vineri, martie 29, 2024

Despre Andrei Muraru. Exerciții de uimire

Încă de când am auzit pentru prima dată ipoteza numirii lui Andrei Muraru pe post de consilier prezidențial pentru relația cu societatea civilă, m-a cuprins o uimire vecină cu râsul irepresibil. Să vă spun și de ce (mi se pare absolut important să cunoaștem în amănunt tânăra generație de politicieni ori de oameni ce se visează la cârma treburilor cetății, într-o formă sau alta): în primul rând, pentru că îl cunosc mult prea bine. Aș spune ca pe propriul meu buzunar, dar până și acolo se întâmplă să mai găsesc lucruri de a căror existență pur și simplu uitasem. În al doilea rând, pentru că personajul Muraru mi-a pricinuit cea mai dezagreabilă interacțiune umană de până în prezent.

Nu o să reiau aici scrisorile publice (al căror semnatar am fost la acea dată ca expert al IICCMER) prin care semnalam abuzurile lui Andrei Muraru în calitate de președinte executiv al instituției cu pricina. Nu s-a întâmplat nimic atunci, n-o să se întâmple nici acum. În instituțiile de stat din România nu poți avea decât o atitudine hirschmaniană: abandon, contestare, sau loialitate! Am ales contestarea, urmată de abandon (adică demisia). Consider că am făcut bine. La fel și ceilalți colegi ai mei care între timp și-au găsit proiecte serioase de cercetare, în România sau în străinătate. Cei care au ales loialitatea, se află și azi la IICCMER. E dreptul lor, nu judec tăria de caracter a unor oameni care n-au dorit să-și riște creditele la casă, veniturile imediate, etc. Atât au putut atunci, so be it

O să mă întorc, în schimb, la ideea numirii lui Andrei Muraru într-o poziție cu rang de ministru care l-ar obliga să intre în contact cu și să înțeleagă mecanismele de funcționare ale societății civile. Trebuie spus din capul locului că morala lui Muraru este încununarea felului de a fi al lui Muraru, deoarece ea proclamă respectivul fel de a fi ca principiu. Domnul viitor consilier (după toate zvonurile și predicțiile) instituie astfel iluzia ca realitate. Într-un limbaj – dacă vreți – kantian, imperiul murariot al libertății nu este încercarea de a da o anumită expresie naturii murariote, ci, dimpotrivă, este încercarea de a masca natura murariotă, de a instituționaliza decalajul dintre vorbe și fapte.

Prezint în cele ce urmează, cât se poate de succint, două episoade edificatoare, cred eu, cu privire la capacitatea lui Andrei Muraru de a înțelege mecanismele de funcționare ale societății civile:

2010: La Biblioteca Centrală Universitară (BCU) este organizat un concurs „cu cântec” în urma căruia șefia instituției îi revine doamnei Mireille Rădoi. Mai multe ONG-uri organizează un protest în fața BCU la care fiecare dintre participanți citește, în liniște, câte o carte, iar alții afișează bannere prin care ironizează amenajarea concursului respectiv. Câteva zeci de persoane sunt suficiente pentru a crea un mic blocaj în ușa de acces a Bibliotecii. Aflându-mă acolo, printre protestatari, constat la un moment dat apariția surprinzătoare a lui Andrei Muraru care, după câteva minute, începe să vocifereze împotriva „cititorilor” și pleacă, în cele din urmă, condamnând într-un acces de furie naturală dreptul celor prezenți de a reclama un abuz administrativ și o numire dubioasă. Au curs multe râuri de cerneală, de atunci încolo, despre Mireille Rădoi și conducerea BCU. Îmi rămâne însă proaspătă în memorie reacția virulentă a lui Andrei Muraru și idiosincrasia lui nedisimulată față de tot ceea ce înseamnă protest, activism, contact cu jandarmi, revendicare de drepturi, acțiune de stradă și așa mai departe. Andrei Muraru contesta pur și simplu dreptul sacrosanct al unor cetățeni de a contesta! Pentru Andrei Muraru, atât cât îl cunosc (și, spuneam, cred că îl cunosc foarte bine), tot ce iese din cadrele și limitele legii (de pildă, un protest neautorizat sau un flash mob), indiferent de cât de strâmbă ar fi legea, devine un gest reprobabil. Ceea ce se cheamă civil disobedience îl înspăimântă, îi dă frisoane, îl exasperează. Este secretarul UTC pe liceu, obedient în sus, tiranic în jos. Personajul nostru este genul de ipochimen care trăiește în litera normei, nu în spiritul ei. Pentru astfel de oameni, protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană au fost cel mai probabil expresia agravantă a unei mari fărădelegi. Domnul Muraru nu s-a întrebat niciodată dacă o lege, un regulament sau un concurs sunt corecte, ci, din contră, le-a acordat orbește statut de poruncă. Să-l numim, deși poate îi acordăm un prea înalt ștaif musilian, omul fără însușiri

2012: Andrei Muraru participă surprinzător la protestele din luna ianuarie a acelui an, timp de câteva zile, lăsând la o parte proverbiala-i precauție și, înarmat cu un fes banal, atent îndesat pe cap, scandează din toți rărunchii doar acele sloganuri îndreptate împotriva guvernului Boc sau a președintelui Băsescu. Umblă febril printre protestatari, iscodește, ia pulsul, sugerează lozinci anume țintite și, în cele din urmă, răgușește în punctul de maxim al antibăsismului său. Așadar, cel care la BCU avusese o problemă de fond cu ideea de protest, se găsea acum, în ianuarie 2012, în ipostaza paznicului de gimnaziu prins în vestiarul fetelor cu mâna pe lenjeria intimă a nesupunerii civice. Între timp am aflat și de ce o făcea: a fost uns peste IICCMER, a vituperat sălbatic în studiourile Antenei 3 împotriva fostei conduceri a institutului (și, trebuie subliniat: fără urmări de natură penală, pentru că, desigur, toată „greaua moștenire” nu fusese altceva decât o excelentă performanță instituțională, documentată, validată intern și extern, ireproșabilă din punct de vedere administrativ), a împins jumătate din corpul angajaților spre demisie, a făcut din cazul torționarului Vișinescu un spectacol mediatic superficial și s-a antepronunțat cu caractere juridice de-o șchioapă, în primă fază, pentru o încadrare aberantă pe genocid. Însă noi, foștii lui colegi, cei care îl știam atât de bine încă de pe vremea când se bătea la propriu pe holurile institutului cu fratele său geamăn (Alexandru, fostul director al Institutului Național al Patrimoniului, un om de o precocitate politică identică), misiunea lui era cât se poate de clară: carieră politică și ascensiune vijelioasă, cu orice preț! Nu conta cine era patronul politic, putea fi vorba de Relu Fenechiu, de Crin Antonescu, Victor Ponta, Radu Duda sau de Papa Francisc, importante erau protecția și sinecurile.

Și iată-l acum, apărut ca o sirenă neprihănită direct din spuma mării, gata să asume (pasămite) o poziție de mediator pe relația Cotroceni-Societate Civilă. De se va întâmpla, va fi interesant. Îl asigur că reprezentanții ONG-urilor abia așteaptă să-l cunoască și că nu-i va fi deloc ușor. Forma lui mentală refuză dialogul, hybrisul său îl orbește. Președintele va avea cel mai prost sfătuitor cu putință pe un subiect atât de sensibil și în raport cu cel mai activ segment al populației. Riscurile sunt mari. Iar de nu se va întâmpla, atunci va fi la fel de interesant. Pentru că Andrei Muraru nu are domenii de competență, ci doar o sete exagerată de a controla lucruri, oameni, situații. Nu-l văd complet ieșit din joc, după cum nici nu-l văd refuzând indiferent ce încredințări. De la consilier de relații externe la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, în 2005 și 2006, deci la doar 23-24 de ani, și până la consilier pentru relația cu societatea civilă sub viitorul președinte Iohannis, Andrei Muraru le-a bifat aproape pe toate. Nu există practic niciun domeniu al vieții sociale, politice și economice în care acest domn să nu poată emana autoritate, seriozitate, feromoni. O spun cu invidia celui care nu știe ce să mai facă spre a refuza proiecte și piste de cercetare pentru a putea să se concentreze pe biografii intelectuale. Și până și această schiță de portret în negrul cărbunilor pe care a trebuit să-i înghit pentru a scăpa de toxiinfecția murariotă de la IICCMER mi se pare o abatere de la calea propriilor competențe și preocupări. Dar, cum spuneam, multe lucruri se nasc din uimire. Acea uimire care nu mă va părăsi, cel mai probabil până în ziua morții, ori de câte ori voi constata că fotosinteza politică se produce pe bază de întuneric și nu de lumină…

Sugestii de lectură:

https://www.contributors.ro/advocacy-public-affairs/scrisoare-deschisa-semnata-de-sapte-angajati-ai-iiccmer/

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. In „procesul” intentat de dumneavoastra Dlui Muraru trebuie sa luati o decizie simpla: sa fiti fie martor, fie procuror.

    • Stimate domnule profesor Manu,
      Grija dvs pentru tihna si prestigiul d-lui Andrei Muraru este induiosatoare. Ati amintit cu un alt prilej ca il cunoasteti pe dl Muraru de la Washington. Deci, prin invitatia de a fi martor la un imaginar „proces” trimiteti, de fapt, pe propria adresa. Eu am pus cartile pe masa, am spus exact ce cred si de ce. Astept ca si dvs sa ne spuneti care sunt calitatile de istoric ale personajului. In plus, valoarea unui forum tine si de dezbaterea temelor puse in discutie de articolul la care se posteaza comentariile. Ma intreb, atunci cand citesc comentariile dvs oraculare, care este de fapt motivatia lor? Nu ma intelegeti gresit, va pretuiesc, dar ma simt cumva dezamagit ca nu gasiti timpul sa scrieti pe larg, eventual in articole semnate de dvs, despre aceste subiecte, limitandu-va doar la interventii sibilinice :)

      • Domnule Stan

        Nu va cunosc si nu v-am citit opera. Acelasi lucru il pot spune si despre Andrei Muraru. E posibil insa ca dumneavoastra si Dl. Muraru sa fi fost in audienta la conferinta pe care am tinut-o la IICCMER in februarie 2012, o manifestare peentru care am avut sprijinul direct al prof. Vladimir Tismaneanu, pe atunci presedintele Consiliului Stiintific al institutiei. .

        „Legatura” mea cu Dl. Muraru este urmatoarea. Coordonez, impreuna cu prof. Mihaela Grancea de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, lucrul la un volum despre „Antisemitismul academic din Romania”. Dl. Muraru mi-a fost recomandat ca posibil colaborator la aceasta carte de Radu Ioanid, Directorul Departamentului de Cercetare de la Muzeul Holocaustlui din Washington. Dupa un scurt schimb de mesaje cu prof. Grancea, Dl. Muraru a declinat invitatia.

        Cu respect,

        Peter Manu

        • Va multumesc frumos pentru informatii, domnule Manu. Acum simt ca va cunosc putin mai mult.
          Din pacate nu am participat la conferinta dvs din februarie 2012, ma aflam la Georgetown University, acolo unde lansam un numar din „History of Communism in Europe”, revista internationala pe care dl Muraru a distrus-o ulterior.
          In loc de concluzie: daca tot nu ne stim foarte bine si daca nici cu Andrei Muraru nu va stiti bine, atunci poate ca ar fi mai util sa nu ne mai intersectam pe acest subiect. E pierdere de vreme pentru toata lumea. Eu unul il declar inchis.
          Cu respect!

    • ‘In “procesul” intentat de dumneavoastra Dlui Muraru trebuie sa luati o decizie simpla: sa fiti fie martor, fie procuror.’
      Logica juridica (ori cea nejuridica) nu este punctul D-voastra forte.

      Daca autorul a intentat vreun proces atunci el nu poate fi audiat ca martor in propria cauza, iar daca exista vreo acuzare publica, ea este efectuata de o institutie, nu persoana (parchet).
      In acest caz, cred ca nu incape vreo indoiala ca ‘parchetul’ este societatea civila, cea cu care Dl Muraru trebuie sa ‘relationeze’.

    • Cred ca vi se pare, ca sa ma exprim scurt si fara alte conotatii… Cred ca trecerea in revista a unor intamplari si fapte din viata celor care isi doresc sa ne reprezinte in urmatorii ani, este foarte bine venita. Iar in cazul de fata, când avem un nou presedinte de la care avem asteptari importante si de la care dorim sa vedem cat mai curând schimbarea de atitudine si de mentalitate pe care ne-a propus-o, este cu atat mai importanta o radiografie corecta si transanta a celor pe care ii va alege sa faca parte din echipa sa… Si din descrierea personajului din acest text, cred eu ca avem suficiente motive sa fim ingrijorati. Sper totusi ca realitatea imediata sa ne contrazică temerile si presedintele Iohannis sa-si alcatuiasca o echipa formata din oameni competenti si onesti, impreuna cu care sa reusim, ca popor, sa ajungem sa traim cu adevarat in acea Romanie a lucrului bine facut, asa cum de altfel ni s-a si promis.

  2. Stimate domn M. Stan, se intampla cateodata ca, virulenta cu care este criticata o persoana, sa o faca mai interesanta decat ar merita sa fie, in ochii unor neofiti mai putin informati, cert, dar luati drept martori la judecata in aceeasi masura cu cunoscatorii, prin forta imprejurarilor…
    Este cazul meu acum: nu va contest fondul afirmatiilor dar, excesul de „superlative” cu care-l descrieti pe A.M. mi se pare o masura fortata de convingere, din care rezulta mai mult frustratia dvs decat faptele sale reprobabile…De altfel, vi s-a cerut sa va determinati mai clar pozitia, de martor sau de procuror, doar ca ati ales iarasi sa faceti „mai mult” decat era necesar, criticand ca dl Peter Manu nu face ce credeti dvs ca ar trebui sa faca !???
    Cred ca ati ratat o buna ocazie de a va arata tolerant si respectuos cu cei pe care nu-i aprobati.
    Mai cred ca nu este tocmai corect sa va judecati fostii colegi, asa cum o faceti de fapt, cand afirmati „…nu judec tăria de caracter a unor oameni care n-au dorit să-și riște creditele la casă, veniturile imediate, etc. Atât au putut atunci, so be it…”! Nu a fost cea mai stralucita idee…in orice caz, ma indoiesc ca le veti atrageti simpatia sau ca ii veti face sa isi reconsidere atitudinea…ceea ce ar fi fost, probabil, singurul lucru constructiv in contextul dat!?
    In final, consider ca numeroasele avertizari si sfaturi la adresa dlui K.Iohannis denota o lipsa de consideratie, deocamdata absolut nejustificata, fata de discernamantul sau!
    Intr-o societate a carei sursa de probleme mi se pare a fi mentalitatea (paguboasa!), rolul intelectualilor este esential: prin faptele si declaratiile lor sa reprezinte innoirea, acea schimbare de drum (metehne?) atat de necesara tuturor, deoarece cea mai eficace pedagogie este exemplul dat!

    • Stimata doamna,

      Profesorul Manu are un istoric al interventiilor, doar anumiti autori, doar la anumite articole, nu va lasati sedusa atat de usor. Atentie la context!

      Daca cititi scrisoarea din finalul textului veti vedea ca nu este vorba de frustrare, ci de actiune pura, corecta si concreta impotriva unor abuzuri fara margini. Nu va doresc sa aflati in detaliu prin ce-au trecut toti angajatii (fosti sau actuali). Cred ca frustrarea se inradacineaza mai degraba in solul mental al celor care au ramas acolo si au tacut pana la capat, sub talpa domnului AM. Eu am ramas prieten doar cu demisionarii, din motive pe care nu cred ca mai trebuie sa le explic.

      Domnul Iohannis l-a avut pe acest personaj in alaiul de campanie, mi-e greu sa cred ca nu-i va oferi o recompensa pe masura (vorbim politic aici, nu batem campii). Si nici macar nu este vorba despre discernamantul viitorului presedinte, ci de fundalul pe care a aparut si va aparea el in viata publica. Sau poate considerati ca partidele care l-au sustinut in campanie nu au niciun interes in amenajarea post-electorala… ar fi naiv.

      Este dreptul dvs sa considerati tonul articolului ca fiind belicos, dar e si dreptul autorului sa ridice semne serioase de intrebare cu privire la calitatea unor oameni din anturajul proaspat alesului presedinte.

      Si inca ceva: dl Muraru nu imi este fost coleg in sensul caldut pe care il sugerati. Daca mi-ar fi fost vreodata prieten, da, va dadeam dreptate. Pas le cas…

      • Ar mai fi poate de adaugat ca dl Andrei Muraru a bombardat opinia publica, prin canale toxice gen Antena 3 si „cotidianul” lui Nisto-Romo-Rogojan (acesta din urma fost sef de cabinet al ultimului sef al securitatii, Iulian Vlad) cu pseudo-informatii despre fosta conducere a IICCMER (Stanomir-Tismaneanu-Vasile-Iacob), a sustinut, impreuna cu Dinu Zamfirescu, ideea anchetei DNA., a intoxicat corpul de control al PM Ponta cu tot felul de bazaconii.

        Cand s-a dat NUP, acelasi Muraru n-a gasit de cuviinta sa iasa public si sa-si ceara scuze. In ce ma priveste, nu am cum sa uit ca a scris ca as fi abuzat de un salon VIP la venirea in tara, cand, cum stia foarte bine, era vorba de plecarea din tara, impreuna cu sotia mea care isi fracturase glezna si avusese operatie la Spitalul de Urgenta. Sotia mea se afla pe wheelchair, am solicitat sa fim lasati sa asteptam in acel salon. Dl Muraru stia foarte bine ca aveam dreptul legal sa beneficiez de salon (eram presedintele Consiliului Stiinfitic al IICCMER, pozitie de demnitar, numit de premierul Romaniei), n-am facut-o decat in conditiile triste amintite mai sus. La fel, au aparut informatii „scurse” din aceeasi directie care spuneau ca am stat cu familia la o vila de protocol. Locuisem la un hotel trei stele din Bucuresti.

        Toti cei care au avut de-a face cu mine ori cu dl Stanomir, stiu cat se poate de bine ca am evitat orice privilegii. Acelasi lucru trebuie spus despre Cristian Vasile, Bogdan Iacob si sefii de departamente. Ceea ce nu i-a impiedicat pe unii sa verse peste noi toate ineptiile defaimatoare care puteau fi descoperite in inepuizabila hazna a ranchiunii eterne.

        Acesta este omul si faceti foarte bine, domnule Stan, ca aduceti la cunostinta publicului larg informatii altfel pierdute ori uitate. Gasesc analiza Dvs densa, intensa, dar nepartinitoare. Nu Dvs sunteti partizan, ci aceia care incearca sa-l scoata pe Andrei Muraru basma curata.

        Andrei Muraru mizeaza tocmai pe sincopele memoriei colective. Nu stiu daca l-a citit pe Orwell, dar este in mod cert un personaj izvorat din imaginatia marelui scriitor, un functionar perfect al Ministerului Adevarului . Eu unul ma indoiesc ca dl Iohannis stie care este deprimantul traseu moral al consilierului sau personal. Ar fi poate necesar sa se examineze (contra)performantele reale ale d-lui Muraru la IICCMER si relatiile nu tocmai netede cu Fundatia „Adenauer”.

        • Q.E.D., vorba filmului pe care l-ati prezentat recent la New York in cadrul festivalului Making Waves… ce mai poate fi adaugat (?), acesta este personajul…

          Vorbim de fapte demonstrabile in cel mai inalt grad, nu de interventii subiective. Articolul s-a vrut o oglinda a Consilierului, a sfatuitorului de presedinte. Daca i se mai pare cuiva ca o astfel de functie este insignifianta, se inseala amarnic. Pana si fostul presedinte TB a fost analizat de nenumarate ori (si) in functie de consilierii pe care i-a avut in primul mandat si de cei pe care i-a avut in al doilea. Diferentele au fost colosale. Morala acestui text ar fi una singura: daca domnul Iohannis doreste sa colaboreze cu societatea civila va trebui sa vina cu o alta propunere de „translator” (folosesc intentionat acest cuvant pentru ca, la rigoare, este vorba de cineva care poate traduce temele societatii civile in limbaj politic si institutional). Nu poti trimite la GDS, de pilda, un individ care detesta dialogul. Dupa cum nu poti trimite nici la UnitiSalvam pe cineva care are divide et impera in sange…

          In fine, cred ca am epuizat subiectul, mingea se afla acum la noul sau patron politic. Dumnealui va decide pe mana cui isi va lasa o parte semnificativa din agenda. Multumiri pentru interventie, detaliile conteaza!

  3. Eu multumesc autorului pentru informatii. Ma intereseaza cine va fi in jurul presedintelui.
    Ref la Dl. Muraru, mi se pare elocvent modul cu totul inadmisibil in care a gestionat Lista Tortionarilor. IICCMER ne-a spus de curand ca era apa de ploaie.
    http://www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/iiccmer_comunicat_de_presa_2014/
    Au fost publicate doar cateva nume in mai mult de un an. Pentru numele publicate nu se facusera dosare. Totul a fost o tabloidizare a trecutului recent si o batjocura fata de eroii anticomunisti. Si IICCMER admite senin ca a fost un „exercitiu de expunere mediatica”.
    E de notat ca acest exercitiu a fost initiat de Muraru, dar o responsabilitate au si sefii actuali ai IICCMER (Dinu Zamfirescu, Radu Preda, Cosmin Budeanca, Adelina Tintariu – nu am pretentia ca lista e completa), care stiau care e situatia si nu au spus nimic, si nu in ultimul rand Fundatia K Adenauer care inghite pe nemestecate tot spectacolul.

  4. Fără supărare dar dumneavoastră pretindeți că îl cunoașteți pe domnul Muraru și că aveți argumente pentru care nu ar trebui să ocupe poziția de consilier prezidențial. Totuși, singurul argument prezentat e unul pur subiectiv și interpretabil și care, sincer, chiar nu are legătură cu o eventuală numire.

    • Foarte direct: consider ca este o rusine pentru clasa politica, noul val. Punct. Opinia mea se bazeaza pe contact direct, neintermediat, cu personajul. Dvs aveti dreptul sa considerati ca poate perceptiile mele au fost deformate, ca sunt subiectiv, etc. Se poate. Dar textul de fata v-a aratat prin 2 exemple concrete ca omul n-are nicio treaba cu societatea civila, ba chiar o detesta. Ca omul a demonstrat in trecut comportament de mahala, nu de consilier prezidential european. Si credeti-ma, numirea sa in vreo functie de acest gen ar fi de fapt mana cereasca pentru analisti si jurnalisti. Prezentul text circula si pe FB, ati fi socat sa vedeti ce au si altii de spus despre individ ;)

      Acelasi individ care si-a ratat sansa la alegerile pentru Parlamentul European, desi a avut sustinatori de marca (va prezint in cele urmeaza si un superlativ, sa nu ziceti ca nu se aud toate vocile):

      Prof. Zoe Petre: „Domnul Andrei Muraru este un tanar istoric deosebit de inzestrat si un organizator foarte calificat, asa cum a dovedit-o in intreaga lui activitate la Institutul de Istorie recenta si apoi la IICCMER, atat in calitate de cercetator, cat si ca presedinte executiv al acestei importante institutii. Specializat in istoria recenta si in studiul represiunii, dl Muraru poate reprezenta in Parlamentul European o voce tanara si foarte credibila, o sensibilitate aparte cu privire la apararea drepturilor omului si vigilenta unui specialist in istoria sec XX, care cunoaste de timpuriu semnele unor eventuale derive nedemocratice, si care stie si ce sa spuna, si ce sa faca pentru a le opri ascensiunea”.

      Pai de timpuriu le cunoaste, cum sa nu! Pentru ca a stat la originea unor astfel de „derive”. Atat prin prestatia de la IICCMER, cat si ca parte din echipa ce s-a aflat in spatele tentativei de lovitura de stat din 2012…

      • De fapt, textul de față a prezentat interpretarea pe care o dați dumneavoastră legată de două situații. Nu spun că interpretarea nu este corectă. Poate că este dar niciunul nu avem cum să fim siguri de asta. Mai mult, chiar dacă ar fi adevărată asta nu exclude faptul că, până la urmă, principala calificare a domnului respectiv este că a făcut parte din echipa lui Klaus Iohannis și, astfel, e normal să fie printre cei aflați în pole position pentru poziții în administrația prezidențială. E perfect normal să fie așa. Dacă însă noi, cetățenii, vom considera că domnul Iohannis și echipa dumnealui nu merită votul primit, nu-l vom mai vota încă o dată. Pe de altă parte, mi se pare destul de anormal ca cineva care s-a plasat, inițial, între adversarii domnului Iohannis să pretindă că, acum, are legitimitate când îi critică acestuia echipa așteptându-se ca opinia sa să fie precumpănitoare.

  5. Presedintele Johannis si-a cam aprins paie in cap cu atatia „oameni de bine”, cerberi la usa cabinetului sau. Am votat un om in care am toata increderea ca va face tot ce-i sta in putinta si cu tot ce (cine) e necesar sa-si duca mandatul la capat cu brio. E dreptul fiecaruia sa-si exprime opinia despre x sau y dar alta este sa-i fi dadaca presedintelui ales de parca ar fi un prost care nu stie stanga de dreapta (la maini ma refer).

    • Gresit..Pe mine ma intereseaza in cel mai inalt grad acest articol. Am pierdut o gramada de timp sa votez, am facut tot ce am putut sa-i conving si pe altii. Iohannis trebuie sa demonstreze ca merita votul nostru. Increderea se poate pierde intr-un timp record. Iar propulsarea cuplului Mihalache-Muraru sigur il va trage in jos pe noul presedinte. Nu partidul l-a facut presedinte pe KI ci noi, societatea civila. Tocmai ptr ca vrem sa ne pastram increderea in el trebuie sa facem tot ce putem sa nu-l lasam sa inceapa cu stingul..De fapt, cred ii facem un bine tragind un semnal de alarma.

      • Daca Johannis vi s-a parut asa un handicapat lipsit de discernamant era mai corect sa stati acasa nu sa-l votati sau sa-l votati pe contracandidat. Dvs. chiar credeti ca Johannis are nevoie de dadaca, cum am spus, „sa nu-l lasam sa inceapa cu stingul.” adica il votez dar trebuie sa stau cu ochii pe el sa n-o ia pe aratura, sa nu se inhaiteze cu cine nu trebuie. Asta mi se pare foarte tare!

  6. Cum ar putea renunta Iohannis acum la Andrei Muraru,dupa campanie si cu mandatul castigat,?-mi se pare ca nu asta vreti,dar si ce ati spus nu poate decat sa lumineze nu prea tarziu o campie plina de maracini..

  7. Nu cred ca presedintele ales, Klaus Iohannis, a luat in serios numirea lui Andrei Muraru in echipa sa, mai degraba au fost speculatii de presa, zvonuri nefondate ca si cele cu Dan Mihalache.

    • Muraru Andrei cred ca este mult mai rau decat il zugraveste aici Marius Stan. Educatia si practica civica a sa sunt egale cu zero. Valorile lui liberale depind de sefi, bani si functii. Superficialismul, arivismul si cameleonismul sau, plus un amestec de prejudecati, stereotipuri si complexul mixt de inferioritate provinciala (moldoveneasca) si de falsa superioritate intelectuala il definesc. Aceste calitati „native” au fost „slefuite” din cel putin doua directii: serviciile secrete romanesti „adoptive” si „mentorii” sai intelectuali cum ar fi Marius Oprea si Dorin Dobrincu, plus Casa Regala (Mihai, Margareta si DUDA). Papa Francisc nu face parte din panoplie si dl. Marius Stan nu ar fi trebuit sa il jigneasca alaturandu-i numele cu cel al ilustrului istoric si politician iesean interesat de antisemitism si liberalism ca dadea bine la CV si la … punga. A fost si consilierul premierului Tariceanu si a avut deosebite contributii la … tocarea bugetului. In ANR a frecat mult menta, indeosebi a studiat preferential decretele comuniste si dosarele de cadre si a introdus obligatoriul model de corespondenta in format WORD cu font Georgia stas. Mari realizari sub indrumarea lui Dorin Dobrincu a avut. As paria ca are si acelasi grad…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Stan
Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro