Democratia si memoria sunt inseparabile. O democratie fara memorie este una decerebrata, subreda, extrem de vulnerabila. Titlul acestui articol este al unui tablou de Gauguin si capteaza exact aceasta problema. Tocmai din acest motiv sunt cat se poate de necesare dezbaterile despre un trecut care este departe de a fi disparut. Pe forumul de pe platforma “Contributors” a postat doua comentarii istoricul Alexandru R. Florian. Intre altele, domnia sa sustine ca, daca as fi fi fost acceptat in structurile invatamantului superior din Romania, n-as mai fi plecat din tara si n-as fi devenit un “fals disident”. Propune asadar o fictiva biografie contrafactuala pentru a o nega si a o desfigura pe aceea reala. Mai sustine el ca in scrierile mele as “terfeli” diverse persoane. Public raspunsurile mele sub forma a ceea ce, in chip neasteptat, a devenit acum o scrisoare deschisa. C’est toi qui l’a voulu, Georges Dandin…
Stimate domnule Alexandru Florian,
Nu stiu ce va ingaduie sa ma tutuiti pe un forum public si sa folositi un ton insultator, mai ales utilizand o adresa de e-mail care nu cred ca este destinata unor asemenea scopuri. Daca va referiti cumva, in comentariul Dvs, la profesorul de socialism stiintific Radu Florian, unul dintre cei mai infocati stalinisti din anii 50, ca o “persoana pe care o terfelesc de ani de zile”, v-as indemna sa va moderati tonul. Este adevarat ca in anii 70 profesorul Florian a adoptat pozitii mult mai putin rigide decat mai devreme, mergea si el in pas cu timpurile, se “de-stalinizase” mental. Nu stiu sa fi regretat vreodata public propria participare la orgiile ideologice staliniste. Nu ma refer la condamnari abstracte, ci la referinte precise la propriile texte si fapte.
In plus, este adevarat ca nu a cantat osanale peste masura liniei oficiale. Dar nici nu s-a delimitat de acesta de o maniera explicita, nu stiu sa fi trimis in Vest macar un text critic, fie si sub pseudonim, a continuat sa fie un “intelectual organic” al PCR. Daca nu minte (si de ce ar minti pe acest subiect?), dl Stefan Andrei spune ca se vedeau si conversau. Despre ce? Banuiesc ca nu despre teatru.
Mai putin vocal decat un Ion Tudosescu, mai cultivat decat un Vasile Nichita, poate mai temerar decat un Ion Ianosi, dar coleg, pe “frontul stiintelor sociale”, cu acestia. Sa tii, vreme de decenii, cursul de socialism stiintific la cea mai ideologizata facultate a invatamantuolui de stat din Romania, chiar la Sectia de Filosofie, insemna ca, in chestiunile esentiale, “prezentai incredere”. Ca o facea cu oarecare gratie gramsciana , este incontestabil. Va asigur ca nu scriu “numai dupa ureche”. Daca va referiti la profesorul Ion Ianosi, iarasi, mai sunt destule de adaugat. Si nu dintre cele care sa-l aseze pe un piedestal al spiritului critic si al onoarei. Ori poate va referiti la “terfelirea” premierului plagiator? Ori la “terfelirea” ministrului negationist al Holocaustului Dan Sova, in a carui “apostazie”, rezultata, se spune, dintr-o meteorica vizita la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, pareti a crede? Din nou, stimate domnule Alexandru Florian, putina prudenta nu strica.
Ceea ce stiu sigur este ca nu va referiti la ce-am scris despre profesorul Tudor Bugnariu, et pour cause:
http://lapunkt.ro/2013/01/24/lucian-blaga-tudor-bugnariu-si-totalitarismul/
http://lapunkt.ro/2013/01/31/despre-marxism-si-comunismul-din-romania/
Daca tot este sa fim exacti, stimate domnule Alexandru R. Florian, nu am candidat niciodata pentru un post la vreo catedra de socialism stiintific. Nu am batut la portile Academiei “Stefan Gheorghiu”. Am participat la un concurs la catedra de materialism dialectic si istoric (filosofie marxista) la Institutul de Constructii din Bucuresti in 1978. Terminasem, cum sunt sigur ca stiti, sociologia ca sef de promotie in 1974. Un decret care v-a lovit ulterior si pe Dvs, m-a impiedicat sa raman asistent la catedra de sociologie a Universitatii din Bucuresti. Din cate stiu, am obtinut media maxima la acel concurs, dar Centrul Universitar de Partid Bucuresti, prin sinistra Olivia Clatici, s-a opus angajarii mele. Nu doresc sa intru in amanunte, dar a fost un soc pentru mine.
Pomeniti unele nume. Cine a citit ce-am scris despre profesorul Ovidiu Trasnea, stie ca nu l-am idealizat. Dar, atunci cand alti profesori de la filosofie (C. Nicuta, N. Bellu etc) au refuzat sa-mi fie conducatori de doctorat (in 1975), Ovidiu Trasnea a facut-o. La examen, am prezentat un proiect de teza si o bibliografie care includea numele Hannei Arendt si al lui Raymond Aron. Din comisie facea parte si tatal Dvs. A fluturat dispretuitor pagina cu acea lista de carti si m-a intrebat ce legatura au acestia cu chestiunea Noii Stangi. Regret ca trebuie sa vi-o spun, dar in amintirea mea nu a ramas ca un intelectual deschis spre dialog. Calm, profesorul Trasnea a spus ca nu e cazul sa ne blocam in fleacuri. Sunt lucruri, domnule Florian, care nu se uita. Ovidiu Trasnea mi-a daruit cartea lui Martin Jay, “The Dialectical Imagination” si trilogia lui Leskek Kolakowski (o carte care, macar in traducerea romaneasca, banuiesc ca va este draga). Iarasi, sunt daruri care nu se uita. Nu mi-a impus niciun fel de concesii propagandistice in teza si mi-a luat apararea la sustinere impotriva insinuarilor lui Gh. Al. Cazan, pe atunci pro-decan sau decan, oricum stab pe linie de partid.
Subiectivi, vrem sau nu vrem, suntem cu totii. Sau, spre a relua un vers celebru din “Levantul”, “toti suntem melodramatici” Nu am pretins in viata mea ca am fost disident. Dar am transmis la postul de radio Europa Libera incepand din 1983, am colaborat intens cu alte posturi de radio occidentale, am fost pe listele de “inamici inveterati ai regimului” (dl Radu Ioanid va poate spune exact ce gandea generalul Aristotel Stamatoiu despre mine) si am fost redactor al revistei “Agora” condusa de Dorin Tudoran (scriitorul va poate confirma acest lucru, puteti citi si ce scria Virgil Ierunca despre aceasta tribuna a exilului democratic romanesc, folosind linkul de mai jos). Am scris critic despre regimul Ceausescu in “New York Times”, “Problems of Communism”, “Christian Science Monitor”, “L’Autre Europe”, “Telos”, “Orbis”, “Les Temps Modernes”, “East European Reporter”, “Kontinent” etc Consecintele asupra familiei mele aflata in Romania poate le cunoasteti, poate nu, dar va asigur ca nu au fost nici neglijabile, nici agreabile. Nu voi insista asupra amenintarilor primite de mine in SUA (evident, nu doar de mine, ci si de alti membri activi ai exilului).
As mai adauga ceva: Dvs credeti ca daca ajungeam asistent, as fi fost un sclav fericit al regimului. Indraznesc sa va spun ca gresiti. Sunt destule exemple pe care vi le-as putea da de oameni care aveau pozitii relativ comode in sistem si totusi au plecat. Nu ma indoiesc ca numele lui Sergiu Verona va este cunoscut. Este nevoie de o scurta biografie a sa aici? Nu beneficia Verona, cercetator principal gradul I cu rang de profesor la “Stefan Gheorghiu” de suficiente avantaje materiale si sociale oferite de regim? Nu era unul dintre apropiatii lui Stefan Andrei? Si totusi a plecat. Dupa care a plecat si cumnatul sau, istoricul Radu Ioanid. Numele lui Robert Deutsch nu va este, banuiesc, necunoscut. Ori al lui Ionita Olteanu, economist important al regimului, ramas in Germania in 1988 sau 1989. Nu a ramas Constantin Alexandroaie in Occident?
http://www.europalibera.org/content/article/24094712.html
Nu am scris nimic despre dl Mihai Milca in calitatile sale de profesor si de autor. M-am referit strict la numirea sa pe un post (director general pentru relatii externe, parca, la ICR Marga) in care ar trebui sa se afle persoane nesuspectabile de colaborare cu aparatul de Securitate al dictaturii comuniste. Functia e care a detinut-o la Roma (director al Bibliotecii Romane din Roma) implica, din cate stiu (si cred ca stiu bine) o asemenea colaborare (vorbim de perioada 1987-1989). In clipa caderii dictaturii, existau, din cate stiu, doua Biblioteci Romane in Vest: cea de la Roma, condusa de dl Milca, si cea de la New York, condusa de dl Andrei Busuioceanu. Dl Busuioceanu a fost rechemat la Bucuresti, in “centrala”, ca si dl Milca, imediat dupa 22 decembrie 1989. Dl Busuioceanu a revenit in Statele Unite in 1990, ca atasat cultural la Washington. A ramas definitiv in Statele Unite (nu e cazul sa intru in detalii). Motivele sunt legate de ceea ce-am scris mai devreme. Dl Busuioceanu a decis sa rupa definitiv cu un trecut tenebros. Cred ca veti fi de acord cu mine asupra acestui punct, anume necesitatea de a numi in functii atat de importante oameni fara probleme precum cele amintite aici. In rest, ii doresc d-lui Mihai Milca numai bine.
Ajuns in Occident, nu am ezitat sa spun ceea ce credeam despre comunism si despre regimul Ceausescu. Altii taceau in acei ani, chiar daca se aflau in Occident. Nu-i judec, nu-i condamn, constat. Cum v-am mai spus, ar fi bine sa nu va grabiti cand faceti asemenea afirmatii. Nu de alta, dar alunecati inspre ridicol si e pacat. Oricum, va multumesc ca mi-ati oferit sansa scrierii acestui text. In fond, i-am raspuns si Ioanei Pintilie, suparata ca “am terfelit” memoria tatalui ei. Adica a lui Pantiusa. La fel, i-am raspuns Taniei Podoleanu, nepoata Ghizelei Vass. Textele sunt incluse in volumul “Lumea secreta a nomenclaturii” (Humanitas, 2012). Ca istoric al uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria umana, ca director general al Institutului „Elie Wiesel”, poate gasiti ragazul sa aruncati o privire prin carte. Compasiunea pentru victimele ambelor totalitarisme este o calitate pe care, sunt convins, o pretuiti si o respectati.
Cu deosebit respect pentru institutia pe care o conduceti,
VT
Da, interesanta invocarea lui Ovidiu Trasnea in acest context „dusmanos” si incleiat, nu de alta, dar absolventi de la sociologie de atunci vorbesc de Trasnea ca un intelectual liberal si pragmatic…atit de pragmatic incit se pare ca avea un fel de pepiniera – daca pot sa-i spun asa – de „cadre” la fel de scolite si pragmatice, cu scopul de a livra anumite servicii….
http://www.contributors.ro/cultura/politologie-si-conformism-in-%e2%80%9eepoca-de-aur%e2%80%9d-cazul-ovidiu-trasnea/
Pozitia d-lui Florian imi pare simptomatica. Poate ca intr-adevar nu mai exista speranta pentru Romania.
„Din cate stiu, am obtinut media maxima la acel concurs, dar Centrul Universitar de Partid Bucuresti, prin sinistra Olivia Clatici, s-a opus angajarii mele. Nu doresc sa intru in amanunte, dar a fost un soc pentru mine.”
Iata ca insuccesul de atunci v-a propulsat in cariera, lumea a cistigat un istoric al comunismului, iar tara a beneficiat de expertiza dumneavoastra.
Defaimatorii trebuie sa manince si ei o piine, trebuie sa-si apere lasitatile, sa-si cultive reciproc admiratia pentru mediocritate, sa-si justifice cumva transferurile in barcile puterii.
Iar propozitia dumneavoastra de inceput surprinde o relatie exceptionala intre evolutia societatii si oameni: „Democratia si memoria sunt inseparabile”
domnulr Tismaneanu, sincer, nu inteleg de ce va obositi cu aceste cauze? Nu merita, eu in locul dvs. pastram in relatia cu Romania doar legatura de familie. Cu noroi se va tot arunca, nu veti putea raspunde fiecaruia. Nu merita!
Ba cred ca merita sa li se raspunda! Altfel moroii ajung chiar sa creada ca au invins. Si asta chiar ca nu se merita!
Cred ca situatia e mult mai grava decat vrem poate s-o acceptam. Din ce in ce mai multi oameni de buna calitate stiintifica/culturala -spuneti-i cum vreti- care pana mai ieri mai aveau inca o retinere in a se manifesta deshis pro restauratie, pro revenire la metastaza iliesciana, au aruncat in sfarsit ultimul val si-si exhiba vocal portretele a la dorian gray.
Ni se spune aproape in fiecare zi cu tot mai multa vigoare si cu tot mai putina rusine sa tacem, sa ne cunoastem locul; noi veneticii nu meritam altceva decat sa ne ascundem in vagauni caci acum e timpul lor, al celestilor, al reinventatilor pe rit national comunist. Daca un prof. univ. dr. veritabil ca Emil Constantinescu accepta sa se injoseasca respirand acelasi aer cu conf. dr. Viorel P. si cu prof. repet. George Laurentiu A., de ce sa ne mai mire rabufnirile esalonului doi?
Sa ne bucuram cit mai putem, caci va fi mult mai rau.
Multumesc pentru comentariu. Intre timp, o confirmare a articolului precedent, cotidianul nistorescian a preluat mizeriile mercenarului Cristea din observatorul simoncian.
In articolul sau din Evenimentul Zilei, Mircea Mihaies scrie: “Semnalez un furt de identitate: cineva care semnează cu numele Radu Călin Cristea publică în Observator cultural un articol defăimător, de-o virulenţă stalinistă temeinic însuşită, la adresa lui Vladimir Tismăneanu. Cum semnatarul nu poate fi autorul monografiei dedicate cândva lui Emil Botta, mă întreb cine e uzurpatorul. Gurile rele spun c-ar fi un pupincurist uslaş aciuit pe la CNA.” Nu e nimic de adaugat.
SENATUL EVZ. Calamităţi politice şi morale – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-calamitati-politice-si-morale-1022092.html#ixzz2JspK584m
tangential, domnule tismaneanu, credeti ca postul ocupat de domnul presedinte la anvers , acela de „atasat comercial”, nu implica o colaborare(cel putin) , daca nu o functie cu( sau in) aceeasi institutie pe care a condamnat-o mai tarziu? (si pentru asta,merita respectul nostru. pentru altele mult mai putin!)
Presedintele Basescu merita respectul nostru mai ales pentru condamnarea Comunismului! Apoi pentru incercarea de a a crea , pentru prima data dupa 89 un stat democratic, institutii ale statului independente politic si pentru loialitatea cu care a condus Romania in timpul celor doua mandate. Ce a facut la Anvers, poate ne spuneti dumneavoastra daca aveti cunostinta de vreun fapt concret. Mi se pare insa obraznicie sa acuzi un presedinte facand presupuneri, in timp ce altul, cu morti la activ sa fie ridicat in slavi de catre „supusi” in timp ce face pe „lupul moralist” la televizor.
Lucrez si eu in marina, si am prins cativa ani ai comunismului. Din cate imi aduc aminte, atunci comandantul si telegrafistul trebuiau sa fie membrii PCR prin natura functiei. Toate comunicatiile aveau loc prin intermediul telegrafistului, si bune, si rele si secrete..mai mult sau mai putin. Deci trebuie sa tragem concluziile…
Bineinteles ca presedintele a fost agreat de securitatea comunista. Putem fi siguri ca a fost verificat si ras-verificat.
Asta nu sterge cu nimic pacatele de moarte ale securitatii. Nici pacatele colaboratorilor securitatii nu pot fi sterse utilizind prestigiul presedintelui Romaniei. Este uimitor cum v-a trecut prin minte sa justificati faradelegile securitatii, josnicia colaboratorilor, folosindu-va de presedintele Romaniei.
Cei ca dumneavoastra nutresc nostalgia patriotismului fostei securitati. Dar patrioti au fost chiar si Ceausescu, si Gaddafi, si Hitler si Pol Pot sau Stalin. Dragostea de tara nu scuza ororile. Genocidul se savirseste din multa ura fata de oameni si obsesie fata de putere.
Am citit comentariile domnului Alexandru Florian – nu il cunosc, nu stiu cine a fost tatal domniei sale, insa pozitia dumnealui de director general al Institutului “Elie Wiesel” il obliga la un alt fel de comportament, fie si pe forumuri. Cometariile sale se voiau jignitoare si intimidante, dar ele nu denota decat o lipsa de politete jenanta pentru un intelectual in general si cu totul impudica pentru cineva care conduce un institut de cercetare a ororilor Holocaustului si care, teoretic, ar trebui sa stie ce inseamna toleranta.
Domnule Tismaneanu, va inteleg demersurile insa locuim pe acelasi mal al Atlanticului si din aceasta postura imi permit sa va intreb… de unde aveti aceasta energie? Ar fi cu atat mai usor sa va vedeti linistit de viata de aici, in care sistemul politic nu ne influenteaza dramatic viata in loc sa va luptati cu un sistem in care permanent, asa cum scria la un moment dat Richard Wurmbrand „truth is revolutionary. It even revolutionizes its own definition”? Eu nu cred ca pentru domni ca Alexandru Florian sau pentru cei din jurul Observatorului Cultural va conta vreodatata activitatea dumneavoastra stiintifica. Domnul Alexandru Florian mi s-a parut genuin frustrat nu atat de ideile dumnevoastra, cat de felul in care sunteti perceput in lumea academica. Poate ma insel, dar asta a fost senzatia pe care am avut-o. Pe dumnealui si pe cei asemeni domniei sale nu aveti cum sa ii convingeti. Din pacate…
Cum scriam, mesajele au fost trimise de pe o adresa e-mail oficiala, fara o precizare ca reprezinta un punct de vedere personal si nu angajeaza in niciun fel Institutul „Elie Wiesel”, aflat in directa subordonare a premierului Romaniei. Ce sa inteleg eu? Ca se urmareste intimidarea mea? Si-au gresit tinta, atat premierul, cat si subordonatul :) Sincer, ar fi un lucru firesc ca dl Florian sa intervina cat mai curand pe acest forum si sa faca aceasta indispensabila precizare.
Ganduri bune.
da, am inteles din continutul raspunsului dumneavoastra ca asa s-a intamplat. O adresa de e-mail fictiva poate fi activata in mai putin de un minut, este clar ca autorul acelor mesaje a dorit cu adevarat sa ii cunoasteti identitatea. Si da, tonul folosit era menit sa va intimideze (adresarea la persoana a doua, mentionarea covrigilor, etc.) si nu este singurul dupa cate observ mai jos…
O seara mai placuta, domnule profesor :)
Inteleg ca deja a fost depusa o plangere penala pentru VT pentru calomnie. Si…surprize, surprize, numele lui VT apare intr-un dosar la DNA. Ce urmeaza? Detalii in curand.
Cred ca este ca in bancurile cu Radio Erevan: pana una alta, eu am castigat un proces pentru calomnie impotriva lui Gh. Funar si a revistei „Romania Mare”. Tot eu am pornit actiune legala impotriva lui Stelian Tanase pentru publicarea pe blogul sau a unor date personale dintr-un contract cu ICR, inclusiv adresa mea, seria si numarul de pasaport si numarul de cont bancar.
Buna seara. Doua aspecte , cred importante, re. cazul Tanase .
a) pasaportul nu e al dvs. –el apartine guvernului american (cititi in interior). Dvs. sinteti doar titular (un fel de chirias, tenant) . L-ati primit , ca fiecare, pt. a va facilita deplasarile in exterior. Seria si nr. sint stabilite de guvernul american for their records. Ceea ce a facut public Tanase (via Marga) sint informatii considerate confidentiale , protejate de legea americana si, prin conventiile internationale pe care le-a semnat , si de statul roman. Asa se pune problema in cazuri din astea si e un munte de jurisprudenta. Avocatii dvs. pot solicita , la timpul potrivit, ambasadei USA sa trimita un consilier (atasat) la audiere, pt. a prezenta instantei care e treaba , pt. ca si ei, indirect, sint parte vatamata , pt. ca e al lor (guvernul) pasaportul .
b) contul bancar nu e al dvs.–e al institutiei financiare care l-a oferit pt. ca dvs. sa puteti face diferite tranzactii care sint protejate de confidentialitate. . Seria si nr. sint stabilite de ei, pe anumite criterii iar dvs. sinteti , ca si la pasaport , doar chirias (tenant). Totul e scris in contractul pe care l-ati semnat cu banca la deschiderea contului.
Cred ca dvs. intelegeti lucrurile astea , dar e bine sa le spuneti si celor ce va reprezinta –pentru ca aceasta actiune sa nu devina o rafuiala VT–Marga&Tanase ci un precedent si o repunere in normalitate si sincronizare cu regulile internationale. Chiar daca nu ati suferit (deocamdata) pagube palpabile , e vorba de potential damage si pt. asta se cer punitive and exemplary damages.Daca se intampla in USA erau bubuiti de nu se vedeau.
Va multumesc. Ii voi informa pe avocatii mei. Acum ma duc sa ma uit la „Downton Abbey”. Ganduri bune.
Din punctul meu de vedere este interesant si in acelasi timp ciudat ca oamenii nu isi dau seama ca isi pot croi singuri destinul.
Dl. Tismaneanu, cazul prezentat, a ales un anume fel de a lucra. Constanta si perseverenta nu ne caracterizeaza chiar pe toti, pentru ca pana la urma suntem diferiti si asta este. Desigur nimic nu vine usor si aici calitatile fiecaruia sunt relevate in activitatea pe fiecare o presteaza.
Sa ma plang sau sa dau vina pe unul sau pe altul este relativ usor, sa laud ca am mutat o pietricica de aici pana mai incolo, iarasi este usor, si totusi sa incerc sa progresez, in directia pe care am decis, cred ca este un pic mai greu, dar ceea ce este mai greu este mai interesant, imi pare mie.
Retin doar atat: a fi acceptat in „structurile invatamantului superior din Romania”… !! Vezi peste tot numai togi si robe…Un fel de Harvard mondial… Ma intreb ce s-ar fi ales de oamenii de valoare care isi implinesc destinul in strainatate, daca ar fi intrat in „structurile” invatamantului superior romanesc. Majoritatea dintre noi stim raspunsul. Numai cei care „fac cartile”, nu „scriu cartile”..le fac, nu stiu unde se afla.
Domnule Tismaneanu,
Am totusi o nedumerire : Daca ati inceput sa va dati seama de felul in care este comunismul inca din 1969, atunci cum de ati urmat cursurile facultatii de filozofie incepand cu 1970, cred, pe care ati terminat-o in 1974 cu rezultate stralucite, iar 1n 1980 sau 1981 ati dorit sa fiti cadru universitar de materialism (filozofie marxista) ? Ce doreati sa le spuneti studentilor, ca marxismul este o filozofie gresita, nociva si deci ca n-ar trebui pusa in practica ? Imediat dupa respingerea dumneavoastra, de care ati fost surprins, ati plecat si ati inceput critica regimului comunist. Parca ceva dreptate tot are domnul Florian.
Oare trece acest comentariu ?
Numai sforării. Pe cine dracu îi mai interesează tabinetul vostru. Dacă nu aţi fi voi ăştia de nu-l uitaţi pe Stalin sau Marx sau… alţii, nici că s-ar mai şti despre ei. Nu ne folosesc la nimic. Dacă vă daţi atât de mintoşi spuneţi ceva despre viitor. De trecut mi-e greaţă, de prezent şi mai mult.
Domnule Tzipar,
„Cei ce-si uita trecutul risca sa-l repete”. Un mare adevar pe care unii tot incearca sa ni-l scoata din cap.
Daca nu ma insel, China este inca un stat de tip leninist (minus economia, dar si acolo regimul prorprietatii are inca puternice elemente etatist-socialiste). Cuba, Vietnam, Coreea de Nord nu sunt exact democratii de tip liberal :) Iar Putin nu este prea departe de nostalgiile staliniste.
Cred ca (cel putin in aceasta chestiune) ai dreptate in ceea ce afirmi. Argumentele mi se par de bun simt si nu numai. In mod normal (dar ce mai este normal astazi si, mai ales, aici) ar fi trebuit ca voi doi sa va aflati de aceeasi parte a baricadei.”Disputa” este prea personala (tati, familii, amintiri despre cunoscuti) intr-un spatiu public unde sunt asteptate mai ales analize serioase. Lasa impresia unor polite care se platesc. Poate gresesc.
Cand parintii au jucat roluri importante in varii domenii, inclusiv in ideologie, nu mai este vorba de chestiuni strict personale. Ganduri bune.