marți, noiembrie 30, 2021

Deci, Obama. Şi-acum?

Cunoaştem numele viitorului preşedinte american. Barack Obama va fi inaugurat pe 21 ianuarie 2013 pentru al doilea mandat la Casa Albă, continuând astfel („four more years” a titrat presa de peste ocean) proiectul imensei speranţe început în 2008 prin istoricul Yes, we can! Este un lucru ştiut şi general acceptat că primul mandat nu a fost unul strălucit şi nu a avut rezultate remarcabile, sau oricum nu pe măsura aşteptărilor, nici pe plan economic intern, nici în relaţiile internaţionale. Mare parte a speranţelor din 2008 s-au domolit, entuziamul s-a stins. Americanii au înţeles că, dincolo de cuvintele frumos spuse şi de bunele intenţii, minuni nu se pot face iar problemele Americii şi ale lumii actuale sunt profunde, grave, structurale, de durată.

Şi totuşi Obama nu a pierdut pe 6 noiembrie 2012, pentru simplul motiv că Mitt Romney nu avea cum să câştige. Bogatul om de afaceri republican nu avut niciodată şanse reale să stârnească pasiunea naţiunii americane (din păcate pentru el, se pare, nici măcar entuziamul celor din Partidul Republican), să fie iubit, adulat, citat, considerat un model care să inspire tineretul american, un lider acceptat pe scară largă de cei peste 200 de milioane de americani cu drept de vot. Probabil, niciunul din cei şapte candidaţi republicani din primary nu ar fi câştigat în faţa lui Barack Obama. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu avea profilul complet al unui preşedinte al Statelor Unite. După nepopularitatea severă a lui Bush jr. din al doilea mandat (2004-2008) şi după candidaturile eşuate ale lui McCain şi Romney, GOP (Grand Old Party) va trebui să reflecteze serios la campania din 2016 şi să propună o candidatură puternică, o figură luminoasă, capabilă să inspire America şi lumea. Sunt motive să credem că peste patru ani vom asista la o frumoasă surpriză din partea republicanilor: un prezidenţiabil mai tânăr, care să iasă în cele din urmă din capcanele discursului ultra-conservator (non-sensuri de genul punerii în discuţie a dreptului femeii la avort în America secolului XXI sau dimensiunea evanghelică a programelor politice republicane) precum şi din stereotipiile magnaţilor legate de scăderea taxelor (Statele Unite au oricum nivelul cel mai scăzut de impozitare dintre democraţiile dezvoltate ale lumii), venind însă cu adevărat spre problemele reale ale cetăţeanului obişnuit, spre calitatea educaţiei, spre costul serviciilor de sănătate, spre problemele migraţiei, spre sărăcia care începe să cuprindă tot mai mulţi americani etc.

Dar să vedem ce va fi până în 2016. După o campanie lungă şi obositoare, în care nu s-a simţit prea bine în calitate de candidat (incomodat fiind, evident, de lipsa argumentelor şi a realizărilor politice majore, cu excepţia legii asigurărilor de sănătate), Barack Obama pare să-şi fi regăsit spiritul care l-a propulsat în anii ascensiunii sale într-un strălucitor discurs de învingător, rostit în noaptea de după alegeri. Cel puţin din perspectivă oratorică, măreţia Americii a fost salvată. Ce va urma însă după victory speech?

Întoarcerea la realităţile cenuşii ale economiei post-criză, la uriaşa datorie a statului american, la structura politică divizată a Congresului (control republican la Camera Reprezentanţilor, uşoară majoritate democrată la Senat), blocajele din Orientul Mijlociu (în special Siria dar şi Libia sau Egipt), impasul relaţiei cu Rusia, ascensiunea pe scena globală a Chinei, parteneriatul ofilit cu Europa sau situaţia explozivă Israel-Iran constituie tot atâtea dosare complicate şi motive de îngrijorare pentru (noua?) administraţie de la Washington. Spunem „nouă” pentru că, deşi preşedintele va fi acelaşi, o serie întreagă de înlocuiri la nivele înalte se profilează la orizontul următoarelor două luni. După demisia lui David Petraeus de la şefia CIA şi oarecum anunţata retragere a lui Hillary Clinton de la Departamentul de Stat, alte remanieri sunt de asemenea aşteptate la începutul noului mandat.

Să nu credem în miracole politice. Noul mandat la Casa Albă nu va putea rezolva toate problemele Americii şi ale lumii. Transformările majore în care s-a intrat pe plan economic şi în relaţiile internaţionale în timpul mandatelor lui George W. Bush se vor derula probabil de-a lungul mai multor cicluri electorale, vor traversa epoca Obama şi vor produce efecte pentru mai multe generaţii de acum înainte. Despre aceste schimbări adânci am mai discutat, cu alte ocazii. Sub povara datoriei publice, Statele Unite vor căuta să-şi limiteze în continuare costurile militare, contribuţia la securitatea globală sau regională şi acţiunea externă, cu excepţia nedoritei situaţii a unui conflict de proporţii într-o anumită parte a lumii, caz în care un uriaş lobby intern ar putea obliga Casa Albă să adopte o poziţie tranşantă.

Pe de altă parte, eliberat de presiunea şi miza electorală de până acum, este posibil să vedem un preşedinte american mult mai creativ şi mai angajat în diplomaţie, poate mai interesat de relaţiile internaţionale şi de starea lumii, ceea ce, în fine, este şi o veste bună.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

    • Sunt prea putini cetateni interesati si deci informati cu privire la situatia reala a Statelor Unite incat un candidat ca Ron Paul sa poata obtine o sustinere incontestabila in cadrul oricaruia dintre cele doua partide. Iar in afara celor doua partide ceilalti politicieni nu au un cuvant de spus in organizarea alegerilor.
      Poate peste 4 ani „tea party” -ul va fi mai bine plasat in functiile de conducere ale sistemelor electorale locale.

  1. Dar de ce trebuie sa fie presedintele un rockstar? Credeam ca jobul lui e sa faca ce scrie in „fisa postului” ca sa spun asa, nicidecum „să fie iubit, adulat, citat”… Ciudat, eu credeam ca trebuie sa ne iubim copiii, nevestele, parintii, si nicidecum presedintii, care sint in acea pozitie ca sa serveasca natiunea, nu ca sa li se dea „like” si sa li se faca murals pe peretii scolilor… Si de ce e asa rau daca presedintele este bogat sau este om de afaceri? Ajunge pina si America sa infiereze cu minie proletara upper class? Ce prost sint, credeam ca performantele conteaza… Pesemne m-am boshorogit si nu mai sint in ton cu the new world…

    • Popularitatea conteaza pentru a fi ales ca presedinte. Nu trebuie sa fii rockstar dar trebuie sa atragi atentia celei mai mari parti a electoratului, si, in cazul SUA, mai ales atentia electoratului din anumite state unde rezultatele electorale variaza de la un ciclu electoral la altul. In total sunt vreo 11 state unde se da batalia electorala la prezidentiale. Mai intreaga campanie electorala se concentreaza in aceste state care determina scorul electoral final.

      Numai radicalii de stanga -foarte activi si vocali de altminteri- ataca upper-class, problema este deficitul astronomic care trebuie adresat mai devreme decat mai tarziu. Viziunea presedintelui este una de stanga (prea de stanga in opinia mea), dat fiind experientele sale din copilarie si anturajul in care s-a format ca adult, mentorii sai si mediul politic radical din Chicago de unde si-a lansat cariera politica.
      Solutia sa la actuala dilema legata de deficitul financiar contine si marirea taxelor pentru cei bogati. Acum trebuie definit ce inseamna „bogat” in acceptiunea presedintelui SUA, pentru ca lucrurile au continuat sa se schimbe din 2008 incoace. Aparent, familiile care au un venit de peste $250,000 (inainte de taxe, venit brut) vor fi afectate de o marire de taxe. Pentru o familie de 4 persoane (doi parinti si doi copii) intr-un oras mare precum New York, Boston, Los Angeles, Chicago, San Francisco, Washington D.C. etc. $250,000 nu este o suma astronomica si cu siguranta nu te face „bogat”.

      Cei cu venituri $250,000 – $390,000 sunt actualmente taxati federal la 33%, cei cu venituri de peste $390,000 sunt taxati la 35%. Dupa deducerea taxelor federale urmeaza taxele pe venit la nivel local (stat). Spre exemplu, in California, taxa pentru cei cu venituri de peste $250,000 este 9.30%. Cei cu venituri de peste $2,000,000 platesc 10.30%.

      In campania din 2008, Barack Obama a atacat neincetat sistemul de taxe remaniat de presedintele Bush. A nu se uita ca George Bush a taiat taxele pentru pensionari de la 6.2% la 4.2% si a reformat sistemul de distributie medicamente pentru seniori. Intre timp, presedintele Obama pare ca s-ar fi razgandit si considera acceptabile modificarile introduse de administratia Bush pentru cei cu venituri mai mici de $250,000.

      Acum ca alegerile s-au incheiat, problema responsabilitatii fiscale nu se mai poate amana. Ambele parti -republicanii si democratii- sunt dispuse aparent la compromis pentru a evita intrarea in vigoare a unui pachet de masuri fiscale dureroase, incepand de la 1 ianuarie 2013. Vom vedea ce ne aduce viitorul.

      • Obama vrea sa taxeze pe cei cu venituri mari si banii sa-i distribuie la saraci. Atata omul sarac intelege, e de acord si il voteaza. Omul sarac nu intelege insa ca aceasta procedura,nu poate dura la infinit si se va autodistruge dupa putin timp fiindca bani dati de pomana erau folositi sa produca alti bani, acest cerc mergand mai bine sau mai rau in functie de iscusinta bancherului. Pe Obama nu-l intereseaza insa asta fiindca el vrea sa distruga societatea capitalista, el vrea sa-i fie „groparul” ei, sa-i implineasca profetiile lui Lenin si Solinsky. Ann Coulter a propus o alta explicatie: l-a numit „retard” ceeace nu a cazut bine cu cei care l-au votat si simpatizantii din Europa.

        • Nu stiu cum puteti sa sustineti asa ceva…ca presedintele ar vrea sa distruga sistemul capitalist. Ambele partide majore din America sunt pro economie libera, diferentele mari apar in zona confortului social…in toate privintele. Daca republicanii vor reusi sa gaseasca o persoana carismatica vor castiga in 2016 cu siguranta.

  2. Romney n-avea cum sa castige atata timp cat Obama este un suporter al celebrei „affirmative action,” care nu este dealtfel decat discriminare de cea mai joasa speta deghizata in blana de oaie. Categoriile sociale care l-au sprijinit cel mai mult nu sunt decat cele care au cel mai mult de castigat de pe urma acestei teribile ciume a lumii „civilizate.”

    In ceea ce priveste dreptul femeii de a avorta, acesta nu va suna asa de clar in momentul in care lumea va privi chestiunea si din alt unghi, unghi din care aceasta este echivalenta cu dreptul de a curma o viata umana. Din pacate omul de rand nu straluceste in judecata, si prea putini sunt cei ce se straduiesc sa priveasca chestiunea din mai multe puncte de vedere. Obama astfel se face vinovat de a profita de putinatatea mintala a majoritatii concetatenilor sai.

    • Daca cititi articolul de mai sus din National Review o sa vedeti ca cei care l-au votat pe McCain in 2008 sunt mai multi decat cei care l-au votat pe Romney in 2012. Si Obama a pierdut din alegatori dar nu atat de mult cat sa piarda alegerile. Cred ca autorul articolului are dreptate: pentru foarte multi alegaturi nu este o mare diferenta intre Romney si Obama asa ca au stat acasa.

      Asa ca nu se stie daca Obama castigat alegerile sau Romney le-a piedut.

      PS: De altfel si pe la noi este la fel. Daca urmaresti cu grija ideile mari ale celor doua partide, nu este mare diferenta intre ele. Singura mare idee din ultimii 20 de ani a fost taxa unica care a fost insa ingropata de cresterea cheltuielilor cu functionarea statului in guvernarea PDL-PNL si apoi PNL (+PSD).

  3. Pai cum „si acum”? Acum legalizam marijuana, casatoriile homosexuale si infanticidul, ca dreptul femeii la avort l-am rezolvat.

  4. Acest articol contine citeva erori grosolane. Poate ca autorul s-a documentat numai dintr-o anumita parte a presei americane, care l-a sustinut masiv pe Obama si care este de ani de zile foarte de stinga.

    „peste patru ani vom asista la o frumoasa surpriza din partea republicanilor: un prezidentiabil mai tinar, care sa iasa in cele din urma din capcanele discursului ultra-conservator (non-sensuri de genul punerii in discutie a dreptului femeii la avort în America secolului XXI sau dimensiunea evanghelica a programelor politice republicane) precum si din stereotipiile magnatilor legate de scaderea taxelor (Statele Unite au oricum nivelul cel mai scazut de impozitare dintre democratiile dezvoltate ale lumii)”

    1) Romney nu a avut discurs ultra-conservator. El nu a pus in discutie dreptul la avort. Intrucit Obama a avut rezultate economice foarte slabe campania sa electorala a creat doua diversiuni. In primul rind, l-a calomniat pe Romney in cel mai odios mod cu putinta (de ex. l-a acuzat ca a inchis o fabrica, din cauza asta cutare si-a pierdut slujba si asigurarea medicala si, la scurt timp, sotia respectivului a murit de cancer …). Mesajul a fost ca n-o fi el Obama grozav dar Romney este si mai rau. Iar in al doilea rind, s-a inventat gogoritza cu Romney care a declarat razboi femeilor (!!!) si care vrea sa le interzica avortul, pastilele anti-conceptionale samd. Adica asa, un fel de Ceausescu din anii ’70. Las cititorii contributors.ro sa decida daca cei doi se compara.

    2) „dimensiunea evanghelica a programelor politice republicane”

    In mod regretabil, autorul articolului nu precizeaza ce-o fi cu aceasta dimensiune, dar se intelege de la sine ca tot ce tine de „evanghelie” e o chestie nasoala, care da dureri mari de cap. Asa au gindit probabil si delegatii la congresul Partidului Democrat care au votat contra si au strigat „huo” cind s-a pus problema ca in platforma program a partidului sa continue sa se faca referinta la Dumnezeu: „we need a government that stands up for the hopes, values and interests of working people and gives everyone willing to work hard the chance to make the most of their God-given potential” („avem nevoie de un guvern care sa apere sperantele, valorile si interesele oamenilor care muncesc si care ofera tuturor celor care fac eforturi sa beneficieze la maxim de potentialul care le-a fost dat de Dumnezeu”).

    3) „Statele Unite au oricum nivelul cel mai scazut de impozitare dintre democratiile dezvoltate ale lumii”

    Din nou, un comentariu facut dupa ureche. In primul rind, autorul nu mentioneaza ce anume intelege prin „nivel de impozitare”. In ceea ce priveste veniturile personale, in America exista tot felul de impozite: federal (intre 0-35%), statal (0-11%), orasenesc (0-2%), taxa pe proprietate (1-3% din valoarea proprietatii), taxa pentru sistemul de pensii si de asigurari medicale de stat (cca 7,5% daca esti angajat la firma, 15% daca esti liber profesionist) samd. In plus, in America nu exista TVA ci o taxa pe vinzari, care variaza intre 0-11%, functie de stat. Si in fine, in America este cel mai mare nivel al taxelor pe firma (39%), aproximativ similar cu cel din Japonia.

    Multumesc,
    Laur

  5. Cred ca analiza Dvs este gresita prin simplu fapt ca locuiti in Romania si plagiati „ideile” avansate de ziarele occidentale de mare tiraj. Din pacate, ele sant cauza majora a acestei fraude electorale fiindca au refuzat orice investigatie. Simpla fraza „niciunul din cei şapte candidaţi republicani din primary nu ar fi câştigat în faţa lui Barack Obama. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu avea profilul complet al unui preşedinte al Statelor Unite” demonstreaza ca santeti in afara problemei. Locuesc de 40 de ani in SUA, admir politicieni de culoare precum Condolezza Rice sau Judecatorul Thomas, dar nu mi-a fost dat sa vad o persoana intelectuala mai needucata precum Obama. Cand el era in Congres Kennedy habar n-a avut de existenta lui cand i s-a spus ca Obama este candidatul la presidentie acum 4 ani, iar Clinton, cu desgust, a afirmat „acest boy pe vremuri imi dadea lustru la pantofi”. Singura meserie a lui Obama a fost de „agitator politic” in suburbiile Chicagoului. Cum a reusit el sa intre la Harvard si Columbia fara sa se gaseasca un document sa ateste asa ceva, la fel sa nu aiba dovada actului de nastere va ramane o enigma. In final, cu aceste date demografice si dezastru care l-a creat in economia americana si mondiala, a-l compara pe el cu oricare candidat republican este ca si cum compari pe Becali cu Eminescu.

    • Mucenic, daca esti acolo de 40 de ani, explica-mi si mie te rog cum e posibil sa cistige alegerile un presedinte care in primul mandat nu a facut mai nimic? Ce se intimpla cu alegatorul american?

  6. Domnule Naumescu, citind randurile de mai sus, am ajuns la concluzia ca traim in universuri paralele !! In primul rand, America nu este o democratie ci, este o plutocratie. Presedintele american este un lobyy-st al Wall Street, la pretul de 2 miliarde de dolari tichetul de presedinte, fiti sigur ca, are ca prioritate pe aia care au dat banii. Din 2008 incoace, FR a tiparit 13 triloane de dolari pe care, Ben Saul Bernake, zis si Ben helicopter, a distribuit acesti bani olgarhiilor bancare, helicopterul nu a zburat deasupra Americii ci, numai, deasupra Wall Street-ului. Sub Obama asociatia bancherilor de pe Wall Street s-a criminalizat . Astfel, in recenta sa carte fosta sefa a FDIC , Sheila Bair povesteste ca: dupa auditul Citi Bank s-au gasit atatea fraude si ilegalitati incat , ea i-a propus lui Obama sa inchida banca si sa bage in puscarie o gramada de escroci . Tim Geither , omul mafiei financiare din administratia american s-a opus si , in final miss Bair si-a dat demisia. Povestea lui Tim Geithner a inceput in 2008 , pe cand se pragatea sa se retraga de la conducerea FR New York. Atunci , bancherii au venit la el si i-au spus: ” Tim avem nevoie de un smart, educat, escroc ca tine, sa fie in administratie sa ne scoata din criza si sa ne sifoneze niste miliarde”. La care Geithner a replicat :” de acord dar cu o singura conditie, sa puneti omul nostru la Departamentul justitiei, daca ne apucam de furat atunci, sa o facem cum trebuie”, nu vreau nici o arestare sau actiune in justitie !! Este exact ” modus operandi” al mafiotilor lui Al Capone !! Mai mult, in timpul lui Obama , Curtea Suprema Americana a ridicat orice obstacol a intrarii banilor in politica in decizia Citizen-United. Rezultatul este o plutocratie ca la carte, cei 1% superbogati, ca Romney platesc taxe 15% iar clasa de mijloc 35%. Averea celor 1% s-a dublat in ultimii 10 ani , in timp ce, de 30 de ani venitul clasei mijlocii a scazut continuu. Cei 1% detin 60% din datoria de 16 trilioane a SUA si primesc dobanda la datorie, in loc sa plateasca un fair tax. Financializarea extrema a vietii populatiei americane face ca un cetatean american sa plateasca 40% din venit pe 30 de ani pentru casa, 15% taxe SS, medicare, 10% credit card si plata imprumuturilor scolare, sales tax etc.etc. pentru bunuri si servicii nu mai raman decat 25%. Economia reala este in declin, in timp ce 40% din profitul corporatiilor americane este din sectorul financiar renta si speculatii. Astazi imprumuturile bancilor comerciale sant 80% pe asset market, real estate adica bunuri existente, mai nimic in creearea de capital industrial !
    De aceea domnule Naumescu, presedintele Americii nu asculta decat de cei care l-au pus acolo, restul este o iluzie desarta!!

    • Foarte frumos comentariul Dl. Muncaciu !BV!
      Foarte rar intalnesc Romani cu clarvedere de care dati dumneavoastra dovada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro