joi, martie 28, 2024

Democrația abandonată de câinii ei de pază

Cea mai detestată categorie ”profesională” în România sunt, cu siguranță,  politicienii. Chiar și într-un dialog mai rațional, lucru deja rar în România, tot ce-l poți face pe interlocutorul tău, de cele mai multe ori furios pe ”o tabără sau alta”, să  admită,  este că pot exista și printre politicieni excepții. Pot exista, dacă ții neapărat, dar atunci când nu le ”înghite” regula și nu le nivelează, aducându-le la numitorul comun al nepăsării arogante față de alegători, excepțiile sunt rejectate scurt, fără milă din sistem, iar când nu se lasă rejectate, ele sunt distruse, pur și simplu.

În cel mai bun caz, războiul dintre Traian Băsescu pe de o parte și politicienii reuniți în parlament și guvern, în curând, poate și în magistratură, Curte Supremă, Curte Constituțională și agenții guvernamentale, este, în viziunea majorității, un război între un fost mafiot, care a trădat și acum trebuie să piară, și restul clanului mafiot, care-i aplică pedeapsa cuvenită trădătorului.

Trebuie să fie ceva bun simț și în percepția asta. Dar tot atâta bun simț este și în ideea că, dacă atunci când s-a aflat printre noi, oamenii decenți, cum ar veni, care nu ”ne murdărim” intrând în politică și nu vrem să ne murdărim nici măcar vorbind despre ea, X ne-a apărut ca un om de treabă, decent, ca și noi, el n-ar fi putut deveni, automat, un exemplar detestabil și nedemn de încrederea noastră, imediat ce ales de noi, a făcut pasul, aderând la această infamă tagmă.   Știu, puterea corupe, iar puterea absolută corupe în  mod absolut. Dar o putere pe care X o dobândește pentru patru-cinci ani, numai, pe care alegătorii i-o pot retrage așa cum i-au dat-o, la fiecare tur de alegeri, nu mai are timp să devină absolută ca să-l corupă în chip absolut pe alesul meu. Oricât de proastă și de coruptibilă ar fi substanța umană cu care a intrat el, ca politician în acest joc. Să fim serioși: inși ca Prigoană, Mazăre, Greblă, și alți văcari, văcăroi, catarame, plăcinte, ar fi putut intra prunci de o zi în politică și i-ar fi fost suficiente și trei zile puterii ca să-i corupă.

Întrebarea este alta: unde i-a fost capul alegătorului atunci când a votat pentru el? Unde i-a fost flerul, perspicacitatea, bunul simț  și priceperea la oameni?

Răspunsul este că alegătorul român, care nu mai ia nicio marfă direct de la producător, ci prin intermediari, și marfa aceasta modernă, reprezentantul său, politicianul, o cumpără tot de la intermediar. Și de aici pot deduce că, dacă cea mai detestată categorie din România, este politicianul, de departe cea mai detestabilă și periculoasă  este de fapt  categoria profesională a intermediarului, a vânzătorului de iluzii, de imagine, a propagandistului.

Or, din care categorie profesională s-a recrutat în România post-decembristă acest intermediar de lux între omul de rând, alegătorul, și alesul său. Vă amintiți cine l-a făcut pe Becali un om politic cum nu se poate mai acceptabil? Cine pe Vântu și pe Voiculescu? Cine pe Năstase? Cine pe Prigoană, cine pe Mazăre?

Toți marii  agenți de propagandă au fost recrutați dintre  cei mai străluciți oameni din presă, rărind până la ineficiență și eroism și aproape până la dispariție, efectivele acestei a patra putere în stat, numită generic peste tot”câinele de pază”  al democrației.

Visam într-o vreme, mai pe la începutul anilor 90, când îi citeam, sau ascultam  cu emoție pe Stelian Tănase, sau Emil Hurezeanu, sau Lucia Hossu Login, sau Mircea Dinescu, sau C T Popescu, cum se vor pune ei în fruntea breslei acesteia pentru care am un respect cu totul special, instituind niște mecanisme de autocontrol și sancționare atât de eficiente încât democrația să poată trăi cu ușile vraiște, perfect păzită de câinii ei de pază. Aș fi văzut filme ca ”Z”, sau ”Toți oamenii președintelui”  de zeci de ori, cu mult mai multă fervoare decât aș fi văzut ”Pe aripile vântului”. După o vreme, când mi-am dat seama că ziariștii aceștia nu sunt nici ei niște îngeri, iar codul lor deontologic nu poate fi chiar un jurământ de  sărăcie, castitate și credință, am început să visez la altceva. Am început să-mi imaginez cât de bine i-ar merge democrației, dacă ar fi atât de bogată ca Vântu, Voiculescu, Prigoană, Patriciu, încât să le dea jurnaliștilor talentați pe care-i privatizează  aceștia, suficienți bani ca să o păzească pe Ea și valorile Ei, cu aceeași ardoare cu care îi apără acum pe ei și valorile lor.

Or, mecanismul acesta al intermedierii, deși corupt azi până la osie, este perfect funcțional: dacă omul politic, ori candidatul la o carieră politică are suficiente mijloace, sau, de ce nu, garanția că le va acumula repede, el își va putea plăti regește intermediarii care să-i ”lucreze” și să-i vândă imaginea.  Cohortele de analiști, politologi, moderatori, care  tranformă albul în negru și negrul în alb, hoții în negustori cinstiți și delapidatorii în buni gestionari ai avutului public, sunt azi dovada vie a acestei perfecte funcționalități a unei mașinării împotriva naturii.

Ei  zăpăcesc mintea alegătorului, dezinformându-l,  voit, și inoculându-i, fie și ne-voit, dar ca efect secundar, percepția că toți sunt o apă și un pământ, nu doar politicieni înbuibați și corupți, ci și ei înșiși: câinii de pază ai averilor dobândite prin furt, de politicieni. Totul pentru ca, puterea unei nulități absolute ca Radu Mazăre, de pildă, să devină absolută și, detestat de tot orașul care s-a ruinat în cei nu mai știu câți ani de când e primar,  acesta să fie ales și reales, probabil până la moartea lui și a orașului.

În ce mă privește, am convingerea că într-o bună zi, orice regim instaurat prin forță cade, și că orice mecanism corupt sfârșește prin a  se dezmembra din toate încheieturile, cotropit de putreziciune. Din experiența istorică se știe că atunci când regimurile totalitare cad, agenții de propagandă plătesc și ei, ca și liderii politici în slujba cărora s-au pus. În fond, în dreptul comun, nu doar făptuitorii ci și instigatorii răspund penal. Nici măcar n-a fost nevoie să vină o democrație curată, asistată și cenzurată, pentru ca manipulatorii care au năucit lumea cu minciuni și au dărâmat prin dezinformare și propagandă guverne, să fie judecați și pedepsiți o dată cu stăpânii lor, alungați de la putere sau închiși, asemenea unor răufăcători, deloc mai prejos ca aceia. A fost nevoie doar de furie și dezorientare.

Nici în cele mai rele coșmaruri n-ar trebui să ne dorim așa ceva. Și nici nu cred că ne paște un asemenea pericol. Nu numai fiindcă regimul Ponta/Antonescu nu este unul totalitar, în sensul că nu are vreo ideologie care să-i coaguleze bezmeticele măsuri și să mobilizeze masele în spatele lor. Ce ar fi însă imperios necesar ar fi ca măcar breasla trădată, atâta câtă a mai rămas din ea, atâta câtă își mai merită numele de câine de pază al democrației,  să îi sancționeze cumva pentru trădare,  determinându-i prin  oprobriul exprimat, să-și mute câștigurile private, de câini de pază privați, în vreun paradis fiscal și să plece și ei acolo, lăsându-i alegătorului buimăcit răgazul să se dezintoxice, și să-și limpezească privirile, bazându-se pe propriul fler, bun simț, perspicacitate.

Nu spun că n-ar trebui ca și în România, fiecare să fie și pe mai departe, liber să fie câinele de pază al cui vrea el și să-și fixeze singur sau împreună cu stăpânul prețul. Ar fi soluția ideală pentru toată lumea. Dar pentru asta, perioada de dezintoxicare este absolut necesară.

Îi este alegătorului  mai necesar ca aerul răgazul acesta pentru a  deveni, din supus, cetățean.

Asta fiindcă singurul, absolut singurul care-și poate apăra mult-puținul avut și mult puțina democrație este chiar el, beneficiarul ei: cetățean și nu supus. Nu are de ales, e limpede. El nu are mijloacele materiale să-și plătească un câine de pază de talia lui Mircea Badea sau Ciutacu. Aceia sunt niște fiare, nu câini și oricine și i-ar dori să-i păzească avutul. Dar omul de rând, supusul, nu poate aspira nici măcar la un câine de agresivitatea Danei Grecu, de eficiența și distincția Corinei Dragotescu, de infatuarea lui Gâdea și Răzvan Dumitrescu.Nici vorbă să poată visa  să plătească rafinamentul intelectual al unor analiști politici convertiți în agenți de propagandă, care nici nu au nevoie să scoată vreun sunet. Ei costă foarte scump numai dacă apar.

Are dreptate să  simtă că sunt toți o apă și-un pământ și să se declare  neputincios: nu are acești bani și gata. Și n-o să-i aibă nici dacă transformarea aceasta, din cetățean în supus, adevărată metanoia, s-ar petrece cumva, peste noapte. Și, totuși,  nevoia îl va împinge să se transforme într-o bună zi. Va înțelege, în afară de ceea ce știe deja, că nu trebuie să aștepte nimic de la politicieni, că trebuie să-și păzească fără intermediari, singur, singurel, sau ajutat de vecinul nemijlocit cunoscut și de încredere, cu calm și vigilență, puținul care i-a mai rămas.

Fiindcă altfel, politicienii, prin intermediarii lor, îl iau chiar tot. Și, colac peste pupăză, îl vor și obliga, în curând, să le înalțe imnuri de slavă și de recunoștință, pe care, deocamdată și le înalță singuri sau prin propagandiști.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Imaginea lui catalin voicu, un infractor condamnat la 5 ani de inchisoare votand cu doua maini suspendarea presedintelui este de nesters si de nesuportat.
    Stimati jurnalisti de buna credinta, va rog sa obtineti si sa publicati lista parlamentarilor (din toate partidele) care au dosare penale, fie in faza de instrumentare la parchet sau DNA, fie trimise deja in judecata. De asemenea, va rog sa adaugati lista parlamentarilor declarati incompatibili de catre instante si daca se poate sa o completati cu numele parlamentarilor declarati colaboratori ai fostei securitati sau fosti ofiteri de securitate, asa cum rezulta din deciziile CNSAS.
    Este dreptul si datoria noastra sa cunoastem cine sunt cei care dupa ce au suspendat un presedinte ales pot emite hotarari care scapa oricarui control de legalitate. Va multumesc.

  2. să nu uităm că onorabilul emil hurezeanu a activat, o vreme, în calitate de consilier al lui adrian năstase. iar lucia hossu longin (chiar făcându-ne că nu ne-ar interesa propagandismul ei de până la 22 decembrie 1989), tocmai a anunţat că pregăteşte un nou episod din „memorialul durerii” dedicat detenţiei politice a aceluiaşi adrian năstase! într-un fel, chiar are dreptate: omul a dispus politic însuşirea unor bani publici, pentru un scop la fel de politic – propria campanie electorală. dar tot furt se numeşte!

  3. /// Pe ce sondaj sau pe scurt pe ce va bazati in afirmatia ca cei mai detestati sunt politicieni ?. Nu uitati ca sunt primari care au fost alesi de 4 ori pana acum. Nu au avut de lucru si prin anii 96 au intrat in politica, la sugestia presei si oameni onesti. Se zicea ca oamenii onesti, intelectuali stau pe margine. Asa am facut si eu am intrat in politica cu scopul de a face ceva util pentru comunitate, pentru satul natal. Totul a fost O.K pana am ajuns in CA -ul unei societati. Am facut o restructurare acolo cu concurs pe posturi, erau 3 contabili sefi, 3 juristi, etc. Inginerii si oamenii care munceau au fost ff multumiti. Rezultatul a fost ca dupa vreo 5 luni a aparut o lege celebra si azi si am deveni incompatibil. Nu am avut niciodata nici o firma, nici familia(acum imi pare rau !!). E clar ca in politica nu are rost sa muncesti onest, corect mai ales daca te si pricepi. Vreau sa va spun ca nu sunt detestat de loc, ba din contra ff multa lume ma intreaba de ce nu mai apar pe liste. Ba, cred ca colegii de partid cu care nu m-am inteles s-ar putea sa fiu destestat sau catalogat de prost. Pe munca mea unii si-au cumparat cate 2 apartamente, masina ca lumea s.a din salar de bugetar. Or fi ei politicieni detestati dar e nevoie si de ei. Cum naiba descoperirati doar acum chestia asta….

    • Domnule Radu, primarii sunt in primul rand gospodarii orasului/satului si abia in al doilea rand oameni politici. iar uneori devin bietii de ei oameni politici, ca sa primeasca fonduri. ati fost iubit si sunteti pentru cea ce chiar faceti pentru locuitori, nu pentru ca sunteti om politic. vorbeam despre categoria cea mai detestata, nu despre fiecare politician in parte.

  4. Excelent articol. Felicitari autoarei, Doina Jelea.

    In aceste zile dramatice, lovitura finala data Constitutiei va veni in mod ironic chiar de la CCR. Aceasta se gaseste intre ciocan si nicovala. Daca CCR-ul alege sa respecte spiritul actualei Constitutii, va incalca litera ei, si invers. Ce-i de facut ? Pentru mine este evident, schimbarea Constitutiei este obligatorie. Cea mai importanta schimbare este includerea principiului conducerii unice a puterii executive. Monstrul executiv cu doua capete, presedinte si prim-ministru, trebuie sa piara cit mai repede.

    Citez din articol: „Întrebarea este alta: unde i-a fost capul alegătorului atunci când a votat pentru el”. Optiunile electorale nu puteau fi decit cetateni romani. Acestia au fost oamenii pe care i-am promovat, cu mult timp inainte de a-i alege in fruntea institutiilor. Sintem vinovati. Pretuim masinile scumpe, diplomele obtinute necurat, ingineriile financiare si manelele. Nu pretuim principii, nu ne respectam intre noi, si culmea, gasim in fiecare minut motive noi pentru a nu ne respecta unii pe altii.

  5. Stimata doamna, haideti sa nu mai dam toata vina pe altii si sa vedem ce am facut noi si ai nostrii (PDL-ulsi T.B.) de am ajuns aici. In lumea contemporana intermedierea de care vorbiti este inevitabila. Asa se intampla peste tot fara ca rezultatele sa fie aceleasi. De ce oare? Raul se infiltreaza peste tot acolo unde este lasat sau chiar intretinut. Nu cumva cauzele reale sunt altele si refuzam sa le vedm si sa le acceptam?

  6. Ca prozator cu multa observatie romanesca direct in strada, semnalez insistent periculozitatea pentru democratie a lehamitei generate de paradoxul ca nu numai clasa politica e detestata in postromânism, ci si cea intelectuala, imputându-i-se subiectiv, dupa o indelungata manipulare a gloatei: persiflarea valorilor nationale, ultraliberalismul ca n-a implorat guvernul sa aiba mila de populatie, precum si exprimarea in neologisme grele, cu o topica stufoasa, perceputa ca ofensiva.

  7. E incorect sa identificati „presa” exact cu cei cu care nu are absolut nimic in comun – „cohortele de analiști, politologi, moderatori”, doar de dragul de a gasi un tap ispasitor pentru ce alege electoratul. Marketingul politic e o ramura a publicitatii, nu a presei, si e practicat in toata lumea de oameni specializati in asta. Ei fac posibil ca un candidat sa se prezinte electoratului intr-un ambalaj frumos, ii pun vorbele potrivite in gura si ii asigura campania, nu cativa moderatori isterici de la tv pe care dvs. ii identificati asa de ieftin cu „presa”. Ia cautati-va un pic prin memorie, cine era Felix Tataru? Dar Tal Silberstein? Arthur Finkelstein?
    Iar daca vreti sa dati vina pe cineva pentru ca nu se implica suficient in momentul de fata, dati vina pe comunicatorii PDL. E treaba lor, nu a altcuiva sa cheme acum oamenii la mitinguri, sa mobilizeze poporul contra USL si sa plateasca firme de marketing politic ca sa se ocupe de campania electorala pentru referendum.

  8. Ce diferenta remarcabila intre acest tip de discurs clar, onest, si sincer al doamnei Doina Jelea care ajunge direct la mintea si constiinta cititorului atacand frontal cauzele fenomenelor :

    „ Cohortele de analiști, politologi, moderatori, care tranformă albul în negru și negrul în alb, hoții în negustori cinstiți și delapidatorii în buni gestionari ai avutului public, sunt azi dovada vie a acestei perfecte funcționalități a unei mașinării împotriva naturii.” ( Doina Jelea ),

    si alte tipuri de discurs din spatiul public de la noi :

    „ Mă declar sabotat de Guvernul României. Vreau să-mi văd de treabă. Nu le cer nimic special. Le cer doar un minimum de normalitate, care să mă ajute să-mi duc la bun sfîrşit proiectele şi viaţa.” ( Andrei Plesu- Caraghioslîc, bîzdîc, balamuc);

    „ Nu mai faceți, așadar, domnilor arbitri, să crească isteria. Duceți-vă certurile în subteran, scutiți-ne de sforăriile voastre politice. Lăsați-ne să trăim în pace cu colegii noștri de muncă, cu cei din familie, cu prietenii, cu noi înșine. „( Gabriel Liiceanu – Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!)

    Toate sperantele cetatenilor in instituirea unei normalitati publice si sociale , dar si spulberarea lor , sunt redate sugestiv in numai cateva propozitii care arata ca starea de spirit a cetatenilor ca si procesul degradarii vietii publice de la noi isi au originea in comportamentul celor care ar fi trebuit sa fie „idola forum” :

    „ Visam într-o vreme, mai pe la începutul anilor 90, când îi citeam, sau ascultam cu emoție pe Stelian Tănase, sau Emil Hurezeanu, sau Lucia Hossu Login, sau Mircea Dinescu, sau C T Popescu, cum se vor pune ei în fruntea breslei acesteia pentru care am un respect cu totul special, instituind niște mecanisme de autocontrol și sancționare atât de eficiente încât democrația să poată trăi cu ușile vraiște, perfect păzită de câinii ei de pază. ”

    Pe de alta parte, normalizarea publica si sociala nu poate avea loc in conditiile „ lobotomizarii mediatice ” ( Tom Gallagher ) continue , la care sunt supusi cetatenii romani de ani buni si prin incalcarea de fapt a tuturor codurilor deontologice cunoscute .

    A prezenta un infractor penal drept „detinut politic” , a alege drept primar un detinut de drept comun aflat in inchisoare tine de principiul primitiv si amoral conform caruia : „ ala care da banul pune conditiile ” dar pentru unii acest principiu tine de „marketing-ul politic”. Conform acestui tip de ” marketing politic ” atat de drag unora in detrimentul principiilor morale, Catalin Voicu nu este nimic altceva decat un senator onorabil care , ca orice cetaten , are dreptul sa voteze , chiar cu doua maini ( http://www.evz.ro/uploads/6voicu_parlament_e19a1d4185_thumb_630_380.jpg ) demiterea presedintelui Romaniei.

    Pentru cetatenii cu simt moral carora se adreseaza de fapt doamna Doina Jelea, aceste comportamente sociale nu tine de democratie, ci de reversul ei , respectiv de patologia sociala .
    In schimb pentru domnul Nicolae Manolescu de exemplu , nici in 2012 oamenii de cultura nu au dreptul sa se pronunte asupra unui plagiat deoarece acesta este „ in analiza unui organ al statului” :

    „Sigur că l-am oprit! L-am scos, pur şi simplu, pentru că nu mi se pare normal să ne amestecăm sau să ne pronunţăm în privinţa unor lucruri care sunt în discuţia sau în analiza unui organism al statului. Deci, asta a fost tot!” (http://www.adevarul.ro/actualitate/Manolescu_cenzureaza_un_articol_despre_plagiat_0_733726989.html#)

    Acest interesant punct de vedere al unui carturar care ordona carturarilor cand sa-si foloseasca pana , este foarte asemanator cu ordinul care ar fi fost dat de Napoleon in Egipt atunci cand armata franceza a fost atacata de mameluci : „ Soldatii in careu ! Magarii si savantii la mijloc ! ”. De atunci au trecut numai vreo 200 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro