În ciuda apetitutului pantagruelic pentru discuții teoretice, dezbaterile intelectuale pe marginea regimului politic sunt departe de a pasiona intelectualitatea din Rusia. Acolo, științele politice sunt încă privite ca o disciplină exotică. Doar în ultimii ani ai perestroikăi au intrat în circuitul educațional. Facultatea de Științe Politice de la cea mai importantă și prestigioasă instituție de învățământ superior din Rusia, Universitatea Lomonosov din Moscova, a fost fondată abia acum 10 ani, în 2008. Impactul political science asupra dezbaterii publice este redus. Locul political science este ocupat de polittehnolog („political technologist“ în engleză, nu există variantă în românește, o specie între consultant politic și consilier). Printre numele mai cunoscute: Gleb Pavlovski, fost disident, absolvent de Istorie la Universitatea din Odessa, și Vladislav Surkov, cel mai important ideolog al regimului Putin[1], cu o biografie cețoasă: după ce face armata în cadrul trupelor sovietice dislocate în Ungaria ar fi trecut prin spionajul militar, celebrul GRU, apoi a făcut studii la Universitatea de Cultură și Artă, subordonată Ministerului Culturii, și are o diplomă în economie de la Universitatea Internațională din Moscova, o universitate privată, ruso-americană, fondată de Mihail Gorbaciov și George Bush, în 1991. În anii ’90 lucrează ca șef al departamentului de publicitate și PR al Băncii Menatep, fiind un colaborator apropiat al lui Mihail Hodorkovski, fondatorul și proprietarul acestei bănci. Acest om cu studii incerte și nu foarte precise repere biografice este teoreticianul conceptului suverennaia demokratiia (democrației suverane), care definește regimul politic din Rusia.
Pentru maximă acuratețe, înainte de suverennaia demokratiia a existat upravleaemaia demokratiia (guided democracy sau managed democracy, în literatura de specialitate anglo-saxonă) care-i o pseudo-democrație sau o democrație manipulată. Adică nu e chiar o democrație adevărată. Unii spun că ar fi, mai degrabă, o autocrație.
Conceptul upravleaemaia demokratiia
a circulat în primul mandat de președinte al lui Putin (2000-2004) și a fost pus în circulație de Gleb Pavlovski, care lucra în acei ani pentru Putin. Chiar și înainte de el, în Rusia s-a vorbit de democrație manipulată/controlată. A făcut oarecare vâlvă în epocă editorialul redactorului șef al „Nezavisimaia gazeta“, unul dintre cele mai influente ziare moscovite, care, după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 1999, stabilea că Rusia suferă de democrație controlată. Pe care o definea astfel: „democrația controlată este democrația (alegeri, alternativă, libertatea cuvântului și a presei, amovibilitatea liderilor regimului) care este corectată de clasa conducătoare (mai precis, acel segment al clasei care deține puterea). Asta este ce avem noi“. Spre deosebire de democrația controlată: „Autoritarismul este păstrarea câtorva instituții democratice, dar alegerile sunt fără alternativă, opoziția se află într-un ghetto politic, libertata cuvântului și a presei limitată, un parlament controlat integral. La noi nu e așa“. Cât de naivă sună, astăzi, concluzia articolului. Poate pentru că acest editorial a fost publicat cu o lună înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia[2], câștigate de Vladimir Putin, din primul tur.
Democrația controlată, „guided democracy“, e un concept cu o istorie mai veche, apărut în dezbaterile academice din perioada interbelică, în SUA. Însă, sub forma „managed democracy“ a fost relansat de președintele indonezian Sukarno, la începutul anilor ’60. În Rusia a fost utilizat mai întâi de Pavlovski, de la care a fost preluat imediat de majoritatea polittehnologilor. Pavlovski n-a utilizat conceptul într-un sens pozitiv. Ideea de bază ar fi că Rusia nu e pregătită pentru o democrație reală. Pavlovski a legat democrația controlată de modernizare. Dilema lui este dacă libertatea poate/trebuie să fie jertfită pe altarul modernizării economice a Rusiei. Din anul 2000, de la primele dezbateri, și până astăzi, obsesia relației cauzale modernizare – democrație, în sensul că nedemocrația favorizează modernizarea rapidă, străbate anii, în ciuda schimbării conceptelor, ca un fir roșu. Multor comentatori din afara Rusiei aceasta le pare un fals pretext pentru a explica devierile antidemocratice ale Kremlinului.
Conceptul upravleaemaia demokratiia, democrația controlată, a fost înlocuit în primăvara 2006 cu suverennaia demokratiia, democrație suverană.
Pentru prima dată, suverennaia demokratiia
apare în discursul adjunctului șefului Administrației Prezidențiale, Vladislav Surkov, considerat principalul ideolog al Kremlinului. E vorba de stenograma cuvântării de la Centrul pentru învățământul de partid și de pregătire a cadrelor, care aparține partidului Rusia Unită, din 7 februarie 2006[3].
Ca să înțelegem ce a vrut Surkov să spună prin suverennaia demokratiia, trebuie să citim documentul integral. Pentru că nu sunt traduse în engleză, discursurile ideologului șef al Kremlinului nu circulă nici măcar printre experți. Acesta este motivul pentru care voi rezuma aceste texte, adesea parafrazând, oferind în felul acesta mai multe detalii.
Astfel, potrivit stenogramei cuvântării lui Surkov, civilizația rusească este parte a civilizației occidentale, unde oamenii năzuiesc spre bunăstare materială, libertate și echitate. Prăbușirea URSS nu e rezultatul intrigilor CIA, nici al unui complot al vârfului PCUS, ci rezultatul incompetenței și inadecvării conducătorilor sovietici. Un imperiu care nu putea să asigure populației nici măcar pâinea era normal să se prăbușească. Rușii au renunțat la modelul socialist, care nu oferea nici echitate, nici libertate. Însă, în loc să se îndrepte spre democrație, Rusia s-a ales cu un regim oligarhic, în care principiile democratice sunt falsificate, în loc de dezbateri, intrigă și manipulare, în loc de competiție cinstită, corupție. Media, în loc să informeze, a ajuns unealtă în mâna grupurilor oligarhice. În timpul acesta, economia s-a prăbușit, nivelul de trai s-a degradat dramatic. Suveranitatea Rusiei era pusă sub semnul întrebării, bugetul țării fiind trimis spre aprobare la FMI.
Lucrurile, însă, se schimbă, spune Surkov, odată cu venirea lui Putin la Kremlin. Noul președinte readuce democrația, reface integritatea teritorială a Rusiei, crește nivelul de trai. Proiectul lui Putin e simplu: o țară înfloritoare, unde oamenii trăiesc în belșug. Pentru o dezvoltare stabilă, pe termen lung, conchide Surkov, trebuie două ingrediente fundamentale: democrație și suveranitate. Necesitatea democrației este evidentă: doar o societate bazată pe competiția și colaborarea unor oameni liberi poate fi eficientă și competitivă. Dacă Rusia nu va fi o societate deschisă, democratică, dacă nu se va integra în economia mondială, în sistemul mondial de cunoaștere, nu va avea acces la tehnologiile de astăzi ale Occidentului, fără de care modernizarea devine imposibilă. De ce-ar trebui să-și prezerve suveranitatea, se întreabă retoric Surkov, de vreme ce globalizarea a câștigat competiția. Problema cu globalizarea, insistă Surkov, e că dividendele de pe urma ei se distribuie neechilibrat, ca să nu spună neechitabil. Pentru a apăra suveranitatea nu înseamnă că țara trebuie să devină o fortăreață, unde cât e ziua de lungă oamenii se ascund și beau vodcă. Suveranitatea este sinonimul politic al competitivității. Doar așa, Rusia poate rămâne printre puterile care iau decizii în organizarea ordinii mondiale. Dacă se închide în sine și se retrage din politica mondială, Rusia va înceta să mai influențeze evoluțiile de pe scena internațională și, în curând, s-ar putea adopta decizii în detrimentul ei.
Surkov consideră că Rusia trebuie să fie mânată de idealul construirii unei lumi globale echitabile, ceea ce înseamnă că trebuie evitat ca unele țări să domine anumite sectoare. Motiv pentru care Rusia ar trebui să sprijine înființarea de noi rezerve valutare, de noi sisteme de transport, de noi centre de înaltă tehnologie. De ce? Simplu: dezvoltând democrația în Rusia, aceasta este interesată în democratizarea relațiilor internaționale.
Procesul de democratizare presupune – mai afirmă Surkov – întărirea societății civile, a vieții parlamentare, a partidelor politice, combaterea corupției („cel mai mare dușman al democrației“), combaterea sărăciei, a terorismului internațional etc. Ideologul Kremlinului mai vorbește și despre statutul Rusiei de mare putere energetică, ca și despre urgența transformării „aristrocrației offshore“ în burghezie națională și birocrație autentică.
Acum vine momentul culminant. Toată această lungă argumentație a avut menirea să pregătească publicul pentru anunțul important legat de ce fel de regim vrea Kremlinul să construiască. Dacă toate obiectivele amintite vor fi realizate și toate condiționalitățile îndeplinite, Rusia
„va deveni o democrație suverană. Adică o va apuca pe drumul dezvoltării statornice. Va fi înfloritoare economic, stabilă politic, cu o înaltă cultură. Va avea acces la sursele de influențare ale politicii internaționale. Va fi o națiune liberă care alături de alte națiuni libere va forma o ordine mondială echitabilă“.
Aceasta este prima definiție a democrației suverane, dată de adjunctul șefului Administrației Prezidențiale, ideologul Kremlinului.
Finalul discursului lui Surkov încearcă să-i mobilizeze împotriva „revanșei oligarhice“ pe activiștii partidului Rusia Unită, care, la sfârșitul anului următor, 2007, va obține cel mai mare scor din istoria recentă, câștigând o majoritate de 2/3, ceea ce i-a permis lui Putin, devenit prim-ministru, să modifice Constituția Federației Ruse.
Titlul sub care este publicată această stenogramă a discursului lui Surkov (Suveranitatea este sinonimul politic al competitivității), pe site-ul partidului Rusia Unită, induce în eroare. În fapt, este prima dată când lansează în Rusia acest concept, dar este – în același timp – și cea mai detaliată și rotundă prezentare a suverennoi demokratii.
Câteva luni mai târziu, la 28 iunie 2006, cu ocazia unei conferințe de presă, Surkov a revenit asupra subiectului. De această dată, titlul știrii de pe site-ul Rusiei Unite surprinde importanța mesajului (Modelul rusesc de democrație se numește democrație suverană)[4]. Accentele sunt altele. Merită să zăbovim puțin și asupra acestei discuții cu jurnaliștii purtată de Surkov.
Ideologul Kremlinului respinge categoric afirmația că Rusia este o democrație controlată (upravleaemaia demokratiia), pretextând că aceasta ar fi o denumire impusă de unele centre de influență din afară și acuză faptul că în Occident se folosesc standarde duble în definirea sistemului politic din Rusia.
„Modelul nostru de democrație se numește democrație suverană. Construim o societate deschisă… Noi dorim să fim o națiune liberă între alte națiuni libere și să colaborăm cu ele după principii echitabile și nu să fim guvernați de afară.“
Democrația din Rusia, insistă consilierul președintelui Putin, nu se deosebește de alte regimuri democratice. Mai mult decât atât, Occidentul ar trebui să ia lecții de la Rusia: „Ne comportăm mai drept, mai cinstit decât o fac alții cu noi, ne recunoaștem defectele și nu ne băgăm în treburile altora“.
Rusia a făcut mai mult pentru promovarea democrației la scară planetară decât oricare altă putere. Moscova a democratizat un spațiu gigantic, din Europa de Est, până în Asia Centrală, conchide Surkov.
Un nou set de comentarii asupra conceptului democrației suverane (rezultat al poate celei mai seriose discuții care s-a purtat în acei ani la Moscova) sunt prinse într-o carte de 90 de pagini, Demokratiia dlea Rossii – Rossiia dlea demokratii (Democrația pentru Rusia – Rusia pentru democrație), tipărită de Institutul de Filosofie al Academiei Ruse de Științe, sub redacția academicianului A.A. Guseinov. Între coperți sunt strânse două texte ale lui Surkov. Primul este articolul prezentat Consiliului Științific al Institutului de Filosofie, în iunie 2007, Naționalizațiia budușcego. Paragrafî pro suverennoi demokratii (Naționalizarea viitorului. Paragrafe despre democrația suverană). Al doilea text semnat Surkov, Kommentarii k obsujdeniiu „Paragrafî pro suverennuiu demokratiiu“ (Comentarii la discuția „Paragrafe despre democrația suverană“), reprezintă răspunsul ideologului Kremlinului la observațiile primite în ședința Consiliului în care i-a fost discutat articolul[5].
Faptul că cele două articole au fost traduse în engleză[6] le-a făcut accesibile comentatorilor străini. Însă, fără contextul dezbaterii de la Moscova, aceste texte sunt dificil de înțeles, pentru că, în fond, în ele Surkov răspunde unor critici formulate în cadrul discuției care a avut loc în Rusia.
Definiția democrației suverane e reformulată de Surkov, în felul următor:
„Astfel, putem defini democrația suverană ca un mod de viață politică a societății, în care puterea, organele și activitatea lor se aleg, se formează și se orientează exclusiv de către națiunea rusă, în toată unitatea și diversitatea ei, pentru atingerea bunăstării materiale, a libertății și echității tuturor cetățenilor, grupurilor sociale și popoarelor care o formează“[7].
Tot acest demers de teoretizare al lui Surkov nu face decât să îmbrace, într-un limbaj pompos, ideile mai clar prezentate în conferințele din 2006. Sunt cam aceleași elemente, puse într-o altă ordine: „concepția democrației suverane pretinde să exprime forța și demnitatea poporului rus, prin dezvoltarea societății civile, unui stat solid, unei economii capabile să facă față competiției economice și unui mecanism eficient de influențare a evenimentelor internaționale“[8].
În fapt, Surkov argumentează faptul că democrația suverană e o formă superioară de democrației care se deosebește de celelalte prin conducerea (liderstvo) intelectuală, elita ei unită, economie deschisă „orientată național“ și capacitatea de a se apăra. Prioritățile sunt următoarele: solidaritate civică capabilă să prevină ciocnirile sociale și militare; o societate liberă nu va tolera sărăcia de masă și nici o inechitabilă distribuire a veniturilor sociale; cultura ca organism de influență intelectuală, unde Rusia va trebui să aibă un mesaj puternic și distinct, atractiv în formă și pe un ton just; trebuie să-și afirme propriile poziții în filosofie și discursurile socio-politice cu Occidentul; educația și știința ca sursă de competitivitate; mobilizarea intelectuală pentru dezvoltarea unor domenii de perspectivă, accesul la resursele științifice și tehnice ale marilor economii; asimilarea celor mai noi realizări ale cercetării și culturii să devină un obiectiv principal al școlilor și universităților și politicii externe și cooperării internaționale stiințifice și industriale[9].
Promovarea în spațiul public a conceptului de democrație suverană a durat doar doi ani, 2006-2007. După alegerile parlamentare din decembrie 2007, cuvântul democrația, suverană, controlată sau în orice fel, dispare de pe buzele demnitarilor. Nu se mai înregistrează tentative de a defini regimul politic.
Surkov începe să scrie versuri pentru interpreții de muzică rock și romane cu cheie sub pseudonim.
Instructorul de arte marțiale, de la începutul anilor ’90, angajat bodyguard de Hodorkovski, al cărui director de publicitate devine mai apoi, pentru a ajunge la Kremlin, în ultimele luni ale președinției lui Elțin, unde participă la operațiunea „succesorul“, de transfer al puterii către Putin, în anturajul căruia nu doar că supraviețuiește, ci își consolidează an după an influența, a fost considerat Rasputin-ul noului regim. Pe drept cuvânt, excentricul Surkov chiar a fost eminența cenușie a Administrației Prezidențiale a Rusiei, nu degeaba fiind poreclit „păpușarul“. Tocmai când se părea că steaua lui apune, ocuparea militară și anexarea Crimeei, proiectul Novorossiia, războiul din Donbass l-au readus în anturajul imediat al lui Putin, care avea nevoie de abilitatea de intrigant a lui Surkov, îndelung exersată în nordul Caucazului.
Sunt de reținut câteva teme prezente în mai toate intervențiile publice ale lui Surkov pe marginea democrației suverane. Ideologul Kremlinului n-are nici un dubiu, Rusia este și trebuie să rămână o democrație. Suverană sau altfel, e deja secundar, important este că Surkov vede prezentul și viitorul Rusiei exclusiv ca un stat democratic. A doua idee, prezentă ca un fir roșu în toate discursurile, este urgența modernizării Rusiei, de parcă supraviețuirea ei depinde de capacitatea de a se moderniza. Al treilea lucru menționat cu obstinație: creșterea competitivității, mai ales a celei economice. În sfârșit, al patrulea, promovarea echității pe arena internațională, pe care Rusia trebuie să rămână activă, să fie respectată și să influențeze cursul evenimentelor, în beneficiul ei.
Din februarie 2006, de la ședința cu activiștii partidului Rusia Unită, până în vara 2007, cu ocazia dezbaterii în Consiliul Științific al Institutului de Filosofie de la Moscova, al Academiei Ruse de Științe, democrația suverană à la russe, propusă de Surkov, devine cu fiecare lună care trece tot mai antioccidentală. Dacă, inițial, ideologul Kremlinului insista pe ideea că Rusia e parte a lumii democratice occidentale, după un an și jumătate, accentul se mută pe faptul că Vestul operează cu standarde duble față de Rusia și chiar complotează împotriva ei.
Cum se explică această schimbare de atitudine? Ce s-a întâmplat între februarie 2006 și iunie 2007, încât să contorsioneze atât de dramatic suverennaia demokratiia?
La începutul anului 2007, discursul președintelui Putin la Conferința pentru securitate de la Munchen[10] marchează un moment de cotitură în politica Rusiei. Este un atac de nimic anunțat la adresa NATO și a SUA. Washingtonul este acuzat că vrea să creeze o lume unipolară, unde să dicteze singur. SUA sunt mai rele decât regimul dictatorului Saddam Hussein, Putin argumentând cu numărul de victime ale războiului incomparabil mai mare decât cel al poliției secrete irakiene. Robert Gates și Jaap de Hoop Scheffer, secretarul Apărării și secretarul general al NATO, șocați de cele auzite, abia dacă pot să riposteze.
Nimic după februarie 2007 n-a mai fost ca înainte în relația dintre Putin și Occident. Aparențele pe care demnitarii ruși le păstraseră până atunci, în relația cu Vestul, deveniseră dintr-o dată un balast de care s-au grăbit să scape. De vreme ce părerile occidentalilor nu mai interesau Moscova, Kremlinului îi devenise egal dacă Rusia era considerată o democrație, autocrație sau dictatură. De unde și ușurința cu care au renunțat să mai utilizeze conceptul democrație suverană sau pur și simplu democrație. Nu pentru că erau conștienți de faptul că el nu corespunde realităților din Rusia, ci pentru că trendul era de respingere a valorilor Vestului.
Rezultatul: un regim hibrid, fără direcție, fără valori, despre care se pot spune tot felul de lucruri și imediat opusul lor.
Realitatea de nedefinit din Rusia a fost poate cel mai bine surprinsă de Peter Pomerantsev. Spre deosebire de URSS, în Rusia de astăzi,
„scena se schimbă tot timpul: țara este dictatură dimineața, democrație la prânz, oligarhie la cină, în timp ce în culise companiile petroliere sunt naționalizate, ziariștii omorâți, miliarde sifonate în străinătate. Surkov este dirijorul întregului spectacol, sponsorizând «capete rase», la un moment dat, sau sprijinind grupuri pentru drepturile omului în secvența următoare. Este o strategie de putere centrată pe ideea confuzionării oricărei opoziții, o schimbare permanentă a formei imposibil de oprit, pentru că este imposibil de definit[11]“.
*NOTA CONTRIBUTORS.RO:
Acest articol face parte dintr-un dosar mai amplu, pe care l-am numit provizoriu Declinul Democrației.
Comentatorii politici apreciază că de un deceniu încoace, mai precis de la izbucnirea crizei financiare, calitatea democrației s-a deteriorat în lume. Procesul n-a fost generat de criza economică, iar Putin și Erdogan au ajuns la putere în Rusia și respectiv Turcia, cu mult înainte de izbucnirea crizei. Însă, criza economică are cu certitudine o contribuție la extinderea zonelor în care exercițiul democratic are tot mai mult de suferit. O revoluție în comunicare, datorită în primul rând rețelelor sociale, a modificat dramatic regulile de funcționare ale spațiului public și felul de a face politică.
NOTE________________
[1] Peter Pomerantsev, „Putin’s Rasputin“, în London Review of Books, vol.33, no. 20, October 20, 2011, pp. 3-6; Idem, „The Hidden Author of Putinism. How Vladislav Surkov invented the new Russia“, în The Atlantic, Nov. 7, 2014, https://www.theatlantic.com/international/archive/2014/11/hidden-author-putinism-russia-vladislav-surkov/382489/ (accesat la 15 septembrie 2018).
[2] Vitali Tretiakov, Diagnoz: upravleaemaia demokratiia, „Nezavisimaia gazeta“, 13.01.2000.
[3] Suverenitet – eto politiceski sinonim konkurentosposobnosti, 22.02.2006, Edinaia Rossiia. Ofițial’nîi sait partii.
[4] Nașa rossiiskaia model’ demokratii nazîvaetsea „suverennoi demokratiei“, 28.06.2006, Edinaia Rossiia. Ofițial’nîi sait partii.
[5] Demokratiia dlea Rossii – Rossia dlea demokratii, otv. red. A.A. Guseinov, Moskva, IFRAN, 2008, 87 pp.
[6] V. Iu. Surkov, „Nationalization of the Future: Paragraphs pro Sovereing Democracy“, în Russian Studies in Philosophy, vol. 47, nr. 4 (Spring 2009), pp. 8-21; Idem, „Commentaries on the Discussion of ‘Paragraphs pro Sovereing Democracy’“, ibidem, pp. 85-96.
[7] Idem, Demokratiia dlea Rossii – Rossia dlea demokratii, p. 72.
[8] Ibidem, p. 73.
[9] Ibidem, pp. 80-81.
[10] Transcript. Putin’s Prepared Remarks at 43rd Munich Conference on Security Policy, http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/02/12/AR2007021200555.html (accesat la 15 septembrie 2018).
[11] Peter Pomerantsev, „Putin’s Rasputin“, p. 5.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Eh, Armand, umom Rassiu ne paniat’. De-aia tre’ sa stai cu ochii pe ei ca pe butelie, oricum coerenta ideologica la ei are termen de injumatatire de cativa ani, daca… Dar noi avem probleme acum, referendumul bate la usa, chestii….
„discursurile ideologului șef al Kremlinului nu circulă nici măcar printre experți”.
Asta crede autorul. Oricine se crede si se vrea expert in probleme rusesti se apuca de invatat limba rusa. Cat despre serviciile secrete se cauta analisti ce vorbesc limba rusa sau alte limbi mai exotice ( a se vedea pentru serviciile canadiene https://www.canada.ca/en/security-intelligence-service/corporate/csis-jobs/available-jobs/foreign-language-communications-analyst.html )
dodoi, serios? Armand vorbeste o rusa de sta matza’n coada (sau koshka, as it were). Desprece vorbiti? In Romania sunt o mana de oameni (adica, cel mult cinci) care ‘vad’ rusia, Armand e probabil cel mai bun dintre ei, poate si fiindca si-a facut din asta o meserie.
În Rusia nu a fost democrație decât în perioada Rusiei Kievene. În rest a fost (pseudo)democrație militară. Pentru a clarifica conceptul, trebuie să îi vedem evoluția. În Antichitate, democrația însemna boulos – adunarea cetățenilor cu drept de vot, drept conferit de capacitatea de a purta arme și a apăra polis-ul, orașul-stat. Odată cu apariția imperiilor – persan/ahemenid, alexandrin-elenistic și roman, care au impus armata profesionistă, democrația a dispărut. În Evul Mediu a revenit democrația militară, dar sub forma feudală – deși țăranii și târgoveții puteau purta arme și erau obligați să o facă în eventualitatea unui război, drepturile lor cetățenești erau restrânse și opționale (în cadrul Stărilor Parlamentelor) iar capacitatea de decizie aparținea în exclusivitate nobilimii și mai târziu, în absolutism, regelui.
Acest sistem de organizare socială – pseudo-democrația militară – s-a păstrat PERMANENT în Rusia. Chiar și tentativele decembrismului (născut din contactul rușilor cu Franța napoleoniană înfrântă) și ale menșevicilor au eșuat în bolșevism – aceeași pseudo-democrație militară, de data asta războiul fiind nu teritorial, între entități politice clasice/state, ci între clase sociale. Mentalitatea ”cetății asediate” s-a păstrat eficient în Rusia, dispărând temporar doar între prăbușirea URSS și instalarea regimului putinist.
Acest „cadru mental/mindset” al „cetății asediate” este tipic rusesc, dar importat și la noi, unde dușmanul este reprezentat de statul paralel (un construct artificios fără definiție reală, permițând încadrarea oricui este împotriva lui Dragnea/PSD), multinaționalele (burghezia asupritoare străină, similară iudeo-plutocrației din comunism), Soroș(ăla răul și străinul), și în ultimă instanță, UE (care vrea să ne facă colonie). Teoria „România-colonie” este foarte convenabilă, ba chiar reală, dar România de fapt nu este colonia UE, și chiar a PCR-FSN-PSD, a burgheziei roșii perpetuându-se la putere și plecând cu bogățiile în afara graniței – vezi cazul lui Mazăre-Madagascareanu sau a Elenei Costa-Ricane; sperăm și a lui Dragnea-Elvețianu (că și așa îi plac lui fabricile de ceasuri; poate că are un motiv mai solid, adică „acolo sunt banii dumnealui”!)
În fond elita rusească a exportat permanent câștigurile realizate, tratându-și propria țară ca pe o colonie, cu excepția perioadei comuniste, când oamenii obișnuiți vroiau să plece din țară; câți știu că în URSS existau pașapoarte interne, care limitau drastic libera circulație în interiorul URSS.
dar orasele medievale italiene (ex. Venetia) in care armata era formata din cetateni, nu erau democratzii ??
In opinia mea de-a lungul istoriei, entitatile s-au organizat democratic acolo unde au avut de infruntat agresiunea altor entitati autarhice. Cel mai recent exemplu, care merita studiat, e Armenia care, prinsa intre doua entiati autarhice (Rusia si Azerbaijanul), capata reflexe democratice…vom vedea daca ve reusi. Depinde de media IQului cetatenilor.
Ba da, cu limitările timpului – de natură censitară, adică ce avere aveai. Acolo nu se punea problema pseudo-democrației militare, aveau soldați profesioniști, plătiți din impozitele cetățenilor (Veneția avea un imperiu comercial care cuprindea insulele de sud ale Greciei, foste posesiuni bizantine, și cetăți pe coasta Mării Negre; și făceau comerț, având monopol împreună cu genovezii, pe mărfurile turcești).
Pana sa-si permita sa angajeze soldati profesionisti, de la mic la mare, puneau ei mana pe arme..organizarea democratica le-a adus succesul. Singurul doge care a vrut puterea pentru el insusi are portretul fara imagine pe peretele signoriei..
…Continuare:
După prăbușirea URSS, a avut loc o scindare a puterii politice. Dacă înainte de prăbușire, nu exista putere economică propriu-zisă, fiind circumscrisă elitei partinice, după prăbușirea URSS apar două clase politice, două elite distincte: una administrativă, preluând puterea vechii structuri de partid, și una a proaspeților îmbogățiți. Și la noi s-a petrecut asta, prin scindarea FSN în PDSR și PDL/PD, dar fără o definire așa de clară a pozițiilor ca în Rusia.
Și clasa administrativă, care a fost marginalizată de oligarhi, și-a luat revanșa prin Putin…
Acum oligarhii nu mai lucrează la propria îmbogățire, ci la cea a țării, sau a lui Putin, că tot aia este…
„Washingtonul este acuzat că vrea să creeze o lume unipolară, unde să dicteze singur.” „Cum se explică această schimbare de atitudine? Ce s-a întâmplat între februarie 2006 și iunie 2007, încât să contorsioneze atât de dramatic suverennaia demokratiia”–> Ma intreb ce a cauzat aceasta reactie a Rusiei la adresa Occidentului. Ce s-a intamplat intre 2006 si iunie 2007, chiar inainte de schimbarile majore din lumea occidentala? Sa fi fost oare discursul lui Surkov o perdea de fum inainte de alegerile din Rusia creata cu scopul de a schimba impresia Occidentului asupra Rusiei si de a crea o imagine a unei Rusii care doreste normalitate in relatia cu Occidentul, care doreste stat de drept, justitie, deschidere spre lume, folosindu-se astfel de naivitatea Occidentului ? Sa fi fost gandit inainte de Putin tot acest scenariu? In urma cu cativa ani, am avut ocazia sa discut cu fostul reprezentant al Clubului NATO din Islanda din anii 80 care afirma ca Occidentul si SUA au avut incredere ca Rusia se va reforma profund dupa URSS si ca niciodata nu va mai putea sa ameninte vreun stat. Asadar, Rusia a profitat de increderea occidentului si de naivitatea liderilor occidentali, mai ales Bush care a semnat un acord de denuclearizare cu Rusia (Strategic Offensive Reductions SORT in 2002). Ulterior Obama a semnat STAR, insa bazele au fost puse de Bush. Acest fost general NATO spunea ca Rusia nu este capabila sa respecte tratate si poate deveni periculoasa oricand, lucru care se si intampla. Semnele au fost mai demult, iar scutul de la Deveselu precum si alte baze din est (Polonia) sunt rezultatul politicii imprevizibile rusesti.
Ce s-a intamplat intre 2005 si 2006?! Pretul petrolului incepe sa creasca. Rusia si-a platit grosul datoriilor externe si a devenit tot mai putin dependenta de creditorii externi. Un fost cancelar german ce acordase credite prefertinale Gazprom, devine angajat Gazprom la cateva zile dupa pierdrerea functiei de cancelar. Optimismul muscalesc era pana la ceruri si se parea ca politica lui Putin de a miza exclusiv pe exporturile de materii prime (precum Nigeria) era lozul castigator. Apoi Rusia depasise bariera psihologica a PIB-ului sau mai scazut ca cel al Olandei undeva prin 2005-2006 si parea ca va deapsi in cativa ani chiar si Italia :) Ceea ce pana la urma nu s-a prea intamplat.
Prabusirea pretului petrolului la inceputul anilor ’80 a avut o contributie majora la prabusirea URSS. Se vorbea chiar despre un targ secret intre Reagan si sauditi care ar fi acceptat cresterea productiei spre a prabusi preturile petrolului si incasarile URSS. Ce s-a intamplat apoi intre 2006 si 2007? Undeva prin 2007 pretul petrolului incepe sa creasca mult mai accelerat ca-n ceidoi ani precedenti, dupa peste 2 decenii de stagnare. Literlamente rezevele cunoscute scad. Se parea ca in 2007 se atinsese varful istoric al productiei mondiale de petrol si de acolo va scadea pana la epuizare. Se vehiculau tot soiul de scenarii apoaliptice cu petrolul epuizat complet intre 2015 si 2025. Evident ca asta provoaca o crestere solida a pretului si convingerea producatorilor (Rusia, Emiratele din Golf, Iran, Venezuela, etc.) ca de acum au insfacat Occidentul „by the balls” si ca acesta va juca de acum inainte dupa cum i se canta. Rusia devine primul producator mondial de hidrocarburi si incepe sa se vizeze stapana lumii. Ce a esuat URSS va reusi Putler. Obraznicia nu mai are limite. Rusia ataca Georgia si taie ocazional alimentarea Europei cu gaze naturale ca sa arate cine e jupanul. Butoiul de petrol ajunge la $100 si apoi prin 2008 chair aproape de $150. Mulahii din Iran juiseaza povestind despre spargerea in curand a barierei de $200/baril. „The world was going our way!” ca sa parafrazez titlul unei carti depre KGB si subversiunea ruseasca in vest.
Buba insa se sparge in 2008-2009 odata cu criza financiara ce a fost intr-o oarecare masura faviorizata si de cresterea exploziva a pretului energiei si a minereurilor. Criza duce la o prabusire rapida in 2009-20010 a pretului petrolului al $45-$60/baril – ceea duce Rusia aproape de colaps. Bursa rusa se inchide de mai multe ori pentur a evita colapsul total al economiei. Rusii cu bani is scot rapid dolarii si euroa din Rusia. Curtul dolarului se ridica la ceruri. Ptuin (premier dupa 2008) il bruscheaza in direct al TV pe miliardarul Depriaska sa platessca imiediat lefurile restante de luni bune ale mujicilor. Asta se execut spasit (e drept ca le-a platit partial si maimult in produse decat in bani). Armata rosie e „restructurata” – zeci mii de ofiteri se trezsc aruncati pe drumuri.
Apare apoi o alta problema ignorata de Rusia & Co.: Pretul tot mai mare al hidrocarburilor intre 2005 si 2009 face exploatarile de petrol si gaze de sist din SUA rentabile. Producatorii de petrol si gaze se limiteaza la a finanta (nu foarte generos insa) miscarile ecologiste din SUA si Eruopa care lanseaza tot soiul de absurditati si o propaganda violenta impotriva hidrocarburilor de sist. Campania esueaza. Teama de preturile insuportabile la petrol e mai puternica ca gargara iecoologista. Economia incepe sa-si revina cu greu dupa criza iar preturile incpe iar sa creasca. Insa de acum infrastructurea exploatrilor de sist din SUA e deja destul de dezvoltata. Primii carora le pica fisa sunt sauditii prin 2013-2014. Crezand ca petrolul de sist americane e nerentabil la sub $70/baril (ceea c era adevarat cu cativa ani inainte), ei maresc productia proprie ducand pretul petrolului spre $50/baril pentru mai bine de un an. Cmpania esueaza lamentabil. Tehnologia si infrastructura producitei de hidrocarburi de sist din SUA rezista fara mari probleme presiunii pretului. Producatorii arabi sunt loviti de scaderea preturilor. Rusia si Iranul ajung si ele la fundul sacului respectvi sa stranga cureaua pana le ies ochii din cap, iar Veenezuela pur si simplu se prabuseste…
Rusia acuză Washingtonul de ceea ce ea face sistematic; precum zice proverbul – hoțului de hoț i-e frică…
N-or fi americanii niște îngerași, nici rușii diavoli, dar între cele două capete ale scării, rușii sunt cu zece trepte mai jos decât americanii…..
„… în timp ce în culise companiile petroliere sunt naționalizate …”
Măcar sunt naționalizate, nu vândute pe mărgele de sticlă, ca în RO!
(Naționalizarea și independența alimentară a Rusiei sunt efectele embargourilor și sancțiunilor impuse ei. Rachetele hipersonice și războiul electronic sunt tot un efect, mai precis un răspuns.)
Criza economică și rețelele de pseudo-socializare nu au modificat „regulile de funcționare ale spațiului public și felul de a face politică”. Economicul a anulat politicul.
Nici nu puteți vorbi despre declinul democrației în țări care n-au funcționat niciodată democratic cu adevărat (RO, RU, BG, HU etc.). Despre eșecul instalării democrației în aceste țări, da, asta este altceva. Despre declinul democrației în vest, iarăși da, dintr-o mare nefericire.
Pe măsură ce liderii politici îmbătrânesc, nesiguranța îi face să apeleze la autoritarism. Într-o democrație matură, Trump nu ar putea să modifice constituția ca să obțină 4 mandate. În democrațiile originale europene, cancelarul german poate avea 4 mandate și nu comentează nimeni. De ce l-am blama pe Putin?
Ca să evităm o dispută inutilă: eu nu contest că democrația rusă e mimată, eu doar atrag atenția că democrația germană e și mai mimată. Rușii cei înapoiați l-au ales pe Putin președinte, într-o democrație de fațadă. OK, ăsta e nivelul lor. Însă nemții cei avansați și-au ales cumva președintele sau primul ministru?
La nemti e mai complexa democratia de aia e si greu de priceput. Pe acolo e cu landuri, cu ministrii presedinti, las-o balta, ca iti innozi degetele.
Innodatul degetelor il stii din experienta? caci si in SUA sint state, 50, mai mari, unele, si mai complexe decit landurile.
Si? Vrei sa spui ceva? Spune! Nu te opreste nimeni! Deocamdata nu spui nimic.
@Dan_Bruma – nici nu știi câtă dreptate ai, de când ai reactivat identitatea asta pe forum: exact de la un land, de la Bavaria o să i se tragă înlocuirea lui Mutti în cel mult câteva luni. Și exact de la democrația de fațadă folosită la nivel federal. Pentru că ”bățul are întotdeauna două capete”, spunea bunică-mea.
Pai atunci mergi mai departe cu analogia! Asa cum Germania se va duce de rapa, landuri avand si neavand democratie federala, asa si UE se va duce de-a dura, natiuni avand si neavand nici macar notiunea de federalitate in idee, nemaivorbind de democratie federala. Dar uite ca plastilina europeana tine. Ce o tine legata? Pai interesul. Ce sa o tina. Si intr-o mare masura si cultura. Ceea ce Rusia nu prea are.
@Harald Statul in care guvernul lucreaza pentru cetatean si se teme ca va da socoteala pentru cea ce face inseamna democratie, iar statul in care cetateanul se teme de guvern si de actiunile incontrolabile ale acestuia se numeste dictatura, tiranie. Si asta pe scurt si pe intelesul tuturor.
@smaranda – exact pentru cetățean lucrează Steinmeier. Pentru cetățeanul de Kremlin. Iar Mutti la fel, exact ca și predecesorul ei, celebrul Schröder.
Nici măcar nu se mai ascund, ocuparea funcțiilor de cancelar și de președinte a fost negociată la vedere. Iar dacă electoratul nu are niciun cuvânt de spus, cum e cu ”dat socoteală”?
@ Harald Nu o poti compara pe Merkel cu Schroder . Exagerezi . Impingi discutia in derizoriu. Vorbim de democratiea pe care o primeste cetateanul (german, rus…) sau de dictatura lui Putin? Vorbim despre democratie sau despre relatii economice ruso germane?
Pentru stadiul in care se afla Rusia azi probabil ca „democratia suverana” este o aspiratie realista. Conceptul acesta a fost adoptat de catre politicienii rusi „desteptati” din iluzii dupa perioada Ieltin. Democratizarea reala, o Rusie-Stat de Drept, cu o economie liberala si prosperitate se poate realiza in timp, necesita o schimbare de mentalitati ce nu poate avea loc intr-o singura generatie ! Toate tarile iesite din comunism au probleme asta. Si „rezolvarea” reuseste pornind de la conditiile istorice, de la dezvoltarea – economica, sociala, culturala – avute de fiecate tara in momentul instaurarii comunismului. Este si unul dintre motivele pentru care comparatiile (ex.Cehia-Romania) nu-si au rostul. Iar cum Rusia a pornit foarte”de jos” si comunismul a durat mai mult decat in celelalte tari evident ca e nevoie de timp mai mult si de o politica interna inteleapta….
Si un atu important al Rusiei : rezervele de hidrocarburi ! Fara asta ar fi fost muuult mai greu !Si, citand-o pe Mama Bonaparte : numai de-ar tine …
Citiţ/citaţii şi articolul excelent din „Le monde diplomatique” despre „Quand la Russie revait d*Europe” din septembrie 2018 de Helene Richard ; din păcate nu ia în considerare bătălia dintre „les anciens(ţarismul, Ortodoxia, poliţia politică – de la OHRANA la KGB ) et les moderns” – de la Petru cel Mare la Gorbaciov .
Nu, mersi, foarte putin pentru mine din „democratia” asta. Probabil ca e buna de servit cu vodca. Eu prefer bourbonul. E interesanta bucata asta de fraza din „scrierile” tovarasului Surkov „libertății și echității tuturor cetățenilor, grupurilor sociale și popoarelor care o formează” Un lapsus edificator al autorului care tradeaza conceptia-i imperialista despre lume si nicidecum dorinta de „o ordine mondială echitabilă”
„Stanga” (sau, ma rog, cei care o compun si se revendica intim din aceste convigeri politice) mite intotdeauna. Confisca termeni, ii redefineste prin asa-zise „precizari” si propune „poporului” utopii care mai de care mai „luminoase”, „de aur”, „glorioase”. In fapt distopii criminale ambalate in „marul vrajitoarei” din Alba ca Zapada. Nici nu poate supravietui altfel – nici in state incipiente, nici in state „dezvoltate”. Evident ca face acelasi lucru si in asa-zisele „dezbateri stiintifice” pentru politologi, propagandisti sau alti „kulturnici de partid si de stat”. Pentru „stanga” democratia este intotdeauna „populara”, „manipulata”, „suverana” sau, de ce nu „adevarata”. Justitia este si ea intotdeuna „populara”, „sociala”, „de infaptuire a dreptatii”, „de mediu” si de ce nu „divina”.
Daca „stanga” le-ar spune oamenilor dintr-un bun inceput adevarul (si anume acela ca: „nu are niciun rost sa munciti cu scopul de a acumula valori, proprietati, bunuri de orice natura. NOI propunem o societate in care oamenii ca VOI,care dobandesc mai mult decat decidem NOI ca este necesar, just si moral, vor fi lasati fara ceea ce consideram NOI ca reprezinta un surplus fata de nevoile VOASTRE – evident stabilte de NOI. Pentru un „bun inceput” propunem sa va luam NOI tot ce aveti si sa va dam inapoi, in timp, cat consideram NOI just si drept ca este necesar.”) atunci „stanga” ar muri din punct de vedere politic fix intr-o generatie. Lesne de inteles de ce e nevoie de fix o singura generatie (ceea ce, de altfel, s-a si intamplat): pentru ca o noua generatie nu va accepta aceasta „propunere” politica si se va revolta impotriva arbitrariului si abuzului. In paralel, ceea ce s-a confiscat in prima faza, va ajunge sa se fi consumat. Nimic nou nu va fi pus in schimb. End of story.
Dupa aceasta prima experienta, „stanga” s-a reinventat. Nu mai propune „adevarul ideologic”. Propune tot felul de mistificari si redefiniri, care mai de care mai sofisticate, redefinind chiar binomul adevar-minciuna. Nu, nu, minciuna nu mai este minciuna. Este -pam, pam! – „adevar alternativ”. Contorsiuni logice, flick-flack-uri verbale, hocus-pocus lingvistic… tot bagajul de scamatorii si tot arsenalul de artificii este pus in opera pentru a „vinde” noua „stanga”
In loc de concluzie:
– „stanga” nord-coreeana este de fapt o noua religie valabila doar in „biserica marii familii Kim” (ideologic nord-coreenii comunisti au reusit performanta de a inlocui religia cu politica partidului comunist – icoana conducatorului, slujbe zilnice, mantre, inchinari, procesiuni si rugaciuni);
– „stanga” chineza este un capitalism de noua revolutie industiala care incearca sa stavileasca un „ev-mediu” social (un „inel” dezvoltat pe coasta si la granita – capitalism cu voie de la partid si tehnologie de la americani, care tine cu greu sub control un centru subdezvoltat, aflat cu secole in urma, permitand cu tzaraita tranzitia acestora din urma la civilizatia secoului XXI – sa nu se dileasca in masa si sa devina brusc „consumeristi”);
– „stanga” cubaneza si „stanga” venezueleana sunt regimuri clasice de stanga aflate in faza terminala (resursele confiscate s-au epuizat – nimic nou pus in schimb);
„Alta intrebare”… ;)))))
Excelent! Și „dreapta”?
Dreapta nu știe ce face stânga… sau se face că nu știe, cel puțin în România, unde alianța nefirească între una și alta a înflorit în USL….
Pentru dreapta e mai simplu. Pentru ca te lasa cat de cat sa-ti faci viata. De asta e aproape natural sa fii de dreapta.
„Dreapta”este tot ce NU este „stanga”. In primul rand, „dreapta” – asa cum s-a definit odata cu aparitia „stangii”, ca o pozitie pe scala ideologica – reprezinta „rezistenta” omeneasca in fata unei monstruozitati, initial conceptuale, ulterior dovedita apocaliptica. „Dreapta” este reactia organismului social in fata infectiei.
S-a spus de multe ori ca „stanga” este un fel de cancer social si politic. S-a mai facut o analogie a „stangii” cu ciuma. Eu cred ca, de fapt cea mai buna analogie este cea cu diabetul (daca e sa ramanem in domeniul medical). In timp ce „stanga” este un „ucigas tacut”, care se infiltreaza parsiv in organismul social (promitand numai lapte si miere), „dreapta” este sistemul medical. „Stanga” distruge, incet, incet, toate organismele sociale, toate echilibrele interne ale uni stat (atunci cand nu o face „revolutionar” prin crime in masa) exact la fel cum diabetul distruge incet, incet toate organele interne ale organismului uman. Si stii ce iti ia prima data diabetul, daca nu il descoperi la timp? Iti ia vederea. Se cheama „retinopatie diabetica”. Si stii cum poate fi oprit diabetul? Numai descoperit la timp si numai prin EDUCATIE. Pfiii!? Ca sa vezi!? Exact ca in viata sociala. Numai prin educatie. Pentru ca, odata instalat diabetul nu mai poate fi tratat. Poate fi tinut sub control, poti sa traiesti dar niciodata ca inainte de a afla ca ai diabet.
Apoi, „dreapta” a creat si creeaza. Continuu. Progres. De la industrii si tehnologii, pana la concepte filozofice, arta si sisteme extrem de complexe matematice, fizice si chimice. Internetul pe care il foloseste cu atata frenezie astazi „stanga” ca sa DISTRUGA „dreapta” este o creatie a „dreptei”. Si asta nu e nici pe departe tot. Roboti, drone, masini, calculatoare, telefonie mobila, industrie alimentara si de toate tipurile: aerospatiala si aeronautica, navala, comunicatii electronice etc, etc, etc… – TOATE acestea si multe, multe altele sunt CREATII ale „dreptei”.
Ma distrez in sinea mea intotdeauna cand vad cate un maimutoi din asta de „stanga” cum jinduieste si el (ca si el e om, sarmanul) la Mercedesul nemtesc (sau macar la un Mustang american, ori Lexus japonez) si nu pot sa nu remarc ce fiinta ipocrita este omul in cele mai multe dintre situatiile vietii. Apropos, ati observat in ce limuzina era Dodon (rusnacul ala care conduce Moldova) cand a dat camioneta aia peste „coloana oficiala” in timp ce mergeau pe o ulita (ca autostrazi face „decat” „dreapta”)? Era intr-un Mercedes amaratul. Daca n-ar fi fost Mercedes ci Jiguli sau Lada, era oale si ulcele acum..
Da, da… stiu, „lasa ca si dreapta a omorat negri (sau indieni)”. Fac doar expeditiv cateva precizari: in primul rand ca, pe vremea aceea, nu existau nici „dreapta” nici „stanga”. Pentru ca nu exista „politica de mase”. Tot revolutia industriala a adus-o si pe asta (drepturi civile etc.) Si apoi, ca sa inchei. „Dreapta” este umana. Adica este omeneasca. Face si greseli. Unii sufera in societatile administrate de „dreapta”. Exista nedreptati, greseli, crime si catastrofe in orice societate. Dar „dreapta” NU le comite cu intentie, programtic (cum face „stanga”) „dreapta” nu le proclama ca „necesare” pentru atingerea unui iluzoriu „standard mai inalt”, iar cand „dreapta” minte o face pur si simplu uman (uneori n-are loc de intors, alteori evalueaza gresit ca oamenii nu pot „duce” adevarul – „you can’t handle de truth” – EXACT cum face fiecare om in parte in viata lui personala), nu ticalos asa cum face „stanga”. Sa ma scutiti cu teoriile conspiratiei, „state paralele”, Grupul Bilderberg, franc-masonii si bubulii. Nu cumpar prostiile astea.
„Stanga” minte si dsitruge. „Dreapta” apara si construieste.
„Stanga” este iadul pe pamant vandut drept „raiul maselor proletare”. „Dreapta” este acel ceva care devine aspirational pentru orice om care are un tel in viata.
„Stanga” este o putoare care da tot timpul vina pe altcineva pentru faptul ca nu face nimic cu viata ei. „Dreapta” este orice om care cauta mereu sa devina cea mai buna versiune a sa.
Pe langa faptul ca este cel mai mare, ca suprafata, stat din lume, ca dispune de cvasitotalitatea resurselor de orice fel, in cantitati uriase, Federatia Rusa are o populatie care include cca. 190 de nationalitati, acoperind toate rasele umane (mai putin cea neagra) si avand o diversitate religioasa neegalata. Aceasta cuprinde ABSOLUT TOATE tipurile si formele de religie din lume, incepand cu animismul unor populatii ce inca mai traiesc in epoca fierului (protejate prin legi generate de Academia Rusa/Sovietica inca din sec. XIX), pana la toate monoteismele existente, basca ateismul stiintific.
Avand in vedere doar cele cateva elemente de mai sus, extrem de succint expuse, crede cineva cu sinceritate ca unei astfel de hiperdiversitati etno-mentalitare i se poate aplica un regim democratic de tip occidental, eficient si durabil, care sa mentina Rusia integra si functionala???
Și cu toate astea, abia egalează PIB-ul Italiei, nu cel mai dezvoltat stat european…. Dictatura nu priește nici unui stat, chiar dacă acesta are bogății absolut incomparabile cu ale altui stat – Japonia s-a ridicat la rangul de putere economică mondială, deși nu avea practic nici unul dintre atuurile Rusiei/URSS.
… crede cineva cu sinceritate ca unei astfel de hiperdiversitati etno-mentalitare i se poate aplica un regim democratic de tip occidental, eficient si durabil, care sa mentina Rusia integra si functionala???
Daca in UE vor continua sa vina milioane de refugiati (mi se pare ca asta e termenul corect politic) din toata lumea, asa cum se intimpla de citiva ani, de cind democrata (asta trebuie sa fie termenul corect politic) Merkel a hotarit ca in UE poate sa vina oricine, de oriunde, fara pasaport, fara viza, fara acte, in 3-4 ani hiperdiversitatea etnomentalitara a UE o depasesete pe cea a Rusiei.
Pai, pentru noi, o stiu deja si copiii de la gradinita, diversity is our strength, iar pentru rusi o belea care face necesara dictatura? Asta pretinzi?
Ori vrei sa zici ca in UE se va instaura dictatura, la fel ca in Rusia, pentru a putea fi mentinuta integra si functionala???
Ori, daca pastram democratia, se alege praful de integitatea si functionalitatea UE???
Pina la urma, e sau nu e „diversity is our strength” o lege a fizicii???
@Klopo_Tare. Nu dimensiunea comparativa a PIBului Rusiei era de mentionat, ci diversitatea si proportiile resurselor existente, administrate de un mozaic etnocultural mult prea divers. In alte state, cu mare diversitate, dar si adversitate etno-religioasa, guvernarile sunt autoritariste (China, Indonezia, lumea islamica pre 1990, URSS) sau este haos (lumea islamica post 1990, Africa). In plus, unele state UE au inceput sa se planga de autoritarismul si interventionismul Bruxelles-ului…
@Babylon Bee. Hiperdiversitatea compozitiei etno-religioase in Rusia se refera la NATIVI in acele teritori, prezenti de sute de ani, nu la fluxuri de IMIGRANTI in Europa de data recenta (1950+). Deci argumentul tau nu este valid. Cat priveste „Diversity is our strenghth”, este un punct de vedere controversat si e mai mult o expresie gen wishful thinking.
Deci argumentul tau nu este valid.
Daca spuneti Dumneavoastra, Domnule…
Dar, asa intr-o doara, daca tot am pierdut disputa polemica cu Dumneavoastra (de unde era sa stiu ca dau peste un intelectual atit de iscusit?), mai lamuriti-mi o chestie: in UE avem 28 de state cu nativi in ele, in fiecare stat avind mai multe etnii zacind acolo de sute de ani. Asta nu se pune? Nu e ca la rusi? Unde gresesc? 28++ < 190? Asta e? Care e limita stabilita de oamenii de stiinta de la care, in sus, apar probleme?
Toata lumea stie ca Germania a importat muncitori turci si kurzi, mai ales in constructii, inca de prin 1950-60. Care nu s-au integrat deloc, ci s-au ingramadit in enclave. Asa fac si noii musulmani care au inundat in ultimii 30 de ani Europa, si cei care continua sa vina. Se enclavizeaza, nu se integreaza. Asa fac si alti imigranti de alte religii decit cea crestina sau de alta rasa (asiatici, negri). Ce importanta are detaliul ca sint acolo doar de 50 de ani, nu de 500 de ani, din moment ce au exact acelasi comportament segregationist ca si cei din Rusia?
Sa nu uit sa Va multumesc pentru ca mi-ati explicat ce e cu lozinca "diversity is our strength". Muream prost.
@Babylon Bee. Ti-am raspuns la „tu” cu „tu”. Nu vreau neaparat sa te lamuresc, ci sa fiu mai bine inteles. Cand am mentionat situatia Rusiei si eventuala compatibilitate cu democratia de tip occidental, am avut in vedere atat numarul imens de etnii prezent intr-o singura entitate statala continua de secole (Imperiul tarist, RSFS Rusa si acum Fed. Rusa), cat mai ales diversitatea etno – religioasa si culturala a acestora, care exista tot de secole si nu a fost compusa recent, ca efect al fluxurilor imigrationale postbelice, ca in Europa.
Totodata, vreau sa subliniez ca nu exista democratie, ci democratii, cu elemente specifice fiecarui stat sau regiune. Concret, tipul de democratie din Suedia difera de cel din Iraq, acesta difera de cel din Nigeria sau Argentina, cel din SUA de cel din Franta etc. Intr-un anumit sens, fiecare democratie este „originala” ;)
@Babylon Bee Sincer m-au trecut niste fiori cand am citit aceste cuvinte:
„Ori vrei sa zici ca in UE se va instaura dictatura, la fel ca in Rusia, pentru a putea fi mentinuta integra si functionala???
Ori, daca pastram democratia, se alege praful de integitatea si functionalitatea UE???”
Stau si ma intreb daca nu cumva dorinta de hegemonie a unor state UE (precum Germania) va duce la transformarea UE intr-o mare dictatura, intr-un sistem monstruos ? Deja se prefigureaza aceste lucruri in estul Europei, in Polonia, Ungaria, Romania, Italia. Ar putea UE sa sufere o astfel de transformare, dintr-un proiect politic linistit sa devina unul hidos bazat pe dictatura?
Când se vorbește de dictatură, se face o enormă confuzie. Da, un stat poate fi nedemocratic, dar nu neapărat o dictatură – asta ține de tipul statului. De exemplu, vorbim acum de trei state/entități politice: 1. Statele Unite ale Americii, 2. Rusia, 3. Uniunea Europeană. Fiecare este un alt tip de stat: SUA, un imperiu comercial concretizat într-o uniune de state , Rusia, un imperiu clasic (militarist-administrativ) camuflat într-o uniune, și UE, un imperiu birocratic în devenire, deocamdată o confederație cu reguli destul de laxe.
Dacă în Rusia dictatura este regulă (mă rog, motivele sunt mai mult decât discutabile, din punctul meu de vedere este o chestie socio-culturală, daddy dyadya sau daddy issues), în SUA și UE vorbim de oligarhie/plutocrație și birocrație – dictatura este respinsă din start tot datorită motivelor de natură socio-culturală (revoluții, democrație mai apropiată de cea ideală).