duminică, noiembrie 28, 2021

Desemnarea noii Comisii Europene – un exercitiu de „delegitimare” in trei etape

Alegerile europene din 25 mai, pe langa faptul de a aduce in scena un nou Parlament European, reprezinta si prima participare electorala ale carei rezultate influenteaza numirea presedintelui Comisiei Europene. O laudabila consacrare democratica a votului exprimat de o majoritate a europenilor, intr-un moment in care legitimitatea institutiiilor si a proiectului comunitar in ansamblul sau se cere reconfirmata si consolidata – este – s-ar putea spune/crede in primul moment. Este suficient sa privim insa desfasurarea efectiva a desemnarii presedintelui Comisiei, precum si a colegilor sai, pentru ca problema legitimarii/legitimitatii institutiei sa apara intr-o lumina prea putin favorabila.

Mai intai a fost problema interpretarii pe care diferiti lideri politici au dat-o articolului prin care Tratatul de la Lisabona consacra tocmai principiul democratic amintit mai sus (Tinand seama de alegerile pentru Parlamentul European si dupa ce a procedat la consultarile necesare, Consiliul European, hotarand cu majoritate calificata, propune Parlamentului European un candidat la functia de presedinte al Comisiei (…) ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun). Acesta nu impune Consiliului nicio obligatie juridica de a tine cont de avizul emis de Parlamentul European cu privire la candidatul desemnat pentru sefia Comisiei, deci suficient pentru a permite unor lideri „cu greutate”, precum Angela Merkel, sa sublinieze ca votul Parlamentului este pur indicativ. Sau presedintelui Consiliului, Herman von Rompuy, sa reaminteasca faptul ca puterea de decizie se afla in mainile institutiei sale.

Sa incerci sa ii convingi pe cetatenii europeni sa participe la vot fiindca opinia lor va influenta direct orientarea viitoarelor politici europene, pentru a ignora apoi rezultatele acestui vot, pare o abordare putin obisnuita de a incerca sa consolidezi legitimitatea unor institutii si asa subrezite in ochii cetatenilor.

Un al doilea element care a aratat dificultatile pe care le are Europa in a gasi, pe de o parte, personalitati care sa se impuna drept creatoare si purtatoare ale unui veritabil proiect european, si, pe de alta parte, un consens intre liderii politici nationali privind viitorul Europei, sunt discutiile care au insotit insasi numirea lui Jean-Claude Junker in fruntea Comisiei Europene. Desi bine cunoscut in cercurile de la Bruxelles, fostul prim-ministru luxemburghez si presedinte al Eurogrup nu parea a fi du goût de tout le monde. Mai intai a fost nevoie sa fie indepartate reticentele cancelarului german, Angela Merkel, in timp ce David Cameron s-a aratat pana la final un convins opozant al viziunii europene mult prea federaliste a luxemburghezului. De asemenea, prim-ministrul ungur, Viktor Orban, s-a opus ferm numirii lui Junker. Intr-un tweet din 27 iunie, David Cameron afirma: „Le-am spus liderilor UE ca vor regreta toata viata noul proces de desemnare a presedintelui Comisiei”. Desi in cele din urma Jean-Claude Junker a obtinut sustinerea Consiliului si votul favorabil al Parlamentului European, nu este mai putin adevarat ca toata efervescenta creata in jurul numirii sale a lasat impresia ca, dincolo de competente, viziune si/sau program politic, aceasta desemnare a fost (si) rezultatul unui intens joc de culise. Ceea ce nu pledeaza, desigur, in favorea imaginii viitoarei Comisii si a presedintelui sau.

In fine, cel de-al treilea si, probabil, cel mai „greu” element care poate pune Comisia Europeana intr-o lumina defavorabila nu numai in fata propriilor cetateni, ci si a celorlalti actori de pe scena internationala, este „echipa Junker”. Nu voi aminti aici dezbaterile interne, mai mult sau mai putin aprinse, cu privire la candidatii propusi de guvernele nationale pentru postul de comisar, ci doar despre ceea ce lasa Bruxelles-ul sa se vada sau sa se inteleaga.

In saptamanile din urma, culoarele si salile Parlamentului European au cunoscut tensiunea audierilor noilor comisari desemnati. In conformitate cu prevederile tratatelor, fiecare membru al viitoarei Comisii este invitat la o audiere publica in fata comisiilor parlamentare de specialitate, in rapot cu portofoliul atribuit. Desi la finalul audierilor Parlamentul isi da (sau nu) acordul asupra Comisiei in totalitatea sa si nu in mod individual asupra candidatilor, schimbul de vederi asupra prioritatilor si competentelor acestora din timpul audierilor poate fi vazut ca un prim test care contribuie la legitimarea viitoarei institutii.

In cazul „echipei Junker”, acest prim test a cunoscut cateva rateuri remarcabile (este drept, nu doar competenta si integritatea candidatilor este de vina, ci si obisnuitul joc de putere dintre institutii, pe de o parte, precum si dintre principalele grupuri politice, pe de alta parte). Astfel, britanicul Jonathan Hill (portofoliu atribuit: Stabilitate financiara, Servicii financiare si Piata de capital) a fost supus unei a doua audieri, cehoaica Vera Jurova (portofoliu: Justitie, Consumatori si Egalitatea de gen) si ungurul Tibor Navracsics (portofoliu: Cultura, Educatie, Tineret si Cetatenie) au primit intrebari scrise suplimentare din partea europdeputatilor (in cele din urma, doar pentru Navracsics s-a dat un aviz pe jumatate negativ, el fiind considerat capabil sa asume functia de comisar, dar nu si portofoliul atribuit), pentru spaniolul Miguel Arias Cañete (portofoliu: Energie si Schimbari climatice) s-a cerut reexaminarea declaratiei sale de avere de catre comisia juridica si a fost criticat cu privire la un posibil conflict de interse (in final a primit aviz favorabil, dar dezvoltarea durabila a fost plasata sub „coordonarea” vicepresedintelui  Frans Timmermans, o modalitate de a-l tine deci pe posibilul viitor comisar spaniol sub supraveghere). Un alt moment delicat al acestor audieri l-a constituit si respingerea slovenei Alena Bratusek (pentru slaba cunoastere a dosarelor din domeniul uniunii energetice, portofoliul ce-i fusese atribuit), generand, pe moment, reactii incoerente: pe de o parte, Junker a declarat ca, din punctul lui de vedere, Bratusek ramane comisar candidat, pentru ca slovena sa isi anunte, la scurt timp, demisia.

Raspunsul definitiv asupra Comisiei Junker il va da Parlamentul European printr-un vot in plen, probabil in cursul sesiunii sale de la Strasbourg, de la sfarsitul acestei luni. Indiferent de rezultat (dupa cate se pare, favorabil), raman intrebarile asupra credibilitatii acestei echipe si a capacitatii sale de a reprezenta cel mai bine interesele Uniunii, precum si a jocului de putere dintre si din interiorul institutiilor. Cui ii folosesc toate aceste „turbulente” in apele si asa nu foarte limpezi ale proiectului european? Parlamentul European a reusit sa obtina desemnarea candidatului „sau” in fruntea Comisiei, o modalitate – cel putin teoretica – de a diminua atat de des invocatul „deficit democratic”, dar atat procesul numirii sale, cat si al formarii intregii echipe seamana mai degraba cu un meci in care fiecare dintre combatanti (cele trei institutii comunitare, grupurile politice) incearca mai degraba sa isi arate muschii decat sa umple gaurile din mantia de imagine a Uniunii. Dupa cum au decurs negocierile, dupa cum s-au pozitionat diferitii actori, intre jocuri de culise si nefericite „balbe”, viitoarea Comisiei Europeana va pleca la drum cu un important handicap de credibilitate. Nu ne ramane decat sa speram ca el va fi repede uitat in fata unor politici indraznete, care sa repuna Europa pe drumul reusitei.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alina Dinu
Doctor in drept public - Universitatea Robert Schuman, Strasbourg, consultant in afaceri europene

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

De-democratizarea regimului politic din România. Interviu cu politologul Alexandru Gussi

Președintele l-a desemnat pe Nicolae Ciucă din nou ca premier, după o criză politică îndelungată. Cum s-a ajuns la această criză și...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro