joi, martie 28, 2024

De Ziua Nationala, despre problema nationala, intelectuali si dreapta romaneasca. Fara inhibitie

Criza europeana ridica in siajul sau problema nationala cu o intensitate fara precedent. Sa nu ne amagim. Nu este doar despre euro, bugete si falimentul statului social. Este din ce in ce mai mult despre politica pura si simpla: politica strazii, politica din culise. Si este din ce in ce mai mult despre organizarea politica viitoare a spatiului european. Si implicit este despre stat si natiune.

Asadar toata povestea aceasta cu solutiile la criza nu este doar despre repetarea in mare a unui experiment economic iresponsabil care la nivel national a colapsat lamentabil („Hai sa ne mai imprumutam odata, de data asta in stil mare, la nivel european si sa mai jucam o tura, ca si pana acum, da’ in stil mai mare, european; sa vedem, poate ca de data asta iese altceva….”). Este vorba despre ce instrumente ale suveranitatii nationale in materie de guvernare economica cedezi ca stat suveran. Este despre ce instrumente iti mai raman la dispozitie dupa ce ai terminat de pasat la centru tot ceea ce era pana acum atributul suveranitatii si auto-administrarii unui popor. Este despre identitate si este despre suveranitate. Este despre forma de organizare si guvernare din care tara ta –sau ce va mai ramane din ea- va face parte in viitor.

Avem o problema

Dupa 20 de ani de tranzitie (si cu putin ajutor de la criza economica) putem spune ca Romania are in sfarsit -atat la nivelul liderilor cat si al publicului- o patura sociala suficient de puternica si vocala ce se face purtatoarea unei clare constiinte nu numai pro-democratice dar si pro-capitaliste. Dreapta romaneasca a castigat batalia propriei redefiniri pe frontul identitatii politico-economice. N-a fost usor. Mostenirea trecutului a atarnat greu. Desigur, victoria intr-o batalie nu inseamna castigarea razboiului. Dar o victorie -fie ea si de etapa- e totusi o victorie. Indiferent de ce se va mai intampla de acum inainte, aceasta constiinta a fost trezita la viata. Logica economica si a bunului simt vor fi greu de anihilat sau marginalizat de acum inainte.

Urmeaza insa o batalie si mai grea, intr-un context si mai dur. Dreapta romaneasca, ii place sau nu, trebuie sa se confrunte direct (probabil mai devreme decat si-ar fi dorit-o) cu cea mai mare si profunda problema a sa: problema nationala. Este a ei. E in fisa postului. Nu poate sa se eschiveze pe termen nedeterminat.

Aici ne lovim insa de marea intrebare: A ajuns in sfarsit dreapta romaneasca la punctul in care are credibilitatea, capacitatea si curajul de a se reangaja intelectual pe terenul minat al tematicii ideii nationale si a proiectului national romanesc? Au elitele Romaniei forta sa confrunte imensa restanta a unui proiect ce a fost profund distorsionat si viciat de nationalism-comunismul ceausist si de extremistul de dreapta interbelic? Are Romania in sfarsit resursa sociala, intelectuala si morala de a-si reformula si reconstrui viziunea nationala in conformitate cu cerintele secolui 21?

Nu putem incepe o discutie serioasa pe tema nationala fara sa dam un raspuns celor de mai sus. Un raspuns negativ ne spune ca inca nu a venit momentul. Ca orice angajare e periculoasa si pentru dreapta romaneasca si pentru tara, ea putand periclita tot ceea ce s-a castigat cu greu in ultimii 20 de ani. Un raspuns pozitiv ne spune ca discutia poate incepe. Miza este enorma. Ceasul bate. Timpul nu are rabdare. Ne place sau nu, toata povestea asta cu criza economica a repus pe tapet in stil mare problema nationala. Avem o problema.

Sub presiunea timpurilor

Cand mediul politic, economic, cultural si intelectual in care opereaza o natiune se schimba, aceasta, daca vrea sa supravietuiasca, trebuie sa se adapteze. Strategiile sale trebuie sa se ancoreze, generatie de generatie, in realitatile vremurilor. O natiune incapabila sa sustina ferm, sub presiunea timpurilor, o idee clara despre ce este, ce vrea si incotro merge, este o natiune care se retrage incet, incet spre culisele scenei istoriei. Vine deci momentul in care trebuie sa recunoastem ca e nevoie de o regandire si o reinventie a proiectului national. Nu ca asa vrem noi. Ci pentru ca este o necesitate vitala. Ideile secolului 19 ne-au dus pana unde puteau sa ne duca. Evolutiile de azi, ce pun atata presiune pe noi, fac parte din alt univers, cu totul strain lor. Deja le cerem imposibilul.

Ajuns in acest punct cititorul poate spune: „Zici ca evolutiile de azi pun atata presiune pe noi. Care presiune? Ca eu nu o vad. Nu vad nici agitatie, nici preocupare, nici macar puncte de vedere sau dezbatere; nici macar constiinta faptului ca sub ochii nostri se intampla ceva de asemenea mize istorice. Nu vad in mass media, nu vad la partidele politice, nu vad intre intelectuali…”

N-am sa incerc sa raspund de ce mass media si clasa politica sunt indiferente si atat de abulice la o provocare de magnitudini greu de exagerat la adresa suveranitatii si auto-guvernarii tarii lor. Cititorul are probabil deja raspunsul sau. Am insa de spus cate ceva despre intelectuali. Pentru a intelege ezitarile lor va invit sa privim in urma la cei douazeci de ani trecuti de la prabusirea comunismului. Si apoi, mai departe, spre perioada interbelica.

Context: extremismul, la mare cerere

Sa fim directi: Dupa 1989 nimic nu ar fi convenit mai bine unora decat o „renastere a extermismului de dreapta, nationalist” in Romania. Imaginea unei „eterne Romanii” colorata de stridentele extremei drepte -primitiva, bantuita de delirul fanatismului nationalist si stafiile xenofobiei – ar fi picat manusa pe niste cadre presetate si pe niste interese geostrategice bine definite. Cererea de extremism romanesc de dreapta era masiva.

La Est, propaganda rusa si post-sovietica nu pierde oricum prilejul de a califica Romania ca agresoare, trecuta, prezenta si viitoare. Cadrul este pre-setat acolo inca din vremea stalinismului : Maresalul Antonescu ramane geniul tutelar al romanilor, un popor revansard, agresiv, care doarme cu cutitul in dinti, gata sa treaca Prutul in orice clipa pentru a anexa Basarabia. Intretinerea mitului a fost si este un instrument util la Moscova si in alte parti. E bine sa ai in dulap sperietoarea nationalismului romanesc. Bine intretinuta si lustruita, o scoti si o arati din cand in cand, oricui ai interesul, inclusiv romanilor. Strategie clasica.

Totusi, miza majora a constat intr-un registru mult mai adanc: O Romanie in care fortele extremiste dau tonul, nu e o Romanie Europeana, o Romania a civilizatiei nord-atlantice. O Romanie ostracizata de Europa, este, in cel mai bun caz, o Romanie a zonei gri. Prin urmare, e un teritoriul larg deschis manevrelor si sferelor de influenta alternative.

In mod similar, in Vest, ii aveam pe cei ce voiau ca frontiera dintre comunitatea nord-atlantica si „restul” sa fie la vest, nu la est de Bucuresti. O Romanie prinsa in delirul autarhic si xenofob ar fi fost o justificare fara drept de apel pentru o atare decizie. O Serbie mai mare, mai la est de Serbia reala le-ar fi picat manusa. Sa nu mai vorbim despre soldatii corectitudinii politice occidentale si emulii lor locali. Debuseul creat pentru acestia de o alunecare a Romaniei pe panta nationalismului primitiv si a neolegionarismului ar fi fost imens.

Cererea de extermism de dreapta in anii 90 nu a venit insa doar de pe pietele externe. Si in plan intern extermismul de dreapta a fost la mare cerere. Crearea si intretinerea unui focar politic si ideologic extremist era o manevra strategica ideala pentru fortele de stanga ce au dominat Romania aproape intreaga perioada, indiferent daca au fost la putere sau in opozitie. Pericolul extermismului era o sperietoare utila in negocierile cu fortele din Vest ce doreau daca nu occidentalizarea, macar stabilizarea Romaniei: „Ii vedeti pe fascistoizii astia? Daca n-am fi noi, democrat-sociali maturi si echilibrati, astia ar lua controlul! Lasati-ne sa facem ce stim, nu ne mai puneti bete in roate. Numai noi stim cum sa tinem in frau extremismul latent al romanilor. Alternativa la stanga si la oamenii nostri nu este dreapta reformatoare ci extremismul de dreapta.”

Pe scurt, pentru stanga romaneasca atotputernica, zombiul extremismului era un element cheie al legimizarii si consolidarii puterii sale. Controland politic si financiar partidele-paravan si pe stridentii lor lideri, manufacturati dupa plac, au putut juca cadrilul (anti)extremismului cu mare eficienta. Ingredientul esential dar putin vizibil al statului si sistemului creat de Ion Iliescu a fost, de la Piata Universitatii pana azi, pericolul legionar si manufacturarea si intretinerea ideii nationalist-extremiste in subsolurile vietii noastre publice. Cine nu inteleg asta, nu intelege o variabila cheie in ecuatia politicii romanesti a acestei perioade.

Reinventarea dreptei : o sarcina ingrata si periculoasa

De ce e important sa trecem in revista cele de mai sus? Pentru ca ele ne dezvaluie un lucru crucial: importanta strategica imensa pe care extrema dreapta – ca miscare politica si ca ideologie – a avut-o in ecuatia romaneasca in ultimii douazeci de ani. Discret dar influent. Si tot ele ne mai dezvaluie un lucru: conditiile extrem de dure in care dreapta romaneasca liberala si democratica a trebuit sa se reinventeze si reconstruiasca in toti acesti ani.

Cele de mai sus ne dau si contextul in care trebuie sa vedem dreapta romaneasca intelectuala – refugiul, sanctuarul si teritoriul de unde a pornint reconchista si reconstructia dreptei romanesti. Or, aici nu trebuie sa ne ascundem dupa deget. Place sau nu, convine sau nu, dreapta romaneasca intelectuala a intrat in epoca post-comunista cu un imens handicap. O tinichea imensa agatata de gat: Mostenirea dreptei interbelice. Mai precis a extremei drepte. Biografiile unui Cioran, Noica, Eliade au alimentat continuu ipoteza de lucru potrivit careia in fiecare intelectual roman de dreapta sta ascus un legionar. E o ipoteza a carei validare sau invalidare nu cadea pe umerii celor ce au creat-o si circulat-o. Ea cadea pe umerii celor care erau tintele ei.

Sarcina intelectualilor de dreapta a fost deci imensa si ingrata. Nu numai sa reconstuiasca un esafodaj conceptual si retoric dar sa se si distanteze critic si inteligent de un altul. Nu numai sa reia si reasambleze aproape de la zero, bucata cu bucata traditia intelectuala a dreptei clasice, liberale si a conservatorismului occidental, dar sa faca asta sub presiunea suspiciunii si inhibati pana la sufocare. Adica sub privirile a mii de ochi vigilenti care pandeau fiecare rand, fiecare miscare pentru a putea clama: „V-am prins! ”

Pe scurt, timp de aproape 20 de ani dreapta romaneasca s-a reinventat (a) in umbra suspiciunii de loc inocente ca in fiecare intelectual reformist roman de dreapta sta ascus un legionar potential si (b) sub presiunea politica a unui sistem care a facut tot posibilul ca sa delegitimeze dreapta de factura occidentala moderna si sa intretina fitilele extremismului populist si rudimentar.

Pana la urma acesta bomba cu zeci de fitile aprinse nu a explodat. Dorit de atat de multi, atat din afara cat si dinauntru, extremismul de dreapta postcomunist nu a capatat proportii intelectuale sau politice relevante. Romanii nu au muscat momeala. De ce? E o discutie in sine. Fapt este ca in ciuda unor derapaje deloc neglijabile, nu s-a intamplat.

Intrebari si argumente

Daca observatiile de mai sus sunt corecte, ele dau cadrul in care putem intelege atat dificultatile si spaimele cat si sarcina ce sta in fata acum dreptei romanesti. Pornind de la ideea ca in ciuda tuturor moaselor si mosilor ce-l vor vivace si vizibil, extremismul romanesc pare anemic si epuizat, putem concluziona ca perioada de vulnerabilitate a trecut? Putem spune ca la 20 de ani de la prabusirea comunismului, Romania are adunate elementele esentiale unei drepte moderne, occidentale, pro-capitaliste si pro-democratice?

Recunoscand ca exista extremisti, xenofobi, nationalist-comunisti, anti-occidentali si idioti puri si simpli in Romania, putem recunoaste ca dreapta romaneasca contemporana a gasit formula de tratament a problemei puse de existenta lor? Ca a delimitat teritoriul corect, a evitat capcanele si a reusit sa se consolideze? Ca a dovedit ca merita respectata si ca merita increderea? Putem spune ca o etapa, cea mai vulnerabila a fost depasita?

Argumente ar fi. Conceptele necesare dreptei democratice si liberale sunt acum parte a limbajului dezbaterii publice. O intreaga traditie intelectuala aproape inexistenta in Romania ante- si post-belica, o traditie care este insa pivotul dreptei occidentale moderne – liberalismul clasic – este azi incetatenita exact in acele grupuri sociale care conteaza pentru discursul public. La nivelul acestor grupuri romanii sunt (sau cel putin par) sincroni cu miscarile de idei occidentale. Intre timp a aparut si e in plina crestere o intreaga patura sociala occidentalizata nu doar in forma si aspiratii dar si ca fond si ca mentalitate. Un segment activ al acesteia este direct angajat in spatiul public datorita internetului -o superba si formidabila blogosfera de dreapta- manifestand exact sincronismul mai sus amintit. Este putin in comparatie cu ceea ce ar putea sau ar trebui sa fie. Este enorm daca e sa tinem cont de unde s-a plecat si sub ce auspicii.

Putem spune deci ca pragul a fost trecut? Putem spune si ca la 20 de ani de la prabusirea comunismului, Romania are adunate elementele esentiale ale unei drepte moderne, sincrone miscarii politice si de idei nord-atlantice? Putem spune ca exista azi elementele unei drepte bazate nu pe confuzele si precarele date ale biologicului sau mitologiei romantice ci pe certitudinile ideii si spiritului, pe solidaritatea intru viziune, valori si proiect?

De ce e important sa cunoastem raspunsul? Pentru ca numai o astfel de dreapta ar putea avea legitimitatea, credibilitate si instrumentele intelectuale necesare dificilei sarcini de a revitaliza ideea nationala romaneasca in noile circumstante europene si globale. Iar in noile circumstante, raspunsul nu mai poate fi dat prin decret, de o voce sau alta, oricat de respectabila sau autorizata ar fi. Raspunsul nu poate veni decat din ecoul dezbaterii publice in care se angajeaza toti cei pentru care ideea de Romania si de proiect national romanesc nu pot fi doar note de subsol la istoria integrarii europene, sau a panslavismului mantuitor, sau a Eurabiei.

In loc de concluzii

Nu as vrea sa fiu gresit inteles. Ii rog pe adeptii corectitudinii politice sa aiba putina rabdare, sa nu se grabeasca sa ma linseze fara sa aiba curiozitatea de a auzi pana la capat ce pozitii sustin si ce argumente am. Ceea ce sustin momentan nu este nimic altceva decat ca in fata noastra stau probleme de o importanta istorica unica. Si ca ar trebui sa ne gandim serios la ele, sa discutam, sa analizam, sa dezbatem. Sunt chestiuni ce ar trebui dezbatute public intens si masiv: Ce vrem? Varianta A? Sau B? Sau poate exista variantele C si D… Suntem constienti ca e mai greu sa iei inapoi dupa ce ai dat? Sa refaci dupa ce ai desfacut? Sa reconstruiesti ceea ce ai deconstruit?

Chiar credem ca putem lua decizii colective de asemenea amploare fara dezbatere publica?! Cine vrem sa analizeze si sa ia deciziile in locul nostru?! Sigur, pana la urma putem ajunge la concluzia ca suntem prea slabi, prea lipsti de vointa, prea lipsiti de idei ca sa vrem si sa putem. Posibil. Cat de posibil insa nu o sa stim niciodata daca nu incercam.

In cele de mai sus nu sustin deci o varianta sau alta. Spun doar ca problema e prea importanta ca sa o trecem cu vederea. Ca trebuie discutata si ca asteptarea este mare in ceea ce ii priveste pe intelectuali. Cineva trebuie sa dea tonul si sa inceapa. Daca ei nu o fac, atunci cine? Intelegem ratiunile inhibarii si ezitarilor lor pe aceasta tema. Le-am discutat mai sus. Totusi, asa cum se spune: Daca nu ei, atunci cine? Daca nu acum, atunci cand?

Ziua Nationala ar fi –poate- un bun prilej de meditatie la aceasta problema…

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. Ideea de baza a articolului: confuzia intre dreapta democrata de dupa revolutie si dreapta extremista interbelica, imi suna fals prin prisma propriei experiente.
    Considerandu-va un tip inteligent, nu pot decat sa banuiesc ca acest articol este de fapt o „masina de spalat” greseli din tinerete.

  2. Dramatizezi putin situatia dar tema merita discutata si Dta ai meritul ca initiezi teme oportune, serioase.
    Nu neg faptul ca ostentatia cu care abuzezi de termenul de „dreapta” ma irita uneori.Pozitia corecta, dupa mine, ar fi o cale de mijloc, un fel de conservatorism intelept cu atentie si la social, gen democratie crestina.
    Oricum, pentru a vedea calea de mijloc este necesar ca extremele sa existe, sa fie marcate. Pericolul nu consta in existenta lor, ele au la baza diferente temperamentale, de educatie sau experiente de viata personala. Problema este ca aceste manifestari extremiste sa nu ia amploare, sa nu capete dimensiuni periculoase pentru democratie, pentru linistea publica. Aici responsabilitatea politicienilor, dela putere sau din opozitie, este decisiva. Personal nu am impresia ca extremele din Romania, nici dreapta si nici stanga, sa constituie o problema majora . Oricum, de urmarit si de preintampinat la timp alunecarea unui segment important al populatiei spre extremism.

    • @dorin valeriu – „nu am impresia ca extremele din Romania, nici dreapta si nici stanga, sa constituie o problema majora”

      Deocamdata. Extrema stanga este absenta. Extrema dreapta, insa, pare sa inceapa sa vocifereze, mai timid, pentru inceput, prin intermediul unor sforaitori „intelectuali de dreapta”, platforme de bloguri, „madame”-uri de bloguri etc., totusi sunt si semne de organizare – asa numita Noua Republica.

  3. 1. Deceptionant articol.

    2. Adica romanul de dreapta era timorat si rusinat dupa 1990 din cauza „crimelor” lui Cioran, Noica si Eliade – ceea ce (rezulta din articol) e perfect natural -, dar cizmele comuniste, analfabetii, gunoaiele si criminalii care au transformat in cosmar viata de zi-cu-zi a milioane de romani, maghiari si germani vreme de 45 de ani si in cadavre 10% din populatie (intreaga elita adica), asta dupa ce i-au torturat si infometat, n-aveau (rezulta din articol) a-si face vreo grija. Misto!

    3. Sa facem, adica, o dreapta caldicica, flower power, nici prea-prea, nici foarte-foarte, care sa fie acceptata de marxisti si nu care cumva sa supere pe cineva. Sa fie atenta ce zice si cum zice, ca se poate interpreta. Si cind marxistii aflati la putere vor aduce tara in buza prapastiei (asa cum fac sistematic) si nu vor mai sti cum sa iasa din incurcatura, dreapta poate fi chiar invitata la guvernare – nu pentru mult timp, doar pina redreseaza sandramaua – ca sa le ceara oamenilor sacrificii si sa fie injurata. Alternanta la guvernare sub bagheta neomarxistilor.

    4. Ce naiba e aia „extrema dreapta” sau „extremistul de dreapta interbelic”? Ceea ce numeau comunistii astfel in cartile lor de istorie? Nu ar fi timpul sa ne scuturam de sabloanele si de minciunile astea?

    5. Problema nationala: are cineva curajul sa faca un refrendum in Transilvania + Banat cerindu-le oamenilor sa raspunda cu DA sau NU la intrebarea: „Doriti separea de Romania si constituirea unui stat independent?”. Ar fi de dorit fiindca, oricum, tot la separare se va ajunge, cu sau fara varsare de singe.

    6. Salvarea a ceea ce va mai ramine din Romania dupa plecarea Banatului si Transilvaniei, daca mai conteaza, ar putea veni doar de la un alter ego local al lui Pinochet, trecind manelistii si miticii printr-o dictatura militara de minimum 30 de ani, cu zeci de mii de executii sumare, ca la chinezi, si sute de mii de alungati din tara, sa construiasca comunismul unde a intarcat dracu iapa.

    7. Identitatea culturala, valorile si elementele unificatoare ale romanior, comparate cu cele ale altor natiuni europene, nu justifica nici un efort pentru pastrarea si perpetuarea lor. Disparitia lor ar fi un cistig, nu o pierdere pentru indivizii in cauza. Asa cum deja este pentru milioanele de romani plecati definitiv din Romania.

    • Initial nu eram sigur de ce mesaj vrea sa transmita autorul. In schimb dupa ce am citit ineptiile lui George L. Borgea (pe care cred ca am putea sa-l localizam undeva langa Timisoara ) am realizat ce nu ar trebui sa fie dreapta romaneasca – o treapta de lansare pentru regimuri autoritare unde liderii sa fie vazuti ca eroi ai natiunii si exemple de urmat. In istoria noastra de dupa primul razboi modial putem vorbi despre o dreapta autentica doar atunci cand Partidul National Liberal a fost condus de I.I.C. Bratianu. Practic dreapta romaneasca a murit odata cu el. Legionarismul a fost reprezentat de o mana de tineri exaltati care au stiut sa speculeze defectele clasei politice existente la acea vreme , sa se inconjoare de misticism si apoi sa incerce sa puna mana pe putere. De altfel principiile legionare au fost preluate de comunisti, adaptate si puse in practica. Nu degeaba umoristii vremii au remarcat, ca „Parlageaua s-a copt!” devenind din verde rosie. Nu se intelege din articol care este aceasta problema nationala: statul unitar? federalizarea? Parlamente regionale? Are Romania la ora actuala puterea economica necesara ca sa isi permita pe langa parlamentul central si parlamente regionale? De ce am avea nevoie de un aparat adminstrativ atat de supradimensionat? De ce am avea nevoie chiar si de regiuni de dezvoltare? Merita cele 20 de miliarde de euro propuse de UE sa facem aceste regiuni? Este UE un exemplu de urmat? In ultimele zile vedem ca nu. De ce pe timpul comunismului aparatul administrativ era jumatate fata de cat e in prezent si relativ eficient, iar astazi in era computerelor in Romania exista un aparad adminstrativ dublu si total depasit? Ca simplu cetatean cerintele mele catre stat sunt simple: accesul la o educatie de calitate (care dupa parerea mea ar trebui sa fie gratuita), accesul la servicii medicale de calitate, un transport bine pus la punct, o justitie intr-adevar oarba si eventual o armata cat de cat performanta care sa imi garanteze securitatea regionala. Restul ar trebui sa fie reglat doar pe baza cererii si ofertei…

    • d-le George L. Borgea, nu inteleg ce mesaj vreti sa transmiteti. Citind textul dvs, pina pe la punctul 6 as fi zis ca sunteti anticomunist din specia pro-Antonescu si pro-legionari (cum sunt mai multi comentatori la acest articol, care prin tematica abordata ii atrage in mod natural) Dar punctul 7, plin de ura la adresa romanilor („Disparitia lor si ar fi un cistig, nu o pierdere…”), contrazice aceasta impresie. Ati putea elabora? Ce ati vrut sa spuneti?

  4. „Recunoscand ca exista extremisti, xenofobi, nationalist-comunisti, anti-occidentali si idioti puri si simpli in Romania, putem recunoaste ca dreapta romaneasca contemporana a gasit formula de tratament a problemei puse de existenta lor?”

    Cred ca in mare puneti da. Nu cred ca exista printre intelectualii de varf si nici printre tenorii politici nostalgici ai legionarismului si/sau ai extremei drepte etnocratice care a facut ravagii in anii ’30-’40.

    As fi insa mai prudent. Mediul teologic ortodox romanesc, foarte influent inca in anumite paturi, continua sa fie un focar de etno-nationalism si protocronism (dus uneori pana la dacomania cea mai tembela) cu o atitudine fata de legionarism care oscileaza intre ambiguitate si apologie. Va recomand de altfel un capitol interesant din cartea editata de Sabrina Ramet: „Nihil obstat: religion, politics, and social change in East-Central Europe and Russia”.

    Oare mitul acela al romanului care doarme cu cutitul in dinti gata sa treaca Prutul nu are nici o radacina de adevar? E o intrebare onesta, nu pretind ca detin raspunsul, dar cand citesc intr-un cotidian central un editorial intitulat „Oriunde si oricand impotriva societicilor” si cand apoi realizez ca acelasi editorialist gaseste de cuviinta sa incheie un articol despre handbal cu un citat patriotic din Nichifor Crainic pot sa am indoieli, nu? Cand site-urile cotidianelor care au publicat articole despre shoah au fost uneori nevoite sa inchida forumurile nu pot sa nu ma tem de o nostalgie nationalist xenofoba extrem de prezenta nu la nivel de varf ci la nivel de clasa medie. Ca izvoraste ea direct din admiratia camasilor verzi, a automaresalului sau ca e legata de ceea ce Vladimir Tismaneanu numeste „mariajul baroc” al extremelor din anii regimului Ceausescu asta este deja o alta discutie, si relativ academica.

    Nu vreau sa fac din tantar armasar. Cred ca situatia in Ungaria este comparativ mult mai ingrijoratoare. Cred ca deocamdata impactul politic efectiv al extremei drepte in Romania este slab. Dar sunt mai putin linistit decat pareti dumneavoastra.

  5. D-le Aligica
    Pledoaria dvs imposibila vine mai degraba in continuarea unor framantari durabile din partea unor autori ca L. Boia, M. Petreu, B. Murgescu, G. Voicu, I. Stanomir si poate si a altor intelectuali dinspre extrema stanga sau dreapta nationalista. Majoritatea au deplans caracterul anemic, vag artificial al ideii de natiune romana si atitudinea ondulatorie a intelectualilor reprezentativi.
    Abulia si indiferenta care ne inconjoara, dupa cum spuneti, poate insemna -la nivelul elitei- o deruta conceptuala in ce priveste tendinta devenirii istorice; angajamentul pro sau reactiv se atenueaza atunci cand intrebarile, fie ca vin de la politistul bun fie ca vin de la cel rau, in fond nu fac altceva decit sa exprime o convergenta ideatica globala, dificil de digerat de identitatile locale.
    In aceste conditii comportamentul oamenilor obisnuiti, intrucat se afla sub vremuri, tinde sa devina submisiv cata vreme este la vedere dar degraba varsatoriu de revolta cand se manifesta in intimitate. Cursa pentru a cuceri gratiile stapanului continua cu un abuz de fantezie care nu este limitata decat de existenta unor vagi robin hood-zi activi in zona redistribuirii coruptive.
    Altfel cine mai cinta virtutile patriei ca O. Goga, N. Crainic, I. Alexandru sau, de ce nu, M. Galatanu?

  6. Prin acest articol m-ati facut sa zambesc, de bucurie.
    Daca spuneti ca exista paturi sociale de dreapta in Romania, ma gandesc ca nu o spuneti fara sa fi vazut ceva sondaje de opinie.
    Si asta ma face sa ma bucur :)

    O data citita cartea „Dreapta intelectuala”, pentru care ati fost editor, totul imi e mai clar.

    Eu nu am acces la sondaje, dar trebuie sa recunosc ca simt schimbarea in societatea romaneasca, altfel se comunica, altfel de probleme se pun la o discutie in pauza de masa.

    Ce bine.

  7. Domnule Aligica,

    nu va suparati dar planati in spatii interstelare cand vorbiti de dreapta si de stanga in societatea romaneasca!

    Eu pana una alta, in 21 de ani am vazut o clasa politica care au fost suficient de „drepti” pentru a fura cat mai mult si suficient de „stangi” pentru a-si acoperi hotiile!

    la fel si privatii, ori imbogatiti de pe urma afacerilor cu statul ori afaceristi evazionisti ori din aia falimentati de prea multe impozite.

    Ce stanga, ce dreapta??? La noi e o jungla totala!

  8. Va multumesc tuturor pentru comentariile foarte interesante. Unghiurile din care e citit articolul si modul in care este inteles mesajul sau central sunt surprinzator de diverse pentru mine. Nu ma asteptam sa fie interpretabil din unghiuri atat de diverse, unele foarte departe de intentiile mele. Poate ca era de asteptat – e o tema delicata si legaturile intre evolutiile europene prezente si anticipabile si problema nationala sunt chiar si mai putin prezente si evidente in dezbaterea publica decat credeam.

    Acestea fiind spuse, mi se pare insa ca trebuie sa subliniez ca articolul este despre viitor, nu despre trecut. Si ca este scris dintr-o perspectiva nationala nu anti-nationala. Nu credeam ca va fi nevoie sa subliniez asta dar vad mai sus citiri ale articolului care fac necesara aceasta precizare. Cine Dumnezeu s-ar fi asteptat ca la un asa articol autorul sa fie suspectat sau acuzat de simpatii sau complicitati stangiste?! Iata insa ca se poate… Viata de publicist e plina de surprize.

    • Nu ar trebui sa fie chiar o surpriza. Toti suntem stangistii cuiva… sunt persoane pentru care orice
      semn de moderatie, orice abordare mai nuantata a problemelor, sunt slabiciuni „stangiste”.

  9. Mda… parca il aud pe Adrian Severin de saptamana asta cu „pericolul de extrema dreapta”. Cred ca temerile autorului sunt total nejustificate. In primul rand, extrema dreapta in Romania se afla, din fericire , intr-o stare deplorabila, iar acum cativa ani cresterea influentei ei a avut un motiv foarte simplu : stanga se afla in majoritate covarsitoare; nu mai vorbesc in ce consta extrema dreapta – VC Tudor, legionarii fiind cativa risipiti. Pe masura ce tara asta, sa speram, va fi condusa de cat mai multi oameni ce urmaresc interesul national, extrema dreapta va disparea treptat, pentru ca oamenii vor vedea ca nu mai sunt condusi de hoti sau tradatori. Apoi , este vorba de „problema nationala” asa cum e ea descrisa aici. Aceasta tine iarasi de o istorie corecta a poporului roman, o istorie care sa sustina inteligent punctului de vedere romanesc (pentru ca fiecare are interpretarea lui, rusii, evreii , etc). Noua nu trebuie sa ne mai fie rusine sa spunem adevarul istoric despre Romania . Iar aici ma refer la probleme netratate sau ascunse sub faras tocmai din lipsa de curaj, potrivit mentalitatii ca „aoleu, se supara stapinirile pe noi” . Ia sa vedem noi, de exemplu, cine se incumeta sa trateze despre evreii comunisti care au stat ascunsi bine mersi vreo 40 de ani in partid, si dupa ce s-a ofticat Ceausescu pe ei, au devenit mari disidenti (de fapt, voiau sa-l dea jos pe Ceausescu, nu comunismul). Uite un subiect interesant. Sa vedem cine il trateaza, cine il executa pe ala care a deschis discutia si cum o sa porneasca furibund toata media din Romania sa urle ca ce extremisti de dreapta suntem noi. Ce vreau sa spun e ca dreapta (inteligenta) e prea putina in Romania, nu prea multa, e prea timida, nu prea curajoasa. Cand stanga nu va fi tratata cu duble standarde, mult mai miloase, atunci se poate vorbi corect si lumea nu va mai avea frustrari. Hai sa mai dau un exemplu de problema istorica. A fost sau nu Holocaust in Romania ? Cine pune problema asta si sustine ca n-a fost Holocaust, ci crime de razboi, e un extremist de dreapta si un nenorocit de antisemit ? Intr-adevar, hai sa nu ne mai apuce lesinul si ameteala cand vine vorba de anumite lucruri, si sa avem curajul sa spunem de exemplu, ca unii evrei au fost victime inocente iar altii au fost niste calai notorii. Sunt curios cam ce raspuns raspuns primesc :) Shalom.

  10. Ceea ce apreciez la liberal-conservatori ca dvs. este tocmai evitarea (si chiar denuntarea) falselor
    probleme (false, pentru ca sunt prea vaste si ca atare nu au solutii) : „salvarea planetei”, „eradicarea
    saraciei”, sau, la noi, „problema nationala”. Martusisesc ca m-ati dezamagit abordand aceasta tema
    in modul in care ati facut-o; ma asteptam sa lansati dezbateri pe probleme reale (i.e. care au macar potential solutii/raspunsuri): slava Domnului, ele exista in Romania din belsug. Insa, cum punem „problema nationala”? Vorbim de organizarea statului ? De relatiie cu minoritatile ? De relatiile cu restul UE ? Cu Rusia ? Cu Ungaria ? Despre emigratie, despre imigratie ? Despre ce sa dezbatem??

  11. Ajungand la finalul articolului, mi-am dat seama ca, intr-adevar, autorul nu face confuzie intre ideea nationala si problema nationala, asa cum am fost tentat sa cred pe parcursul lecturii, si ca unele dintre ideile muscatoare ale acestuia serpuiesc prin stufarisul lexical, tintind de fapt concepte si atribute fundamentale pentru orice fiinta national-statala. Domnul Aligica ne vorbeste cu nonsalanta despre cedarea de suveranitate, in materie economica (mai precis fiscala si bugetara, idei cu care ne tot „asasineaza” cineva, cand vine din voiajele de pe afara) ca despre ceva subinteles si iminent, ca despre un fel de „legitate” a viitorului, si a ales ca port drapel al acestei noi utopii o asa-zisa dreapta democratica, concomitent conservatoare si liberala (sic!). Asta sa insemne oare „reinventarea” dreptei, o dreapta in divort cu realitatile economico-sociale si cu aspiratiile nationale?! Cu certitudine, romanii nu vor mai accepta vreodata sa li se mai spuna, indiferent din ce capitala de imperiu, sa manance cozonac, daca paine nu au, iar soclul pe care autorul incearca sa ridice statuie unei „noi” drepte este extrem de fragil…

    • Pentru domnul Vasile D(ancu):
      „Ati ratat un bun prilej de a tacea” – (citat din memorie).
      Dar pentru ca, totusi, ati zis si ceva valabil, adica:
      „autorul nu face confuzie intre ideea nationala si problema nationala”, intru si eu si zic:
      La noi, problema nationala nu e creata de minoritari, ci de majoritari. Majoritarii sunt cei care uita ca maghiarii nu sunt aici venetici, ca ei au trecut (au fost trecuti) in noile granite ale Romaniei Mari cu pamantul lor stramosesc, cu tot avutul lor. Li s-a promis ca vom avea grija ca sa se simta in continuare ACASA, dat ii hartuim permanent, pana cand o sa-i aducem la disperare. Si atunci sa te tii, Romane!

  12. Istoric si cultural, constatam o criza romaneasca de identitate in epoca moderna, al carei exponent inconturnabil este Mihai Eminescu. In contextul globalizarii, proces funciarmente economic, statele nationale se redefinesc, ,,dreapta” si ,,stanga”, de asemenea. Pentru afirmarea identitatii nationale, trebuie ca in tine sa vibreze trecutul, sa functioneze memoria, sa te raportezi activ la simboluri si traditii, la valori si institutii. Dupa momentul astral din 1918, nu prea ne-am mai ridicat la inaltimea exigentelor istorice, nu prea am stiut sa gestionam acea sansa extraordinara, am devenit ,,epigoni”!… Punte intre Occident si Orient, suntem condamnati, se pare, sa bajbaim intre monopolismul pietelor si miturile nationale Miorita si Mesterul Manole…

  13. mda, Romania nu a ajuns la un stadiu atat de inalt de rafinare a scenei politice incat sa vorbim despre nuante. Intr-o tara atat de saraca localizata intr-un spatiu cu mult mai dezvoltat (in special dpdv al civilizatiei) este imposibil sa vorbesti despre o intelectualitate adevarata de dreapta sau de orice alta orientare.
    Intelectualitatea vizibila in Romania este departe de a reprezenta vreun far luminos al democratiei. Sunt oameni dealtfel admirabili, dar in niciun caz fundamente doctrinare. Dpdv politic intelectualitatea romaneasca oficiala din Romania este de un diletantism induiosator, un fel de aripa tanara si bleaga a dreptei extreme din perioada interbelica.
    Discursul este inca extrem de simplist si radical in termeni, o orbecaiala de tranzitie spre concepte mai profunde, structurate logic si ceva mai pragmatice.

    Eu nu cred ca avem in acest moment doar de o solodificare a dreptei, avem nevoie si de un pol social-democrat la fel de puternic. Argumentul este banal de siimplu: dualitatea politica pastreaza echilibrul, evita derapajele date de un entuziasm doctrinar exagerat si este totodata garantia progresului.
    O dovada de imaturitate a dreptei intelectuale romanesti este chiar identificarea stangii moderne cu comunismul stalinist. Atat timp cat dreapta intelectuala va considera comunismul drept principalul ei adversar ideatic, este destul de clar ca se pozitioneaza pe o pozitie similara la polul opus.

    Rezumand: nu vom avea dreapta intelectuala de valoare cat timp nu vom avea o intelectualitate suficient de matura si charismatica astfel incat sa poata promova idei politice fundamentate, robuste si totodata aplicabile in practica.

    • bozo, gresesti: stinga romaneasca e inca neo-comunista. De ce?
      – Iliescu inca presedinte de onoare, Nastase inca are un mare rol in PSD
      – mai e nevoie sa amintesc pe ceilalti aurolaci ai PSD/USL-ului (Ponta, Antonescu etc etc)?
      – nenumaratele „derapari” ale site-ului CriticAtac care e considerat nu stiu de ce ca reprezentativ pentru stinga academica romaneasca (ba ca prigoana comunista n-a fost cine stie ce, ba ca Ceausescu n-a fost asa rau, NU la muzeu al comunismului plus enormitati extrem-stingiste aproape zilnic) Pai e clar ca-s legati ombilical de fostul PCR, nu?
      Ar mai fi si altele…

  14. Problema româniei (am scris deliberat cu litere mici, nu e vreun agramatism) este că „patura aia socială, suficient de puternica si vocala” ce se face (aici eu aş inlocui cu „ce se pretinde”) purtatoarea unei clare constiinte nu numai pro-democratice dar si pro-capitaliste” nu e formată, în principal (sunt unele notabile excepţii, dar ele, aşa cum le şi defineşte numele, sunt excepţii) decât din (cum spune Jaco mai sus) imbogatiti de pe urma afacerilor cu statul ori afaceristi evazionisti. Plus eşaloanele 2 şi 3 ale pecereului & securităţii. Ăia cocoşaţii de impozite şi taxe sunt ori luzării schimbării de succesivi vodă ori îşi exercită afinităţile de dreapta prin alte ţări.

    • E un subiect delicat,care incearca sa reanvie spiritul national al romanilor.E greu,foarte greu sa ne mai regasim identitatea in curentele politice,in conditiile in care nici chiar ele nu s-au autodefinit cu claritate.E foarte greu sa percepem gradul de patriotism pe care il mai avem,in conditiile in care s-a tot repetat ca”Europa e casa noastra”,ori in atare situatie nu prea mai sunt multe de spus despre identitate nationala si suveranitate.Da,sunt asteptari mari de la o dreapta romaneasca redefinita pe principiile respectarii valorii si a drepturilor fundamentale ale cetateanului,o dreapta care sa garanteze suveranitatea tarii prin politici economice ce ne pot oferi un alt standard de viata,care sa asigure securitatea financiara si alimentara acestei natiuni.Un stat suveran nu poate depinde intr-o mare masura de finantari externe ,pentru ca-si pierde libertatea financiara,girand chiar cu soarta propriului popor ,pe care-l va duce la pauperizare.E deja tarziu,timpurile ne-au luat-o inainte,globalizarea a inceput sa ne dilueze identitatea nationala,sistemul bancar fiind pe cale sa ne ingenuncheze…suveran.
      Nu mai e cale de intoarcere,am intrat in acest vartej al capitalismului exact cand acesta dadea vadite semne de oboseala,ori in aceasta nebunie e prea mult sa ne mai gandim la identitate si suveranitate,cand suntem ocupati peste masura sa ne agonisim painea,din ce in ce mai greu de cumparat.Cat despre intelectuali…poate ca se vor trezi acum din somnul romanesc.

  15. Nu se va putea amana la infinit discutia asupra starii de fapt a natiunii romane!@
    deocamdata distrugerea tarii a mers atat de departe, si tot de departe se vede ca ne vin ordinele pe care ai nostri alesi, le pun fara cracnire in aplicare , fie ca se potrivesc, fie , mai ales, nu !
    Gaselnita ideologica (acum dreapta ca-i mai la moda si mai la putere in Europa) are darul de a justifica in continuare orientarea proamericana, care a reusit pana la urma, dusa la extrem sa deranjeze, pe cei in mijlocul carora traim (vorba vine, ca suntem la margine si mai ales marginalizati, politica externa a Romaniei incapand pe mana unor nepriceputi ca sa nu le spun altfel ). Cum stiu ca acest comentariu nu va aparea , n-are rost sa-mi mai continui rationamentul, pe care il voi pune si continua totusi si in alta parte !

  16. Cu atata preocupare pentru identitatea nationala uitam sa mai facem acele lucruri pentru care altii sunt mentionati in istorie! Cand Roma se construia institutional si isi construia „infrastructura” nu prea avea timp de discutii! Dar ca sa raman in limitele temei propuse, cred ca ne putem identifica ca cei care in o suta si cincizeci de viata statala nu am reusit nici sa ne pietruim ulitele.

  17. Citeva intrebari: va rezista distinctia traditionala dintre stinga si dreapta din lumea larga si din Romania schimbarilor ‘istorice’ pe care le amintiti, D-le Aligica, si pe care din viata si in politica strazii le sesizam fragmentar si derutat?
    Care este relatia dintre trudnic-infiripata dreapta romaneasca de azi si neo-liberalism? Mai putem sustine iluzia ca neoliberalismul globalizat este democratic?

  18. Dl Aligică,
    O să rezum. În termeni de mentalitate. Pe tema identităţii naţionale.
    Diversitatea etnică e percepută ca o vulnerabilitate şi nu oportunitate.
    Capacitatea de a face compromisuri raţionale pe puncte esenţiale, de a comunica pe partea adversă e interpretată ca un semn de slăbiciune -lipsă de leadership, personajele respective fiind marginalizate rapid.
    E de neimaginat o implicare liberă, civică încă , fără retur la nivelul majorităţii populaţiei. Recompense de genul -calendar, gogoaşă, breloc până la o funcţie politică şi salariu mai mare în buzunar.
    De altfel, nu ştiu dacă aţi urmărit prelegerile din TED , a lui David Logan–personal aş încadra societatea românescă în ansamblu, viaţa politică actuală (subiectiv evident după criteriile furnizate) maxim pe la nivelul 3 de organizare.

  19. Cum am revenit acasa in Florida, reiau articolele pline de continut ale dlui Aligica si Dlui Tismaneanu. Cel parcurs este plin de exemple/modele/dorinte…si este f ancorat in Realitatea Romana. Semne de dreapta nu sint frecvente in Romania, cu exceptia unor intelectuali/publishers, si citiva tineri intelectuali din PDL care s-au coalizat in in jurul ideii de dreapta.. Drepta in sine ( adica PNL…PNTCD..etc) a disparut in neant si nu are sanse sa revina cred…Sau daca revine for avea forma mascata de comunisti…
    Dle Aligica (si implicit Dle Tismaneanu…) cred ca ce urmeaza in aceste zile teribile de criza economica majora acum in Europa, poate mai tirziu si la noi in USA..Cred ca ati aflat vestea : Germania vrea control absolut asupra bugetelor tarilor care vor sa ramina in Euro !?
    Se va transforma Europa in ” Statele Unite ale Germaniei Europene?!! Asa se pare, fiind singura solutie de iesire din criza a zonei Euro…Altceva nu vad …. daca Banca Centrala Europeana va avea control asupra bugetelor tarilor care vor sa iasa din criza…acesta este viitorul Europei ?? Vor avea politicienii ( sa nu vorbesc de bietii politicieni romani…) vreun rol in noua Europa ? In fapt, eu consider ca nici un personaj electorabil nu ar trebuii ales, decit pe criterii de profesionalitate…Nu vad cum niste inocenti in materie de economie, si care nu au nici macar experienta personala de a administra macar o familie (!!??) sa nu mai vorbesc un buget sau un business..pot avea loc in noua politica europeana… Deci drepta europeana care este singura care poate scoate Europa din criza..trebuie sa dea semne de inviorare…Si Romania in consecinta, intrucit viitorul este clar supravietuirea economica. In rest nimic nu conteaza..Fara pregatire economica, nu vor mai exista politicieni..mai ales cei de stinga, care traiesc de sute de ani din banii produsi de altii !? Nu cred ca Romania va alege oameni fara competenta ( mai ales economica..de care depinde viata noastra minut cu minut..), sper ca aceasta natiune sa se trezeasca odata din somnul comunist care il traieste de peste 70 ani ! ( aproape cit Rusia…care a reusit sa schimbe din comunism in mafiotism..).
    Sper ca veti aborda si aceste teme PUR ECONOMICE !! PAR PLICTISITOARE dar stau la baza existentei noastre minut cu minut… Cu stima j bilco

  20. ca este nevoie de o asemenea dezbatere in cadrul societatii romanesti, asa cum spune autorul. Dupa revolutie clasa politica din acesta tara (de influenta categoric cripto- comunista), a fost permanent sub „vremi” si nu peste ele. Oare noi ca natiune nu avem puterea de fi model de comportament , cel putin in spatiul estic-european, transformand asa cum spunea cineva mai sus, diversitatea etnica din vulnerabilitate in oportunitate, unde fiecare cetatean sa fie mandru ca locuieste pe aceste meleaguri, iar dorul de a reinvia vremuri apuse sa tinda cat mai mult spre zero? Nu putem sa anticipam anumite fenomene si sa avem rezolvarea inainte de a ne afecta profund? Desigur ca pentru asemenea demers, eu consider ca autorul are dreptate cand supune dezbaterii, problematica viitorulului care ne asteapta, iar aceasta dezbatere trebuie sa gaseasca raspunsuri mai ales din partea intelectualilor de dreapta. Spun de dreapta, deoarece avem destule exemple de state capitaliste din spatiul european, care prin strategii intelepte, au reusit sa impuna principii si reguli care s-au dovedit viabile pentru natiunile respective. In schimb nici un stat socialist, comunist , ori cripto-comunist nu-mi vine in minte ca sa-l pot exemplifica!

  21. Sunt de-a dreptul siderat cum reusiti dvs. sa gasiti, macar germenii, politicii de dreapta in Romania, in situatia in care in cadrul USL dreapta cu stanga stau picior peste picior.
    Ceea ce semnalati dvs. ca atitudine la Rusia ( ca noi suntem revansarzi etc) o promovam si noi vizavi de Ungaria. Xenofobia, fara a fi de dreapta, la noi se manifesta in cel mai grob mod, trebuie sa vezi doar comentariile la stirile sport dspre CFR Cluj sau accidentul lui Verestoy. Asa ca nu are rost sa cosmetizam mortul.

  22. Va citesc cu interes, de mult timp, articolele. Acolo unde este vorba de analize introspective sunteti aproape de necombatut. Cand este vorba de solutii, insa, :” Ziua Nationala ar fi –poate- un bun prilej de meditatie la aceasta problema…”. Care este parerea d-voastra despre problema cedarii suveranitatii, de exemplu?

  23. Foarte multe comentarii interesante si de substanta. Sunt sincer stanjenit de faptul ca nu le pot raspunde in detaliu, cum ar merita. Sunt intr-un varf de sarcina (examenele de sfarsit de semestru etc.). Sa raspund insa scurt unei intrebari foarte aplicate: Ce parere am despre problema cedarii suveranitatii? Asa cum se intrevede din text, sunt foarte ezitant in a aplauda un astfel de demers atat timp cat nu se intelege care este structura de cost/beneficiu implicata.
    De asta spun ca e bine sa dezbatem public. Din discutie va reiesi mai clar aceasta structura si in plus vom vedea ce vrea majoritatea atunci cand devine constienta de costuri si implicatii.
    Ceea ce propun e pana la urma ceva procedural: sa nu lasam decizia sa se ia singura sau sa fie luata de altii pentru noi. Sa decidem in cunostiinta de cauza. Si nu putem sa facem asta fara dezbatere publica.

    • Ceea ce sustineti d-voastra, d-le Aligica, e intr-adevar decat statul minimal : statul care
      asigura doar legiferarea, justitia, siguranta publica (politia), siguranta nationala
      (armata), fiscalitatea si politica externa. Cand incearca sa anexeze alte domenii, cum ar fi
      unele activitati si functii economice (utilitati, regii autonome, controlul finantelor
      s.a.m.d) Statul nu mai poate asigura satisfacator libertatile cetatenesti si neutralitatea,
      necorupta, nepolitizata, intre interesele private concurente din societate. E de fapt
      impasul in care se afla toate tarile democratice de azi (in grade si masuri diferite de la o
      tara la alta). Datorita excesului de etatism, de socialism soft, lumea contemporana sufera deja de un periculos deficit de libertate. Numai ca multi vad, putini.. precep.

  24. Problema ar putea fi rezolvata foarte simplu

    1. dreapta nu are nimic de-a face cu religia, nationalismul Cioran, Eliade etc care, habar nu aveau ce e dreapta.

    2. taiem toate taxele cu exceptia celor care finanteaza siguranta nationala (intern/extern) si lasam sectorul privat sa prospere fara a genera abuzuri.

    3. impunerea unei tehnocratii care sa vegheze asupra punctului 2. politicienii nu-si au rostul cata vreme o natiune nu poate fi condusa de ideologi.Ideologia nu serveste nimanui si niciodata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro