vineri, martie 29, 2024

Decembriştii sau revoluţia ratată

În cărţile  de istorie  sovietice, decembriştii sunt elogiaţi ca martiri şi ca întemeietori. Leninismul se descrie ca împlinirea, dialectică, a visului lor de libertate. Sacrificiul  lor anticipează sacrificiul comunist. Deformaţi până la caricatură, decembriştii sunt anexaţi edificiului propagandistic. Cuvintele lor sunt mutilate, ideile lor amputate: ceea ce se naşte este imaginea pe care vecaul comunist o impune asupra mişcării lor.  Asemeni lui Herzen, decembriştii sunt confiscaţi de  regimul ce construieşte o citadelă a minciunii de stat. Revoluţia  lor ratată este, în cartea URSS, primul semn al lui Octombrie.

Decembriştii sunt, în istoria intelectuală şi politică a Rusiei, un capăt de drum şi un  început,  iar imaginea lor este cu mult mai nuanţată  decât literatura de partid şi de stat a socialismului real a putut sugera. Ei sunt un capăt de drum în măsura în care acţiunea lor nereuşită de detronare a lui Nicolae I, în decembrie 1825, este cea din urmă încercare de lovitură de stat din seria  politicii ruse. Căci cel mai mai pericol cu care se poate confrunta un ţar în este chiar cercul nobiliar care îl înconjoară. În absenţa unui mecanism de limitare al puterii, asasinatul  şi conspiraţiile sunt unicele căi prin care deţinătorul puterii absolute poate fi înlăturat.

Regicidul este una dintre specialităţile Rusiei imperiale.  Ecaterina cea Mare şi nepotul ei, Alexandru I, îşi datorează tronul îndepărtării precedesorilor lor. Soţia îşi elimină soţul, iar fiul  tatăl. Cronica ţarilor din Rusia   evocă vremurile lui Ivan cel Groaznic, dincolo de lustrul înşelător al  luminilor.  Priviţi astfel, conspiratorii de la 1825,  aproape toţi aristocraţi, sunt parte din această serie istorică. Ei nu creează o revoluţie, în accepţiune europeană, ci se servesc de o lovitură de palat care va eşua.   

           Începuturile

          Dar decembriştii nu sunt doar un capăt de drum , ci şi un  început, fiind preludiul unei  alte istorii ruse, aceea a revoltei, a sacrificiului, a martirajului. Ei trec  mai departe, fondând o tradiţie care îl va fascina pe tânărul  Herzen.   Decembriştii  ţintesc cu mult mai departe decât cei  ce , în trecut, au schimbat şi ucis ţari. Ei sunt primii revoluţionari pe care Rusia îi  va cunoaşte, iar tragedia care urmează aventurii lor  modelează un întreg  destin istoric.

          Decembriştii sunt fiii  anului 1812. Aristocraţi şi ofiţeri, ei sunt marcaţi de  teribila încercare a  invaziei franceze şi de eroismul mesianic   trezit de aceasta. Decembriştii se nasc în mediul pe care reformele, oricât de timide, ale lui Alexandru I îl  fac posibil. Imaginea unei alte Rusii, mai puţin represive şi mai luminate, pare, în aceste momente, una deloc  improbabilă. 

Contactul cu Occidentul acţionează ca un catalizator. Societăţile europene proiectează imaginea unei guvernări contrastând cu severitatea de cnut a Imperiului Rus de acasă. Tentaţia imitaţiei  revoluţionare se naşte în aceste momente în care ofiţerii ruşi inaintează spre Paris. Identitatea lor este modelată de aceşti ani. Oroarea iobăgiei şi încremenirea ţarismului le apar ca inacceptabile. Înlăturarea lor devine ţinta asumată de cei ce întemeiează  organizaţiile subterane.

          Decembriştii sunt radicalizaţi, în acţiunea lor conspiratorială, de prăbuşirea speranţelor ivite din acest interval ce se dovedeşte a fi unul înşelător: ţarul reformator devine ţarul  opresor, iar toate eforturile de a codifica schimbarea, sub impulsul lui Speranski,  sunt abandonate. Ordinea  cazonă redevine  stilul de guvernare imperial.

          Decembriştii sunt, mai cu  seamă graţie prezenţei poetului Rîleeev, romantici, iar romantismul lor este afin cu acela al unei întregi generaţii care, de o parte şi de alta a Atlanticului, aspiră la  eliminarea absolutismului, imaginând, oricât de vag , un alt viitor. Admiratori ai  Statelor Unite, cititori ai “Declaraţiei de independenţă”, privind cu admiraţie, dar şi cu  rezervă, modelul federal american, decembriştii sunt mişcaţi de aceeaşi energie care îl animă şi pe Simon Bolivar în odiseea sa americană. Ei sunt, în termeni politici europeni, conspiratori ce subminează temelia “Sfintei alianţe” şi  pot fi înţeleşi doar daca îi raportăm la cei care, în Italia, în Franţa sau  în Germania, urmează acelaşi drum al asocierii secrete.

          Romantici şi nebuloşi, fascinaţi de libertatea trecutului rus idealizat, dar şi  motivaţi de propriile lor lecturi, decembriştii sunt,  din  punct de vedere intelectual, un autentic continent, unul la nivelul căruia se pot regăsi elementele  şi dilemele care vor marca imaginarul rus. Există, în cadrul mişcării lor, o ramură liberal- conservatoare, ce propune  o abordare de tip monarhic şi parlamentar, pregătind emanciparea iobagilor, după cum , prin Pavel Pestel, se simte  suflul  iacobinismului ce prefigurează anul 1917.  

Figura lui Pestel este, din toate punctele de vedere,figura cea mai stranie şi vizionară.  Viziunea lui Pestel este aceea a unei dictaturi ce trebuie să urmeze înlăturării ţarului. Pestel este un amestec, deloc  paradoxal, de radicalism  republican şi de  naţionalism rus. Proiectul său este centralizator şi  mai degrabă ostil aspiraţiilor poloneze. Căci relaţia cu Polonia  şi cu celelalte naţiuni slave este unul dintre punctele de ambiguitate ale decembriştilor. Deşi  apropiaţi de  Adam Mickiewicz în exilul său, decembriştii sunt  rezervaţi în schiţarea unui viitor  care să includă  Polonia restaurată.

          Decembriştii sunt, aşadar, oamenii unei  răscruci istorice. Organizatori ai unei lovituri de stat,  dar şi revoluţionari care aspiră la refondarea Rusiei, prin îndepărtarea autocraţiei. Romantici,  ei trăiesc revolta şi represiunea care survine eşecului acesteia cu nobleţea unor personaje byroniene . Decembriştii devin,   în moarte sau în exil,  parte a unui panteon al devotamentului şi al curajului .

           Mitologia decembristă, confiscată în era sovietică şi malformată dialectic, este  una din paginile în care elanul romantic îşi află o expresie memorabilă, destinată a supravieţui peste timp.  Execuţiile nu sunt singura încercare cu care se confruntă decembriştii: deportarea, munca silnică, exilul sunt pedepsele pe care   Nicolae I le  rezervă lor.

Vreme de aproape trei decenii, până la  amnistia lui Alexandru al II-lea, decembriştii sunt persecutaţi cu  ferocitatea birocratică  pe care Rusia ţaristă o lasă moştenire Rusiei sovietice. Dar decembriştii reuşesc să-şi făurească legenda, o legendă care nu se poate închipui fără devotamentul femeilor ce aleg să li se alăture. Soţiile de  decembrişti, cele care nu abandonează  şi nu uită, cele care rezistă, anunţă pe acele soţii şi fiice evocate de Anna Ahmatova în paginile ei,  astfel cum aşteaptă, tenace şi înlăcrimate, pe cei care dispar în  teroarea stalinistă. 

          Decembriştii nu pot şi nu trebuie să fie reduşi la imagine de manual sovietic cu care generaţii întregi au fost familiare. Romantici, ( iar  destinul lor îl înclude, fie şi indirect, pe cel al lui Puşkin) , visători, nebuloşi, locuiţi de un elan al libertăţii, inamici ai autocraţiei, decembriştii sunt parte a unui continent  occidental de sensibilitate şi de idei.  Tragedia lor este un punct de cotitură. Aceasta este  cea din urmă lovitură de palat, dar şi preludiul unei mişcări revoluţionare. Impasul lor ilustrează impasul Rusiei înseşi, prinsă între despotismul statului şi letargia politică a celor mulţi. Drama decembriştilor  anticipează vremurile ce vor veni, peste un secol, teribile.   

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Interesant, cu atât mai mult cu cât în România se știe foarte puțin despre mișcarea decembristă, sau există informații eronate, pe filiera propagandei sovietice

  2. O analiza complexa si foarte frumos prezentata. Dar realitatea poate fi rezumata mai prozaic: de multe ori marile razboaie pot fi urmate de revolutii (iar marile revolutii de contrarevolutii) deoarece oamenii vad ca lucrurile sunt altfel decat le credeau ei, ca autoritatea statului nu este chiar legitima si mai ales ca poporul are arme si stie sa le foloseasca. Asa cum Decembristii au actionat dupa Razboaiele ruso-franceze (urmata la noi de Revolutia lui Tudor Vladimirescu din 1821), Revolutia din 1905 de dupa Razboiul ruso-japonez (urmata la noi de Rascoala din 1907), Revolutia din 1917 dupa razboiul ruso-german (urmata la noi de revolutia ratata a tipografilor) etc. se poate intampla „pe neasteptate” dupa orice razboi si se poate extinde si in tari vecine. Este riscant sa ne jucam cu focul, atat la propriu cat si la figurat. Asa cum spunea generalul von Clausewitz „Orice razboi se stie cum incepe dar nu se stie cum se termina”.

  3. Decembristii au disparut odata cu aparitia Revolutiei bolsevice, iar astazi este si mai putin probabil sa apara o astfel de miscare care sa schimbe societatea rusa indoctrinata pana la refuz.

    • Decembristii au disparut atunci cand au inceput sa puna la indoiala ceea ce au citit referitor la revolutia americana, in momentul in care au amestecat ideile occidentale cu nationalismul mesianic rus, si in momentul in care au hotarat care tara vecina avea dreptul la existenta sau nu. De aceea se poate spune ca nu prezinta nici un interes, probabil e mai bine asa, ca nu au reusit, ca altfel D-zeu stie ce ar fi iesit cu astfel de ticniti, si romantici pe deasupra. Ar fi iesit poate niste lenin inaintea vremii, capriciosi si mari amatori de carne de vecin.

  4. Elitele ruse s-au chinuit 300 de ani să europenizeze societatea rusă dar nu au reușit, Rusia a rămas o țară cu spirit asiatic. De abia Putin și-a dat seama de asta și a întors spatele Occidentului. Asistăm la asiatizarea Rusiei.

    • Nu, Rusia isi dorea public o Europa unita de la Lisabona la Vladivostok, o cale ferata de la Londra la Vladivostok, o autostrada care sa inconjoare Marea Neagra etc., ceea ce ar fi facut Europa cea mai mare putere a lumii. Si nicio referire la China. Dar e foarte periculos sa bagi ursul in casa (Rusia ar fi avut un numar de voturi egal cu Germania si Franta la un loc), asa ca mai bine am stat cuminti si uite ce s-a intamplat. Cam acelasi risc ar fi din partea Turciei musulmane, ca sa nu mai vorbim de ambele, mai ales ca Asia Centrala este un teritoriu comun ambilor dar foarte neeuropean. Deocamdata este bine asa cum este, iar ce va fi in viitor vom vedea atunci.

      • Da, suntem contemporani cu moartea Utopiei numită Uniunea EuroAsiatică de la Atlantic la Pacific pe care la un moment dat o voiau Germania+Franţa şi Rusia ( bineînţeles ca să doboare hegemonia SUA+UK….)

        • Pe atunci UK facea parte din UE iar Rusia era Partener NATO. Abia din 2013 au inceput sa se strice relatiile si s-a ajuns treptat la situatia actuala.

    • Am avut si noi decembristii nostrii in 89 iar din marile sperante de atunci nu se vede mare lucru. Consolidarea democratiei in timp si modernizarii societatii, a mentalitatilor cere multe decenii. UE din 2007 a tot incercat cu noi sa faca coeziune sociala, economica si proiecte regionale dar mare lucru nu s-a prins.

    • Asiatizarea Rusiei e explicabilă, componenta europeană a URSS se afla cu precădere în Ucraina și în Țările Baltice. Odată ce Ucraina a demonstrat și ea că preferă europenizarea, asiatizarea Rusiei e o consecință aproape automată.

      Iar asiatizarea Rusiei ar putea merge foarte departe: o Karelie independentă și reunificată ulterior cu Finlanda, precum și o Bașkirie independentă, împreună cu republicile din Caucaz, ar putea fi exact soluția de care Europa civilizată are nevoie, spre a elimina amenințarea rusească pentru următoarele câteva sute de ani.

      • Acum ca au mii de focoase nucleare, fie ele si posnitori, nu mai elimini nimic. Mai pune si mafiotii si serviciile implantate peste tot, chiar la nivel inalt, si tabloul nu este imbucurator.

        • Ți-am mai explicat de vreo 5 ori că Rusia nu poate lansa ICBM-uri, la fel cum nu le-a putut lansa nici URSS-ul lui Gorbaciov.

          Dezmembrarea URSS a trimis acasă trupele rusești din RDG, Ungaria și Cehoslovacia și a mutat frontiera URSS de pe Prut cu sute de km mai spre est, ceea ce a fost un câștig pentru lumea civilizată. Dezmembrarea Rusiei va repeta încă o dată procesul.

    • Prea puține legături are Rusia cu spiritul asiatic. Mai mult, care e acel spirit asiatic? Ca asiatice sunt si Arabia Saudita si China, Japonia sau Singapore, dar fără legături substanțiale între ele. Majoritatea locuitorilor Rusiei se află în partea europeană a țării. Rusia e o entitate care trebuie tratată în propriul ei specific, ca Rusia și cam atât. A propos de europenizare, sau cum ati spune, spirit european, care ar fi ala? Ca aici se are în vedere mai mult Europa de Vest din care noi nu facem parte nici cultural, religios sau economic. După astfel de criterii și noi suntem asiaticii francezilor sau englezilor. Sau pur si simplu est europeni sau, pe înțelesul tuturor europeni de mana a 3-a (ca de mana a 2-a sunt tarile din Europa Centrala si cele baltice).

    • „Elitele ruse s-au chinuit 300 de ani să europenizeze societatea rusă dar nu au reușit”

      Parerea mea, deja exprimata mai sus, este aceea ca aceste pseudo-elite erau de fapt profund patrunse de spiritul mesianic nationalist rus, in care ideile altora sunt doar bune de furat si de calcat in picioare. Or fi citit ei ideile europene si atlantice, dar niuci prin cap nu le trecea sa le aplice, cum adica sa-si piarda privilegiile, iobagii, averile ? Sa ajunga norodul la putere ? Nici in 1917 n-a ajuns norodul la putere, ci cativa alesi pe sprancea,a care au chinuit norodul ca niste diavoli ce erau, si ei dar si norodul.
      Trist este faptul ca istoria a jucat lumii o festa, muscalii n-u avut, in tot acel spatiu imens, o contraputere care sa le-arate baioneta si chiar sa le scada populatia cu ajutorul ei din cand in cand. Dupa disparitia mongolilor ca putere, nu au mai avut rival. Iar china se pare ca le asigura spatele, cel putin pentru moment. La momentul potrivit, ii va strivi. Insa pana atunci, muscalii cauzeaza probleme mari.

        • O Rusie de 80 – 100 de milioane de locuitori, cu capitala tot la Moscova, poate să păstreze în continuare Siberia, în nesfârșita bunăvoință a Occidentului. Alternativa ar fi ca Siberia să ajungă pe mâna Chinei, iar rușii sunt conștienți de asta.

          Însă nu există nimic mai frumos decât lupta pentru libertate, așa că nimic nu se poate compara cu un Bașkortostan independent, un Tatarstan independent, un Daghestan independent, o Cecenie independentă, o Karelie independentă ș.a.m.d.

          La fel a fost și în 1990-1991: au devenit independente Azerbaidjan-ul, Kirghizstan-ul, Uzbekistan-ul, Tadjkistan-ul etc. O mulțime de națiuni și-au luat soarta în propriile mâini, iar lupta pentru libertate a fost întotdeauna la baza superiorității morale a Occidentului.

          Acestea fiind zise, let’s proceed! 😀

  5. In Rusia, tara fara filosofie, oameni foarte tineri s-au împodobit cu gândirea germana și au dat concretete unei virtuți noi: să înfrunte tirania și să contribuie la adevărata eliberare a…mujicilor. Dar Rusia nu era Franța. Conspirația decembriștilor era lipsită de un program ferm. Nici măcar ei, decembriștii, nu credeau în izbândă. ” Da, vom muri, spunea unul dintre ei, dar vom muri frumos”. Într-adevăr, a fost o moarte ieșită din comun. Careul insurecțiilor a fost distrus cu tunul.
    Supravietuitorii vor fi deportați, nu fără ca in prealabil cinci dintre ei sa fie spânzurați de doua ori. Trebuie sa spunem că Rusia, ca orice tara barbara, neconvertita la civilizație, n- a trecut prin Renaștere (nu exista), prin Revoluție, prin Reforma. In Rusia teroristă trebuie sa spui da biciului, abrutizarii, pușcăriei, fricii. Anul 1878 e anul nașterii terorismului infividual. Răzmerițele fara doctrina și fără principii nu aduc o lume libera.Teroristul Putin a ales sistemul iezuit: pentru trup, violența; pentru inima, minciună.

    • Subscriem. Tocmai de aceea, fiind barbari, nu se va supara nimeni daca sunt trase rachete in adancimea teritoriului, sa le crape si lor plozii asa cum le crapa altora din cauza rachetelor lor. Cu asa adunatura trebuie sa te comporti ca atare.

    • Blaga, Noica, Eliade, Tutea, Djuvara, Liiceanu etc. In Primitiva Rusie, gândirea e un loc viran. De aia, au făcut din brașoavă asta, ‘”mesianismul muscal”, un borhot.

    • „Rușii au un fel de umanitate indefinibilă” „Rușii sunt la fel de imperialiști ca Germania lui Hitler” (P.Tutea). „Cultura noastră incepe cu Dimitrie Cantemir. Cea rusă cu fiul acestuia, Antioh Cantemir. Dar rușii au secolul acela întunecos, secolul al XIX-lea, de unde se trag rădăcini” (C. Noica). „După două mii de ani de creștinism, credeam că a dispărut cultul lui Baal. Și iată că Rusiei, noul Baalq, i se dau sacrificii popoare întregi” ( P. Seicaru). „Dumnezeu să mă ferească de șovinism și pan-slavism. Daca șovinismul rus este caricatura patriotismului, pan-slavismul este caricatura mesianismului” ( Caragiale )

    • Intr-adevar, decembristii erau tineri ofiteri rusi, nobili, de cultura franceza, care dupa „sejurul de la Paris” unde au vazut cum arata si cum functioneaza o tara europeana din vest (sa nu uitam ca Napoleon numea Moscova capitala Asiei) au vrut sa modernizeze si tara lor (nu pe a altora).
      Dar cum cenzura nu permite difuzarea altor idei decat cele oficiale (suna cunoscut?) au ales calea loviturii de stat si au sfarsit tragic.
      Tot atunci, tanarul ofiter mercenar rus, romanul Tudor Vladimirescu, boiernas din Oltenia, care ii simpatiza, a fugit in Tara Romaneasca unde s-a aliat cu grecii (care voiau refacerea Imperiului Bizantin) pentru a obtine independenta tarii, fiind numit de popor „Domnul Tudor”. Amanuntele le stim si de la istorie, filtrate prin 200 de ani de diferite interese…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro