vineri, martie 29, 2024

Deficitul democraţiei: de la lipsa generaţiilor viitoare din procesul decizional la corupţia din sistemul românesc

Cuvântul democrație înseamnă „conducere de către popor” şi provine din limba greacă de la demos, „popor” şi kratos, „putere”. Democraţia este un regim politic care se bazează pe voința poporului iar principiile de bază sunt votul universal și suveranitatea națiunii. Cei care sunt afectați de o decizie politică au  şansa de a lua parte la procesul politic care a condus la această decizie şi pot schimba prin vot, la alegeri, pe cei care crează politicile.  Există însă o problemă structurală a democraţiei. Tinerii, adolescenţii, copiii adică generaţiile viitoare. Ele sunt neglijate. Ei nu pot lua parte la aceste decizii şi nu pot „pedepsi”  prin vot deciziile luate de politicienii din prezent, deoarece atunci cand ei vor avea drept de vot, aceşti politicieni nu vor mai fii. În schimb, deciziile luate de politicieni, pot afecta generaţiile viitoare.  Problema structurală a democraţiei vine din faptul că obiectivele şi priorităţile de dezvoltare sunt stabilite pe termen lung iar deciziile  politicienilor sunt pe termen scurt. Politicienii se limitează la o platformă program de patru ani. Instituțiile guvernează într-un mod egoist, iar factorii de decizie  au grijă doar de  propria lor bunăstare, neglijând generaţiile viitoare.

Ciclurile politice în democrație sunt de patru sau cinci ani. În anul alegerilor, singura preocupare a politicienilor este să facă promisiuni pentru politici care se adresează generațiilor actuale. În timpul guvernării, trei sau patru ani, sunt promovate politicile care favorizează generaţiile actuale, fără a considera prea mult viitoarele generaţii. Apoi în viitoarea campanie, se focusează din nou pe promisiunile politice pentru alegătorii actuali. De aici rezultă problemele structurale ale sitemului democratic: nu se adresează deloc generaţiilor viitoare.

Dominaţia economicului asupra politicului

O altă problemă este legată de relaţia dintre economic şi politic. Manfred Max Neef, un economist chilian şi profesor de economie la Universitatea Berkeley din California, câştigător al  Premiului Nobel alternativ, „Premiul Right Livelihood” este cunoscut pentru modelul său de dezvoltare umană în funcţie de nevoile fundamentale ale omului. El este membru al World Future Council, o organizaţie care urmăreşte punerea în aplicare a politicilor pe termen lung care să promoveze traiul durabil, în scopul de a asigura drepturile generaţiilor viitoare de a locui într-o lume sănătoasă şi intactă. Într-un interviu pentru emisiunea TV „Democracy Now”, în 2010, economistul chilian a subliniat momentele critice cu care toată planeta se confruntă. „Am ajuns în punctul în care ştim foarte mult, dar am înţeles puţin. Niciodată în istorie, nu a existat o astfel de  acumulare  de informaţii ca în ultimele decenii, şi uite unde şi cum suntem?!!!… Am acţionat sistematic împotriva dovezilor pe care le aveam. Noi ştiam tot ceea ce nu ar trebui să fie făcut (nu există nimeni care să nu ştie), în special politicienii ştiu exact ceea ce nu ar trebui să fie făcut. Cu toate acestea, ei o fac….criza economică este o consecinţă a prostiei umane şi a lăcomiei” spune Max Neef. Autorul „Human Scale Development”  nu este de acord cu evaluarea bunăstării prin PIB  (Produs Intern Brut) şi face diferenţa între conceptul de creştere economică şi dezvoltare economică. „Creşterea economică nu înseamnă neapărat dezvoltare economică şi dezvoltarea economică nu înseamnă neapărat creştere economică. Creşterea este o acumulare cantitativă, dezvoltarea este eliberarea de posibilităţi creative. Noi, ca fiinţe umane suntem în creştere până la un anumit punct, unde ne oprim, dar vom menţine în continuare un curs de dezvoltare … astfel,  dezvoltarea nu are limite, creşterea are limite. Şi acest factor nu este înţeles de  politicieni şi economişti, ei sunt obsedaţi de fetişul creştere economică.”  susţine Max Neef, autorul mai multor cărţi despre dezvoltarea sustenabilă.

Cazul României: corupţia din sitem

Potrivit raportului emis de Transparency International, în anul 2012 România este situată pe locul 66, având un indice de percepţie al corupţiei de 44 puncte, fiind depăşită în acest top de ţări ca Ruanda, Cuba sau Ghana. Indicele de Percepție al Corupției clasează țările pe baza  percepţiei publice a fenomenului de corupţie  în sectorul public, scorul de ţară pe care îl avem fiind cel mai mic din UE, alături de Grecia şi Bulgaria. Un scor de țară indică nivelul perceput al corupției din sectorul public pe o scară de la 0 la 100, unde 0 înseamnă că o țară este percepută ca fiind  extrem de coruptă și 100 că o țară este percepută ca fiind foarte curată. Ceea ce este îngrijorător este evoluţia acestui procent: indicele României din 2006 era de 31, deci evoluţia noastră a fost de sub 2.5 pe an, având o îmbunătăţire a indicelui de percepţie al corupţiei de 13 puncte, în ultimii şase ani!

Problemele structurale ale democraţiei sunt mai accentuate  în cazul României şi ţin probabil de calitatea clasei politice. « Prost-crescuţi, necultivaţi pînă la bădărănie, incapabili să vorbească normal româneşte, majoritatea politicienilor noştri sunt, la ora actuală, o sumă de agenţi patogeni, cu efecte dramatice la nivel naţional. Sugrumarea adversarului e singurul lor program, ţara e ultima lor grijă, dacă nu simplă materie primă pentru o dezmăţată demagogie. Nu par să-şi mai aducă aminte de purtarea nobilă sau măcar decentă, de imperativul ţinutei, de demnitate şi civilizaţie. » scria Andrei Pleşu despre campania electorală din România.

Traseismul politic reprezintă moartea democraţiei, afirma unul dintre liderii politicienilor români. Conform Deutsche Welle, în mandatul 2008-2012, s-a petrecut cea mai amplă migraţie, numărul parlamentarilor trecuţi dintr-o parte în alta şi uneori înapoi sau la o terţă parte, depăşind 120.

Într-un alt articol interesant, Andrei Pleşu îl citează pe Constantin Rădulescu-Motru realizând o comparaţie între politicienii de azi şi ciocoii de altădată : „Încarnare a dorinţei de putere“, iubitor de ranguri, „pofitor de onoruri“, incapabil să depăşească orizontul satisfacţiei imediate, ciocoiul nu-şi pune problema dacă merită încrederea publică, dacă poziţia lui socială corespunde unei îndemînări anume, dacă nevoia lui de a fi în fruntea bucatelor are acoperire într-o echivalentă nevoie de a fi de folos. N-are idealuri, n-are convingeri, are doar scopuri conjuncturale şi abilităţi” Şi continuă: « Politicianul e, de regulă, un profesor care s-a lăsat de profesorat, un medic care s-a lăsat de medicină, un cizmar care s-a lăsat de cizmărie. Asta în varianta bună. De multe ori, e un cizmar prost, un medic îndrăgostit mai curînd de funcţie decît de meserie, un profesor fără vocaţie ». Din textul său înţelegem că politicienii sunt lipsiţi de competenţă, de responsabilitate, de autoritate. Astfel, probabil se explică şi traseismul politic, deoarece omul fără o meserie e condamnat la o impură motivaţie a acţiunii politice : « El se ţine cu dinţii de fotolii şi demnităţi pentru că n-are la ce se întoarce. Întrucît altceva nu (mai) ştie, e musai să rămînă în front pînă la moarte. Iubit sau nu, eficient sau nu, util sau dăunător, el se va strădui din răsputeri să se agaţe de scena publică, împotriva tuturor evidenţelor. »

Un motiv pentru care unii doresc să intre în politică sau să îşi păstreze scaunul de parlamentar este identificat de Societatea Academică Română (SAR) : afacerile cu bani publici. Printr-un studiu efectuat de SAR şi publicat pe romaniacurata.ro 30% din cei 600 de candidaţi la alegerile din decembrie, au avut beneficii din resursele publice, sub o forma sau alta. De la construcţii şi infratructură, la fonduri europene, de la consultanţă şi sericii IT, până la componente industriale, candidaţii au făcut afaceri cu statul în valoare de sute de milioane de euro.

La nivel local

Imaginea de astăzi a României oferă o societate în care corupţia se desfăşoară la toate nivelele sociale şi în care este  implicat sectorul public şi privat. Corupţia sub formă de nepotism, şpagă, mită sau conflict de interese apare în toate structurile administraţiei, la nivel local, regional şi naţional. Potrivit unui studiu realizat printr-un proiect european, „Studiul diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”,  aproape 88% din cei intervievaţi sunt de părere că nivelul de corupţie din România este „ridicat” sau „foarte ridicat”, iar la nivelul administraţiei publice locale procentul este de asemenea foarte ridicat – peste 75%.

Anul trecut o analiză econtext  a realizat, în premieră în ţara noastră, o hartă a baronilor locali din România, a baronilor vechi si noi, a celor care au sau au avut o putere uriaşă în diferite regiuni sau oraşe. Iar cea mai mare parte din aceşti baroni sunt foşti şi actuali edili locali, sau viitori parlamentari. În total apar 65 de baroni locali.  Ei sunt cei care conduc partidele, şi implicit România. Sunt regiuni şi localităţi unde timp de 20 de ani nu s-a făcut nimic. La o simplă verificare a celor mai sărace judeţe din România se poate observa că persoanele care conduc acele zone, fac parte din lista realizată de econtext. Explicaţia am găsit-o la în cadrul unei dezbateri publice : politicienii îşi  doresc ca acele zone să rămână sărace : « este mult mai uşor sa ai un feedback şi să rămâi la putere sau într-un ciclu electoral cu o populaţie săracă, care nu are acces la informaţie, nu are acces la sănătate, la cultură… »

Fondurile europene-moneda de schimb între politic şi sponsorii partidelor

Un studiu realizat de Institutul de Politci Publice , arată că în cadrul Programului Operaţional Regional, acolo unde beneficiarii au fost autorităţiile publice locale (consilii judeţene şi consilii locale), culoarea politică a conducătorilor instituţiilor a constituit o variabilă în câştigarea proiectelor.  Într-un articol anterior spuneam că licitaţiile şi achiziţiile publice din cadrul unor Programe Operaţionale, au fost oferite pe criterii de clientelism politic, în  funcţie de sumele care au fost oferite de anumite firme la bugetele partidelor politice. Este un cerc vicios: firmele private de construcţii dau bani la un anumit partid pentru bugetul acestuia de campanie, aleşii de pe liste trebuie sa returneze banii firmelor plus o parte de câştig care se împarte cu politicianul respectiv. Cum mai uşor se poate realiza acest lucru decât prin „măsluirea” procesului de achiziţii publice? Dacă acest proces se realizează pe fondurile de la bugetul de stat, probabil nu se sesizează nimeni, însă când acest lucru se întâmplă cu bani europeni, UE îţi blochează fondurile. Comisia Europeană a oprit finanţările pe diferite programe din cauza acestor disfuncţionalităţi de management. Şi astfel au de suferit şi alte organizaţii sau companii care beneficiau de pe urma fondurilor europene. Deci aleşii noştri, sunt defapt aleşii partidului. În cazul în care nu veneau cu o sumă importantă la partid, nu erau promovaţi de partid şi nu erau candidaţi ai partidului. Banii care au fost „donaţi” la partid trebuie să revină la firmele sau persoanele care au sponzorizat acei candidaţi sau acele partide. Astfel cetăţeanul consideră că îşi exercită un drept constituţional, prin vot, că „schimbă ceva”, lucru care nu se întâmplă. De aici apare deficitul democraţiei în România.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Citat:
    „Explicaţia am găsit-o la în cadrul unei dezbateri publice : politicienii îşi doresc ca acele zone să rămână sărace : « este mult mai uşor sa ai un feedback şi să rămâi la putere sau într-un ciclu electoral cu o populaţie săracă, care nu are acces la informaţie, nu are acces la sănătate, la cultură… »

    Nu cred totusi ca un „baron local” oricat de grozav ar fi el se poate impotrivi evolutiei socio-economice.

    Mai degraba este invers: o populatie perpetuu saraca promoveaza perpetuu acelasi personaje politice, pentru ca oricum nu au nici o speranta de schimbare.

    –-

    Un baron local poate eventual sa deturneze banii publici spre anumite zone clientelare, dar dezvoltarea zonei (judetului sa spunem) nu depinde de Presedintele Consiliului Judetean.

    Din simplul motiv ca nici o decizie locala nu poate face din r… legislativ si administrativ din RO, un bici care sa mai si trozneasca….

    • @dedalus. E muuuult mai simplu. Daca ai luat voturi cu 1 (UN biscuit) nu vrei ca la urmatorul scrutin sa trebuiasca sa dai 5 biscuiti, asa ca-i tii saraci ca sa te coste numai 1,5 biscuiti (restul e profit curat). Succesul lui DD: l-a depasit pe Ponta prin stanga! Acolo unde Ponta promitea 2 biscuiti DD a zis 8 etc. Ce risca DD? nimic, caci nu va fi la guvernare. Ce risca Ponta? totul, caci va trebui sa dea….

  2. ” Există însă o problemă structurală a democraţiei. Tinerii, adolescenţii, copiii adică generaţiile viitoare. Ele sunt neglijate. Ei nu pot lua parte la aceste decizii şi nu pot „pedepsi” prin vot deciziile luate de politicienii din prezent, deoarece atunci cand ei vor avea drept de vot, aceşti politicieni nu vor mai fii.”
    Aceasta problema structurala nu apartine democratiei.Ea apartine dreptului si medicinei.Tinerii, adolescentii, copiii nu pot participa la procesul decizional pentru ca nu au discernamant pana la o anumita varsta sau au un discernamant diminuat.Acelasi este si rationamentul pentru care persoanele nu raspund penal pana la varsta de 14 ani.
    Ce reprezinta discernamantul?
    Din perspectiva unui medic legist discernamantul reprezinta” un act de analiza intelectiv-volitiva.Discernamantul presupune normalitatea psihica inteleasa ca aptitudine si aspiratie catre realizarea binelui uman si social prin integrare bio-psiho-axiologica, adaptare prin anticipare la mediu, la norme, si ceilalti oameni.”
    Care este aportul politicienilor romani timp de doua decenii la realizarea binelui uman?
    Cat priveste sistemul de valori care sa plaseze axiologic orice politician activ sau „din umbra” -ar fi un intreg studiu filosofic de realizat.Nu stiu cine s-ar incumeta sa-l scrie in Romania fara sa plagieze la greu.
    Din punctul meu de vedere nu prea exista vreo diferenta intre discernamantul unui politician si discernamantul unui minor.Cu toate ca voturile sunt date si primite de majori.

    • consecinta discernamantului nu e tot o decizie intre A si B??? daca nu exista A si B ce sa alegi, adica la ce sa exerciti discernamantul? Politizand: A zice ca vrea taxa pe biciclete cu 3 roti, iar B zice Jos viceprimarul din Cocarlati. Ce sa alegi, cand nu sunt comparabile? cat discernamant sa exerciti ?

  3. Mai simplu spus> tara, statul si sistemul te vrea sarac, prost, bolnav, needucat, bolnav si in genunchi, si sa ii mai si multumesti pt asta.
    Usor de cumparat cu citeva promisiuni goale, te duci ca fraierul din 4 in 4 ani si crezi ca se schimba ceva, cind colo pleaca ai nostrii, vin ai nostri.
    Daca ai „norocul” sa ia un job (un fel de sclavie mascata si prost platita, destul doar pt minima subzistenta) ti se atrage frecvent atentia ca tre sa fii recunoascator pt asta si sa muncesti cu drag si spor ca sa fii in continuare jefuit de stat prin taxe si impozite aberante, pt a asigura un buget local/central din care sa „se dea” pomeni electorale, fonduri publice prin licitatii trucate si indemnizatii deloc mici la putregaiuri parlamentare.
    Mergin la vot inca o data degeab in 9 decembrie doar le legitimam intregii clase de mafioto-securisti ce formeaza masa partidelor si „virfurile” pseudoelitei pozitiile, averile si rangul.
    Se vor cocota in pomul televiziunii ca legendara scroafa in artar si vor grohai de acolo : am fost ales cu NNN voturi, am fost ales intr-un proces electoral cinstit la care s-au prezentat XYZ miliaone de alegatori.
    NU le dati aceasta legitimitate. Sa fie alesi cu o „majoritate” cit mai subtire, sa stie ca 60 sau 70 % din tara si din cetateni NU ii vor in bloc, nu ii doresc, nu se simt reprezentati de asemenea lichele si hiene.
    Nu va prezentati la vot. Nu le creati o baza larga pe care sa isi sprijine fundurile grase si burtile nesatule de putere si bani inca 4 ani.

    • @alex. Tu chiar crezi ca primul parlament englez ar fi fost pe placul tau??? Daca noi in 2012 nu-l eliminam pe Y (care n-a facut nimic in colegiul NOSTRU), in 2016 nu-l eliminam pe Z (care nici el n-a facut nimic), atunci nu se va duce buhul ca in colegiul nostru TREBUIE sa faci, iar W va face cate ceva. Cam asta e esenta parlamentarismului britanic, cu doua adaosuri: A. [extrem de important} nu esti demnitar daca nu esti in parlament (cum sa convingi o natiune daca n-ai convins un colegiu) B. premier este NUMAI sef de partid, iar cand ai pierdut sefia partidului pierzi si premieratul. Lipsind cele doua votantul isi pierde parghia asupra alesului.

  4. Dedalus daca deschdeai linkul cu citatul respectiv vedeai filmuletul de 3 minute de la audierea publica. Era opinia lui Orza, fost vice-primar de Timisoara. Am intalnit mai multe persoane care mi-au spus acest lucru….si inca ceva…Daca deschideai linkul din text atasat de harta baronilor locali, observai ca nu este vorba numai de presedinti de CJ. Baronii locali sunt primari, parlamentari si chiar asa zisi oameni de afaceri. Cat despre relatia baron local-evolutia soci-economica a unui judet, sper ca o viitoare analiza pe care o voi publica, sa clarifice influenta pe care o are un baron local asupra dezvoltarii unei regiuni sau zone!

  5. Democratia se imparte in doua mari categorii: participativa si reprezentativa.
    In cea participativa, alegatorii participa la luarea deciziilor. In cea reprezentativa, alegatorii decid cine sa le fie alesi care iau deciziile apoi. Asta foarte pe scurt si fara a mai face refreire la alte caracteristici.
    Pentru ambele categorii am folosit cuvatul ‘decizie’, cuvant evitat in mod voit in spatiu public. In schimb se folosesc alte cuvinte pentru a descrie relatia alegatori – alesi. …
    In articol este precizat ca „… pot schimba prin vot, la alegeri, pe cei care crează politicile”. Oare chiar asa este in toate regimurile democratice existente, in toate tarile in care se aclama existenta demos cratos (democratiei)?
    In conditiile in care candidatii sunt decisi de cativa (aici cativa raportat la numarul de alegatori) cat de mult DECID alegatorii, prin alegeri propriu-zise, cu privire la alesi? Eu cred ca decid ceva dar foarte putin, decizia fiind in mai mare masura la cei cativa care decid candidatii. Sa luam exemplul in care intr-un colegiu sau intr-o circumscriptie, cele 3-4 partide/aliante cu sanse propun ca si candidati banditi, arivisti, parveniti. Vor rezulta alesi care sunt condusi de interesul propriu, care sunt raspunzatori in fata celor care i-au propus candidati, etc.. Alegatorii sunt cei care au facut sa rezulte astfel de alesi, cand toti candidatii propusi sunt de aceeasi factura?
    De aici si intrebarea: chiar decid alegatorii cine sa le fie alesii doar prin alegerile propriu-zise?
    Solutia este cunoscuta si se numeste alegeri primare.
    Ea trebuie completata de posibilitatea revocarii unui ales in timpul madatului (o data pe mandat si nu in primul an) de catre alegatori. Recall in engleza. Cunoscuta si folosita de ~ 2 secole in unele parti de lume. …
    Cum comportamentul celor din politica este identic atat in partide cat si in afara lor, in partide trebuie sa existe vot direct fara delegati (la toate nivelurile) si posibilitatea revocarii din functii alese intene partidului.

    In toate cele de mai sus nu am facut referire la o tara anume si nici la dreapta sau stanga. Efectele unor astfel de reguli asupra comportamentul celor din politica sunt valabile, cred, oriunde in lume, atat pe drepata cat si pe stanga eshichierului politic.

  6. O sa o iau de la coada articolului.

    1. Da cetateanul schimba ceva cu votul, dar nu este suficient.
    Are in mana instrumente democratice de monitorizare a alesului, dar de prea multe ori alesul innebuneste cand se vede controlat. Am scris ca un manager este slab atunci cand vrea numai YES-uri pe langa el/ea, si nu stie sa discearna din NO-uri ceea ce este util si benefic pentru el si organizatie.

    2.Daca se respecta procedura ca la carte nu exista posibilitatea unor trucaje in achizitii si va spun din experienta ca este greu sa castigi pe bune o licitatie. Nerespectarea procedurilor, pentru ca sunt eu mai destept, sau „asa vrea muschiul meu” , sunt probleme tipice romaneasti – deci o sa o vedeti si in alte situatii, nu numai in achizitii.

    3.Daca pui presiune pe administratie – faci public numarul de la OLAF – o sa vezi niste pantaloni de baroni tremurand, este adevarat ca poate nu pentru multa vreme, dar este un bun inceput. Se poate lucra mai apoi, la detaliile mai mici, astfel incat se poate trezi un baron fara pantaloni…

    4.Bine ca este publica lista cu cei care au „supt” din banii publici, dar nu este suficient. Bine era sa existe un filtru intern de partid care sa ii trieze, dar orice inceput este bine venit.

    5. Apropo de baroni locali – Imi pare ca ne aflam in situatia mai putin fericita de constituire a unui grup infractional. Este greu de dezmembrat grupul, dar nu imposibil. Se stiu solutiile, este nevoie de timp si alternative, asta in ideea ca se grabeste toata lumea spre ceva mai curat…Sa asteptam numirile de la PG si DNA!

    6.Structura clasei politice reflecta structura societatii.
    Nu o scriu cu bucurie, dar lucrurile trebuiesc recunoscute asa cum arata ele, Sistemul de educatie sufera de prea mult timp. sau mai poate sa fie o chetiune de IQ de natie – nu ai ce sa ii faci – cica creste/ se imbunatateste daca invata mai mult, mananca mai mult, are parinti mai destepti!

    7. Toata ziua se vorbeste despre coruptie.
    Hai mai bine sa povestim, scurte istorii zilnice, cum nu am participat astazi la o „mica spaga”sau cum am devenit mai corect, in fiecare zi. Cred ca daca am invata sa spunem NU coruptiei care ne tenteaza pe toti, ar creste un pic bugetul statului si ne-am simti mai bine!

    8. Dominatia politicului asupra economicului – aici este cel mai interesant.
    Dar las un timp mai lung de meditatie. Am si o opinie personala, dar toate la vremea lor…

  7. Eu am cateva propuneri simple:

    1. In principiu (si pentru ca nu putem decide cine sunt candidatii) votam partide, deci doctrine politice. Prin urmare, ar fi corect ca un parlamentar care migreaza de la un partid la altul sa-si piarda automat postul, fiind inlocuit cu un alt membru al partidului din care facea parte atunci cand a fost ales.

    2. Platformele electorale ar trebui sa contina (intre alte promisiuni mai mult sau mai putin realiste) cateva masuri legislative clare, exprimate in cifre si cu termene de aplicare bine precizate. Daca aceste promisiuni „obligatorii” nu sunt respectate intocmai si la termen de catre partidul care le-a emis, acesta sa fie inlaturat de la conducere fara alte formalitati, cu exceptia unei simple constatari a esecului politicii pe baza careia a fost ales.

    3. Toate masurile politice, economice sau diplomatice care creaza obligatii dincolo de orizontul de timp al mandatului acordat la alegeri sa fie validate prin referendum. Vom evita astfel efectele pe termen lung (cu potentialul de a afecta inclusiv generatiile viitoare) ale deciziilor luate doar pentru ca aduc beneficii – uneori exclusiv electorale – pe termen scurt.

  8. Expresia „lupul paznic la oi” nu a fost spusa degeaba.

    Problema este ca s-a dat prea multa putere statului in defavoarea individului: statul iti ia cam 50% din venituri , statul iti spune unde ai voie sa iti dai copilul la scoala, statul te obliga sa ii ajuti „pe cei mai putin norocosi”, statul iti ia bani din salariu pentru sanatate si serviciile acordate sunt sub orice critica etc.

    Cred ca solutia este evidenta. Nu le mai dam bani sa cheltuie.

    Este o stire ca guvernul grecesc are un program prin care sa reduca cheltuielile statului cu 85%. Probabil cand o sa ajungem si noi ca Grecia, ne vom gandi la adevaratele solutii.

    • „Cred ca solutia este evidenta. Nu le mai dam bani sa cheltuie.”

      Exact! Iar primul pas este evaziunea fiscala (pentru intreprinzatori) si cumpararea marfurilor de contrabanda (pentru angajati).

      In plus, refuzati sa dati spaga angajatilor la stat si faceti plangere ori de cate ori functionarii/institutiile statului nu va trateaza drept ceea ce sunteti: angajatorii lor, din banii carora traiesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gratian Mihailescu
Gratian Mihailescu
Graţian Mihăilescu este expert in dezvoltare regională si consultant în afaceri europene, în prezent încercând să înfiinteze un Institut de Dezvoltare Locală în Timişoara. Absolvent de jurnalism, s-a specializat în Afaceri Europene si Dezvoltare Regională, fiind bursier în Germania, Italia, Belgia şi Ungaria la prestigioase instituţii din ţăriile respective. De-a lungul timpului s-a implicat în activităţi ale societatăţii civile, în ţară sau pe plan extern, colaborând cu clubul RO-UE, Europuls, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi alte organizaţii non-guvernamentale din Vestul României. În ultimii ani a publicat articole despre fonduri europene şi dezvoltare regională pe siteuri de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro