vineri, martie 29, 2024

Decizia lui Nicolae Ceauşescu privind contractarea primelor credite economice financiare pe termen lung pentru România (1969)

A fost odată ca niciodată un copil de ţăran care a visat să dea jos ciocanul de pe drapelul Uniunii Sovietice şi să îl folosească pentru a se impune şi a rămâne veşnic în funcţia de conducător comunist al tuturor românilor. Conştient de puterea de convingere a uneltei pe care o mânuia, copilul a devenit treptat adult şi a început să cumpere cuie, lemne, tablă, ţevi inoxidabile şi fel de fel de alte mărfuri – în cantităţi impresionante şi într-o ordine pe care numai el putea să o stabilească.

Înconjurat de curteni slugarnici şi ajutat de specialişti care visau cu ochii deschişi, fără a ţine cont de posibilităţile limitate ale satului în care trăiau, acel ţăran mic de statură a crezut că planificarea întregii societăţi, după chipul şi imaginaţia sa, este suficientă pentru a impune în România comunismul – prezentat sub forma visului de aur al omenirii. Din păcate, mai curând decât se bănuia în alte sate, conducătorul respectiv a constatat că valoarea produselor pe care le vindeau anual truditorii din localitatea sa era mult mai mică decât cea a cumpărăturilor pe care el le-a planificat şi le-a efectuat din satele învecinate.

Pentru a revolva acea problemă, ţăranul a luat mai întâi marfă nouă „pe caiet”, aşa cum văzuse la cârciumarul din sat care aduna lunar banii de la clienţii săi fideli care au trecut pragul stabilimentului şi au consumat pe datorie. Exista însă o deosebire: în timp ce cârciumarul nu solicita o dobândă pentru banii săi, în satele vecine era obligatoriu să plăteşti şi un preţ al împrumutului. Acesta era relativ mare şi trebuia să fie achitat în doi-trei ani, timp în care pentru marfa respectivă trebuia găsită o formă de utilizare care să permită restituirea creditului, a dobânzii aferente acestuia şi obţinerea unui profit din acea activitate economică.

Când facturile au început să se adune fără să fie plătite, ţăranul nostru a apelat la diverşi specialişti din domeniul finanţelor. Aceştia i-au explicat faptul că se poate lua un împrumut mult mai mare şi pe termen mai lung (5 ani şi chiar mai mult), cu care să se achite facturile ajunse la scadenţă şi care aveau o dobândă mai mare decât creditul pe termen lung pe care l-au propus, ca o soluţie salvatoare, specialiştii care au vizitat din când în când satele vecine şi au citit în cărţile de învăţătură străine despre comportamentul financiar în lumea largă.

În felul acesta ajungem la şedinţa din 13 mai 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a propus „iniţierea de tratative pentru obţinerea unor credite bancare cu termen de rambursare pe o perioadă mai îndelungată (subl.n.)”.

Liderul suprem al partidului nu a oferit nici o explicaţie privind propunerea intempestivă a sa, care nu figura pe ordinea de zi a reuniunii, însă a fost susţinut de Ion Gheorghe Maurer pentru a se obţine aprobarea membrilor Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. În actualul stadiu al cercetării noastre putem doar să presupunem (şi este veridic) faptul că prim-ministrul României ştia deja câteva amănunte despre propunerea pe care Nicolae Ceauşescu dorea să o facă la şedinţa respectivă. Discuţiile şi reacţiile care s-au înregistrat la acea reuniune le prezentam în continuare, în documentul alăturat.

Contextul în care a apărut ideea obţinerii unor credite bancare pe termen lung din străinătate este foarte complex şi se cuvine să amintim, pe scurt, câteva aspecte. În primul rând, relaţiile româno-sovietice erau afectate profund de decizia politicienilor de la Moscova, referitoare la invadarea Cehoslovaciei, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, de către Armata Roşie – operaţiune la care au participat şi unităţi poloneze, est-germane, ungare şi bulgare. Discursul dur rostit la Bucureşti de Nicolae Ceauşescu, în dimineaţa zilei de 21 august 1968, prin care a condamnat operaţiunea ordonată de Leonid Ilici Brejnev, a turnat gaz peste focul deja existent în relaţiile româno-sovietice. În acele condiţii era firesc pentru autorităţile de la Moscova să utilizeze diferite metode pentru a-l aduce sub control pe liderul comunist român, inclusiv prin amânarea pe termen nedefinit a livrărilor de produse militare fabricate în Uniunea Sovietică pentru armata română.

Consumarea crizei cehoslovace în toamna şi iarna anului 1968 a avut loc fără o implicare a României în discuţiile dintre liderii sovietici şi cei cehoslovaci, iar acea atitudine a permis în cele din urmă politicienilor comunişti de la Bucureşti să găsească o soluţie pentru a ajunge faţă în faţă cu cei de la Moscova. Astfel, după trei zile de la aprobarea propunerii lui Nicolae Ceauşescu, referitoare la obţinerea unor credite pe termen lung din străinătate, liderul suprem al P.C.R. s-a deplasat la Moscova împreună cu Ion Gheorghe Maurer, Ilie Verdeţ şi Manea Mănescu, pentru o zi, în scopul discutării „unor probleme de interes reciproc, privitoare la mişcarea comunistă şi muncitorească mondială şi la probleme ale situaţiei internaţionale”.

După vizita la Moscova din 16 mai 1969, Nicolae Ceauşescu s-a întors în ţară şi apoi a ajuns în Republica Populară Polonă, în perioada 19-20 mai 1969, într-o vizită de prietenie efectuată împreună cu Ion Gheorghe Maurer, Mihai Dalea şi Ion Păţan, la invitaţia lui Władysław Gomułka, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez.

O altă problemă importantă dezbătută la şedinţa din 13 mai 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. a fost cea privind „convocarea celui de-al X-lea Congres al Partidului Comunist Român în perioada 4-9 august 1969”. Pregătirea autorităţilor de la Bucureşti pentru evenimentul respectiv presupunea, printre altele, şi o analiză a rezultatelor economice obţinute în România, în perioada 1965-1969, cu accentul pe schimbările efectuate începând din anul 1967 la conducerea unor unităţi economice, în scopul reducerii sau lichidării unor pierderi financiare şi materiale care s-au înregistrat din diferite cauze în perioada amintită.

Un exemplu de planificare greşită a activităţilor economice la nivel naţional a fost prezentat chiar în şedinţa din 13 mai 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Atunci s-a hotărât ca „Ministerul Minelor, în colaborare cu Ministerul Comerţului Exterior, să insiste în continuare pentru asigurarea din import a cantităţii de cupru în concentrate, prevăzută în planul de stat pe anul în curs”. Conducerile Ministerului Industriei Chimice şi Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini se confruntau în acel moment cu probleme grave din cauza promisiunilor neonorate privind livrarea de minereu de cupru de către minele româneşti şi imposibilitatea de a se aduce din străinătate minereu de cupru până la sfârşitul anului 1969.

Drept urmare, Nicolae Ceauşescu a impus următoarele hotărâri la 13 mai 1969: „Ministerul Minelor va informa în termen de 7 zile asupra cauzelor întârzierii în soluţionarea ofertei făcute de R.S.F. Iugoslavia privind livrarea de cupru în concentrate, precum şi în ce priveşte rezultatele tratativelor pentru realizarea acestui import.

Ministerul Industriei Chimice va reduce planurile de producţie ale întreprinderilor în subordine, corespunzător nerealizărilor datorate lipsei concentratelor de cupru, fără a se modifica planul producţiei globale a ministerului”.

Cum se putea aplica în practică ultima măsură dictată de Nicolae Ceauşescu rămâne în continuare un subiect de dezbatere controversat, pe care sperăm să îl analizăm cu o altă ocazie. Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că eroul principal din povestea noastră s-a apucat să utilizeze din ce în ce mai des ciocanul în anii ’70, pentru a bate cuie în pereţii unde vor atârna portretele lui şi ale soţiei sale, iar creditele financiare străine oferite pentru dezvoltarea economiei româneşti în aceeaşi perioadă au devenit treptat o obsesie pentru liderul comunist de la Bucureşti.

Stenograma şedinţei din 13 mai 1969 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat, printre altele, despre obţinerea unor credite bancare pe termen lung din străinătate (extrase).

STENOGRAMA

şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 13 mai 1969

Participă tovarăşii: Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, János Fazekaş, Petre Lupu, Manea Mănescu, Gheorghe Rădulescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vâlcu, Ştefan Voitec, Iosif Banc, Petre Blajovici, Emil Drăgănescu, Mihai Gere, Dumitru Popa.

Au fost invitaţi tovarăşii: Vasile Patilineţ, Mihai Marinescu, Păţan Ion, Almăşan Bujor, Boabă Alexandru, Băbălău Constantin, Groza Octavian, Avram Ioan, Toader Constantin, Horia Hulubei, Ursu Ioan, Rodean Emil, Murguleţ Nicolae, Moga Aurel, Pîrvu Virgil, Sobaru Alexandru, Drăgan Ion.

Şedinţa a început la orele 14.00 şi s-a terminat la orele 17.00.

A prezidat tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Avem ordinea de zi, tovarăşi. Se vor adăuga la diverse ceva, dar să începem cu ordinea aceasta de zi. […]

[Tov. Nicolae Ceauşescu]: Iată, mai este aşa o problemă, tovarăşi. Noi, după cum ştiţi, în planul nostru avem un pasiv de 1 miliard şi 300 de milioane lei valută care probabil va continua să existe şi în anul viitor şi ceva şi în anul 1971. Există o acoperire a acestei chestiuni în credite bancare pe termen scurt, care însă se bazează pe o dobândă ridicată şi ne-am gândit ca să propunem să încercăm să obţinem nişte credite pe lungă durată până la nivelul [la] care se dau în cadrul acesta, ar însemna 250-300 milioane de dolari, dacă le-am obţine de la 5 ani în sus ar fi mai bine, să fie 5-8-10-12 ani, ca să asigurăm acoperirea completă a deficitului de balanţă şi să nu mai apelăm la creditele acestea de scurtă durată, care ne creează greutăţi.

Sigur, de luat suntem gata să luăm de oriunde, dar toate ţările socialiste iau din Occident şi atunci şi noi trebuie să apelăm să luăm din Occident.

Noi şi aşa luăm aceste credite, dar luăm pe termen scurt şi cu dobândă mai mare şi tot din Occident luăm.

Tov. I. Gh. Maurer: Creditul este o marfă ca oricare marfă. Operaţiile cu credite sunt operaţii foarte obişnuite. Avantajele pe care le-am avea sunt înainte de toate că am avea posibilitatea de a echilibra balanţa şi nu suntem strânşi de o serie de operaţiuni din acestea şi ne rămân mai puţine eforturi de făcut pentru echilibrarea balanţei.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Avantajul este că nu suntem obligaţi să plătim de la an la an şi lichidăm balanţa aceasta pasivă şi ne creăm un avantaj că [cu cât] aportul anual este mai mic, cu atât vom avea o situaţie mai bună. Italienii au ceva oferte, probabil şi francezii, vom vedea care va fi situaţia la ei, probabil să luăm de la englezi, de la elveţieni, de la nemţi, din mai multe locuri, de la diferite bănci din diferite ţări. Acesta este un credit bancar pe care îl restituim tot în bani.

Tov. Gheorghe Stoica: Este mai bine să luăm de la mai mulţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Păi aşa am spus, de la mai mulţi. Eu m-am gândit, într-o formă, să le propunem şi sovieticilor să ne dea un anumit credit.

Tov. Păţan Ion: „Europ-Banc” n-au vrut să ne dea 5 milioane de dolari. Avem ultimele date în care se arată că sovieticii au dat în ultimul timp 700 milioane de dolari ţărilor socialiste, din care 40 milioane de dolari de la băncile lor din Europa.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vrem să luăm pe lungă durată că este mai avantajos. Aceasta este toată chestiunea, iar dobânda va fi cea care se practică pe piaţa mondială. Fiecare a citit manualul de economie politică şi ştie că creditul este o marfă şi ca orice marfă se tratează.

Ca să-l acoperim tot mărfuri trebuie să vindem, dar mărfurile trebuie vândute în altă parte. Ne gândim să vindem mărfuri şi să restituim creditul.

Tov. Gheorghe Stoica: Tocmai felul în care cumpărăm şi vindem a creat această situaţie, acest deficit.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este adevărat că noi cumpărăm mai mult decât vindem, pentru a susţine ritmul de dezvoltare în care mergem face acest lucru.

De acord, tovarăşi? (Toţi tovarăşii sunt de acord).

Mai are tovarăşul Banc o problemă.

Tov. Iosif Banc: Eu aş vrea să informez foarte pe scurt Comitetul Executiv că azi-dimineaţă s-a discutat la Secretariatul Comitetului Central o propunere a Ministerului Sănătăţii, conform căreia ar urma ca de la 1 iunie a.c. activitatea medicală care s-a desfăşurat până acum la sanatoriul Otopeni să fie luată de [spitalul] Elias, ca urmare a faptului că la 1 iulie intră în folosinţă noua aripă, care s-a construit la un nivel foarte modern utilată. Deci s-a stabilit acest lucru.

În ce priveşte Sanatoriul Otopeni, având în vedere faptul că urmează să i se dea altă destinaţie începând din anul viitor, până la sfârşitul acestui an s-a stabilit să-l transformăm în sanatoriu cu plată, urmând ca pe parcurs să găsim alt loc pentru sanatoriu şi Sanatoriul Otopeni să fie transformat în hotel-restaurant pentru noul aeroport care se construieşte.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ideea este ca să aplicăm hotărârea plenarei de a trece la sanatorii cu plată şi Otopenii cât timp va mai funcţiona sau alt sanatoriu în locul lui, indiferent unde va fi într-un loc izolat, va fi cu plată. Cine vrea să meargă la sanatoriu trebuie să plătească, tratamentul medical însă se face la [spitalul] Elias. Deci tratamentul îl asigurăm în condiţii bune la Elias. Aceasta este propunerea, ca până la sfârşitul anului să lichidăm cu sanatoriul Otopeni, să căutăm un alt loc pentru sanatoriu, dacă vor fi cerinţe, dacă nu vom vedea. De acord, tovarăşi? (Toţi tovarăşii sunt de acord).

Şedinţa s-a terminat la orele 17.00.

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 69/1969, f. 10; 46-48.

Distribuie acest articol

55 COMENTARII

  1. Colateral (dar totusi conex) fata de articolul de mai sus, as puncta cateva aspecte.

    Copilul acela de taran a reusit sa tina sub controlul sau absolut, timp de un sfert de secol, o tara din Europa. In atingerea scopului sau a avut atat stiinta, dar si puterea mentala si de caracter, de a convinge slugarnici si naivi din interior, precum si de a efectua manevre foarte dibace de politica externa. Chiar daca la final a esuat, sfarsind impuscat impreuna cu sotia sa, acest lucru s-a intamplat la o varsta destul de inaintata – un compromis mai mult decat acceptabil in schimbul unei vietii traite discretionar si in deplin confort.
    Strict la nivel de individ, mai ales avand in vedere conditia si educatia sa, este o performanta iesita din comun si (oricat de neplacut ar fi cuvantul in acest context) admirabila.

    Doar natiunea insasi este de vina pentru tot ceea ce a avut de indurat si suferit in timpul dictaturii acelui copil de taran. Analizand obiectiv, natiunea a fost caracterizata de lasitate si egoism. Un singur om nu are nicio sansa de a se impune in fata unui popor, decat daca acesta este pasiv si docil. Fapt care a fost demonstrat la Revolutie. Indiferent de ceea ce a fost in fapt Revolutia (revolutie spontana, lovitura de stat, sau altceva) imediat ce natiunea a uitat de proverbul „capul ce se pleaca…”, puterea copilului de taran a devenit nula.

    Eu cred ca orice acuzatie care i se aduce lui Ceausescu este in fapt o negare a esecurilor noastre, la nivel de colectiv. El nu a facut nimic altceva decat sa intinda coarda cat mai mult posibil, in limita propriei lui inteligente si putere de munca. Nu vom sti niciodata, dar nu m-ar mira ca, uneori, sa fi fost el insusi mirat (sau chiar socat) de cat de mult putea strange surubul fara sa i se opuna rezistenta.

    • Vă mulţumesc pentru comentariul interesant. Sunt de acord cu dumneavoastră, însă trecem deja într-un alt domeniu (analizarea comportamentului social), iar timpul pe care îl pot dedica studierii din această perspectivă este extrem de limitat.
      Între timp, ieri a apărut ştirea privind construirea a două reactoare nucleare la Cernavodă cu ajutorul S.U.A. De aceea, voi încerca să concep câteva materiale despre programul nuclear românesc din secolul trecut pe baza documentelor pe care le-am găsit în arhive. Am anunţat de mai multă vreme despre această intenţie şi cred că am acum timpul necesar pentru a o materializa.

      • Daca nu sunteti cumva in vreo pozitie de adversitate (din vreun motiv sau pe vreun domeniu anume), eu v-as sugera ca pe tema asta (reactoarele) sa colaborati si cu un alt „contributor”, Dl. Felea ;)

        • Vă mulţumesc pentru sugestie. Într-adevăr, citesc articolele domnului Felea. :)
          Am găsit câteva dosare interesante (cu foarte multe pagini) despre acest subiect. Încerc să le pun în ordine deoarece sunt multe probleme colaterale în analiza situaţiei şi este cazul să scriu materiale care pot fi citite aici.
          Ar merita, probabil, să scriu o carte sau două numai despre acest subiect.

    • In atingerea scopului sau a avut atat stiinta, dar si puterea mentala si de caracter, de a convinge slugarnici si naivi din interior, precum si de a efectua manevre foarte dibace de politica externa.

      Nu numai cizmarul a „reusit” sa se impuna zeci de ani, ci toti dictatorii comunisti, odata ajunsi in frunte, indiferent cit de capabili au fost. Motivu acestei „reusite” consta in sistem, asa ca sunt f sceptic cind aud cit de genial era maretul conducator. Daca ar fi fost intr-adevar genial ar fi reusit sa ridice standardul de viata a poporului asupra caruia domnea.

    • Copilul acela de taran a tinut sub control o tara de alti tarani (in majoritatea lor), sub controlul vigilent al altor tarani de la est. Greu cu atita lume sub-educata, lucru ce vad ca se perpetueaza si astazi. Comparati cantitatea de sapun folosit pe cap de taran modern, sau de carti tiparite si vindute, comparativ cu vecinii estici, ca sa nu vorbim de cei occidentali, chiar in ziua de astazi. Statisticile vorbesc altceva decit exceptiile. Tara furajera, dar hai sa dam vina pe Ceausescu, care-i impuscat de 30 de ani.

    • ROBERT RO : din punctul meu de vedere ați gândit că mine sau invers ! Mă bucur că mai sunt oameni așa !

    • @RobertRO : Eu nu sunt de acord cu dvs.
      „Dibacia” unui cizmar, mai ales in politica externa, e discutabila, cel putin. Nu confundati o plimbare cu o caleasca englezeasa regala cu un succes diplomatic. De acea „dibacie” la care va referiti, profita astazi tot felul de personaje gen Voiculescu-Dan.

      „Analizand obiectiv”, ca sa va citez, natiunea nu a fost nicidecum lasa sau egoista. Amintiti-va ca natiunea romana a trecut printr-un razboi care a secatuit-o, urmand un jaf legalizat al sovieticilor victoriosi, culminand cu epurarea elitelor din anii ’50.
      Cand familia Ceausescu a ajuns in fruntea tarii, a fost girata de sovietici, Poporul nu a avut nici un cuvant de spus. Deja era ingenunchiat, umilit, deposedat de valorile sale, undeva in groapa istoriei.

      Meritul lui Ceausescu este ca nu avea ambitiile caporalului-incompetent numit hitler adolf, care a distrus nu doar tara sa ci si ale vecinilor, reusind sa schimbe complet viitorul planetei.
      In timp ce Occidentul il privea ca pe un clovn, aliatii sai comunisti il dispretuiau tratandu-l ca pe un prost. Au ras de el, si, implicit de Romania, toti africanii gen Mobutu Seseseko Cucu Gbendu Wa za Banga.
      Partea cea mai proasta este ca mostenirea lasata noua astazi, e o clasa politica deconectata de la problemele tarii, ceea ce va afecta inclusiv viitorul nepotilor nostri.

  2. Cuprul.
    ” inima” oricărui cablaj electric.
    A fost rezolvat deficitul de cupru in un mod foarte original.
    – cablajele mașinilor unelte ( oricare) a continuat să fie realizat cu fire, cabluri din cupru electrotehnic. ( Puritate 99,9 %)
    – cablajele ( instalațiile electrice) din locuințe a fost făcut cu fire, cabluri din aluminiu. Care neavând flexibilitate că și cupru , se rupeau des.Practic erau din aluminiu masiv. Basca că la paritate de curent ( amper) și tensiune ( volt) trebuiau supradimensionate că se încălzeau.
    ( asta a mers pina au apărut primele mașini de spălat automate. Licență italiană San Giorgio) Se topeau efectiv firele în pereți. Atunci unii electricieni 😀 au văzut problema și au rezolvat . Cu cabluri cupru luate din fabrici și montate in apartamentul colegilor. De la contorul de curent pina la priza mașinii de spălat. Care priza la rândul ei era înlocuită cu cea de tip industrial. Mai robusta , mai affidabila. Identic rezolvată problema și la apartamentele cu cuptor și ” focuri” electrice. Circuite cu cupru in locul aluminiului.

    Că fapt divers
    . In 1990 ajung pe alte meleaguri. Rămân blocat cînd descopăr că spurcații ăștia de capitaliști foloseau firele flexibile de cupru in instalațiile electrice civile ( case , vile , apartamente) că standard de construcție. Suplimentar , in nemernicia lor 😀 făceau și instalațiile de încălzire , circuitul de la cazan, centrala termica individuala- la calorifere cu tuburi izolate. Din cupru.

    Erau ei la buza prăpastiei . Noi cu un pas înainte. 😁

    PS
    Imprumuturile în valută au finanțat în principal industria. Licențe peste licențe cumpărate. De la locomotivele Brown Boveri , motoreta Mobra , întregul sistem de automatizări industriale , cazanele de încălzire a vagoanelor de călători , pina la Dacia și Rombac. Problema a explodat cînd terminat controlul occidentalilor , planificarea noastră cu ” experți și specialiști” a produs doar rebuturi. Faimoasa asimilare ( copiere a tehnicii occidentale importate ) Imposibil de vândut în străinătate cu minima marja de profit.
    Tot din cartea memoriilor 😀 , veneau canadezii , nemții și italienii să facă pantofi in RSR. Aduceau pielea ,talpa , ata de cusut. Chiar și așa , defectele de fabricație erau ridicate. Dar cum mana de lucru costă doi bani ( comparat cu vestul) , cota de marfa respinta era prevăzută din start de către străini. Pentru bucuria unor proletari care obțineau direct din fabrica încălțămintea refuzată de străini. Pentru ei rebut , pentru noi lux. 😀

    • Vă mulţumesc pentru comentariu. În acest domeniu, eu mă pricep mai curând la băgatul şurubelniţei în priză. :)

    • Curpul este si astazi f pretuit de romani, sunt tot timpul pregatiti sa-l recupereze din cabluri. Nemtii au reusit sa introduca in cabluri un fel de identificator care poate arata de unde au fost furate cablurile respective!

    • In casa in care am locuit in Buc prin anii 90 a luat foc priza cand am instalat masina de spalat. Asa am descoperit ca electricianul nu înlocuiește peste tot cablurile de aluminiu cu cupru, desi îl platisem pentru asta. Casa era construita prin 1938, nu știu dacă a fost electrificata de la început.
      Insa nu peste tot era cablajul in clădiri din aluminiu. In majoritatea blocurilor noi era din Cu.

      • @Cinicu
        prizele iau foc din pricina deformarii lamelelor de contact si aparitia arcului electric la contactul imperfect; cel mai adesea se ard „triplele” chinezesti, care sunt din cupru, dar se „largesc” rapid, produc scantei aproape la orice conectare si deconectare si se infierbanta din pricina contactului imperfect;

        • în general la contactul între cupru și aluminiu se formează un mic strat de oxid care crește rezistența electrică, de unde apare încălzirea ( I^^2xR). Am la țară o doză în care instalația veche se racordează cu cea nouă și periodic trebuie să „dau un patent”, până îmi voi găsi timp să o schimb cu totul :) Evident, unele prize chinezești din piață sunt chiar proaste, economie socialistă :)

          • Presiunea redusa (suprafata de contact mica) intre doua contacte de tip male si female (stecher si priza) are ca efect cresterea rezistenta de contact si ca urmare cresterea curentului absorbit si in final la incalzirea excesiva a zonei de contact care poate conduce la incendii (sursa principala de incendii datorita installatiilor electrice).
            Pe de alta parte conductoarele de CU nu se connecteaza direct cu cele de AL pentru ca aceasta cauzeaza formarea unei pile electrochimice> Cei care au facut antene TV pentru bulgari stiu foarte bine ca din cand in cand trebuia sa dai cu smirghel ca sa elimini crusta formata si sa ai semnal TV.
            Totusi conectarea celor doua tipuri de conductoare se poate face elemente de conectare de tip „CU-AL” (splice, sire de cleme, barete) si nu prin rasucire cu „cu patentul”.
            Un element foarte important este alegerea corecta a AWG sau sectiunii conductorului (A/mm2) adica a ampacitatii (densitarea de curent admisa) ceea ce are ca efect ca un conductor de AL sa fie de 1.5 – 2.0 ori mai mare decat cel de CU.
            In general

          • @Mihai Badici
            unele sunt chiar foarte bune; dupa ce am prajit vreo doua harddiskuri, la desktop folosesc de vreo 10ani un RPC cu stabilizator de curent si pare ca face toti banii; contactele sunt cat se poate de ferme iar un aspirator de 0,8kw sau orice altceva cu putere variabila nu poate porni de la un astfel de triplu

      • Nu stiu… in blocul in care am locuit ca stagiara (terminat in 1981), era din aluminiu… bneinteles, cablurile s-au „mancat in tim p record >:
        Bineee… ca nici dozele nu erau facute bine… in cei vreo 10 ani (cat am stat acolo) n-am reusit sa descifram in totalitate de la ce doza la ce prize sau becuri mergeau unele cabluri :))

    • inlocuirea conductoarelor vechi de aluminiu cu altele noi de cupru e pentru cine are de aruncat bani pe fereastra; ba chiar cele din cupru au sanse mai mari sa se topeasca, daca se foloseste doar sectiunea minima de 1.5mmp; cele din aluminiu sunt mult mai groase;
      dezavantajul la aluminiu e lipsa flexibilitatii; greu de inlocuit, greu de conectat fara papuci de legatura si usor de deteriorat mecanic; defectele apar de obicei chiar la montaj, ca urmare a indoirii fortate la schimbari de directie (mai ales la cele de tip INTENC, care s-au montat fara tuburi de protectie din PVC); motiv pentru care nu se mai folosesc la instalatii interioare; dar cabluri subterane de aluminiu noi inca sunt permise de normative si se utilizeaza fara probleme;

    • … şi îmi permit să o fac din străinătate, fără să mai mănânc salam cu soia. De acord cu dumneavoastră, dar am apă caldă permanent. Trădare, trădare, de trei ori trădare!

    • Asa este d-le Campeanu.
      Dl. autor, dr. in istorie, ignora situatia istorica si judeca ca si cand aceasta n-ar fi existat.
      – Romania a fost tara invinsa de razboi si conform intelegerii intre marile puteri, Romania ca si alte tari din Estul Europei au trecut in zona de influenta a Uniunii Sovietice, si ca atare s-a trecut la reorganizarea dupa modelul invingatorului,
      – „Dupa multi razboi multi viteji se arata” si acum dau vina pe popor, probabil unii nici nu erau in stadiu de conceputie darmite sa fi trait in acele vremuri de teroare, cand venea securitatea si te lua noaptea si nimeni nu mai stia daca si/sau cand vei mai veni acasa,
      – Tito era „calaul popoarelor” prin anii ’50. Mai tarziu, prin ’60 a inceput apropierea si s-au inceput si realizat proiecte comune: avion de lupta subsonic, hidrocentrale de la Portile de Fier (i si II).
      – Sigur ca s-au construit fabrici si uzine pentru tot poporu’ fiecare oras cu „zona industriala” (datorita ideologiei),
      – S-au cumparat licente dar in acea vreme nu prea exista alta cale sa primesti „know-how”/tehnologie cu care cel putin sa-ti satisfaci cerintele interne: automobile, tractoare, elicoptere, locomotive, aparataj electric, motoare electrice, motoare Diesel, hidro si turbo generatoare, calaulatoare electronice (main frame), echipamente hidraulice etc.
      – De prin anii ’80, exista directiva ca sa se fabrice in tara sau sa se import di EST iar daca prin exceptie se aproba un import VEST trebuia compensat (barter) cu 100% produse romanesti. Un caz concret este cumpararea a 11 masini speciale de frezat CNC de productie franceza pentru fabricarea componentelor de Rombac care s-au platit in tractoare exportate in tari arabe desigur sub alta nume (nu Tractorul Brasov). La fel si masinile unelte de la Turbomecanica.
      – S-au format generatii intregi de ingineri, IT-isti (la nivelul de calculatoarelor de atunci) ca si alti specialisti care au emigrat dupa revolutie si au facut cunoscuta Romania in lume.
      – Industria nu era si nici nu putea sa fie cea mai performanta in anii ’70 avand in vedere ca practic in urma cu 25 de ani s-a pornit de la cateva uzine (Malaxa, Resita, IAR).
      Desi primul Prim Ministru a considerat-o „o gramada de fiare vechi” a fost o sursa de imbogatire a multor milionari de azi. La 30 de ani de democratie nu mai avem nici macar fier vechi – si s-au pierdut si joburile din aceasta industrie de colectare – si am ajuns ca in anul de gratie sa exportam grau sai sa importam faina (doar un exemplu).
      – Intalniriile lui Gorbaciov cu R. Regn si George Bush au condus la „anul 1989” si apoi destramarea comunismului. Nimeni nu stie cat mai dura comunismul daca aceste intalniri nu ar fi avut loc.
      – Orice imprumut se plateste: Prieten, prieten dar branza-i pe bani. La fel se intampla si cu greselile.

      NU deplang deloc acele vremuri, eu insumi fiind emigrant din 1995 disperat ca nomenclatura de rang 2 lua locul celei din vremea lui NC insa trebuie sa judecam deciziile luate in contextul politic, economic si social de atunci (razboi rece, doua blocuri militare).

    • O explicaţie suplimentară: Ceauşescu şi cei din jurul său erau obişnuiţi cu sistemul barter. A vinde marfă pentru a obţine bani (valută) era ceva nemaipomenit pentru sistemul comunist de planificare economică. Sunt ironic!

      • :)
        este binevenit articolul dvs. faptul ca la acel nivel se discuta si se luau decizii in asemnea termeni arata ca puterea politica era pe mana unor oligofreni inconjurati de alti oligofreni. am mai avut senzatia asta doar o data dupa revolutie, cand a aparut textul ordonantei 114.

      • @ Petre Opris 10/10/2020 At 12:11
        A nu se face confuzia intre barter si dumping.

        https://www.merriam-webster.com/dictionary/barter
        – Barter definition is – to trade by exchanging one commodity for another : to trade goods or services in exchange for other goods or services
        https://www.merriam-webster.com/dictionary/dumping
        – Definition of dumping
        1: the act of one that dumps, especially : the selling of goods in quantity at below market price.

          • Da, ati scris bine barter dar practica ne omoara: se folosea termenul de barter dar de fapt era (majoritar) dumping: multe produse se vindeau la export la preturi care nu acopereau cheltuielile la intern.

  3. Cred ca a fost si altceva in perioada respectiva.
    Cea mai extravaganta tara comunista era Iugoslavia. Tito purta smoching si era prieten cu personaliati artistice, iugoslavii umblau peste tot, in tara se produceau 5 marci de automobile cu licenta. Iar Iugoslavia avea credit la toti, practic din asta traia.
    Iar Ceausescu il admira pe Tito, il imita in multe privinte.
    Dupa moartea lui Tito in 1980, creditorii au vrut banii inapoi si Iugoslavia a intrat in faliment. De la asta i s-a tras si dezmembrarea.
    Ceausescu s-a speriat si s-a repezit sa plateasca creditele, provocand criza pe care o stim. De la asta i s-a tras si moartea, altfel poate sfarsea ca Jivkov sau Hoeneker.

    • Fals.
      Ceaușescu că pantofar nu avea capacitatea intelectuală de a face analize economico- financiare. A luat împrumuturi externe crezind că industria comunista va avea un avânt tehnologic și prin export de tehnică și utilaje va platii datoria externă. Dar tot cu produse agricole , haine , încălțăminte am platit datoria. Reducerea importului de țiței a provocat criza industriei chimice și cote lunare de banzuna la cetățeni. . Planificarea total greșită a provocat criza energetica. Deoarece consumul de curent , gaz depășea producția internă . ( Ișalnița , Rovinari , Mintia nu au produs veci la capacitatea planificata. Că au fost slab proiectate , mizerabil construite și cu tehnologie de proasta calitate. Care calitate era și mizerabila la cărbunele folosit . Industria consuma mai mult gaz metan și se asigura funcționarea prin reducerea încălzirii la locuințe ) Suplimentar Ceaușescu a investit in Cuba , Irak , alte țări ” pretine” fara să facă contracte beton cu garantarea plăților.
      Dar asta era un handicap la întreaga clasă politică. Nu învățau nici din clausele contractele negociate, semnate chiar de ei cu FMI , BIRD.
      Oricum , avea o ultimă resursa. Să copieze că a făcut Tito. Liber la muncit în străinătate. Nu a învățat nici de la vecinul din sud cum intră valuta in tara. Iugoslavia a avut mereu miliarde de dolari în conturile iugoslavilor. Valuta cu care Milošević a finanțat războiul civil. Asta e ” geniul” Iugoslaviei care a reușit doua mari performanțe. Să sărăcească rapid locuitorii dar și să dezmembreze națiunea.
      La români , 100 dolari sau mărci la muritorul de rind era crima penală. Se pedepsea cu 6 luni de pușcărie și confiscarea valutei. Deci și din acest punct de vedere , CC al PCR era o adunătură de prosti. Cu diplome mărețe sa ascundă limitele intelectuale.

      • Aici e cumva esența problemei. Piața e un mecanism de reglare economică automată, în termeni de teoria sistemelor, să zicem. Dacă nu îți convine cum funcționează, treci la reglare manuală. Evident nu va merge la fel de bine, dar poate nu ăsta e scopul ( din câte știu piloții de curse folosesc de exemplu schimbător de viteze manual). Dar măcar dacă treci „pe manual” trebuie să ai niște oameni care chiar înțeleg economia, altfel e evident că nu vei reuși decât să dai cu totul de pământ, ceea ce s-a și întâmplat. Faptul că socialismul estic nu o să poată ajunge din urmă țările libere poate că nu era clar în ’50, dar cel puțin din ’60 era absolut evident, iar în anii ’70 strigător la cer. Unii lideri au încercat mici cârpeli în limitele sistemului ( nu puteau renunța la el de frica Armatei Roșii) precum gulaș-socialismul ungar. Cu puțin bun-simț, am fi putut și la noi măcar să nu avem cozi la mâncare. Dar nu.

      • @ stefan60 10/10/2020 At 14:15
        Astazi Romania continua – din pacate – cu imprumutile externe intr-o „veselie” cu toate nu mai suntem in aceleasi conditii pe care le-ati enumerat : cizmar, industrie etc., pe care le vor plati urmasii urmasilor nostri !

  4. Mi-a plăcut comparatia cu băiatul din sat care voia sa scoată ciocanul de pe stema URSS. Mai grav este ca a uitat ca secera ii asigura mancarea si si-a bătut joc de consatenii sai care se ocupau cu agricultura. Ba mai mult a topit secerele ca sa fac si mai multe ciocane pe care nu le cumpara mai nimeni. Asta s-a văzut cand s-a prabusit CAER-ul. Va sugerez sa abordati intr-un articol viitor situația balanței de plăți a României in anii 80 si ponderea relațiilor din CAER.
    Nu cred ca creditele pe termen lung au fost problema, ci cum au fost folosit banii împrumutați. Si atunci si astăzi tari mult mai puternice economic practicau si practica împrumuturi pe termen lung (mai ales ca astăzi ele par foarte atractive). Ba chiar multe state dezvoltate, de la care luam exemplul prost, trăiesc pe datorie de decenii, transferand povara plății acestor datorii către generatii viitoare.
    Cel mai grav este ca România se indatoreaza de 30 ani fără sa fi cumparat măcar un singur ciocan.

    • Mă bucur că v-a plăcut comparaţia.
      Sunt de acord cu dumneavoastră în legătură cu eficienţa scăzută a utilizării creditelor. Aici a fost marea problemă şi, în prezent, ne confruntăm cu aceeaşi chestiune gravă. Cu o mână pe ciocan şi cu alta pe ghivecele cu panseluţe, plantate cu dezinvoltură de primari iresponsabili, vom păşi cu graţie pe urmele Greciei falite.
      Situaţiile cu balanţe de plăţi erau rara avis prin documentele pe care le-am văzut. Am regăsit una dintre acestea zilele trecute, când citeam materialele despre industria de medicamente şi proiectele utopice privind sistemul nuclear energetic românesc. Timp pentru studiu să fie deoarece materialele de analiză nu îmi lipsesc.
      Încerc să nu uit de construirea aeroportului internaţional Bucureşti-Otopeni în perioada 1966-1970. Şi la acest proiect au fost multe probleme de concepţie generală. Compania franceză care a lucrat la proiect a fost serioasă, însă banii lipseau.

  5. Incredibil de cât de în serios se luau pe ei înșiși, niște nulități în economie care-și etalau rudimentarele idei financiare și pseudo-analizele de piață în urma cărora luau decizii catastrofale pentru această țară.

  6. Dupa 1964 pina 1990 si dupa citiva ani au fost construite blocuri de locuinte si nu numai care au schimbat aspectul oraselor in toata tara. Vor ramane repere de necaduit in istoria nationala!

    • Sper să ajung într-o zi să scriu şi despre construirea locuinţelor în România şi ideile utopice ale lui Ceauşescu despre confortul românilor în blocuri.

    • Un exemplu din anul 1969 despre miraculosul constructor Nicolae Ceauşescu am găsit chiar astăzi, în timp ce lucram pentru un alt studiu:
      „Tov. Gheorghe Apostol: Aş vrea să spun şi eu câteva cuvinte. Materialul prezentat corespunde discuţiilor şi concluziilor trase la Plenara Comitetului Central când s-a discutat problemele de sănătate.
      Propun ca la pagina 3, la partea introductivă, unde se vorbeşte de rezultate şi de lipsuri, să se arate că mai ales în educarea salaraţilor, a cadrelor medico-sanitare este o critică de făcut la adresa organizaţiilor sindicale şi a Uniunii Sindicatelor din Instituţiile de Învăţământ şi Sănătate. Să găsim o formulare potrivită în care să arătăm că nici sindicatele nu s-au ocupat cu munca de educare şi de ridicare a nivelului acestor cadre.
      La pagina 6. Se propune aici ca organele competente prin construcţii noi până în 1970 (sic!) să construiască 9000 locuri în creşe, 4000 de locuri în grădiniţe. Eu nu înţeleg cum este, în afară de ce s-a prevăzut?
      Tov. Moga Aurel: Acest număr este prevăzut în planul cincinal.
      Tov. Gheorghe Apostol: Atunci de ce trebuie să mai punem aici[?]. Eu te rog, tovarăşe Ceauşescu, rog tot Comitetul Executiv, ca să vedem ce am putea să facem ca să mărim numărul de locuri în creşe şi grădiniţe de copii, pentru că mai ales în industria textilă, unde lucrează un număr mare de femei, stăm foarte prost, nu există şedinţă în aceste întreprinderi unde să nu se ridice această problemă, nu există adunare de sindicat să nu se ridice. De aceea rog Comitetul Executiv să însărcineze pe tovarăşul Verdeţ, împreună cu C.S.P.-ul şi Ministerul Finanţelor să găsească o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme, pentru că este o problemă foarte serioasă, care se ridică în toată ţara, mai ales în întreprinderile în care lucrează un număr mare de femei.
      Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce înseamnă 9000 de locuri în creşe, cât stă un copil în creşe?
      Tov. Leonte Răutu: Înseamnă că 9000 de copii sunt în creşe. Un copil la creşe stă până la 3 ani.
      Tov. Gheorghe Apostol: Eu propun să se facă eforturi, să se găsească posibilitatea unor materiale în plus pentru construirea de creşe şi grădiniţe, pentru că dacă locurile prevăzute în acest material sunt cele aprobate în anul 1967, când s-a elaborat hotărârea cu creşterea natalităţii, nu corespund şi nu mai este nevoie să mai fie trecute din nou în aceste directive.
      Aceasta este propunerea pe care o fac Comitetului Executiv.
      Tov. I.Gh. Maurer: Aş fi de părere să se facă două lucruri. Eu susţin propunerea făcută de tovarăşul Apostol şi trebuie găsită o modalitate efectivă de a ajuta la rezolvarea acestei probleme. Însă pe lângă faptul că trebuie făcut ceva în această direcţie, trebuie totuşi să se studieze foarte bine şi repartizarea acestor locuri, plasarea lor, pentru că nu în toate părţile are aceeaşi utilitate. Sunt unele locuri unde într-adevăr această situaţie este stringentă, alte locuri unde nu este chiar aşa. Eu cred că ar trebui să facem acest lucru, să încercăm să găsim modalităţi de sporire a locurilor în creşe, dar şi de făcut o foarte judicioasă repartizare a acestor locuri pe teritoriul ţării, aşa încât să fie în centrele industriale unde sunt concentrate mai multe femei care lucrează în întreprinderi şi unde este neapărat nevoie de acest lucru.
      Tov. Gheorghe Apostol: Ceva trebuie făcut pentru că în loc să descrească procentul de mortalitate infantilă, creşte acest număr. Dacă tovarăşul Maurer mă susţine, eu nu mai am nimic de rezolvat (sic!).
      Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu consider că în privinţa aceasta aşa rămâne şi nu putem da nimic mai mult, pentru că eu mă îndoiesc că vom putea face mai mult, pentru că ne-am angajat să facem locuinţe mai multe, facem şi locuinţele acestea ieftine, trebuie să facem cele 30.000 de locuinţe în plus, cele 10.000 de locuri în cămine, aşa că trebuie să ţinem seama că posibilităţi prea mari nu sunt, dar sunt de acord să studiem această problemă, dar să nu ne luăm nici un angajament şi să se scrie în protocol să se studieze această problemă de către sindicate şi de Consiliul de Miniştri şi să se prezinte Comitetului Executiv propuneri.
      Tov. Gheorghe Apostol: Facem cartiere întregi de locuinţe noi, ce ar fi dacă parterul unui asemenea bloc ar fi folosit pentru un cămin de copii, o să fie mai puţine locuinţe, dar o să asigurăm şi pentru copiii aceştia un loc unde să-i trimitem. Trebuie să vedem şi chestiunea aceasta a mortalităţii infantile crescânde şi să vedem ce influenţă are asupra economiei problema aceasta”.

      • Domnule Opris
        Mi-a placut postarea dumneavoastra si postarile cititorilor , poate veti scrie si despre cum Ceausescu a distrus o patura sociala adica TARANIMEA pe care i-a bagat in „blocuri” fiindca nu-i placea ca suntem catalogati drept o tara agrara in curs de dezvoltare industriala.
        Au venit vremuri ” nasoale ” banii … , cei ce vor produce hrana vor fi BOIERI !!! , nu poti sa importi tot timpul am ajuns ca TARA sa traim pe datorie , datorie care o vor plati copiii , nepotii , stranepotii etc.
        Cu stima Emil

    • Adica au bagat banii in niste URATZENII incredibile, slutzind orasele si care, in plus, mai sunt SI inc onfortabile si generatoare de probleme (vezi datoriile perpetue la „intretinere) >:

  7. Eu zic asa:
    – m-am saturat, de muuuult de tot, de critica lui Ceausescu.
    – a trecut momentul. De mult. Omul e doar criticat. Pacat. Asta arata o limitare !!! A societatii – daca mai exista cerere in societate pt asa ceva. Dar ma indoiesc.
    Chiar, m-ai exista cerere ? Nu cred.
    Cine chiar a fost interesat sa inteleaga ce a facut Ceausescu, si a avut cap, a auzit si citit destule si a pus cap la cap.
    Si pt aia nu conteaza astfel de articole, astel de critici. Au ei deja opiniile lor.
    Pt ceilalti, necunoscatorii, neinteresatii – da, ii puteti convinge de toate cele, dar ce mai conteaza ?

    De exemplu: a fost vizionar (in felul lui), au folosit ideile vremii, tehnici sovietice (cincinale) sau altele (nu le-a inventat el pe toate), i-au strans surubul creditorii, in anii 70 nu era deloc penurie de alimente, deci creditele internationale au pus capac – si cine s-a jucat de ele ca niste parghii, etc – sunt multe de spus.

    Dar hai sa spun asa: faceti un exercitiu de imaginatie – cum vi s-ar parea daca astazi ar exista o forta economica care ar produce intr-o tara mai saraca (aflata in zona ei de influenta economica!), avand acolo propria fabrica, ar produce deci diverse produse, cu propria materie prima exportata, cu muncitori si ingineri proprii detasati, cu flota proprie de vapoare pt transport marfa, cu propriul serviciu de monitarizare a muncitorilor pt pastrarea doar a celor buni (sa nu se faca de rusine). Iar in acea tara, populatia bastinasa sa ajunga sa aiba respect (pur si simplu) pt acesti muncitori si prin reflexie pt natia lor.

    Ce ati crede despre o astfel de forta economica? Ar fi posibil asa ceva ? Ar fi ceva la nivel Apple, Amazon ?
    Pai nu este posibil. A fost doar o viziune. Un exercitiu de imaginatie.
    Iar un stat care sa faca asa ceva: ar rupe legitatile economice, si chiar de ar incerca – nu ar fi lasat de „piata”.
    Si totusi, stim ca … China a cam reusit. Si ca „piata” e cam o pacaleala.
    A incercat si cineva din Romania, evident nu a reusit si nici nu e simplu sa creezi un astfel de mini-imperiu economic cu zona de influenta, etc. Dar sa nu vorbim deloc in felul acesta ci doar in cheie negativa despre Ceausescu – ca e la moda – mi se pare superficial. Da, rezultatele au confirmat esecul lui. Dar sa nu discutam putin totusi si despre viziunea lui, mi se pare ca ne micim singuri imaginea.

    Apropo: eu am facut acest exercitiu de imaginatie acum multi ani, student fiind, in personalul Timisoara-Arad ascultand un fost muncitor (simplu dulgher) povestind altuciva aventuri din Libia unde lucra intr-o fabrica de facut usi, cu lemn romanesc, adus cu propria flota, unde muncitorii care se ocupau cu furatul erau trimisi acasa urgent de securitate sa nu ne facem de rusine (si povestitorul nu a pomenit de abuzuri), unde muncitorii romani erau foarte apreciati de localnici, etc. Povestea cu o oarecare mandrie omul.

    Deci, a fost o viziune, o incercare, au fost esecuri, si – im mod sigur – si bete in roate – sa nu cumva sa apara asa forta economica.
    Oricum era si greu de tinut pe linia de plutire asa ceva.
    Iti trebuie maiestrie, fine tunning, si dedicarea, implicarea reala a oamenilor in a realiza asa ceva. Ei au avut doar viziunea si biciul. N-a fost de ajuns.

    Acum, care e viziunea ?
    Chiar provoc pe oricine, care este viziunea oamenilor politici de astazi ?
    Pai noi il criticam pe Ceausescu ? Pai il comparam cu ce avem acu ? Ah, da, nu au doar 4 clase, nu au fost pantofari, dar ne incurcam in etichetari ieftine din astea ?

    Stiati ca: in 2008 cand, in timpul Jocurilor Olimpice din China, a inceput razboiul din Georgia si s-au intetit spiritele (cred ca povestea era legata de evenimentul asta dar nu sunt sigur) am citit o stire de nisa – ca nici un departament militar/servicii informatii nu a avansat un scenariu, o poveste, o ceva, un plan de avarie, orice – doar intr-un birou 4 ofiteri au intocmit un raport, nebagat insa in seama de nimeni.
    Asta e viziunea delasarii din zilele noastre ? Viziunea bazarii pe „cei mari”, a acceptarii dependentei totale de ei, cand astepti efectiv sa-ti spuna ce sa faci ca tu nu mai poti gandi singur, ca nu ti-ai dezvoltat astfel de abilitati ?
    Despre asta cand vorbim ?
    Despre Ceausescu vorbim ?

    PS:
    – am vazut stenograma sedintelor liderilor comunisti. E Ok. Sper ca nu trebuia sa fiu impresionat de prostia lor, ca nu m-am prins.
    – as vrea insa sa vad si o stenograma din zilele noastre. Mi-ar place sa le compar si doar apoi sa decid care-s mai prosti, sau macar cei mai inutili.

    • Vă rog să mă scuzaţi, însă nu vă înţeleg. V-aţi săturat de criticile la adresa lui Ceauşescu, a trecut momentul respectiv, dar scrieţi jumătate de mesaj despre „viziunea” lui Ceauşescu. Cine vă poate înţelege?
      Referitor la preocuparea mea privind studierea perioadei Războiului Rece, consider că se mai pot scrie multe studii despre evenimentele care au avut loc atunci. Ceauşescu nu este o ţintă pentru mine, ci un model negativ de conducător. Şi nu este singurul. Evident, au existat şi calităţi la Nicolae Ceauşescu, însă rezultatul final pe care l-a obţinut a fost o catastrofă naţională. A devenit academician împreună cu soţia lui, deşi erau nişte nulităţi ştiinţifice – la fel ca plagiatorul (fost premier) Victor-Viorel Ponta şi, ultimul pe lista de ieri, Laurenţiu Baranga (fostul șef al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor). Masoneria salvează România? Răspunsul este negativ.

      • in privinta calitatilor lui Ceausescu, i-au gasit niste japonezi una (in urma unor discutii cu reprezentantii partidului comunist de la ei, niste vai mama lor). Ceausescu asculata cu atentie interlocutorii si vorbea destul de putin cand ii venea randul, chestie apreciata la ei. probabil ca era o calitate reala. dar in acelasi timp este si un mod diplomatic de a gasi ca japonez ceva pozitiv de spus despre toata situatia unui prieten roman cand vine vorba de un subiect ca asta.

      • Nu regret decat prostia ca nu stim sa gasim nici o nuanta buna in tot ce am trait. Doar rau.
        Evident ca a fost rau. Nu cred ca mai contesta nimeni asta.
        Regret ca suntem doar alb sau negru. Ne e frica de nuante de gri.
        Sa nu cumva sa fim etichetati.
        Cum faceti dumneavoastra.

        • Lucrurile bune pe care le vedeti, iar unii dintre noi nu, si lucrurile rele pe care le vedem ca oglinda a Iepocii de Aur, au deformat acest popor.
          Un criminal care face si o fapta buna, pentru ca e in firea umana, nu merita clementa.

        • Să spui despre ceaușescu că avea viziune, e ca și cum ai spune despre o piatră că are vise erotice noaptea. Dnul Dacian, încercați în Coreea de Nord, mai este unul cu „viziuni” pe acolo.

    • Da, ce sa spun? „monitorizare pentru pastrarea muncitorilor celor buni” – pai ca trebuiau si niste fraieri sa munceasca, ca sa tina in spinare trei politruci si turnatori la un „muncitor bun”! >:
      China produce rebuturi peste rebuturi! ma rog, treaba ei ce produce, sa se spele cu ele pe cap – problema e ca sunt o GRAMADA de tampiti romani care le cumpara! Cre’ ca politrucii nostri viseaza sa-i faca pe chineji de parai – da’ oricat de tzepar de tzepar ar fi romanu’, TOT nu va ajunge vreodata la geniul chinez de a trage tzepe :P
      Vizuinea lu’ Ceusescu nu se referea la „tzara” ci la un singur lucru! In paranoia lui, el se visa, PERSONAL, un soi de „lider al lumii a treia”! De aici, si GRAMADA de bani investiti in diverse tzari – si din care n-am recuperat nici a cincizecea parte! >:

    • 1) Domnul Opris este istoric. Unul care cauta si descopera surse primare inedite, lucru mai rar in vremea in care majoritatea cartilor se fac din alte carti (cu tot respectul cuvenit faptului ca si reinterpretarile pot fi valoroase). Am reamintit acest lucru pentru ca Dvs pareti sa fiti in dezacord cu o perspectiva istorica pentru ca … „a trecut momentul”. Si eu am trait destui ani in perioada in care istoria „se faurea sub ochii nostri”, dar consemnarea actualitatii e, as spune, „jurnalism”, iar anticiparea, eventual, „futurologie”. „Istoria” este despre trecut, indiferent de preferintele DVs.
      2) Faptul ca N.Ceausescu este „criticat” este o forma de respect a celor care il critica fata de ei insisi. Pentru ca exista, teoretic, si varianta insultelor si injuraturilor, adica exact ceea ce „banda” din care a facut parte a aplicat celor pe care nu doar i-au inlocuit (cu forta), ci si exterminat. Omul asta a fost intai un complice la crime si apoi un instigator la crime, precum si o persoana extrem de ignoranta in raport cu lucrurile foarte importante pe care a pretins si a putut sa le decida. Da, nu era un imbecil sadea, precum un Chivu Stoica, un Gheorghe Apostol sau un Constantin Parvulescu. Dar a nu fi complet tampit nu este o calitate, totusi.
      3) Documentul prezentat de dl Opris este mai mult decat elcovent pentru nivelul intelectual si de cunostinte al decidentilor supremi din urma cu vreo 50 de ani:
      – de la rationamente neinteligibile, dar consemnate ca atare („Avantajul este că nu suntem obligaţi să plătim de la an la an şi lichidăm balanţa aceasta pasivă şi ne creăm un avantaj că [cu cât] aportul anual este mai mic, cu atât vom avea o situaţie mai bună”) sic!;
      – la reflectii de Bula: „Ne gândim să vindem mărfuri şi să restituim creditul”. Pentru ca, nu-i asa?, plaja de optiuni la indemana era mult mai vasta: vanzarea de active (pe atunci, proprietata socialista de stat sau cooperatista), banditismul international (care nu i-a fost complet strain lui NC intr-o perioada ulterioara) sau oferirea de servicii de circ se numara printre ele
      4) In fine, ce pumn in figura reprezinta aceasta sedinta (si, in particular, remarca lui Maurer – „operatiile cu credite sunt operatii foarte obisnuite”) pentru Ceausescul de dupa 20 de ani, care interzcea prin lege contractarea de credite externe si racnea isteric ca, pentru prima data in istorie, Romania nu mai are datorie externa. Factual contestabil: ce „datorie externa” avea RPR in 1950, bunaoara? Nimic. Existau creante pretinse de tarile occidentale pentru nationalizari si pretentii ale URSS pentru orice li se nazarea, inclusiv reparatiile de razboi. Dar astea nu puteau constitui datorie decat in masura in care erau recunoscute ca atare. Si nu au fost, ci s-au „solutionat” caz cu caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro