Despărţirea de Havel.

Despărţirea de Havel este despărţirea de o idee despre Europa şi demnitatea umană.  În secolul tututor rătăcirilor şi al tuturor tentaţiilor tiranofile, Havel a rămas, până la capăt, fidel unui sens al moderaţiei. Confruntarea cu totalitarismul a  însemnat mai mult decât o simplă ocazie  de a înfrunta o autoritate ilegitimă. Ea a fost punctul de plecare al unei  descoperiri de sine, descoperiri ce permis unei întregi naţiuni să parcurgă drumul către libertate.

În  Havel, Europa centrală şi de est şi-a aflat o voce ce a reuşit să imagineze alternativa la încremenire, compromis şi stagnare. Filosofia “ Cartei 77 “ este  un fondată pe cultivarea unei libertăţi senine şi curajoase. Solitudinea, detenţia sunt parte din acest preţ care se cere plătit. Asumarea  destinului de către  Havel, în artă ca şi în politică, a decurs organic, fără traume şi fără exaltare retorică.

Privit astăzi, de către noi, cei din Europa centrală  şi de est,  Havel este una dintre  conştiinţele ce dă suferinţei sub comunism o semnificaţie intelectuală şi morală. Prin Havel, deceniile de opresiune sunt punctul de pornire al unui dialog cu tradiţia occidentală. Prin  Havel, libertatea îşi află, în Europa captivă, un loc în care rădăcinile sale se înfig cu putere, descoperind solul încărcat de memoria  sacrificiului. Prin  Havel, credinţa în  pluralism îşi află o justificare în egală măsură personală şi comunitară. Prin Havel,  jumătatea de secol de încercări a Europei de dincolo de cortina   de fier hrăneşte un efort de conceptualizare nobilă şi vizionară.

Asemeni preşedintelui -fondator Masaryk, Havel a rămas, până la capăt, un pasionat al ideilor şi un franctiror  ce a rezistat asaltului extremelor ideologice. Coruperea de către exerciţiul puterii i-a fost străină, iar motivaţia acestei  imunităţi existenţiale faţă de seducţia autorităţii ţine de natura  anti-ideologică şi anti-utiopică a proiectului său politic. Înainte de a fi limitare a puterii statului, guvernarea este o limitare a potenţialului  de autoritarism ce rămâne, ascuns, în conducător. Modestia sa, ce contrastează dramatic cu  histrionismul atâtora, este reflexul  unei pedagogii a moderaţiei şi umanismului.

Despărţirea de Havel este despărţirea de visul european pe care preşedintele ceh l-a  trăit  fără a face recurs la graficele contabile şi la limba de lemn  birocratică. Pentru Havel, Europa a fost, înainte de toate, această comunitate unită de truda cotidiană a libertăţii şi a solidarităţii, comunitate ce oferă inspiraţie pentru oprimaţii întregii lumi. Profetică fără a fi mesianic- revoluţionară, credinţa sa în viitor este farul ce luminează în noaptea unei Europe contemporane deposedată de temeritatea reafirmării propriei sale vocaţii.

Despărţirea de Havel este, pentru români, ocazia de a medita la exemplaritatea lipsită de ostentaţie a unui destin intelectual şi politic. În clipele în care elita politică murdăreşte patriotismul şi mimează devotamentul faţă de binele comun, întoarcerea către Havel este întoarcerea către acel nucleu de decenţă, umanism şi moderaţie ce supravieţuieşte şi inspiră generaţii de-a rândul. Despărţirea de Havel este  pretextul revenirii către sursele libertăţii.