Democratizarea producției de energie – pentru o autonomie energetică locală și regională

„Nu cred că ar fi o problemă în a înființa o companie națională specializată…”

Nu am nicio îndoială că România are o excelentă experiență în crearea de organisme care toacă bani publici (o „super-agenție” pentru risipit fonduri tocmai a fost constituită), iar verișori, prietene și fini ai politicienilor, care încă nu și-au găsit un locușor liniștit al lor, mai sunt.

Ce nu înțeleg este cum oare de nu le-a trecut prin cap și vecinilor din Ucraina, „care are un sistem electro-energetic destul de asemănător cu al nostru, [pe care] vedem că Federația Rusă a reușit să-l distrugă fără prea mari eforturi” să construiască niște centrale termo-electrice locale pe bază de bălegar ?!

Felicitari pentru aceasta documentatie de sinteza. Din pacate dupa 1990 toti presedintii de tara, guvernele, ministrii nu au aplicat mecanismul descentralizarii. Asa in cat fiecare regiune ori judet sa detina sisteme proprii de producere a energiei electrice. Mai toti se bazeaza pe SEN. Iar privatizarea distributiei energetice a fost un esec. Cate unitati noi a construit Enel niciuna. Nici nu a realizat tot ceea ce era scris in contract, acum si a luat jucariile si a plecat.

Trebuie sa va documentati mai bine, deoarece judetul Dolj inca mai are doua termocentrale la Craiova si Isalnita, pe lignit!
In plus, este mult de comentat despre cogenerare, centrale eoliene si solare, care este situatia actuala si ce ar trebui realizat pentru o energie electrica suportabila de consumatori si suficienta, in acelasi timp.
A bon entendeur, salut!

Pentru juriștii, filozofii și „expertii” în schimbări climatice care își dau cu părerea în politici energetice, inginerii spun că există limitari ale turbinelor eoliene și pentru vânt slab și pentru vânt puternic, uneori și pentru termeraturi prea joase.

Inginerii spun ca limitări există pentru orice tehnologie. Ele se datorează unui raport acceptabil între costuri și riscuri. La o adică se pot construi eoliene care să reziste la cele mai puternice vânturi sau la cele mai scăzute temperaturi. Dar costul acestora ar fi imens în raport cu probabilitatea să fie supuse prea des la astfel de intemperii.
Însă tocmai aici e clou-ul: creșterea temperaturii medii globale înseamnă de fapt acumulare de energie potențială în sistemele termodinamice “atmosfera” și “hidrosfera”, ceea ce mărește riscul unor evenimente climatice excepționale. Tehnologiile clasice măresc acest risc, cele neconvenționale îl reduc. Dar nicio tehnologie nu e absolut sigură și nici excepționalul climatic nu va putea fi complet evitat.
Reducând însă riscul unor catastrofe climatice și mărind producția de eoliene, se poate ajunge la un preț sustenabil al energiei și dpdv al mediului. Probabil combustibilii fosili nu vor putea fi înlocuiți complet, dar niște emisii limitate pot fi mai ușor și deci cu costuri mai mici compensate. Suntem abia la început de drum.

O varza, nu am înțeles nimic.
Cine, ce, unde face?
Cât despre biomasa știți părerea mea, o mare utopie, energia a devenit abundenta odată cu creșterea densității energetice a combustibililor. Să revenim la 600 – 800 kcal/kg cat are biomasa înseamnă o reîntoarcere în Evul Mediu, înaintea revoluție industriale. Hai sa le ardem in locomobila atunci! Mai bine îngrop paiele că am mai mult de câștigat pentru recolta viitoare.

,,Pentru juriștii, filozofii și „expertii” în schimbări climatice care își dau cu părerea în politici energetice, inginerii spun că există limitari ale turbinelor eoliene și pentru vânt slab și pentru vânt puternic, uneori și pentru termeraturi prea joase ”

Numai pentru poporul roman nu exista limitari ale consumului . Inclusiv de energie electrica . Consumam ca turbatii ca sa facem , de exemplu , cit mai mari veniturile din taxe , accize , impozite , …. la bugetele publice tilharite de guvernanti .

Autodistrugerea este obiectivul nr. unu al UE și implicit distrugerea națiunilor europene. Deja în școlile din Vest, lecțiile despre fizica cuprind automat și noțiuni despre eficienta energetica. Exemplu: „ce lampa este mai eficienta energetic, cea care pierde căldură 90% sau cea care pierde 10%? ” sau „din ce elemente componente este formata o centrala eoliana?” sau „analizați ce aparat consuma cel mai mult și cum putem eficientiza energetic aparatele electrocasnice”. Asta în contextul în care Tov. Ursula a introdus noi criterii de eficienta energetica AAAA+++ sau uscatoarele cu tambur nu știu de care. Adevarul trebuie spus intr-un final: Europa nu mai are energie, importul de hidrocarburi rusesti fiind minim după 24.02.2022, iar importul de gaz lichefiat american sau norvegian costa enorm. Soluția pe care au gasit-o „expertii” eurocrati consta în moristi de vânt și panouri solare, doua surse de energie instabile, dependente de fenomene naturale 100%. Dacă vom avea o iarna grea, sincer nu știu pe unde va scoate UE camasa. Speram ca se va încheia războiul din Ucraina, iar Rusia va reîncepe sa exporte gaze către prietenii ei europeni.

În concluzie recomandați să se construiască câte o centrala electrică in fiecare localitate pentru a avea o producție de energie electrică democratizată ! Și pentru cea termică ce recomandați ?

HIDROENERGETICA ROMANEASCA Ssi INTERFERENTA cu STRATEGIA DUNARII
Subsemnatul, Piraianu Constantin, absolvent al Facultăţii de Energetică, Secţia Hidroenergetică, promoţia 1975 şi doctor în energetică, am participat şi am coordonat lucrări de montaj şi punere în funcţiune a echipamentelor hidroenergetice şi hidromecanice la Amenajările Olt, Siret, Jiu, Râul Mare-Retezat şi Buzău, precum şi la exploatarea şi întreţinerea celei mai complexe amenajării hidroenergetice Olt – Lotru, al cărui bazin hidrografic ocupă o suprafaţă de 10% din suprafaţa ţării. De asemenea am participat la realizarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier II (circa 11 ani) precum şi la reparaţii capitale la SHEN Porţile de Fier I. Cred, că nu este lipsit de importanţă, să menţionez şi participarea la lucrările de modernizare a cazanelor de 1000 tone/oră de la CTE Turceni şi Rovinari din perioada 1987-1996.
Menţionez, că o expunere a acestei opţiuni a fost prezentată în ziarul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, „Univers Ingineresc”, numerele din aprilie şi mai 2004. De asemenea, au fost transmise ca propuneri si unor ministri si/sau prim ministri, de-a lungul timpului.
Aceste fapte, cred că îmi permit să formulez, în legătură cu sectorul hidroenergetic, opiniile pe care le voi prezenta in continuare şi care aş dori să fie luate în considerare. În condiţiile, în care se doreşte cu adevărat binele sectorului hidroenergetic românesc şi implicit al poporului român, îmi pot oferi serviciile pentru realizarea acestui ţel, prin analiza detaliata a unei oferte tehnice impreuna cu decidentii actuali, precum si cu alti specialisti din sector.

NOTĂ: Plecând de la premiza că partizanii electricităţii au tranşat disputa în favoarea lor (promovarea energiei eoliene şi solare), ne afirmăm deschis preferinţa pentru folosirea în producerea energiei electrice din surse regenerabile cu predilecţie a celor din domeniul hidro în contrapartidă cu energiile eoliană, solară etc., cel puţin în momentul actual (când potenţialul hidroenergetic este amenajat doar în proporţie de 50%, cu indulgenta !?).

De ce ?
Pentru că o amenajare hidroenergetică care presupune construirea unui baraj este întotdeauna polivalentă, îndeplinind simultan o serie de funcţiuni necesare şi cu impact socio-economic pozitiv:
• amenajarea şi regularizarea cursului apelor şi protecţia împotriva inundaţiilor şi a eroziunii;
• asigurarea rezervei de apă pentru alimentarea comunităţilor şi/sau pentru irigaţii;
• producerea şi stocarea energiei electrice;
• dezvoltarea economică a zonei, în special promovarea turismului.
Pentru că datorită predictibilităţii pe tot parcursul anului a debitelor, este posibilă o planificare a energiei livrate cu precizie de până la 90%.
Pentru că hidroagregatele de mică putere pot fi utilizate in sistemele de aducţiune a apei cu dublu rol, de a „rupe” presiunea în conducte şi de a produce energie electrică.

Dr. ing. Pîrăianu Constantin

e.mail: [email protected]

Tel. mobil 0744759902

HIDROENERGETICA ROMÂNEASCĂ ŞI CUM POATE INTERFERA CU STRATEGIA DUNĂRII.

1. Hidroenergetica, componentă importantă a infrastructurii Sistemului Energetic şi nu numai….
Hidroenergetica este un domeniu tehnic interdisciplinar, aflat la confluenţa dintre mediul înconjurător geologic şi biologic, tehnologie, economie şi viaţă socială. Acest sistem presupune rigurozitate şi precizie în abordarea etapelor existenţei sale. Buna lui funcţionare aduce bunăstare şi confort, perspective de dezvoltare complexă, după cum proasta funcţionare, necontrolată corespunzător, poate duce la catastrofe.
Este suficient să menţionăm că unda de viitură, generată de un ipotetic accident, la barajul Vidra din cadrul amenajării Lotru, se poate resimţi până la Dunăre. Pentru a putea înţelege ce înseamnă evitarea unor catastrofe, este suficient să amintim că riveranii Oltului nu au mai avut probleme cu inundaţiile de o bună bucată de timp (datorită amenajării aproape complete a acestui râu), în vreme ce râurile neamenajate produc anual pagube care oferă primăvara, vara şi uneori chiar iarna, imagini halucinante.
Toate lucrările hidroenergetice care s-au realizat «în lupta cu natura» pentru a stăvili şi valorifica potenţialul apelor, şi-au pus amprenta pe însuşirile oamenilor care lucrează în acest sector. Competenţa profesională, corectitudinea şi abnegaţia sunt câteva dintre atributele care, încă, trebuie să definească trăsăturile de caracter ale majorităţii celor care alcătuiesc marea familie a hidroenergeticienilor din România
Pornind de la această realitate, doresc să scot în evidenţă câteva aspecte pe care le consider semnificative pentru acest sector:
– volumele de apă acumulate în spatele construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajărilor hidroenergetice sunt de ordinul milioanelor şi/sau miliardelor de metri cubi, asigurând astfel importante rezerve de apă potabilă sau industrială în mod permanent;
– toate echipamentele şi instalaţiile care se fabrică, montează şi exploatează în acest sector au, de cele mai multe ori, dimensiuni agabaritice şi greutăţi foarte mari care pot ajunge uneori la sute de tone per subansamblu, dar toleranţele de montaj şi funcţionare se încadrează în domeniul zecimilor şi uneori a sutimilor de milimetru;
– posibilitatea de creştere rapidă de la 0 la sute/mii de MW şi racordarea la Sistemul Electroenergetic Naţional în câteva minute, dar şi singura posibilitate de „stocare” la scară industrială a energiei hidraulice, rapid convertibilă în energie electrică;
– influenţa deosebită a factorului uman în realizarea acestor sisteme, care poartă numele de amenajări hidroenergetice, pornind de la durata mare a execuţiei, fabricaţiei şi exploatării acestora, precum şi de la eforturile deosebite pentru corelarea tuturor factorilor care concură la un astfel de obiectiv; realizarea acestor amenajări nu este posibilă fără colaborarea unor echipe complexe de specialişti şi fără concursul unor utilaje şi furnituri diverse şi/sau complexe, care pot angrena peste 40-50.000 de lucrători la o amenajare complexă, pe Dunăre (de exemplu);
– amplasarea obiectivelor hidroenergetice este de cele mai multe ori în zone îndepărtate şi/sau izolate, rezultând eforturi deosebite, atât pentru personalul care participă la realizarea acestor obiective, dar mai ales pentru personalul de exploatare, care va fi foarte greu de menţinut în astfel de locuri; durata execuţiei, volumele de lucrări şi valoarea acestor amenajări hidroenergetice sunt foarte mari (6 până la 12 ani la cele mai complexe lucrări şi aşa cum ne spunea, prin anul 1974, un profesor dăruit hidroenergeticii româneşti, profesorul Alexandru Diacon, dacă un singur funcţionar al unei băncii ar număra banii pentru o amenajare complexă, nu i-ar ajunge o viaţă de om);
– trebuie remarcat faptul că prin realizarea obiectivelor hidroenergetice se creează şi o infrastructură de drumuri, reţele electrice şi/sau de apă şi spaţii de cazare şi/sau comerciale cu perspectiva finalizării unor zone turistice;
– numărul instalaţiilor, care contribuie la menţinerea sub control a unor rezerve, cvasi permanente de apă, de peste 10 mld. mc în toate acumulările, este foarte mare.
Trebuie să existe permanent preocuparea pentru creşterea fiabilităţii, mentenanţei, disponibilităţii şi performabilităţii acestor instalaţii, pentru valorificarea eficientă a acestei resurse primare, regenerabile, prin toate activităţile care se pot dezvolta: energie electrică, servicii de sistem, agricultură, industrie, turism şi agrement, protecţie civilă etc.
Pentru realizarea acestor obiective, este necesar un volum mare de resurse financiare pentru modernizarea şi retehnologizarea instalaţiilor existente, dar şi pentru continuarea lucrărilor de amenajare hidroenergetică a potenţialului tehnic – amenajabil românesc în aşteptare, România fiind printre ţările codaşe ale Europei, deşi este semnatara documentului european „CARTA ENERGIEI”.
Hidroenergetica (sectorul hidroenergetic), putem spune că are o infrastructură deosebit de complexă şi de variată, la care a excedat funcţia energetică – mai mereu singura luată în seamă atunci când se analizau structurile MEE, RENEL, CONEL sau se concepeau strategii de dezvoltare la nivelul ministerului tutelar
3. Perspectivele sectorului hidroenergetic românesc
În România, problema valorificării în cadrul organizat a potenţialului energetic al cursurilor de apă s-a pus prin anii 1950-1960, când electrificarea întregii ţări constituia politică de stat. Studiile de inventariere elaborate de ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice) şi mai apoi de ISPH (Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice), s-au făcut pe bază de recunoaşterii şi cercetării pe teren, măsurători şi studii hidrologice, ridicări topometrice şi studii geologice.
Potenţialul hidroenergetic teoretic inventariat pe o lungime totală a cursurilor de apă de cca 24.700 km (din care 1245 km pe fluviul Dunărea) se ridică la peste 11.000 de MW, respectiv 70.000 GWh/an. Deşi nu au fost întocmite studii de detaliu pentru reactualizarea valorilor caracteristice ale potenţialului hidroenergetic al României în noile condiţii economico-sociale din România de după 1989, există estimări ale institutelor de studii şi proiectări energetice şi/sau hidroenergetice precum şi ale colectivului de specialişti ai Direcţiei Producţie Hidro, din cadrul ministerului, din care rezultă că potenţialul tehnic amenajabil al ţării este de 36.000 GWh/an, respectiv 11.600 MW, din care: potenţial economic amenajabil 28.000-32.000 GWh/an, respectiv 9.100-10.300 MW; potenţial exploatabil 24.000-26.000GWh/an, respectiv 7.000-8.200 MW şi potenţial în operare cca 17.000 GWH/an, respectiv 6100 MW.
De remarcat că aceste estimări sunt foarte apropiate de cele întocmite de părintele hidroenergeticii româneşti, profesorul Dorin Pavel, când a elaborat primul „PLAN GENERAL DE AMENAJARE A RESURSELOR HIDROENERGETICE ALE ROMÂNIEI” în anul 1933.
Iată ce spunea profesorul încă din 1930:
„Utilizarea potenţialului hidroenergetic nu se poate face în lipsa unei concepţii generale privind gospodărirea apelor (asigurarea debitelor pentru consumatorii neenergetici şi atenuarea undelor de viitură). Pentru evitarea unei abordări neeconomice a utilizării potenţialului hidroenergetic, în special, în perspectiva deceniilor care vor urma, în care amenajările hidroenergetice vor fi componente ale unui sistem energetic dezvoltat la scară europeană.”
Prof. Dorin Pavel propunea două soluţii:
– Implicarea statului în realizarea marilor amenajări hidroenergetice sau condiţionarea acordării concesiunilor de asocierea capitalului, care să facă posibilă realizarea de mari centrale asociate cu centre de consum importante;
– Elaborarea unui plan general de amenajare a întregului potenţial hidroenergetic al ţării, într-o concepţie unică, cu integrarea folosinţei energetice în activitatea de gospodărire a apelor, plan care să orienteze într-o perspectivă largă dezvoltarea hidroenergeticii atât din punct de vedere tehnic (amplasamente, scheme optime de centrale, parametrii ce se pot obţine), cât şi economic (investiţie specifică, preţ de cost al energiei).”
Iată ce mai spunea profesorul în 1974:
„Studiile efectuate în ţara noastră pentru valorificarea energiei eoliene naturale, deşi potenţialul tehnic efectiv realizabil este jumătate din cel hidroenergetic al ţării, sunt sporadice. Cu excepţia unui complex eolian prevăzut cu transformator hidroenergetic să fie instalat în munţii Bucegi cât mai urgent, pentru a se experimenta funcţionarea, celelalte realizări trebuie amânate pentru perioada de după anul 1990, când potenţialul hidroenergetic va fi aproape 90% amenajat”. Aici este momentul sa spunem ca aceasta previziune inca nu a fost realizata.
Astăzi, mai mult ca oricând, va trebui să se ţină cont şi de următoarele:
– „Gospodărirea apelor şi amenajarea bazinelor hidrografice trebuie să ţină seama, deci, de un complex mare de factori, de efectele imediate sau îndepărtate ale diferitelor lucrări şi activităţi; ea presupune o abordare multidisciplinară, sistemică a problemelor, pentru conjugarea diferitelor folosinţe şi evitarea consecinţelor negative posibile. Abordarea unilaterală a problemelor, urmărirea doar a unor interese de moment, pentru satisfacerea anumitor cerinţe care pot apărea chiar urgente, fără luarea în considerare a tuturor factorilor şi a tuturor consecinţelor viitoare pot provoca daune considerabile, uneori ireparabile”
– „Lucrările hidrotehnice, de amenajare a bazinelor hidrografice sunt lucrări de mare amploare, costisitoare şi comportând multiple dificultăţi tehnice. De aceea, trebuie asigurată, pe de o parte, realizarea lor într-un cadru unitar, având în vedere ansamblul bazinului hidrografic, iar, pe de altă parte, în exploatarea lor trebuie urmărită satisfacerea optimă a tuturor folosinţelor şi intereselor. Îndeosebi, amenajarea şi exploatarea lacurilor de acumulare, ca factor de regularizare şi redistribuire a debitelor, trebuie să îndeplinească dublul scop – atenuarea viiturilor, în vederea apărării de inundaţii a obiectivelor din aval, precum şi asigurarea unor debite suplimentare în perioadele secetoase pentru satisfacerea diferitelor cerinţe (alimentări cu apă pentru industrie, localităţi, agricultură, producere de energie etc.).”
– „Realizarea acestor obiective, care presupune volume uriaşe de lucrări, cu mari consumuri de materiale energo-intensive şi de resurse financiare, se va desfăşura în decursul câtorva decenii. Important este ca, pe tot parcursul înfăptuirii lor, să se asigure o eşalonare raţională, echilibrată, pentru soluţionarea optimă a tuturor cerinţelor şi evitarea unor consecinţe negative, care pot apărea din necorelarea, în timp şi spaţiu, a unor lucrări care se condiţionează reciproc.”
Pornind, însă, de la perspectivele din strategiile elaborate de SC Hidroelectrica SA (principalul administrator al acestui sector) şi de la Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020, aprobată prin hotărârea de guvern nr. 1069/5 septembrie 2007, rămâne întrebarea „încotro merge Hidroenergetica românească în condiţiile economico-sociale din România de după 1989 ?”
Se ştie că potenţialul economic amenajabil, care mai este de executat, reprezintă 40-45% (11.000-15.000 GWh/an, respectiv 3.500-4.500 MW), din care peste 50% se referă la potenţialul fluviului Dunărea).
În condiţiile continuării programului nuclear de la CNE Cernavodă apare ca o necesitate stringentă extinderea capacităţilor de centrale cu acumulare prin pompaj. Centralele cu acumulare prin pompaj sunt instalaţii în care energia electrică produsă prin turbinarea unui volum de apă care, parţial sau în întregime, este adus în bieful amonte (rezervorul superior) prin pomparea apei de la cote inferioare (rezervorul inferior) în perioadele când în SEN există exces de putere (între orele 22, seara şi 06, dimineaţa). Asemenea instalaţii sunt capabile să acumuleze energia disponibilă în afara orelor de vârf de sarcină şi pe care să o restituie în orele de vârf ale sistemului energetic.
Pentru acumulările şi instalaţiile de pompaj se deosebesc trei tipuri de scheme:
– Centralele hidroelectrice prin pompaj „pur” (CHEAP), la care practic întregul volum turbinat provine din rezervorul inferior, de unde este ridicat prin pompare. CHEAP este consumatoare de energie electrică, pentru 1 kWh produs prin turbinare consumându-se prin pompare 1,30-1,35 kWh;
– Centralele hidroelectrice „cu pompaj mixt” (CHE-CHEAP), la care folosirea posibilităţilor de acumulare a energiei electrice prin pompaj este combinată cu amenajarea unei CHE gravitaţionale; Astfel de amenajare există în ţara noastră la CHE Văliug, lângă Reşiţa, această amenajare fiind proprietatea Combinatului Siderurgic Reşiţa, astăzi în derivă, precum multe alte unităţi metalurgice din România.
– Centralele hidroelectrice cu pompaj „în circuit deschis” cum ar fi staţiile de pompare cu ajutorul cărora se pompează apă colectată prin aducţiuni secundare, situate la niveluri mai mici decât nivelul de retenţie al acumulării principale. Asemenea amenajări, care de fapt reprezintă o cale de a suplimenta debitele medii captate prin pompaj, pentru a realiza scheme de amenajare de CHE, bazate pe concentrarea debitelor şi căderilor, fac astfel posibilă, mărirea gradului de utilizare a potenţialului hidroenergetic al cursurilor de apă.
Asemenea tipuri de amenajări au fost realizate în ţara noastră la CHE Lotru-Ciunget (3 staţii de pompare cu Pi=62 MW, Petrimanu, Jidoaia şi Balindru), CHE Sebeş (Şugag şi Gâlceag) şi CHE Remeţi (staţia de pompare Secueu).
În fază avansată de proiectare este o amenajare cu acumulare prin pompaj de mare putere, care să îndeplinească mai multe funcţiuni, în afara excedentului de putere/energie în golul de sarcină – CHEAP Tarniţa – Lăpuşteşti, cu o putere cuprinsă între 500 MW şi 1000 MW. Costurile estimate la 800-1000 mil Euro, si totusi executia a fost mereu amanata si/sau neglijata, desi ar fi cel mai ieftin MW instalat in tara noastra
CHEAP vor asigura necesităţile de energie electrică de vârf şi pentru economia revitalizată a României şi pentru export pe terţe pieţe unde sunt cereri mari de astfel de energie şi vor asigura diverse servicii precum reglajul de frecvenţă, reglajul de tensiune şi/sau producerea de energie reactivă, ceea ce înseamnă o îmbunătăţire a calităţii energiei furnizate consumatorilor şi crearea condiţiilor favorabile interconectării SEN cu sistemul lărgit european, UCPTE.
Astfel de proiecte vor contribui la creşterea densităţii de utilizare a resurselor de apă şi a potenţialului hidroenergetic utilizat în România, sunt surse de energie curate şi regenerabile şi vor duce la reducerea substanţială a folosirii combustibilului fosil de înlocuire, prin renunţarea la centralele rapide pe gaz şi pe cale de consecinţă, se reduce emisia de dioxid de carbon, cu efecte benefice asupra mediului.
Din analiza strategiilor despre care am vorbit, pentru sectorul hidroenergetic, se poate observa că, nu există la nivel guvernamental o gândire unitară referitoare la finalizarea amenajării sectorului hidroenergetic, în vederea optimizării utilizării eficiente a acestui potenţial.
De asemenea se poate observa că nu au fost încă elaborate toate reglementările necesare pentru valorificarea eficientă a resurselor şi serviciilor care se pot obţine prin amenajările hidrotehnice complexe atât în execuţie cât şi în exploatare.
Sigur că în perioada după 1989 lipsa fondurilor pentru derularea lucrărilor de mare anvergură, cum sunt amenajările hidroenergetice, a fost un obstacol, dar şi modul de folosire, putem spune că fost deficitar, mai ales după anul 2000, când o dată cu liberalizarea pieţei de energie, sectorului hidroenergetic i s-a oferit o şansă deosebită pentru o dezvoltare mai impetuoasă.
Administratorii au pus aceste nerealizări pe seama secetei prelungite, în special în anii 2003 şi 2011, dar noi credem cu tărie că este vorba şi despre o perioadă cu un management necorespunzător şi în corelaţie cu unele grupuri de interese.
Pentru susţinerea afirmaţiilor de mai sus, vom face referire la Strategia naţională de dezvoltare energetică a României pe termen mediu 2001-2004, aprobată prin HGR 647/2001 şi vom analiza proiectul „Finalizarea şi punerea în funcţiune până în anul 2005 a Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă (700 MW, cu o investiţie rămasă de executat de 700 milioane de dolari S.U.A.); corelat cu finalizarea Unităţii 2, se va executa lucrarea privind reversibilitatea cascadei Slatina-Dunăre şi a navigaţiei pe acest sector prin racordarea cu fluviul Dunărea, prin Centrala Hidroelectrică Izlaz”.
Din punct de vedere al termenului de realizare, acesta era utopic, deoarece o astfel de lucrare nu poate fi realizată mai devreme de 8-10 ani şi aceasta, numai cu o organizare draconică şi cu o finanţare fără întrerupere. Mai mult, acest obiectiv nu a existat în nici una din strategiile pe termen scurt şi mediu ale SC HIDROELECTRICA SA.
Realizarea reversibilităţii cascadei Slatina-Dunăre nu era posibilă fără retehnologizarea sectorului Slatina – Izbiceni (mai corect, finalizarea investiţiei), care de asemenea nu era posibil mai de vreme de 10 -12 ani, având în vedere starea dezastruoasă în care se afla la momentul analizei noastre..
Chiar cu realizarea acestui proiect, sectorul Slatina – Dunăre, nu puteau fi satisfăcute cerinţele Unităţii 2 de la Cernavodă, deoarece nu va dispune de mai mult de 250- 280 MW.
Mai mult, racordarea sectorului Slatina – Dunăre, trebuia/trebuie analizat în contextul unei perspective mai largi, al unei amenajări pe fluviul Dunărea (Turnu Măgurele – Nicopole), caz în care centrala de la Izlaz va trebui dezafectată.
De asemenea, este demn de remarcat că pentru amenajarea Oltului era mult mai importantă finalizarea amenajării Hoghiz, cap de cascadă şi protector al amenajărilor din aval, precum şi al unor suprafeţe inundabile în zona Ţării Făgăraşului, dar şi pentru preluarea şi atenuarea undelor de viitură care se propagă primăvara în acest sector important al Oltului şi deci cu un spor considerabil de energie ieftină, obţinută prin uzinarea acestora, în cele 26-30 hidrocentrale din aval.
În aceste condiţii era mai important şi mai eficient pentru sectorul hidroenergetic, pentru Centrala Nuclearoelectrică, pentru interconectarea SEN cu sistemul lărgit european şi pentru consumatorul român, să se realizeze CHEAP de la Tarniţa- Lăpuşteşti. Investiţia specifică pentru această lucrare este cuprinsă între 800 Eu/kW pentru varianta cu 1000 MW şi 1200Eu/kW în varianta cu 500 MW, iar durata execuţiei putea fi corelată cu punerea în funcţiune a Unităţii 2 de la Cernavodă. De reţinut că investiţia specifică a hidrocentralei de la Izlaz depăşeşte cu mult 2000 Eu/kW, de unde ar rezulta că încă nu i-ar fi sosit „sorocul”.
Astăzi când încă nu s-au început lucrările la această investiţie, putem spune că o bucăţică dintr-un program guvernamental (Strategia naţională de dezvoltare energetică a României pe termen mediu 2001-2004, aprobată prin HGR 647/2001) nu este realizat la începutul anului 2023, din fericire pentru Hidroenergetica românească.
Întrucât finalizarea amenajării sectorului hidroenergetic pe râurile interioare ale României se va putea termina, după părerea noastră, în 10-15 de ani, în condiţiile pieţei de energie liberalizate şi cu administratori competenţi, vom face câteva referiri la continuarea şi finalizarea amenajării complexe a fluviului Dunărea.
Trebuie să reamintim conducătorilor politici şi administratorilor economiei naţionale că, pentru Dunăre mai există studii pentru 3 amenajări hidrotehnice complexe, care pot însuma peste 1.300-1.400 MW şi cca 5.000-6000 GWh/an, dar şi o CHEAP de mare putere în zona Porţile de Fier (Porţile de Fier III).
Pornind de la volumele mari de lucrări hidrotehnice care trebuie făcute pentru menţinerea navigaţiei, pentru creşterea siguranţei în funcţionare a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, precum şi de la actualul context politico-economic şi social („Dunărea este nominalizată drept artera E80 prin Acordul European privind căile navigabile de importanţă naţională şi componentă a Coridorului VII de transport transeuropean ce leagă porturile Rotterdam şi Constanţa”), ne permitem să sugerăm mai „marilor zilei” că Amenajarea hidrotehnică complexă Dinogeţia a devenit oportună.
Întrucât am lucrat peste 10 ani la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier II, pot spune, că această amenajare (Dinogeţia) poate fi realizată în 12-15 ani, prin unirea şi în coordonarea a trei ministere (MECMA/MEE, Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor), pentru aceasta fiind nevoie de voinţă politică pentru asigurarea şi dirijarea resurselor financiare (MECMA/MEE cca 40%, MAAPM cca 40% şi MT cca 20%) în interesul poporului român.
Eficienţa economică a acestei amenajări şi a celorlalte două, poate fi demonstrată prin analize specifice la cele două centrale existente pe Dunăre (preţul de producţie a energiei electrice la Porţile de Fier sfidează orice concurenţă!…). În ceea ce priveşte amenajarea de la Dinogeţia (Măcin), are avantajul că întreaga porţiune amenajată va fi pe teritoriul românesc (chiar dacă se va colabora cu toate ţările riverane la avizarea proiectelor) şi ar fi un imbold pentru începerea tratativelor cu vecinii bulgari pentru celelalte două amenajări care mai pot fi construite în colaborare cu aceştia (AHE Turnu Magurele – Nicopole si AHE Calarasi -Silistra). Într-o astfel de lucrare ar fi angrenaţi peste 50.000 de lucrători, din care, peste 30% foarte specializaţi.
În ceea ce priveşte amenajarea hidrotehnică complexă Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Turnu Măgurele-Nicopole, putem spune că există câteva motive importante, atât pentru partea română cât şi pentru partea bulgară, care ne-ar îndreptăţii să credem că în al treilea deceniu poate fi lansată şi această lucrare:
1. obţinerea unei cantităţi semnificative de energie ieftină, nepoluantă şi regenerabilă pentru ambele părţi (peste 1.500-2000 GWh/an pentru fiecare parte);
2. programul de oprire a centralei nucleare de la Cozlodui din Bulgaria în corelaţie cu cerinţele Uniuni Europene şi cu accidentul de la Fucuşima- Japonia;
3. asigurarea reversibilităţii şi navigaţiei pe râul Olt, fără să se mai construiască centrala de la Izlaz din România;
4. asigurarea unei navigaţii mai fluente şi sigure, indiferent de hidraulicitate (anii 2003 şi 2011 fiind reprezentativi în acest sens), pe fluviul DUNARE;
5. alimentări cu apă ale consumatorilor industriali şi casnici riverani (Insula Mare a Brăilei şi Balta Ialomiţei);
6. agricultura împreună cu piscicultura şi silvicultura;
7. protecţia mediului, conjugat cu dezvoltarea turismului.

Într-o perspectivă pe termen lung, putem spune că în deceniile 4-5 al secolului XXI se va putea lucra şi la cea de-a treia amenajare hidrotehnică complexă, care ar mai fi de executat pe Dunăre, Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Călăraşi-Silistra.
În acest mod s-ar putea ca în anii 2050-2060, să se poată spune că România este în rândul ţărilor dezvoltate din punct de vedere energetic, şi nu numai…!!!!???? .

Barajul de la BICAZ CHE pe raul OLT

Ecluza de la PORTILE de FIER I CHE Portile de Fier I – Sala Masinilor
Întregul patrimoniu al hidroenergeticii româneşti a fost evaluat la peste 70.000 miliarde lei la 31.12.1999 iar la sfârşitul anului 2003, prin reevaluare şi completare, s-a ajuns la cca 170.000 miliarde lei (şi această valoare mult subevaluată, dacă pornim de la faptul că pentru un MW instalat, astăzi, trebuie cca 1,5-3,5 mil Eu) şi însumează o putere instalată de 6.300 MW (din care 81,5 MW în staţii de pompare energetice şi 173 MW în centrale cu putere instalată mai mică de 4 MW) cu o producţie în an hidrologic mediu de 17.000 GWh.
În acest patrimoniu sunt cuprinse şi cele 210 Centrale Hidroelectrice cu puteri mai mici de 10 MW (Micro Hidrocentrale) care însumează peste 300 MW, preluate în administrare de la celelalte societăţi din sectorul energetic în luna iulie 2002 prin HGR nr. 545/2002.
Societatea HIDROELECTRICA SA a fost afectată în perioada 2000-2004 de două acţiuni care s-au hotărât „în pripă”, fără o documentare şi fundamentare corespunzătoare, credem noi, că din interese de grup. Astfel, s-au înfiinţat două sucursale noi în bazinul Oltului, contrar unei exploatări economice la nivelul bazinelor hidrografice şi s-a făcut externalizarea activităţii de mentenanţă şi reparaţii, prin înfiinţarea a 8 filiale cu personalitate juridică „HIDROSERV”, care a însemnat, în fapt, renunţarea la compartimentul Mecano-energetic, existent şi necesar, în schema de funcţionare a oricărei firme de producţie, cum este SC HIDROELECTRICA

Nu trebuie decât să amintim că Uniunea Europeană, prin planul de eliminare a emisiilor de carbon și a poluării, va interzice începand cu 2030 arderea în sobe a biomasei deoarece aceast proces are cel mai mic randament dintre toate soluțiile de încălzire.

Se vad cu ochiul liber miscarile politice din EU. Ma astept ca si componenta europarlamentarilor sa se schimba masiv, drept urmare o mare parte din interdictiile EU se vor desfiinta. Si nu in ultimul rind, sacii cu bani ai platitorilor EU sunt cam goi, astfel ca finantarea aiurelii numite PRNN, plan cu care sunt santajate statele, va muri sufocat de propriile gaze.

Si nici macara nu e adevarat ca sobele ar avea cel mai mic randament, cel putin daca s-ar considera si investitiile necesare altor sisteme. In plus sobele pot fi perfectionate, exista dispozitive ingenioase prin care se cupleaza un fel de centrala de apartament.

După CNH, CEO și alte țepe, fix încă o Companie Națională ne mai lipsea. Și alte „centralizate” gen SACET, de parcă n-ar trage bucureștenii destul și de parcă nu s-ar dovedi, chiar și în acest articol, ce rău e cu centralizatele. Puțină coerenta în idei n-ar strica!

Va recomand de citit de pe site ul National articolul despre sistemul Nuscale pe care australienii il considera esuat.

Vorbe vorbe vorbe inutile si care nu folosesc.Vom mai avea sector energetic cand se vor naste oameni care vor deveni specialisti in energie si care vor fi pusi sa conduca si lasati sa faca ce e bine , nu dispozitii de partid.

Ce fel de democratizare a productiei vorbiti ? in economie nu exista democratie.
Probabil faceti referire la liberalizare si privatizare, in conditiile capitalismului de stat romanesc , imposibil.
Productie de energie in Europa este suprareglementata atat ka nivek natonal cat si european
si supus amestecului masiv al factorului politic, a politicilor socialiste.
Nu putem vorbi de nici o piata libera a producitiei, ce este considerat liberate, este o mimare, praf in ochii consumatorilor.
Se tot vorbeste de ieftinirea factorului energie , de ani de zile preturile n-au decat o directe, in sus, cresteri cu mici reculuri iar consumatorul nu are nici o parghie efectiva prin care poate contracara efectele politicilor energetice bazate pe subventii directe cat si indirecte si va dau exemple, certificatele ecologice, subventii pt masini electrice, subventii pt schimbatoare de caldura, subventii pt panouri fotovoltaice s.m.a., subventii care perturba masiv atat productia de energie cat si bunurile care depind de ele.
Criza finaciara din 2007/08 a fost rodul politicilor imobiliare americane, actualmente suntem pe drumul direct catre crize similare datorate fortarii politice a schimbarii productiei de energie, piata se va razbuna.

Stati linistiti la locurile voastre, avem un ministru de actiune, sprijinit de un consilu al inteleptilor!
Deja se propune o colaborare cu niste belgieni care sa faca niste acumulatoare de energie (gravitationala) in vechile puturi de mina dezafectate.
Plus SMR-urile NuScale, un fel de pilot experimental, care va sa zica.
Plus trecerea centralei de la Paroseni pe biocombustibil (obtinut din padurile din zona, probabil).
Dupa dezmatul cu regenerabilele, stimulat de subventii, o sa avem energie din belsug, cf. declaratiilor decidentilor habarnisti.