joi, martie 28, 2024

Democrația secolului XXI: moartea unei lumi

Se cuvine să privim adevărul în față, ca niște oameni în toată firea: democrația liberală – așa cum o știm – a murit. Resurgența autoritarismelor, a suveranismului și a mișcărilor politice iliberale nu exprimă slăbiciunile actualului sistem democratic, ci dovedesc moartea acestuia. Metaforic vorbind, ele sunt precum viermii și muștele care se hrănesc dintr-un cadavru: însăși prezența lor demonstrează că ne aflăm în fața unui cadavru.

Atenție însă: nu democrația liberală a murit, ci doar acea formă a ei pe care o știm și care încă funcționa până relativ recent. Aidoma capitalismului, cealaltă formulă fundamentală a modernității, democrația liberală s-a dovedit extrem de rezilientă, fiind capabilă să se reinventeze odată cu fiecare transformare majoră a societății.

Democrația liberală de secol XIX a produs sistemul parlamentar, dar în societăți încă bazate pe privilegiu. După primul război mondial, democrația devine mai incluzivă, generalizând votul universal. După al doilea război mondial, drepturilor civile și politice li se adaugă drepturile economice și sociale, iar asta prespune, pe lângă parlamentarism și vot universal, și mecanisme publice de negociere între diferite grupuri sociale relevante. Treptat, acestor trăsături li se adaugă formule de cooperare transnaționale (care duc la apariția de actori politici noi, statele naționale începând să aibă o suveranitate limitată) și aducerea în prim-plan a drepturilor culturale (centrate preponderent pe identități individuale și de grup).

Aceasta din urmă a fost formula de democrație liberală pe care am cunoscut-o cam de prin 1980 încoace: o democrație parlamentară cu vot universal, cu mecanisme publice de negociere între grupuri sociale relevante, cu cetățeni înzestrați cu drepturi civile, politice, sociale, economice și culturale/identitare – totul în interiorul unor state cu suveranitate limitată.

Iar când vorbesc de „suveranitate limitată” nu mă refer doar la statele membre ale Uniunii Europene. Astăzi absolut toate statele fac parte dintr-o pletoră de organisme și organizații internaționale și transnaționale care impun reguli și standarde care, într-o formă sau alta, trebuie respectate de toate statele membre. Așa încât astăzi suveranitatea fiecărui stat este în realitate limitată.

Doctrina tare a suveranității naționale așa cum a fost ea dezvoltată în secolele XVII-XIX nu mai poate fi aplicată azi decât dacă un stat decide să se retragă din absolut toate organizațiile internaționale și/sau transnaționale din care face parte. Dar, pentru orice stat, o astfel de retragere totală ar fi catastrofală. Lumea este astăzi mult mai interconectată decât era cu două sau trei secole în urmă, așa încât orice tentativă de autarhism ar scoate automat un stat din fluxul dezvoltării globale, cu consecințe dramatice pentru locuitorii lui.

Câteva elemente au dus la criza – sau, cum am afirmat la început, la decesul – acestei formule de democrație liberală.

În primul rând, suveranitatea limitată presupune, în cazul acelor state care sunt și democrații, că suveranitatea cetățenilor în raport cu statul lor devine ea însăși limitată. Indiferent de partidul cu care votezi, odată ajuns la guvernare acesta va trebui să aplice și o serie de politici care rezultă din angajamentele internaționale ale statului, nu din voința cetățenilor.

Asta presupune, pe de o parte, înlocuirea parțială a politicii cu tehnocrația. O parte din politicile unui guvern provin în continuare din jocul politic democratic așa cum îl cunoaștem. Politicienii vor în continuare să reprezinte electoratul, deci să adopte politici derivate direct din voința electoratului. O altă parte din aceste politici sunt însă create și impuse de tehnocrații organizațiilor internaționale din care statul respectiv face parte.

Pe de altă parte, acest tip de tehnocrație suprapusă politicului golește parțial de sens însăși ideea de vot. Dacă, indiferent de partidul pentru care votezi, o parte dintre politici vor fi aceleași, fiindcă sunt impuse de tehnocrați suprastatali, asta înseamnă că a alege între partidul A și partidul B este până la urmă o alegere pur formală, care în realitate nu schimbă nimic (cel puțin pe anumite dimensiuni). Votul liber, elementul central al oricărei democrații liberale, își pierde practic substanța, cel puțin parțial, chiar dacă guvernele organizează în continuare alegeri libere.

Toate acestea sunt profund neliniștitoare pentru orice spirit democratic. Dar, repet, ele decurg direct din faptul că statele contemporane sunt, toate și în mod inevitabil, state cu suveranitate limitată – ceea ce presupune, în cazul statelor democratice, că suveranitatea cetățenilor față de guvernele lor devine ea însăși limitată. Cu alte cuvinte, în cazul statelor democratice cu suveranitate limitată, cetățenii pierd o parte din puterea lor politică. Un cetățean belgian sau american din 1921, de eemplu, avea mai multă putere politică decât un cetățean belgian sau american din 2021.

În aceste condiții, ideea că recuperarea suveranității depline – ceea ce azi numim „suveranism” – poate fi o soluție pentru recuperarea puterii politice depline a cetățenilor unui stat democratic poate deveni atractivă pentru unii – de unde și resurgența suveranismului, de la Brexit la Trump.

Un al doilea element care a dus la moartea actualei formule de democrație liberală îl constituie griparea mecanismelor de negociere colectivă în chestiunea drepturilor economice și sociale – elementul deliberativ adăugat democrației liberale tradiționale după cel de-al doilea război mondial.

Aceste mecanisme de negociere colectivă au fost create în timpul capitalismului industrial și au funcționat foarte bine (sau cel puțin rezonabil de bine) pe toată durata acestui tip de capitalism. Prin comparație cu prezentul, societățile de atunci erau mult mai simple. Era relativ ușor să-i organizezi pe muncitorii industriali în sindicate, pe induastriași în patronate și să pui cele două grupuri la aceeași masă.

Însă, odată cu trecerea de la capitalismul industrial la cel al serviciilor, lucrurile s-au schimbat dramatic. Societatea postindustrială, centrată pe servicii, este mult mai complexă și mai fluidă decât cea industrială. Spre deosebire de industrie, serviciile (care în prezent atrag grosul forței de muncă în societățile dezvoltate) sunt mult mai fragmentate și mai diversificate. Nu ai cum să-i organizezi pe lucrătorii din servicii în același fel în care îi puteai organiza pe muncitorii industriali. La fel, a devenit foate complicată și eventuala organizare a patronatelor din zona de servicii.

Din acest motiv, negocierile colective au devenit practic imposibile (sau cel puțin extrem de dificil de realizat), așa încât o parte din plasa de siguranță pe care acestea o asigurau pe vremea capitalismului industrial s-a evaporat.

Iar oamenii rămași și fără plasă de siguranță și cu mai puțină putere politică decât înainte pot fi foarte ușor capturați de lideri antidemocratici care pozează în politicieni anti-sistem.

În fine, al treilea element care a condus la moartea celei mai recente formule de democrație liberală îl constituie tocmai complexitatea fără precedent a societăților postindustriale, complexitate care s-a accentuat și mai mult odată cu trecerea la o economie bazată e cunoaștere (knowledge-based economy).

De la Kant și iluminiștii scoțieni încoace, presupoziția fundamentală a tuturor gânditorilor liberali a fost aceea că nu poți avea o societate liberală decât dacă toți membrii ei au același cadru de referință. Tocmai de aceea principalele instituții ale ordinii liberale au fost universitatea, parlamentul și presa. Universitatea era locul în care era gândit cadrul de referință, parlamentul – locul în care erau negociate diferitele aspecte practice ale cadrului de referință, iar presa – instrumentul prin care toate acestea ajungeau la publicul larg, pentru ca oamenii să știe cum să se coordoneze în public.

Cu alte cuvinte, gânditorii liberali considerau că, pentru a avea o ordine liberală funcțională, toți membrii societății, indiferent de diferențele dintre ei, trebuie să aibă o identitate comună. Această identitate comună a fost creată prin inventarea națiunii – și, într-un sens mai specific liberal, a națiunii civice. Integrarea cât mai multor oameni în cadrul de referință predefinit a dus la transformarea continuă a democrației liberale, până la punctul în care, spre sfârșitul erei industriale (adică, de dragul simplității, până prin 1970), (aproape) toți cetățenii unui stat democratic ajunseseră să fie incluși în cadrul de referință și să fie înzestrați cu drepturile civile, politice, economice și sociale specifice unei ordini liberale.

Însă, odată cu trecerea la lumea postindustrială, societățile au început să devină mult mai complexe, așa încât drepturilor de mai sus au început să le fie adăugate și cele culturale (centrate în principal pe identitatea individuală și de grup).

Dar identitățile sunt, prin însăși natura lor, fluide (de-a lungul unei vieți îmi pot conferi succesiv mai multe identități), complexe (fiecare individ și fiecare grup e, în realitate, suma mai multor identități, nu expresia unei identități unice) și disociative („eu” nu sunt „tu” și „noi” nu suntem „voi”). Astfel că centrarea pe identitate a dus, treptat, la erodarea cadrului comun de referință – până la punctul în care, azi, oamenii trăiesc mai degrabă în „triburi” (sau „bule”) decât în „națiuni”.

Pe de o parte, asta a însemnat că unele identități și-au pierdut privilegiile pe care le aveau anterior: bărbații în raport cu femeile, adulții în raport cu copiii, persoanele heterosexuale în raport cu cele LGBT, autohtonii în raport cu noii veniți și așa mai departe.

Pe de altă parte, fiecare astfel de „bulă” sau de „trib” a ajuns să aibă propriul cadru de referință. Sociologii continuă să-i întrebe pe oameni, în cercetările lor, dacă vocea lor contează. Dar, pentru respondent, sensul acestei întrebări s-a schimbat dramatic. Dacă, înainte, ea însemna „ești inclus în cadrul comun de referință?”, astăzi ea înseamnă „viziunea ta despre lume și viață este considerată la fel de legitimă ca a altora?”.

Unii spun că astăzi trăim în epoca post-adevărului. Mai corect, cred, este să spunem că fiecare tip de identitate își cere dreptul la legitimitate egală. Iar asta înseamnă că nu mai trăim într-o lume cu un cadru comun, predefinit, de referință, ci într-una cu cadre multiple și mereu schimbătoare de referință – până într-acolo încât membrii unui „trib” nu găsesc că au nimic comun cu membrii altui „trib”. Ideea modernă de națiune, inclusiv cea de națiune civică, s-a dizolvat într-o multitudine de identități mai precare și reciproc incompatibile.

Nu spun că e bine sau rău. Spun doar că așa arată lumea în care trăim astăzi. Această lume, în care unele identități își pierd privilegiul iar altele se simt încă oprimate sau ignorate (deci fără drept de legitimitate egală), este una în care curentele iliberale sunt libere să înflorească.

Avem așadar o furtună perfectă: cetățeni cu suveranitate limitată (fără drept real de decizie politică pe anumite teme), precarizați prin pierderea eficienței mecanismelor de negociere colectivă și cu identități fluide (unele pierzându-și privilegiile, altele rămânând ignorate sau oprimate) nu mai pot susține ordnea liberală pe care o știam.

Cu alte cuvinte, democrația liberală – așa cum o știam – a murit. Dar un alt tip de democrație liberală îi va lua locul, fiindcă democrația liberală se reinventează permanent, odată cu schimbările care au loc în societate. Despre cum va arăta noul tip – care va pune capăt actualei resurgențe autoritariste, suveraniste și iliberale – vom discuta cu un alt prilej.

Distribuie acest articol

65 COMENTARII

  1. Interesanta viziune, expusa succint si cu stil. Optimismul de final nu stiu cat e de realist, sau poate e o figura de stil, pentru a tine treaz interesul pana la episodul urmator…

  2. Democratia liberala , asa cum o stiam noi ,mai degraba acesti noi nu o stiam fiind sau traind intr-un Socialism multilateral dezvoltat pretins in mod mincinos ca si forma sociala de dezvoltare , dar in fapt traiam intr-o formula dictatoriala a unei singur om si a familiei sale .Democratia liberala nu a murit ea a fost si este inca de la inceputurile ei Antice in continua schimbare .Principiile de baza sunt pastrate si aduse in permaneta in zona realitatii imediate . Evidenta ne arata imposibilitatea natiunilor de a trai decupate de restul lumii .Noi romanii stim asta cel mai bine si asta chiar se vede in realul trairilor noastre imediate .Avem o sansa uriasa , o sansa nicicind avuta sau oferita natiunii noastre . Nu uitati trectul .Am fost parte a imperiului Roman , am fost partial sau total parte a altor imperii . Turcii , Rusii , Austro-ungarii , Polonezii , au detinut pe rind bucati din Romania MARE .Fara a fi parte a Uniunii Europene (ce imensa realizare de a carei constanta in timp sau indoit atit de multi ) fara a fi parte a NATO , fara tratatele cu SUA si fara inteligenta poporului roman ce este atasat intr-o proportie covirsitoare de ceea ce numim UE , toate acestea nu ar fi avut loc si Romania nu ar mai fi existat .Cine crede ca democratiile lumii vor pieri in urma unor contestari semi populare unde un numar mic de oameni , de multe ori rauvoitori sau rau intentionati (motivele se stiu )vor puterea , este fie naiv fie gresit interpretativ .Romania nu are decit o singura sansa alaturi de UE .

    • Da cu siguranta ceeace ce spuneti referitor la locul Romaniei ca parte a UE este partial corect. Spun partial pentruca acum Uniunea Europeana la fel ca si Nordul Americii (SUA si Canada) trec prin momente care sunt distrugtive si pe care romanii nu le vad din cauza orizontului mic in care traiesc. Vesnic ziua de maine si opresiunea directa a guvernelor pe care acum le aleg. Va trimit o adresa unde puteti gasi un articol al lui Traian R. Ungureanu care descrie perfect ce se intampla acum in Occident – https://antimaterie.ro/dresori-ratati/. Deci dupa ce cititi articolul poate intelegeti ca la ora actuala Occidentul nu mai este un model al democratiei ci traieste o nebunie. Exista o suprastructura cu ideologie globalista care si-a pus in cap sa distruga aceste tari. Ce are acum Romania valoros, lucru de care nu va dati seama, este: lipsa hoardelor de imigranti, de islamici, de anormali sexuali, de peste tot din lume care isi impun modul lor de viata. Nu vor sa se integreze in lumea in care au venit ci prefera sa o distruga, Ceeace este foarte trist este ca este atacata rasa alba, care si asa este din ce in ce mai putin numeroasa, iar atacaul este facut chiar de liderii Occidentali. In Canada unde traiesc acum s-a instaurat un neo-marxism in care opresorii, burghezia in versiunea marxista, este inlocuita cu rasa alba si crestinii , iar proletariatul este inlocuit cu oamenii de culoare de orice fel si de oricare alta religie decat cea crestina si orice alte variante de anormalitate sexuala de tip LGBTQ- negrii, latino, evrei, lesbiene, homosexuali, transgenderi si orice combinatii intre ei. Daca esti impotriva a ceeace se intampla chiar daca esti de culoare / LGBTQ / Evreu intrii in categoria „opresorilor”. Ce incerc sa spun este ca nu vad ce cauta Romania in aceasta nebunie, deci nu vad de ce Romania trebuie sa sustina UE in aceasta nebunie. Daca vrem sa fim in UE, foarte bine, dar sa nu lasam nebunia sa intre in tara. USR-Plus este varful sabiei acestei nebunii care incepe sa se vada ca incepe sa intre si in Romania. Cred ca acum acesta este pericolul cel mare si anume ripostat politicienilor care se supun neo-marxismului european. Eu ma gandesc ca am fi mai bine langa Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia in a ne opune acestei nebunii si eventual crea o uniune a tarilor Europei de Est care a experimentat comunismul si stie prea bine ce poate aduce. Pe cei de stanga de aici ii aud spunand ca neo-marxismul lor este altceva – Dumnezeule mare.

      • D-na Ileana ,nu mai am ce sa comentez !
        Aveti perfecta dreptate d.p.m.d.v !
        Si ce-a mai mare greseala ar fi introducerea euro in Romania !
        Cu stima ,Georgica

      • „Doamna Ileana”, eu cred ca la elucubratiile pe care le-ati scris ar trebui sa adaugati si propunerea de iesire din NATO ca sa ne serviti meniul complet. Ati plecat in Canada ca sa va fie mai bine decat in Romania si acum ne propuneti sa iesim din UE si sa facem o uniune a tarilor din Europa de est. Daca afirmatiile dumneavoastra nu au drept cauza prostia, atunci sigur e vorba de ticalosie.

    • Foarte la obiect comentariul, chiar nu am mai avut sansa pe care o avem astazi de a ne afirma adevaratul nostru potential creativ .Atentie insa, unii nu vad cu * ochi buni aceasta devenire si incearca sa *distorsioneze* aderarea la UE cu *te miri ce* mijloace augmentate.

  3. Ma intreb, in naivitatea mea, daca democratia republicana americana, conservatoare britanica ori crestin democratii germani (si ma opresc), sint inferiori democratiei liberale?

    • Intrebarea este stranie in opinia mea… conservatorismul modern este o ideologie politica ce tine de democratia liberala. Nu e nici superior, nici inferior, e parte din sistem.

  4. Da, o analiza foarte buna. Felicitari autorului pentru efort si prezentare. Da, asa este orice sistem politic pentru a putea fi aplicat cu succes are nevoie de un cadru comun, general acceptat. El a fost mai intai asigurat de conceptul de POPOR, apoi dupa sec XIX, de cel de NATIUNE. E adevarat ca acum in epoca post-industriala, ambele si-au erodat forta, odata cu aparitia noului concept: cel al globalismului. Conceptul globalismului a aparut dupa ce tehnologia a permis interconexiunea intre oameni mult mai usor si simplu decat oricand altcandva. Apoi explozia serviciilor in defavoarea productiei de masa, care nu a disparut, dar s-a computerizat si robotizat, nemai necesitand mase mari de muncitori, care au migrat apoi spre servicii. Imensa diversivificare a lor, fragmenteaza identitatile pana la irelevanta. Plus globalizarea care erodeaza din identitatile de „popor” sau „natiune”. Dar si globalizarea a inceput sa fie impusa tot autocratic, adica de sus in jos, nu de jos in sus, cum ar fi democratic si liberal. De aceea liberalismul nu mai e privit convenabil nici de globalisti, nici de suveranisti. Ambele tabere recurg la solutii autocrate, dar la globalisti sustinerea vine de la „intelectuali” si „elite”, pe cand la suveranisti sustinerea vine de la oamenii de rand si cei simpli. De aceea observatia autorului cum ca liberalismul e mort are acoperire reala, din moment ce ambele tabere nu mai recurg la el, ci la autoritarism, ca forma de impunere a conceptiei lor politice. Deci da, autoritarismul castiga teren in fata liberalismului si vedem asta cu atat mai mult azi, in aceste campanii de combatere a pandemiei si a crizei generate de ea. Autorul mai vorbeste de o epoca post-adevar si are dreptate, cand si adevarul s-a fragmentat, s-a spart in bucati, dar eu spun ca e mai rau decat atat, chiar moralitatea s-a spart in bucati si devine tot mai irelevanta la nivel de mase. Sigur tonul l-au dat intelectualii si elitele culturale, dar prin insistenta mas-media a patruns si in mase. Debusolarea aceasta identitara, cu identitati „fluide”, iata ca se completeaza cu o debusolare morala, cu o morala „fluida”, conduc la o nivelare identitara si morala la cel mai de jos nivel. Aici e marele pericol al societatii actuale care se descompune moral si identitar pana la suicid. Doar o masiva TREZIRE a oamenilor mai poate salva societatea post-moderna de la o moarte lenta, dar sigura. Sa speram ca TREZIREA se va realiza la timp.

    • Felicitări, o completare logică la articolul de față! Însă, iată că „cineva” din Est s-a gândit să „pună umărul” la trezirea de care vorbiți. Foarte interesant! Numai de bine, MariS!

  5. Sunteți sigur că multitudinea curentelor care destructurează în prezent UE sunt doar rezultatul unor evoluții -aș zice involuții- naturale? Oricum,aștept cu interes următorul articol.

  6. Desi nu-mi convin deloc abordarile autorului au o
    limpezime chirurgicală. Probabil ca unele pot fi contrate ,
    dar argumentatia mea nu ar avea șarmul articolului, deci nu ma incumet.
    Mai degraba simt nevoia sa ii fac curte autorului in speranta ca in promisul viitor articol
    va analiza in aceeasi maniera tranșantă și fenomenul // societate civila – ONG uri //
    ca expresie a noii democratii eliberate de obligația demodata a declararii finantarii
    care ramane exclusiv pe umerii desuetelor partide.

  7. Exista o circumscriere necesara in precizarea oricarei identitati. Un papagal nu se poate defini ca papagal altfel decit prin ceea ce il face sa fie papagal. Iar un papagal nu este o foca. Veti spune, acesta este blamabilul „esentialism”. Nu, mult mai modest si discret, este doar posibilitatea noastra de a folosi un limbaj in care exista referinte. Problemele apar cind strutzo-camilele, inamice cu Aristotel, se stie, fac petitii. Orchestra simfonica din Berlin nu a primit la un oarecare concurs o vaca. Nu i-a fost respectata „identitatea”? Citusi de putin …

    Ramine de vazut daca o lume neierarhica, fara verticala si fara adincime, cu identitati infinite, mereu in miscare nu va produce ideologii mai dezastruoase (pentru toti si pentru oricine) decit vechea lume al carei cadavru il expuneti.

    Ma plimb uneori printr-un parc. La marginea lui, pe niste banci, se aduna uneori o fauna simpatica, vehementa si galagioasa. Odata le-am finantat o mica petrecere, nostalgic, cu gindul la tineritile mele nastrusnietsche. Dar stiu sigur ca, intr-un context favorabil, ei/ele i-ar arde pe rug, ca si cei pe care-i detesta, pe cei diferiti de ei. Omul nu e nici inger, nici bestie, dar …

    Clubul celor care detesta institutiile, orice institutii, asteapta cereri de aderare la urmatoarea adresa de feisbus, email, uatzap :)

    • ..aveți dreptate.. și umor.. Într-adevăr, poți compara un manelist la modă cu Bach, dar la ce bun ..?

      Eu unul aș pune rateurile democrației și pe seama precarității educației. Există desigur elite sclipitoare, dar și o masă largă rămasă prizonieră analfabetismului funcțional.

      Problema nu e nouă. S-a lovit de ea și Napoleon în momentul abolirii votului cenzitar în favoarea celui universal.
      A „aduce în fața urnelor o plebe ignară și ușor manipulabilă, resentimentară și fără nici un exercițiu al vieții publice”, era o mare provocare.
      Iar soluția găsită.. educația. Că nu degeaba zicea Lenin.. Hait, că am luat-o razna.. Mai bine mă opresc aici :))

  8. Deoarece aţi menţionat despre suveranism, mă gândesc la faptul că îmbrăţişarea acestuia de către anumiţi politicieni ţine mai curând de propagandă şi de manipularea maselor. Conceptul de suveranism pare a fi doar o unealtă cu care se poate schimba opinia unor cetăţeni privind anumite decizii în societate. Acesta influenţează campaniile electorale, voturile exprimate de cetăţeni, configuraţia adunărilor legislative şi, în final, deciziile autorităţilor cu puteri executive dintr-un stat.
    Politicienii care utilizează unealta-suveranism încearcă de fapt iniţierea unei negocieri în cadrul democraţiei clasice – soldată, de exemplu, cu un Brexit sau o politică de tip Trump – fără a scoate statul din relaţiile internaţionale. Globalizarea îşi spune cuvântul deoarece politicienii suveranişti pot înţelege daunele pe care le provoacă un suveranism dus la extrem (pur şi dur). În acelaşi timp, statele care merg pe ideea suveranismului nu pot fi excluse de către alte state din procesul de globalizare şi din organizaţiile în care se află din secolul trecut (a se vedea ameninţările la adresa Ungariei, formulate de premierul Ţărilor de Jos la ultimul summit al U.E.).
    Oricât de supăraţi pot fi adepţii mondialismului, suveranitatea rămâne în continuare un subiect la ordinea zilei în Uniunea Europeană şi aceasta este apărată deoarece se confundă cu identitatea naţională – la care nu doreşte să renunţe un cetăţean obişnuit din Germania, Italia, Spania, Franţa, Ţările de Jos, Ungaria, Polonia, România etc. Ce pot oferi în acest caz adepţii mondialismului? Nu îmi dau seama. Bani? Ajunge doar atât? Nu ştiu.
    Aştept cu nerăbdare următoarea analiză a autorului.

    • Înțeleg că atenția la nuanțe este delicată precum alintul purcelușului pe burtică, altminteri s-ar putea observa că „amenințările” la adresa Ungariei de către Rutte nu erau, de fapt, amenințări, ci invitația de a părăsi UE. Nu e deloc același lucru. Chiar așa, din moment ce Ungaria, Polonia ș.a. pretind că apartenența la Uniune se traduce printr-o îngrădire a suveranității și o mulțime de alte nenorociri revărsate asupra ființei naționale, de ce nu părăsesc degrabă și simandicos infamul club? Cum adică „amenințare”? Este o amenințare să inviți pe cineva a părăsi un loc infernal? Redarea libertății acestor națiuni pure ca nufărul nu înseamnă, oare, „visul de aur” al omenirii? Din moment ce UE = URSS, ce mai așteptați?

      • Daca vezi pe cineva ca isi pregateste streangul, intervii, intr-un fel sau altul. Nu te ascunzi in casa si pui lantul. „Iliberalii” estici au tras un semnal de alarma, se pare ca nu-l aude nimeni…
        Pentru informarea dvs restul uniunii europene nu e un bloc monolit in cuget si simtiri cu Rutte & co, exista un curent puternic care nu e deloc multumit de directia total gresita (ar zice multi) in care merge europa. Asta va aduce eurosceptici la putere, inevitabil, dupa care vom vedea exituri mai importante decat cel al UK. Adevaratele probleme ale europenilor sunt IGNORATE si agenda este fixata in cercuri extrem de restranse de unii care „stiu ei mai bine ce e ok pt europeni”.

        • Apreciez răspunsul dv echilibrat. În ce mă privește, nu cred că derapajele autoritariste din est (consider că ar fi un truism să le enumăr) constituie soluția la derapajele „nucleului dur” reprezentat de Rutte&Co. Dacă nu pot alege binele absolut, mă mulțumesc cu răul mai mic. Exercițiul de demagogie și populism neofascist manifestat de unii estici mi se pare detestabil. Vom vedea dacă apar exituri mai importante. Personal cred că este posibilă o contracție la nivelul EEC de odinioară. Se ignoră fundamentele și interesele concrete care au dus la crearea uniunii și se exploatează aspecte mai degrabă ideologice, demne de luat în seamă, fără îndoială, dar de o importanță secundară. În fine, nu sunt oracol, nu am certitudini cu privire la ce va fi.

  9. Domnule, se uită prea uşor esenţa, şi anume că sistemul democratic, inclusiv statul de drept, garantează LIBERTATEA şi SECURITATEA individului/ cetăţeanului. Acestea sunt principiile garantate de sistemele democratice. Azi, aceste valori individuale tind să fie neglijate, atât de tot felul de filozofi, dar chiar de către statele naţionale în sine. Şi, da, moartea democraţiei înseamnă, mai ales, moartea libertăţii şi securităţii individuale.
    Ce vom pune în loc? Aceasta-i întrebarea! Autorul zice că are el o soluţie…..
    Dar, repet, totul trebuie început cu problema asigurării LIBERTĂŢII. Respectiv, trebuie dat un răspuns la întrebarea: CINE GARANTEAZĂ LIBERTATEA şi DREPTURILE CETĂŢENEŞTI?

    • Nu le mai garanteaza nimeni pt ca statul si politicienii reprezinta interesele elitelor si nicidecum cele ale cetatenilor si vor avea grija sa fim intrat de „sedati” incat sa nu ne vina idei nastrusnice precum, libertate si altele.
      Libertatea s-a transformat deja in comoditate, cedam vieta autodeterminata si libera autoritatilor si a marilor corporatii, exista pt tot si toate o aplicatie !!!
      Si-a pus cineva intrebarea de ce in SUA cetatenii nu renunta nici in ruptul capului la arme ?

  10. O solutie simpla ar fi ca acele organizatii suprastatale, de ex EU, sa fie alese democratic, nu numite, ca si cum Europa ar fi un stat.

    Ar trebui inceput prin referendum legat de Constitutia EU, ca de acolo pornesc relele.

    • Au înregistrat rateuri de două ori cu referendumurile (Franţa şi Olanda). Nimeni nu mai are curajul să întrebe poporul ce doreşte şi se merge pe pilot automat până la „victoria finală”. Cei care au curajul să spună că UE este goală din punct de vedere politic şi că trebuie o reformare totală a clasei politice europene sunt din ce în ce mai puţini. Mai mult decât atât, aceştia sunt consideraţi în mod greşit duşmanii Uniunii Europene.

    • Nu ,din contra, UE trebuie redusa la ce a fost gandita. o uniune economica in care exista dreptul la libera circulatie a marfurilor si al persoanelor, totul sub umbrela NATO .

      • Exact asta nu vor mondialiştii. Ei încearcă din 1991 să distrugă NATO din interior pentru a se lăuda apoi cu faima unor imperii coloniale care au dispărut treptat în anii ’50-’60.
        Însă pe noi, românii, ne interesează ca Uniunea Europeană să dăinuiască deoarece am reuşit cu ajutorul ei să fim scoşi târâş-grăpiş din groapa comunistă.

        • Depinde de unde vine comunismul. Dupa obsesia cu trecerea insectelor la alimente, elucubratiile lui Schwab, noua religie verde si mai ales absenta experientarii la persoana I a binefacerilor comunismului, nu m-as mira ca valul comunist 2.0 sa vina, culmea, din vest. Sunt prea fragezi, prea naivi.

        • „Groapa comunista” nu a fost „acoperita”. Inca sunt multi „aparatori” ai gropii, care asteapta momentul potrivit sa ne traga inapoi, pe toti. Uniunea Europeana a fost si este doar o forma de camuflare temporara a „oamenilor-noi” – produsi de comunism.

      • UE isi depășește atribuțiile in raport cu statele membre si incepe sa amenințe economic statele care ies din rand, deoarece arma europeana principala o reprezinta finantele, intreaga Europa fiind interconectata si formand un organism complex. Diversitatea europeana a murit in acest moment, pentru ca liderii UE nu au viziunea si diplomația necesară pentru a echilibra lucrurile. Momentan, cetățeanul european nu poate alege decat membri PE. In ziua in care vom putea alege liber si democratic liderii europeni, ne vom asuma alegerea făcută, insa atata timp cat liderii Comisiei, de exemplu, sunt numiți prin procedee obscure in functie de interesele marilor puteri (Franta, Germania), nu-i vom putea trage la răspundere. Dacă „noua” democratie liberală inseamna sa ne infratim intre popoare cu Putin sau Xi, atunci ma lipsesc (remember North Stream 2?). Dacă „noua” democratie liberală inseamna sa reluăm dialogul cu Rusia sau sa organizăm summitul cu Putin la propunerea Franței și Germaniei, atunci nu trebuie sa ne mire dorința unor state de a ieși din „paradisul european” mult visat.

        • Cei 20 milioane de români trimit acum 33 parlamentari să îi reprezinte în PE.
          Cei 80 milioane de germani trimit 96 de parlamentari europeni.
          Cei 66 milioane de francezi trimit 79 parlamentari.
          Raportul reprezentanți/milion locuitori este favorabil acum României.
          Cu candidați unionali de tipul Spitzenkandidaten, nemții, francezii sau italienii au cele mai mari șanse să câștige. De fiecare dată. Cu actualul sistem de vot sunt șanse mult mai mari ca „liderii” să fie și din alte țări. Doar niște partide transnationale și-ar putea alege candidații prin rotație și din țările mici ale uniunii. Dar e foarte probabil ca tocmai din aceste motive să piardă alegerile, dacă contracandidatele și-i aleg din țările cu populație numeroasă. Dar dacă dumneavoastră vreți sistem de vot ca la Eurovision, e dreptul dumitale democratic să greșești.

          Btw, în nicio țară Europeană premierul nu e ales prin vot.
          Rebeliunea față de uniune, doar de dragul rebeliunii, e ușurință, nicidecum patriotism.

      • Păi dacă e să fie „economică” de ce trebuie să fie „sub umbrela NATO”? Dacă nu știați cumva, NATO nu e o înțelegere comercială, ci o alianță militară. Alt marafet!

        În plus, ce facem cu Austria, Suedia, Finlanda? Ele nu sunt membre NATO. Le obligăm să fie? Nu e conform principiilor alianței. Le scoatem din UE? Pe ce motiv?
        Ce facem cu Norvegia, Turcia și Marea Britanie? Ele sunt membre NATO, dar nu sunt în Uniunea Europeană. Cum împăcăm „umbrela” cu economia? Va fi Turcia mai importantă în UE decât România? Sau România în NATO decât Turcia?
        Dar mai sunt țări în NATO care nu sunt nici măcar pe continentul european: SUA și Canada. Le obligăm să își mute măcar capitalele în Europa?

    • NT, nu ai dreptate. Parlamentul este singura instituție care, în orice țară democratică, este aleasă de către electorat. În unele țări mai este ales și un președinte, căruia ii sunt atribuite funcții executive, dar asta nu e o regulă universală. Rezultă deci că PE este singurul organ care trebuie ales de către electorat. Și este! Fiecare țară își alege, după o procedură proprie, reprezentanții ei în PE. Pe baza configurației acestuia se negociază executivul european (Comisia), exact așa cum se întâmplă în fiecare țară, tocmai pentru ca rezultatul negocierii să poată beneficia de investirea de către majoritatea parlamentară. Singura particularitate a Comisiei Europene e că are exact 27 membri, cate unul din fiecare țară. Executivele naționale au un număr variabil de miniștrii / secretari de stat și nu sunt obligate să îi numească din toate regiunile sau județele țării. Consiliul Europei este instituția care tine loc de președinție a uniunii și e formată din cei 27 de șefi de stat ai tarilor membre. Ei isi aleg un Președinte al Consiliului, care are rol de reprezentare.
      De acord, Uniunea suprastatala nu e cea mai flexibilă. Dar deocamdată nici nu poate fi altfel. O soluție ar fi să eliminăm parlamentele naționale sau să le reducem atribuțiile la imprimarea doar a unor nuanțe specifice legilor votate de reprezentanții pe care-i trimitem noi înșine în PE. Dar e prematur să încercăm așa ceva acum. Sunt încă mulți care se hrănesc cu suveranitate locală, regională, comunală în loc de pâine. Mai bine se lasă fraieriți de Dragnea sau Băsescu, decât să accepte ceva de la Bruxelles. Mai bine foamete naționalistă decât pâine de Strasbourg. Mai bine Crivăț de la Moscova decât gaz de la Nord stream. Crescuți, în vremuri cu lipsuri, din promisiuni naționaliste și avântul „neamestecului în treburili interne”, est-europenii încă nu știu care sunt prioritățile individuale. Națiunea poate exista foarte bine și fără granițele propriului stat. Eu, de exemplu, mă simt mai bine și mai stăpân pe destinul meu ca european în Europa, decât m-am simțit vreodată ca român în Germania sau neamț în România. Asta îmi pare mie a fi adevărata suveranitate. Nicidecum declarațiile sforăitoare ale unuia de la tribună.
      Inițial oamenii s-au organizat în ginte, triburi, apoi uniuni de triburi. În fine au apărut statele. Niciun stat nu s-a născut odată cu constituția sa. Dimpotrivă, constituții au fost elaborate mai târziu. Acum e rândul uniunilor de state. De ce trebuie votată mai întâi o constituție? Cea americană, de exemplu, n-a fost nici ea votată de națiune. Chiar și amendamentele sunt trimise de Congress statelor pentru ratificare, nu sunt aprobate prin vot universal. De ce trebuie să fie UE mai cu moț în această chestiune?

  11. „Dar un alt tip de democrație liberală îi va lua locul, fiindcă democrația liberală se reinventează permanent, odată cu schimbările care au loc în societate”
    Nu cred ca aceasta noua varianta, reinventata poate deveni realitate si asta datorita dezvoltarii noilor technologii si a digitalizarii fortate care ne imping in directa controului total, a pierderi oricarie forme de viata autodeterminata si libera.
    Sa fie democratia iliberala , cum poate deveni un asenea nonsens , realitate ?
    Suntem intradevar la o rascruce incomparabila cu ce s-a petrecut pana acum cu prima , a doua sau a treia revolutie industriala.
    Revolutia industriala 4.0 va schimba totul, este dorinta celor care au pus-o la cale si o imping cu mare inversunare sub pretextul unei vieti mai bune.
    Este cea mare gogorita care s-a pus pana acum la cale, vom plati scump, vom schimba libertatea cu comoditatea si pierderea controlului asupra propriilor vieti.
    Suntem si vom fi tot mult sedati cu drogurile lumii moderen, telefonul mobil, consum nelimitat si ne vom trezi ca indivizi incapabil de socializare adevarata, fenomenul este foarte prununtat in randul tinerilor, tineri care se simt singuri si parasiti, inapti de legaturi emotionale adevarate, sunt sacrificati si impinsi catre o viata tot mai neasumata, obligitativitatea valorilor fiind aruncata peste bord , pandemia si masurile impuse aratand exact in acesta directie, distantare sociala.

  12. Pt a putea obtine libertatea societatea a luptat permanent cu clasele privilegiate; nobilime, latifundiari, cler.
    PT o scurta perioada si mai ales pe teritoriile noi descoperite/colonizate liberalismul capitalist a putut sa se dezvolte fiindca nu exista nobilime si cler astfel incit se pornea de la o relativa egalitate. Asta a influentat si evolutia Europei.
    Dupa primul razboi mondial pentru a demola imperiile coloniale a aparut ideea statelor-natiune, statelor nationale, woodrow Wilson fiind cel mai puternic promotor al ideii. A prins asa de repede si de bine in asa fel incit in WWII lumea se macelarea in numele natiunii.
    Astazi au aparut noi caste privilegiate: birocratia supranationala, birocratia multinationalelor plus institutiile de forta ale fiecarei tari. In plus trebuie avut in vedere ca de mai bine de 50 de ani ideologia neomarxista a pornit distrugerea institutiilor clasice a le societatii mic burgheze/liberal-capitaliste (familia, natiunea, religia, etc) – neomarxistii fiind surprinsi ca muncitori apartinind unor natiuni diferite au preferat sa se macelareasca intre ei inloc sa pactizeze ca proletari internationalisti – si mai apoi peste toate astea s-a aplicat fortat politica multiculti si neocomunismul „politicaly correctness” ceea ce duce repede la dizolvarea societatii in care traim.

    Asa cum ati punctat votul popular nu are nici o influenta asupra organismelor internationale si adaug eu nici asupra politicilor si intereselor concernelor multinationale.
    In aceste ape tulburi apar veleitari care in aplica teoria „luptei de clasa” inventind zilnic categorii sociale „oprimate” raportat la norma. Practic ajungem la o lupta continua a tuturor categoriilor sociale. Si zilnic apar noi categorii si aberatii ce justifica un nou stindard ridicat pt a obtine drepturi pt…. ceva.
    Toate aceste actiuni farimiteaza statul si influenta lui, in final toata aceasta presiune continua asupra societatii va crea reactii de sens contrar (gen iliberalism, nationalism, etc). A aparut o recrudescenta a inregimentarii religioase – ca reactie la supra-impunerea unor religii de aiurea -, se manifesta o recrudescenta a pornirilor rasiste – ca reactie la multiculturalismul fortat si cresterea masiva a imigratiei -, si tot asa.
    Ceea ce a produs si produce cu siguranta democratia liberala capitalista sint averi personale, inflatie si crize financiare. Cu regularitate.
    Din acest marasm o sa iesim printr-o criza gigantica care are toate semnele ca se va termina foarte, foarte prost.
    Asta e si motivul pt care majoritatea statelor, organismelor, multinationalelor incearca sa rescrie partitura din mers profitind de pandemie si dind vina pe ea – mai ales ca dpdv economc au pierdut razboiul cu Asia mutind acolo majoritatea capacitatilor de productie. Si cu toate ca trebuie reconsolidata industria se gestioneaza gresit o alta criza majora – cea climatica – impunind industiei occidentale norme mult peste puteri si intarind astfel industria asiatica care e oricum cel mai mare poluator! Efectul general fa fi exact invers decit cel scontat – ar trebui retehnologizat masiv, produs in Europa sau NordAmerica, la standarde corecte, si redusa cantitatea de bunuri produse in Asia in conditii improprii si din punct de vedere ecologic.
    Coruptia este insa foarte mare la nivel inalt atit in organismele internationale cit si la nivelul conducerii multinationalelor – nu are cine lua decizia corecta.

  13. Interesanta , si corecta captivanta acesata radiografie ! Mi-a facut placere sa descopar idei care m-au pus si pe mine pe ganduri ! M-ati facut fanul dumneavoastra !

  14. Prima victima a evoluțiilor din ultimii 40 ani a fost diminuarea competiției econonoce reale. Majoritatea sectoarelor economice sunt dominate de oligopoluri. Asta are ca rezultat un access preferențial al acestor organizații la puterea politică. Un politician și jurnalist texan spunea: the corporations no longer need to lobby the government. They are the government.
    Vremurile când Standard Oil sau ATT ersu sparte in bucăți s-au dus de mult.

    • Supravegherea electronica a angajaților a devenit un fapt comun. S-a ajuns ls un fel de efect panoptic in care angajații se stiu supravegheați și acționează în consecință.

      • Presidio Modelo deschis in Cuba pe 16.09.1931 poate fi luat model, efort minim , efcienta maxima, modelul analog care in sec .21 se numeste digitalizare.

        • Nu stiam de Presidio Modelo, dar se pare ca acest sistem a fost adaptat in unele companii care au introdus banda de montaj circulara. Exista si planuri de închisori dupa un astfel de design, ar reduce mult numărul de gardieni.

  15. Democratia e un mod de a mentine pacea intre grupuri de oameni cu nemultumiri, niveluri de educatie si intelegere diferite, si interese de multe ori contrare. Cat timp fiecare cetatean primeste o sansa reala de a alege si de a fi ales, nimeni nu mai poate pretinde legitimitate pentru incercarea de a prelua puterea politica prin violenta. Revolutia se intampla la vot, caz in care puterea se transfera pasnic, sau nu se intampla deloc.

    Lupta politica excusiv prin mijloace pasnice a fost un imens castig pe care s-ar putea sa-l pierdem intr-un viitor nu prea indepartat. De-legitimizarea violentei in politica functioneaza doar atat timp cat locuim toti, macar in mare, in aceeasi realitate. Lucrul asta era realizat pana acum si datorita presei mainstream, pentru care unele pretentii si teorii ale conspiratiei erau prea penibile pentru a fi luate in serios si difuzate catre publicul larg.

    De cand cu social media, filtrul presei mainstream nu mai are mare valoare. Nici teorie a conspiratiei nu mai este prea penibila pentru a fi comunicata direct unui public de milioane de oameni, unii foarte dispusi sa creada diverse lucruri. Datorita social media, publicul s-a mutat in realitati paralele, si e o chestiune de timp pana cand asta se va dovedi un obstacol imens in calea transferului pasnic de putere. Ce am vazut in ianuarie 2021 e un mic preview. Cel care a pierdut va striga in gura mare ca a fost furat cu softul din Venezuela. In realitatea paralela a suporterilor sai, dreptul lor sfant de a alege a fost furat miseleste de ceilalti, moment in care datoria lor patriotica e sa puna mana pe arme. Suporterii lui Trump au lovit politistii intr-o lupta imaginara cu statul totalitar, asa cum minerii nostri au vrut, in realitatea lor paralela, sa salveze tara de drogurile de la penetzeu.

    Pana la urma, realitatea paralela in care acuzatii fantasmagorice de furt devin credibile inseamna ca vom ajunge inapoi la violenta ca mijloc legitim de preluare a puterii politice. Nu s-a intamplat cine stie ce insurectie in ianuarie 2021, but not for their lack of trying. A fost o mica incalzire. Temperatura nu pare sa fi scazut cu mult de atunci. E doar o chestiune de timp pana se va ajunge din nou la incercari de a influenta transferul de putere prin violenta sau amenintare cu violenta, sub pretextul salvarii democratiei. Situatie in care democratia nu va mai putea fi un mod de a mentine pacea.

  16. Suveranismul nu isi mai regaseste locul in marea familie Europeana . Suveranismul , nationalismul desuet , populismul ,au si ele reprezentativitate scazuta in rindul popoarelor Uniunii .Mai degraba ,aceste forme ale trecutului sunt avansate public si folosite intr-un discurs politic de politicieni ce isi doresc a conduce popoarele din care fac parte la nesfirsit . Normalitatea ne arata ca nici o natiune nu mai poate sa se extraga din globalismul relatilor internationale . Costurile singularizarii sunt prea mari . Noi romanii stim bine asta .Vedem cum conducatorii din Polonia si Ungaria incerca politic sa pastreze puterea folosindu-se tocmai de aceste forme trecute ale intelegerii .Totul este in zadar . In primavara Orban (cel rau )pierde puterea iar conducatorul de facto al Poloniei fie isi modifica discursul politic, fie risca sa ii cada cerul in cap (este doar o expresie ) .Avem exemple multiple de ceea ce se intimpla . Mai peste tot, acolo unde au loc alegeri ,se formeza , ad hoc ,aliante ce vor detrona partidele nationaliste . Uniunea Europeana trebuie privita ca un organism statal ce evolueaza permanent , ce permanent adauga in partea ei legislativa noi componente ce ii permit aducerea in fata tuturor cetatenilor a unui viitor comun .Pas cu pas , pe masura ce forta Uninuni creste , vor fi primiti noi membrii , se va dezvolta o armata de forta Europeana complementara NATO (astept asumarea unui astfel de demers de catre Germania – este timpul ) – iar cei care nu accepta globalizarea vor fi la rindul lor izolati atit politic cit si geografic . Unii inca o mai balmajesc sperind intr-un revirement populist dar natiunile deia au inteles drumul . Pina si in Ungaria UE are o cota de 75 de procente acceptare in rindul cetatenilor .Nu mai visati , acesta este viitorul .

  17. In viitor lupta politica de pe retele se va muta definitiv in strada, violentele fiind cele care vor provoca schimbari.
    In ce sens, vom vedea. Democratia a devenit inceata precum un melc in fata provocarilor de tot felul.
    Democratia este expresia analogului si nu poate face fata vitezei digitalizarii disruptive care va spulbera modelele trecutului, in opinia mea doar dictatura digitala putand fi optiunea fireasca dupa cum decurg lucrurile incepand din 2000 incoace.
    Sunt convins ca vor aparea curente care vor incerca sa se opuna acestor forme de manifestare, va aparea rezistenta digitala, „hackerii buni” care vor incerca sa perturbeze activitatile autoritatilor cu tendinte tot mai dictatoriale, rezistenta va veni, e mai mult decat sigur.

  18. Articolul impresioneaza negativ prin greseli si interpretari greu de digerat:
    1. „Democrația liberală de secol XIX a produs sistemul parlamentar” – FALS! Sistemul parlamentar a fost inventat/implementat de la inceputul secolului XIII in Anglia. Pana si Sarkozy cand a vizitat UK si a fost la „Mama Parlamentelor” si a recunoscut asta explicit in discursul de la Parlament din aripa veche (originala).
    2. „Resurgența autoritarismelor, a suveranismului și a mișcărilor politice iliberale” – NU este o resurgenta! Sistemele dictatoriale si autoritariste sunt o CONSTANTA in politica in lume
    3. „mecanisme publice de negociere între diferite grupuri sociale relevante” – asta exista din cate stiu in Scandinavia de exemplu cu mult inainte de anii ’50. Sindicatele, inainte de cel de al doilea razboi mondial aveau o putere care nu putea fi neglijata.
    4. „statele naționale începând să aibă o suveranitate limitată” – semnarea de acorduri politice si economice NU INSEAMNA suveranitate limitata; inseamna doar cooperare in limitele unor reguli convenite din start.
    5. „însăși prezența lor demonstrează că ne aflăm în fața unui cadavru” – NU DOAR! Sunt cu mult mai multe cadavre: UE, ONU, UNICEF, UNRWA, ICC, ECJ
    6. „suveranitatea cetățenilor în raport cu statul lor devine ea însăși limitată” – NU! Asta este interpretare de stanga sau dreapta radicala.

  19. Îmi place.
    Sunt de acord, cu excepția părții economice. Sindicalistul nu a fost o idee bună, a dus la multe reglementări aberante. În acest plan ce a contat mai mult a fost posibilitatea politicienilor de a oferi privilegii și „ajutor” anumitor grupuri sociale în detrimentul altora fără ca acestea din urmă să sesizeze abuzul. Tocmai grupurile bine organizate și capabile de a pune presiune pe guvernanți sunt responsabile pentru această situație. De exemplu, ajutoare pentru patronate în detrimentul consumatorilor. Sau creșteri de salarii (indemnizații) pentru bugetari, în detrimentul contribuabililor taxați direct sau prin inflație.

  20. Un punct de vedere argumentat, ce provoaca la discutii.
    „…democrația liberală – așa cum o știam – a murit. Dar un alt tip de democrație liberală îi va lua locul,…”. Poate ca ar trebui sa constatam ca ‘liberalismul” – asa cum il stiam – a murit. Si, sa constatam ca ce-a ramas din valorile lui este o goana furibunda dupa inavutire, impusa de sus in jos de marile corporatii multinationale. O lacomie fara scrupule le ghideaza actiunile, sacrificand orice le sta in cale. Companiile nationale faceau parte din fibra natiunilor, generau profituri inclusiv pentru acestea. De ce sa mai existe natiuni, astazi? De ce sa mai avem identitate proprie? Ce sa ne mai tina uniti in fata unor primejdii? Sau aceste sunt si ele doar globale? Incalzirea globala a distrus Turnurile Gemene? Problemele nerezolvate ale identitatilor de tot felul genereaza falia tot mai adanca dintre bogatii si saracii lumii? Mi s-ar parea interesant sa aflam care sunt valorile pe care se bazeaza preconizata „noua democratie liberala”

  21. Și ar mai fi un motiv major, poate cel mai important: absolutismul democratic, totalitarismul sau dictatură majorității democratice. Este vorba de eșecul de a înțelege importanța republicamismului și a constituționalismului, adică importanța de a limita puterea politică, inclusiv cea a majorității.
    Pretindem că avem o separare a puterilor, dar de fapt politicienii dau adesea verdicte, legiferarea a ajuns sursă unică a dreptului, justiția și legea sunt total separate. Pe de altă parte unii judecători iau decizii politice. Parlamentul a rămas pretutindeni o forță implicată în actul de guvernare. Când acesta votează alocații, grile de salarizare sau legea bugetului nu face altceva decât să guverneze, toate acestea ne fiind altceva decât decizii politice ascunse sub numele de „lege”. În fine, guvernul are diferite portițe prin care poate modifica legi propriu-zise, reguli generale de conduită.
    Totalitarismul nu constă în ce face efectiv puterea politică, ci în ce ar putea face în lipsa oricărei limite.
    Democrația liberală a murit atunci când doi oameni au votat ca cel de-al treilea să fie obligat să le dea o parte din avutul său, motivând că este de interes public. A murit atunci când interesul public (adică al tuturor) a fost confundat cu cel al unui grup (fie și al majorității), iar acest interes „public” a fost pus deasupra interesului individual.

  22. „Parlamentul a rămas pretutindeni o forță implicată în actul de guvernare. Când acesta votează alocații, grile de salarizare sau legea bugetului nu face altceva decât să guverneze, toate acestea ne fiind altceva decât decizii politice ascunse sub numele de „lege”.”
    Ceva nu va este clar, parlamentul este o instutie politica care impreuna cu guvernul conduce tara.
    Care sa fie rolul parlamentului atata timp cat alegem reprezentanti politici in randul parlamentarilor ?

  23. Ce e aia democratia liberala.
    Ce inseamna sa fii liberal.
    Termenii acestia si-au schimbat atat de mult sensul in ultima suta de ani incat fara o definire clar a termenilor la inceputul articolului. Rezultatul confuziei termenilor este acela ca fiecare vorbeste despre propria democratie liberala critic complet diferita de democratia liberala a vecinului.
    Care sunt pilonii de sustinere fara de care nu mai putem vorbi de o democratie liberala? Nu se stie, nu se spune.
    Sa dau doar un exemplu.
    LIBERTATEA DE EXPRIMARE.
    Propria mea viziune asupra democratiei liberale sustine ca nu putem afirma ca avem o democratiei liberala fara o libertate de exprimare. Problema este ca libertatea de exprimare este foarte grav afectata in momentul de fata, e aproape in moarte clinica. Este irelevand faptul ca canzura moderna este facuta nu de stat ci de megacorporatii planetare, statul fiind un fel de yes-man.
    Crede autorul ca noul model de democratie liberal evoluata , de tip nou care se inventeaza permanet si care va lua locul vechii democratiei liberal poate fi democratie REALA fara libertate de exprimare.
    Eu cred ca nu. Cred ca ne imbatam cu apa rece sperand ca evolutia (darwinista?) va produce in mod automat un model democratic superior celui existent.
    Cetateni dormiti linistiti evolutia lucreaza pentru tine si in 9 luni barza va aduce un model nou si imbunatatit de democraptie liberala!

  24. Liberalismul ca orice fenomen istoric sufera schimbari, de la ,,maximalul” de libertate din sec. XIX, la constringerile datorate evolutiei economice mondiale spre globalizare.Practic, economicul determina si schimba politicul!
    Sub raport politic, autorul a definit magistral aceasta schimbare, cu diminuarile inerente noii stari a societatii umane, dar sub raport economic, ,,liberalismul economic” stagneaza in aceeasi inertie a dezvoltarii, a modelului economic clasic, bugetar.
    Evolutia liberalismului economic este asteptata in directia ,,dezvoltarii economice accelerate”, de ajungere din urma a tarilor dezvoltate (chatching-up), necesitind constructia unei teorii economice (noi) a dezvoltarii (alaturi de micro si macroeconomia actuala), care sa valorifice national resursele mondiale ale dezvoltarii: capitalul, forta de munca, rezultatele cercetarii stiintifice si tehnologice, inventiile si inovatiile, etc.
    Astazi resursele mondiale aratate, devenite ,,libere” de statul national datorita globalizarii. pot fi atrase si utilizate pentru o dezvoltare economica-industriala a Romaniei (de pilda), insa LIBERALISMUL inca nu intelege aceasta posibilitate, n-a abordat problematica dezvoltarii rapide, raminind acelasi liberalism economic TEORETIC, care se multumeste economic cu ceeace aduce ,,de la sine”, la modul pasiv, viata economica nationala.
    Fara acest aport al liberalismuilui economic PRO-ACTIV, nu este de mirare ca sentimentele nationale dispar si ideea de natiune ECONOMICA dispare treptat, Romania incetind de a mai fi considerata ,,patrie economica”.
    Mai mult ca atit, liberalismul romanesc (si estic) nu are nici macar CONSTIENTIZATA necesitatea schimbarii in directia unui activism economic MAXIMAL in raport cu resursele si capacitatea tarii de a se dezvolta!Toate PROIECTELE DE TARA cu aceasta desfasurare au sucombat la Presedentie, Institute, academie, etc. dupa anuntarea lor!
    Romania este inundata cu riuri intregi de STRATEGII bugetare si economice teoretice, surogatul de fiecere zi in locul proiectelor de dezvoltare economica-industriala, de ajungere din urma a tarilor dezvoltate.
    Publicatiile politice sau economice prezinta si dezbat mereu numai liberalismul politic, care moare incet si sigur, fara liberalismul economic, constructor al proiectelor operationale de dezvoltare economica nationala…

  25. “Indiferent de partidul cu care votezi, odată ajuns la guvernare acesta va trebui să aplice și o serie de politici care rezultă din angajamentele internaționale ale statului, nu din voința cetățenilor.”
    Cred ca greseala de rationament in toata pledoaria dumneavoastra pleaca de aici.
    Angajamentele international sunt luate DOAR la vointa cetatenilor, ei voteaza partidul care este dispus sa faca pasii necesari in vederea afilierii tarii la aceste organizatii trans-nationale.
    1. ONU: am fost invitati, ni s-au comunicat conditiile, s-a reusit afilierea acum ceva timp.
    2. NATO: am fost invitati, ni s-au comunicat conditiile de adeziune, a fost ales de catre popor, la alegerile nationale, partidul care a facut pasii necesari in vederea afilierii tarii noastre la aceasta organizatie
    3. UE: am fost invitati, ni s-au comunicat conditiile, poporul a ales, la alegerile nationale, partidul care a facut pasii necesari in vederea afilierii tarii noastre la aceasta organizatie
    4. Schengen: am fost invitati, ni s-au comunicat conditiile, alegem de 15+ani partidele care sa resolve pasii necesari pentru afilierea tarii noastre la aceasta organizatie.
    In toate aceste organizatii, ca si stat, avem reprezentati si putere de vot. Daca ceva nu este prielnic tarii noastre, acesti reprezentanti – pusi de catre partidele alese prin votul populatiei, pot actiona intr-o directie sau alta. Fix asa cum China a decis sa iasa din “Acordul de la Paris”, orice tara poate iesi din orice organizatie, atunci cand ea nu mai considera avantajoasa aceasta afiliere.
    Problemele in toata aceasta discutie sunt:
    – populatia nu intelege importanta votului,
    – persoanele reprezentative Romaniei din aceste organizatii nu isi fac treaba conform cu dorintele poporului,
    – oamenii simpli nu inteleg exact ce inseamna aceste organizatii, ca beneficia si ca indatoriri,
    – exista varianta referendumului popular pentru orice problema, referendum care ar trebui sa aiba putere legala mai mare decat aceste organizatii. Dar, prin precedentul referendumului “300 parlamentari”, ne-am impuscat singura in picior cu acest mecanism intern de decizie politica.
    Nimeni nu ne ține nicăieri. Daca dorința poporului ar fi să ieșim din toate aceste organizații, avem la alegeri varianta partidelor dispuse să facă aceste exituri pentru popor.

  26. „Democrația liberală a murit atunci când doi oameni au votat ca cel de-al treilea să fie obligat să le dea o parte din avutul său, motivând că este de interes public”
    Da! Un fel de Miorita politica cu oaia pe post de consultant/jurnalist politic! ;)

  27. Articolul se ocupa predominant de fenomene dr suprastructură, identitate sau competiție politică. La rădăcina schimbărilor pr care le trăim stau transformări economice care nu au nimic in comun cu liberalismul clasic: gig ecomomy, permtemps, delocalizare, evaziune fiscală.

  28. Liberalism – iliberalism, post-modernism, post-adevar (?), modernitatea, libertate, democratie, bla-bla-bla.
    Ati uitat un fleac, domnilor: liber arbitru. Si daca tot ce vreau e sa ma urc in turnul vostru de cristal si sa va arat indecent limba, zicea Dostoyevki? Omul e o fiinta irationala. Omul creaza si distruge in virtutea pornirilor sale subconstiente (sau daca vreti, inconstiente). Imi pare rau, domnilor liberali de profesie, dar nu tine

  29. Interesant dar nu cred totusi ca pericolul pentru democratia liberala vine dinspre suveranism,,populism si ileberalism pentru ca aceste a nu sunt decat etichete aplicate de extrema stanga corecta politic si aflata la putere in toate statele occidentale inamicilor ei reali sau presupusi.Toate partidele de guvernamant din occident indiferent de doctrina lor oficiala sunt corecte politic si voteaza legi corecte politic.In felul acesta cetatenii indiferent ce partid ar vota vor vedea aplicata in practica aceeasi doctrina a de extrema stanga totalitara si antidemocratica a progresismului corect politic.Aceasta doctrina infama si tot mai radicala avdistrus deja liberalismul politic in occident si vrea sa se impuna si in rasaritul europei.Nu a reusit decat partial in romania si deloc in polonia si ungaria.E o doctrina care practic a redus la nimic adevaratele drepturi ale omului.Anumite identitati nu si au pierdut drepturile si nu privilegiile cum zice autorul ci le au fost luate.Progresismul este azi principalul pericol pentru putinil care a mai ramas din liberalismul politic.Do trina progresista a fost impusa de sus in jos pe filiera universitati ( indoctrinarea tinerei generatii)-ong uri- presa scrisa,audiovizuala,social media -partide politice( adevarate grupuri de interese) obediente fata de noa docyrina.Cine nu accepta doctrina era si este eliminat sau anulat din toate domeniile sauarginalizat,scos din joc.Oricat de interconectata ar fi lumea statele nationale,mai ales daca suntari puteri au inca un cuvant greu de spus iar organizatiile internationale sumt slabe si nu teusesc da se impuna.I se par cuiva intreg la minte si neintoxicat cu clisee ca state ca rusia,china,coreea de nord,cuba,iran,venezuela,etc respecta vreo regula sau tin cont de vreo organizatie internationala?Nu cred.Ue vine cu tot felul de prostii utopice si costisitoare ca energia verde,sutomobilele exclusiv electrice( cu baterii toxice pline de acizi si chimicale si grele,asa zisa reducere a amprentei de carbon de care isi bat joc mari poluatori precum china,rusia,lumea islamica.Mai bine ar incheia un acord mondial care sa elimine plasticul care a invadat raurile,marile si oceanele.Adevarstii dusmani ai democratiei liberale sunt azi progresismul sau corectitudinea politica,comunismul,islamismul si dictaturile ultranationaliste di perialiste de tipul celei din rusia.In acest timp corectitudinea politica lanseaza in occident campanii pe teme false si idioate de tipul me too,sclavagism,rasism sistemic,colonialism demult disparut,privilegiile inexistente ale omului alb,etc care nu fac decat ss inflameze spiritele sa polarizeze societatile occidentale si sa distruga ce asi ramas din drepturile omului si democratia liberala.Va spun ru ca toate sstea vor duce la razboi civili.Osmenii cinstiti nu se vor lasa calcati in picioare la nesfarsit de toti netrebnicii,mincinosii si nebunii.

  30. ..excelentă analiza, coerentă și extrem de lucidă. Felicitări !

    Legat de tema „simfoniei” care reapare (așa cum îi și stă bine..) de la-nceput până-n final și glumind puțin, capitalismul e-n putrefacție încă din „iepoca de aur”, dar încă miroase ademenitor..

    Firește că după 90, ne-am mai dezmeticit și noi, observând ușor dezamăgiți că nu prea zburdă pe niciunde câinii cu covrigi în coadă. Descoperim multe metehne, iar nostalgiile ne cam dau ghes… Ce-am fost și ce-am ajuns, se spune cu năduf (din păcate) în prea multe situații..

    Însă dincolo de toate, sper să nu ne trezim iarăși victimele unor soluții utopice vehiculate de populiști autohtoni sau de-aiurea.
    Pentru că, de bine de rău, capitalismul recunoaște cinstit tendința naturală a individului de-a acumula câștig maxim cu efort minim. Și spune răspicat că brutarul, spre exemplu, se apucă de frământat aluatul pe la 5 dimineața, nu de dragul clienților, ci de dragul bănuților acestora..

    Iar opțiunile politice sunt precum culorile.. :))
    https://www.youtube.com/watch?v=gg2U8prDloc&t=2s

  31. În ce fel sunt tehnocrați liderii UE? Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, a avut de la începutul carierei sale doar funcții politice. Este expertul în schimbări climatice cu studii de literatură și filozofie. Ce fel de tehnocrată e Ursula von der Leyen? Fostă ministră a Apărării în guvernele lui Angela Merkel cu studii de Medicină.

  32. Articolul propune o tematica densa care e si foarte controversata, dat fiind ca nu avem, deocamdata, detasarea necesara pentru a identifica tendintele de lunga durata. „Timpul lung si foarte lung” al lui Braudel nu ne este accesibil.
    Permanenta mobilitate a societatilor umane, frustranta asa cum e la nivel individual, nu poate fi impiedicata.
    Noi am trecut, luand ca exemplu viata unui senior din tara noastra, prin cel putin trei regimuri politice radical diferite. Romania antonesciana, cea a lui Groza si a lui Dej, continuata de Ceusescu, cea a lui Iliescu de pana la aderarea la UE, cea in care ne aflam acum.
    Modestia ar trebui sa ne caracterizeze, dat fiind ca noi am fost sub vremuri si nu peste vremuri, intr-un context in care nu am prea avut posibilitatea de a ne manifesta forta vitala in sens nietzcheean. Avem si noi partea noastra de vina, dar asta e alta discutie.
    Sant foarte curios sa aflu despre ce noua evolutie „naturala” a liberalismului poate fi vorba, in opinia autorului, dat fiind ca balkanizarea sau atomizarea sociala la care asistam nu pare a fi contrabalansata decat de reintoarcea la o pozitie predominanta a veChilor principii autoritare ce imbraca diverse haine, unele mai digital-orwelliene, altele mai mistico-colectiviste.
    Sa nu uitam ca deasupra tuturor zbaterilor societale pluteste, ca o pasare de rau augur, accelerarea schimbarilor climatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Cucerai
Sorin Cucerai
Sorin Cucerai este publicist-comentator. De-a lungul timpului a publicat pentru Curentul, Cotidianul, Prezent, Finanțiștii și Ziarul de Iași. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București, cu specializarea filosofie moral-politică. Este Junior Research Fellow al Centro per l'Europa centro-orientale e balcanica, Università di Bologna, Italia și membru fondator al Societății Române de Științe Politice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro