mișcător, iar evenimentele din ultimele luni nu au facut decât să-l destabilizeze și mai mult. Haideți totuși să rămânem optimiști și să continuăm lupta ! Fie și cu riscul de a ajunge toți ca don Quijote !
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O „lupta” pentru „consens” e ca o lupta pentru pace, vorbele astea imi aduc aminte (nu de vorbe ale filosofilor romani) ci de un moment dintr-un film cand in un Sith proclama federatia imperiu (si pe el insusi mare boss) si dupa cateva bla bla-uri spune „and we shall have peace” :)
In concluzie nu prea sunt sigur ca ar trebui „luptat” pentru „consens” :|
Multe lucruri ar fi de inteles ALTFEL, pornind insa de la ALTE realitati. In conditiile din Romania de astazi, cand avem o atat de puternica polarizare, lupta pentru consens si coeziune este esentiala. Si mai e un lucru de subliniat aici: pentru a introduce consensul si coeziunea sociala in normalitate si a ajunge in sfarsit sa avem o „tara ca afara”, ceea ce e cel mai important in acest moment nu e atingerea in sine a acestui obiectiv (ori „pacea” de care vorbiti), ci pur si simplu o alta ierarhizare a prioritatilor: trecem in plan secund ce ne dezbina si ne ocupam mai mult de ceea ce ne uneste.
Doamna Adriana, in principiu poate aveti dreptate. Totusi, polarizarea despre care vorbiti este intre o majoritate si o minoritate.
Majoritatea traieste in pace, minoritatea a „luptat” pentru a crea aceasta polarizare cu scopul de a-si impune punctul de vedere. Sa-i spunem minoritatea Basescu.
In Romania ceea ce uneste este acel „interes national” (alaturare suspecta de cuvinte in opinia mea) iar minoritatea basescu in ultima perioada a luptat impotriva interestul national facand rau tarii prin respectivele actiuni externe – cel putin asta e perceptia majoritatii ajunsa la stadiul de convingere.
Ca minoritatea a avut intentii bune poate fi un fapt de discutat insa si „drumul spre iad e pavat cu intentii bune”.
Tocmai asta a si unit (da, iat ca un fel ce coeziune s-a infaptuit) o asa larga majoritate impotriva lui basescu la referendum.
Coeziunea, pacea deja exista la nivelul majoritatii.
Din pacate minoritatea din cazul de fata are caracter razboinic (ce poate fi util uneori) si nu poate avea capacitatea de a fi pasnica.
S-a vazut in caracterul conflictual al lui Basescu iar PDL este asemenea liderului.
Colaboratorii lor la fel, vezi cazul Neamtu ce are Noua Dreapta in sange, acest caracter de legionar nu va putea fi capabil niciodata de pace, de lupta da dar nu de pace.
Este un fel de cerc vicios si ca un paradox minoritatea pentru a castiga trebuie sa piarda :) in sensul sa renunte la ceva… ori sa faca pasi inapoi…
Practic ar trebui sa reunte la ceea ce ii defineste: conflictul. Nu cred ca aceasta constructie MRU va reusi sa redefineasca intreaga minoritate…
Problema e că și pe vremea lui Iliescu exista „coeziune” – a fost votat de 85% din populație. Îndemnurile la „liniște” și „pace” se adresează unei populații obișnuite ca Statul să gândească pentru ea, pentru că așa era în comunism. Acest îndemn la liniște și pace se traduce însă, pentru cei care-l fac, prin dorința de a nu exista altă tabără – m-am crucit de o mie de ori auzind oameni care spun că nu văd de ce trebuie să existe mai multe partide cu procente mari în parlament, când ar trebui să fie unul singur, pentru că altfel „se ceartă” și „nu fac nimic”. Percepția probabil (?) majoritară , este DIN PĂCATE cea de tip HIGHLANDER – there can be only one. La nivel înalt, se fură, și mesajul de pace și stabilitate „noi gândim” transmis tradus corect este de fapt „lăsați-ne să furăm”.
Și mai pervertit este faptul că oricine încearcă să facă ceva împotriva acestei stări de fapt, este imediat etichetat de aceiași „pacifiști” drept fascist, legionar, războinic, conflictual, „duce țara în criză”, și în general mânjit cu noroi de sus până jos. Or, la așa propagandă, post-commies se pricep perfect, având profesori școliți la Moscova.
Într-o țară normală, democratică, conflictul – la nivel de principii, declarații, poziții adoptate, este firesc și mai ales necesar. Două trei partide aflate la puteri apropiate, știindu-se privite de o societate civilă puternică la rându-i, partide care, încercând să le slăbească pe celelalte, își demască unul altora viciile și mârlăniile, spre beneficul practic al celor mulți, acesta este mersul cât de cât normal al lucrurilor. Restul, este cel provenit din utopia că politicienii sunt buni, deci lăsați o singură echipă majoritară să „lucreze” pentru voi …
Da, exista o „majoritate” galagioasa!!!!
Da, cealalta majoritate, cea tacuta, o asculta cineva?
Oare respectam prevederile legilor sau facem numai dupa cum va place, cand va place?
Aceasta este dilema! A fi sau a nu fi!
(ptiu drace ca iar am dat-o spre Anglia, din cauza gandului ce zboara catre Shakespeare…)
Nu am facut un indemn la pace si liniste din punct de vedere POLITIC. Lucrul acesta e de altfel foarte periculos. Pentru ca dezbaterea politica sa poate fi intr-adevar o confruntare de idei si solutii la problemele tarii, trebuie sa-i asiguram conditiile necesare. CONSENSUL SI COEZIUNEA SOCIALA fac parte din aceste conditii. Cum putem sa avem politici coerente in educatie, de exemplu, daca noi ramanem atat de divizati ? In aceste conditii, respingem de multe ori si ce este bun, numai pentru ca vine de la partea adversa.
Povestea mea din acest articol exprima alegoric ideea de responsabilitate, asa cum apare ea in societatea romaneasca de azi. Respingerea oarba a normelor (indiferent care ar fi) e, din punctul meu de vedere, un act de iresponsabilitate. Eroul din istoria aceasta e cat se poate de real, are aceeasi varsta cu mine si, cel putin in prima parte a existentei sale, a urmat un program de formare ca si al meu. Isi permite totusi, cu nonsalanta, sa ignore faptul ca in limba romana ar exista reguli de scriere, convenite de mai multe institutii care au aceasta responsabilitate. Ca a gresit in scrierea unui nume, nu e o problema, cu totii gresim. Raspunsul lui aceasta greseala e insa de condamnat. Ar fi putut foarte simplu sa zica ceva de genul: „M-a luat engleza pe dinainte, asta e. Fireste ca in romana e vorba de don Quijote.” N-as mai fi scris povestea pentru ca nu mai era nimic de zis. Asa insa, comportamentul lui fata de limba romana si regulile ei mi-a amintit izbitor de comportamentul celor doi care au pus tara pe jar la vreme de canicula fata de Constitutia tarii.
Sunt dezamagit ca nu ai gasit de cuviinta sa relatezi nici o discutie despre CCR.
Sa indrept eu putin din eroare: iata un produs al activitatii lor, „pontuit” de un grup romanesc, pe albumul „Va fi, Lazaroiule, va fi!”
http://www.youtube.com/watch?v=Bdai_1LlSA0
Ca referinta adaug si versiunea finala trimisa la Metronomul oficial: http://www.trilulilu.ro/video-muzica/roata-alt-psalm