joi, martie 28, 2024

Decembrie 1989-Firescul mărturiei

Decembrie 2020 este cu totul altfel decât a fost în anii anteriori aceeași lună. Ne-o spun  în primul rând autoritățile care ne cer să petrecem Sărbătorile într-un cadru cât mai restrâns cu putință. Chiar și pregătirile pentru întâmpinarea Crăciunului și a anului ce vine nu mai au exuberanța de acum 12 luni, de pildă. Ne facem grăbiți cumpărăturile, aproape că nu mai vorbim cu nimeni altfel decât cu ajutorul telefoniei mobile, nu ne-am mai văzut prietenii și nici membrii mai îndepărtați ai familiei de luni bune. Mai-mai că am uitat unii de alții.

Să ne mai mirăm atunci că aproape am uitat și că în urmă cu 31 de ani, într-un decembrie tot altfel, în România s-a întâmplat o revoluție? Așa am numit-o în zilele acelea când, în fine, ne-am deșteptat și noi, românii, și am arătat unei lumi uimite că, totuși, mămăliga explodează.

Poate că da, poate că avea dreptate Octavian Paler atunci când a scris antologicul său editorial Iluziile au durat numai o lună,  poate că au fost, cum spune foarte adesea Ion Caramitru, mai multe revoluții. Cea victorioasă a lui Sergiu Nicolaescu și cea a lui, care a eșuat odată cu apariția lui Ion Iliescu. Comunistul de omenie care, în primele minute ale intervenției lui radio-televizate, s-a adresat românilor cu  apelativul tovarăși. Indiciu clar că planurile lui și ale tuturor celor care au acaparat puterea, ale celor numiți mai apoi emanați, erau să ne țină pe mai departe dependenți de Moscova. De glasnostul și de perestroika lui Mihail Sergheevici Gorbaciov cu care inginerul supărat că a fost trimis de Ceaușescu la meserie, adică în biroul de director al Editurii Tehnice, a luat imediat legătura telefonică spre a-i spune cine suntem și ce vrem.

Nu am mai avut în acest decembrie comemorări sau sesiuni solemne ale Parlamentului. Politicienii sunt ocupați cu împărțirea puterii și a dregătoriilor și dau vina pe noi, alegătorii, pentru rezultatul confuz al alegerilor legislative din 6 decembrie. Televiziunile au rememorat în grabă evenimentele sau au organizat dezbateri ratate ,date pe mâna unor jurnaliști închipuiți de genul numitului Ionuț Cristache.  Care nu degeaba s-a gândit să-l contrapună pe Ion Caramitru lui Adrian Niculescu care a venit în studioul TVR cu gândul și misiunea clare de a-l mai scoate la vopsea o dată pe Iliescu. De aici gesticulațiile și strigătele lui penibile. De aici jalnicul spectacol oferit de profesorul de la SNSPA :

Iată de ce cred că trebuie salutată decizia conducerii Teatrului Național din București de a difuza online și mai apoi la Televiziunea Digi 24 filmul Jurnalul unei revoluții.  Al cărui punct de pornire este spectacolul de teatru documentar 1989. Jurnal de România.

Filmul, ca și spectacolul, de altfel, juxtapune mărturiilor unor istorici calificați precum Dennis Deletant și Lavinia Betea, cele ale expertului CNSAS Germina Nagâț care spulberă convingător mitul Securității patriotice la fel cum o face și Andrei Ursu, fiul disidentului-martir Gheorghe Ursu. Lor li se adaugă intervențiie   procurorului militar Dan Voinea care, sincer să fiu, nu știu dacă a luminat sau a mușamalizat adevărul Revoluției în timpul în care a deținut o înaltă funcție numit acolo de fostul președinte Emil Constantinescuy ca și cele ale unor oameni simpli. Despre care până mai ieri nu știam nimic. E vorba despre Mihai Avătămăniței  sau Constantin ȚIlea. Capete de afiș sunt însă actorii Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale și Florentina Țilea și regizoarea Carmen Lidia Vidu. Care ne spun mai puțin  ce cred ei despre 1989 și despre Revoluție, deși fac și acest lucru, ci, mai degrabă, ce făceau în anul primăverii națiunilor.  Ce au făcut în decembrie 1989 și ce au în zilele Revoluției. Cum au trăit și cum au simțit momentul.

Așadar, cine erau și ce faceau în 1989 Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale și Florentina Țilea? Caramitru era un actor cunoscut.  Celebru. De câțiva ani se confunda cu Hamlet. Pe care l-a jucat în antologicul spectacol semnat regizoral de Alexandru Tocilescu. Era nemembru de partid, era incomod, cu greu tolerat de regim pentru spectacolele sale și de teatru, dar mai ales pentru cele de poezie. Ion Caramitru îi recita pe Eminescu, pe Sorescu, pe Nichita, însă o făcea cu schepsis, cu subtexte care nu aveau cum să scape  cenzorilor și securiștilor. Voluntari sau cu carte de muncă. Oana Pellea, fiica celebrului Amza Pellea și a Domnicăi, avea în 1989 26 de ani. Terminase de câțiva ani studiile de actorie, se impusese deja în câteva spectacole de mare impact artistic ale Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Amintirile familiei fericite de odinioară,imaginea protectoare a tatălui care dorea să își vadă fiica farmacistă, poeziile pe care le citea doar pentru sine, realizările ei artistice o ajutau pe Oana Pellea să înfrunte o atmosferă din ce în ce mai insuportabilă. Viața care devenise ca un fel de condamnare. Să ne mire că atunci când s-a dus, după fuga Ceaușeștilor, la Televiziune a luat cu ea o carte de poeme ? Daniel Badale era în decembrie 1989 militar în termen. Un băiat simplu din Moldova. Trăia cu speranța că va fi cândva student la Actorie.  Când unitatea militară din care făcea parte a primit indicativul Radu cel Frumos , Badale l-a întâlnit într-un chip special pe Ion Caramitru.  Sergentul Badale Daniel s-a găsit în tancul ce primise misiunea de a opri înaintarea revoluționarilor în fruntea cărora se afla actorul Ion Caramitru. Pe atunci minora Florentina Țilea se găsea la Iași. Orașul ei natal. Făcea parte dintre copiii aleși, verificați, convocați să cânte și să spună versuri în spectacole omagiale ori chiar să-l întâmpine pe Ceaușescu atunci când Geniul Carpaților venea în Capitala Moldovei,, în blestematele lui vizite de lucru. În casa Florentinei se asculta seară de seară Europa Liberă. Adică  Actualitatea Românească, Programul politic, Din lumea comunistă. Sigur, copilul Florentina Țilea intuia că ceva nu e tocmai în regulă în România, dar nu avea cum să cunoască proporțiile minciunii și ale dezastrului din România 1989.

Despre asta este vorba în 1989. Jurnal de România.  Ca și în filmul Jurnalul unei Revoluții. Despre lucruri simple, emoționante. Atuul principal al spectacolului mi se pare a fi firescul mărturiei. Poate și pentru faptul că în acest decembrie cu totul altfel avem nevoie mai mult ca altădată, poate cam tot la fel cum am avut nevoie și în decembrie 1989, de firesc și de omenie. 

Teatrul Național din București

  JURNALUL UNEI REVOLUȚII

Regia: Carmen Lidia Vidu

Cu: Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale, Florentina Țilea, Germina Nagâț, Dan Voinea, Dennis Deletant, Andrei Ursu, Lavinia Betea, Mihai Avătămăniței, Constantin Țilea, Carmen Lidia Vidu

Director de imagine : Marius Donici

Operatori Imagine : Gabriel Stănciuc, Mihail Rădinoiu

Operator Dronă: Florin Boicescu

 Montaj, sunet, animație: Cristina Baciu

 Muzică: Ovidiu Zimcea & Constantin Țilea

Desen: Gabriela Schinderman

Fotograf de platou: Vlad Lăzărescu

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Revolutia din decembrie 1989 . Un moment incarcat de atita istorie , un moment de neuitat pentru cei care au facut posibila aceasta schimbare de regim . Fara revolta si iesirea in strada, ca si factor declansator a unor cetateni la Timisoara si fara iesirea , in marile orase din Romania ,avind capitala tarii in epicentrul revolutiei , unui numar important de cetateni , nimic nu s-ar fi putut intimpla. La inceput , cei care au dat tonul revoltei ,au fost tinerii , foarte multi dintre ei inca la virsta copilariei . Pentru cine mai stie structura sau cum era asigurata puterea , in acele zile , este constient ca fara trecerea in barca revoltei a multor conducatori de partid ce erau practic sefii intreprinderilor , nu se putea face mare lucru . Comunismul ,a cazut mai intii economic si abia apoi politic (dar nu imediat si nu in totalitate ) Zilele acestea , ambasadorul SUA in Romania a arat , clar ,existenta unei rezistente tirzii de factura initial comunista .Au trecut de atunci 31 de ani si inca exista nostalgia acelor vremuri . Totusi, speranta tuturor celor care doresc existenta unui stat democratic , unde respectarea legilor sa fie factorul esential al normalitatii politico – sociale , se indreapta spre noua guvernare ce si-a asumat schimbari esentiale in viata cetatii . O conjunctura internationala , o dorinta cetateneasca majoritara ce doreste schimbarea , pot determina politicul romanesc in totalitate , nu numai cei ce conduc efemer tara ,sa purceada la schimbarile de substanta . Daca se va intimpla asa – anul 2021 – va fi considerat anul unei noi revolutii de catifea . Ne asteptam ca intreaga clasa politica sa fie parte a acestei necesare schimbari si disputele politice sa nu contina impotrivirea unora in dauna nevoilor tarii .

  2. Asta-i Revolutia artistica. Ce vezi pe youtube.
    Ti-au tiuit gloantele pe la urechi? a murit cineva la 2 metri de tine impuscat dintr-o unitate militara, desi erati la 50 de metri de gardul unitatii si strigati „armata e cu noi”? te-a apucat un zdrahon de reverele gecii si sa te ridice de la pamint urlind „ce vreti măă”? pentru ca ai demascat o securista infiltrata printre voi? ai vazut la citiva centimetri de capul tau un par cu care se spargeu vitrinele, iar tu ai indraznit sa intrebi „da` ce aveti cu ele”? ai fost facut prost si imbecil pen`ca nu ai vrut sa obtii certificat de rentier al Revolutiei? te deranjeaza ca de 31 de ani dosarul Revolutiei e plimbat dintr-un sertar in altul si de la o institutie la alta, ca a fost inchis in 2009 de fostul Procuror General, care acum e procuror UE? ori ca dosarul mineriadei din iunie `90 a fost trimis de catre ICCJ procurorilor pentru „nulitate a rechizitoriului”?
    Sau din an in an comemoram ca la teatru ceea ce unii ziceau „Ceausescu sa ne ierti ca-n Decembrie am fost beti”?
    Daca da, atunci dece ne ferim sa ne adresam Justitiei pentru tergiversarea pina la Pastele Cailor a unor dosare?
    Daca nu, atunci sa continuam sa comemoram piosi Revolutia Efimitei.

    • victor+L Inca nu inteleg de ce lumea are impresia ca se afla intr-un „club select”, din moment ce toti cei care conduc acest club se albesc unii pe altii si isi protejeaza cu sfintenie relatiile obscure. Procurorul general al UE nu este decat unul dintre ei, pus acolo sa le apere lor interesele. Lumea nu stie aceste lucruri si are impresia ca UE este un fel de punct omega divin care ne salveaza de toate relele, insa ramane necunoscut ce se intampla in spatele usilor inchise. Nu vedeti ca nimeni, atat din Romania, cat si din Europa nu are interesul de a scoate la lumina adevarul din decembrie 89? Si asta dupa 31 de ani de libertate si 13 de UE. Nu vedeti ca nimeni nu are interesul de a face lumina in cazul mineriadelor, Piata Universitatii sau 10 august 2018? Liderii acestia, fie romani, fie europeni, nu au invatat ca totul este vremelnic si intr-o zi sistemul politic poate vira intr-unul total diferit?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro