miercuri, septembrie 23, 2020

Declaraţiile antigermane şi antipoloneze ale lui Nicolae Ceauşescu şi penuria de bunuri de strictă necesitate din România

În toamna anului 1989, Nicolae Ceauşescu a avut dreptate când a afirmat că personalităţi politice de la Bonn acţionau în scopul reunificării Germaniei. Liderul politic român aborda subiectul respectiv de pe poziţii staliniste, acuzând de fiecare dată guvernul Republicii Federale Germania de faptul că sprijinea „cercurile revanşarde, fasciste”. Cuvintele sale proveneau din arsenalul propagandistic al P.C.R. din perioada interbelică şi putem presupune că Nicolae Ceauşescu le-a preluat de la Gheorghe Gheorghiu-Dej.

În opinia lui Nicolae Ceauşescu, sprijinirea regimului comunist est-german, creat cu forţa de către sovietici după încheierea celui de-al doilea război mondial, constituia o datorie a preşedintelui României. Cancelarul vest-german Helmut Kohl avea o părere contrară şi a reuşit să o impună fără violenţă în toamna anului 1989, în ciuda tuturor discursurilor de condamnare rostite de Nicolae Ceauşescu.

În octombrie 1989, Nicolae Ceauşescu ajunsese la faza de negare a unor realităţi evidente. Din cuvântările sale extrem de lungi, membrii aparatului de propagadă al partidului se străduiau să extragă fragmentele cele mai avantajoase pentru liderul P.C.R. şi le retuşau. De exemplu, în ziarul „Scînteia” din 13 octombrie 1989 a apărut o declaraţie cosmetizată privind motivele pentru care liderii ţărilor socialiste nu aveau voie să acţioneze pentru reîntoarcerea la capitalism. În schimb, paragraful despre inexistenţa Războiului Rece în 1989 a fost omis complet de la publicare: „Nicolae Ceauşescu: Consider că este necesar, şi chiar în referirile pe care le facem la vizită şi rezultatele ei, şi în cele ce am constatat, să ne referim şi la acţiunile cercurilor revanşarde din R.F. Germania împotriva R.D. Germane şi să condamnăm toate aceste încercări care sunt în contradicţie cu principiile de la Helsinki, cu principiile dreptului internaţional, cu Charta O.N.U. şi nu pot să servească dezvoltării colaborării. Dimpotrivă, amintesc de perioada „războiului rece” şi în multe privinţe depăşesc perioada „războiului rece”.

Şi să ne exprimăm deplina solidaritate cu partidul, cu guvernul, cu poporul Republicii Democrate Germane în toate domeniile, în lupta pentru socialism, în politica internaţională.

Aceasta legat de acest lucru. Dacă aveţi ceva de spus? Dacă sunteţi de acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord) (subl.n.)”.

În acelaşi ziar, nu a fost publicat un alt paragraf foarte important din declaraţia lui Nicolae Ceauşescu: „În acest cadru, aş dori să mă refer la faptul că, după încheierea festivităţilor (de la Berlin, desfăşurate cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la proclamarea R.D.G. – nota P. Opriş), din nou cercurile reacţionare din Republica Federală Germania au organizat unele manifestări împotriva Republicii Democrate Germane. Sigur, acolo este o situaţie – anual, 7-8 milioane de oameni din R.D. Germană merg în vizită în R.F. Germania. Practic, ei spun că este zid. Dar nu există nici un zid, şi din R.F. Germania merg în R.D. Germană milioane de oameni, şi deci au găsit prilejul să organizeze unele manifestări, cu caracter reacţionar, care au fost puse la punct, au fost luate măsuri (subl.n.)”.

Cu toate acestea, Zidul Berlinului – negat de Nicolae Ceauşescu – a căzut la 9 noiembrie 1989 şi milioane de germani s-au putut bucura de acel eveniment, fără să bage în seamă elucubraţiile preşedintelui comunist din România. Şi, privind retrospectiv, putem să considerăm că nu a fost o întâmplare faptul că, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, cetăţenii oraşului Sibiu, care protestau paşnic la Primărie şi la Comitetul Judeţean de Partid, scandau lozincile „Ceauşescu, fii boier, fă şi tu ca Honecker!” şi „Dacă vrei să ai nepoţi, dă-ne vată şi chiloţi!”. Aceştia se refereau, ironic, la penuria de bunuri şi produse de strictă necesitate, creată de Nicolae Ceauşescu pentru achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a ţării.

Acea penurie de bunuri avea o legătură indirectă cu criza politică, economică şi socială din Polonia, de la începutul anilor ’80, şi apariţia sindicatului „Solidaritatea”. Pentru a nu repeta greşelile săvârşite de liderii comunişti de la Varşovia (care au cedat în faţa maselor şi au anulat măsurile referitoare la creşterea preţului la carne şi produsele din carne, instituite la începutul lunii iulie 1980), Nicolae Ceauşescu a hotărât la 7 septembrie 1981 destituirea lui Virgil Trofin din funcţiile de viceprim-ministru al guvernului şi ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei, apoi a lui Angelo Miculescu din funcţiile de viceprim-ministru al guvernului şi ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare (18 septembrie 1981). După trei săptămâni, Nicolae Ceauşescu a aprobat un decret în care se prevedeau măsuri aspre împotriva persoanelor care nu respectau limitele stabilite de autorităţi în domeniul achiziţionării de produse alimentare, astfel:

„Art. 1. Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei.

Dispoziţiile aliniatului precedent nu se aplică în cazul cumpărării de legume, cartofi sau fructe în scopul aprovizionării obişnuite pentru perioada de iarnă.

Cu pedeapsa prevăzută în alin. 1 se sancţionează şi cumpărarea de pâine sau alte produse făinoase pentru a fi folosite la furajarea animalelor.

Art. 2. […]

Art. 3. Consiliile populare sunt obligate să ia măsuri ca unităţile comerciale de stat şi cooperatiste să vândă zahăr şi ulei numai cetăţenilor care au domiciliul sau care sunt încadraţi în muncă la unităţile din localitatea respectivă

În localităţile mari, consiliile populare pot stabili magazine pentru aprovizionarea cu zahăr şi ulei a populaţiei din zona acestora, în scopul asigurării unei desfaceri ritmice, evitării aglomerării şi deplasării cetăţenilor.

Art. 4. Personalul unităţilor comerciale este obligat să vândă cumpărătorilor produsele alimentare prevăzute la art. 1 numai în cantităţile şi în condiţiile stabilite de consiliile populare.

Nerespectarea prevederilor alin. 1 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

Câteva zile mai târziu, în presa centrală şi locală din România a fost publicat decretul referitor la folosirea cartelelor de către populaţie, în scopul achiziţionării de alimente.

Raţionalizarea alimentelor – o măsură caracteristică stării de război – a generat la 19 octombrie 1981 o revoltă spontană în judeţul Gorj, soldată cu blocarea timp de o zi a lucrului la minele Roşiuţa şi Leurda. În cursul serii, aproximativ 3000 de cetăţeni au devastat centrul politico-administrativ al oraşului Motru (Consiliul Popular, Comitetul de Partid, sediile Miliţiei şi Securităţii). Manifestaţia de la Motru a fost înăbuşită prin forţă de o subunitate a Securităţii, în noaptea de 19 spre 20 octombrie 1981.

După o lună şi jumătate, nouă cetăţeni au fost condamnaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi distrugerile pe care le-au provocat în timpul manifestaţiei de protest de la Motru.

În paralel, Nicolae Ceaușescu a analizat activitatea lui Virgil Trofin în funcţia de ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei (din perioada 12 decembrie 1979 – 7 septembrie 1981) şi a hotărât sancţionarea sa, pe linie de partid, cu „vot de blam cu avertisment” şi excluderea acestuia din Comitetul Central al P.C.R. Decizia respectivă a fost anunţată oficial la Plenara comună a C.C. al P.C.R. şi a Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale (Bucureşti, 25-26 noiembrie 1981).

Trei săptămâni mai târziu, la Varşovia era anunţată instituirea legii marţiale pe întregul teritoriu al R.P. Polone. Imediat, Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă de urgenţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Stenograma acelei şedinţe o redăm în continuare, în întregime.

Pentru a înţelege ce anume s-a întâmplat în luna decembrie 1989 în România, considerăm că este necesar să cunoaştem în detaliu şi reacţiile pe care le-au avut Nicolae şi Elena Ceauşescu în momentele de criză prin care au trecut alte state comuniste din Europa, în timpul Războiului Rece.

Comparaţiile noastre foarte frecvente cu situaţiile dificile apărute în R.P. Polonă pot fi considerate subiective dintr-un motiv personal, pe care l-am amintit în introducerea volumului „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019). Cu toate acestea, există suficiente motive obiective, care ţin de domeniul informaţiilor şi care ne determină să continuăm cercetarea comparativă, în oglindă, a evenimentelor care au avut loc în România şi Polonia, în acelaşi timp, în perioada Războiului Rece. De exemplu, pentru a ţine sub un control permanent masele de cetăţeni din România care mergeau la biserică şi nu erau membri ai P.C.R., Nicolae Ceauşescu a hotărât crearea Frontului Unităţii Socialiste – organizaţie care a avut primul congres în anul 1974. Din păcate, nu au fost analizate niciodată cauzele care l-au determinat pe Nicolae Ceauşescu să decidă după cinci ani înregimentarea în Frontul Unităţii Socialiste a tuturor preoţilor din România.

Să fi fost, oare, vorba despre o înţelegere, de către liderul suprem al P.C.R., a pericolului pe care îl reprezenta papa Ioan Paul al II-lea pentru statele comuniste aflate în Europa Centrală şi de Est? Se temea Nicolae Ceauşescu de faptul că preoţii din România puteau să desfăşoare acţiuni împotriva regimului său, în condiţiile în care suveranul pontif sprijinea acţiunile preoţilor din Polonia împotriva autorităţilor de la Varşovia? A discutat, oare, Nicolae Ceauşescu despre un asemenea subiect cu Todor Jivkov, în luna octombrie 1979? Sunt doar câteva întrebări la care ne vom strădui să găsim răspunsurile în cursul cercetărilor noastre ulterioare.

Ceea ce cunoaştem cu certitudine este faptul că ideea lui Nicolae Ceauşescu de a revitaliza Frontul Unităţii Socialiste s-a materializat prin desfăşurarea celui de-al doilea congres al organizaţiei respective (17-18 ianuarie 1980), în cursul căruia a fost schimbată denumirea sa (Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste) şi au fost făcute modificări referitoare la modul de organizare şi funcţionare a acelei ficţiuni democratice.

Putem presupune că preşedintele comunist a României chiar a crezut în puterile pe care i le-ar fi conferit organizaţiile create de acesta şi instituţia legislativă supremă, în eventualele discuţii cu persoanele care i-ar fi contestat supremaţia în stat şi în fruntea P.C.R. Ne aducem aminte de reacţia pe care a avut-o la 25 decembrie 1989, în faţa aşa-zisului tribunal militar de la Târgovişte, când a declarat răspicat: „Nu voi vorbi decât în faţa Marii Adunări Naţionale”. Şi a murit din cauza propriilor ficţiuni, împreună cu soţia sa, în ziua de Crăciun. Dumnezeu să îi odihnească!

Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 13 decembrie 1981

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Iosif Banc, Emil Bobu, Cornel Burtică, Virgil Cazacu, Elena Ceauşescu, Lina Ciobanu, Nicolae Constantin, Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, János Fazekaş, Ludovic Fazekaş, Cornelia Filipaş, Alexandrina Găinuşe, Petre Lupu, Paul Niculescu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Ion Păţan, Dumitru Popescu, Gheorghe Rădulescu, Aneta Spornic, Ilie Verdeţ, Ştefan Andrei, Emilian Dobrescu, Nicolae Giosan, Suzana Gâdea, Ion Ioniţă, Ana Mureşan, Constantin Olteanu, Cornel Onescu, Ioan Ursu, Richard Winter.

Au fost invitaţi tovarăşii Marin Enache, George Homoştean, Tudor Postelnicu, Eugen Florescu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, am vrut să avem această şedinţă, în legătură cu evenimentele din Polonia; Bîrlea citeşte aceste texte.

Tov. Ştefan Bîrlea: Agenţia AFP transmite:

În Polonia a fost declarată starea de război sâmbătă noaptea la orele 23.00 GMT, 24.00 ora locală, a anunţat generalul Jaruzelski. El a anunţat, de asemenea, arestarea conducătorilor extremişti ai „Solidarităţii” şi a altor membri ai unor organizaţii ilegale care vor fi deferiţi Curţii marţiale.

Măsura a fost adoptată de Consiliul militar de salvare naţională, a precizat Jaruzelski într-o alocuţiune pronunţată în cadrul buletinului de ştiri de la orele 6.00, difuzat de postul de radio naţional. Au mai fost arestate „persoanele responsabile de erorilor din anii ’70 şi anume fostul prim-secretar Edward Gierek, fostul prim-ministru, Piotr Jaroszewicz, precum şi Zdzisław Grudzień, Jerzy Łukaszewicz, Jan Szydłak şi T[adeusz]. Wrzaszczyk”, foşti membri ai Biroului Politic, care vor fi deferiţi Curţii marţiale.

Forţele de ordine au ocupat la orele 4.00 GMT, 3.00 ora locală, secţia din Varşovia a sindicatului independent „Solidaritatea” şi au arestat pe unul din conducătorii săi, Krzysztof Słiwinski, liderul secţiei internaţionale a sindicatului din Varşovia. Zeci de maşini cu miliţieni, maşini militare ale armatei şi vehicule obişnuite încărcate cu militari, în uniformă, patrulează pe străzile capitalei. Toate legăturile telefonice şi telex fuseseră subit întrerupte la orele 23.00 – ora locală.

De asemenea, tot agenţia de presă AFP transmite, în continuare, că generalul Jaruzelski a declarat duminică, într-un mesaj radiodifuzat, că Polonia ar trebui să rezolve criza prin propriile sale forţe, părând să excludă prin aceasta un apel la o intervenţie sovietică. „Suntem o ţară suverană. Trebuie să ieşim din această criză prin propriile noastre forţe”, a spus primul ministru polonez. Adresându-se „aliaţilor şi prietenilor” Poloniei, el a subliniat că „alianţa polono-sovietică va rămâne elementul crucial” al politicii Varşoviei. Generalul Jaruzelski s-a adresat opiniei publice internaţionale cerându-i să dea dovadă de înţelegere şi a adăugat: „Acţiunea noastră nu ameninţă pe nimeni”

Generalul Jaruzelski a cerut soldaţilor să fie fideli jurământului lor, declarând: „De atitudinea voastră depinde soarta ţării”. El a cerut, de asemenea, miliţiei „să apere ţara împotriva duşmanului” şi muncitorilor „să renunţe la dreptul lor imprescriptibil de grevă pentru a permite ca ţara să iasă din criză”.

Într-un apel dramatic adresat bărbaţilor şi femeilor din Polonia, pe care i-a numit fraţii şi surorile sale, generalul Jaruzelski a cerut să nu fie vărsată nici o picătură de sânge polonez şi să se facă totul pentru a evita războiul civil.

Mesajul generalului Jaruzelski, citit pe un ton grav şi trist, a fost precedat şi urmat de imnul naţional. Postul de radio polonez nu a furnizat nici o altă informaţie suplimentară şi difuzează muzică de Chopin.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cam acestea sunt informaţiile pe care le avem, până la această oră. Voi ce mai aveţi?

Tov. Tudor Postelnicu: Tovarăşe secretar general, vă raportez că faţă de cele comunicate imediat de ambasadorul polonez, el a transmis că nu au nici un fel de legătură radio şi roagă recepţionarea numai a comunicatelor pe postul „Radio Varşovia”, reţine atenţia „Radio Varşovia” şi că va primi instrucţiuni în cursul zilei de astăzi asupra modului în care să acţioneze.

Suplimentar, faţă de transmisiile celorlalte agenţii de presă, agenţia „TASS”, confirmă „France Press” că radioteleviziunea sovietică şi-a întrerupt emisiunea şi a transmis oficial declararea „stării de război” din Polonia. Sunt însă controverse, deoarece se anunţă „stare de război”, „stare excepţională”, alţii „stare de necesitate”.

În rest, sunt probleme care au fost anunţate oficial.

Tov. Constantin Olteanu: Tovarăşe secretar general, permiteţi-mi să raportez. Faţă de ştirile difuzate, s-a anunţat, de asemenea, că în unele voievodate, în instituţiile centrale, funcţiile principale au fost preluate de comisari militari. De asemenea, s-a anunţat că secretarul de stat pentru afacerile externe, american, Haig, care se află într-un turneu prin mai multe ţări, şi-a întrerupt vizita şi a luat legătura cu miniştrii de externe din Anglia, R.F. Germania şi Franţa, pentru a se sfătui ce poziţii să adopte în legătură cu evenimentele din Polonia.

De asemenea, s-a anunţat că localitatea Gdańsk este izolată, nu numai prin legăturile telefonice, dar prin toate căile este izolată.

Tov. Ştefan Bîrlea: S-a primit şi o declaraţie a agenţiei „TASS”, în care se spune: «Luând cuvântul la radio, în dimineaţa zilei de 13 decembrie, W. Jaruzelski, prim-secretar al Comitetului Central al P.M.U.P., preşedintele Consiliului de Miniştri, ministrul apărării naţionale a R.P. Polone, a anunţat că din cauza anarhiei care ameninţă ţara, a acţiunilor iresponsabile ale forţelor extremiste ale „Solidarităţii”, care se străduie făţiş să pună mâna pe putere, printr-un decret al Consiliului de Stat al R.P. Polone, la 13 decembrie, orele 00.00 în ţară se introduce starea de război».

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tot aşa au declarat şi ei „Starea de război”!

Tov. Ştefan Bîrlea: Mai departe se spune: A fost creat Consiliul militar pentru salvare naţională, au fost numiţi comisari împuterniciţi să controleze activitatea organelor administraţiei de stat – de la ministere până la comune. Ei au, de asemenea, dreptul că înlăture din posturi persoanele care nu-şi fac datoria.

S-a hotărât să fie internaţi liderii extremişti ai „Solidarităţii”, precum şi membrii organizaţiilor antisocialiste ilegale. A fost internat, de asemenea, un grup de persoane care poartă răspunderea pentru criza social-politică şi economică din Polonia. Între acestea se află Gierek, Jaroszewicz, Grudzień, Szydłak şi alţii.

W[ojciech]. Jaruzelski a arătat că partidul şi guvernul acţionează consecvent pentru crearea Frontului de înţelegere naţională, pentru unirea tuturor forţelor patriotice ale poporului în numele salvării Poloniei.

El a cerut ca în ţară să fie instaurat calmul social, să înceapă funcţionarea normală a economiei naţionale, să fie restabilită încrederea şi respectul faţă de organele de stat ale puterii.

W[ojciech]. Jaruzelski a chemat la unirea rândurilor partidului, forţă conducătoare în societate care se pronunţă consecvent pentru consolidarea şi edificarea în continuare a socialismului în Polonia.

El a subliniat că poporul polonez dă o înaltă apreciere prieteniei cu Uniunea sovietică şi alte ţări ale comunităţii socialiste, ajutorului lor frăţesc. Polonia, a spus W[ojciech]. Jaruzelski, va rămâne o verigă indestructibilă a comunităţii socialiste.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Până mai vedem ce se mai întâmplă – de altfel, am vrut să discutăm şi la şedinţa de marţi a Comitetului Politic Executiv, această problemă –, aş vrea să citim aici unele aprecieri pe care le-am făcut, referitoare la Polonia, în discuţiile pe care le-am avut cu Sergei Kraiger (9-10 noiembrie 1981 – nota P. Opriş), cu Lionel Jospin (noiembrie 1981 – nota P. Opriş) şi Bettino Craxi.

Materialul nu este însă pregătit – eu am vrut să mai mă uit la el –, este redactat aşa cum este luat din stenogramele respective, însă este interesant să ne putem de acord asupra unui punct de vedere.

Tov. Ştefan Bîrlea: Problemele legate de situaţia din Polonia sunt, într-adevăr, foarte complicate. Este greu de spus cum s-a ajuns aici. Cauzele care au determinat această situaţie sunt mai multe şi complexe, întrucât ele sunt legate, în parte, şi de istoria şi tradiţiile Poloniei, de faptul că totuşi, sub o formă sau alta, nu s-a ţinut seama de această istorie şi de aceste tradiţii.

Problemele economice au fost mai mult un pretext, pentru că situaţia din Polonia era destul de bună din punct de vedere economic. Desigur, în Polonia s-au făcut o serie de greşeli în acest domeniu, dar au fost obţinute şi rezultate foarte mari pe calea dezvoltării socialiste a economiei, în general. Iar de un an de zile situaţia nu s-a îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-a înrăutăţit. Nu s-ar putea spune că ar fi vorba de un protest împotriva construcţiei socialiste şi a formelor de construcţie socialistă în Polonia. Mai iute aş spune că Partidul Muncitoresc Unit Polonez a produs anumite denaturări ale principiilor socialiste, inclusiv ale organizării partidului şi în aceasta constă o anumită îndepărtare de clasa muncitoare, lucru care se vede şi în compoziţia din trecut a organelor de partid, a partidului însuşi, care a neglijat măsurile necesare întăririi forţei organizatorice în rândul clasei muncitoare. Aceasta a făcut ca în partid să pătrundă cu preponderenţă o serie de elemente mic burgheze, intelectuale, cu mentalitate mic burgheză, străine, de fapt, de clasa muncitoare şi a determinat în partid lipsa de unitate, de concepţie şi orientare clară.

În acelaşi timp, nu se poate neglija existenţa unor forţe care niciodată nu s-au împăcat cu socialismul lor, iar, pe prim plan, în această privinţă, se găseşte biserica catolică care, de fapt, este la originea şi iniţiatoarea acestei mişcări care s-a concretizat în „Solidaritatea”. Acţiunea a început cu slujbe religioase. Însuşi Congresul „Solidarităţii” a început cu o slujbă la catedrală.

De mult timp, în Polonia au existat forţe antisocialiste care s-au organizat, faţă de care partidul şi statul polonez n-au luat măsuri, le-au tolerat.

Au fost făcute mari concesii bisericii catolice, care în Polonia joacă un rol net reacţionar. Prin alegerea Papei în persoana unui polonez s-a stimulat tocmai activitatea acestor elemente din rândul bisericii catolice.

Într-un anumit fel, conducerea poloneză a încurajat asemenea stări de lucruri şi chiar a considerat că i-a revenit şi jumătate din Vatican, atunci când Papa a fost ales în persoana unui cetăţean polonez.

După părerea noastră, tocmai datorită acestui complex de factori s-a ajuns la evenimentele care au avut loc şi au loc încă. „Solidaritatea” este rezultatul de fapt al activităţii tuturor acestor factori şi, în primul rând, al bisericii catolice, care a avut rolul hotărâtor şi sub patronajul căreia ea s-a născut. Aceasta arată că nu este vorba de o organizaţie muncitorească, de clasă, ci de o organizaţie catolică, combinată cu multe elemente antisocialiste care, datorită greşelilor făcute de partid, a putut să influenţeze o parte a clasei muncitoare din Polonia.

De altfel, dacă analizăm ceea ce s-a spus la Congresul „Solidarităţii”, vedem că pe primul plan stau mai cu seamă probleme de ordin politic, inclusiv legate de sentimentul naţional, care la polonezi a fost întotdeauna foarte puternic.

În toată perioada de după război, partidul şi statul polonez au neglijat sentimentul naţional al polonezilor. În loc ca partidul şi guvernul polonez să fie exponentul sentimentului naţional – înţeles just, nu în sens naţionalist îngust, dar ca sentiment socialist şi democratic al poporului – au neglijat acest sentiment şi acesta a fost exploatat de biserica catolică, de cercurile reacţionare din Polonia. Biserica şi-a arogat dreptul de a fi exponentul sentimentului naţional al polonezilor. Deci, este necesar ca partidul, statul polonez să acorde atenţie corespunzătoare sentimentelor, problemelor de ordin naţional, de cultură, de istorie şi să devină ei – partidul şi guvernul, exponentul acestor preocupări, acestor sentimente şi să ia această armă din mâna catolicilor şi „Solidarităţii”.

Am spus acestea pentru a se înţelege, totuşi, caracterul deosebit al situaţiei din Polonia. Desigur, ele nu pot justifica lucrurile, dar relevă tocmai nesocotirea unor trăsături ale societăţii socialiste, ale tradiţiilor, faptul că nu s-a ţinut seama de istoria şi de tradiţiile poporului polonez.

Pornind de la această situaţie, noi considerăm că este necesar, în primul rând, ca partidul să se orienteze spre clasa muncitoare, să-şi întărească rândurile în clasa muncitoare şi să ducă o politică bazată pe clasa muncitoare, pe ţărănime.

Până acum s-a făcut puţin în direcţia aceasta. S-au făcut ceva paşi în direcţia apropierii de muncitori dar, după părerea mea, nu este suficient. Ca să vă spun – cum gândim noi – nu pentru a fi publicat, considerăm că pentru Polonia, şi nu numai pentru Polonia, în actualele împrejurări în fruntea partidului trebuia să fie un activist din rândul muncitorilor.

Trebuie să vă spun că încă la întâlnirea pe care am avut-o, acum un an, în decembrie, noi am insistat, arătând că este necesar să se pună bază pe clasa muncitoare şi că partidul trebuie să devină, în acelaşi timp, exponentul sentimentului naţional al poporului.

Desigur, noi am considerat şi considerăm că problemele trebuie soluţionate înşişi de polonezi, că nu trebuie să se ajungă la o intervenţie din afară. Aceasta ar complica mai mult situaţia şi în Polonia, şi pe plan internaţional. Noi considerăm că polonezii pot să-şi soluţioneze singuri problemele şi ne pronunţăm ferm pentru a fi lăsaţi să-şi rezolve singuri situaţia. Nu este însă mai puţin adevărat că prin intermediul unor elemente s-a acordat un sprijin destul de puternic din afară în crearea situaţiei existente, în dezvoltarea „Solidarităţii”. Spun însă că, activitatea din afară nu justifică deloc ceea ce s-a întâmplat în Polonia. Vina o poartă conducerea poloneză. Dar, actualmente, şi aici se pune problema de a nu se încuraja în nici un fel, din afară, şi de a nu se da sprijin acelor elemente care pun în discuţie construcţia socialismului şi alianţele pe care le are Polonia, pentru că aceasta înseamnă de a împinge la o confruntare internă care poate avea, de asemenea, consecinţe foarte grave.

Este necesar ca polonezii să-şi caute singuri soluţiile necesare, înţelegerea între ei, asigurând însă dezvoltarea socialistă şi, sigur, găsind forme de conducere democratică, care să răspundă cerinţelor maselor populare şi să dea nu numai sentimentul, ci să şi creeze condiţiile participării polonezilor la conducere. Am impresia că unele măsuri au şi început să fie luate, inclusiv cele legate de autoconducere. Însă partidul şi statul polonez ar trebui să acţioneze cu mai multă hotărâre, cu mai multă fermitate, în direcţiile de care am vorbit.

Considerăm că lucrurile sunt încă complexe. Statul, partidul au făcut, totuşi, prea multe concesii forţelor antisocialiste din Polonia şi, acum, trebuie să-şi recucerească poziţiile. Sigur, aici, ar trebuie adăugate problemele muncii educative, politice, ideologice, cu tot ceea ce cuprinde aceasta. Noi nu considerăm că va oferi o soluţie bună pentru Polonia, în actualele condiţiuni, o uniunea naţională cu „Solidaritatea”. Uniunea trebuie realizată cu muncitorii, cu ţăranii, nu cu „Solidaritatea”.

Desigur, nu avem acum timp şi nimeni nu a făcut încă, nici chiar polonezii nu au făcut o analiză cum s-a ajuns aici. Şi ar fi greu ca noi să o facem acum în locul lor. Acestea sunt numai unele aspecte, din ceea ce cunoaştem noi. Am avut întotdeauna relaţii bune cu Polonia. Între altele, în 1939, când Polonia a fost împărţită între Hitler şi Stalin, armata poloneză sau ce a mai rămas din ea a trecut prin România. Inclusiv actualul preşedinte al Consiliului de Miniştri a trecut prin România ca simplu ofiţer. Dar, pornind de aici, polonezii trebuie să fie lăsaţi să-şi rezolve singuri problemele. Ei încearcă acum să se acomodeze cu „Solidaritatea”, dar „Solidaritatea” nu trebuie să fie încurajată să meargă la o confruntare internă pentru că aceasta ar putea duce la o situaţie foarte gravă.

Problema se pune aşa: care este baza ideologică a acestei mişcări „Solidaritatea”?

Eu am fost şi sunt un vechi sindicalist. De 50 de ani. Cunosc bine mişcările sindicale. Întotdeauna intervenţia bisericii în mişcarea sindicală a avut un caracter net reacţionar. Este greu să se accepte ideea că, în împrejurările actuale, biserica catolică poate deveni o forţă progresistă în mişcarea sindicală, când nu a fost niciodată aşa ceva. Cu atât mai mult acum.

De aceea, pornind de la baza ideologică a acestei mişcări – şi Wałęsa nu a ascuns niciodată că este finanţat de biserica catolică şi că are binecuvântarea Papei – trebuia să vedem care este caracterul ei. Este greu de vorbit de o mişcare care are, într-adevăr, scopul de a îmbunătăţi şi perfecţiona dezvoltarea socialistă. Cu crucea nu se poate construi socialismul! Şi aceasta au spus-o încă primii revoluţionari burghezo-democratici. Trebuie să avem întotdeauna în vedere situaţiile concrete şi, de aceea, am spus că trebuie ţinut seama de realităţile din Polonia, de influenţa puternică a bisericii catolice, precum şi de faptul că „Solidaritatea” a ştiut să exploateze sentimentul naţional al polonezilor, ceea ce nu a făcut Partidul Comunist, care a neglijat acest sentiment.

Aceste stări de lucruri nu au fost înţelese de polonezi, în sensul de a desfăşura o activitate politică, organizatorică; nu este vorba de măsuri administrative; asemenea probleme nici nu pot fi soluţionate pe linie administrativă. Ele sunt probleme foarte complexe. Pentru a aprecia o mişcare socială sau alta, trebuie să vedem pe ce poziţii se situează şi cine o susţine. Atunci vom înţelege mai bine caracterul unei acţiuni sau alta a mişcării respective.

În Polonia sunt şi multe probleme economice de soluţionat. Apare evident că a existat un plan bine pus la punct de dezorganizare a economiei în Polonia. Nu întâmplător s-a ajuns aici; începând din iulie anul trecut, s-a acţionat sistematic pentru dezorganizarea vieţii economice în Polonia. Partidul şi guvernul trebuie să pună pe primul plan reluarea activităţii economice, introducerea ordinii, disciplinei în producţie, ca o condiţie a asigurării dezvoltării, în continuare, pe calea socialistă a Poloniei – cu toate celelalte probleme despre care am vorbit. În fond, producţia de cărbune a scăzut cu 60 milioane tone. Dacă această producţie ar fi exportată la preţ oficial – şi cărbunele se cere – Polonia ar avea suficiente mijloace financiare să-şi plătească datoriile în 3-4 ani de zile şi să-şi asigure dezvoltarea economică.

Problema este ca polonezii să se apuce să muncească, pentru că, fără muncă nimeni nu poate să-şi asigure cele necesare. Polonia, pe lângă cărbune, are şi alte bogăţii, are o industrie destul de bună care poate să joace, de asemenea, un rol important.

Numai în treacăt, vreau să menţionez că noi, acum un an, am spus la Moscova, la întâlnirea care a avut loc, că situaţia agriculturii poloneze este rezultatul politicii agrare greşite, încurajarea proprietăţii private şi neglijarea sectorului socialist în agricultură. Aceasta s-a răsfrânt negativ asupra economiei, în general, şi asupra aprovizionării populaţiei cu produsele necesare.

Sunt probleme de conducere, de crearea cadrului democratic, de participare a maselor la conducerea societăţii; problema democratizării conducerii economiei şi statului este, de asemenea, o cerinţă a dezvoltării socialiste.

Noi, de asemenea, la întâlnirea de la Moscova, am insistat foarte mult asupra acestor probleme. Răspunsul la acţiunile „Solidarităţii” trebuie să fie crearea consiliilor muncitoreşti în întreprinderi, participarea muncitorimii la conducerea activităţii economice de sus până jos şi de jos până sus.

Aşa privim noi problemele din Polonia.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sunt extrase – aşa cum am spus – din 3 stenograme; discuţiile pe care le-am avut cu Kraiger, cu Jospin şi Craxi. Sigur, nu am reuşit să văd materialul; vream să-l pun la punct şi marţi să-l discutăm în şedinţa Comitetului Politic Executiv.

Cred, tovarăşi, că şi pentru partid trebuie să dăm o orientare cu situaţia din Polonia. Sigur, acum au intervenit noi probleme, dar aprecierile generale sunt acestea. Şi, după cât am fost informat, şi socialiştii francezi, şi italieni, au apreciat acest lucru; au avut chiar convorbiri între ei şi au spus că este just pusă această problemă. De aceea, eu am insistat şi la unii, şi la alţii, asupra acestor probleme.

Tov. János Fazekaş: Foarte bine aţi procedat.

Tov. Ştefan Andrei: Însăşi Craxi a spus că Papa se ocupă, în mod direct, de Polonia şi a avut întâlniri cu conducătorii bisericii catolice, la Roma.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, acum urmează să vedem cum vor evolua lucrurile în Polonia.

Tov. Ştefan Andrei: Am vorbit, la Varşovia, cu tovarăşul ambasador, şi mi-a comunicat că la ora 9.00, ora 10.00, ora noastră, au fost convocaţi de tovarăşul Jaruzelski, care va face o informare în legătură cu această problemă.

În al doilea rând, mi-a spus că la Varşovia lumea se plimbă, este ceva normal, nu este nici o forfotă; este linişte şi calm.

Tov. Cornel Burtică: Telefonic aţi vorbit?

Tov. Ştefan Andrei: Da; noi avem telefon „TO” direct cu ambasadele.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De fapt. legăturile telefonice le-au întrerupt probabil între cetăţeni.

Tov. Ştefan Andrei: Acum, ca să fim sinceri, polonezii sunt obişnuiţi, lor le place.

Tov. Elena Ceauşescu: Nici nu pot trăi, nu se simt bine dacă nu au aşa ceva …!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Probabil că nu-i surprind, pentru că nu erau la lucru. Dar să aşteptăm să vedem ce comunicări le vor face ambasadorilor.

Tov. Ştefan Andrei: Şi i-au prins pe toţi, la Gdańsk; toţi erau aici pentru că au vrut să organizeze o demonstraţie mare pe data de 17 decembrie.

Tov. Elena Ceauşescu: Liniştea, în orice caz, este aparentă, este la suprafaţă.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Cei din „Solidaritatea” erau la Gdańsk ?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur.

Tov. Ştefan Andrei: În fond, ei şi-au propus să-i prindă la Gdańsk şi acum îi izolează. De altfel, acum au instalat şi comisarii militari.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Problema va fi, mâine, când se va relua lucrul; pe stradă nu au probleme. În orice caz, au început-o târziu …!

Tov. Ilie Verdeţ: Problemele acestea sunt mai de mult.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi nu numai aceste probleme; de fapt, tot ce s-a întâmplat în Polonia în ultima vreme a contribuit la această situaţie.

Tov. Ilie Verdeţ: Sigur; este greu să spui acum toate aceste lucruri şi s-au apucat cu arestarea acestor oameni şi spun că sunt vinovaţi.

Tov. Elena Ceauşescu: Este o măsură politică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cred că şi o răfuială politică între ei! Lor le este teamă de o reorganizare a forţelor, a partidului pentru că şi-au pierdut foarte mult încrederea şi exista tendinţa – după ştirile care le avem noi – ca activiştii mai vechi, comuniştii să încerce să refacă partidul pe baze sănătoase şi vor să împiedice şi acest lucru. Acest lucru demonstrează şi măsurile luate împotriva unor vechi activişti.

Tov. Elena Ceauşescu: Sunt cunoscute.

Tov. Ilie Verdeţ: Şi activul nostru de partid trebuie să cunoască aceste probleme.

Tov. Ştefan Andrei: Totuşi, nu este stare de război.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Mai degrabă o „stare militară”; probabil că nu s-a tradus bine.

Tov. Constantin Olteanu: Permiteţi-mi să raportez, tovarăşe secretar general. În Constituţia poloneză nu există noţiunea de „stare excepţională” şi „stare de necesitate”, şi au numai „stare de război”.

Tov. Elena Ceauşescu: Deci, aceasta este explicaţia cu această „stare de război”!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, în Constituţia lor se prevede numai „stare de război”. Ei au declarat că „cheamă la unirea partidului şi edificarea socialismului în Polonia”. Ei au dreptul să facă totul.

Tov. Elena Ceauşescu: Sigur, că au dreptul; au pus şi comisari militari.

Tov. Ştefan Andrei: Au creat şi Consiliul militar. Plenara Partidului Muncitoresc Unit Polonez, care a avut loc nu demult, a hotărât să dea puteri excepţionale Consiliului de Stat; decretul a fost aprobat în plenara Comitetului Central al partidului.

Tov. Paul Niculescu: De fapt, la plenara care a avut loc, au şi anunţat nişte măsuri mai ferme, mai drastice şi chiar măsuri excepţionale pe care le vor lua.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, cam astea sunt problemele. Să vedem ce spun mai departe. Nu se pare că ei s-au gândit să ceară ajutor deocamdată. Sigur, depinde cum vor evolua lucrurile. Trebuie urmărit!

Tov. Elena Ceauşescu: Din declaraţie rezultă clar că vor să rezolve singuri, şi ar fi bine să facă acest lucru.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă ar cere ajutor, ar cere sprijin, în primul rând, în ţară.

Tov. Elena Ceauşescu: Absolut, şi al armatei.

Tov. Gheorghe Rădulescu: La ora actuală, armata este sigura forţă acolo, aşa că o ţine pe ea în frunte.

Tov. Paul Niculescu: Nu de mult, a fost o delegaţie la noi, şi oamenii parcă le era frică să vorbească, oamenii erau timoraţi.

Tov. Ludovic Fazekaş: Şi chiar spuneau că nu ştiu cum vor mai rezista.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deocamdată acestea sunt problemele. Să vedem cum vor mai evolua lucrurile.

Tov. Ştefan Andrei: Tovarăşii vor aduce imediat materialul comunicat de ambasadorul nostru.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să vedem declaraţiile oficiale.

Apare clar că lucrurile mergeau din ce în ce mai prost. De aceea, au luat şi măsuri mai ferme. Acestea vroiau să forţeze lucrurile.

Tov. Gheorghe Rădulescu: La „Solidaritatea” vă referiţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur!

Tov. Cornel Burtică: Le-au dat şi posibilitatea să se organizeze, şi în presă, să dezorganizeze viaţa de partid.

Tov. Ştefan Andrei: Şi-au creat un centru la Gdańsk.

Tov. Elena Ceauşescu: Au greutăţi mult mai mari acum decât dacă ar fi luat-o de la început aşa cum trebuie!

Tov. Cornel Burtică: Au luat ceva măsuri, dar le-au întrerupt.

Tov. János Fazekaş: În loc să se concentreze împotriva contraloviturii, s-au apucat de alte probleme.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Au trimis, totuşi, o forţă armată acolo.

Tov. János Fazekaş: Cu banii din Occident.

Tov. Ştefan Andrei: Şi revistele pe care le scoteau în mii de exemplare.

Tov. Cornel Burtică: În partid a fost ideea că trebuie să schimbe situaţia, iar pe de altă parte i-au încurajat pe ceilalţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Însă dacă nu vor trage concluzii politice, nu vor soluţiona problemele acestea. Sigur, vor reuşi să pună ordine, dar dacă nu vor trage concluzii politice privind poziţia lor, activitatea politico-educativă nu vor face nimic, pentru că, în fond, cea mai mare parte a activului era de acord cu „Solidaritatea”. Ei credeau că prin „Solidaritatea” îi fac pe sovietici să tragă concluzii şi să-şi afirme poziţia lor. Dar asta nu se rezolvă aşa! Dacă nu vor trage concluzii, vor mai trece câţiva ani, pentru că sunt probleme de fond pe care societatea poloneză nu le-a rezolvat. Şi – aşa cum am spus – biserica catolică le foloseşte împotriva partidului. De fapt, partidul nu reprezenta Polonia, ci biserica.

Tov. Cornel Burtică: Catolicismul în Polonia este foarte puternic. Vor avea probleme destul de complicate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vor lua măsuri; o să închidă fabricile, şcolile, şi nu vor avea probleme. Realmente, toată problema aceasta este legată mult de istorie.

Tov. Elena Ceauşescu: Au greşit oricum!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Au neglijat sentimentul naţional al polonezilor, care este foarte puternic, dar în schimb a fost exploatat de biserica catolică.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Foarte mult!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi când discuţi cu ei, spun „nu”, iar public spun altfel. De altfel, Polonia a fost de câteva ori ocupată, au avut multe probleme.

Tov. Ştefan Andrei: De 4 ori.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi sigur că problemele acestea îi preocupă. Apoi, au şi cealaltă problemă: cu graniţa şi cu cei 10 milioane de oameni plecaţi în afară …

Tov. János Fazekaş: 14 milioane.

Tov. Nicolae Ceauşescu: … şi în majoritate, în Statele Unite ale Americii; au o influenţă foarte puternică asupra întregii ţări.

Tov. Elena Ceauşescu: Trebuie să se desfăşoare o muncă ideologică foarte intensă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, dar trebuie lămurite anumite probleme. Realmente, toate problemele privind independenţa naţională, privind celelalte probleme trebuie să fie problemele partidului, a politicii statului. Dacă aceasta o laşi pe seama bisericii catolice nu faci nimic. De aceea are şi autonomia aceasta biserica catolică. De fapt, este ţara cu cea mai puternică influenţă catolică; este cam cum este islamismul acesta în Iran, cu Khomeiny, cam aşa este şi în Polonia cu catolicismul şi cu Papa.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Catolicii cei mai activi sunt polonezii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi cel mai reacţionar! În Italia nu este aşa; au şi o poziţie mai progresistă în diferite privinţe, dar în Polonia s-au postat pe poziţii net reacţionare.

Tov. Ştefan Andrei: Tovarăşe Ceauşescu, deja s-a terminat informarea ambasadorilor de către generalul Jaruzelski, ambasadorul nostru s-a înapoiat şi redactează nota. Imediat ce termină o vor transmite.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Imediat să ni se aducă!

Sigur, pozitiv este că vor să rezolve ei singuri această problemă. E rău că s-a întâmplat acum, trebuia să facă aceasta, în 1980, în vară; atunci trebuia să pună ordine. Dacă ar apela la ajutor străin, ar îndepărta masele populare.

Tov. Gheorghe Rădulescu: De fapt, au o aversitate totală şi faţă de nemţi. Au încercat să facă nişte schimburi militare şi au avut probleme.

Tov. Paul Niculescu: Şi faţă de ruşi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Totuşi, singurii care rămân sunt sovieticii, însă aceasta va ridica probleme.

Tov. Cornel Burtică: Pe plan internaţional.

Tov. Paul Niculescu: În primul rând, probleme interne.

Tov. Ilie Verdeţ: Şi va da „apă la moară” celorlalţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ungurii nu sunt dispuşi să meargă. De exemplu, recent, în şedinţa ordinară a Comitetului militar al miniştrilor apărării ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, ungurii au refuzat să semneze un Apel.

Tov. Paul Niculescu: Ce Apel?

Tov. Ilie Verdeţ: Se cunoaşte.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi l-am discutat în Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv; tovarăşii nu cunosc.

Sovieticii au vrut să introducă în comunicatul general, asupra acestei şedinţe, o apreciere despre Polonia, spunând că este necesar, fiind în fond, în pericol, securitatea ţărilor socialiste, care trebuie să intervină pentru a se garanta securitatea. De fapt, să se aprobe intervenţia. Sigur, ceilalţi delegaţi au fost de acord. Noi am fost împotrivă şi ungurii au spus că întreabă acasă.

Sigur, noi le-am spus că nu acceptăm acest lucru în comunicat şi nu s-a acceptat. Şi atunci, au vrut să dea un comunicat separat. Ungurii au spus atunci că dacă nu semnează şi tovarăşii români, nu semnează nici ei.

Tov. Paul Niculescu: Foarte frumos!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este adevărat că acolo, sovieticul a declarat ce s-a întâmplat la ei, apoi ungurul a spus că ce să înţeleagă prin aceasta – a bătut şi cu pumnul în masă – şi a spus că „jigniţi poporul ungar”, şi altele.

Tov. Constantin Olteanu: Şi a mai declarat că, tocmai trăgând învăţăminte din evenimentele din 1956 nu vor să semneze această declaraţie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: În orice caz, nu este agreată intervenţia străină.

Tov. Petre Lupu: Cine o agrează …?! Şi aşa au destule probleme.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, bulgarii pot trimite o companie sau un batalion; cehoslovacii nu, practic rămân numai sovieticii. Nemţii nu vor să trimită.

Tov. Cornel Burtică: În presă ar trebui să dăm şi noi aceste comunicate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi am dat vreo ştire ?

Tov. Eugen Florescu: Până acum, tovarăşe secretar general, nu s-a dat nimic.

Tov. Elena Ceauşescu: Ce trebuie să dăm, de dimineaţă, de la ora 6. Putem să dăm ca o ştire şi acum.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să dăm şi noi, şi la radio, şi la televiziune. Trebuie să dăm şi partea aceasta „că au luat măsuri”, şi tot ce spun ei aici.

Tov. Cornel Burtică: Dăm o ştire a agenţiei de presă poloneze.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să spunem că, luând cuvântul la radio şi televiziune, generalul Jaruzelski, a transmis următorul comunicat oficial, şi dăm partea aceasta. Să vadă şi tovarăşul Popescu.

Tov. Elena Ceauşescu: Să vedem ce transmite şi ambasadorul nostru de la întâlnirea pe care a avut-o, ce comunicări au primit.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur. Trebuie să mai aşteptăm. Agenţia lor a transmis ceva?

Tov. Ştefan Bîrlea: Agenţia „PAP” nu a dat nimic.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mai vedem, pe parcurs.

De fapt, în Polonia, toată această problemă este şi un rezultat direct al contradicţiilor între americani şi sovietici.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Aşa este. Aveţi dreptate, asta este problema principală.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Americanii vor cu „problema poloneză” ca să le creeze probleme sovieticilor. Sunt interesaţi. Ei şi spun acest lucru că vor să creeze probleme, „să menţinem aceste lucruri”.

Au mai venit acum nişte informaţii. De fapt, sunt aceleaşi care au fost azi dimineaţă.

Tov. Ştefan Andrei: Au spus că vor transmite numai un post de radio şi un post de televiziune.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, noi nu am dat nimic până acum?

Tov. Eugen Florescu: Nu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: La cât avem prima transmisie?

Tov. Eugen Florescu: La ora 13.00; facem o ştire scurtă – în sensul celor spuse de dumneavoastră – cu declaraţia lui Jaruzelski.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, ei nu au anunţat până azi dimineaţă de măsurile luate, dar aceste măsuri le-au luat de aseară. În primul rând, au luat măsurile şi după aceea au anunţat.

Tov. Constantin Olteanu: Vă raportez, tovarăşe secretar general, că agenţiile de presă străine au început transmisiile în cursul nopţii, de la ora 2.30, noi am avut primele ştiri.

Tov. Tudor Postelnicu: Agenţia „AFP”.

Tov. János Fazekaş: De fapt, „Solidaritatea” a dat un avertisment până la 17 decembrie, când urma să le dea o lovitură.

Tov. Paul Niculescu: Însă le-au luat-o înainte!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Însă, i-au lăsat mult, s-au înarmat, s-au organizat. Trebuiau luate măsuri mai de mult.

Deocamdată, tovarăşi, mai mult nu luăm nici o măsură. Sigur, să luaţi măsurile care se impun, şi să ne vedem de treabă.

Şi mai vedem pe parcurs. Cu asta, ridicăm şedinţa.

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 101/1981, f. 2-15. Petre Opriş, Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român, Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008, p. 172-186.

Extras din stenograma şedinţei din 23 octombrie 1979 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a hotărât, printre altele, desfăşurarea Congresului Frontului Unităţii Socialiste la începutul anului 1980 şi înscrierea individuală a preoţilor din România în organizaţia respectivă.

Stenograma

şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

din ziua de 23 octombrie 1979, orele 10.00

Au participat tovarăşii: Ceauşescu Nicolae, Verdeţ Ilie, Banc Iosif, Bobu Emil, Burtică Cornel, Cazacu Virgil, Cioară Gheorghe, Ciobanu Lina, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Fazekaş János, Ioniţă Ion, Lupu Petre, Niculescu Paul, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Păţan Ion, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Răutu Leonte, Voitec Ştefan, Andrei Ştefan, Coman Ion, Coman Teodor, Constantin Nicolae, Dalea Mihai, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Iliescu Ion, Mocuţa Ştefan, Ursu Ioan, Winter Richard.

Au fost invitaţi tovarăşii: Popa Dumitru, Rădulescu Ilie, Vasile Marin, Miculescu Angelo, Agachi Neculai, Dudaş Traian, Florescu Mihail, Marin Gaston Gheorghe, Spornic Aneta, Mihulecea Cornel, Stănescu Ion, Petrescu Gheorghe, Bejan Dumitru, Blajovici Petre, Berghianu Maxim, Roşu Gheorghe, Haş Teodor, Fulea Gheorghe, Niţă Constantin, Dobrescu Emilian, Curticeanu Silviu, Gigea Petre, Tulpan Ion, Iftodi Constantin, Stoichici Ion, Roşca Bujor, Stoianovici Marin, Şandru Constantin, Marin Nicolae.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, aţi văzut ordinea de zi. Sunteţi de acord cu ea? (Toţi tovarăşii răspund „Da!”) […]

[Tov. Nicolae Ceauşescu]: În legătură cu Frontul Unităţii Socialiste, noi va trebui să organizăm după Congresul partidului, Congresul F.U.S., având în vedere că pe urmă trebuie să avem alegeri.

Aici se ridică două probleme care vreau să le pun în discuţie:

1. în legătură cu activitatea F.U.S.

2. data congresului.

Actualmente, Frontul Unităţii Socialiste cuprinde diferite organizaţii, cunoaşteţi acest lucru. Am constituit noi unele organizaţii săteşti ale F.U.S., pe baza hotărârii care am luat-o în 1974. Însă, sigur, prea mult n-am realizat.

Pe baza unei hotărâri care am luat-o în Comitetul Central, am propus să constituim, pe lângă organizaţiile de partid, cercuri ale nemembrilor de partid. Până acum avem peste un milion de membri ai acestor cercuri. Există totuşi o parte însemnată a populaţiei ţării care nu are o formă organizată de participare la viaţa politică. Sigur, s-ar putea spune că oamenii sunt în cooperative, dar acestea totuşi n-au caracter de organizaţii politice. Şi atunci ne-am gândit că poate ar fi bine ca Frontul Unităţii Socialiste să aibă şi organizaţii proprii, atât la oraşe, cât şi la sate, şi cei care doresc, să se înscrie ca membri individuali ai F.U.S. Să avem în felul acesta organizaţii ale Frontului, inclusiv comisii – sau cum o să le spunem – judeţene, orăşeneşti ale F.U.S. Să organizăm şi să desfăşurăm activitate politică cu aceşti membri ai F.U.S., inclusiv cu atribuţii, de a depune candidaţi; mai cu seamă la comune, judeţe sunt 30% nemembri de partid.

Deci să creăm această formă pentru a da posibilitatea participării la viaţa politică a ţării a tuturor cetăţenilor; să poată – indiferent că fac parte din F.U.S. sau nu – să adere individual preoţii. Noi am avut în trecut „Uniunea Patriotică”, din care făceau parte intelectuali, meseriaşi, casnice. Deci, cei care nu sunt membri de partid să poată să participe şi să-şi desfăşoare activitatea politică în mod organizat.

Sigur, trebuie să mai reflectaţi, urmând ca să discutăm altădată. Eu am vrut numai să pun ca problemă. […]

Când am discutat cu Jivkov şi i-am spus gândurile noastre, a spus că ei au în „Frontul Patriei” 3,5 milioane de membri individuali. Plus că au un Partid Agrarian, care l-au păstrat.

Este mai bine aşa, ca oamenii, în loc să discute pe la colţurile străzii, să aibă o organizaţie unde să discute; este altceva când sunt organizaţi.

Tov. Ion Ioniţă: Să fim de acord cu propunerea. Toată explicaţia este normală, corectă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Adică, o organizaţie a Frontului Unităţii Socialiste care cuprinde membri individuali. […]

Tov. Nicolae Ceauşescu: În situaţia aceasta, va trebui să renunţăm la cercurile celor fără de partid.

Însuşi faptul că în aceste cercuri s-au înscris un milion de oameni, arată că aceştia doresc să participe la viaţa politică, că vor să ducă activitate politică, că nu sunt satisfăcuţi cu ceea ce se face la sindicat sau la cooperativa [agricolă] de producţie.

Tov. Cornel Burtică: În cercurile celor fără de partid erau membri de sindicat?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, în primul rând ei erau membrii acestor cercuri.

Noi am greşit atunci când am desfiinţat toate organizaţiile acelea. Însă acum n-are rost să mai înfiinţăm partide. Totuşi, rămâne o masă mare de oameni care trebuie cuprinsă mai bine organizatoric şi care să participe la viaţa politică. În fond, aceasta este însăşi o expresie a democraţiei, să creăm condiţii să participe oamenii la viaţa politică a ţării. În R.D.G. au două partide, cehii au 3 partide, polonezii au şi ei; ungurii, nu ştiu dacă mai au partide. Chinezii şi-au reorganizat şi ei partidele. Sovieticii n-au, dar se şi simte că n-au, că este un apolitism foarte mare în rândul cetăţenilor; lipsa de viaţă politică creează un vid. Sindicatul nu este organizaţie politică. Dezbate el hotărârile comitetului de partid, dar cunoaştem cum face.

Tov. Ilie Verdeţ: Mie mi se pare ca idee că este foarte bine.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, vă mai gândiţi; până săptămâna viitoare facem şi scris.

Tov. Ion Iliescu: Ar trebui ca la nivel de organ de conducere să fie o dublare. […]

Tov. Nicolae Ceauşescu: Va fi un comitet ce se va ocupa de activitatea cu membrii individuali, care, sub conducerea organizaţiei de partid va desfăşura activitatea cu cetăţenii, cu pensionarii.

Noi trebuie să sporim participarea oamenilor la viaţa politică. Aceasta este una din laturile creşterii conştiinţei socialiste. Ţinând oamenii la o parte de problemele politice înseamnă a lăsa cale liberă tuturor influenţelor. Altceva este când omul ştie că este membru al unei organizaţii, că are dreptul să ia o hotărâre, adică devine participant activ. Noi, şi cu preoţii, nu ducem o activitate politică. I-am scăpat din mână. Faptul că patriarhul este reprezentant în F.U.S. nu este o rezolvare. În felul acesta, ei se angajează, ca membri ai organizaţiei, să îndeplinească programul; adică, se angajează direct în viaţa politică, nu numai ca reprezentanţi ai bisericii. Înainte erau în „Uniunea Patriotică”, alţii în „Frontul Plugarilor”. Sigur, dacă păstram Partidul Naţional Popular şi „Frontul Plugarilor”, acestea cuprindeau tocmai categoria de oameni menţionaţi mai înainte.

Atunci, să facem materialul şi pe baza lui să discutăm.

Tov. Petre Lupu: Ideea este foarte bună.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Alegerile le vom avea în martie. Trebuie să ne uităm puţin şi la legea electorală, poate mai scurtăm termenele pentru campania electorală, că sunt prea lungi; la fel, perioada de depunere a candidaturii.

Am putea ţine Congresul F.U.S. la începutul lunii ianuarie, ca să nu-l ţinem în decembrie că e prea aproape de de Congresul partidului. Cam în jur de 15 ianuarie.

De acord? (toţi tovarăşii sunt de acord).

Probleme organizatorice (nu s-a stenografiat).

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 80/1979, f. 6; 36-39.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Opoziţia faţă de Wiedervereinigung 1989/1990 era răspândita în guvernele est şi vest. Andreotti/Italia, Tatcher/UK şi F. Mitterand/Franta erau la început împotriva reunificării RFG cu RDG 1989/1990. Numai preşedintele G. Bush senior/SUA a fost pentru Wiedervereinigung 1990. Cheia Wiedervereinigung se găsea la Moscova/Gorbaciov. URSS nu a intervenit în 9 Noiembrie 1989 în RDG şi zidul a căzut la Berlin după ce Schabowski/SED a răspuns de pe o hârtie într-o conferinţă de presă oficială SED: da, cetăţenii estgermani pot călători fără hârtii aprobate, fără pasaport imediat în RFG. Cetătenii din Berlinul de est nu au aşteptat, au încercat să vadă cu ochii proprii dacă e adevărat ce a spus tovarăşul de la SED Schabowski. Era seara târziu şi cetăţenii estgermani au trecut în West Berlin în vizită fără paşaport. Restul e istorie. După un timp F. Mitterand/Franta a acceptat Wiedervereinigung, sprijinită la început numai de G. Bush senior/SUA.

    Dificil cu poziţia Bucureştiului faţă de Polonia/Solidarnosc şi criza economică în statele satelit ale Moscovei 1980-1989.
    Lipsa de curent şi încălzire în anii după 1980, lipsa de alimente până 1989 în ţară (plătirea datoriilor exterioare în Dolari până 1998) sunt bine cunoscute celor cu biografia în două epoci foarte diferite.
    Decretele anilor 1984-1989 prin care se storceau produse agricole din grădinile de lângă casele la sate au neliniştit enorm pe bănăţeni. Statul expropia (preţuri de stat foarte mici, cantităţi mult prea mari care nu existau în grădinile de lângă case la sate) practic recolta de lângă casele sătenilor.

    ….”… Nicolae Ceauşescu a aprobat un decret în care se prevedeau măsuri aspre împotriva persoanelor care nu respectau limitele stabilite de autorităţi în domeniul achiziţionării de produse alimentare, astfel: ….”….

    Anul 1984 în Banat e un moment de cotidură.
    Nikolaus Berwanger, membru PCR şi directorul ziarului regional „Banater Zeitung” a resignat în momentul când trebuia să execute ca secretar PCR aceste decrete 1984.
    Securitatea a chemat scriitorii tineri bănăteni în faţa unui tribunal din Timişoara (Florescu/PCE şi Cristescu/securitate, etc). Richard Wagner, Johann Lippet, Werner Kremm, Horst Samson, Baltazar Waitz, etc au fost amenintaţi şi avertizaţi (se repetă atacurile din 1975. William Totok a fost 8 luni la închisoare fără acuzatie. Richard Wagner, Horst Samson, Gerhard Ortinau, Gerhardt Csejka, etc, au fost o săptămână în închisoare pentru intimidare, acuzati ca „fascişti”. William Totok în cartea: „Constrângerile memoriei”. Herta Müller în „Patria mea a fost un sâmbure de măr”. Johann Lippet în „Das Leben einer Akte. Wunderhorn Verlag Heidelberg. Viaţa unui dosar de securitate, netradus. Vexierspiegel Securitate: Rumäniendeutsche Autoren im Visier des kommunistischen Geheimdienstes. Veröffentlichungen des Instituts für deutsche Kultur … der Ludwig-Maximilians-Universität München – 30. März 2015. „… es war vielmehr so verrückt, wie es Richard Wagner in seiner fatalistischen, auf Vergangenheit und Gegenwart, ja sogar Zukunft gerichteten Hoffnungsbereitschaft zuspitzt: „Ich blättere in der Akte und sehe, wie sie uns den Rest der Welt, das, was noch übrig ist, zur Ausgeburt machen. Ich sehe für einen kurzen Augenblick mich selbst zum Teil dieser Ausgeburt werden. / Ja, sie haben gehandelt. Sie haben uns abgehört und abgeschöpft und ihre Intrigen weiter gesponnen. Weiter und weiter. Manche der Fälschungen von damals kursieren heute noch. Sie kursieren heute wieder. Die Securitate ist ein toter Planet. Die Satelliten kreisen weiter. / Nein, ich hatte keine Chance, ich habe sie aber genutzt.“…).

    In 1984 tinerii scriitori bănăţeni au protestat printr-o scrisoare deschisă către PCR/Timişoara şi Uniunea Scriitorilor după ce Helmut Frauendorfer a fost lovit şi şantajat de securitate. Au semnat: Richard Wagner, Herta Müller, Johann Lippet, William Totok, Baltazar Waitz, Werner Kremm, Horst Samson, Helmut Frauendorfer. Ceauşescu a început cu eliminarea culturii minorătiţilor „conlocuitoare” din viaţa publică a ţării (azi peste 200 cărţi de la aceşti scriitori) . Tinerii scriitori bănăţeni au fost şantajaţi şi amenintaţi, nu mai puteau publica (au fost expulsaţi forţat 1987 din ţară: Richard Wagner, Herta Müller, William Totok, Johann Lippet, etc).
    Nikolaus Berwanger a rămas 1984 în RFG, nu mai putea fi folosit ca stafie al culturii locale şvăbeşti în Banat. „Naţiunea” ceauşistă este acum ţelul oficial de stat şi de partid 1984-1989. Vânzarea cetăţenilor evrei, saşi, şvabi pentru Dolari în vest în epoca Ceauşescu avea ca ţel „omogenizarea” populaţiei, deci „erpurare etnică”.

    Scârbiţi de mizeria în „Naţiunea ceauşistă” multi bănăţeni şvabi au emigrat în RFG (deportatea în Ianuarie 1945 în URSS: Leagănul resipraţiei, Herta Müller. Catrafuse, Richard Wagner. Expropierea pe baze etnice în Martie 1945 a şvabilor. Deportarea în Bărăgan 1951-1956: „Dorfchronik, Johann Lippet, Pop-Verlag. Colectivizarea forţată până 1961, urmeaza vânzarea pentru Dolari în vest).

    Stim ce a urmat după eliberarea din naţionalcomumnismul ceauşist 1989. Continuitatea în conducerea ţării cu vechii „tovarăşi” (Iliescu/FSN, s-a schimbat numai eticheta) după 1989 a dus la cel mai mare exod din istoria ţării. Au plecat aproape 4 milioane de locuitori în vest.
    Cunoaşterea trecutului recent înlesneşte înţelegerea celor întâmplate în „Naţiunea ceauşistă”. Cred că e de folos să se publice aici „istoria” ţării în secolul 20.

    Tinerii sunt tezaurul României.

  2. Interesanta alegerea facuta de Ceausescu, desi probabil o facea inconstient: decat o interventie sovietica in Polonia, mai bine risca prabusirea comunismului in Polonia. „Zeii, cand vor sa piarda pe cineva, mai intai ii iau mintile” :)

    • Zeii nu pot lua ceva de unde acel ceva nu este.
      E o zicala veche la romani.
      Au aparut intr-o perioada, imediat dupa 90, diverse „carti”, constituind o literature de specialitate, aceea a elucubratiilor, majoritatea apocaliptice si „de mai bine” (ulterior evident). Secu’ lucra pe filonul asta de multa vreme.
      Insa o chestie era adevarata in tot filonul acela de minciuni gogonate: ceausescu era un spirit inferior. Asta a fost tot timpul. In compostul asta s-a nascut comunismul, la marx, engels, si a prins radacini uriase la lenin, alt mare tamp.
      Fiecare serveste unui scop.

  3. Ma indoiesc ca anual mergeau 8-9 milioane de cetateni est-germani in RFG. Asta ar fi insemnat 35% din populatia RDG. Poate 7-8 mii. Invers da.
    Sunt curios ca a facut Virgil Trofin de si-a atras mania lui Jupiter?

    • Vă mulţumesc!
      Unul dintre motivele pentru care editez documente din perioada Războiului Rece este de a dezvălui greşelile făcute de politicienii de atunci (şi nu numai ei). Încerc să ţin cont, în noul meu volum, de comentariile cititorilor, deoarece nu sesizez întotdeauna anumite nuanţe din declaraţiile respective.
      Despre Virgil Trofin ştiu că a decedat „de inimă rea”, într-o funcţie de director de I.A.S. Aşa se afirmă în sursele orale. Nu am ajuns încă la dosarul său din arhiva C.C.

  4. Revolta minerilor dela Motru a avut ca punct culminant aruncarea cu pietre în elicopterul ce încerca să aterizeze pe. stadionul din Motru, cu Ion Dincă (sper sa nu greșesc) la bord. Dincă a fost obligat sa se întoarcă la București unde i-a raportat lui Ceaușescu incidentul.
    Ceaușescu a convocat o ședință a CPEx care sa ‘analizeze’ situația ‘grava’ dela Motru. In cadrul ședinței, instigati bineînțeles de Ceaușescu, Dincă și compania au relatat gravele abateri dela normele etc. din cadrul Ministerului Minelor, Petrolului și Geologiei, condus de Trofin.
    Trofin s-a aparat, dând vina pe politica economica dezastruoasa promovata de Ceaușescu.
    Lovitura finala a venit chiar dela Ceaușescu sub formula ‘vedeți, tovarăși, ce cuib anti partinic a devenit acest minister sub conducerea lui Trofin Virgil!’
    Drept care Trofin a fost trimis la munca de jos la IAS Jegalia unde peste vreun an a dat un tractor peste el în mod fatal, iar ministerul respectiv a fost spart, pentru eficientizare

  5. Stimate domnule Opris, va felicit pentru subiect si pentru abilitatea dumneavoastra diplomatica de a evita comentariile unor persoane care s-au aflat la locul potrivit , la momentul potrivit pe toate nivelurile, mai ales in cele de sus. Ce sa-i faci, Rromanul s-a nascut poet!
    Chestiunea cu ODUS, FDUS venea pe un val mai vechi. Pe la 1980 membrii de partid care au depasit varsta de 26 de ani erau cam obligati sa fie prezenti in organizatiile UTC, dar fara a plati cotizatia. Nu mai tin minte exact daca fondul de solidaritate cu tarile din lumea a treia se facea prin aceasta organizatie, dar asa cred. Se incasa trimestrial, parca 5 lei pe un timbru care se lipea pe acel carton care se numea carnet de membru. Aceasta pe la 1975. E de cercetat.
    Surse demne de incredere arata ca televiziunea sovietica, deci si cea basarabeana au transmis in direct sau in reluare imagini cu „trecerea” zidului Berlinului, informatii care au ajuns astfel in zona de est a Romaniei si sigur ca si ungurii sau sarbii au facut la fel. Deci o transmitere de informatie si stare de mobilizare a putut fi posibila si pe aceasta cale si oficialitatile nu se puteau opune in niciun fel. La Timisoara, de exemplu se vindeau la piata libera decodoare pentru instalatiile de satelit, confectionate artizanal, cu componente aprovizionate sistematic pe cai necunoscute mie, dar ma pot informa la un distribuitor din acei ani. Deci informatia putea ajunge si fara aprobarea oficiala.
    Inca o data, felicitari.

    • Vă mulţumesc, domnule Vasile Cornea.
      Am văzut pe undeva nişte broşuri cu FDUS. Nu m-a atras subiectul în mod special, dar voi fi mai atent acum la el. Trebuie să răsfoiesc puţin şi „cărţile roşii” ale congreselor partidului.
      În privinţa decodoarelor TV, ţin minte ce probleme aveam în liceu cu televizoarele. La unele puteam vedea programele iugoslave, la alte nu.

    • Cam incurcata explicatie:
      „Pe la 1980 membrii de partid care au depasit varsta de 26 de ani erau cam obligati sa fie prezenti in organizatiile UTC, dar fara a plati cotizatia.”
      Probabil voiati sa spuneti ca utecistii care implineau 26 de ani erau obligati sa mai ramina, vreo doi ani in organizatie, dar platind cotizatia. Patanie personala si cearta cu directorul scolii pentru ca am refuzat sa mai platesc. Cred ca mi-au retinut din salariu, nu mai retin, nu aveam „fluturasi” :D

      • Sunt doua situatii diferite, eu am expus una, dumneavoastra pe cealalta. Si eu m-am certat cu activista de UTC, cam saraca cu duhul, trebuia sa participi la sedinte si la activitatile acestei organizatii. Chestiunea este ca ambele situatii nu erau scrise in statut ci erau doar indicatii si aici era salvarea. Nu mi-a putut prezenta niciun document cu cerintele ce se doreau impuse.

  6. E… domnule Opris ce urmeaza e mai mult ptr dvoastra .. Nu ma supar daca nu apare, ma bucur daca observ insa ca sunt semne ca poate ati luat in considerare cele ce urmeaza …

    Pe scurt domnule sa nu subestimam PROSTIA cea temeinica si abundenta ….

    Am dubii ca rationalizarile alea au avut mare aport in plata datoriilor .. cred (sentiment subiectiv) ca de cele mai multe ori erau rodul prostiei si a unui sadism social cf caruia „clasa de jos” merita sa sufere, stie ea de ce! (ca si muierea batuta!)

    Sigur insa ca taierile de energie electrica de dupa amiaza nu au dus la economii de energie ci la pagube …. Din putinu care, totusi , ajungea in presa- din cauza pauzei obligatorii .. in cateva randuri strungurile carusel s-au oprit necontrolat. Asta e f rau .. Poesa atrebuit inlocuita si … i noua aoprie neplanificata … A da. Cica pe strngu carusel se pun piese cu doametre de la 4 la 6 metri … si se invart (prelucreaza0 cate 10, 15 zile ba si mai mult! Se prelucreaza cu precizii spre microni! Oircde accident pe carulse inseamna intarziera unui contract (sau foi de plan!)
    In alte locuri ceva mai bine. Daca era bine ca o intreaga fabrica sa ia pauza ca …. se opreau si razboaiele de tesut!!! (asta auzita de la o amica )
    Depozite de alimente .. decongelate (ceva de genu 2-3 trenuri! Tren CFR nu autotren TIR) .
    Centrale termoelectrice care opreau furnizarea de buleftrica timp de 120-150 minute .. insa in timpul acesta trebuiau sa consume tot atata combustibil ba si sa mai dea drumu la abur din cand in cand !!!! Ardeau gazul de pomana!! Adica canci economie ci doar paguba curata!!!!

    Alta ..nuna rau. Din anii 70 tractoarele agricile nu aveau toate baterii …. In 80 sitiatua s-a agravat. De ce nu marisem capacitatea .. mister total!

    Si au mai fots 2 semnale in anii 80 .
    Prin ..83-84 cand s-a incercat sa se impuna ca copii fin mediul rural sa urmeze strict invatamantul agricol. Masura care mie mi-a adus aminte de edictul lui Constantin pron care colonii au fost cosnytransi sa nu isi schimbe ocupatia si stapanul. Si mai stiu ca nu se prevdea crestere de locuri de munca decat in .. agricultura! (titusi aveam 35% din populatia ocuapa in agricultura!) .
    Si prin 84-85 absolventii de facultate au avut parte de o ultima vacanta .. excesiv de lunga! Adica au primit repartiile .. insa insa nu au putit fi angajati decat la finele lunii nov .. ca de abia atunci fusesra prevazuti si banii!

    Adicatela era clar ca votca, ca ginu, ca apa de izvor, aquavitu etc ca in 1985 cresterea economica era blocata si ca regimu socialist devenise eminamentye „reactionar” si „frana in dezvoltarea fortelor de productie” (asta din urmqa e din vulgata socialiksmului stiintific!)

      • Sunteti prea amabil dle Opris.

        Insa tin sa va semnalez ca cele relatate de mine sunt „obiective” si ce este mai interesant neglijate.
        Eu nu am forta (cheful, aplecarea ..) sa „destelenesc” aria.

        Deci cine o vrea … o ia! Studiu 123,321% original, „o privire proaspata” iesita din stereotipii comune samd …
        Ma rog ptr intrebarea retorica „clar ca votca, ca ginu” imi rezerv drepturi de autor !!!

        • Povestea dvs. despre „doi iepuraşi” (motocicletele sovietice M1A Moscova şi K-125) am inclus-o în noua mea carte, pe care sper să o văd publicată în primăvara anului viitor. :) : „Acestea erau binecunoscute pentru lipsa lor de fiabilitate; aşteptai împreună cu pasagerul, pe drum sau pe câmp, pentru a fi ajutat să repari motocicleta (un comentator ne-a spus pe platforma http://www.contributors.ro: „Le aveai şi atât”)”.
          La vodcă şi gin voi respecta drepturile de autor. :)

    • Poate c-ar mai fi trait ceaunel si azi, daca ar fi inteles ca banu-i ochiul dracului, si ar fi trecut direct la economia de troc, oricum amplu practicata de masele taranesti si dealtfel de catre intregul popor.
      Nu poti si cu trai aristocrat, si cu lagar socialist.
      Din chermezele pe care I le puneau la dispozitie „saracii securisti”, un ceaunel mai destept s-ar fi prions ca nu-i ceva in regula.
      Insa fiind un spirit inferior…

  7. De comentat ar fi și stenograma din octombrie 1979, în care Ion Iliescu, hârșâitul nomenclaturist comunist, era încă membru activ al CPEx al CC al PCR. Nu scoate decât câteva cuvinte (punctele de suspensie, probabil că nu înseamnă cenzură de vreme ce ele apar și în dreptul lui Ceaușescu), dar cred că îi definesc concepția pe care și-a menținut-o până la capăt.
    Participă la discuția despre organizarea și îmbunătățirea activității FUS.
    Viziunea sa nu s-a schimbat de atunci până în anii ’90, când a luat frâiele puterii în România. Dorea în ’79 o ”democrație originală”, ”la nivel de organ de conducere să fie o dublare […]”, adică o politizare a întregii societăți sub controlul partidului-stat prin organizații ale FUS (formate din nemembri de partid, dar controlate și conduse de PCR). Este ceea ce a realizat, în parte, în 1989-1990 când a înființat FSN (tot un Front, alt cuvânt mai puțin belicos și totalitar nu găsise) și, în spirit ”pluralist”, pletora de aprox. 200 de partide (vreo 40 erau în CPUN), aflate sub controlul comuniștilor și securișitilor (ca în 1945-1948), împotriva ”partidelor istorice”.

    • De multe ori, se băteau câmpii în şedinţele respective. De aceea, am pus puncte de suspensie între paranteze drepte. În cazul menţionat de dvs., aceasta a fost singura frază propoziţie rostită de Ion Iliescu. Concluziile sunt identice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.