joi, aprilie 18, 2024

… despre apocalipsele mari și mici. Cum s-a gripat creștinismul cu un virus chinezesc

… pentru că a fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, o vreme în care oamenii încă se gândeau la moarte. La moartea lor, personală. A fost odată, ca niciodată, o vreme în care asta îi deosebea pe oameni de animale – cunoașterea faptului că vor muri. Iar ăsta era un gând care îi punea pe gânduri.

Gândurile astea, la rândul lor, le modelau întreaga viață. Nu conta dacă erau cizmari, medici, baroni sau pescari – trăiau cu toții în orizontul morții. Personale. Eu mor, tu mori, ea moare. Noi murim. Pe rând, când îi venea fiecăruia sorocul. A fost odată ca niciodată o vreme în care trăiam (și muream) o serie de apocalipse din astea mititele, la scară umană. Apocalipsa e un cuvânt grecesc – toate cuvintele care contează sunt fie grecești, fie române. Apokaluptein înseamnă a dezvălui. Mureai și aflai, nu prin ghicitură, ci față către față (Corinteni 13). Și așa scăpai de frică.

Cu moartea pre moarte călcând.

Pe urmă au apărut noile media. Aproape peste noapte, amintirea morții a dispărut. Nu pentru că oamenii ar fi încetat să moară sau pentru că nu s-ar mai fi găsit nimeni care să te tragă de mânecă pentru a-ți reaminti de moarte. Dimpotrivă. Crime din amor rănit și atacul terorist din nine-eleven, sinucigași singuratici și oameni murind când își făceau “selfies”, împușcături în masă în America sau Norvergia, morții de la obezitate, cancere și războaie civile, tornade, vulcani și tsunamiuri – toate aceste morți au fost popularizate automat, preluate pe Facebook, anunțate pe Twitter, uneori în timp real, documentate pe Instagram, discutate pe Snapchat, filmate pe TikTok ș.a.m.d. Vestea morții însă e precum înghețata de ciocolată: mănânci una, mănânci două, mănânci nouă, începi să te saturi. Te scârbești. Vrei altceva. Vrei, să zicem, înghețată de vanilie cu fistic.

Te plictisești de gândul morții, la fel cum te plictisești de înghețata de ciocolată.

Și-atunci apare în China COVID 19. Pohta ce-ai pohtit. Asta da, moarte, asta da, apocalipsă – la scară mare, planetară! Noile media o absorb cu nesaț, cum absoarbe deșertul o ploaie așteptată de secole. Noile media reînvie, înverzesc, înfloresc, se trezesc din hibernare și plicitiseală. Popularizează, documentează, discută și filmează. Paradisul virtual vine la pachet cu iadul, după cum se vindea pe vremuri Minima Moralia a lui Andrei Pleșu cu Manifestul Partidului Comunist și Cuvântările Tovarășului Nicolae CeaușescuVrei paradisul? Cumperi și iadul. Într-un celofan legat cu fundiță. Cu noul virus, opinia publică a scăpat de plictiseala zilelor în care te mai agitai doar de la încălzirea globală, Occupy Wall Street, #metoo sau analfabetismul (dis)funcțional. Zilele acestea, opinia publică s-a trezit cu adevărat la viață. Goya ne arată cum „somnul rațiunii naște monștri”, atâta doar că rațiunea nu se aplică și mulțimilor, după cum observă Gustave le Bon în Psihologia mulțimilorCând mulțimile se trezesc, ele de fapt adorm, iar fandacsia-i gata. Asta s-a văzut, bunăoară, la procesul vrăjitoarelor din Salem, la Revoluția Franceză, cea „Culturală” Chinezească sau în delațiunile de pe vremea comunismului.

Vorba ‘ceea: drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

Pentru cei care știu puțină istorie, urmarea era de așteptat. Dacă oamenii trăiesc sub vremi, politicienii trăiesc sub opinia publică. În istoria omenirii, cazurile în care politicienii au condus opinia publică în loc de-a se lasă conduși de ea se pot număra pe degete. Liderii nu mai “lead”, nu mai conduc. Se lasă conduși de voturi. După cum observă Alexis de Tocqueville pe la 1835 toamna, te poți opune dictaturii, dar e infinit mai dificil să te opui opiniei publice. Dictatura îți atacă doar trupul. Opinia publică îți lasă trupul în pace și îți atacă direct sufletul. Te lasă în viață, dar vei fi mai rău decât dacă ai fi mort. Vei fi un paria, un izolat. Vei fi, la propriu, un mort în viață. Cine și-ar dori așa ceva?

Și-atunci, ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. „Luați un cerc, mângâiați-l, va deveni vicios”, spunea Eugen Ionesco. Politicienii au început să ia măsuri de prevenire a pandemiei, pentru a-și dovedi responsabilitatea în fața opiniei publice. Din ce în ce mai multe măsuri responsabile. Mass media s-au grăbit să le … mediatizeze (sic).. Au făcut chinezii X? Noi facem X și Y! Iar noi facem și X și Y, dar și Z! Iar dacă se termină alfabetul, o luăm de la capăt. Măsuri peste măsuri. E criză, e război! De asta profită toți „liderii”. Nu există lider care să nu fie reales în vremea războiului. John Adams, al doilea președinte al SUA după a doua Constituție, a fost și primul care nu a mai fost reales. De ce? Pentru că a refuzat un război cu Franța, pe care opinia publică și-l dorea cu pasiune. Clinton, în schimb, a fost reales, în ciuda scandalului cu Monica Lewinsky. De ce? Pentru că America se afla în război. Trump, acum, după ce a minimizat impactul COVID 19, a înțeles lecția. S-a autoproclamat un președinte „la război”, iar democrații, care au alimentat panica, se dau acum cu capul de pereți, realizând că Trump va câștiga al doilea mandat pe motiv de coronavirus. De la un punct încolo nici nu mai contează. Dai drumul bulgărelui la vale și, din vârful muntelui, admiri avalanșa care îngroapă tot ce prinde în cale.

Și nu mă refer la virus.

Unul dintre jocurile copilăriei uitate astăzi se numea „Portocala” (probabil pentru că nu se găseau decât de Crăciun). Sub comunism era un joc subversiv și începea așa: „Aș mânca o portocolă!” „De ce una și nu două?” „De ce două și nu nouă?”. Farmecul jocului consta în faptul că oricine putea schimba numerele și nimeni nu știa din capul locului cum se va termina, în afară faptului că, la sfârșit, râdeam cu toții de ne prăpădeam. Nici acum nu știm cum se va termina povestea cu pandemia, dar știm că nu e joacă și că, la sfârșit, s-ar putea ca mulți să plângem.

Nu toți. Că întotdeauna, vor fi învingători și învinși.

Tocqueville sugera că democrația suferă de ADD (Attention Deficit Disorder) – lumea se agită de încălzirea globală până moare Kolbe Bryant, după care își mută atenția la criza refugiaților, și tot așa. Lumea și-a pierdut răbdarea cu care își construia familia și catedralele – în decenii sau chiar secole. Contează doar ceea ce e la modă astăzi. La modă astăzi e coronavirusul. Dacă ai, Doamne ferește!, cancer sau diabet, ești precum un tânăr care ar umbla astăzi pe stradă cu perciuni și pantaloni evazați din anii ‘70 – boala ta nu mai e la modă. Ne pare rău. Cancerul e … fumat (sic). Ghinion dacă faci infarct – ambulanțele sunt ocupate cu COVID-19. Iată deci prima categorie de pierzători – pe termen scurt: cei care mor de altceva: diabeticii, cardiacii, tuberculoșii, cei ce-și fac selfies pe buza prăpastiei, Anna Karenina, dializații, cei infectați cu HIV ș.a.m.d.

De câștigat, pentru moment, câștigă mediul virtual – Amazon, Google, Ebay, și orice alte aplicații prin care poți „interacționa” (cumpăra, vinde, face sex etc.) online. Mediul virtual respectă mult vehiculata „distanță socială” despre care vorbea deja Thomas Hobbes pe la 1645 toamna, în plin război civil. Hobbes spunea că oamenii se nasc liberi, egali și înzestrați de la natură cu toate drepturile. Asta e starea naturală a omului. Pare paradisul, nu? Nu, zice Hobbes. Tocmai pentru că sunt egali și liberi și înzestrați cu toate drepturile, oamenii au dreptul de a face orice: fura, ucide, viola și ce le mai trece prin minte. Nu există bine sau rău, pentru că nu există nicio autoritate care să declare ce-i binele și ce-i răul. De aceea, starea naturală e, de fapt, un infern în care oamenii se feresc unii de ceilalți. Când infernul devine insuportabil, oamenii acceptă în unanimitate să se supună … deciziilor majorității. Majoritatea decide forma de guvernământ care, la rându-i, va decide binele și răul, dreptul la proprietate ș.a.m.d. Abia, din acel moment încolo, oamenii nu se mai feresc unii de ceilalți și acceptă societatea. Oamenii se înțeleg între ei când știu de amenințarea biciului pe care și l-au creat singuri. Asta zicea Hobbes.

Paradoxul e că acum „biciul”, i.e. guvernele, i.e. majoritatea opiniei publice ne spune să ne depărtăm din nou unii de alții. Să ne întoarcem, cum ar veni, la starea naturală. Decameronul lui Boccaccio, în care zece străini stăteau de povești în timpul ciumei bubonice care, în Evul Mediu, a omorât undeva între 75 și 200 de milioane (!) n-ar mai fi astăzi permis – prin lege. Dragostea în vremea holerei, a la Gabriel Garcia Marquez, ar fi interzisă. Cel mult Ciuma lui Albert Camus, dar pe vremea aceea refugierea în mediu virtual nu era posibilă. Pe vremea aceea, nu există mediul virtual, doar realitatea șobolanilor. (Regele Șobolan, al lui James Clavell, mai cunoscut publicului românesc pentru seria Șogunul, e o altă carte care ar merita recitită.) Thomas Hobbes trebuie că se simte acum răzbunat pentru toate criticile care i-au fost aduse în timpul vieții – și după.

Homo homini lupus.

Mai trist este că, printre pierzătorii acestei pandemii, se numără creștinismul – atât cel catolic, cât și cel ortodox.

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o vreme în care creștinismul nu era despre frică, ci despre iubire. „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33). „Unde-ți este moarte, boldul? Unde-ți este iadule, biruința?” A fost odată, ca niciodată, o vreme în care lumea mai credea în Corinteni 13: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.” O vreme în care oamenii nu doar comunicau, ci și cuminecau. O vreme în care se îngrijeau leproșii, o vreme în care se credea că icoanele sunt făcătoare de minuni, o vreme în care se spălau picioarele săracilor, și câte și mai câte. „Dar de-acuș”, vorba lui Topârceanu, /Zise el cu glas sfârşit / Ridicând un picioruş, / Dar de-acuş s-a isprăvit...” De-acuș’ ne vedem fiecare de fricile noastre.

De-acuș s-a isprăvit.

Nu vom mai avea nunți, nici botezuri, nici înmormântări, nici împărtășanie. De-acuș, nu vom mai pupa nici icoanele și nici moaștele, pentru că nu sunt, de fapt, făcătoare de minuni, ci infectate de coronavirus. Ne prefăceam și noi. Mai bine ne cumpărăm puști și cartușe, ca tot americanul responsabil. De-acuș, ne vom suspecta copiii, că poate sunt infectați, dar n-arată, și bătrânii – pentru că arată. De-acuș ne vom urî noi între noi, țările își vor închide frontierele, moldovenii vor urî oltenii, oltenii, ardelenii, oamenii se vor închide în case. De-acuș, guvernele vor face ce-a spus Hobbes că vor face: vor declara binele și răul.

De-acuș, slujba de Înviere de Paște va deveni doar o glumă proastă. Ca și dragostea, care nu respectă distanță socială.

Unde-ți este moarte boldul? În mass media!

De-acuș’ frica de moarte ne va împiedica să trăim.

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…

Să nu disperăm, totuși. Excesul de trăit în virtual ar putea sfârși, paradoxal, prin a distruge importanța acordată virtualului. Excesul de prostie ar putea sfârși prin a ne reînvața dulceața înțelepciunii. Excesul de guvernare ar putea sfârși prin a ne ajuta să redescoperim gustul libertății.

La urmă urmelor, se apropie Paștele. Ce ne învață Ioan Gură de Aur? Ce știe orice tâmplar: cui pe cui se scoate.

Cu moartea pre moarte călcând.

NOTA: Textul a aparut inititial in Revista Sinteza – revistasinteza.ro

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. – Oiță bârsană,
    De ești năzdrăvană
    Și de-a fi să mor
    În câmp de mohor,
    Să spui lui vrâncean
    Și lui ungurean
    Ca să mă îngroape
    Aici pe-aproape
    În strunga de oi,
    Să fiu tot cu voi;
    În dosul stânii,
    Să mi-aud cânii.
    Aste să le spui,
    Iar la cap să-mi pui
    Fluieraș de fag,
    Mult zice cu drag!
    Fluieraș de os,
    Mult zice duios!
    Fluieraș de soc,
    Mult zice cu foc!
    Vântul când a bate
    Prin ele-a răzbate,
    Ș-oile s-or strânge
    Pe mine m-or plânge
    Cu lacrimi de sânge!

    • Fluieraș de lemn
      Zi și fă un semn
      Să mai vină-o bere,
      S-o beau cu plăcere
      Că m-am îmbătat
      Și-am gîtu’ uscat
      Și dacă tot zici,
      Zi și de trei mici
      Ca să meargă berea
      Care-mi dă puterea
      Să mă lupt cu gripa
      Cînd mi-o veni clipa!
      (Balada ciobănașului optimist care are soluții la problemele vieții)

  2. Pfui – greu de urmarit. Cam mioritica abordarea noncombat a destinului media-fatalist. Procesul de (auto)cenzura prin (neo)cultura nu poate fi oprit. In ceea ce privește religiozitatea per ansamblu raportul (pseudo)atei/(pseudo) credincioși va fi in functie de moda vremii si bunastare mai mult sau mai putin diferit decat constantul raport atei/credincioși, pe principiul : nimic nu se pierde nimic nu se castiga etc … A-L L

    • As vrea sa raman cu ceva dupa citirea acestui articol dar nu reusesc. Pentru ca ati descifrat textul dati-mi dumneavoastra cateva chei, va rog, daca aveti timpul, rabdarea si dorinta.
      Va multumesc!

  3. E drept, se apropie Pastele, dar anul acesta Iisus ne-a transmis ca a obosit sa mai tot coboare jos, si-a zis ca mai degraba ii cheama el sus pe cei care participa la slujba.

    • You just won the Internet. (-:

      Cit despre chestia cu Duhu’ care dezinfecteaza icoanele si linguritele de argint cu care cei mai mari otravitori ai natiunii ucid multimile . . . cine rivneste cu tot dinadinsul Premiul Darwin pina la urma il obtine.

      Sa se duca autorul de coronavirus si dupa aia sa produca scamatoria invierii, cu moarte „pre” moarte calcind (in prafuitul, respingatorul jargon ortodox), si se mai convertesc vreo doua oite.

  4. Mi-a dat o lacrima, dar apoi mi-am amintit de zidul lui Trump care separa crestini de crestini, pe motiv de frica. Asadar, fiti pe pace, ca mai avem suficiente prilejuri in lume sa practicam iubirea crestineasca, chiar daca nu ne-om mai inghesui la super-oferta de Paste sa prindem Lumina Sfanta adusa cu charter-ul de Ierusalim.

  5. Poti sa ma si bati – ca habar n-am UNDE anume scrie in Biblie despre vreo obligatie de a pupa diverse chestii sau ca icoanele ar fi „facatoare de minuni” (nu ca n-ar fi, or fi! da’ nu zice nimic de ele!)!
    In schimb, zice ceva pe-acolooo… de „trufie”, de pacatul de-a „ispiti” divinitatea prin a crede ca te poate salva de orice tampenie comisa de tine… samd… Da’ unii, NIMIC!! batman, batman! o tin pe-a lor, daca nu pupa ei ceva mor si mai multe nu!!

    UNDE anume zice ca n-or sa se mai faca „nunti, botezuri si inmormantari”? ca eu am vazut ca SUNT permise – doar ca numarul de participanti e restrictionat! Zice undeva, in Biblie, ca e MUSAI sa vina cu sutele?
    Si mai zice undeva, in Biblie, ca e MUSAI sa te impartasesti la o data anume? >:

    Dumnezeu, in Marea Lui Intelepciune, i-a dat minte omului: sa gandeasca, sa ia decizii corecte, sa discearna… da’ se pare ca la unii le-a dat-o degeaba! :P

    • Cu titlu de exemplu:
      Becali, cred ca il stiti, nu-i nevoie de detalii…, dupa un meci de cupa pierdut de Steaua si-a varsat naduful pe la posturile TV, ca el a facut, ca s-a rugat, inclusiv – zisa foarte apasat cu reprs maxim – ca a donat 100000 de euro la Muntele Athos dar divinitatea nu si-a indeplinit partea din contract care-i revenea.

  6. Va inselati. Oamenii cred astazi mai mult ca oricand. In Moarte cred. Nu ca ar fi CEVA, ea moartea, ca asa ceva nu exista, ci ca ar fi nimic. „Moartea exista!” este crezul, in sensul ca nu mai este nimic dupa. Nada, nichts, caput! „Eu nu am fost, eu sunt, eu nu voi mai fi”. Hmm… Paradoxul acesta nesuferit. Sa NU fim si gata! Il rezolvam. Pentru stiinta facem orice. Esti? Cine? Eu?!! Moarte-fereste!

    Stiinta e buna insa cat de buna ar mai fi daca s-ar implini intr-o concluzie privind chiar intreaga ei zadarnicie? – „Fatarnicilor, semnele vremii stiti sa le vedeti… si spuneti ca maine ploua, dar semnele timpurilor nu stiti sa le cititi?” – Luca 12: 54-56

    Dar, totusi, Moartea este macar posibila, nu?
    Nu.

  7. A mai fost vreodata in istoria bisericii cand credinciosii au avut preoti, dar n-au avut liturghie? Ca eu n-am cunostinta de asa o grozavie.

  8. Ce-i mai place telectualului rumân să filozofeze pe marginea gropii altuia! Pur și simplu nu se poate abține și nici nu se poate opri odată ce și-a deschis sacul cu povețe, maxime și citate prețioase. Cum o fi să nu simți deloc, dar deloc niciun strop de responsabilitate pentru ceea ce…mediatizezi, pentru balivernele pe care le vânturi in timp ce alții mor sau se chinuie in spitale? Oare le-o trece prin cap că ne mâncă timpul cu lecțiile de democrație, cu statisticile sterile și apostrofările suverane? Niciunul nu are nicio soluție și nicio idee de ce s-ar putea face (cu excepția notabilă a domnului Pătrașcu) dar crede că e momentul in care să se dea din nou rotund in fața publicului (domniile lor publică, dar se autoexclud din tagma jurnaliștilor pe care o blamează întruna) și să acuze/laude măsurile guvernelor. De pildă domnul Fumurescu ne explica deunăzi cum epidemia asta e o bagatelă și că toți suntem niște tâmpiți că ne speriem de niște viruși inofensivi. Frica..in viziunea unui intelighent creștin..nu este ceva demn de compasiune, un sentiment cât se poate de firesc, ci un păcat ce trebuie aspru condamnat. Panica colectivă nu-i un fenomen ce ar trebui cumva combătut, cu înțelepciune și binețe, ci un prilej de a-ți scuipa semenii nătângi, fricoși, in cap, de a le ridiculiza ideile și dorințele, de a-i trimite la Dumnezeu sau la origini.

    Pasămite:
    „Au făcut chinezii X? Noi facem X și Y! Iar noi facem și X și Y, dar și Z! Iar dacă se termină alfabetul, o luăm de la capăt. Măsuri peste măsuri. ”

    Mai contează ce anume e X și Y? Păi nu. Aici se vorbește exclusiv in termeni ambigui. Omul nu vrea măsuri și cu asta basta. Asta vizavi de epidemie, că in rest e plin de idei despre ce măsuri ar trebui să ia un stat in materie de economie/societate/mediu/XYZ. Brusc, de când cu epidemia, a fost lovit de un thinktank libertarian.. :) ..și o spun ca libertarian. Carantina, de pildă, e futilă și încalcă drepturile omului. In loc să remarce că carantina europeană -să-i zicem P(olitica)X- NU este o carantină in adevăratul sens al cuvântului, că autoritățile europene nu au aplicat nicidecum PX după modelul chinezesc, ba au mai și mințit prin însăși legile de înființare a carantinei -declarată națională- prin chiar redefinirea termenului (e o carantină elastică, pe alocuri superfluă, cu pauze de pizza și excepții pentru grătare câmpenești, plus carantine speciale pentru oamenii speciali) autorul insistă cu păcăleala autorităților și vrea să ne facă să credem că guvernele europene chiar au adoptat măsura PX.

    Hai să vorbesc și de Politica Y -cea de testare. Guvernul român a fixat printr-o definiție legală aria de suspecți ce merită efortul Statului de a testa de coronavirus cetățenii. Definiția era atât de restrictivă -pentru nu au avut chef să achiziționeze mai multe kituri de testare- incât foarte mulți bolnavi cu simptome vizibile au trebuit să aștepte zile până la testare, iar cei bolnavi fără simptome sau cu simptome ușoare nu au fost testați deloc și nu vor fi testați nici după ultima redefinire a termenului de suspect. Acum, desigur, ca de fiecare dată, scuza este sărăcia. O crede cineva? Problema gravă este că din cauza normelor restrictive:
    1) a fost periclitată sănătatea și viața personalului medical
    2) au contribuit direct la răspândirea virusului prin intermediul spitalelor.

    Exista vreo soluție de tip XYZ aplicată de alte state? Păi da, de pildă Coreea de Sud a aplicat testatea direct din mașina personală. Deștept, nu? Păi nu mai bine așteptăm apocalipsa cuminței ca să ne întâlnim cu domnu Isus și să ne citească din Hobbes in Rai? Cum adică domne să deranjezi cetățeanu din meditația sa transcedentală de la volan și să-i prelevezi mucoasa? păi nu e culmea profanului? România nu a descoperit până astăzi măsura PY. De asemenea, niciunui politruc/intelectual de calibru nu-i trece prin cap că ar trebui luate măsuri rapide pentru a salva spitalele. Și nu, nu mă refer la aspectul economic. Ci la cel uman: in curând, prin inacțiune, spitalele vor fi golite de personalul medical; doctorii sunt in prima linie a acelui război imaginar pe care-l acuzați și, din păcate, sunt tratați de autorități ca o carne de tun. In mod normal, incă de la debutul epidemiei toți pacienții cu simptome de răceală/gripă/viroză trebuiau scoși din spitale publice iar cei veniți cu astfel de simptome trebuiau testați in afara spitalelor, in centre de triere (care puteau fi și hoteluri rechiziționate temporar). Incă nu e prea târziu să se ia această masură, să-i zicem PZ. Lumea o să obiecteze: dar drepturile omului, drepturile pacientului, blabla. Exact aici se intâmplă fenomenul de care vorbiți: incapacitatea omului de a accepta faptul că este muritor, că nu suntem egali in moarte și că unii sunt, in mod firesc, mai aproape de sfârșit, și că trebuie să ne potolim tentația salvării celuilalt; dar nu e o chestie modernă asta, ci antică, este o reacție tipic creștină in fața morții, este dragostea față de aproape care iese la iveală abia in preajma morții, când omuletele pricepe că nu și-a iubit mai deloc apropiații și mai cerșește o clipă de la Dumnezeul lui …doar-doar o apuca să-și înmoaie egoismul. Este falsul umanism cu rădăcină…culmea, creștină. Virusul asiatic, săracul, habar nu are de ce e atât de tolerat in Europa. Aici oamenii iubesc moartea-ce-stă-vină, că d-aia au atâtea apocalipse, și d-aia fac tot posibilul să-și țină muribunzii in viață (a se vedea câte țări europene admit eutanasia la cererea conștientă a omului). Și d-aia și-au vârât toți bătrânii virusați in spitale…ca să-i mai chinuie oleacă cu dragostea lor, fără să le pese de ceilalți, de copchii, de femei, de bărbați tineri ce poate ar fi avut și ei nevoie de serviciile alea garantate de statele socialiste ale UE, dar care astăzi riscă să fie contaminați la orice intervenție medicală minoră (intri in spital pentru analize și ieși înnobilat fără să știi, apoi îl duci pe Împăratul virușilor acasă, la cei dragi).

    • Subscriu la aproape tot ce ai spus. Adaug doar ca placerea ‘telectualului de a filozofa de dragul filozofelii este depasita doar de placerea inginerului de a rezolva problemele lumii conform viziunii sale simplificate. Totul e clar pentru un inginer harnic.

      • @Conny (24/03/2020 la 11:14)

        Conform unor „telectuali (filozofi, eseisti, juristi si alti „umanisti”) inginerul nu a fost – inca din vremea comunismului si nu este considerat, nici azi, „telectaul” sau nici intelectual.

        Asta-i perceptul in Romania, unde numarul inginerilor (care profeseaza nu cei care au doar o diploma fara a fi profesat vreodata) a scazut dramatic, dupa Revolutie, in timp cel al „telectualilor umanisti” – majoritatea cu mai multe masterate si/sau doctorate – a crescut exponential, ei fiind majoritar salariati de stat.

        Posibilitatea tehnica de a scrie pe acest site nu se datoreaza celor din categoria dvs. ci din contra, celor pe care incercati sa-i persilati „telectualiceste”.

        • S-ar putea totuși să fim in eroare atunci când ne propunem să ieșim din burta virusului. S-ar putea să greșim și atunci când îl privim ca pe o boală/vector al bolii. Poate e doar un update genetic furnizat de natură (virusul e intr-un fel informație genetică, ARN), ca să asigure evoluția/supraviețuirea speciei intr-un context nou (neconștientizat de om, dar sesizat de senzorii terestri). Reacția slabă a organismului uman in fața intruziunii virusului (majoritatea infectaților sunt asimptomatici sau cu forme ușoare de răceală) poate avea legătură cu faptul că acest virus nu este nicidecum unul nou, ci străvechi, cu o vârstă de câteva milioane de ani, iar sistemul nostru imunitar îl recunoaște rapid și-l lasă in pace.

          Este de asemenea posibil ca victimele să apară din cauza acțiunilor greșite ale oamenilor: o combinație șoc de nocebo [prin massmedia plus consultații medicale], medicamente, spitalizare și izolare poate fi letală in cazul bătrânilor, căci sistemul lor imunitar și moralul sunt deja la pământ.

          Oricum ar fi, avem, in sfârșit, niște legi/reguli și e musai să le respectăm.

          • Nu cred ca e tipul de virus care face „update”. Nu cred ca transporta ADN intre speciile pe care le infesteaza, hiv cred ca face asta.
            Poate ca este un virus vechi dar un virus al liliecilor si care se transmitea local, in sat, intre lilieci si consumatorii de lilieci. Poate ca liliacul era totemul lor, era o batalie grea locala ce se ducea din cand in cand, poate tratata de vracii locali, poate folosita sa ucida niste triburi inamice cum foloseau amazonienii veninul unor broaste sa otraveasca varfurile sagetilor.
            Mai degraba cred ca ce s-a intamplat in vremurile astea e ca s-a globalizat si virusul, it turned franchise, si-a tras fast-food chain.
            Si nu cred ca ar avea nevoie de senzori terestri, oricine ar fi ei, pentru ca i-am dat tot. Am inlocuit drumurile de tara cu autostrazi, autostrazi din asfalt, gazde, avioane, masini si tgv-uri cu care sa ruleze si sa zboare. Google maps – ati vazut vreodata paienjenisul de autostrazi al chinezilor? Socant!
            Oare de ce se ucideau triburile amazoniene cand se intaneau in jungla mustind de toate ganganiile vizibile si invizibile, ca nu prea se imprieteneau? Poate ca ucideau de frica ca cel intalnit poarta mai mult decat e vizibil.
            Poate ca semnul e ca trebuie sa luam distanta, distanta sociala, usa vecinului sa nu mai fie atat de aproape de usa noastra, ca nu suntem suricate, la fel si respiratia calatorului de langa noi in bus, sa scoatem masa de la fast-food din gura vecinului sau mai bine sa stam acasa.
            Acum ne-a mai ramas doar optiunea asta: sa luam distanta si sa stam acasa.

    • erată:
      A se citi „Aici oamenii iubesc moartea-ce-stă-să-vină” in loc de „Aici oamenii iubesc moartea-ce-stă-vină”.

  9. Scandalul cu Monica Lewinsky a fost in al doilea mandat al lui Clinton. Deci nu putea fi reales „in ciuda scandalulului”.

  10. Din când în când, mai trebuie şi câte o lecţie. Lecţiile nu ne plac, că deh! e incomod şi nouă ne place să stăm cu nasul pe sus. Aşa că primim câte una cu de-a sila – vrem, nu vrem, o mestecăm. Asta de acum e despre ce am ajuns – avem în faţă o oglindă în care ne vedem toate năravurile strâmbe la care ni se părea un moft să cugetăm.

  11. Sincer nu mai suntem de mult o natiune crestina.
    Probabil vreo 10% din populatie simt ceva crestineste. Restul sunt impartiti in 2 tabere relativ egale. Ateii si paganii. Fara suparare.
    Ateii sunt cei carora nu le pasa de dumnezeu si religie. Orice religie si orice Dumenzeu. Ei traiesc in stil darwinst doar in prezentul concret si nu au preocupari legate de lumea de dincolo.
    Paganii sunt cei care au inclinatie spre spiritualitate dar de tip new age, sincretism, astrologie, zodiac, citit in palma si in cafea, vrajitorie, samanism etc.
    Unii dintre acestia din diferite motive trec si pe la biserica dar crestismul e de fatada.
    In primul rand crestinul adevarat il pune pe Dumnezeu inaintea lumii.
    In vechime crestinii care aveau de ales intre Dumnezeu si moarte alegeau moartea la noi poporul crestin alege ceafa de porc la gratar.

  12. E-he-hei ! Nu pentru soarta CREȘTINISMULUI trebuie sa ne facem griji.
    Adepții lui Iisus sunt ca Barcelona – au multe meciuri în picioare, iar acum joaca unul pe care l-au mai exersat.
    Mult mai intereant va fi să numărm celelate ”religii” care chiar o dau în bară . Cu slujba de Înviere vom vedea ce se va întâmpla dar întrebarea e ; cand ne adunam noi – macar 20000 (și să spunem că am fost 400 de mii) la girafa , cu domnu Șora sa oprim circulația. Cand mai aprindem si noi smarturile ? Ce se întâmplă cu anhetarea jandarmilor care – nu-i asa ? au gazat bunatate de Diasporă ? Dar ce bunătate I
    Unde s-au dus / cum s-au ascuns/ anii de sus / ai gloriei lor. Unde sunt Timmermans si cu Verhoigen Cu MCV uri si cu Auss – Shengen ?
    Si cel mai greu – ce face Terente / lfar-argumente ? Ca cifrele negre cresc – cresc , nu se mai opresc in Cetateile Democratiei iar Mandruță – INADECVAT – o ține langa cu procesul comunismului chinez si cu Noul Cernobâl desi ĂIA CU PARUL ÎN MÂNĂ se pare ca vor iesi mult mai putin feșteliți din toata acsta daravera si vor fi GREAT AGAIN când toti ceilalti se pun pe construit nu atat spitale cat crematorii.

  13. In viata noastra concreta nimic nu este etern si nici absolut, din fericire.
    Una din lectiile pe care le-am avea de invatat din aceste momente istorice pe care le traim, este ca, indiscutabil, ulciorul nu merge de multe ori la apa! Nici macar nu e o noutate, intelepciunea populara ne-a avertizat de mult, doar ca am preferat sa ne uitam in alta parte…Bref, acum nu mai conteaza ce-am facut, ci ce vom face!
    Fiecare dintre noi, in actiunile de rezilienta pe care le vom adopta incepand chiar de azi, constient sau involuntar, vom fi confruntati cu o multitudine de variante, impartite insa in doar 2 mari categorii : 1.ca inainte, si 2.altfel.
    Creativitatea, ingeniozitatea, luciditatea si bunul simt, aflate mult timp in stand by, ne sunt, brusc si efectiv, reactivate, ramane sa facem fix ceea ce vrem cu acest potential de care fiecare dintre noi, fara exceptie, dispune, tinand, eventual, cont de avertsmentul dat…
    Putem sa continuam sa ignoram realitatea, si sa luam de bune propriile proiectii mintale despre ea, sau putem sa renuntam la ochelarii de cal si sa ne adaptam vietii si lumii, sa le respectam asa cum sunt, fara superioritate si misecuvinism. Doar cu respect. E un prim pas salvator!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro