“ Democraţia liberală a murit!” Enunţul lui Viktor Orban este mai mult decât o constatare, este profesiunea de credinţă a unui politician care a devenit un inamic declarat şi programatic al democraţiei constituţionale. Vocea sa face parte din seria de voci ce afirmă existenţa unui moment istoric aparte, ce impune regândirea nu doar a instrumentelor de guvernare, ci şi a temeliilor ordinii internaţionale. Asemeni comuniştilor şi fasciştilor interbelici, Viktor Orban îmbracă mantia profetului, anunţând naşterea unei alte lumi. O lume care să regrupeze naţiuni puternice, neîncovoiate de finanţa internaţională şi dedicate regenerării prin autarhie şi conducere patriotică. Proiectul său se întâlneşte cu cel pe care îl ilustrează, în varii forme, Turcia, China sau Rusia: numitorul comun al acestor experimente în autocraţie şi naţionalism este ostilitatea, implacabilă, faţă de pluralism, ca şi ataşamentul pentru monolitism şi xenofobie.
Misionarismul anti-democratic al lui Viktor Orban este încă un semn că istoria umanităţii se îndreaptă pe făgaşul, familiar şi dramatic, al confruntării cu tirania. Autocraţiile care se ivesc sunt proteice şi polimorfe. Ele se pot revendica de la moştenirea stângii revoluţionare, ( este cazul Americii Latine) sau de la himerele etnocraţiei ( este cazul Ungariei de astăzi). Ele pot fi urmaşele visului castrist sau un produs de sinteză al hibridizării ţariste a ordinii sovietice. Ceea ce le uneşte, dincolo de irelevante demarcaţii ideologice, este vocaţia revoluţionară de a ataca, concertat şi deschis, edificiul întemeiat pe domnia legii şi pe capitalism. Pentru dreapta ca şi pentru stânga extremă, inamicul este comun. Autarhia economică se poate justifica prin apelul la egalizarea socială sau prin manipularea pasiunilor tribale. Demonizarea opoziţiei nu este un accident, ci expresia unei convingeri de adâncime- naţiunea nu poate supravieţui decât dacă este unită, pregătită să facă faţă asaltului internaţional. Lupta cu finanţa globală, cu Statele Unite, iată fundalul pe care se plasează politicile noilor autocraţii.
Versatilitatea autotarismelor îşi are limitele ei. O privire lucidă poate pătrunde în adâncurile unor regimuri ce pretind a vorbi în numele naţiunilor, doar spre a institui o formă contemporană de sclavie. Controlul asupra media, criminalizarea criticii, retorica agresivă sunt elementele ce conferă acestei alternative iliberale şi tiranofile o identitate precisă şi inconfundabilă. În Europa Centrală, dezbaterea în jurul democraţiei a încetat să mai fie una intelectuală. Solidaritatea ideologică dintre Orban şi Putin este expresia acestui nou timp al încercărilor. O internaţională a autoritarismelor este pe cale să se constituie,sub ochii noştri.
Dincolo de zgomotele politicii interne, un sunet al istoriei se poate auzi şi la Bucureşti. Democraţiile pot muri, ucise de cei chemaţi să le apere. Libertăţile pot fi îngrădite, cu acordul maselor fanatizate. Destinele pot fi din nou mutilate, în numele religiilor politice ale urii. Libertatea este alternativa la sclavie- să afirmăm acest adevăr doar în aparenţă modest, în faţa cântecului de sirenă al noilor tiranii care ne înconjoară.
Trist.
Mai ales ca se intimpla in imediata noastra apropiere si ai nostri concetateni maghiari nu au in cap decit „autonomia”.
Cred ca ar trebui spus MAI clar si MAI raspicat STOP!
Din pacate problema este ca vocile acestea nu sunt intotdeauna sunt cele ale liderilor – si ma gandesc la liderii din UE si din USA!
Democratia liberala NU A MURIT! este adevarat ca este vocea mea care articuleaza aceste cuvinte, dar poate ea opri urletele venite din noua jungla?
Sclavia nu înseamnă doar suferință. Există suferință care formează, înnobilează, mîntuie. Sclavia irosește (iar democrația liberală pune în valoare) cele mai utile calități ale oamenilor, cele care contribuie în cea mai mare măsură la confortul și puterea unui om sau ale unei societăți: intelectul, discernămîntul, creativitatea.
Fără democrația liberală, fără responsabilitatea individuală pe care o impune, sîntem condamnați la prostie, la ineficiență și la repetarea erorilor. De aceea, asumarea valorilor democrației liberale este singura pavăză verificată a liniștii și siguranței noastre și a celor apropiați nouă.
Am simțit nevoia să fac aceste precizări nu pentru Ungaria sau pentru Rusia. unde, deocamdată, pare să fie prea tîrziu,
Budapesta mi s-a părut întotdeauna a fi un cartier al Moscovei așa că nu mă miră.
Ce nu înțeleg, însă, este de ce oamenii aceștia nu își pun în practică ideile politice la ei acasă? De ce trebuie să le suporte toți consecințele? Cine le permite?
Democrația liberală a murit? Trăiască democrația liberală! Ce encomiasme de parastas! Cum rămâne cu doctrina populară? Parcă era vremea ei, pe ultimile zvâcniri al liberalismului?…Ori, despre morți, numai de bine!!!
:-)
Umanitatea nu se confrunta cu totalitarismul ci umanitatea este uneori totalitara.
Cetatenii nostri nu sunt animati de idealuri de liberalism ci numai de parvenire. Daca liberalismul ii ajuta atunci sunt liberali, daca vre’o ideologie totalitara ii ajuta atunci sunt fascisti, comunisti sau orice altceva. Ei vor urma calea cea mai usoara. E democratie (inca) si sunt liberi sa isi urmareasca propriul interes chiar daca asta merge impotriva propriilor lor drepturi. Dupa aceea vor regreta poate (mai mult sau mai putin ipocrit).
Asta e democratia… emancipare fara integrare. Cuvantul obligatii este ostracizat si fiecare vrea sa fie respectat atunci cand face „ce vrea muschii lui”. Obligatiile devin cheltuieli, iar marketingul politic scoate la suprafata tot gunoiul social de care il are societatea.
O lume liberala are nevoie de cetateni liberi nu de „amploaiati”. Cu amploaiati sustii alte sisteme politice.
Liberalismul a murit intr-adevar acum multa vreme. El a murit o data cu Imperiul. Ceea ce a fost dupa a fost numai o criza si o specula permanenta de care au beneficiat ideologiile radicale.
Noi nu avem o extrema dreapta (inca) dar asta nu inseamna ca liberalismul traieste ferice la noi. Numai daca vedem elucrubratiile dreptei realizam repede cat de departe suntem de liberalism. Nu mai vorbesc de acel partid care are o oarecare omonimie cu liberalismul.
da… secolul 20 nu s’a sfarsit… inca gandim in termeni etnici, nationali, &c.
ora, ziua, anul mortii democratiei liberale ?! cind castelul the nisip (the house of cards) s a darimat ? cind banditii bancari care jefuisera populatia cu nerusinare cerseau ajutorul statului (de fapt banul contribuabilului) ? cind economia bubuia pe bani tipariti, speculatie si amanetarea viitorului nimeni n a scos o vorba. era bine. ti se indesa micul pe git si rigiiai de bere la pet. dupa ce te ai trezit din betie ai ramas fara democratie :)
Mai bine cititi si voi discursul in loc se comentati aiurea si nu va lasati manipulati.
https://translate.google.com/translate?sl=hu&tl=ro&js=y&prev=_t&hl=en&ie=UTF-8&u=http%3A%2F%2Fmno.hu%2Ftusvanyos%2Forban-viktor-teljes-beszede-1239645&edit-text=
Ceea ce vrea Putin sau Orban este cam ca betia. La inceput te simti bine. Chiar te vezi mai destept si mai frumos decat esti. Problema este a doua zi cand te trezesti din mahmureala.
Daca limitarea libertatii de exprimare nu va afecta economia, iar unii oameni vor accepta, situatia se va schimba, cand vor aparea primele probleme in economie. Cand te crezi destept, incepi umbli la preturile din economie si atunci vor aparea problemele. Vor incerca sa peticeasca problemele create.
Cea mai buna arma impotriva lui Putin sau Orban este sa ii lasi in pace (problema este ca s-ar putea sa nu te lase ei!).
Riscul mi se pare altul insa. Vor aparea si la noi sau in Polonia, mici Putini care vor incerca sa ii imite. Din fericire atat in Polonia cand si in Romania populatia nu prea ii inghite pe rusi.