vineri, martie 29, 2024

… De unde si pana unde “Daca SUE nu e, nimic nu e?”

… e lucru bine stiut : la disperare, oamenii tind sa accepte inacceptabilul –  accepta sa-si toarne parintii, sa strige « heil Hitler », sa practice canibalismul, uciderea, pruncucidera si cate si mai cate. Prin definitie, insa, disperarea e subiectiva. Te poti simti disperat pentru motive care, in ochii altora, pot aparea drept simple rasfatari. Disperarea unui roman sarac nu are aceeasi parametri obiectivi (care vor fiind astia ?) precum disperarea unui american sarac, iar amandoua la un loc nu se pot compara cu suferinta unui sarac din Somalia. Disperarea lui Mircea Cartarescu, simtindu-se incapabil sa-si termine trilogia, e greu de comparat cu disperarea Oanei Zavoreanu ca n-a avut orgasm. Subiectiv, insa, toate sunt disperari – si toate produc efecte in aceeasi masura.

Evident, o noua disperare bantuie acum Europa : Europa. Daca e sa ne luam doar dupa ultima suta de ani (dar putem merge inapoi pana pe la 1300), disperarea in sine nu e nimic nou. Aparent cel putin, functioneaza aproape cicilic, cu valuri de dragoste si ura succedandu-se intr-o alternanta ce s-ar cuveni sa ne puna pe ganduri. Daca ne grabim inca o data sa salvam – degeaba – Europa de sine insasi ? Se vorbeste acum, tot mai insistent, in termeni disperati, despre nevoia trecerii de la Uniunea Europeana, la Statele Unite ale Euopei. Presedintele Basescu l-a dat drept exemplu pana si pe Churchill, care (curios ca n-a observat nimeni pana acum), era pentru o Europa Unita dar fara Marea Britanie ! Restul politicenilor locali, y compris Melescanu, nu ne intereseaza pentru moment.

Avem asadar, ca romani si europeni, o agenda extrem de incarcata : regandirea sistemului electoral, regandirea Consitutiei, regandirea Europei si a rolului Uniunii Europene in lume, etc. O agenda facuta, insa, la disperare, fie si din motive bune, poate sa ajunga la rezultate catastrofale. Daca nu ma credeti, uitati-va in istorie : drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Da, Europa e acum in criza dupa cum in criza e o lume-ntreaga. Nu, situatia Romaniei nu e, din acest punct de vedere, speciala, dupa cum nu e nici situatia Europei sau a SUA. Si nu, nu e catusi de putin sigur ca (1) Europa a pierdut pe termen lung competitia impotriva Americii, fiindu-i rezervat rolul muzeografic de « Batrana Doamna », dupa cum nu e catusi de putin sigur ca (2) America a pierdut competitia impotriva Asiei in general si a Chinei in particular.

Sa le luam pe rand, in sens invers, cu toata inocenta non-specialistului. (2 – a) Nu exista o « Asie » in general, cel putin cata vreme exista o Republica Populara Chineza. E ca si cum ai vorbi despre o Europa Unita in conditiile existentei Pactului de la Varsovia. (2 – b) Oamenii care, chiar daca nu stiu istorie, mai au cat de cat memorie, isi vor mai aminti, cu siguranta, despre « miracolul japonez », « tigrii asiatici », s.a.m.d. Specialistii au scris munti de carti pe chestia asta, managerii au implementat « filosofia orientala » in fabrici. Dupa care de miracolul japonez in particular si cel sud asiatic in general daca nu s-a ales praful, nici departe n-a fost. Alti specialisti (ba, uneori, chiar aceeasi), alti munti de carti. China are acum parte de muntele ei, favorabil. Tare mi-e insa teama ca i se pregateste un al doilea, cu versantul insorit pe partea cealalta. (2-c) Nu poti cladi o supra-putere pe spinarea altora. Iertata-mi fie remarca proasta, dar japonezii n-au inventat tranzistorul. L-au imbunatatit. (2-d) Pana chinezii si japonezii si coerenii, etc emigreaza in America, nu invers, n-are rost sa bocim mortul.

Folosesc tuse groase, stiu, dar o fac in speranta ca veti prinde ideea.

(1 –a) Moartea Europei a fost proorocita cu mult inaintea aparitiei Uniunii Europene. Argumentele aduse au fost, de multe ori cat se poate de pertinente. Pardalnica de realitate, insa, s-a incapatanat sa le refuze de fiece data. Simplu spus, Europa a devenit o idee – ideea care le-a nascocit pe toate celelate, y compris America sau Asia. Or ideile nu pot muri. E nefiresc sa vorbesti despre moartea ideii de politica, filosofie, stiinta, in continentul care a dat nu doar conceptele ci si cuvintele pe baza carora functioneaza, de bine, de rau, o lume-ntreaga. Si cu asta ajungem la (1-b) :  Cum poate, totusi, muri o idee ? Cum poate fi ea ucisa ?

Raspuns : Nu poate, dar unii se pot stradui. Specialistii. Realistii. Eficientii. Ca si conservator, de astia mi-e cel mai frica. Astia sunt adevaratii idealisti. Un idealist, constient ca e idealist, paseste mai cu fereala, pipaie drumul cu piciorul descult. Stie ca pe aici n-a mai fost nimeni, deci se cuvine, ca prin jungla, sa fie atent. Realistul, pe de alta parte, n-are probleme din astea. El e convins ca merge pe un drum asfaltat si tot ce mai trebuie sa faca e sa darame cateva case, rada cativa munti, arda cateva case, sape cateva tuneluri si gata autostrada ! Cand presedintele Basescu vorbeste despre necesitatea crearii unor State Unite ale Europei, e, inca o data, realist. Eficient. Dincolo de petardele politice, avem aici de-a face cu un mod de a gandi. Eficient. Votul uninominal pur si dur, parlamentul unicameral, bi-partidismul, presedintele-jucator, s.a.m.d., se inscriu cu toatele pe aceeasi directie – simplificarea si eficientizarea actului de guvernare.

Am tot spus-o de cativa ani, dar inca nu obosesc s-o repet : din acest punct de vedere diferentele dintre Basescu (sau Valeriu Stoica) si Dinu Patriciu nu sunt nici pe departe atat de mari pe cat s-ar putea (putut ?) crede. (In ultima vreme, pare-se ca lucrurile incep sa se limpezeasca, macar din acest punct de vedere.) Ciorovaila dintre cele doua tabere n-are nimic de-a face cu principiul – politica drept guvernare eficienta a resurselor – ci cu modalitatile de a ajunge acolo. Astea-s detalii. Or noi aici, vorbim despre principii.

Principiul unei Uniuni Europene create pe baze strict economice nu tine, cum n-a tinut nici in cazul Statelor Unite ale Americii. Asta e limpede pentru orice idealist, dar greu de pricpeut pentru realisti. Lasam la o parte evidenta : Europa nu poate repeta experienta SUA fara riscul de a se intoarce in istorie. Daca Europa vrea sa ramana Europa, atunci trebuie sa faca ceea ce stie ea mai bine. Sa faca ce se pricepe – lucruri nemaivazute si nemaiauzite. Asta a facut de vreo 2500 de ani incoace, asta trebuie sa faca si in mileniul al treilea.

Daca nici acum nu ma credeti, haideti inapoi in istorie, la mult slavitul astazi « model american » – genial la vremea respectiva, ma grabesc sa aduag. Istoric vorbind, insa, se cuvin a fi facute cateva observatii :

–          Noua versiune a SUA, cea pe care o stim astazi, de dupa castigarea independentei (definitia negativa – « noi nu suntem britanici ») si de dupa Articolele Conferatiei, a aparut tot ca urmare a presiunilor economice. Nu intru in detalii, se cunosc. DAR :

–          Pana si atunci, discutia despre noua constitutie a avut loc in spatele usilor inchise. Si, in ciuda faptului ca delegatii se retrageau in fiece seara in crasmele din Philadelphia, consumand cantitati impresionante de alcool (nu va dau cifre, sa nu va sperii, dar exista), nici un cuvintel, nici un zvon, nu a razbatut spre marele public. Ingaduiti-mi sa cred ca asa ceva n-ar mai fi posibil astazi.

–          Pana si dupa adoptarea variantei finale a Constitutiei, dezbaterile au fost extrem de aprinse, cu Anti-Federalistii (botezati asa prin ricoseu, simtaizantii Constitutiei fiind primii care au adoptat numele de « federalisti », obligand astfel tabera adversa se defineasca drept « anti-« ) avansand argumente extrem de pertinente. Multe dintre ele s-au dovedit valabile in timp. Problema anti-federalistilor, insa, era ca erau buni la critica si cam atat. Prea  fragmentati, n-au fost in stare sa propuna o alternativa coerenta. Asa ca istoria i-a penalizat fara mila.

–          Pana si atunci, adoptarea Constitutiei n-a fost supusa refernedumului – unde ar fi cazut – ci adunarilor constituante din fiecare stat.

–          Pana si atunci, nu era nevoie de unanimitate din partea statelor – n-ar fi avut-o. A fost un razboi la cutite, dar un razboi care a meritat.

–          Pana si atunci, Statele Unite ale Europei nu au devenit Statele Unite ale Europei decat dupa cel mai sangeros razboi din istoria Americii – cel civil, in care au murit mai multi americani decat in toate razboaiele purtate de SUA pana acum laolalta ! Imaginati-va ca intr-o singura batalie, ce a durat doua zile si jumatate, cea de la Gettysburg, au murit vreo 50,000 de oameni. Comparati cifra de atunci cu cele 2800 de victime de la World Trade Center, si populatia SUA de atunci cu cea de acum. Vi se va ridica parul pe ceafa – si pe buna dreptate. « Adevaratele » State Unite ale Americii au avut nevoie de ceva mai mult decat de economie pentru a ajunge SUA. Au avut nevoie, printre altele, de un Lincoln si de cuvantarea lui de doua minte de la Gettysburg. Asa s-au facut SUA. Cu inima. Nu cu glontul, nu cu dolarul. Cu inima.

Ce sanse are astazi, in aceste conditii, Europa sa refaca experienta Statelor Unite ale Americii ? Si ce haz ar mai avea ? Iata de ce sunt europenist dar ma oripileaza idea unor SUE. Noi, ca europeni, nu suntem epigoni. Pur si simplu, nu ne sade bine. Nu ni se potriveste. De fiecare data cand am incercat sa aplicam retele altora, ni s-a infundat. Altii copiaza Europa, nu invers.

Toate prostiile si mizeriiile pe care le-am facut de-a lungul timpului – au fost ale noastre – made in Europe. Dar asa au fost realizarile, fara de care lumea de astazi ar fi de neimaginat.

Haideti, asadar, sa fim realisti cu adevaratelea. Sa fim conservatori.

Ati vazut ce penibil arata o batrana doamna vopsita, imbracata in sort ?

Ca europeni, meritam mai mult. Lumea merita mai mult. Batrana Doamna nu si-a dat inca suflarea, chiar daca n-o sa se apuce acum de aerobic american si de scobit in nas.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Pana si atunci, Statele Unite ale Europei nu au devenit Statele Unite ale Europei decat dupa cel mai sangeros razboi din istoria Americii – cel civil, in care au murit mai multi americani decat in toate razboaiele purtate de SUA pana acum laolalta

    cred ca s-a strecurat o greseala. nu trebuia sa fie S.U.A.?

  2. Agenda noastra publica este plina cu orice, mai ales vorbe, si lipsita de (mai ales) fapte. Nici macar vorbele nu sint pe directia pe care ar mai putea rezolva cite ceva pentru noi, contribuabilii. Vorbim teoretic despre Statele Unite ale Europei, dar nu stim ce inseamna asta pentru noi, pentru ca noi nu stim ce inseamna statul roman pentru noi. Politicienii nostri nu se obosesc sa explice nimic despre nimic, pentru ca nici ei nu inteleg, ei numai vorbesc, mult si prost.

    Cit despre lupta dintre SUA si SUE pentru suprematie, Alan Greenspan tocmai ne-a explicat ca euro e in pericol, evaluind cu mare doxa paiul din ochiul vecinului prin prisma birnei din ochiul propriu.

    Noi europenii (bah!), si in particular romanii din Europa, avem o problema: straturi peste straturi de organizatii, perlamente, agentii, guverne, politicieni si sefi de tot felul care nici ei nu stiu ce vor, care chiar daca discuta impreuna se inteleg separat mai totdeauna, si ce se trade-uieste (scuzati barbarismul) este de fapt ce li se arunca in ochi contribuabililor pentru contributia lor.

    Deci la nivelul meu de Mitica, care ar fi diferenta in bine daca una sau daca alta?

    Fluieras Mitica

  3. Daca privim presa internationala: americanii zic ca zona EURO mai are putin si da coltul, europenii afirma ca America este practic in faliment. Ori sunt ambele parti „bete” ori se privesc una pe alta folosind „ochelari” ( principii ) diferite.
    Poate rezista Europa in forma de acum? Greu de raspuns. Dar stim ca avem niste sanse: productie inca se face in Europa si inovatia/cercetarea este puternica. Partea rea este ca ambele sunt concentrate in citeva tari din centru.
    Ce este clar: SUE nu se poate realiza de buna voie. Europa este suma de culturi, cu ceva valori comune dar totusi culturi diferite greu de comasat impreuna, nu prea exista acea „inima” care sa uneasca si nici un pericol iminent ( doar poarte islamul ).
    Una peste alta, Europa nu a fost prea curajoasa, poate dor cu exceptia Angliei si a Germaniei, asa ca nu sunt, istoric vorbind, motive sa credem ca acum se vor lua niste decizii neasteptate. Mai probabila ar fi o organizare sub comanda Germaniei decit SUE, cel putin in viitorul apropiat.
    Poate SUE se poate realiza de catre birocrati, pe usa din dos, in citiva zeci de ani merging pe idea de federalizare si cu Euro ca moneda comuna.

  4. Un text bun, dar sufera de acelasi pacat ca si cuvantarile lui Basescu: nu expliciteaza distinctia notabila dintre actuala entitate suprastatala UE si preconizata SUE; nu’i vorba aici de a copia modelul american, caci nu au inventat americanii roata federativa, ci de a stii cu precizie daca o eventuala federalizare ne’ar aduce niscaiva beneficii, unde acel ‘ne’ desemneaza dupa caz cetateanul roman sau pe cel european; disperarea impinge exclusiv clasa politica extrem de imobila a statelor mici, pardalnice si puturoase la acte extreme precum reclamarea unei capitulari premature, caci aceasta ‘federatie’ pusa pe tapet de Basescu nu are la baza un proiect veritabil de federalizare, ci o cedare lasa in fata difilcultatilor economice; mai disperati decat cetatenii simpli sint politrucii incapabili sa gestioneze bugetul public national si, ca atare, dispusi sa transfere responsabilitatea necesarelor reforme catre alte zari, in portofoliul unor potentati indepartati, pentru ca federalizarea de care se vorbeste nu este altceva decat o intarire a unitatii si centralismului fiscal, or, o federatie in sens clasic nu presupune neaparat o degrevare a autoritatilor locale/nationale de obligatiile administrarii bugetelor, ba chiar indraznesc sa sugerez ca acest model nu este cel american originar, ci cel sovietic, al federatiei cu nucleu central dur care concentreaza atat puterea politica, parghiile economiei, politica externa si de aparare.

    am fi putut avea deja o federatie europeana daca nu ar fi primat in mentalul colectiv european exceptionalismul continental de care vorbiti si dumneavoastra; politrucii europeni simt ca trebuie sa nasca permanent institutii si proiecte cat mai originale, mai nastrusnice, mai complexe. Autoinsarcinarea atinge cote absurde in momentul in care se prezinta publicului ca autori ai unei reforme institutionale ce le consacra demisiile drept mostre de ingeniozitate si intelepciune politice. Pentru ca nimeni in Romania nu este capabil sa propuna o reforma radicala a aparatului administrativ si a sistemului de asigurari de stat [ce loveste continuu in ordinea proprietatii private], cineva a descoperit ca poate transforma impasul, sovaiala si lasitatea intr’o oportunitate politica de a clama un unionism desantat.

    O federatie autentica comporta un set minimal de valori ca temei al unei politici externe si de aparare comune, or, desi numitor-comun axiologic putea fi decelat cu usurinta in urma cu 2 decenii, federalizarea nu s’a intamplat, in principal datorita intereselor divergente ale politrucilor ce au dictat TUE; sentimentul de disperare si grijile care unesc acum in cuget elita politica europeana determina, iata, nu o asezare lucida la masa negocierilor pentru proiectul unei noi constitutii, ci precipitari irationale si imprastiate pe la colturile continentului, unde deficitele bugetare au bagat in sperieti partidele lipsite de substanta si viziune politica.

    Ca eurofil si federalist gasesc jenanta si contraproductiva campania unionista recenta, atat de pe la noi cat si bajbaielile de la centru, unde se coace de ani de zile o guvernanta economica insa fara niciun succes notabil. atat regionalizarea [adica reconfigurarea inutila a administratiei] cat si cedarea suveranitatii fiscale si monetare nu fac decat sa dauneze curentului politic federalist, caci toti acesti politruci angrenati intr’un unionism pompieristic, de fatada, nu au habar de federalism, nu activeaza politic in directia unei proiect constitutional de tip federalist [era foarte simplu ca Basescu de pilda sa propuna Parlamentului European sau sa convoace o intrunire ‘la nivel inalt’ unde sa se discute o schita de proiect si nu sa amageasca si discrediteze o idee politica prin introducerea ei intr’o falsa dezbatere: in care exista un singur interlocutor, domnia lui].

  5. simate domn Fumurescu, cu tot respectul. Emotional e posibil sa va inteleg. Am cateva ganduri care nu se potrivesc: A. exista un exemplu de integrare excelenta (cam uitat) BENELUX si care nu dateaza de ieri. B. numai „consideratii de maidan” au impiedicat Europa cu doua viteze si se pare ca Sarko si Merkel s-au hotarat sa treaca peste asta, iar daca incepe bine coagularea va fi mai rapida decat vor scepticii. C. Forta economiei USA consta in flexibilitatea (ce are drept cauza si efect imensitatea) pietei interne. Noi din exterior vedem cateva multinationale si nu vedem sutele de mii de firme ce se nasc anual si capata -rapid- dimensiuni enorme pe seama pietei interne, pt. ca mai apoi, UN INFIM procent sa iasa pe piete externe in primul rand NAFTA. D. imi permit sa cred ca forta Chinei se bazeaza pe forta de a avea un „miliard” de iobagi prost platiti si pe sumele enorme adunate LA STAT din diferentialul de manopera. E. tigrii asiatici si miracolul japonez erau si au fost posibile din cauza inchistarii lui Mao. F. revenind la RO: ori firmele ajung la talia necesara (chiar si network de IMM) ori vom avea actionari NUMAI straini la manopera romaneasca. PS. ca T.Basescu trebuie injurat e o axioma de presa. Si daca s-ar fi declarat impotriva SUE tot aceleasi persoane l-ar fi injurat.

  6. dle Alin. Emotional va inteleg. Exemplul Benelux contrazice concluziile Dvs. Iar daca UE nu facea ENORMA eroare sa aduca UK inauntru era de mult integrata. Si exista deja curente de gandire care fie vor sa „elimine” UK din UE fie sa demareze Europa cu 2 viteze si cine va dori sa participe bine (Sarko si MErkel exact asta fac).

  7. PS. Forta economiei USA se datoreste ENORMEI piete interne, care-i aduce si flexibilitatea necesara. De cate ori s-a prezis moartea USA o revolutie tehnologica le-a permis sa mai faca un urias pas inainte. China a acumulat munti de cash LA STAT prin diferentialul de manopera intre plata „iobagilor” si incasarile din export. Iar Japonia si tigrii au inflorit prin Mao care a tinut China in lagar. NU EXISTA uniuni prin inima (Liga Aaaba, Republica Araba Unita, …) daca tesutul economic nu se poate integra.

    • Nu vreau sa fiu carcotas, dar B-ul din Benelux nu vine de la Belgia, unde flamanzii nu mai vor sa se „integreze” cu valonii si tare ar vrea sa se desparta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro