joi, martie 28, 2024

Deriva antiliberală a liberalismului românesc (II)

Într-o măsură substanțială, această clasă de mijloc, presupus liberală, s-a lăsat coruptă – nu numai în ceea ce privește foloasele materiale, dar mai ales în ceea ce privește modul de a gândi și de a-și stabili prioritățile în viață.

După 1990, disoluția marii industrii cea­u­șiste, inflația galopantă, dificultățile de adaptare la economia de piață au produs – cum se știe – destule categorii despre care s-a spus că „au pier­dut trenul“ tranziției. Mai ales muncitori din in­dus­trie, mineri, dar și pen­sionari ori agricultori au îngroșat după un timp nu numai votanții de stânga ai PSD, dar și pe cei ai par­tidelor naționaliste și ex­tremiste, precum PUNR și PRM. Apogeul s-a atins în 2000, când C.V. Tudor a obținut 22% din voturi în alegerile pre­zidențiale și a intrat în al doilea tur de scrutin. De atunci, acești „perdanți ai tranziției“ au început să se adapteze no­i­lor situații: foarte mulți au plecat la mun­că în străinătate, alții și-au găsit ceva de lucru în țară, alții au ieșit la pensie.

Dar, după părerea mea, mai ales din 2008 înainte, odată cu apariția crizei, a devenit vizibilă o nouă categorie de perdanți – îi numesc „perdanții aderării“. Aceștia for­mează acum, în parte, electoratul po­ten­țial al PNL.

Este vorba despre oameni mai tineri – nu neapărat foarte tineri – aflați mai sus pe scara socială, care au intrat în viața activă du­pă 1990 și care în primii ani de după 2000 și-au făcut imense iluzii asupra a ceea ce vor obține odată cu aderarea României la UE. Oportunități de carieră, excursii în străinătate, bani, achiziții de bunuri diverse – totul părea la un mo­ment la îndemână. Să mai spunem și că mulți dintre acești oameni nu erau nici foarte educați, nici foarte pregătiți pentru o competiție autentică; aveau în schimb enorme așteptări. De multe ori erau ab­solvenți ai unor universități private sau ai unora de stat nou înființate și discutabile, cu diplome luate la repezeală fără prea multă știință; această categorie, în plus, era lipsită – într-o proporție însemnată – de repere morale sănătoase. Poate chiar mai rău, pentru ea libertățile și facilitățile de care începuse a se bucura – de la li­bertatea cuvântului la cea a călătoriilor fă­ră viză în Europa – păreau veritabile da­ruri naturale, precum lumina soarelui. Că ele fuseseră obținute cu greu și că, în principiu, erau complet „nenaturale“ și revocabile – nu le trecea prin minte în mod serios. Toată agitația făcută în jurul denunțării comunismului și a Securității îi lăsa aproape indiferenți: pur și simplu, crescuseră năvalnic și fără memorie ist­o­rică și simțeau nevoia să privească numai în prezent și eventual în viitorul imediat.

Or, tocmai prezentul i-a lovit dur în­ce­pând cu 2009, iar viitorul le-a devenit tot mai neclar. Au fost loviți, desigur, de cri­za economică; dar nu numai și nu nea­părat prin aceea că și-ar fi pierdut mij­loacele de existență, precum șomerii ani­lor ‘90. Ceea ce au pierdut în primul rând au fost iluziile, încrederea în sine și ima­ginea optimistă despre capacitățile pro­prii. Mai întâi, aderarea la UE se dovedea, aparent, a nu aduce beneficiile sperate și promise, ba, dimpotrivă, părea a impune reguli noi și a cere eforturi sporite. Criza le-a redus mijloacele, le-a înșelat aș­tep­tările, le-a impus brutal limite.

În plus, au început să audă un limbaj nou despre lu­cruri care îi priveau: dacă erau bugetari, auzeau fa­bula cu „omul gras în câr­ca omului slab“ – și era adevărat; dacă erau pro­fe­sori, auzeau că școala ro­mânească produce „tâm­piți“ – și era, într-o bună proporție, adevărat. Au aflat despre dezastrul pro­dus de „fabricile de diplome“ – pe care mulți le absolviseră nu demult. Erau păr­tași la acest dezastru educațional și pro­duse ale sale. Li se cerea să strângă cu­rea­ua, dar și să recunoască, în fapt, un eșec personal în carieră și viață. Unii, de­sigur, au plecat în străinătate; alții au strâns din dinți; când li s-a spus că Bă­sescu e de vină, au fost entuziaști: nu ce­ruse el re­formele, nu anunțase el, în acord cu FMI, politica de austeritate? De ce nu au înțeles realitatea crizei?, ne-am între­bat. Pentru că ar fi trebuit să admită că așteptările lor nu corespunseseră nici cu realitatea țării, nici cu cea personală: spus dur, că ei nu meritau încă să fie autentici cetățeni eu­ropeni. Și atunci, cum să nu primească cu urale mesajul antieuropean al lui Crin An­tonescu și Dan Voiculescu? Când ți se re­petă încontinuu că alții sunt de vină pen­tru propriul eșec, e comod să crezi asta și, dimpotrivă, să-i urăști pe toți cei care încearcă să-ți schimbe opinia.

De ce nu susțin acești „perdanți ai ade­rării“ lupta împotriva co­rupției? Simplu: pentru că, în­tr-o destul de mare măsură, sunt ei înșiși corupți – desigur, în mă­run­țișuri, poate – dar sunt. Câți funcționari, câți salariați la stat nu și-au obținut sluj­bele prin pile? Puțini. Câți oameni de afa­ceri cu succes nu au făcut bani în bună mă­sură prin contracte cu sta­tul, unde relațiile și șpăgile au contat? Puțini. Câți nu fentează regulat fiscul? Pu­țini de tot. Câți profesori nu au dat me­ditații pro­priilor elevi sau celor ai cole­gilor, câți me­dici nu au condiționat nicio­dată vreun ser­viciu medical de o sumă de bani? Nu știm. Dar ne temem că nici aceștia nu sunt foar­te mulți. Pe scurt, sus­țin că, într-o măsu­ră substanțială, această clasă de mijloc, presupus liberală, s-a lă­sat coruptă – nu numai în ceea ce privește foloasele ma­te­riale, dar mai ales în ceea ce privește mo­dul de a gândi și de a-și stabili prioritățile în viață. Iar în acest caz, cum să te iden­tifici cu un justițiar ca Monica Macovei, al cărei discurs joacă rolul ta­bloului lui Dorian Gray din romanul lui Oscar Wilde?

Cum se face că plagiatul primului ministru nu a avut efect electoral? Desigur, oamenii simpli nu prea înțeleg despre ce-i vorba. Dar „perdanții aderării“ despre care vor­besc acum – clasa de mijloc – știu bine ce este un plagiat, nu de alta, dar ei înșiși într-o mare proporție și-au făcut studiile plagiind, copiind, ba văzându-i și pe unii profesori făcând la fel. Numărul diplo­melor de licență sau de doctorat bazate pe lucrări plagiate trebuie să fie uriaș în ul­timii 15 ani – mai ales în anumite uni­versități private. Cum ar putea acești be­neficiari ai imposturii să se mobilizeze îm­potriva lui Ponta, când ei înșiși sunt prea des roadele acesteia?

În cel mai bun caz, „perdanții aderării“ devin cinici și relativiști morali: nimic nu mai are valoare, totul e pe lume corupt, toți fură și mint, iar în rest nu e decât politică partizană. Bineînțeles, nu se mai duc la vot și privesc cu o satisfacție rea cum lucrurile merg tot mai rău. E și acesta un mod de a se vedea confirmați că nu ei, ci „sistemul“ e de vină. În cel mai rău caz, îi susțin cu votul pe cei din USL și mai ales pe liberali, care îi atrag cu ura lor patologică pentru Băsescu, dar și cu vociferările „patriotice“ din ultimul timp, care mută responsabilitatea cât mai de­par­te. A adopta teza că România e o „co­lo­nie“ a UE, că Bruxellesul e un fel de „Înaltă Poartă“ permite să crezi că adera­rea e un eșec nu din pricina netrebniciei proprii și naționale, ci din cauza „noilor stăpâni“, care, la fel ca și cei vechi, „ne calcă în picioare demnitatea națională“. Cum atunci să te aștepți ca astfel de oa­meni nesiguri de propria lor calitate să se mobilizeze, când Antena 3 încearcă să distrugă reputațiile câtorva judecători sau procurori curajoși?

Dacă tot ce am scris aici e, mă­car în parte, adevărat, rezultă că România se află într-o fun­dătură. Dacă tocmai clasa cea mai energică și, potențial, mai aproape de modernizare a devenit – fie prin tăcere, fie prin susținere directă – păr­tașă la nonliberalism și naționalism an­tieuropean, înseamnă că acest drum nefast va mai continua un timp. Să spe­răm că nu foarte mult și că pagubele nu vor fi foarte mari. Mai adaug însă că eli­tele PNL (dar și o parte dintre cele ale ac­tualului PDL) sunt cu atât mai con­dam­nabile și mai responsabile pentru trădarea principiilor lor. Căci oamenii politici nu au voie doar să asculte vocea schimbătoare a popoarelor; ei sunt datori să aibă și vo­cația de a le ghida.

În final, ar fi drept de spus că și noi – cei mai în vârstă care știm cum stau și cum au stat lucrurile, care înțelegem mai bine fun­dătura despre care vorbim – avem res­ponsabilitatea noastră în deriva anti­li­be­rală. Într-adevăr, noi nu am reușit su­fi­cient să deșteptăm în generațiile mai ti­nere conștiința fragilității libertății și a de­mocrației și nu am întreținut vie memoria tiraniei comuniste. N-am creat – sau am creat în prea mică măsură – o continuitate de valori și principii liberale. Nici noi, prin urmare, n-am știut să-i ghidăm pe cei veniți mai pe urmă. Eșecul e comun și toți îi gustăm deja amărăciunea. Diferența este că noi credem că remediul stă în a ne uita din când în când și în oglindă, ceilalți – numai la televizor.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

    • Subscriu. Valoarea se vede si din tonul tanguitor si/sau agresiv al contestatarilor mai jos. Adevarurile dor atunci cand sunt potrivnice convingerilor, iar argumentele profesorului Cornea sunt prea greu de contestat obiectiv.

  1. I.)Radiografia facuta aici,”societatii economice romanesti”, este inspaimintator de realista, mai ales, ca ea constata inexistenta de solutii, pentru iesirea din actuala „fundatura”.
    Ea sufera insa si de complexul (psihologist de evaluare) „Stoica”, care in lucrarile privind reintregirea dreptei, constata ca liberalismul a esuat in Romania, din lipsa cetateanului vertical, platitor de impozite si capabil sa sanctioneze „derapajele” clasei politice.
    Din pacate, cetateanul nostru,sarac si aflat la mina „ajutorului social”, nu poate fi „cetateanul liberal,vertical”.Cetateanul „aplecat”,aservit social, este consecinta directa a „proiectelor economice” postdecembriste, iar nu al propriilor actiuni de distrugere a economiei sau a dependentei din propria vina, de alternativele sociale de „supus poltic”.
    Lipsa cronica de locuri de munca, a carui deficit national ajunge la 5- 6 milioane prin disparitia economiei si a industriei din Romania este cauza inexistentei angajatului vertical la stat, cit si a antreprenorului competitiv si neangajat in operatiuni economice cu statul !
    Competitia pe o piata dezvoltata a muncii si pe una a afacerilor, aflate in dezvoltare, este alta decit ce li se ofera salariatului sau antreprenorului roman, care are ca unica alternativa, sa concureze cu alte 10 persoane pentru un loc de munca, ori singurele angajamente pentru firme, sint cele cu satul!
    Oare nu toti economistii vorbesc de singura posibilitate pentru o crestere economia de 2-3 la suta, prin atragere de fonduri europene, care oare nu se deruleaza numai si numai prin institutii de stat?
    Cine altcineva ofera acum, lucrari de orice fel, antreprenorilor, in zone „libere” de contactul cu statul si autoritatile?
    Cei care au invatat si lucrat la stat sau la privat, dupa 1990,au prins alta scoala si mentalitate de viata, pe care de voie de nevoie si-a insusit-o, spre a se integra in aceasta lume a competitiei pe relatii si spaga, diferita de cea in care a trait generatia anterioara.
    In concluzie, acesti elevi, studenti, salariati si antreprenori, nu sint cauza mentalitatii si mecanismelor social-economice actuale, ci consecinta si „produsul” lor.
    Asa ca in astfel de analize, trebuie sa pornim si de la cauze! In 1990, proiectul „postcominist” Iliescu, a spus NU, privatizarii prin terapiade soc (ca in Polonia), a dat intreprinderile si bancile pe mina „copiilor” sai emanati, care au distrus economia pina in 1997.Restul a fost vinduta, de liberalii de aceeasi factura postcomunsta, strainatatii. Astazi, salariatii si antreprenorii, nu se mai pot realiza, decit in maniera creata de proiectul postcomunist Iliescu, cea liberala „Tariceanu”, care a scos statul din obligatia de dezvoltare – prin lipsa unui program de reconstructie economica, cerut de UE.
    Basescu a fost lipsit si el de orice proiect pro-activ,care sa asigure iesirea din criza de dupa 2008, asa ca sub raport economic, prabusirea inceputa dupa 1990, continua si azi, cu plecarea lui Mechel, cu falimentul Oltchim, etc!
    De ce? Fiidca Romania nu are inca un PROIECT DE RECONSTRUCTIE ECONOMICA SI INDUSTRALA,care sa asigure locuri de mnca si spatiu economic functional pe care sa se articuleze afacerile investitorilor straini si autohtoni.
    Adica nu exista „proiectul” care sa creieze clasa mijlocie autentica, construita „uman/psihologic”, pe tiparele unei competitii corecte,reale, produsa prin dezvoltarea economica – odata cu reconstructia industriala a tarii!
    In concluzie, numai proiectele economice PRO-ACTIVE sint cele care creaza sau nu o clasa mijlocie activa si un cetatean adecvat epocii industriale actuale – numai competitia economica pe o piata privata a afacerilor si a muncii – creaza antreprenorul de forta,si elevul, studentul sau angajatul bine pregatit scolar, din nevoia de a face fata unei concurente reale.
    Concurenta pe o piata economica si a muncii perverse, nu putea crea, decit specimene de salariati si oameni de afaceri, de felul celor pe care in mod corect, i-a prezentat autorul.

  2. Sunt de acord cu teza articolului: asistăm la o derivă antiliberală a intelectualităţii publice din România. Nu insă şi cu ţintirea unui presupus electorat liberal.

    Întâi ţin să remarc că iată, in sfârşit, corifeii societăţii civile se încumetă să recunoască o realitate la fel de aspră ca şi criza economică – eşecul aderării europene:
    „adera­rea e un eșec nu din pricina netrebniciei proprii și naționale, ci din cauza „noilor stăpâni“, care, la fel ca și cei vechi, „ne calcă în picioare demnitatea națională“.” Cauzele sunt discutabile şi nu o să intru in acest subiect. Revin la liberalism.

    Deriva pseudo-liberală nu este de ieri, ori alaltăieri, ci de la început, de când intelectualii publici au descoperit libertatea de expresie in 89 şi nu au fost capabili să o utilizeze concertat in direcţia reinstaurării ordinii proprietăţii private in România. Nu este vorba de critica de zi cu zi la adresa guvernelor socialiste ce s-au succedat din 90 încoa -asta a existat şi s-a revărsat in societate umplându-ne sufletele de mâzgă resentimentară la adresa politicii, ci de lupta om la om, in sensul schimbării de paradigmă in mentalitate şi difuzării valorilor şi ideilor capitaliste.

    Deriva pseudo-liberală a devenit anti-liberală prin acceptarea treptată a rolului preeminent al statului şi al agenţiilor sale in economie. Coruperea intelectualului public s-a petrecut prin cointeresarea in fenomenul extinderii ariei de dominaţie a statului asupra pieţei serviciilor de educaţie până la punctul in care orice instituţie privată de profil a ajuns să fie din start considerată un rău tolerat, prin bunăvoinţa minunatei elite intelectuale complet birocratizate şi puse in slujba statului. Astăzi niciun intelectual public de seamă nu conştientizează rolul său nefast asupra pieţei pe care activează [există câteva excepţii dar nu din categoria greilor, de pildă câţina profesori de economie ce predică in van valorile liberalismului clasic, mediatizînd timid operele Şcolii Austriece], modul in care se raportează la şi defineşte concurenţa privată fiind acela al pionului etatist, infiltrat in mod imoral şi neloial, dar legal, in taberele competiţiei, orişicât ultrareglementate şi supravegheate de agenţii statale. Învăţământul de stat a redevenit o redută a socialismului şi etatismului, o oaste imensă de propagandişti ai tezelor progresist-etatiste. Niciunul nu surprinde propria corupţie, darmite corupţia cronicizată a sistemului, niciunul nu pare deranjat de încălcarea legilor pieţii şi concurenţei libere prin dubla angajare concomitentă: la stat şi la privat. Toţi s-au lipit de Europa, organele şi fondurile sale, şi prin ataşamentul lor faţă de „valorile europene” îşi hrănesc autosugestia şi iluzia propriului liberalism. Dar, in realitate, cu greu poţi să rămâi liberal in timp ce eşti angajat la stat cu contract sindicalizat, primeşti fonduri de acelaşi stat, accesezi excursii şi sindrofii organizate de acelaşi stat, şi obţii permisie specială de activare in sfera publică şi privată deopotrivă, precum şi dispensă de activare in sfera politică. Intelectualul public de calibru este un mirobolant monument al etatismului, un Făt-frumos capabil de dedublare, ce poate fi prezent in acelaşi timp in aula unei Universităţi publice, in secretariatului unei frabrici private de diplome şi in Plenul Parlamentului. Unii dintre aceşti intelectuali publici preferă in locul fotoliului de deputat scaunul mai rigid dar mai prestigios al activistului civil de ONG. Iar multe din aceste ONG-uri, se vede treaba că nu au niciun scrupul in a accesa finanţări publice, ori autohtone ori dinspre UE -care, spre ştiinţa dumneavoastră, este tot o entitate etatistă cu bugete publice, deci, se metamorfozează fără prea multe dileme morale in Organizaţii Neguvernamentale Guvernamentale. Aceasta este o altă faţetă a corupţiei intelectualui public şi o principală cauză a derivei antiliberale. Cum să rămâi liberal atâta timp cât te laşi patronat de Stat? Asta presupunînd că respectivul intelectual bugetat a avut vreodată convingeri liberale.

    „De ce nu au înțeles realitatea crizei?, ne-am între­bat.”
    Iar eu mă întreb câţi intelectuali publici pricep realitatea şi natura crizei şi câţi se zbat să ofere publicului explicaţii fantasmagorice din care să reiasă că de vină îs alţii, şi niciun caz statele, şi că uite, capitalismul se dovedeşte a fi falimentar şi că deh poate că repetentul misticoid marx avea dreptate in opera sa de tristă amintire. Câţi intelectuali publici au devenit nostalgici după socialismul ştiinţific şi se dau peste cap să reinventeze tezele marxiste in cuvinte noi care să zăpăcească publicul? Şi câţi acuză dirijismul economic, planificarea extremă a economiei [cincinalul de şapte ani? de cine nu critică nimeni aberaţia asta?], intervenţionismul, politicile de asistenţă socială, sistemele piramidale ale asigurărilor sociale şi de sănătate, parteneriale fascistoide public-privat, monopolurile etatiste din învăţământ şi sănătate, expansiunea raptului instituţionalizat prin înfiinţarea a sute de taxe in doar 2 decenii, jefuirea averilor private prin inflaţie şi accize imorale, birocratizarea extremă, inclusiv a segmentelor private ale economiei [de pildă agricultura], tergiversarea acordării despăgubirilor recunoscute in justiţie proprietarilor hăituiţi de cele 2 regimuri? Câţi intelectuali publici evocă alunecarea in socialism a statului român, chiar şi după intrarea in Uniune?

    • Rar, mult prea rar am avut ocazia sa citesc un comentariu cu valoare de adevar mai mare decat cea a articolului comentat. Felicitari, domnule (care semnati) euNuke!

      Daca pe aceasta platforma s-ar pune in discutie insasi legitimitatea statului, in loc de a deplange mici magarii irelevante in contextul abuzului generalizat, poate ca alta ar fi perspectiva de evolutie a societatii. Dar nu se intampla acest lucru. Sa fie oare din comoditate, din obedienta, din dependenta fata de sinecurile asigurate de acelasi stat? Sau pur si simplu din teama? Nu stiu, in schimb ceea ce stiu este ca ma incearca un sentiment de neputinta (si uneori de sila) fata de atitudinea obedienta a unora ce se cred formatori de opinie dar nu sunt in realitate decat (tot) niste oi, manate spre aceeasi mulgatoare… doar ca incearca dubioasa satisfactie ca sunt in fruntea turmei.

    • Domnule,

      Exprimati o parere foarte periculoasa, cu care personal nu pot fi de acord.

      Spuneti ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a fost un esec din cauza „noilor stapani”.

      Nu e nimic mai gresit decat asta, si argumentele sunt cum urmeaza:
      1. Romania nu a fost pregatita sa intre in Uniunea Europeana. Romanul si mai ales clasa politica s-a gandit numai la avantajele intrarii in Uniune, nu si la obligatiile care revin din apartenenta la acest club select: independenta a justitiei, un regim democratic curat, coruptie mult diminuata, si alte cele. Elita politica a gandit ca pot sa intre in Uniunea Europeana, sa primeasca bani si drepturi, insa acasa sa faca ce vrea, or asta nu tine. A incercat si Ceausescu o manevra ca asta fara sa ii reuseasca cu un limbaj dublu, unul fata de occident si altul fata de Moscova.
      2. Uniunea Europeana a pus la indemana Romaniei fonduri mult mai mari decat a primit din Romania. De unde si pana unde vorbim acum de Romania ca fiind o colonie, sau vorbim de noii stapani? Mai mult de atat, Romania nu e in stare sa absoarba ce i se ofera din cauza coruptiei si birocratiei.
      3. Situatia din Grecia arata cam ce se intampla cu o tara care nu a fost cu adevarat pregatita sa intre in Uniune. Grecii au intrat ca si Romania pe usa din dos in Uniunea Europeana si si-au inchipuit ca pot sa traiasca pe spinarea ei. Coruptia si evaziunea fiscala e mare in Grecia, ani de zile guvernele au mintit asupra adevaratului deficit national si grecii au trait pe cardul de credit tot la fel cam cum traieste Romania azi, consumand mai mlt decat produce.
      4. Romania a semnat un tratat de aderare care are aceleasi drepturi si obligatii ca si alte tari din Uniune. Faptul ca nu se supune acestor obligatii o face membru marginal in Uniunea Europeana, alaturi de Ungaria. Ca dovada ca e asa, Croatiei nu i s-a impus un mecanism de verificare si cooperare. Justitia croata pare a fi independenta si eficienta si coruptia croata sub control.

      In concluzie, esecul aderarii la Uniunea Europeana nu apare din cauza „noilor stapani”, ci din cauza clasei politice romanesti, care nu intelege ca au si obligatii fata de Europa, nu numai drepturi. Experienta Poloniei, Cehiei, si mai nou a Croatiei arata ca asta e adevarul

      • Domnule Gafencu, sper că aţi postat din greşală acest comentariu sub replica mea:
        „Exprimati o parere foarte periculoasa, cu care personal nu pot fi de acord.
        Spuneti ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a fost un esec din cauza “noilor stapani”.” Mai departe nici nu am citit, convins fiind că este vorba de o eroare.
        Dacă totuşi încercaţi să mă atrageţi in această divagaţie reiterez:
        „Cauzele sunt discutabile şi nu o să intru in acest subiect.” Să revenim, vă rog, la chestiunea liberalismului in derivă.

        • Domnule,

          „Întâi ţin să remarc că iată, in sfârşit, corifeii societăţii civile se încumetă să recunoască o realitate la fel de aspră ca şi criza economică – eşecul aderării europene:
          “adera­rea e un eșec nu din pricina netrebniciei proprii și naționale, ci din cauza „noilor stăpâni“, care, la fel ca și cei vechi, „ne calcă în picioare demnitatea națională“.” Cauzele sunt discutabile şi nu o să intru in acest subiect.”

          Citatul va apartine, deci si ideea. Comentariu inchis.

        • Si eu am fost tentata sa inteleg citatul dvs. instilul domnului G.Gafencu. Insistand sa pricep exact sensul mi-am dat seama ca este o eroare produsa de exprimarea laconica. Verificati si dvs. cum se poate percepe exact altceva decat doriti dvs sa scrieti.

  3. Hmmm, dar tu cine te crezi, mai, sa caracterizezi si sa “cuprinzi” comprehensiv, evebtual sa si pastoresti asa o categorie numeroasa de romani? Ha? Vreun buric al pamantului?
    …”noi – cei mai în vârstă care știm cum stau și cum au stat lucrurile, care înțelegem mai bine fun­dătura despre care vorbim – avem res­ponsabilitatea noastră în deriva anti­li­be­rală. ” pai ce ai scris tu aici denota ca esti deasupra noastra, traiesti intr-o bucata de rai printre zei si privesti intelegator zbaterile noastre zilnice.

    Lasa-ma sa-ti mai explic ceva legat de: ” Mai adaug însă că eli­tele PNL (dar și o parte dintre cele ale ac­tualului PDL) sunt cu atât mai con­dam­nabile și mai responsabile pentru trădarea principiilor lor. Căci oamenii politici nu au voie doar să asculte vocea schimbătoare a popoarelor; ei sunt datori să aibă și vo­cația de a le ghida.”….”Nici noi, prin urmare, n-am știut să-i ghidăm pe cei veniți mai pe urmă.” (mai Frantz, cine dreak te crezi tu de iti inchipui ca esti in stare si ai si menirea sa “ghidezi” mase? )
    Deci, lasa-ma sa-ti explic ceva evident: Nici Ponta si nici altii din USL nu au servit drept motor, drept lider al turmei, drept scanteie a revolutiei de strada, drept idol de urmat la vot, …nu, nimeni, turma a plecat singura speriata si confuza, trezita din somn de marlaniile lui Basescu si Gafele lui Boc si Udrea, si si-au calat marsul din mers.
    Politicienii opozitiei de atunci(din ianuarie 2012) DOAR AU INCERCAT SA ALERGE (PERICULOS PENTRU EI, DE ALTFEL) IN FATA TURMEI RISCAND SA FIE CALCATI DE MULTIMEA INSASI. Acest fel de a merge in fata (deci nu de ghida, de a conduce) e desigur caracteristic celor ce nu sunt reprezentativi, ci mai degraba sunt oportunisti, asa cum sunt cei din USL. Totusi, trebuie recunoscut ca chiar si asa, ideologia USL este comuna cu a noastra, cei din clasa mijlocie- liberalii potentiali si ne identificam cu ei in lupta anti Base si anti PD.
    Si de asemena, este adevarat, noi vedem intrarea in Europa ca un dezastru, noi fiind o noua vaca de muls pentru economia occidentala ce incepea altminteri sa se indrepte catre recesiune. Noi suntem doar o noua piata deschisa pentru ei, un nou purcelus de lapte tocmai bun de pus pe masa occidentalilor impanat cu legume gratinate.
    Adica nu pricep, de ce neaparat doar NOI am fi aia corupti si nesimtiti? Occidentalii sunt eventual niste victime ale tiganilor din Romania si cam asta e peisajul, nu?? Saracutii, o sa le plang de mila.

    • @jordy2 : Pana la comentariul tau eram tentat sa-l contrazic pe autor (si eu fac parte din generatia vizata) dar, cand am vazut cat de debusolat si de intoarsa pe dos iti e perceptia asupra lucrurilor (prin antene probabil) … am inceput sa am indoieli si cred ca partial are dreptate.
      Totusi, articolul pacatuieste prin generalizare, si cred ca si generatia mea are destule falii si clivaje, plus ca, daca ne referim la reversul medaliei, la cei care NU „au pierdut trenul integrarii in UE” tot prin segmentul nostru de varsta ar trebui cautat…

    • Sunt de aceeasi parere, Bibicule. Jordy e un mandru reprezentant al mai tinerei clase de mijloc despre care este articolul. De aceea e si atat de vocal-agresiv (adica cine esti tu bai Cornea de te crezi intelectual conducator de mase? Ti-am dat eu voie?). Se crede reprezentant al clasei de mijloc si liberal in cuget si-n simtiri:
      ” ideologia USL este comuna cu a noastra, cei din clasa mijlocie- liberalii potentiali si ne identificam cu ei in lupta anti Base si anti PD. Si de asemena, este adevarat, noi vedem intrarea in Europa ca un dezastru, noi fiind o noua vaca de muls”
      dar confunda PNL-ul cu FSN-USL-ul si capitalismul cu socialismul.

      Ma intreb de ce atatia oameni sunt orbi la adevaratele traume ale societatii noastre: neruperea de comunismo-securism, mocirla etica, si-i dau inainte cu textele marca Antenei Trei. Lupta Anti Base. Ma face sa rad daca nu m-ar face sa plang.

      Excelent articolul si comentariile. Felicitari autorilor. Avem nevoie de jurnalistica de calitate ca de aer.

    • @jordy2
      „Noi suntem doar o noua piata deschisa pentru ei, un nou purcelus de lapte tocmai bun de pus pe masa occidentalilor impanat cu legume gratinate.”

      … discursul tipic al „liberalului” de azi. Trist.

      • Cei care vorbesc asa ca acest „jordy” impreuna cu ce care se considera „colonizati de UE” nu au habar de felul in care functioneaza UE. Nu e vorba aici de o supraentitate, caci UE e in principiu exact suma de state care o compun, state printre care se numara si Romania. Deciziile la cel mai inalt nivel se iau de catre sefii de state si/sau de guverne. Parlamentul e proportional. Poate Comisia sa fie mai independenta, dar statele membre numesc comisarii, si deja de la a doua Comisie, de cand Romania a devenit stat membru, Romania a putut numi un comisar cu un portofoliu foarte important. In fine, nici macar aceasta Comisie nu e de capul ei.
        Intrebarea pentru conspirationisti este: unde sau cine e aceasta „UE” care-i ameninta pe ei?! Acestia au o problema de logica si una identitara. E ca si cum ar a spune ca familia pe care si ei o alcatuiesc in mod egal ii ameninta, prin aceasta amenintandu-se si ei pe ei insisi. O chestie pentru minti mai confuze.

        • Raspunsul este simplu, domnule Barroso: legislatia nationala trebuie armonizata, in anumite domenii, cu legislatia comunitara.
          Chiar este cazul sa va explic de ce anumite masuri cu efect pozitiv intr-o tara cu economie dezvoltata sunt/ar fi dezastruoase in Romania?

  4. Domnule Cornea,

    O analiza interesanta. Culpa generatiei vechi e important de recunoscut si nu am vazut pe multi facand acest lucru. Clasa politica romaneasca s-a format sub ochii acestei generatii, cei care aveau 35-45 de ani la revolutie. Cei crescuti dupa revolutie sunt produsul acestei societati, pentru care clasa politica e cauza si oglinda in acelasi timp. Foarte multi din noua generatie au plecat din tara, facandu-si un viitor in alta parte. Eu intru in aceasta categorie. Din nefericire, cand am plecat nu am simtit ca as fi avut alta optiune. In Romania as fi asistat neputincios la desintegrarea societatii sub obladuirea acelei generatii vechi de care vorbeati.

    Numai bine, Radu

  5. aceeasi scena, aceiasi actori.
    vorbim de liberalism, strategii, aliante, jocuri de putere cind tot ce razbate este neputinta si exasperare.
    nu facem altceva decit sa inducem clownilor senzatia de utilitate.
    ca bufoneriile lor mediocre sint gustate de public.
    in realitate lucrurile sint clare iar solutiile ar trebui sa fie pe masura.
    oligarhiile transpartinice unite de interese financiare personale, domina romania de doua decenii.
    stim si cine a furat revolutia si cine a jefuit tara.
    ce vrem sa facem ? sa schimbam instinctul pradalnic al haitelor ? sa le umanizam ? coruptia, minciuna, impostura, lasitatea, scoala de timpiti etc sint doar efecte.
    competitia autentica le ar fi eliminat de multa vreme. n ar fi mai ajuns hotii sa faca legea si nici scroafele de partid sa se catare n copac. si ar fi disparut si fabricile de diplome de la care au cumparat inteligenta.

  6. confundati „fundatura” cu maturizarea. confundati pierderea puterii de catre un om cu deriva liberalismului.

    liberalismul exista, este matur dar el nu are nici o legatura cu dumneavoastra si cu cei ca dumneavoastra – intelectuali teoreticieni, nici cu memoria terorii comuniste sau alte asemenea balmajenii.

    liberalismul exista si el este matur. liberal e ala care are un magazin la parterul blocului, liberal e ala care are un service auto, liberal e avocatul, expertul contabil, liberul profesionist, cei care vor sa faca bani prin forte proprii si care vor doar sa aiba o relatie economica corecta cu statul. si toti astia sunt europeni sau anti-europeni, relativi morali sau absoluti morali in masura in care toate acestea le servesc interesul.

    ca vorbeati de Monica Macovei, ce a facut domnia sa pentru liberali, pt aia care au un chiosc la care vand paine si tigari, pt aia ce au vreo mica pizzerie, pt aia ce au vreun anticariat? pai va spun eu ce a facut: a fost solida propta pt regimul care le-a dat cea mai dura lovitura. va mirati ca acestia nu dau doi bani pe ea?

    liberalismul exista si nu e in deriva. deocamdata, din pacate, nu a gasit un vehicul politic, pt ca notiunea de liberalism a fost furata de PDL si PNL iar acum cele 2 partide incearca sa sufoce ori ce alta alternativa. iar dumneavoastra, intelectualii, nu faceti decat sa intretineti astfel de uzurpatori. si nu mai puneti vina pe televizor, liberalii aia in deriva nu au timp sa se uite la Gadea sau la Andreea Pora.

    • Felicitări domnule Fotie pentru claritatea expunerii unei idei simple: politicienii noştri nu se remarcă prin consistenţă ideologică, coerenţă doctrinară şi nici prin aderenţa la valorile liberale, in schimb oamenii obişnuiţi DA. Şi suntem mulţi. Şi ne-am săturat de demagogie, fofilări şi pingpong electoral ca de mere pădureţe.

      Aceste 2 partide cu pretenţii liberale -pdl şi pnl- o să dispară cât de curând din peisajul politic din simplu motiv că se bat fix pe acelaşi electorat condiţionat de Marelui Partid Roşu, electorat compus din segmentele de asistaţi, bugetari şi pensionari pauperizaţi cu premeditare. Amândouă au deraiat in socialism de multă vreme. Acum oamenii descoperă congruenţa lor in materie de politici, adică de înmulţire şi mărire a taxelor şi impozitelor. Asta-i uneşte pe şacali: cum să ne fure mai eficient, cum să şantajeze mai temeinic chiaburul ‘evazionist’, cum să crească cheltuielile publice ca să-şi achite obligaţiile numeroase faţă de clientela de partid in timp ce proclamă cu o neruşinată emfază necesitatea austerităţii. Austeritate pentru căţei, belşug pentru derbedei. Şi îmi vine in minte păţania PNŢului -un partid mult mai onorabil- ce a fost sancţionat drastic de români după guvernarea lor împleticită, lipsită de orice viziune, coerenţă şi autodisciplină, dar nici pe departe atât de coruptă precum cele ce au urmat. Eu zic că PDL şi PNL merită o scatoalcă mult mai exigentă. Evacuarea lor din Parlament la viitoarele alegeri e prea puţin pentru patronarea jafului şi pentru alianţele succesive cu mafia neocomunistă [amândouă găştile, şi galbenii şi portocalii, au pactizat in numeroase ocazii cu pcr-fsn-psd şi au guvernat împreună cu cei mari criminali economici de după 89].

      Şi mă întreb cum poate un intelectual public serios, cu preocupări in sfera politicii, să alăture liberalismului un politruc ce declara ritos in 2012 aceste gogomănii cu iz naţional-comunist:
      „că statul roman să fie cel care exploatează aurul de la Roşia Montana, iar cetăţenii să primească anual dividende din exploatarea aurului” . Păi ce liberalism e ăla in care bogăţiile solului aparţin statului şi-s extrase tot de el? Liberalism de tip Miron Cozma?

      • @euNuke

        Eu nu zic ca n-aveti dreptate, ba din contra. Problema e ca daca si PDL si PNL dispar, credeti ca Romaniei o sa-i mearga mai bine cu PSDul lipsit de orice concurenta? Sint de acord ca orice tradare a promisiunilor electorale trebuie pedepsita dar chiar va puteti permite sa ignorati faptul ca in locul unui rau alegeti un rau si mai mare?

        Durerea cea mare e ca lipseste un partid in care clasa de mijloc (si de altfel orice alegator) sa poata crede si care sa-si indeplineasca promisiunile electorale (nici nu vorbesc macar de fixarea unor teluri ambitioase, ci doar de onestitate fata de alegatori).

        • Domnule Cazacu, raţionamentul dumneavoastră era funcţional prin 2008-2009. Opţiunea „răul cel mai mic” era incă valabilă pe atunci. Între timp PDL a avut ocazia să-şi dea măsura propriei capacităţi de a guverna şi de a demonstra electoratului că este o veritabilă forţă de dreapta. Nu numai că şi-au încălcat promisiunile -asta-i o chestiune minoră căci ştim cu toţi ce populisme presară discursul de campanie electorală- ci au reuşit performanţa unei totale deraieri in socialism. PDL a guvernat in cele din urmă, chiar in plină criză, fix cu aceleaşi idei şi măsuri ca şi PSD, ba chiar ultimul său executiv a derapat uluitor in direcţia naţional-comunismului prin tentativa de a renaţionaliza in proporţie de 85 % averile naţionalizate de bolşevici şi câştigate de proprietari in instanţe precum şi prin relansarea de către ministrul agriculturii a tezelor cooperatiste. Agresiunile ulterioare ale USL la adresa statului de drept nu acoperă răul săvârşit de guvernele pedeliste.

          Răul a fost produs de politicile economice şi de fiscalitatea tot mai agresivă a statului. In plină şi evidentă prăbuşire a unor pieţe locale, guvernele PDL au mărit cheltuielile bugetare creînd o povară in plus pe capul firmelor deja afectate de criză, deci austeritatea a fost un fals, aşa cum arătam şi mai sus: pentru căţeii din mediul privat obligaţi de socialiştii pedelişti să strângă cureaua şi pentru cei mai amărâţi iobagi de pe plantaţiile statului, recte profesori şi doctori.

          Guvernele PDL, in loc să privatizeze rapid sănătatea, au tăiat precipitat din activele funcţionale: în loc să vândă spitalele relaxînd temporar condiţiile de autorizare a funcţionării, le-au închis, condamnînd astfel acele active la devalorizare prin degradarea lentă a imobilelor. Păi exact aşa au procedat şi guvernele Văcăroiu şi Ciorbea cu turismul, mineritul şi o grămadă de industrii: au închis tot ce-au putut ca să scape bugetul de o cheltuială. Pe considerentul că dacă ei, minunaţii birocraţi ai statului, nu au fost capabili să rentabilizeze acele entităţi economice atunci nimeni nu ar fi in stare să reuşească. „Mai bine să moară de mâna noastră decât să se bucure cineva de ele şi să demonstreze că administraţia statului e formată din imbecili!” – aşa gândesc politrucii socialişti.

          La fel au tratat toate ramurile economiei. Sau, pardon, despre unele ramuri nici măcar nu vor să conceapă că-s parte din economie. De pildă, educaţia. De învăţământ s-au ţinut şi se ţin cu dinţii că, deh, e principalul instrument de stricare a minţilor şi de legare de glie prin insuflarea falsului patriotism şi falsei credinţe. Aşa-zisa reformă funeriană a lăsat in urmă doar un tipic instrument al represiuni statale: camerele de filmat. Normal pentru nişte politruci socialişti care-i tratează pe copii ca pe nişte deţinuţi iar pe profesori ca pe nişte gardieni. In loc de privatizare şi desfiinţare a universităţilor de stat in proporţie de cel puţin 90%, guvernele PDL au mărit bugetul pentru anumite sectoare in detrimentul altora ca să augmenteze discordia şi tensiunile din breasla dascălilor. In loc să avem o piaţă liberă a serviciilor de educaţie, mai ales in zona superioară, avem mamuţi energofagi in stare de faliment care produc in neştire fără nicio legătură cu cererea existentă pe piaţa forţelor de muncă. Numărul de locuri in universităţi este in continuare o decizie de tip birocratic ce rezultă din negocierile interne din aparatul de stat, intre ministere, sindicate, directorate. De pildă facultăţile de teologie oferă in prezent aproximativ 11.ooo de absolvenţi pe an. Deci PDL ne-a obligat să finanţăm un sector care in acest ritm va ajunge in vreo 2 decenii la 400.000 de oameni la o populaţie de sub 20 de milioane [38 de generaţii x11.000]. Adică 1 ‘teolog’ la 50 de români.

          Dar socialismul guvernelor PDL este cel mai vizibil in modul in care au tratat pieţele de asigurări. Cele 2 mari sectoare -asigurările de pensie şi cele de sănătate- au fost in continuare supuse monopolului etatist, fondurile menţinute in proprietatea unor agenţii statale, controlul, supravegherea şi reglementarea aşijderea. Atâta timp cât un guvern promovează universalitatea şi obligativitatea asigurărilor putem ştii cu siguranţă că oamenii care-l compun sunt socialişti. Socializarea riscurilor ţine de esenţa socialismului modern, pretins democratic. In PDL a existat un nucleu cu idei reformiste, dar acesta a fost rapid eliminat din peisaj, iar asigurările au rămas in continuare sub patronajul statului. PDL a eşuat astfel definitiv in tentativa de rupere de trecutul său socialist [să nu uităm de unde a plecat PD abia in 2005: din Internaţională]

          PDL NU [mai] poate fi considerat răul cel mai mic, este la fel de rău ca şi PSD, şi oamenii săi sunt plămădiţi din acelaşi material ideologic ca şi fruntaşii socialişti din anii 50. Inclusiv cei tineri, care astăzi, când economia noastră e la pământ, susţin in continuare [din opoziţie!] creşterea aberantă a cheltuielilor statului in beneficiul unei clientele oarecare…cum ar fi Biserica. Deci ideea că prin votul oferit PDL alegem răul cel mai mic şi propulsăm in Parlament o concurenţă la monstruoasa coaliţie USL este reminiscenţa unui sentiment de loialitate falsă. De ce falsă: pentru că alegătorul NU trebuie să fie şi să se simtă loial până-n pânzele albe partidului pe care-l votează, ci viceversa. Este absurd ca un cetăţean să simtă ţinut de votul său atâta timp cât cei mai se seamă membri ai Partidelor au demonstrat o apetenţă ieşită din comun pentru traseismul politic. Electoratul de dreapta a votat in disperare partide ce se proclamau de dreapta şi de fiecare dată a fost înşelat. Acest electorat nu s-a schimbat, ba chiar a crescut. Şi totuşi de fiecare dată marile Partide guvernamentale nu au avut curajul să facă pasul decisiv către capitalism pentru a-şi împlini menirea asumată şi a-şi respecta mandatul încredinţat de cetăţeni, ci din contră, au sfârşit prin a se reîntoarce la matca socialistă. Iată de ce regimul actual nu mai poate fi considerat o democraţie veritabilă, ci un oligopol etatist întreţinut de cartelul partidelor socialiste ce se hr[nesc exclusiv din bugetul public. Oligopolul rezistă pentru că a creat puternice fortificaţii legale in jurul Parlamentului captiv -de pildă pragul de 5% şi minimul de 25.000 de membri din 18 judeţe pentru înfiinţarea unui partid. Oligopolul este apărat şi de cea mai mare parte a presei şi societăţii pretins civile. Toţi aceşti ‘lideri de opinie’ au fost mercenarizaţi şi tot ei sunt marii perdanţi in procesul de democratizare şi liberalizare, dar incă nu o conştientizează. De-a lungul celor 2 decenii de democraţie şchioapă, partidele şi mişcările noi sau reformiste au fost supuse din start embargoului mediatic, iar când au penetrat totuşi barierele au fost luaţi in primire de meseriaşii specializaţi in execuţi. PAC, PNŢ şi URR -dacă vă aduceţi aminte de acest partid energic- au ilustrat pe deplin acest fenomen. Din fericire astăzi există un instrument mediatic extraordinar, ce scapă deocamdată controlului etatist al oligopolului: internetul. La următoarele alegeri vom avea nu unul, ci cel puţin 3 partide proaspete de dreapta. Binenţeles, dacă rămâne România pe picioare până atunci. Pentru că sunt 3 mari segmente ale electoratului de dreapta fără reprezentare in Parlament:
          1. Grupul oamenilor de afaceri urbani, incluzînd liber-profesioniştii precum avocaţi, doctori, notari, arhitecţi, profesori etc.
          2. Segmentul dominant din agricultură, format din fermieri mici şi mijlocii: desprins artificial de mediul privat urban, acest grup a fost agresat permanent de guvernele socialiste de după 89 şi astăzi, când dă semne de trezire, este ameninţat violent de satrapii socialişti. De unde şi oportunitatea unei Mişcări Agrare Anti-biruri, aliată cu cele deja constituite in oraşele mari.
          3. Cele 3 milioane de români aflaţi la muncă in Occident, din care mare parte incă se arată interesaţi de situaţia din ţară şi care, in eventualitatera agravării crizei in Europa, s-ar putea să fie forţaţi să se întoarcă.

          La aceste categorii ce ţin de clasa mijlocie tradiţională se adaugă forţele armate, magistraţii şi bugetarii cei mai educaţi sătui de corupţia, anomia, lipsa de viziune şi de patriotism a întregii clase politice actuale. Sunt destul de sigur că Armata e cu noi! Cea mai mare parte a Armatei este convertită la valorile occidentale şi totodată naţionalistă, este pro-democraţie şi pro-capitalism şi in acelaşi timp sufocată de propria neputinţă de a se implica in politică şi de a schimba ceva.

          Ca atare, electoratul de stânga veritabil este astăzi o minoritate, atras la vot cu felurite vicleşuguri, iar sfârşitul socialiştilor este tot mai aproape. Românii au redescoperit propriul simţ al proprietăţii şi abia de acum începe lupta pentru apărarea ordinii private şi a libertăţilor noastre.

          • Dle euNuke,

            Eu va admir scriitura – atit ca nivel de informatie cit si ca argumentatie – insa tare mi-e ca sinteti prea optimist in unele privinte si pesimist in altele. Ma tare indoiesc ca electoratul roman de dreapta e majoritar iar „sfirsitul socialistilor e tot mai aproape”. As zice ca din contra, succesul PP-DD la ultimele alegeri sugereaza o sensibilizare si mai accentuala a electoratului la mesajele ultra-populiste (adica cele care le depasesc pe ale populistilor de ambele spectre politice). Vazind ascensiunea lui Beppe Grillo in Italia m-am gindit ca daca un personaj atit de lipsit de carisma cum e DD a reusit sa creeze un partid care sa ia 14% din voturi, un artist/comic/personaj public popular cu carisma si umor ar putea fi liderul unui partid romanesc inca mai performant decit cel al lui Grillo. Aruncati o privire pe esichierul politic international, la Grecia, Italia, Spania si spuneti-mi daca acolo, in ciuda situatiei economice dezastruase, a aparut vreun partid nou care sa reuseasca sa pune pe picioare economia tarii respective.

            Ar fi multe de spus dar ma rezum doar la critica dv cu privire la „relansarea tezelor cooperatiste”. In principiu nu e nimic neonorabil in a avea cooperative. Ele functioneaza destul de bine in tari diverse precum Danemarca sau Italia insa intr-o alta baza legislativa decit cea din comunism.

            Oricit as fi de pornit impotriva PDL nu pot pune semnul de egalitate intre ei si PSD, macar pentru faptul ca in timpul guvernarii PDL justitia a inceput sa functioneze partial independent (merit care poate revine mai curind presedintelui Basescu decit PDL) iar ceea ce-i lipseste societatii romanesti inainte de toate e o justitie independenta si functionanta.

            lui Ponta nu-i reprosez atit plagiatul (s-a intimplat si la case mai mai) cit demantelarea institutiilor care i s-au opus, propaganda anti-occidentala (in care e intrecut de colegul de coalitie Antonescu), limba despicata pe care o foloseste atunci cind e vorba de politicieni europeni si de electoratul romanesc, alegerile de ministri (culminind cu persistenta cu care l-a impins inainte pe negationistul Sova). O Romanie cu Ponta prim-ministru si Crin Antonescu presedinte mi se pare daca nu un cosmar macar o rusine nationala.

  7. II.) UE – blestem sau binefacere?
    a.UE este pentru noi si una si alta, dar nu din vina ei, ci din cea a clasei noastre politice ! Liberalismul nu se putea naste a doua zi dupa Revolutie, el avind in tarile foste comuniste un lung stagiu.A inceput cu „reformarea” comunismului”, cu incercarea de a-l umaniza – incercare care nu putea decit sa esueze, deoarece acesta era „nereformabil”. Cu toate acestea , maniera „liberala”, reformatoare de a gindi si aborda realitatea economica si sociala, a impins esaloanele 2 si 3 ale fostelor partide comuniste din Polonia, Cehia,Ungaria, etc, mai aproape de liberalismul capitalist,decit de „postcomunismul” iliescian romanesc.
    Dupa 89, clasa politica postcomunista ceha sau poloneza, a calcat fara sovaire pe calea capitalista.
    Ea nu a cautat sa construiasca un „comunism reformat”, cu „intreprinderi de stat ca baza materiala si democratie muncitoreasca, ca baza politica” – aparata contra dreptei care se infiripa si la noi – cu detasementele de soc ale minerilor!
    Refuzul privatizarii si a drumului spre capitalism, a dat ocazie politrucilor emanatiei postcomuniste, sa jefuiasca si capuseze( (ca si acum), intreprinderile de stat, pina ce intreaga economie si industrie s-a dezintegrat.
    Aici este vizibila vina clasei noastre politice, pentru saracia si dependenta de UE – la care stam cu mina intinsa – pentru imprumturi necesare supravietuirii economice.In lipsa unui plan B de reindustrializare. UE este garantul ca nu murim de foame, cel putin pina cind motoarele sale, vor putea si vor dori sa suporte economic, tarile esuate economic.
    b.Vina UE ,este ca ea ne-a „atras” in ceva ce nu este o uniune economica, care sa vizeze uniformizarea ca eficienta si functionaltate a institutiilor sale.Vina ei este, ca nu urmareste si nu suporta, costurile dezvoltarii economice comunitare, ci da ceva ajutoare pentru dezvoltare, fie cheltuie enorm,cu mult peste asteptarile sale, de spaima unor pierderi insuportabile, ca urmare a dezintegrarii sale institutionale sau financare.
    Vina UE,este ca a primit la munca, fara sa suporte costurile pregatirii scolare si universitare, a milioane de emigranti romani, a caror plecare, a scutit CLASA POLITICA romaneasca, de orice preocupare si raspundere, pentru producerea desertului economic de acum.Daca nu existau locurile de munca in UE, constringerea pentru a adminstra responsabil si eficient activele nationale, era imensa si nu se ajungea la situatia disparitiei economiei nationale.
    Vina UE, este ca a desfiintat toate mecanismele nationale,vamale,tarifare, monetare si financiare, etc., care asiigurau pina la integrare dezvoltarea economica.A pus frina pina si mecanismului bugetar de dezvoltare,limitind deficitul admis, la 3 la suta din PIB.Nu degeaba, Anglia incepe sa creada, ca i-ar fi mai bine(economic) inafara UE, decit in cadrul ei.
    Vina UE, este ca este o constructie birocratica, iar nu una economica, care sa aiba capacitatea de a conduce economiile nationale, ca pe o AFACERE comuna !
    De aceea,disparitia mecanismelor nationale de dezvoltare – recunoscute de marii nostri economisti, n-a fost compensata cu nimic, in directia dezvoltarii – stagnarea generala(cu exceptia tarilor supraindustrializate) fiind quasiprezenta.
    In concluzie,UE este pentru Romania, mai mult o pierdere, decit un beneficiu, asa ca elita noastra intelectuala, trebuie sa identifice caile prin care, dezavantajele de mai sus sa fie desfiintate, iar avantajele teoretice, sa devina concrete, palpabile.
    Daca nici din partea UE si nici din cea a elitei intelectuale din domeniul economic, nu vin solutii si proiecte in sensul aratat mai sus, convingerea ca sintem doar o colonie a UE, va deveni generatorul unor atitudini, anti-UE tot mai radicale…

  8. Varză! Autorul bagă în clasa de mijloc bugerarii și profesorii. Ori reprezentant al clasei de mijloc este acea persoană care are o afacere (mică, mai mare) și din aceasta asigură veniturile lui și ale familiei sale. Un profesor va fi în clasa de mijloc când nu va preda la clasă ci își va face un PFA și va da meditații cu factură și chitanță de pe acesta. Iar bugetarul niciodată. Nu câți bani ai te situează în clasa de mijloc ci modul în care îi faci, ca angajator. Iar clasa mijlocie, aia reală, nu în UE si-a pierdut încrederea ci în politicienii români și măsurile lor care o ucid puțin câte puțin.

    • Doamna Lili,

      Clasa de mijloc are alta clasificare decat cea pe care o descrii.

      Clasa de mijloc a unei tari este populatia care este intre clasa bogata (nivel de trai peste un anumit nivel) si clasa saraca (nivel de trai sub un anumit nivel).

      Cu cat tara e mai dezvoltata, cu cat clasa de mijloc e mai larga. Cu cat tara e mai saraca, cu cat clasa de mijloc e mai subtire.

      Cred ca la nivelul Romaniei majoritatea profesorilor fac parte din clasa de mijloc, bazat pe standardele de saracie din Romania. Daca ar fi comparati cu alte tari europene, e alta poveste.

      Nu sunt proprietar de nici un business peste ocean, insa fac parte din calsa de mijloc americana exact prin definita de mai sus.

      • Felicitari!
        Dna Lili inca are o reprezentare foarte veche a „claselor mijlocii”. Lumea a renuntat total la aceasta definitie din 1950. Pe continent, definitia a fost schimbata chiar din perioada interbelica.
        http://www.inegalites.fr/spip.php?article727&var_recherche=classe%20moyenne&id_mot=28
        Veniturile, patrimoniile, modul de viata, aspiratiile, tipul de activitate profesionala si altele sunt criterii de definire a claselor mijlocii.
        Ma tem ca in Romania multi sunt cei ramasi in urma cu lecturile si intelegerea lumii. Nu putini sunt cei care considera ca patronul si unicul angajat al unui atelier de reparat pantofii este legitimat sa aspire la conditia de membru al „clasei mijlocii”, dar medicul specialist in chirurgie toracica si profesor universitar, nu! Doar pentru ca acesta din urma este salariat al spitalului si al universitatii. Si, in siajul acestei reprezentari primitive, multi cred ca este normal ca pantofarul-patron sa obtina – pe orice cai! – venituri mai mari decat medicul si avere mai consistenta decat acesta. Evident, nicaieri in lumea civilizata nu se intampla asa ceva.
        In societatile complexe din prezent si in conditiile avansului tehnologic, aproape 80% din salariatii statelor fac parte din clasa mijlocie. La altii este asa, mai putin la noi, unde este in curs o confruntare tacuta intre societate (si valorile si interesele ei) si ceata evazionistilor (timizi, in nuce sau declarati). Interesele acestora din urma de a se sustrage platii impozitelor necesare functionarii societatii sunt deseori ascunse de discursul revolut despre „clasa mijlocie”, in intelesul ei arhaic.
        O vreme, contrapunerea pantofar-medic prin discursul public al liderilor PDL a prins in societatea romaneasca. Doar pentru putin timp, pana cand „pantofarul” a realizat ca interesele sale legitime de a beneficia de servicii de sanatate rezonabile sunt periclitate de politica de pauperizare aplicata medicului. Si de faptul că medicul alege sa plece si sa lucreze in Franta, lasand familia pantofarului la risc. Acum s-au trezit toti, intelegand ca guvernarea trecuta a servit niste clienti si ceva protectori , sacrificand chiar clasa mijlocie. Clasa mijlocie care a saracit masiv. Asa ca palavrele despre „coruperea liberalilor” suna in pustiu. Oamnii au lauat deja masura realitatii.

        • Stimata doamna, va sugerez sa (re)cititi articolul regretatului profesor Mihail Radu Solcan, veti vedea ca liberalismul nu are legatura in mod necesar cu nivelul veniturilor cu cu modul de perceptie asupra relatiilor sociale.
          Prin urmare, evazionistii care „se sustrag” de la plata impozitelor „necesare functionarii societatii” nu fac acest lucru in virtutea apartenentei la clasa de mijloc, ci pentru ca nu accepta agresiunea statului asupra veniturilor obtinute prin efortul propriu.
          Desigur ca se observa o oarecare suprapunere intre clasa mijlocie (definita in principal sub aspectul veniturilor) si orientarea liberala, in masura in care actiunea de redistribuire fortata a resurselor ii afecteaza in principal pe cei care obtin prin munca venituri suficiente dar nu foarte substantiale. Cu toate acestea, cred ca ar fi exagerat sa avem pretentii de liberalism de la functionarii statului, indiferent de incadrarea acestora pe baza veniturilor, in conditiile in care aceasta categorie sociala traieste in principal pe seama perpetuarii si extinderii amestecului statului in functionarea economiei.

          • Stimate domn, autorul spune:”(…)această clasă de mijloc, presupus liberală (…)”. Un comentator contesta definitia „clasei de mijloc” oferita de autor, optand pentru una mai restransa si vetusta.
            Desigur, aveti dreptate, o parte semnificativa a clasei de mijloc nu este liberala, chiar si in acceptiunea europeana a liberalismului, ci social-democrata. sau socialista. Oferta extinsa de servicii publice (educatie, sanatate, servicii medico-sociale, transport public, etc.) din Europa, de dupa al doilea razboi mondial,a stat la baza emergentei unei mari parti a claselor mijlocii. Desigur, liberalismul clasic, pur si dur, nu mai are priza la clasele mijlocii. Asta se vede in Europa.

      • Sunt de acord complet cu modul in care definiti clasa de mijloc. Totusi, exista un detaliu cu care nu sunt de acord: situarea profesorilor in clasa de mijloc. Mentionez ca ma refer doar la profesorii din preuniversitar. Asa, deci, acesti profesori castiga foarte putin. Salariul pentru un profesor debutant este egal cu salariul minim pe economie. Este una din explicatiile situatiei cataclismice din invatamant: in ultimii 15 ani, sa zic, doar cei mai slabi absolventi, cei care nu-si gaseau de lucru nici macar pe terasa la mare s-au dus in invatamant. Am cunoscut o profesoara de romana care nu facea acordul intre subiect si predicat. Domnisoara preda in Bucuresti. Va dati seama cum e prin alte locuri… Poate mai sunt si cativa cu adevarat dedicati, care au o pasiune pentru aceasta meserie dar sa nu ne asteptam sa fie prea multi… Pasiuni pe burta goala si dispret social (valorile societatii romanesti de astazi il plaseaza pe profesor foarte jos) nu rezista mult timp. Astfel, chiar si la veniturile din Romania de astazi, profesorul nu are acces la clasa de mijloc. Daca ar fi asa ar insemna ca absolut orice salariat poate fi incadrat in clasa de mijloc ceea ce nu este corect.

  9. Dar sa stiti ca nu suntem numai „loaze”, cum ziceti :) Sunt si oameni onesti printre dezamagitii aderarii. Bun prefesionisti, lucratori in mediul privat.

    Partea proasta e ca am fost nepregatiti, am vrut sa ardem etape. Si am cam pierdut runda asta.

    De exemplu, oamenii de mai sus stiau meserie destula, dar despre bani si cam ce e de facut in viata, nu prea stiau. Vorbim de prima generatie iesita de dupa comunism. Mai tot omul visa la o slujba buna (adica sa ne spuna altii zi de zi ce sa facem!) si o casa mare, luata pe credit. Acum s-a strans surbul, rau de tot. Corporatiile au presat puternic, ca e criza si pot. Bancile nu iarta nici ele. Omul nostru e prins la mijloc si vede ca nu prea are iesire. Mesajele anti-UE il ating direct la fix. Aia sunt de vina. Bancile, corporatiile, UE, chiar si Basescu sau Boc. Fara sa isi dea seama omul nostru ca: la cat e de pregatit, tanar si sanatos, plin de idei, i-ar fi fost mai bine daca avea compania lui, si nu era angajat. Oportunitati sunt multe in Romania, mult mai multe decat intr-o piata matura. I-ar fi fost mai bine daca nu cumpara casa aia in varf de bula imobiliara (ce o fi aia?). Mai bine statea cu chirie inca 5 ani. Si tot asa. Iar acum nu ne mai intereseaza politica (toti sunt hoti), nu ne mai intereseaza daca tara asta se dezvolta sau nu, daca se aliniaza la standardele UE (nu merita, aia tot ne fura, suntem colonie). Fara ca bietul om sa isi dea seama ca starea asta de lehamite o sa il faca sa piarda ce are mai de pret: copiii. Copiii care or sa ii trimita emailuri din alte tari, mai bogate si mai bine aranjate.

    Aia este, tura asta am pierdut ca societate. Sper doar sa fie vorba doar de o tura.

  10. In preajma venirii ilui Carol I (Hohenzollern-Sigmaringen) si inscaunarii lui ca si Carol I „de Romania”…”elita” de atunci a Romaniei se ingrijora, pueril, ca acest eveniment CU ADEVARAT ISTORIC ii va transforma pe romani in „nemti”.
    Le era frica, vai, guristilor politichiei rumanesti de atunci….ca nu cumva romanii sa devina „prea nemti”. O voce mai lucida a vremii, in pielea lui Titu MAIORESCU, contrazicea temerile…spunand ca exista mai degraba riscul ca regele sa devina „prea roman”.

    Detalii interesante aici: http://vimeo.com/33080794

    Eh, uite ca dupa mai bine de 100 de ani, seriosul Johannis, unul dintre rarisimii nemti care s-au incapatanat sa ramana in Romania, are toate sansele sa devina „mai roman” (verde) decat Crin ANTONESCU si mai „liberal”decat Relu FENECHIU.

    Cu ce l-o fi momit ANTONESCU…sa intre in serparia PNL-ista…nu stiu! Cert e ca nu faci primavara economica in dezastrul rumanesc cu un neamt, fie el si Santa Klaus Johannis! NEVER! :)

  11. Domnule autor

    In primul rand ma intreb: daca toti in Romania nu face decat afaceri pe spinarea statului de unde dracu mai incaseaza statul asta taxele din care sa creeze aceasta „spinare”? Mai pe scurt daca nimeni nu produce nimic si toti fura de la stat, de unde dracu are statul asta sa dea? Si nu imi spuneti ca din imprumuturi ca nu imprumutam decat cateva procente de PIB anual, din care mai mult de jumatate e ca sa platim dobanzi la credite anterioare. Dar am impresia ca va pricepeti la economie cam cat ma pricep eu la poezie japoneza. Sau chiar mai putin.

    Exista o „clasa de mijloc” in Romania, exista un segment productiv si dinamic. Intamplator sau nu, el nu se uita in gura celor care se autocaracterizeaza cu modestie ” cei care știm cum stau și cum au stat lucrurile”, chestie care va vexeaza la culme. Asa si? De asta nu mai ploua, ca sunteti dvs. nervos nevoie mare ca nu voteaza clasa de mijloc cu Basescu.

    Am inteles, natia e netrebnica si clasa de mijloc niste ratati submediocri, ca nu voteaza cu cine ii place lui Andrei Cornea. Nasol… Doare atata frustrare?

  12. Stimate d-le Cornea,
    nu imi dau seama despre ce „clasa” vorbiti. Mi se pare straniu ca discursul d-voastra nu se schimba pe masura ce societatea evolueaza si imi evoca (discursul) un tren care merge pe iarba dupa ce linia s-a terminat. Anticomunismul neointerbelic e desuet, Imnul golanilor e o melodie retro, morala pe stil vechi e un lux pe care nu si-l permit multi. Get real!

  13. Titlul n-ar fi,de fapt, un pleonasm…? De la mine cam asa se vede…
    Liberalismul romanesc,asa cum se exprima azi in Ro, este el insusi o deriva de la principiile fondatoare ale acestui curent politic,amprenta autohtona s-a substituit cu succes ideologiei initiale,e firesc deci ca adeptii (fara de care NU EXISTA nicio doctrina politica!) sa urmeze aceeasi traiectorie!
    Nu stiu cat de condamnabili ar fi oamenii care au sperat (pentru ca au crezut!) in „miracolul” ameliorarii vizibile si durabile a vietii lor,o data cu aderenta la UE…mi se pare chiar ca era una din promisiuni!?
    Romania nu-si putea permite luxul sa aleaga izolarea,pentru simplul motiv ca bagajul pe care-l mostenise era ponosit,prafuit si rapciugos,iar peticirea nu mai reprezenta o varianta viabila!
    Intrarea in UE a fost o sansa,singura pe care Ro a fost in masura sa o sesizeze din 1990 incoace,ca apoi,”natura si-a reluat drepturile”,si romanii naravurile,e alta discutie…!
    Cred ca una din greselile de analiza in scopul gasirii solutiilor adecvate,poate interveni atunci cand comparam romanii cu altii,si de cele mai multe ori cu intentia de a-i „motiva” demonstrandu-le ca sunt „nuli”!…e cazul acestui articol,dupa parerea mea.
    E la fel de eficace ca atunci cand iti bati in cap copilul si-i repeti ca e prostul clasei,ca sa-l faci sa-nvete…
    Oamenii au doar o viata,si e normal ca nimieni sa nu fie dispus sa si-o sacrifice deliberat,si asta pentru un viitor improbabil,deci fiecare face ce poate cu datele problemei,ca sa-si rezolve cat de cat propriul caz!
    Traiesc „doar” in prezent si reprosati asta?
    E perfect!Orice psiholog demn de acest nume va va spune acelasi lucru.
    Ceea ce e de modificat,si asta de urgenta,este MENTALITATEA paguboasa care a permis ca azi,romanul sa accepte orice,sa ridice din umeri neputiincios,sa se multumeasca cu firimituri,si sa considera asta bine…!
    USL e mai bine ca PDL,niciunii nu sunt mai breji,dar n-avem incotro…!
    Mesajul subliminal este clar:”alegeti intre ciuma si holera”,deci nu e de mirare ca omul se va intoarce scarbit si dezamagit,tot catre micile si marile gainarii pe care poate sa le „intreprinda”!?
    Nu e nimic liberal in aceasta mentaliate,iar cei care insufla asta,care se ascund in spatele unor lozinci uzurpate,sunt de judecat in piata publica,ei sunt responsabili de declinul sau „deriva” unei natii de oameni mandri,demni si valorosi!

  14. O sa comentez din perspectiva mea, cea de „centru-stanga”.

    Votantii de dreapta, spre deosebire de cei de stanga, pun mare accent si pe calitatea persoanei votate, nu numai pe ceea ce spune/promite/infiereaza aceasta. Ma refer aici la votantii „normali”, nu cei care fac parte din electoratul captiv al unui partid, care de regula voteaza acel partid indiferent de candidatii sai sau de rezultatele sale, fie in opozitie sau la guvernare. Cele trei partide mari din Romania au un electorat captiv de aproximativ 15% fiecare, ceea ce inseamna 45% (dintre cei care ies la vot). Daca pentru „stanga” este usor sa atraga o anumita categorie de nehotarati nu acelasi lucru se poate spune si despre „dreapta”, care in mod traditional se adreseaza unui electorat cu un alt gen de educatie (si aici ma refer si la liberali). Ceea ce unii lideri de dreapta nu au inteles este ca electoratul lor gandeste. Electoratul lor are mai multe pretentii de la ei decat sa se mareasca pensiile si salariile. Vor oameni de calitate. De ce nu a avut succes acuzatia de plagiat? Simplu. Nu pentru ca electoratul de dreapta tolereaza asa ceva sau se complace ci pentru ca acea acuzatie a fost lansata de catre un anumit grup intr-un moment anume, electoral. Oamenii de dreapta sunt in general oameni educati, dupa cum spuneam, si nu a fost greu sa diferentieze o acuzatie grava de o manevra electorala de prost gust, demna de Vadim Tudor. Plagiatul este intr-adevar ceva grav, dar momentul lansarii temei a fost prost ales. Gravitatea faptei a fost umbrita de scopul meschin al demascarii ei, chestie care nu putea fi tolerata de electoratul educat. Asa cum electoratul de dreapta, educat, nu a putut tolera afirmatia lui Papahagi care a impartit votantii in doua categorii : „borfasii care au votat la referendum” si „restul”. Astfel de afirmatii fidelizeaza, intr-adevar, electoratul taliban, cei 15%, dar 15% e un procent insuficient pentru a castiga alegerile, asa cum s-a vazut.

    Nu in ultimul rand, oamenii educati vor dialog intre stanga si dreapta.

  15. Stimate, d-le
    Corneliu Cazacu,
    Problema nu este cea a aparitiei de noi si noi partide, care se anunta mereu,care mai de care, mai „liberale” !
    Un partid oarecare,devine LIBERAL, numai si numai, din momentul in care construieste un „proiect” pentru clasa mijlocie! Conventia Civica, Noua Republica si altele aparute sau pe cale sa apara, sint la fel de „neliberale”, ca si PDL sau PNL, fiindca nu au in proiectul lor „economic”, nimic din „instrumentarul si tehnicile” economice concrete, necesare pentru crearea „clasei mijlocii”.Trebuie bine inteles, ca numai odata cu crearea unui „liberalism economic” real si functional in Romania, putem vorbi de existenta unei „drepte politice”.Desi asteptat, un astfel de proiect, lipseste in Romania! Cu teorie generala, despre diferite tipuri de liberalism, nu poate exista nici liberalismul politic, iar Romania ramine pe lung termen, la fel de postcomunista ca si in anii 90. PNL sau PDL, prin atitudinea economica fata de clasa mijlocie, ramin si pe mai departe,de un gen politic nedefinibil, in cel mai bun caz, unul hermafrodit…, daca notiunea aceasta poate avea vreun inteles si in domeniul politic.In concluzie,analiza, evaluara si insasi procesul de constructie „liberala”, va trebui deplasat, catre latura economica a acestuia, adica inspre proiectele de creare a clasei mijlocii – „esenta materiala” a liberalismului economic si generatoarea liberalismului politic.

  16. Consider ca e mai complicat decit se vede. E simplu sa dam vina pe politicieni si e si igienic. Asa stim cine poarta vina iar noi sintem curati/debusolati/mintiti/etc. dar nu vinovati. Avem liderii pe care i-am ales. E adevarat ca aceeasi gasca de fosti s-a repezit la putere dupa ’90 si a acaparat-o. Unii prin metodelevechi, infiintind sindicate si partide populiste „emanate” in zorii revolutiei. Altii mai aproape de bani, de mecanismele si conturile secrete au devenit „liberali”. Averile de dupa revolutie s-au facut rapid spoliind un popor buimac care nu avea reflexele necesare care sa ii permita sa se salveze. Jocul „de-a democratia” a determinat pretendentii politici sa promita mult – nu erau interesati decit de puterea imediata, nimic pe termen lung. „Liberalii” pe linga faptul ca nu erau cu adevarat antreprenori sau economisti versati s-au trezit ca nu au un public tinta. Daca cineva ar incepe un discurs cu adevart liberal nu ar obtine 15% la alegeri. Clasa de mijloc nu exista. Ceea ce tine loc de clasa de mijloc sint, in afara de angajatii multinationalelor (si si acolo…) de lefegii din administratie. Si atunci? Cine si cui sa adreseze un mesaj liberal?
    Milionarii de dreapta din Romania sint mai putini si mai saraci decit cei de stinga! Si unii si altii si-au „invirtit” averea exploatind relatiile si contactele din fostul pcr. Si cind si-au vindut afacerile au facut -o catre est. Ministrul lor de externe, ca bun crestin probabil, s-a inchinat intii catre Rasarit. Regionalizarea de altfel a fost impusa de altfel intre 1950-1960 de aceeasi inspiratie rasariteana. Incusiv regionalizarea si autonomia pe criterii etnice – Divide et impera – nu e ceva nou.
    Dupa venirea minerilor „liberalii” au facut primii pasul la stinga. De asemenea au stat la putere cu permisiunea si ajutorul direct al stingii. Despre ce liberali vorbim?
    In plus, snapanii ce au facut averi peste noapte au o mentalitate feudala. Ei nu datoreaza nimic nimanui, sint stapini, societatea trebuie sa le multumeasca ca reusesc sa ofere locuri de munca la „venitul minim pe economie” unor amariti. Da, nu isi platesc taxele, si daca ii enervam inchid mustaria!
    Ce trebuie sa facem sa avem baza electorala si un partid liberal adevarat? Cam 300 de ani de evolutie sociala civilizata. Timp in care sa creasca valoarea noastra ca societate. Sa construim o economie solida. Sa traim la nivelul la care ne permitem si sa ne intelegem pozitia si rolul in economia mondiala.

  17. Articolul este bun intr-un fel. Pentru ca observ ca varsta este un criteriu important, mentionez ca am 23 de ani, si da, am devenit un nationalist antieuropean, dezamagit de Europa in aceeasi masura in care eram entuziasmat de aderarea la UE cu cativa ani in urma.
    In schimb nu ma numar printre cei care au facut sau fac facultatea la privat (sunt la stat, in ultimul an) si sub nicio forma nu ma uit la antena 3. Insa sunt de acord ca pentru esecul multor firme si ruinarea multor cariere din Romania nu suntem noi de vina, ci altii. Sistemul. Numiti-l cum vreti, dar nu incercati sa dati vina pe romanii care au pierdut foarte mult pe timp de criza NU DIN CAUZA LOR.

  18. A-i pune pe repetenti in carca PNL-ului, iar pe premianti numai in curtea partinica proprie imi pare de un subiectivism care poate doar amuza. As vrea sa va vad intr-o poza de grup cu fruntea PDL, toti baieti si fete cu origini care mai de care mai sanatoase, vizionari si cu totul lipsiti de gena oportunismului. Si, mai presus de orice, anticomunisti intransigenti. Adevarate figuri de guerrilleros montani cu crucea la piept. Pe langa ei, Corneliu Coposu ori Ticu Dumitrescu s-ar simti niste pigmei.
    Serios vorbind, propaganda de tip Andersen, cu al sau rege gol, a esuat lamentabil. Oricata munitie s-ar mai consuma in directia aceasta ea nu poate acoperi mediocritatea, incompetenta si tupeul nemarginit al acestor oameni. Un partid la fel de corupt ca toate celelalte pe care le critica, dar care a uzurpat cu nerusinare idealuri pentru care s-a murit si s-a suferit cumplit in tara asta, merita sa dispara. Fara regrete. Anticomunismul de tip securistic e cel mai infam atac la memoria victimelor comunismului. Ca si revolutia din ’89, e un scenariu la fel de stupid si grotesc. Va multumim

  19. Dupa ceea ce am citit in comentariile de mai sus, am impresia ca nu exista o buna definitie a liberalismului? Ce inseamna el pentru Europa?

    In orice caz, liberalismul european este ceva diferit decat liberalismul nord-american, avand ca exponent partidul democrat. Partidul republican american este considerat conservator, insa ambele pot fi considerate de dreapta.

    Liberalismul nord-american este mai mult pe latura progresista decat economica. Din punct de vedere al ideilor economice, republicanii si democratii nu sunt asa de diferiti.

    Insa cand vine vorba despre forma de guvernamant si chestiunile sociale, sunt la distanta ani lumina unii de altii.

    Liberalismul nord american se manifesta in general prin asigurarea drepturilor minoritatilor la egalitate (inclusiv a homosexualilor, lesbienelor, transgenderilor sau bisexualilor), prin separarea statului de biserica, prin respectarea drepturilor femeilor (inclusiv dreptul la un avort), prin ecologism si altele.

    La nivel social, liberalismul nord-american se apropie, insa fara a se confunda, cu social-democratia europeana, in sensul acordarii unei sanse la o viata decenta oricui.

    Liberalismul european pare a fi in esenta doar un concept economic. Nu am auzit de initiative majore la nivelul reformelor sociale, si in nici un caz in Romania.

  20. Ceea ce spune dl Cornea aici este observatia de bun simt a oricarui individ, traitor pe meleaguri mioritice,cu oarece minte si onestitate. Mai trebuie spus ceva. Ca nu am avut niciodata un liberalism autentic. Ca liberalii „istorici” au fost niste lichele ca si cei de astazi, ca au creat o Romanie tot atat de precara ca cea de astazi, care s-a prabusit la primul seism european. O Romanie la care nu ne-am putut intoarce dupa ’90, bajbaind intr-o eterna tranzitie. Cititi lumea lui Caragiale prin cele vazute astazi, nu lumea de azi prin ochii lui Caragiale! Marea intrebare este daca exista solutie la mizeria nationala! Exista! Mai multa democratie!

  21. @III

    Si nu e macar partial adevarat? OMV tocmai a facut anul trecut, in plina recesiune, aproape UN MILIARD de EURO PROFIT in Romania. Asta sigur ii este reprosabil lui Adrian Nastase, care a luat spaga DAR SI OMV care a dat-o. Noi macar l-am haituit pe Nastase (chiar dincolo de limita legii), in schimb austriecii ridica in slavi conducerea OMV ca aduce bani FURATI in tara lor. Pentru ca nivelul caraghios al redeventei la titei si pretul penibil platit pe Petrom sunt exact asta FURT ORDINAR. Si vrei sa cad pe spate in fata imaculatei Uniuni Europene, izvorul binelui si al dreptatii? Prefer sa fiu ceva mai realist atata tot…

  22. Andrei Cornea,impreuna cu Basescu,sunteti in deriva!:)))Acum,cand aveti 12%,nu puteti sa va opriti din minciuna?:)))))))))O sa ajungeti la 6%,garantat!:)))))))))

  23. Clasa de mijloc
    Adevarata „clasa de mijloc” nu este cea situata in zona de mijloc
    din punct de vedere al puterii economice ci acea „clasa politica”
    constituita din cei dotati nativ cu vocatia individuala denumita
    in spaniola „autonomia de la voluntad” in timp ce partea de sus
    si partea de jos a piramidei si-o disputa intre ei indivizii a caror
    vocatie individuala o gasiti tot in spaniola sub denumirea de
    „heteronomia de la voluntad””.
    In Viata nu are atata importanta „ceea ce esti” cat „ceea ce tinzi
    de fapt, sa fii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Cornea
Andrei Cornea
Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii europene. Colaborator permanent al revistei 22.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro