joi, martie 28, 2024

Deriva Partidului National Liberal

În nouă luni de guvernare, Partidul Social Democrat nu a produs decât avortoni. Fie că e vorba de Legea Pensiilor (anunţată de d-na Olguţa Vasilescu), de cea a Educaţiei (preconizată de d-l Pavel Năstase), de structura bugetului (creionat de d-l Darius Vâlcov), ca să nu mai vorbim de modificările Codurilor şi Procedurilor Juridice (ce-au trecut de la d-l Florin Iordache la d-l Tudorel Toader) sau la faimoasele achiziţii de armament (ce cad în responsabilitatea întregului Guvern), lucrurile au sfârşit, de fiecare dată şi inevitabil, într-un circ ridicol. Efuziuni patetice – dublate de grafice ad-hoc – pe la “televiziuni prietene” au fost urmate de dezminţiri şi de retractări penibile. “Omul forte”, în care şi-au pus speranţele adepţii “conducerii autoritare” (mă refer la d-l Liviu Dragnea), ca fiind capabil să impună – ignorând orice dezbatere – hotărârile necesare pentru a debloca inerţia administrativă a României şi-a dat măsura adunându-şi cu greu oştirea la votul împotriva d-lui Sorin Grindeanu. În rest, nimic. După acest timp al gestaţiei, cred că e limpede oricui faptul că d-l Dragnea nu are nici soluţii, nici imaginaţia de a căuta soluţii, nici autoritatea de a tranşa şi nici oamenii de la care să pornească o schimbare. În fapt, ce am realizat în aceste nouă luni? Majorarea veniturilor demnitarilor şi eşaloanelor de vârf ale administraţiei şi un început de creştere a preţurilor care, mai mult ca sigur, va scăpa de sub control. În rest, ne învârtim în jurul pseudo-problemei definirii familei şi ne târguim – în stradă şi-n străinătate – cu privire la sancţionarea juridică a impunităţii politicienilor cu funcţii de decizie. E ridicol, dar la noi ridicolul nu ucide, ci degenerează în băşcălie, iar băşcălia ne ajută să uităm mai uşor.

Întrebat de ce n-a făcut ceea ce a promis în campanie, d-l Dragnea răspunde – invariabil – pentru că nu e lăsat. Cine nu îl lasă? Mai înainte de toate Preşedintele, apoi străinătătea (în speţă – nenumită – Comisia Europeană). Aceste două entităţi malefice sucesc mintea poporului, care – din când în când (şi în totală necunoştinţă de cauză, ne asigură d-l Dragnea) – iese în stradă şi-şi clamează nemulţumirea faţă de dânsul, de guvernul sau de miniştrii dânsului. Să remarcăm un lucru: dintre duşmanii d-lui Dragnea lipseşte opoziţia. Şi nu fără temei, căci opoziţia parlamentară – Partidul Naţional Liberal în speţă (USR-ul fiind încă incert şi riscând să împărtăşească destinul trist al tuturor partidelor de Facebook din ultimii ani) – pare a fi amuţit de perplexitate văzând ce face partidul de guvernare. Cu excepţia d-lui Florin Cîţu, care a numit de fiecare dată rătăcirile economice ale guvernelor păstorite de d-l Dragnea, vocile liberale au fost (atunci când au fost) timide, pline de precauţii, cu un limbaj baroc şi s-au pierdut uşor în mareea de diverse cu care ne inundă televiziunile. În ciuda pateticei victimizări a d-lui Dragnea, impresia acestor nouă luni a fost aceea că dânsul guvernează fără opoziţie. Sau, mai exact – aşa cum a spus-o – că singura opoziţie e la Preşedinte şi afară.

Tu quoque

Cum se explică apatia principalului partid de opoziţie? Un prim răspuns, la nivelul cel mai de jos, e acela că – fără a împărţi privilegiul puterii – PSD-ul şi-a asociat PNL-ul pe tot soiul de teme, minore şi fără impact social, dar, în felul acesta, îl obligă să tacă. De pildă iniţiativa Coaliţiei pentru Familie, sau celebrarea Centenarului Unirii, ori creşterea salariilor şi a pensiilor. Toate acestea ne sunt prezentate ca “proiecte naţionale”. Cine ar îndrăzni să se ridice împotriva lor fără a suferi oprobiul public? Din convingere sau din calcul, liberalii se lasă duşi de val şi valu-i duce în smârcul PSD-ului. Nu mă pot pronunţa asupra convingerii cu care liberalii susţin o iniţiativă clar anti-liberală, nici cu privire la kitsch-ul patriotard care ne va îngropa la anul bugetul, dar cred că atunci când vine vorba de salarii – sau indemnizaţii – şi pensii, aici e vorba, fară dubii, de calcul. Căci, asta am văzut-o (în mod repetat, dar încă n-am învăţat-o), când e vorba de “majorarea veniturilor”, aceasta începe – imediat şi in integrum – cu vârful piramidei salariale, urmând ca la bază să se facă în timp şi eşalonat. Acest lucru înseamnă, simplu, că cei cu salarii “nesimţite” îşi văd veniturile dublate de a doua zi, în vreme ce cei ce câştigă puţin abia vor recupera – dacă vor recupera – în timp rata inflaţiei. “Majorarea veniturilor” în România nu înseamnă apropierea salariilor mici de cele mari, ci – dimpotrivă – mărirea distanţei dintre ele. Numai că această mărire profită, în mod egal, tuturor notabilităţilor politice în funcţie, indiferent de partidul din care provin. De aceea opoziţia nu are nici un interes în a o denunţa. Eventual – şi ipocrit – poate declara post-factum că asta e situaţia, nu ea şi-a cerut majorarea, ci că e “victima” acestei măsuri. Din păcate pentru ea, această ipocrizie se vede foarte bine de jos. De aceea strada a strigat în iarnă: “PSD – PNL/ Aceeaşi mizerie”.

Noua clasă

Gonflând veniturile parlamentarilor şi ale înaltei administraţii, d-l Dragnea le-a făcut mai mult rău reprezentanţilor PNL-ului la acest nivel decât celor ai propriului său partid. Ne-am obişnuit cu cinismul – care merge până la mârlănie – al unora din cei mai vizibili reprezentanţi ai partidului de guvernare. De la PNL am fi aşteptat o alternativă. Or, singurul lucru cu care ne procopsim e o tăcere vinovată. Oamenii care judecă în PNL – şi sunt şi din aceştia – înţeleg foarte bine mecanismul pervers în care sunt prinşi. Un om ce câştigă peste 5.000 de euro pe lună e, din toate punctele de vedere, mult mai apropiat de cei ce câştigă tot atât (chiar dacă sunt din partide adverse), decât de cei (mulţi – peste 80 % din populaţie) ce câştigă 4 – 500 de euro pe lună. Nu trebuie să fii antropolog pentru a înţelege că modul de viaţă a oamenilor cu “venituri peste medie” tinde să se alinieze; că – implicit – se constituie un mediu social în care aceştia se întâlnesc mai des, dincolo de masca oficială; că aceste contacte reduc asperităţile şi favorizează alianţele şi că, în cele din urmă, o lume nouă imerge, lăsând în urmă disensiuni (dreapta – stânga) pe care nu le mai înţelege nimeni. Nu e clar dacă acest lucru a fost gândit sau s-a întâmplat pur şi simplu, dar cumularea privilegiilor aleşilor a sfârşit prin a distruge ideea însăşi de reprezentativitate. Căci nici un om cu 500 de euro pe lună nu se simte reprezentat de unul care câştigă – din funcţie – de 10, 20 sau de multe ori cât el, chiar dacă acesta pretinde că e “altfel” decât cei dinaintea lui. Astfel că cei cu “venituri foarte mari”, dintre care cei mai vizibili sunt parlamentarii, au sfârşit prin a se reprezenta doar pe ei înşişi. În câţiva ani diferenţele doctrinare dintre ei (dacă le acordă vreo importanţă – deşi după “mobilitatea” lor, mai ales înaintea alegerilor, nu s-ar zice) vor dispare cu totul şi privilegiaţii aceştia vor constitui o clasă socială – în sensul tehnic al cuvântului. Mai mult ca sigur această clasă va genera un partid conservator, căci va tinde să-şi conserve privilegiile şi, nemaibazându-se întru totul pe favorul alegătorului sărac, va dezvolta o teorie a legitimării de drept divin.

Nostalgia USL-ului

Ce a fost, în fapt, USL-ul dacă nu o anticipare – înainte de vreme – a acestui viitor? Rădăcina lui va fi fost viziunea d-lui Brucan, din 1990, a partidului unic – “de largă concentarea naţională” – în care există poli, dezbateri, tendinţe, dar care guvernează unitar. Alegerile, cu alternanţele lor, sunt bune doar din punct de vedere mediatic; în ceea ce priveşte afacerile, sunt dezastruoase. Şi asta o ştiu bine toate partidele care au trecut pe la guvernare. Căci adevărata probă a unui partid nu e câştigarea dreptului de a guverna, ci faptul de a-l pierde, odată ce l-a avut. Puterea înseamnă, între altele, şi faptul de a dispune de resurse, adică – vulgar (dar nu inexact) spus – a te îmbogăţi peste noapte. Şi cine ajunge la această “fântână a tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte” nu mai vrea să plece de acolo. Căci, întorcându-ne la veniturile la care ne-am referit mai sus (deşi ele sunt ridicole în raport cu beneficiile reale ale puterii), în lumea noastră mercantilă, cine câştigă de 10 ori mai mult decât altul, trăişte de 10 ori mai mult ca acela. Iar aşa ceva, pur şi simplu nu se poate pierde. Cine pierde acest beneficiu se surpă şi capătă aerului unui izgonit din Paradis (uitaţi-vă la d-nul Ponta). USL-ul era o soluţie: ne înţelegem, guvernăm împreună sau pe rând (dar cu garanţia faptului că ne vine la toţi rândul) şi, în fapt, creăm un monopol al puterii în această generaţie. În următoarea, evident, vor veni copiii noştri – cei ce se şcolesc acum prin străinătăţuri. USL-ul era făcut să funcţioneze la bază; partea proastă e că n-a mers la vârf. Mulţi din cei de la bază o regretă şi chiar dacă nu l-au urmat pe d-l Tăriceanu, îi dau, în sinea lor, dreptate.

Mezalianţa

Ceea ce-a urmat a fost un USL pe dos: ceva ce-a mers la vârf, dar n-a funcţionat niciodată la bază. Partidul Democrat a fost structurat de Traian Băsescu şi, în absenţa acestuia, n-a mai rămas decât o colecţie de umbre şi pretenţii, care s-au adăugat umbrelor şi pretenţiilor din PNL (el însuşi rămăşiţa mai multor valuri de epurări). D-na Gorghiu venea de nicăieri şi s-a dus nicăieri. D-l Blaga nu avea decât legenda unui Octav Cozmâncă portocaliu. Nici unul, nici celălalt n-au avut nimic de spus şi singurul beneficiu real al “copreşedinţei” lor a fost scorul covârşitor cu care d-l Dragnea a câştigat şi localele şi generalele. Degringolada alegerilor pentru Primăria Bucureştiului va mai marca, multă vreme, destinul liberalilor. D-na Turcan a părut greu de deosebit de d-na Gorghiu. Iar alegerile de la Congresul liberal par a stabilit mai curând un armistiţiu al taberelor interne, decât aranjarea armatei pentru ofensivă. În absenţa accesului la putere şi la resurse, uniunea dintre PNL şi PD pare a nu se fi consumat şi tensiunile interne fac ca marele partid să fie, în realitate, destul de instabil. După Congres, nu ştiu ca PNL-ul să fi încercat o analiză a lucrurilor care nu au mers în ultimii 5 ani. Probabil că e şi greu de făcut, dat fiind că în noua structură de conducere sunt oameni care au avut greutate în partid în acest interval şi pentru care “dezgroparea morţilor” nu e de bun augur. PNL-ul de azi seamănă oarecum cu Convenţia Democratică din anii ’90: o alianţă de grupuri fragile, fără un liant clar (în afara dorinţei de putere), cu multe orgolii concurente şi niciun proiect clar.

Tradiţionalism

În mod normal, electoratul PNL-ului era alcătuit în principal din tineretul urban educat şi întreprinzător, adept al unei modernizări rapide a lumii noastre (identificată cu generaţia – încă nedesprinsă de comunism – a părinţilor). S-ar putea ca exodul masiv al ultimului deceniu să fi subţiat semnificativ această pătură modernizatoare a urbanului. Totuşi, nu e clar cine i-a luat locul şi cui se adresează measajul PNL-ului. Mai înainte de toate e de observat un lucru: că pasiunea schimbării – care a animat o bună parte a populaţiei româneşti în anii ’90 – s-a epuizat cândva între începutul crizei (2009) şi finele celui de-al doilea mandat al Preşedintelui Băsescu (2014). Cei trei ani trecuţi de la ultimul n-au făcut decât să adâncească sentimentul zădărniciei. Posibilitatea ieşirii din ţară (după 2002, dar şi mai mult după 2007) le-a dat oamenilor posibilitatea de a compara şi oricine a putut vedea starea dezastruoasă a României la aproape orice capitol. Oamenii fug din România ca dintr-o ţară lovită de război, pentru că România arată ca o ţară abia ieşită din război. Lipsa unei infrastructuri onorabile (drumuri, căi ferate), un sistem de servicii (şcoli, spitale, turism) cangrenat de corupţie şi indolenţă, o agricultură (şi o lume rurală) abandonată, venituri de ţară africană săracă, posibilităţi de carieră reduse de slaba dezvoltare şi de piramidele feudale omniprezente – acestea sunt constantele vieţii de zi cu zi în România secolului XXI. Cine e suficient de hotărât pleacă şi-şi găseşte rostul în alte părţi. Dar ce le rămâne celor ce rămân? Promisiunile electorale în care nu mai crede nimeni? Circul – tot mai vulgar – al televiziunilor? Pandantul descompunerii sociale e descompunerea morală ce se exprimă, benign, sub forma consumerismului (unor produse de calitate inferioară, dar accesibile ca preţ cetăţeanului “cu venituri medii”) şi malign sub forma corupţiei (universale şi fără nici o conotaţie etică) şi a unei violenţe latente, dar omniprezente. Pentru a echilibra cumva această conştiinţă (nefericită) a îndepărtării de lumea civilizată renasc – difuz sau instrumentat – mitologii naţionale care de care mai ciudate: protocronismul dac, pietismul creştin (cu locurile lui de pelerinaj), viziunea unui trecut idilic, ecologic, necontaminat de boli (şi reactiv la tratamente străine – precum vaccinurile), un amestec de legionarism şi comunism, “mândria de a fi români” etc. cele mai multe nu sunt nimic altceva decât tentativa de a prezenta ca pe-o bravură faptul că nu am plecat la timp. Dar, dincolo de toate, singurul lucru care rămâne e conştiinţa faptului că “doar un Dumnezeu ne mai poate salva”. Pierderea încrederii în valorile raţionale şi comunitare e compensată de o religiozitate din ce în ce mai încrâncenată.

Absenţa dezbaterii

Nici tensiunile interne, nici Congresul trecut nu au avut ca efect acele dezbateri necesare menite a structura şi poziţiona Partidul Naţional Liberal. Singurul lucru luat de bun e situarea acestui partid la dreapta eşicherului politic (PSD-ul fiind ţinut la stânga) şi revendicarea unei ideologii de dreapta. Totuşi, în contextul românesc actual e destul de neclar ce ar înseamna această dreaptă. Pentru mulţi accentul se deplasează de pe politicile propriu-zise spre un discurs religios a cărui ţintă e crearea unui “om nou”, căruia prosperitatea îi va fi dată ca răsplată a credinţei sale. Că un asemenea discurs moralizator nu e străin vremurilor de criză e un lucru bine ştiut. Dar ce are de-a face predica aceasta cu liberalismul?! Liberalismul clasic e laic şi neutru faţă de orice religie sau confesiune religioasă. Scopul lui declarat e acela al modernizării societăţii. Iar modernizarea aceasta se face prin educaţie, printr-o legislaţie raţională şi valabilă pentru toţi, prin sprijinirea iniţiativei private şi favorizarea comerţului, precum şi prin încurajarea participării civice la procesul decizional. Pietismul popular şi naţionalismul regresiv privesc către trecut şi nu vizează nimic altceva decât restaurarea unei presupuse vârste de aur. De aceea, în spectrul politic românesc, ele sunt apanajul acelui partid care priveşte spre trecut(ul socialist) ca pe un timp fericit al egalităţii şi deploră prezentul ca fiind o degenerescenţă a capitalismului: Partidul Social Democrat. Şi de aceea, pe acest teren, nimeni nu poate concura acest partid. Instrumentând religios frustrările dezamăgiţilor tranziţiei, PNL-ul nu va fi nimic altceva decât o caricatură a PSD-ului.

A gândi modernizarea

Menirea PNL-ul ar trebui să fie aceea de a gândi – mai înainte de a înfăptui – modernizarea României. A face din România “o ţară ca afară” nu înseamnă a ruina (presupuse) tradiţii ancestrale, ci a încerca singura posibilitate de a opri hemoragia celor care pleacă şi, eventual, de a-i atrage pe câţiva din cei plecaţi înapoi. Modelul modernităţii noastre a fost – şi rămâne – cel european. Cum putem să-l atingem în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici costuri? Aceasta e întrebarea care ar trebui să ne călăuzească reflecţiile. În ultimele nouă luni guvernele d-lui Dragnea au arătat suficient de limpede cum nu se fac lucrurile. S-ar cuveni ca dezbaterea care să traversese PNL-ul să-şi pună problema felului în care acestea trebuie făcute. Vedem cu toţii care e scopul legilor d-lui Toader: aducerea justiţiei la cheremul Parlamentului şi, implicit, a partidului ce are majoritatea parlamentară. Dar cum ar trebui să fie o legislaţie care să pună pentru totdeauna la adăpost justiţia de asemenea abuzuri? Cum şi ce trebuie schimbat pentru ca justiţia să-şi facă mai bine treaba? Pentru că vedem, cel puţin una din funcţiile actului de justiţie – cea disuasivă – nu are niciun impact, dat fiind că oamenii – mai ales cei cu funcţii – găsesc şi azi, ca şi ieri, că e mai normal (şi mai avantajos) să fure. Cum ar trebui să arate Legea Educaţiei într-o ţară în care jumătate din elevii unui contingent de vârstă abandonează şcoala înaintea sfârşitului liceului şi 80  % din absolvenţii unei forme de învăţământ nu profesează în domeniul de specializare? Cum trebuie să arate legile muncii şi piaţa pentru a le arăta oamenilor că merită să lucreze şi că pot ceva cu capul şi cu mâinile lor? Să fim serioşi: moralizarea lor – eventual cu tentă religioasă – că nu lucrează pentru 1.200  de lei (în condiţiile în care şomajul sau pensia de handicap sunt de 1.000 de lei) e ridicolă, mai ales când vine din gura unor oameni care pentru 1.200 de lei nici nu se dau jos din pat! Cum creăm acel climat economic şi social în care munca să devină o investiţie rentabilă? Ce facem cu sănătatea într-o ţară care e campioană europeană la toate bolile posibile şi în care asigurarea medicală nu acoperă mai nimic? Ei bine, nu acestea – şi câte altele – sunt lucrurile despre care se cuvine să vorbim? Nu în numele a ceea ce obţinem la capătul unei reflecţii şi a unei discuţii pe marginea lor putem opune ceva rătăcirilor PSD-ului? Nu “cu temele făcute” la aceste capitole ne putem declara – cu adevărat pregătiţi pentru guvernare? Va fi PNL-ul mai bun decât PSD-ul dacă va ajunge la cârma ţării fără a avea o idee clară cu privire la aceste lucruri?!

S-ar putea ca jumătate din acest an să fie dedicat “definirii familiei” (domeniu în care concordia între partide nu face dubii), anul ce vine, Centenarului (şi “unirii în cuget şi-n simţiri”). 2019 e an electoral; la fel şi 2020. Partidul Naţional Liberal a pierdut foarte mult timp. Şi mai are foarte puţin. Depinde cum va şti să-l folosească.____

NOTĂ: Ca să nu existe nici o ambiguitate: sunt membru al Partidului Naţional Liberal şi consilier, din partea acestui partid, la Primăria din Oradea.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Actualmente PNL e un PSD dar mai mic.
    Pierderea de voturi (prin absenteism ) cu trecerea in opozitie a fost datorata unei „strategii” politice unicat .
    Partidul se adresa EXACT aceleiasi mase de votanti ca PSD . Bugetari si pensionati . Unde PSD e maestru incontestabil :)
    Nici nu e de mirare din moment ce 99,99% din conducerea acestui partid (din trecutul apropriat dar si prezent ) e compusa din persoane care au avut un singur patron, dator de munca inscris pe cartea de munca . Adica statul .
    Practic e un partid unde bugetarii ajunsi la conducere se cearta putin , discret , cu conducerea altui partid de bugetari numit PSD.
    Evident ca avind aceiasi fizionomie ca partidul stat mai mare , se inteleg intre ei . Fac troc inconfesabil cind in joc sint numiri de functii bugetare , devalizarea bugetului . Dupa principiul „la tine osul gras si la mine ceva oscioare” .

    E ireformabil acest partid .

    Va crapa identic ca alte partide care nu au inteles ca masa votantilor doritori de capitalism , promovare pe merit , competenta si eficienta in gestionarea banului public e mai mare decit masa bugetarilor si a pensionatilor speciali .
    PS .
    Poate fiind in „opozitie” de fatada , face o aleanta cu PMP .
    Upssss !!!!
    Alt partid adresat maselor dar care pentru inceput a luat niste traseisti si inglobat UNPR . Adica a devenit partidul acelor pensionati speciali cu virste de 45-50 de ani si actualmente cu pensi de 14.000 lei lunar .Posibil si reintegrati pe functii publice platite la fel de „mizerabil” ca pensia lunara garantata prin lege . :)
    Capitalism in cuget si simtiri tovarasi . :)

  2. Nu cedăm. Rezist. Strada a enunţat în ianuarie 2017 conceptul civic de democraţie, de libertate. Societatea civică dezlănţuită 1989-2007- 2017 e izvorul nesecat de speranţă. Tinerii sunt viitorul. Invăţămîntul ar trebui să fie un proiect cu prioritate, de la grădiniţa cu clase mici (solidartate cu copii din sate, din familii fără carte), la scoala primară cu clase mici, pînă la bacalaureat şi studiu universitar.

    … „… Oamenii fug din România ca dintr-o ţară lovită de război, pentru că România arată ca o ţară abia ieşită din război. Lipsa unei infrastructuri onorabile (drumuri, căi ferate), un sistem de servicii (şcoli, spitale, turism) cangrenat de corupţie şi indolenţă, o agricultură (şi o lume rurală) abandonată, venituri de ţară africană săracă, posibilităţi de carieră reduse de slaba dezvoltare şi de piramidele feudale omniprezente – acestea sunt constantele vieţii de zi cu zi în România secolului XXI. Cine e suficient de hotărât pleacă şi-şi găseşte rostul în alte părţi. Dar ce le rămâne celor ce rămân?… „……

    Nu lipsesc cunoştinţe. In spaţiul public societatea civică dezbate azi liber şi îndrăzneţ 1990- 2007-2017 conceptele ei, denumeşte conflictele de interesele (între partide, concepte, teorii, proiecte).
    Autorul prezintă curajos cea ce gîndeşte. E minunat. Nimic nu e pierdut.

  3. Daca autorul considera ca „singura opoziţie e la Preşedinte şi afară”, atunci, cu parere de rau, discutam discutii.
    Apoi, daca ne mai punem intrebarea „Cum se explică apatia principalului partid de opoziţie?” cu aceiasi parere de rau, dar tot la a discuta discutii ajungem.
    Ca sigur nu eu am facut parte din USL, ci Presedintele si PNL-ul.
    Un vers popular spune „Cine uita si lasa/Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”.
    Daca uitam de Crin Antonescu si ne miram unde a ajuns PNL-ul, nu cred ca vrem sa aflam ceva.
    PNL-ul tamine o legenda.
    A fost folosit de Klaus Iohannis pentru a ajunge presedinte, dupanoipotopul :P

    • Realitatea e ca singurul politician respectabil este K.Iohannis!
      Da, e indicat sa nu uitam trecutul, dar numai in sens constructiv, adica sa retinem lectiile ca sa nu repetam greselile. Cu ochii doar in retrovizor, risti sa nu vezi pe unde mergi! :)

        • Nu asa se discuta constructiv, Victorel! Spune tu alt politician respectabil dintre cei de la putere, si mai spune si de ce KI nu este integru, sa afle si americanii, nemtii sau francezii, care-l considera cel mai bun presedinte roman din 1990 incoace. Altfel, cu ladite si cheite va tot dati cu stangu-n dreptu in timp ce hotii va fura!

          • De unde ai mai scos-o si pe asta?
            „si americanii, nemtii sau francezii, care-l considera cel mai bun presedinte roman din 1990 incoace.”
            Poate cel mai manevrabil presedinte.
            Caci nu exista unitate de masura. Ci doar subiectivismul tau.
            Daca in nici 3 ani a ajuns atit de apreciat, ce va fi mai tirziu? ii vor ridica statuie?

  4. Teoria tipica unui intelectual care a ajuns intr-un partid. In realitate, nivelul de intelegere a activului de partid fata de astfel de voci si viceversa tinde spre rizibil. Nu e nevoie de teorii asternute intr-un editorial in atat de multe cuvinte (chiar prea multe), ci de a te implica riguros si cat mai activ in organizatia din care faci parte. Se vede faptul ca intelectualul nu poate depasi cateva legi care sunt circumscrise zonei sale de actiune, iar nu muncii de partid:
    1. Dezbaterea in afara partidului;
    2. Nevoia de a fi mereu si mereu ascultat (politicienii in schimb nu au nevoie de lectii, ei sunt oameni pragmatici, unii detesta pur si simplu intelectualul pt ca nu il pot intelege, asa cum ziceam mai sus).
    3. Inhibitia intelectualului in fata unei organizatii care nu are uneori nici o legatura cu regulile unei dezbateri echilibrate (ca sa nu mai spun ca nu exista nici un fel de apropiere cu dezbaterea academica).
    4. Lipsa de coeziune a si asa putinilor intelectuali dintr-un partid.
    5. Incapacitatea intelectualului de a penetra socialul romanesc (vezi campania de succes a psd din 2016).
    In concluzie, nu cred ca dl Maci isi doreste ceva mai mult decat dezbatere. Altfel, ne propunea domnia sa.

    • Discuția era despre PNL, nu despre Maci. Dacă ai ceva de spus despre subiect, spune. Dar nu ai. Lasă-l și pe Maci să vorbească, nu îi plătești tu cuvintele iar pe noi nu ne intereseaza d-l Maci, ca persoană. Am văzut, e deviaționist!

      Maci, bagă capul la cutie!

      • Deviaționist de dreapta sau de stânga? Nu de alta, dar să știu unde se duce al meu upvote pentru articol :P, să n-ajungă din greșeală la lucifer.
        Pe la organizația de sector n-am mai trecut de mult, de când am văzut că activitatea între alegeri se rezumă la ”lipitorii de afișe” care joacă table la sediu și combinatorii cu funcție (chiar și în opoziție al doilea partid al țării are ”funcții”) care fac business, transpartinic sau nu, în spatele ușilor închise (grupul de la Monaco anybody?:D). Era cât p’aci să îi mai dau o șansă, după congres, până când i-am văzut pe cei de după ușă primii pe listă la guvernul din umbră (pe domeniul meu de activitate, dacă era și cineva ca dl. Maci pe acolo îmi cer scuze pentru generalizarea pripită).
        Mă întorc la bibliotecă să regăsesc lista cu ”acumulările cantitative” care au ”determinat istoric” ieșirea din feudalism. Poate ajută să nu mai dea derivata cu rest.

  5. Sunt întrebări legitime,dar inoportune.PNL a trecut printr-o adevărată „schimbare la faţă”,atât intern,dar mai ales al adoptării unei ideologii.Între liberalismul clasic,”liberalismul-progresist”,conservatorism şi creştin-democraţie a ales aşa zisa doctrină „liberal-conservatoare”,foarte pretenţioasă în a fi adaptată în România(în definitiv,ce înseamnă a fi „conservator” în România?Oricum nu „un amestec de legionarism şi comunism”…).Deci,PNL după ce şi-a rezolvat(oarecum…) problemele interne,acum este în faza de a-şi crea un program politic axat pe doctrina liberal-conservatoare,ceea ce nu este foarte simplu fiindcă trebuie să ai ideologi buni de această categorie de gândire(sunt cam puţini,unul dintre ei ar fi dl Neamţu,dar nu ştiu dacă singur are forţa întocmirii unui program politic de tip liberal-conservator).
    Ca părere,liberal-conservatorismul ar trebui să ne reîntoarcă la doctrina iniţială „prin noi înşine”,ceea ce nu este uşor în condiţiile României de azi,mai ales că se opune globalismului „progresist”…
    În final,fiindcă autorul se deconspiră ca membru PNL,mă deconspir şi eu ca fiind coleg cu dânsul din ’90.Bineînţeles că este cam ridicol cum că Lucifer să fie membru PNL….

  6. Comentind din zona economica, opinia mea este (uneori) diferita de analizele (pur) politice/economice sau chiar nedigerabila pentru saiturile liberale…
    1.Fara indoiala ca PNLiberal sufera de inactiune, asa cum am comentat pe ZIARECOM, la articolul ,,Un asasinat economic, PSD taie pensiile…”.
    Consultant ,,dezvoltare industriala” (cum ma pretind), trebuie sa vad insa si partea buna a lucrurilor (fara implicare sentimentala sau politica), plecind de la ipoteza ca Stinga trebuie sa creasca veniturile populatiei iar Dreapta politica sa construiasca, evalueze si promoveze proiectele (de reindustrializare in cazul de fata), capabile sa faca sustenabila cresterea veniturilor bugetarilor si cele sociale.Acest lucru este benefic din doua motive, patura saraca a mai cistigat o suta-doua de lei la salariu sau pensie, iar „gulerele albe” mai mult, facind atractive posturile din politica si administratia institutionalizata.Altfel, nu se putea crea un proces de stabilizare si profesionalizare in Parlament sau administratia de virf, mai ales ca odata cu implementarea unui ,,proiect de reindustrializare”, camera senatului va trebui transformata radical, in sensul de a numi senatori persoane cu o cultura politica, economica, tehnica-tehnologica, financiara, etc. de virf, in locul cintaretilor sau sportivilor de azi!La fel va trebui ingradit accesul neprofesionistilor in camera deputatilor!
    Iata de ce, avind si un rezultat pozitiv, valorificabil asa cum am aratat, opinia mea este ca P.N.Liberal nu este ,,criticabil” in aceasta zona, indiferent daca a vazut sau nu astfel lucrurile.Ramine criticabil, fiindca nu vorbeste si nu promoveaza proiectele de reindustrializare ce i-au fost oferite, raminind in letargia care da senzatia de deriva ECONOMICA-programatica.
    2.Intrucit nu construim COMUNISMUL, acum nu se justifica egalizarea de nici un fel, ea urmind a fi rezultatul unei cresteri INDUSTRIALE rapide, dupa implementarea proiectului respectiv, oferit d-lui Orban si PNL acum citeva saptamini!
    A remarca doar ca guvernarea Dragnea ,,da cu capul” de toate colturile guvernerii, cu probleme irezolvabile din lipsa de viziune sau proiect national, nu incalzeste prea mult – fiind necesara ,,îndrumarea” Stingii de catre PNLiberal si intelectualii sai, pe unicul drum care poate scoate Romania si P.N.Liberal din deriva:REINDUSTRIALIZAREA!
    3.Fara indoiala ca PSD n-a majorat din aceasta ratiune economica salariile si pensiile la virf, dar exista posibilitatea, ca un lucru (acum) negativ (in lipsa proiectului de reindustrializare) sa fie utilizabil ca unul necesar si pozitiv, in cazul de demaraj al unui proces de reindustrializare rapida, asumat de P.NLiberal pe structura si modelul proiectului oferit!Cu un astfel de proiect, P.N.Liberal ar putrea pretinde ,,asocierea” la guvernare, fie crearea si împuternicirea de a guverna, a unui (adevarat) GUVERN TEHNOCRAT!
    4.P.N.LIBERAL datoreaza ANTREPRENORIATULUI din Romania evaluarea si promovarea rapida a ,,proiectului de reindustrializare” ca set de masuri pentru sustinerea afacerilor – fiindca altfel nu va ,,compensa” politic niciodata ,,cadoul” crestereii salariilor si drepturilor sociale – realizat de P.S.Democrat pentru bugetari si pensionari!Fara acest proiect, antreprenorii din Romania ramin armata de sacrificiu economic si financiar a incapacitatii liberale de a sustine lumea afacerilor…

    • „… plecind de la ipoteza ca Stinga trebuie sa creasca veniturile populatiei iar Dreapta politica sa construiasca, evalueze si promoveze proiectele (de reindustrializare in cazul de fata), capabile sa faca sustenabila cresterea veniturilor bugetarilor si cele sociale.”.
      Din ceea ce spuneti eu inteleg ca „dreapta munceste, iar stinga imparte”.
      Frumoasa subdiviziune a muncii :P
      Mai ales cind „cel ce imparte, parte-si face!”

  7. Dle Maci si eu am fost membru PNL. Am crezut ca se poate face ceva prin politica. Concluzia: daca constati ca stai in rahat te cari. De sub un munte de rahat cum este PNLu de cativa ani buni ( 8 -9) mai ales ca acum, cand este suma a doi munti, nu poti sa faci ceva. Cateva persoane de bine sau cu bun simt nu pot sa faca o revolutie interna. Conducatorii de azi si de ieri (suma a tot ce au „mai bun” PNLu si PDLu) nu sunt decat niste mafioti smecheriti, unsi cu toate alifiile, care-si paseaza programatic functiile si puterea cu PSDu. USL exista ! Apropo cati PNL_PDL sunt cu dosare in cercetare macar? Toti care au fost „agatati” au fost „prinsi” in lucruri vechi colaterale care sa nu implice prea mult din mafia de partid. Solutia evident cautata in afara partidelor, evident cu cat mai putini „tehnocrati” mai mult sau mai putin umblati prin functii ale CE sau prin ONGuri sponsorizate. Se pot gasi astfel de oameni?

  8. PNL este doar o poveste frumoasă, bună de spus la gura sobei. Alături de PNȚCD, de daci, de vitejia lui Ștefan cel Mare și sfînt și a altor brîncoveni, țepesi și decebali, a intrat în negura istoriei și s-a transformat într-o legendă care nu are nici o legătură cu adevărul și realitatea. Oricum, după 1990, nu a făcut niciodată nimic deosebit dar mai erau cîțiva oameni care făcuseră pușcărie sub comuniști și asta dădea partidului ceva credibilitate și o aură de respectabilitate. Băieții care și-au lăsat cașcheta in șifonier și s-au prezentat la datorie în cîmpul tactic al politicii au făcut o treabă excelentă și au reușit să-l scufunde fără nici un efort notabil, astfel ca exact ca și în cazul PNȚ, treaba a mers aproape de la sine, numai că la PNL a durat ceva mai mult, pînă cînd au reușit de s-au înfrățit cu garnizoana lui Băsescu. După mișcarea asta magistrală au tras ușa la cavou și acum se ceartă în incintă pe locuri, sperînd fiecare că atunci cînd le-o face Iohannis pomana de un an să prindă un loc mai în capul mesei. Pomana s-ar părea că întîrzie fiindcă prezidentul și-a cam făcut treaba cu ei, acum îi ia la reformă pe ăia din servicii și justiție ca să nu ajungă la vorba lui Constantinescu pe care l-a învins securitatea. Trupa de zombi din cavoul familiei mai încearcă și ea cîte un blat cu ai lu’ Dragnea, cam ca în liga lui Mitică, dar în afară de liberalul Meleașcă care a ieșit din comă la timp, nimeni nu s-a lipit la ciolan. E trist, dar în sîrșit și-au găsit odihna iar la judecata de apoi vor declanșa reforma partidului mînărită de liberalul Blaga și cine o mai fi la conducerea SRI pe lumea ailaltă (ăștia nu mor niciodată). Un gînd pios și să le fie țărîna ușoară!

  9. Dl.Maci e putintel rupt de lumea reala. o pensie de handicap 1000 de lei ? Hahahaha…o cunostinta de a mea are pensie de handicap (cancer) 691 lei. Asta imi aduce aminte de o ancheta facuta mai demult de „Academia Catavencu” printre parlamentari cu subiectul „Care este salariul minim in Romania ?” Toti,din toate partidele,fara exceptie,au indicat sume de 3-4 ori mai mari. Primele masuri pentru redresarea Romaniei ar fi interzicerea a mai mult de 2 mandate de parlamentar,reducerea salariului unui parlamentar la nivelul salariului mediu pe economie,reducerea numarului de parlamentari la un maximum de 300,taierea tuturor privilegiilor,pentru ca sunt acolo (Parlament) in slujba cetateanului nu fiindca sunt mai cetateni.

  10. intr-un judet din estul tarii stors de resurse ani de zile cu noslanata de o mafie condusa de un scelerat care defila cu nubile pe care alegorice imparteala a fost simpa si extrem de eficienta .
    In mod voluntar , ciraci , fost colegi de scoala , amici din copilarie ai indivizilor din fruntea judetului au trecut in masa la PNL ca si ” fim tot ai nostrii ” indiferent de cine „castiga alegerile”
    Si acum TOTI stabii PNL de insitutii si regii parasutati pe vremea USL ului sunt bine mersi pe pozitii .
    S-au rotit dintr-o sinecura in alta si expemple sunt cu zecile !
    Cine ati vrea sa faca „opozitie” ?
    Amicii PNL isti ai individului care isi rontaie averea prin Brazilia ( PSD istii au o slabiciune pentru acea tara datorita lui care a fost ” deschizator de drum ” si de conturi ?
    Pai astia au fost complici la toate marsaviile care s-au facut in ultimii 20 de ani – intai ca membri ai CDR ( alaturi de PNT isti care incercau sa isi faca propria retea) dupa aia ca USListi si acum ca membrii unui partid condus de un individ care a fugit de locul accidentului dupa ce a lovit un copil si si-a adus aminte dupa 3 zile sa ” se predea ” .
    Nici macar in Zimbabwe nu vezi situatii de genul asta !

  11. sunt de aceeiasi parere, si repet ce au scris si altii, noul pnl ca si vechiul pnl, e tot un partid de stanga, un psd mai mic.
    2012.

  12. peneleul a fost sedus si abandonat de catre pesede…peneleul nu-si va mai reveni vreodata..useleul a fost votat de catre alegatorii pesedisti impreuna cu cei care nu-l suportau pe basescu..adevaratii alegatori de dreapta n-au votat useleul…asa se si explica apatia acestora si neprezentarea la vot dupa ce peneleul a fost izgonit din usele..peneleul nu se mai poate reinventa cu d-alde tase atanasiu, petrache, etc…adevaratul raspunzator pentru ingroparea peneleului este crinache antonescu si ambitia acestuia de a demonstra cit de bun orator este el si ca se p….a pe ea de doctrina liberala.

  13. Stimate
    victor L.
    Sub raport istoric si ideologic, stinga impartea ce construia dreapta, ceeace nu mai este de acceptat in epoca globalizarii.Fara indoiala, ca fiecare fura din greu!Fara sa scuz P.N.Liberal (sau fractiunile sale) pentru esecul economic national, vina apartine si cercatarii stiintifice economice sau,, academicilor” care n-au pus la dispozitia guvernarilor teorie si proiectele economice nationale necesare, astfel ca masurile si politicile economice ramin haotice si la ,,gramada”.La acest lucru ma refer in mod concret, intr-un comentariu la un (excelent) editorial economic, care insa nu prezinta cauzele genetice de natura stintifica (adica de teorie si programatica economica), care sa permita realizarea de ,,proiecte de tara”!Este vorba de editorialul lui Cristian Grosu, ,,10 porunci pentru Romania…”, pe portalul CursDeGuvernare.ro.

  14. ” Pierderea încrederii în valorile raţionale şi comunitare e compensată de o religiozitate din ce în ce mai încrâncenată.” – Clasic!
    Toate statele corupte din lume au avut, si au in comun manipularea populatiei prin frica.
    Cu cat omul e mai needucat, cu atat aceasta metoda functioneaza mai bine! Apoi, derivatele fricii insuflate oamenilor, depind de specificul fiecarei culturi, TALENTUL politicienilor constand in gasirea „sperietorii” celei mai potrivite mentalitatii locale.
    La noi merge f.bine desemnarea isterica a dusmanilor natiei, imposibil de demonstrat si nici atat de atins, ca „agenturile straine” sau Soros, completata cu inducerea unei intolerante viscerale fata de orice tip de minoritati (tigani, maghiari, handicapati, homosexuali), toate acestea, in numele religiei! Este o anomalie insuportabila, cu care romanii se acomodeaza, din pacate, din ce in ce mai bine, pe zi ce trece…
    Frica de Dumnezeu e pe toate buzele, dar respectul fata de invatamintele Sale, inexistent!
    Credinciosii romani au uitat ca Dumnezeu le-a interzis sa se inchine la alti idoli, si se calca in picioare ca sa se prosterneze in fata icoanelor facatoare de minuni, sau parcurg sute de metri in genunchi, ca sa atinga niste moaste…in timp ce „alesii” isi vad scrupulos de treaba lor, inceputa cu mult succes acum 28 de ani!
    E absolut normal deci, ca cei care se desconsidera tarandu-se pe ici pe colo – in speranta milei Celui pe care, in ignoranta lor, IL nesocotesc flagrant – sa aiba viata mizerabila, iar cei care se servesc de inteligenta lor – pe care o au de la acelasi Creator -, sa se bucure de existenta prospera pe care considera ca o merita!

  15. Suntem in 2017. Sociologic baza electorala a PNL Bratianu ]cand era si vot cenzitar] sau baza electorala a PNL interbelic NU MAI EXISTA.
    Micii negustori sunt numeric nesemnificativi, „chiaburii” sunt 3-5 per sat, „dascalimea” e rosu-sindical-aprins. Ce ramane?
    Conjuncturalul votant anti-PSD caruia nu-i trebuie program de guvernare liberal ci doar siguranta ca PSD nu guverneaza.

    PNL nu intelege ca doar numele glorios nu ajunge, dar nu e in stare sa-si defineasca electoratul, caci asta ar insemna MATURAREA unei halci din activul de partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro