joi, martie 28, 2024

Democraţie militantă şi islamism-despre necesitatea curajului, astăzi

Atunci când politologul german Karl Loewenstein imagina, în exilul său american, conceptul de “ democraţie militantă”, Germania lui Adolf Hitler era , deja, o realitate. Lecţia sa era una etică şi intelectuală, în egală măsură. Democraţiile afectate de paralizie cronică, democraţiile care refuză să îşi înfrunte duşmanul totalitar, democraţiile care ezită, democraţiile înfricoşate şi intimidate, aceste democraţii vor fi înfrânte, în cele din urmă, de asaltul fascist. Strategia utilizării libertăţilor ca instrument de subminare al libertăţii părea să fie una de succes şi aparent de neoprit. Marşul liberticid avea cadenţa detaşamentelor de asalt.

La câteva decenii de la textul profetic al lui Loewenstein, Europa are în faţa ei un alt val seismic totalitar. O altă religie politică, islamismul, atacă, direct şi sângeros, fundamentele ei. Radicalismul său este unul intransigent şi nu acceptă nici o nuanţă a compromisului. Agenţii săi au în comun credinţa în datoria lor de a ataca un mod de viaţă şi o alcătuire politică ce le apar infernale, demonice, satanice. Cu fiecare masacru pe care îl comit, membrii acestei noi internaţionale a terorii trimit acelaşi mesaj sanguinar. Energia criminalilor nu este un accident patologic individual, ci manifestul ce trimite la setul de valori care îi defineşte. Radicalizarea este un proces prin care recruţii acestei armate globale se redefinesc, sub semnul excluderii violente a celor din jurul lor. Crima încetează să mai fie inacceptabilă moral. Ea este elogiată ca un vehicol al schimbării revoluţionare.

Săptămânile din urmă,cu seria de atentate din Marea Britanie,reconfirmă capacitatea acestei mişcări universale de a se dezvolta şi de a acţiona, în pofida tentativelor de a limita aria geografică deţinută în Orient şi în Africa de Nord de Statul Islamic. Dincolo de statistica prăbuşirii unor state, prăbuşire care pare ireversibilă, se află realitatea celulelor ce adună , în jurul terorii escatologice, pe cei care sunt, nominal cel puţin, europeni. Asasinii aparţin naţiunilor pe care le atacă. Dar legătura politică a cetăţeniei este de mult dispărută. Pentru islamişti, naţiunea de care au ţinut,cândva, este inamicul care se cere înfrânt.

Provocarea pentru Europa nu se află în Siria, în Irak sau în Libia, acolo unde Statul Islamic acţionează în impunitate, ci este înrădăcinată în propriile ei societăţi, acolo unde un mediu paralel îi cuprinde pe cei care , aderând la revoluţia islamistă a terorii, se despart de statele şi de naţiunile lor. Provocarea nu este una militară, provocarea nu este de securitate naţională, provocarea este una democratică şi răspunsul nu poate fi decât politic.

Renunţarea la paralizia comodă ce domină elitele continentale poate fi începutul unei abordări care să preia din paradigma democraţiei militante acel spirit al curajului de a înfrunta totalitarismul. Democraţiile sunt datoare să îşi regăsească nu atât capacitatea de reacţie, cât vocaţia lor de a mobiliza, uni şi întări conştiinţe. Apelul la valorile care ne definesc nu înseamnă gesturi de o pioasă ipocrizie, cât identificarea, fără ezitare,a duşmanului care atacă fundamentele ordinii noastre. Curajul vital, în aceste momente, este curajul lucidităţii. El obligă la abandonarea ipocriziei ce paralizează şi naşte apatie. El implică determinarea de a apără,consecvent, ideile pe care ne întemeiem pluralismul şi libertăţile.

Acest curaj al democraţiei militante poate conduce la limitarea spaţiului de manevră de care dispune discursul urii, diseminat public de cei care aleg teroarea. Faptul că unul dintre criminalii de la Londra fusese prezent într-un documentar de televiziune nu poate suprinde. Radicalizarea islamistă se petrece, ca parte din cotidian. Predicatorii şi celulele lor sunt în măsură să exploateze drepturile lor constituţionale spre a conspira la eliminarea lor definitivă. Graniţa dintre libertatea de exprimare şi apologia urii trebuie trasată, spre a permite democraţiilor să îşi construiască strategia lor de apărare. Conciliatorismul de acum este la fel de funest ca şi conciliatorismul celor care doreau să negocieze cu nazismul. După acordurile de la München a venit anul 1939. Iată ceea ce nu putem uita, acum şi aici.

Militantismul democratic este alternativa la apatia suicidară ce maschează absenţa unui ideal pe care să îl afirmăm. Atacurile teroriste de acum nu sunt simple accidente, ci parte din planul, deliberat, de şubrezire a unei ordini politice. Luciditatea şi fermitatea sunt unicele remedii pe care le putem mobiliza în această confruntare de durată cu un inamic islamist redutabil, hrănit de reţelele ce locuiesc societăţile europene însele. Democraţiile, spre a invinge, au nevoie de revenirea la fundamentele lor de curaj vizionar.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Se pare ca romanii au inteles deja cum sta treaba si actioneaza in consecinta. Mai bine ii dai cu lada in cap barbosului decat sa aprinzi lumanari pentru victimele nevinovate….

    • Sper ca romanul ala sa nu aibe de suferit!
      Fugiti, de-aici!
      Cel mai tare si mai tare e ca, dupa un carnagiu din asta, sa scoti tamburina si sa canti Imagine exact pe locul in care au fost asasinati niste oameni! Doamne-fereste sa zici, nici macar in gand: Iarta-i si odihneste-i, Doamne!

  2. Atat de simplu si atat de complicat! Este suficienta o citire atenta si fara prejudecati a textelor islamice fundamentale Quran si Hadith ca sa intelegi ca Islamul este o ideologie si nu o simpla religie. Odata inteles lucrul acesta si acceptat (fiindca minitile contorisionate ale celor inrobiti
    altor ideologii face sa intre in functiune gandirea dubla), lucrurile devin atat de simple. Niciodata Islamul nu-si va cenzura principiile fundamentale care inseamna supunerea (Islam inseamna supunere) intregii lumi. Dincolo de asta, nu prea mai este mult de spus. Omenirea are de ales intre supunere si democratie militanta, dupa cum spune destul de limpede autorul acestui articol. Problema insa se complica cu dusmanii din cetate. Va avea omenirea hotararea de spune lucrurilor pe nume si sa actioneze sau civilizatia europeana se va sinucide?

  3. …… „ ….. „Freiheit und Leben kann man uns nehmen, die Ehre nicht.”/ Reichstagssitzung vom 23. März 1933, Rede von Otto Wels, war SPD-Vorsitzender seit 1919./ Libertatea şi viaţa ne pot fi răpite, onoarea nu./ Cuvîntarea preşedintelui Partidului Social Democrat SPD la 23 martie 1933 în parlamentul Reichstag…. „…

    Apelul autorului văzut & citit cu amintirea vie a trecutului recent, a continentului nostru în flăcări în secolul 20, nu lasă dubii. Au nom du peuple, mişcarea identitară de extrema dreaptă & stîngă e pericolul care se extinde azi în UE27. Uciderea cetăţenilor de terorismul islamic e un pericol, dar nu va învinge. Europa nu cedează islamismului politic. Democraţia nu poate garanta evitarea totală a terorismului politic-islamic. Va fi un drum lung pînă la stingerea focarelor teroriste.

    Multi au resignat 1933 în faţa pericolului nazist. Stefan Zweig (Die Welt von gestern, lumea de ieri) s-a sinucis în libertate 1942 la Petrópolis, în statul fedeeral Rio de Janeiro, Brazilia.

    Kurt Tucholsky a fost jurnalist politic activ impotriva nazismului (… Tucholsky sparte auch nicht mit Kritik an demokratischen Politikern, die seiner Meinung nach zu nachsichtig mit ihren Gegnern umgingen. Nach dem Mord an Außenminister Walther Rathenau 1922 richtete er in einem Gedicht einen Appell an die Selbstachtung der Republik:

    „Steh einmal auf! Schlag mit der Faust darein!
    Schlaf nicht nach vierzehn Tagen wieder ein!
    Heraus mit deinem Monarchistenrichter,
    mit Offizieren – und mit dem Gelichter,
    das von dir lebt und das dich sabotiert
    an deine Häuser Hakenkreuze schmiert.
    […]
    Vier Jahre Mord – das sind, weiß Gott, genug
    Du stehst jetzt vor dem letzten Atemzug.
    Zeig, was du bist. Halt mit dir selbst Gericht.
    Stirb oder kämpfe. Drittes gibt es nicht.“

    – Rathenau. In: Die Weltbühne. 29. Juni 1922, S. 653

    Tucholsky beließ es daher nicht bei seiner publizistischen Tätigkeit, sondern betätigte sich auch direkt politisch…. …..
    Er schrieb:
    „Gibt es keine Gegenwehr? Es gibt nur eine große, wirksame, ernste: den antidemokratischen, hohnlachenden, für die Idee der Gerechtigkeit bewußt ungerechten Klassenkampf. … Es gibt, um eine Bürokratie zu säubern, nur eines. Jenes eine Wort, das ich nicht hierhersetzen möchte, weil es für die Herrschenden seinen Schauer verloren hat. Dieses Wort bedeutet: Umwälzung. Generalreinigung. Aufräumung. Lüftung.“
    – Deutsche Richter. In: Die Weltbühne. 12., 19. und 26. April 1927
    Der Kontrast zum 1929 gemeinsam mit dem Grafiker John Hartfield veröffentlichten gesellschaftskritischen Werk Deutschland, Deutschland über alles könnte kaum größer sein. Darin bringt Tucholsky das Kunststück fertig, die schärfsten Attacken auf alles, was er am Deutschland seiner Zeit hasst, mit einer Liebeserklärung an das Land zu verbinden. Im letzten Kapitel des Buches heißt es unter der Überschrift Heimat:
    „Nun haben wir auf 225 Seiten Nein gesagt, Nein aus Mitleid und Nein aus Liebe, Nein aus Haß und Nein aus Leidenschaft – und nun wollen wir auch einmal Ja sagen. Ja –: zu der Landschaft und dem Land Deutschland. Dem Land, in dem wir geboren sind und dessen Sprache wir sprechen. […]
    Und nun will ich euch mal etwas sagen: Es ist ja nicht wahr, daß jene, die sich ‚national‘ nennen und nichts sind als bürgerlich-militaristisch, dieses Land und seine Sprache für sich gepachtet haben. Weder der Regierungsvertreter im Gehrock, noch der Oberstudienrat, noch die Damen und Herren des Stahlhelms allein sind Deutschland. Wir sind auch noch da. […]
    Deutschland ist ein gespaltenes Land. Ein Teil von ihm sind wir. Und in allen Gegensätzen steht – unerschütterlich, ohne Fahne, ohne Leierkasten, ohne Sentimentalität und ohne gezücktes Schwert – die stille Liebe zu unserer Heimat.“
    – Heimat. In: Deutschland, Deutschland über alles. Berlin 1929, ……………..
    ……). El s-a sinucis (a murit, neintenţionat cu barbiturate?) la 21. decembrie 1935 la Göteborg în Suedia.

    Karl von Osietzky a fost torturat, intemniţat de nazişti şi a murit în urma detenţiei ( ……. …. hatte die internationale Kampagne, die in Norwegen von dem deutschen Emigranten Willy Brandt organisiert wurde, ihr Ziel inzwischen erreicht. Am 23. November 1936 wurde Carl von Ossietzky rückwirkend der Friedensnobelpreis des Jahres 1935 zugesprochen.
    Der damalige preußische Ministerpräsident Hermann Göring Ossietzky persönlich dazu, den Preis nicht anzunehmen. Doch vergeblich, Ossietzkys Antwort lautete:

    „Nach längerer Überlegung bin ich zu dem Entschluß gekommen, den mir zugefallenen Friedensnobelpreis anzunehmen. Die mir von dem Vertreter der Geheimen Staatspolizei vorgetragene Anschauung, daß ich mich damit aus der deutschen Volksgemeinschaft ausschließe, vermag ich nicht zu teilen. Der Nobelpreis für den Frieden ist kein Zeichen des innern politischen Kampfes, sondern der Verständigung zwischen den Völkern.“
    – Carl von Ossietzky

    Die Gestapo lehnte es ab, Ossietzky zur Entgegennahme des Preises nach Oslo reisen zu lassen. Adolf Hitler verfügte anschließend, dass in Zukunft kein Reichsdeutscher mehr einen Nobelpreis annehmen dürfe. Stattdessen wurde von 1937 an der Deutsche Nationalpreis für Kunst und Wissenschaft vergeben…. … ).

    Willy Brandt a luptat activ din Norvegia împotriva naziştilor, a revenit după 1945 imediat la Berlin. A fost primarul Berlinului occidental şi cancelarul (Ostpolitik, Oder Neiße Grenze) Germaniei federale.

    …“… provocarea este una democratică şi răspunsul nu poate fi decât politic… „….

    Azi pericolele în democraţiile din UE pentru cei angagaţi politic sunt de altă natură decît cele în perioada interbelică în dictaturile extremiste. Nepăsarea, absenţa la vot, chocheteria cu partide extremiste sunt maladii cunoscute. Responsabilitatea fiecărui cetăţean în ţară şi în UE27 decide soarta uniunii pe care trebuie să o clădim zi de zi. Democraţia este un plebescit zilnic. Libertatea şi democraţia trebuie dobîndite şi apărate zi de zi. Apelul autorului îmi place.

    Aux armes citoyeni… !
    însemnă azi activitatea şi responsabilitate politică cetăţenească a fiecăruia dintre noi în ţară şi în UE27 pentru
    Liberté, égalité, fraternité

  4. Reactia elitelor europene actuale seamana tare mult cu reactia celor din anii ’30: politica de linistire (Appeasement) a PM-ilor Chamberlain si Daladier fata in fata cu Hitler si Musolini.

    Sint curios cine va juca rolul lui Churchill de data asta.
    Ironia cea mai mare ar fi sa fie Trump.

    • Trump nu-l poate juca pe Churchill pentru ca nu-i capetenie europeana. Iar asa cum arata lucrurile azi in America, e foarte greu sa se gaseasca oameni care sa miste un deget pentru salvarea Europei. „Let them burn in hell”. Asta e consensul. Se contureaza deja tot tot mai clar imaginea apocaliptica din cartea lui Mark Steyn de acum mai bine de 10 ani „America alone”

      Churchill a murit de mult cu toata spita lui. Nici Charles Martel nu se mai prea arata. Vae victis!

  5. Situatiunea este destul de albastra, cu nuante de vinat chiar, totusi daca adormitii astia de politicieni s-ar trezi putin si ar judeca asa, taraneste, poate ar mai fi o sansa. Nu trebuie sa fii absolvent la Harvard sau MIT ca sa-ti dai seama ce trebuie facut cind intra lupul la stina. Daca ar aplica preventiv doctrina facaletului pusa in practica in mod politically correct dar tardiv de bravul moldovean in atacul de pe London Bridge, s-ar mai putea salva ceva. Cind esti atit de timpit incit bagi tu lupul intre oi sperind ca il poti dresa sa faca treaba ciinelui fiindca arata cam la fel si se trag din aceeasi familie (canis/canis/lupus/vulpes sint acelasi neam si compatibili genetic), atunci inseamna ca iti meriti soarta. Aiureala cu corectitudinea politica si rasismul ventilata cu cerbicie de diverse cercuri de intelectuali subtiri si militanti infocati pentru drepturile omului nu isi are rostul aici. Pai, ce, nu sint si eu om si n-am dreptul sa ma plimb prin tara mea pe unde vreau? Nu, pot sa ma plimb pina unde scrie ca in acest cartier se aplica sharia si d-aia tre’ sa ma rad in cap, sa astept sa-mi creasca barba, sa-mi infasor nevasta in cirpe si dup-aia avem voie sa intram in cartier si sa mergem in papuci la o berarie ca sa bem ceai. Facem asa ca sa nu-i deranjam pe oamenii aia, ca dupa aia se supara, vin peste noi si ne casapesc copiii cu macetele fiindca nu le respectam credinta si ideile cretine. Acum serios, chiar sintem idioti cu totii ?!
    N.B. Aceasta postare are tenta xenofoba, rasista, este incorecta politic si in virtutea dreptului la libera exprimare trebuie cenzurata. Daca acest cetatean (turmentat, nenorocitul!) ar fi scris ca ia acasa refugiati si doneaza bani pentru construire unui minaret si a unui centru cultural musulman care conserva vechi mestesuguri cum ar fi arta confectionarii de veste traditionale impodobite cu semtex, poate n-ar fi fost nicio problema, dar asaaa…

  6. Ce e de reflectat e că dintre zecile de bărbaţi ce se aflau acolo, în zonă, toţi au reacţionat aşa cum probabil au fost sfătuiţi: „atac terorist – fugiţi şi ascundeţi-vă!”. Atitudine conformă PC. Unul singur a reacţionat contra curentului: „nebunii taie oameni – mă duc să-i împiedic”. Şi acela nici măcar nu era englez. Era un român ce lucra într-o brutărie londoneză. Hmm, ciudat om ..

  7. E de fapt mult mai rau ca-n anii ’30. Atunci inamicii erau foarte clar definiti: Hitler si Stalin. Chiar in conditii de inferioritate militara macar era clar ca dupa o confruntare sangeroasa treaba se va rezolva intr-un fel sau altul. Si pana la urma ambele fiare au fost infrante si starpite.

    Azi insa inamicul e difuz. E in barcile subrede cu copii, femei si batrani ce se ce trec la nesfarsit intre Africa si Europa. Asa cum profetea in 1974 presedintele Algeriei Houari Boumedienne in discursul sau de la ONU: ” Pantecele femeilor noastre ne va aduce victoria!”. Si intr-adevar Europa, inecata in nihilism & neo-marxism, scopita, efeminata, fara directie si valori morale e incapabila sa se perpetueze. Pare de asemenea total incapabila sa mai faca ceva pentru propria supravietuire. Iar inamicul e deja solid implantat in interior si-si injecteaza rabdator veninul in victima debila si aproape paralizata ce nici macar nu se mai zbate.

    In anii ’30, cu toate pacatele epocii, libertatea de expresie era libertate de expresie. Azi ea a devenit anatema in Europa. E rasism, sexisim , islamofobie etc. si alte cretinisme similar. Generatii intregi par complet imbecilizatate. Democratia si-a pierdut sensul si orice valoare. Europenii sunt gata sa iasa in strada ca sa lupte pentru milostenii publice, sau pentru priovilegiile diferitelor minoritati dar sunt incapabili sa faca cel mai mic gest pentru aparearea libertatii si democratiei.

    Europenii nu au arme si oricum nu stiu sa le foloseasca. Am dus cativa colegi de serviciu veniti in vizita de la filialele din Italia si Germania la poligon sa traga cu arme semiautomate. Au fost scene de comedie bufa. Oamenii ai nu mai vazusera de aproape o amra de asalt. Unii pur si simplu au renuntat scancind ca rmele sunt prea grele si daca le rup umerii de insecta…

    De mai bine de o generatie, desfiintarea serviciului militar, lipsa exercitiului fizic, apologia homosexualitatii si iata ca grosul lor au inceptut procesul pierderii ultimele resturi de masculinitate. Mergi printr-un mare aeroport european si parca nu-ti vine sa crezi cat amar de creaturi fragile, de sex nedefinit, imbracate cu haine fistrichiu colorate, chinuite de diete sofisticate, cu barbute rare lipaind din ceva sticluta cu o chestie pe cat de „eco” & „bio”pe atat de respingatoare la gust, poti vedea. E imaginea vie a unui Sibaris scapatat. :D

    Tare mi-ar place sa cred ca gresesc, dar ma tem ca nu e asa…

    • Nu credeam ca sunteti un optimist chiar atat de bine informat!
      N-or fi astia de acum niste Churchilii, dar nici Theresa May nu pare hotarata sa repete greselile predecesorilor lui sir Winston, iar Merkel, oricat ne-am stradui si noi si ea nu prea are mustacioara. Si sa nu-mi spuneti ca amaratii si nespalatii care astazi se joaca de-a Califatu va par niste membrii ai SS Totenkopf cand ies cu brisca la atentat. Iar in ani 30 situatia era mult mai rea: cardasia economico-politica a nemtilor participa voios la nebunia interna, iar in rest, toata floarea cea vestita a intelectualitatii enciclopedice facea sejururi turistice in Rusia si lauda in scris raiul pamantean. Si atunci, ca si acum, a existat un roman, care ca si moldoveanu nostru londonez, le-a dat cu lada-n cap, ma rog, cu cartea si in plus nu aveau si n-aveau cum sa aiba imaginea rezultatului final al nazismului si al comunismului.

    • Stimate Svek, nu va fie teama, ca nu gresiti deloc! Copiii lor cresc cu AKM-ul de git si se uita la o decapitare cum ma uitam eu la bunicul cind taia o gaina. Au crescut in mijlocul violentelor si singelui varsat pe strazi, iar oameni sfirtecati de explozii si rafalele de arme sint ceva obisnuit pentru ei. Nu este nevoie sa aiba parinti timpiti care sa-i invete ca e bine sa omori necredinciosi, de asta se ocupa imamul de la madras care le baga in cap ca daca ucid infideli isi cistiga locul in rai si devin eroi venerati de intreaga comunitate. Taqiyya (https://en.wikipedia.org/wiki/Taqiya) poate fi folosita atit de siiti, cit si de suniti, alawiti sau wahhabiti ( astia se dusmanesc de moarte intre ei, dar cu taqiyya sunt cu toti de acord) pentru a-si pune planurile in aplicare si a-si disimula adevaratele intentii. Asta este motivul pentru care toti vecinii si colegii teroristilor spun ca erau baieti gigea, mai ieseau si la cite un sprit si totul era ok cu ei pina in ziua in care se hotarasc ca in numele lui Allah sa puna mina pe mitraliera sau sa arunce in aer o statie de metrou. Acum sa-i comparam cu copiii nostri, care cresc cu aifonul de git si tableta in brate, au interdictie sa se uite la Tom & Jerry fiindca pot vedea scene violente si nu trebuie sa citeasca „Capra cu trei iezi” fiindca nenorocita de capra in loc sa sune la 112 si sa reclame la politie ca lupul i-a mincat copiii, alege sa-si faca singura dreptate (subminarea justitiei) rezolvindu-l pe lup prin mijloace neortodoxe (exacerbarea violentei si scene singeroase care vor afecta emotional psihicul fragil al copilului). Asta in timp ce micul Muhammad vrea sa invete si el cum face nenea ala care reteaza un cap cu maceta dintr-o singura miscare din poignée, iar tac-su il pune sa traga un incarcator cu AKM-ul de ziua lui. Asta pentru ca asa e la ei politically correctness-ul, iar la noi, daca intra unu’ in casa peste tine sa-ti ia gitu’ cu toporul, tre’ sa te ascunzi si sa suni la 112. Daca ii bagi intre ochi un ciocan de snitele esti tirit prin tribunale ca ai vrut sa-l omori, ca poate bietu’ om era infometat si voia sa fure un colt de piine, ca toporul lui era nitel stirbit si cam neascutit dar ciocanul tau era mai greu si potential mai letal decit toporul, etc. D-aia zic eu ca nu trebuie sa ne plingem de ce ni se intimpla fiindca am muncit constiincios ca lucrurile sa mearga in directia asta si acum iote ca am biruit si ne-a iesit la fix!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro