Democratie, pontocratie si piromanie

Nu va suparati..
„O societate democratica se intemeiaza pe adevar si*”

cred ca merge si „Pontificat” :)

E grav domnule Tismaneanu, am ajuns sa avem un prim ministru hot si un presedinte care a intrat ijn Parlament de pe locul 3 in colegiul in care a candidat. Cum o sa le explic eu copiilor mei ca doi nenea hoti si mincinosi le-au distrus si lor viitorul?

Evident, toate deciziile USL-ului din ultimele zile sint neconstitutionale, sau ilegale. N-are rost sa intram in amanunte.

Ca atare, parlamentul intrunit legal este doar parlamentul in care presedintii camerelor sint Vasile Blaga si Roberta Anastase. Doar acest parlament se va fi intrunit legal. Pentru o scurta perioada am putea avea chiar doua parlamente. Printre primele decizii parlamentare, ale parlamentului legal intrunit, va fi trecerea Monitorului Oficial sub tutela parlamentului.

O ultima decizie va fi legata de plecarea parlamentarilor in concediu. Distractie placuta!

Lovitura de stat se va dovedi in curind fara efecte. Am avut emotii, mai avem inca, dar armata este subordonata comandantului suprem. Si n-are chef sa intervina in discutiile politice, intrucit salariile militarilor sint decente.

Circul USL va centrifuga simpatizantii catre alte partide. Toate „realizarile” loviturii de stat se vor dovedi o bula de sapun, fara efecte legale. Dosarele penale ale USL-istilor ramin cireasa de pe tort.

Eu cred ca o sa ajungem la suspendare (cu scandalul de rigoare) si la referendum. Acolo vom vedea daca e alba sau neagra, ce votam sau nu; din pacate asta e singura iesire legala din aceasta problema. Orice aberatii cu stari de urgenta, interventia armatei sau contralovituri de stat nu vor face decat sa ridice miza jocului – si oare chiar vrem un inceput de razboi civil? Oare la sfarsit, dupa ce o sa numaram mortii si miliardele pierdute direct sau indirect o sa ne mai amintim cine a dat primul cu pumnul?

E destul de grav.
Sa speram ca nu urmeaza cuba-nizarea Romaniei. Ca un Che mioritic iresponsabil avem din pacate.

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2012/iiccmer_isi_exprima_dezaprobarea/

Sa vedem ce va zice Felix. Desi au tras in ambele pozitii.

Democratia si libertatea se apara cu arma in mana. Pretul lor este vigilenta eterna.

Parafrazari potrivite pentru 4 iulie, fiind cat se poate de putin aplicabile pentru noi in comparatie cu sarbatoritii zilei. Romanii nu simt aceste adanci adevaruri in relatie cu Romania pentru ca romanii nu simt ca Romania le apartine.

Combinand mentalitatea colonialista, poate cea mai perversa dintre mostenirile comunismului, cu o educatie in general slaba obtinem o garantie a esecului in construirea si mentinerea unei democratii veritabile.

Romanii ce traiesc azi nu vor trai in tara pe care uneori si-o imagineaza. Modul perfect impotent in care multi privesc aprobator la televiziunile unui securist de varf acapararea voluptoasa a institutiilor statului, intre doua reclame, fara niciun reflex vizibil catre ratiune sau actiune este testul care arata ca generatiile curente si imediat viitoare au destinul deja prescris.

Sa speram ca nu ne ocupa nimeni pentru 50 de ani si ca astfel nepotii nostri vor avea o sansa la maretie. Sper din tot sufletul ca vor invata destula istoria pentru a judeca bine viermii din care s-au nascut.

Asa domnule profesor,

pistonati, pistonati. Sa curatam tara de nemernici ! Care nemernici ? Aia care vor sa inlocuiasca nemernicii initiali ce si-au facut de cap 8 ani :))

„Tatarascu avea un oarecare alibi in prezenta Armatei Rosii in Romania”. Domnule Tismaneanu, dumneavoastra aveti competenta (daca nu chiar expertiza :)) in domeniul Europei de Est si a Romaniei in acest context. Cam cum apreciati nivelul de penetrare a coloanei a cincea ruse in Romania in ultimii 20 de ani si in momentul asta? Cam cati spioni rusi actioneaza la acest moment pe teritoriul „scumpei noastre patrii”? Cam la ce nivel decizional credeti ca au acces? Daca au reusit sa penetreze serviciile de informatii americane si britanice cam cat de infestata credeti ca e Romania?

pozitia IICMER mi se pare foarte echilibrata… mi-ar fi placut, domnule Tismaneanu, ca dvs. sa fi avut o pozitie similara cand presedintele Basescu l-a atact pe rege…

Cred ca tot ce se petrece la nivel politic in Romania este reactia crimei organizate (USL+ orice tip de politician, cetateni cu functii – universitari, etc ce au varii probleme cu legea) care s-au unit in spatele lui Victor Ponta si sunt gata sa distruga democratia pentru a-si salva pielea. Avem un soi de live reenactment al esentei dictaturilor. Toate dictaturile comuniste s-au nascut in principiu din vointa mafiota pe care ei o numesc „vointa poporului”. Mai precis, avem un numar mare de oameni politici, universitari etc., corupti in totalitate care se tem de inchisoare si se organizeaza in gasca (gang) pentru a-i distruge pe cei care doresc sa impuna legea. Acesti indivizi se perinda prin tara promitand oamenilor simpli varii recompense daca acestia inchid ochii la ce se petrece (tipic mafiot) Vom vedea o diviziune clara intre cei corupti si cei necorupti, indifierent de culoare politica sau statut social. In functie de numarul celor care nu sunt corupti si raman incoruptibili Romania va ramane sau nu o democratie. Sa nu uitam totusi ca nu se poate face democratie daca nu exista o majrotiate care sa doreasca democratie, mai precis o majoritate care si-a pastrat simtul moral si practic intact.

O ultima observatie: Europa Occidentala este direct responsabila de ce se petrece in Romania, in sensul in care Europa Occidentala ar fi putut in ultimii 22 de ani sa condamne comunismul, asa cum a condamnat nazismul. Dar Europa nu a dorit sa faca acest lucru, si, speculez, daca SUA nu ar fi zdrobit Germania Nazista, nu am fi avut nici un proces real al nazismului. Uitati-va la reactiile socialistilor europeni fata de cazul Ponta. Cum bine se stie USL este parte din miscarea socialist-europeana. Aceste reactii aproape nu exista, iar atunci cand apar, sunt formulate intr-un fel foarte elegant din care intelegem bine ca socialistii europeni nu se dezic de Ponta. Prin urmare Europa socialista este la randu-i direct vinovata de tragedia politica romanesca. Imaginati-va cum ar fi aratat Europa azi, daca imediat dupa 1989 toate partidele din Vest ar fi condamnat comunismul..Pe scurt, coruptia Romaniei, este in mare masura coruptia Europei.

Tragi-comedia suprarealista a societatii romanesti continua sub auspiciiple democratiei originale, proclamata imediat dupa confiscarea puterii de emanatia „revolutiei”, Ion Iliescu. Unul din scenaristii Marii Diversiuni din decembrie ’89, Brucan, stalinist convertit la democratia orginala, ne prorocea 20 de ani de tranzitie, inainte ca societatea romaneasca sa inceapa sa functioneze.Nu stiu daca era optimist, sau doar cinic. „Noua putere” s-a instalat, de la inceput, pe un fundament de minciuna, crima si impostura. Pentru a se consolida reteaua mafiota de putere,toate mijloacele, oricat de josnice, au fost permise, cu riscul de a ne compromite definitiv ca tara, de a pierde orice credibilitate pe plan international.Un val imens de simpatie au provocat imaginile transmise in toata lumea,despre jertfa inocentilor in inlaturarea lui Ceausecu. Totul s-a risipit cand scenariu diversiunii criminale a fost inteles in adevarata lui amploare, servind doar clicilor politico-economice mafiote care au acaparat puterea. Mineriadele au ramas in memoria noastra ca exemplul cel mai edificator de metoda extrema, la care o putere ce se considera legitima, recurge impotriva propriului sau popor. De atunci totul, pentru oamenii cinstiti ai acestei tari, n-a mai reprezentat decat un sir imens de deceptii, deziluzii si resemnare. Multi au parasit tara, cei mai multi au continuat sa traiasca intr-o minciuna si o manipulare organizate sistematic de o masina distrugatoare si destructuranta.
Revenind in zilele actuale, se retraieste un cosmar rezultat dintr-un sir nesfarsit de aranjamente si tradari politicianiste, aruncand in derizoriu si grotesc, umilita societate romaneasca. Parlamentul, subiect si obiect de santaj si manipulare, trecand rand, pe rand, in functie de interesele fiecaruia,de la „legitim” la „clubul tradatorilor”, e, in momentul de fata,cea mai penibila si rusinoasa institutie reprezentativa.
Cum a ajuns porcu-rorul Ponta la troaca puterii ? Si-au ales, sau reales, romanii primarii ( Vanghelie, Mazare,Piedone, Falca,etc.), si, pe urma, au intrat in joc tradatorii de meserie, gata sa-si ofere serviciile celor de la care spera sa obtina mai mult. Se spera la un loc la troaca, nu se jeneaza ca li se vad zoiele curgand pe la coltul gurii. Cu o legitimitate castigata prin tradare, Porcu-rorul guiteaza urat mirositor, improscand cu noroi micile castiguri ale fragilei democratii, trimitandu-ne la originile „democratiei originale”. Cu un tupeu si o obraznicie greu de digerat de un stomac normal constituit, Ponta reuseste sa puna la pamant, cu o viteza ametitoare, si intr-un ritm cotropitor, toate intitutiile de drept ale statului. Revolutia bunului simt, alta gogoasa infuriata, aruncata pe taraba, de celalalt mare democrat original, risca sa devina o alta farsa diversionista, expirata de la primul produs fabricat de coalitia tradatorilor de conjunctura sau de meserie.

Trist domnulel Tismaneanu. Realitatea a luat-o inaintea previziunilor dvs. viteza infractiunilor lui Ponta nu au egal in istorie oricit efort veti face. Patriciu nu admite sa aiba soarta lui Nastase. La ce i-ar folosi banii daca nu poate ocoli intilnirea cu sobolanii de la Rahova? Sa fim seriosi. Puterea judecatoreasca trebuie adusa la ascultare (ca pe timpul lui Iliescu). Ce Europa, ce standarde europene. Totul se spulbera.
Romanii in curind nu vor putea circula nicaeri precum leprosii. Trebuie schimbata atitudinea in conformitate cu realitatea din parlament. Trebuie iesit in strada. Ei mizeaza pe lipsa de mobilizare a poporului. Asta este rolul intelectualului (printr-un cuvint sa mobilizeze masele). Sint dezamagit de d-nul Liiceanu si d-nul Plesu care de, s-au saturat de impostura, de plagiat, de impertinenta. Nu ii vreau pe baricada dar vreau ca ei sa spuna :„pina aici Ponta” si oamenilor –„fratilor veniti in strada”

Am citit „motivatiile” pentru care crede USL Traian Basescu trebuie supendat… Este halucinant! Practic Traian Basescu trebuie suspendat pe motive de „political correctness” ! Pe de alta parte insa comunistii, socialisti au justificat crimele comise pe considerente strict ideologice,.. Ei au alta logica, alta justie unde toti cei care nu gandesc si actioneaza dupa voia lor sunt buni de ucis. Deci asa va arata noua dictatura comunista din Romania: de inspiratie politically correct. Hmm, domnule Tismaneanu, nu vi se pare ca exista o multime de asemanari intre USL si Hollande, Obama, etc? Toti sunt adeptii unei altfel de „logici” decat cea a justitiei. Va aduceti aminte cand Obama stresat bine de tot de posibila decizie Curtii Supreme de Justitie a SUA a inceput sa atace judecatorii acuzandu-i de „judicial activism” , political partiality si mai stiu eu ce? La fel cand Scalia a „commented from the bench” perfect legal cu privire la legea din Arizona, presa de stanga americana a cerut demisia lui? Ce se petrece in Romania nu e altceva decat un posibil scenariu in SUA, poate tocmai din acest motiv Roberts a preferat sa lase soarta Obamacare pe mana electoratului…

Domnule, dumneavoastra aveti probleme mari cu bunul simt. Va pretindeti anticomunist fervent si aparator al democratiei. Nu stiu, poate mai aveti succes la cetatenii mult prea incantati ca pun umarul la falimentul statului roman, ca sa mai realizeze pe ce lume traiesc. Ca simplu cetatean in tara asta am sa incerc sa va amintesc ce aperati dvs de fapt (in ordine aleatorie): cresterea tva-ului la 25 la suta, un presedinte prim-ministru (cabinetul Boc a fost un pretext), furtul din pensii, scaderea salariului bugetarilor, o ceata intreaga de gaste si lingai sinistri parveniti la putere (inclusiv fica presedintelui, ma intreb din ce bani si-o fi platit campania electorala), o clica de asa zis intelectuali tradusi pe bani grei pentru cititori inexistenti sau nepasionati de scatofilie), tara indatorata cu zeci de miliarde de coco (deh, o centura de siguranta), publicisti si ziaristi (platiti din bani publici, ca doar nu scriu impotriva firii de drag) ca sa dea turmei senzatia ca nu s-a saturat, c-ar mai sta o tura, ca mafiotii rai dau in mafiotii buni…. In situatia in care o tara intreaga a transmis (democratic) ca s-a saturat pana peste cap de mizeriile astea, va intreb cinstit: ce aparati dvs de fapt ? De sunteti atat de ferm convins ca statul de drept se va sfarsi odata cu Basescu, Blaga si Anastase (top model) ?

Desi am folosit cuvinte foarte simple sunt sigur ca le veti intelege.

România dupa 1989. Cine luptă şi pentru ce.
Înainte de 1945 în România exista o societate civilă în afirmare ce se sprijinea pe o economie nu foarte dinamică dar reală. Vlaguita de război, confuzionată de falimentul politic al dictaturii regale şi al înăbuşirii rebeliunii legionare, orice cale de a ajunge la conducere fiindu-i tăiată de ocupanţii sovietici şi aliaţii lor interni, societatea civilă a fost luată în vizor şi distrusă metodic. Arestată pe bază de liste, întemniţată, trimisă în lagăre de muncă silită, reeducată, asasinată în temniţele comuniste, eventual emigrată în anii ‚‚dezgheţului’’, ea a încetat să mai fie o prezenţă palpabilă în societatea românească. Care erau, deci, în anul 1989, grupurile care puteau – teoretic – să alcatuiasca o nouă societate civilă ? Vechea societate civilă nu mai era reprezentată decît de rămăşiţe ale fostei intelighenţii care abia supravieţuise prin cîteva exemplare ascunse în cotloanele noii societăţii totalitare şi care nu era capabilă să creeze decît o foarte subţire pojghiţă de ‚‚dizidenţi’’, de cîteva zeci de indivizi risipiţi în toată ţara, fără o coeziune reală, fără influnţă în populaţie şi bazîndu-se mai degrabă pe legături restrînse de grup şi de familie. Pe de altă parte, se desprindea o subţire şi neliniştită clasă din rîndurile imensului aparat al puterii comuniste. Aceşti oameni, care nu mai credeau deloc în comunism, se străduiau să adune bani, funcţii şi ‚‚avantaje’’ cu atît mai valoroase cu cît penuria se adîncea ajungînd la un nivel insuportabil. Ei erau dintre cei care controlau producţia şi distribuţia de bunuri; cadre de conducere din intreprinderile socialiste, şefi locali de Partid, funcţionari din administraţie, cadrele din ultimii ani ai lui Ceauşescu făceau un trafic intens şi se iniţiau, astfel, în tainele adevăratei economii – economia de piaţă, economia de schimb. Acest trafic căpătase rapid un nume: bişniţă, ca adaptare locală a americanului ‚‚business’’. Bişniţa era soluţia universală de rezolvare a poticnirilor mecanismului economic supra-planificat socialist; ea nu se limita la traficarea unor mărunte bunuri de consum ci devenise, sub forma de troc, soluţia de supravieţuire a multor conducători de unităţi economice. Ei puteau forma, teoretic, scheletul unei noi societăţi civile. ‚‚Clasa traficantă’’ era însă intim legată de structurile de putere, adică de aparatul de Partid şi de Stat comunist. În fapt, după caderea regimului Ceauşescu, tocmai pătura superioară a ‚‚comuniştilor traficanţi’’ a moştenit averea ţării. Ei deţineau dinainte proprietatea reală asupra acesteia dar ideologia oficială nu le permitea să aibă mai mult decît uzufructul. Prăbuşirea oficială a comunismului le-a permis să ajungă la deţinerea deplină a proprietăţii. Comuniştii înbogăţiţi şi-au proclamat atunci convertirea la economia de piaţă şi s-au autointitulat ‚‚capitalişti’’, deoarece putuseră achiziţiona ,aproape pe nimic, majoritatea activelor rentabile ale statului, în timp ce comuniştii frustraţi, cărora nu le-au rămas decît firimiturile de la ospăţ, au început să plîngă comunismul şi au încercat să resusciteze partidul sau măcar părţi din defuncta societate totalitară. Analiştii, economiştii şi observatorii occidentali au încercat să facă previziuni în legătură cu evoluţia clasei traficante. Pe termen lung, ei sperau că aceasta va sfîrşi prin a alcătui o veritabilă societate civilă. Speranţă deşartă. Un mecanism ultrarapid de concentrare a adus bogăţiile în măinile unui număr restrîns de grupuri, aliate cu noua clasa politică şi noul aparat de stat. Doar că aceşti oameni nu semănau cu robber barons-i americani de la sfîrşitul secolului XIX, ca Morgan, Rockefeller sau Vanderbilt. Ei nu au încercat să ridice industrii şi să clădească imperii comerciale ci au încercat doar să-şi maximizeze profiturile pe termen scurt şi au reuşit să pună mîna pe toată economia rămasă funcţională după prăbuşirea industriei şi agriculturii comuniste, să scoată din această ţară săracă miliarde, să pună mîna pe creditele occidentale pe care le-au ascuns bine, să escrocheze ultimele economii ale populaţiei prin scheme piramidale. Şi au operat toate aceste manipulări venale în complicitate cu puterea de stat. Ceea ce ne aduce la problema puterii. Încă din primele zile ale aşa-zisei Revoluţii, ‚‚dizidenţii’’ au dovedit că nu sînt capabili să reprezinte o forţă de opoziţie; oricum, nici nu era capabili să se erijeze în candidaţi la putere, neavînd nici o bază solidă în rîndurile populaţiei. Intelighenţia românească, atîta cîtă a supravieţuit comunismului, îşi găsise adăpost în rîndurile păturii privilegiate a vechiului regim. În ciuda unor eforturi de coagulare, ca GDS sau Alianţa Civică, ea s-a destrămat şi, în cîţiva ani, nu a mai contat. Lupta politică s-a dat, prin urmare, între facţiunile provenite din partidul comunist. Relicvele regimului Ceauşescu au pierdut imediat partida. Partizanii săi se aflau în mediile mai puţin privilegiate ale castei conducătoare, totuşi semnificativ privilegiate în raport cu restul populaţiei. Pensionari, militari cu ranguri înalte, directoraşi, o mulţime enormă de propagandişti, jurnalişti ai regimului, activişti culturali, birocraţi de pe la ministere, intreprinderi, CAP-uri, toţi erau oarecum rătăciţi, lipsiţi de obişnuitele lor ‚‚privilegii’’ şi de prestigiul social de care ştiau să uzeze. Aici şi-a găsit sălaş ideea comunistă, nu pentru că ei ar fi fost ‚‚ceauşişti’’ sau comunişti în sensul ideologic al cuvîntului, ci pentru că regretau splendorile trecute ale vieţii lor personale în ‚‚Epoca de Aur’’. Pentru aceşti combatanţi cu jumătate de normă, naţionalismul lezat şi revendicativ a devenit manifestarea principală a doliului după comunism. Totuşi, în ultimele decenii de regim comunist, se produsese o schimbare în raportul de forţe dinăuntrul nomenclaturii comuniste. Ideologii profesionişti, partizanii sau propagandiştii utopiei comuniste pierdeau tot mai mult din autoritate. Nevoia de a acumula putere, configuraţia pe care o luase lupta dintre ‚‚tabăra socialistă’’ şi ‚‚tabăra imperialistă’’ aduceau în prim plan organele tehnice ale puterii. Aparatul Securităţii nu se putea hrăni cu himera comunistă, era nevoie de tehnicieni ai muncii de poliţie politică, de organizatori eficienţi. Sarcina de a controla populaţia trecea de la propagandistul militant la organele de securitate. Securitatea devenea o organizaţie mîndră că deţine informaţii despre toţi şi toate, că e performantă în spionajul industrial internaţional, lăudîndu-se cu disciplina din cadrul ei, cu puterea ei, cu spiritul său de solidaritate, în vreme ce Partidul, în întregul lui, dădea semne de decădere şi corupere şi devenea, din ce în ce mai mult, un simplu ecran pe care se proiecta imaginea Conducătorului suprem. Aparatul diplomatic era în simbioză cu Securitatea, fiind o ramură specializată a acesteia. În cîţiva ani această pătură tehnică a aparatului de Partid şi de Stat a reuşit să controleze mecanismele cheie ale regimului, să se ţină departe de prăbuşirea clanului Ceauşescu, şi-a păstrat unitatea şi, în final, ei i-a fost încredinţată puterea ca ‚‚emanată din Revoluţie’’ şi ‚‚oameni de bine’’care pot asigura ‚‚liniştea noastră’’. Aceşti comunişti reintegraţi ar putea fi comparaţi cu funcţionarii thermidorieni din Franţa revoluţionară a secolului al XIX-lea care, o dată risipit orice ideal revoluţionar, şi-au ocupat pînă la sfîrşitul vieţii funcţiile importante. Motivul succesului lor îl reprezintă, evident, slăbiciunea societăţii civile independente. Cum intelighenţia şi-a gasit adăpost în timpul totalitarismului în sînul şi cu concursul clasei dominante, nomenclatura, Partidul nu poate fi concurat de către aceasta, şi nici nu acceptă să fie corectat sau ghidat de o intelighenţie în care vede un subordonat, un datornic. Dacă în Franţa Revoluţiei de la 1789 principiul proprietăţii şi, parţial, acela al dreptului nu fuseseră suprimate, Iacobinii fiind proprietari, baza lor ţărănească împroprietărindu-se pe cale legală, în România anului 1990 atît proprietatea, cît şi dreptul aveau o existenţă incertă. Proprietatea fusese decretată în grabă de la nivel înalt, în lipsa dreptului. Altfel spus, repartizarea bogăţiilor s-a făcut numai şi numai conform raportului de forţe, fiind acaparate de pătura aflată la putere. Ea a înglobat facţiunea tehnică a Partidului în strînsă asociere cu clasa traficantă. Ceea ce numim curent ‚‚mafie’’ nu este nimic altceva decît acest sindicat de interese deopotrivă politic şi economic. El a demarat în propriul interes ‚‚privatizarea’’ activelor rentabile şi a alcătuit o oligarhie de grupuri, oligarhie instabilă, precum o haită de lupi ce sfîşie o pradă – şi între ei domneşte doar regula raportului de forţe. Obstacolul principal în calea formării unei ‚‚clase mijlocii’’ româneşti, presupusă a fi principalul motor al societăţii civile, îl reprezintă absenţa dreptului. Justiţia nu este îndeajuns de stabilă şi coerentă ca să-i poată fi încredinţată rezolvarea litigiilor, aşa încît clasa politică consideră firească ingerinţa în actul de justiţie, mai mult, priveşte o justiţie independentă ca un abuz şi o ameninţare la adresa sa. Absoluta egalitate în faţa legilor pe care se întemeiază democraţia e privită de moştenitorii gîndiri totalitare ca o problemă a propagandei, o diversiune necesară în cadrul luptei pentru putere. Legile, inclusiv Constituţia, fiind opera oamenilor politici ca o expresie practică a puterii lor, nu pot şi nu trebuie să aibe efect tocmai contra lor. În ciuda afirmării publice a respectului pentru Constituţie şi a egalităţii tuturor în faţa legii, sistemul totalitar supravieţuitor după 1989 funcţionează pe baza unei împărţiri tacite în două clase distincte: clasa stăpînilor, aderenţii ideologiei corecte, făcătorii legilor şi beneficiarii lor, si clasa supuşilor, cei care trebuie să respecte aceste legi care le sînt adresate. Mimarea unor valori democratice e o problemă de tactică, de propagandă menită să înşele adversarul, o tactică legitima în cazul unui război – cu atît mai mult în cazul unui război nedeclarat dar cu atît mai crîncen, precum este cel social. Trebuie subliniat că razboiul social este motorul gîndirii totalitare, pacea socială nefiind în viziunea sa decît victoria sa completă care constă în destrămarea totală a structurii societăţii şi luarea sa în posesie de catre elita de partid. Din punctul de vedere totalitar, supremaţia Legii e un non-sens. Legile şi Constituţia nu sînt, în această viziune, decît înregistrarea succesiva a actelor de putere, o colecţie de decizii politice a căror punere în practică şi termen de valabilitate ţin exclusiv de decizia puterii politice, Justiţia însăşi nefiind decît o treaptă inferioară de exercitare a puterii politice. Clasa politică românească, acătuită aşa cum este, din comunişti seduşi de îmbogăţirea ”capitalistă” şi traficanţi fără o ideologie precizată a suferit în timp influenţa Uniunii Europene, a cărei putere de seducţie şi persuasiune a determinat adoptarea înşelătoare a unui limbaj ”democratic”, iar în unele cazuri, într-o proporţie variabilă şi cu o autenticitate discutabilă, chiar adoptarea unor modele de gîndire politică ce ţin de democraţia europeană. Intelighenţia neînregimentată, firavele elemente de societate civilă, au încercat să spijine minoritatea pro-europeană a clasei politice. Sub influenţa acestora s-a încercat eliberarea Justiţiei de sub tutela politicului, cu cîteva rezultate spectaculoase. Reacţia a fost imediată şi brutală. În doar cîteva zile, o vastă alianţă transpartinică construită pe baza apartenenţei comune la moştenirea sistemului totalitar a declanşat o acţiune de acaparare a unor instituţii ale statului şi folosirea lor ca bază de atac contra celorlalte instituţii necontrolate încă de puciştii de filiaţie totalitară. În această acţiune, propriile regulamente interne ale instituţiilor statului au fost desconsiderate total, firavele mecanisme ale statului de drept, încă nerodate şi consolidate, au fost folosite ca arme împotriva lui însuşi. Va supravieţui România ca stat european cu o democraţie în curs de consolidare sau va devia pe calea unor experienţe particulare, ca Belarus, China sau, fireşte, Rusia ? Răspunsul dat depinde de un altul. Există în România o societate civila funcţională, fie şi de categorie mică, muscă sau cocoş – ca să preiau o imagine din box, sau nu ?

imi pare rau sa va spun dar cata vreme liderii de opinie care inca mai au luciditatea de a vedea ce se intampla in ro in momentul asta doar scriu anti-usl nu se va intampla nimic. nu stiu daca sunteti in us dar ar trebui sa fiti aici alaturi de oameni si de alti lideri de opinie pentru a incepe adevarata revolutie a redarii statului roman populatiei ca proprietar de drept si de scoatere a politicienilor din postura de unici reprezentanti ai populatiei in conducerea statului.