Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Îmi doresc dacă nu să spulber iluziile care acoperă (a se citi „înnegresc”, dar și „ascund”) sistemul în care îmi desfășor cu pasiune activitatea, măcar să provoc o dezbatere. Nu atât despre trecut, cât mai ales despre viitorul sistemului de justiție din România pe care nu îl mai văd deloc izolat cum era până nu demult, ci reașezat în mijlocul cetății.
Foarte des auzim aformația „Justiția este a treia putere în stat”. Ei bine, nu e deloc așa.
În primul rând, trebuie de știut că de cele trei puteri în forma pe care le știm astăzi se vorbește pentru prima dată în celebra lucrare din anului 1748 „Despre spiritul legilor” a baronului Charles de Secondat Montesquieu. Astfel, în primul paragraf al Cap. al VI-lea din Cartea a XI-a autorul enumeră puterile: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească. Nu face o clasificare a lor, ci aduce doar argumente ale necesității separării lor într-o republică.
În al doilea rând, dacă este să discutăm din punct de vedere legal, trebuie de știut că la noi în țară se menționează despre puteri în Constituția României. Astfel, art. 1 alin. 4 prevede: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. Deci, nici legea noastră fundamentală nu face vreo ierarhie a puterilor ci, din contra, cuvântul „echilibru” ne conduce la ideea de egalitate, fără îndoială.
În al treilea rând, dacă este să discutăm din punct de vedere factual și să găsim totuși criterii după care să comparăm cele trei puteri, am constata următoarele:
– după numărul membrilor: Legislativul are 588 parlamentari, Executivul e compus din 26 miniștri și Președintele țării, iar Judiciarul cuprinde 7400 de magistrați (4500 de judecători și 2900 de procurori);
– după modalitatea de recrutare: Președintele țării și parlamentarii sunt aleși de cetățenii cu drept de vot pe baza unor criterii subiective, miniștrii sunt numiți de către Parlament pe baza unor criterii politice, magistrații sunt recrutați numai prin concurs și pe baza unor criterii obiective;
– după studii: nu sunt cerințe pentru studii minime în vederea exercitării funcțiilor de parlamentar sau ministru, ori președinte de țară, însă pentru magistrați este necesară licența în drept;
– după criteriile de evoluție în carieră: ocuparea unor funcții de conducere în camerele parlamentare se face prin votul colegilor, pe când în sistemul de justiție promovarea la instanța sau parchetul ierarhic superior ori ocuparea unei funcții de conducere se face numai prin concurs;
– după durata mandatului: parlamentarii au mandat de 4 ani, miniștri au un mandat care de regulă se suprapune peste durata mandatului majorității parlamentare, Președintele țării are un mandat de 5 ani, magistrații au însă un mandat până la vârsta de pensionare, adică minim 25 ani în profesie;
– după cuantumul indemnizației: parlamentarii câștigă lunar sume între 4500 lei și 6100 lei net, miniștrii 6500 lei, președintele țării 6700 lei, iar magistrații între 3000 lei (prima lună de activitate) și peste 10.000 lei net (un judecător de la instanța supremă sau un membru CSM);
– după modalitatea de răspundere: parlamentarii și miniștrii răspund penal sau civil în fața judecătorilor, dar asupra unui magistrat nu poate fi exercitată vreo formă de răspundere de către Legislativ sau Executiv;
– după cvorumul necesar pentru exercitarea funcției: pentru a fi adoptată o lege este necesar să se reunească Plenul camerei și să voteze în cvorumul legal (pentru legi organice – majoritatea membrilor; pentru legi ordinare – majoritatea din cei prezenți); pentru a fi aprobată de către Guvern o ordonanță, o ordonanță de urgență sau o hotărâre este necesar să se adune cel puți jumătate din miniștri care adoptă actul normativ prin consens; pe când o hotărâre judecătorească se adoptă de completul de judecată (alcătuit la prima instanță dintr-un judecător, în apel din doi, în recurs din trei; la ICCJ din trei judecători în primă instanță și cinci judecători în recurs), nefiind deci necesar să se reunească tot corpul judiciar pentru aceasta. Așadar, dacă puterea legislativă se exercită de Plenul Parlamentului și cea executivă de Plenul Consiliului de Miniștri, puterea judecătorească se exercită chiar de către un singur judecător.
După cum se observă, fiecare criteriu de comparație din cele enumerate mai sus face ca Justiția să fie pe primul loc.
În concluzie, Justiția nu este a treia putere în stat: nu există temei să se facă o astfel de ierarhic și, chiar dacă ar exista, Justiția nu poate ocupa decât locul întâi. Ea este, de fapt, coloana vertebrală a societății democratice. Așadar, al doilea mit despre justiție a fost spulberat.
- Citeste si prima parte : Demitizarea justiției. Ep.1: „Justitia romana solutioneaza doar cauze penale”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte bine venita aceasta lamurire cu „puterea judecatoreasca a treia putere in stat”.
Este una dintre cele trei.
…în statul de drept…
Daca ar exista o ierarhizare:
– dupa criteriul membrilor: Presedintele, cancelarul sau monarhul unui stat e considerat primul om in stat, desi e o functie unica. Rezulta ca, dupa numarul membrilor, cei mai putini sunt cei mai dintai.
– dupa modalitatea de recrutare si evolutia in cariera: alegrea de catre cetateni e cea mai democratica forma si intervine atunci cand optiunile beneficiarilor actelor puterilor statului nu pot fi cuantificate. Nu importa pentru alegatori calitatile profesionale ale slujbasilor sai, ci domeniul si chiar specialitatea in care sunt activi. Criteriul e deci irelecvant.
– dupa studii: un nivel minim al studiilor nu are, iarasi, nici o relevanta pentru o ierarhizare a puterilor. Justitia se presupune a nu fi o institutie politica si nici politizata, pe cand celelalte imperios da. Dar daca ordonatorul de credite, adica cel care raspunde ulterior pentru actele sale, e ales politic, consilierii si comisiile de specialitate din Parlament sunt Formate din specialisti ai fiecarui domeniu.
– dupa indemnizatie: tocmai pentru ca magistratii nu sunt Alesi, impartialitatea lor e motivata de indemnizatii suculente. Dar, din nou, intr-o Firma nu directorul ei, desi primul om se presupune, are intotdeauna cea mai mare retributie. Irelevant, deci.
– dupa raspundere: asta ar fi singurul criteriu in sprijinul alegatiei ca, daca ar exista o ierarhizare, puterea judecatoreasca ar trebui sa fie prima. Dar ma indoiesc ca e decisiv.
Dintre cele existente, nici o functie si organul ce o indeplineste nu e nenecesara, dar nici suficienta.
Raspund punctual:
– nu am vorbit despre cine e primul om in stat, ci despre puterile statului. Presedintele face parte din Executiv, care in Români este bicefal.
– in multe state nu cetatenii aleg Presedintele, ci cei alesi de ei sa o faca. Si asta nu scade calitatea democratiei in acele state. Oricum, nu pun în discuție pregătirea celor aleși în funcții publice, ci scoteam în evidență criteriile obiective și meritocrația care caracterizează – din păcate pentru țara noastră – doar magistratura.
– din nou, nu țineam decât să atrag atenția că doar magistraților și se cere să aibă studii superioare. În schimb, e de remarcat că lăutarii și donatorii de bani pentru mănăstiri fără liceu pot adopta legi.
– imparțialitatea și banii nu ai nicio legătură. Magistrații trebuie să fie imparțiali în virtutea funcției pe care o exercită, și nu în funcție de indemnizația primită. Din nou, alegerea sau nealegerea lor nu are nicio importanță: în SUA sunt aleși și câștigă și foarte bine.
Am inteles, justitia este prima putere in stat pentru ca – spre deosebire de legislativ si executiv -judecatorii si procurorii pot face oricate greseli si abuzuri doresc fara ca cineva sa-i schimbe sau (Doamne fereste!) sa atenteze la salariile primite sau la pensiile fara legatura cu contributiile sociale.
Pai asta mi-era deja clar, deci care-i elementul de noutate (contributia) articolului?
Simplista de tot argumentatia dlui judecator si pro domo cat cuprinde. Parca vrea sa ii concureze pe ghidusii de pe Discovery Channel care desfiintau mitul sticlei de coca-cola care zbura ca racheta, sau ceva de genul acesta.
Inca o dovada, din pacate, ca de la pretentiile dansului de clasic in viata al teoriei dreptului si purtator de cuvant al independentei justitiei si pana la realitate e cale lunga. In realitatea dlui D ar trebui sa fie ca-n fabula: egalitate, dar noi sa fim dulaii si sa primim osul cel mai mare de ros!
Mitul nerăspunderii magistraților îl voi demonta într-un episod ulterior.
Constituția vorbește despre Autorități Publice și le trece în următoarea ordine:
Parlament, Președinte, Guvern, Administrații publice, Autoritatea judecătorească. Puterea este la popor și o învestește în reprezentanții săi din aceste autorități publice, pe atribuții specifice. Constituțional nu există o ierarhie pe nivele de putere între aceste autorități. Ierarhizarea e în interiorul fiecăreia. E bine să ne limităm la spiritul constituțional și să nu inducem subiectivisme în teme sensibile în percepția publică.Știu că judecătorii au un limbaj specific, cel juridic, pentru a nu-și dezvolta spiritul imaginativ în exercitarea profesiei. Ca și fizicienii, de altfel. Am văzut mulți formatori de opinie, de valoare evidentă, de formație juridică sau fizicieni. Cred că e o defulare a încorsetării zilnice în limbajul profesiei. Foarte stresante, în special la juriști, fie avocați, fie procurori și mai ales judecători…dar acuratețea informației trebuie să pornească de la adevărul ei…
Domnule avocat, sunt de acord cu dvs, dar cele scrise de dvs nu privesc postarea mea și cu atât mai puțin persoana mea care este redactată într-un limbajul extrem de simplu.
Oricum, dvs ați omis un lucru: să citiți și să înțelegeți art.1 din Constituție.
Dle Judecator Danilet, am va rog sa-mi scuzati ignoranta in materie de drept constitutional inainte de a va adresa urmatoarea intrebare: de ce nu este considerat caz de incompatibilitate cel al ministrilor care sunt si parlamentari? Se poate face parte (in acelasi timp) din doua puteri ale statului? Aici unde locuiesc, in Spania, daca un parlamentar este numit pe orice functie in Guvern trebuie sa renunte la conditia de parlamentar in favoarea urmatorului aflat pe lista cu care partidul din care face parte a participat la alegeri. Si, ca sa extind nedumerirea mea cu un exemplu: unui membru al puterii judecatoresti (cazul Dnei Pivniceru sa zicem) legea ii cere sa renunte la calitatea sa de magistrat daca vrea sa ocupe un post in Executiv, pentru a evita un evident conflict de interese, in timp ce Art. 71 (cred) din Constitutia Romaniei prevede ca un membru al Parlamentului poate ocupa (si) o functie in Executiv (cazul Primului Ministru, sa zicem, si nu numai…). Stiu ca „legea e lege” si ca Dvs, judecatorii doar o puteti interpreta insa nu o puteti schimba cu alta, dar, in ciuda faptului ca e „constitutionala”, daca a fost facuta in mod eronat, nu ar trebui schimbata? Va multumesc anticipat pentru raspuns atat Dvs. cat si oricarui forumist specialist in acest domeniu.
Aveți dreptate: în România avem înscrisă în Constituție regula separației puterilor, însă un parlamentar poate deveni ministru și, pe perioada cât este în Executiv, să vină să voteze ca parlamentar.
De aceea, nu e de mirare că, în calitate de ministru un individ participă la adoptarea unui proiect de lege de către Guvern, ca apoi în Parlament să voteze împotrivă…
Dupa parerea mea, concluzia dvs. e cel putin fortata (desi ar fi mai potrivit sa o numesc eronata) si contradictorie: ierarhizati expres una din puteri drept „prima”, o plasati „pe locul intai”, in contextul in care va intemeiati argumentatia pe principiul separatiei si echilibrului puterilor.
Art. 1 alin. 4 nu face o ierarhie, o faceti insa dvs. (in ce scop?) cu niste pseudoargumente criticabile: numarul (?!), legitimitatea („obiectiva” vs „subiectiva”), raspunderea, modul (raportat tot la numar…) de adoptare a deciziilor. Ignorati insa niste prevederi constitutionale:
– art. 1 alin. 5: În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
– art. 61 alin. 1: Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
– art. 73
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
[…]
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
– art. 124 alin. 1: Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
– art. 126
(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Elementul fundamental ignorat de rationamentul dvs. e LEGEA. Care e actul Parlamentului (si, in sens larg, al executivului), nicidecum al justitiei, si care are aplicabilitate universala in toate formele sale de expresie normativa (inclusiv justitiei), spre deosebire de o hotarare judecatoreasca, cu o sfera de aplicare strict limitata si fara valoare normativa. Justitia actuala din Romania face doar justitie, in temeiul si sub autoritatea legii, si nu legifereaza ea insasi.
Da, justitia e esentiala pentru stat (ca si celelalte doua „puteri”), insa in niciun caz nu e „mai esentiala” decat celelalte.
Deși porniți făcându-mi un proces de intenție, ajungeți la aceeași concluzie ca și mine: puterea judecătorească nu e a treia putere în stat. Aveți dreptate. Deci, și eu.
stam bine cu puterile in stat. am aflat si despre selectia obiectiva / subiectiva. observ ca statul democratic are o deficienta (minora ? majora ?) de vreme ce subiectivii sint de doua ori mai numerosi decit obiectivii (executiv, legislativ vs judiciar). pornind de la un exemplu banal : sa presupunem ca executivul isi propune sa taxeze munca cetateanului roman cu 90%. cu alte cuvinte o zecime apartine producatorului (muncitorului) iar restul statului (forta conducatoare /distribuitoare a natiunii). legea este aprobata evident de legislativ. pun o intrebare simpla (de novice) : va reactiona judiciaristul ? cum ? (facind abstractie de faptul ca leafa lui de „cea mai mare putere” este fixa si pe masura dar nu va fi nici dijmuita precum cea a cetateanului care nu are nici un rang de putere)
Stați liniștit: după 1 dec. 2014 noua lege a referendumului va permite ca 15% din populația țării înscrisă pe listele electorale să decidă cu privire la orice.
articolu` sufera de oerece lipsuri:
1. legiuitoru` initial si urmatorii palavramentari revizuitori ai lejii fundamentale nu au dorit sa faca corelatia intre puterile statului si autoritatile publice; o analiza corecta ar fi aratat ca intre puteri si autoritatile publice, astfel cum sunt definite in lejea fundamentala nu exista nici o diferenta: palavrament, presedintele republicii, guvern. autoritate judecatoreasca;
2.dupa cum a aratat prof. V.M. Ciobanu in lucrarile sale exista o diferenta fundamentala intre autoritatea judecatoreasca si celelalte puteri (autoritati publice) diferenta consta in aceea ca autoritatea judecatoreasca NU INCEARCA NICIODATA SA PREIA CONTROLU` PUTERII IN STAT (excludem vechiu` csm al lui lupascu care se credea in alta era geologica) – toate puterile(autoritatie publice) au ca scop controlu` puterii, mai putin autoritatea judecatoreasca;
3. majistratii sunt persoanele care au conform dreptului roman jurisdictio si imperium – doar judecatorii indeplinesc aceste conditii, procurorii nu – este adevarat ca lejea noastra fundamentala ii face pe procurori majistrati, la fel cu lejile din domeniu, dar asta nu are relevanta; in urma revizuirii lejii fundamentale din anu` 2003 dispozitille conventiilor au prevalenta fata de normele interne – CEDO s`a exprimat explicit ca procuroru` ruman nu are suficiente garantii de independenta pt. a fi majistrat, ma refer la independenta fata de guvern si palavrament, atat timp cat lejea fundamentala spune ca ministeru` public isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei.
in concluzie justitia (autoritatea judecatoreasca) nu este putere in stat, tot astfel cum nici curtea constitutionala nu este putere in stat – de ceva vreme exista critici serioase ale principiului separatiilor puterilor…
Concluzia dvs nu rezultă din ipoteza dvs. Și, oricum, e contrară art. 1 din Constituție.
O gluma, desigur. Sintagma „a treia putere in stat” nu se refera la o ordine a importantei ci la o oarecare ordine temporala: o lege este intai scrisa, apoi aplicata si abia apoi se pedepseste incalcarea ei.
Dar nu e deloc o glumă. Aveți perfectă dreptate.
Numai că, unii cred că dacă faci o enumerare, musai asta să fie o ierarhizare. O să vă mire, dar să știți că până și unii magistrați cred că în ordinea importanței ei fac parte din a treia putere…
Nu sunt jurist, dar ma distrez pe seama comentariilor, unii chiar „atotcunoscatori”. „Aveti putintica rabdare” si nu va grabiti cu comentariile. Sunt sigur ca urmeaza si explicatiile privind relatiile dintre cele trei puteri.
Cel mai bine puteti vedea relatile intre puteri in hotia retrocedarilor . Fiecare putere isi are atributii specifice si beneficii corespunzatoare
…în …apel?
Si atunci, stimate d-le jud. dr. Danilet, nu este mult mai periculos un judecator sau procuror corupt decit un demnitar politic corupt? Ce ne puteti spune despre un Costiniu inca liber pe proceduri idioate, nu pe fond, si „o” Costiniu inca mincind rahat cu toata nesimtirea in public?! Cita putere are inca, fiecare dintre ei, individual? Nu ar fi just sa fie diferentiati d.p.d.v. al pedepselor judiciare toti acestia, fara a crea discriminare cetateneasca?
Va stimez si va citesc postarile, nu doar aici, si as fi incintat daca ati incerca sa lamuriti, juridic, si ceva din ceata care se lasa asupra interpretarilor iminente mai mult sau mai putin legale ale faptelor profund hmmm… in primul rind imorale. Aveti exemple chiar intre colegii dvs in CSM si inteleg spiritul de corp, la fel inteleg si figurativul sabiei lui Damocles. Dar, dupa atitea mii de ani, Sun-Tzu este inca actual, si subtilitaea poate fi inca invatata…
Nu doar vă dau dreptate, dar știți bine că nu accept corupția în justiție nici măcar sub forma influenței. Eu cred că un magistrat corupt merită un singur loc: în spatele gratiilor pentru mulți ani.
„După cum se observă, fiecare criteriu de comparație din cele enumerate mai sus face ca Justiția să fie pe primul loc.”
Cam vioi, luxuriant in concluzii bravul aparator al ordinii statului de drept. Atat ca obiectiv al argumentarii – revendicarea locului intai, cat si ca logica a deductiei, nu expune criteriile de ordonare a entitatilor comparate, ne fericeste doar cu minunatul clasament rezultat. Am putea spune ca este o actiune de prozelitism al unui credincios al sistemului judiciar.
Vă dau un sfat: când citiți postările mele, începeți cu titlul și terminați cu concluzia. Veți vedea că deseori ele coincid, tocmai ca să subliniez ceea ce unii cititori nu reușesc să pătrundă citind conținutul. Repet și pentru dvs: „Justiția nu este a treia putere în stat și nu există o ierarhizare între puterile statului”.