joi, martie 28, 2024

Despre catolicism şi bună purtare

N-aş fi reacţionat la un scandal public care nu mă priveşte dacă nu ar fi în joc nişte valori pe care se întîmplă să le preţuiesc. Fiind, „genetic” şi prin propria opţiune, de confesiune romano-catolică, mă identific cu cîteva din valorile culturale şi civilizaţionale pe care le consider stimulate, în cultura europeană în particular şi occidentală în general, de catolicism. Cred, de pildă, în educaţia universitară susținută de Card. John Henry Newman, în The Idea of a University (1852), după modelul formării unui gentleman – o educație ce este și în spiritul virtuții carității creștine descrise de Sf. Pavel în 1Cor 13, 4-7 . Cred şi că educaţia filosofică şi teologică ce formează baza unei solide formări intelectuale catolice se cuvine să predispună nu doar la contemplaţie, ci şi la amabilitate, decenţă şi bun simţ. Nu poţi plasa Etica nicomahică la baza propriei formări de filosofie morală purtîndu-te, în acelaşi timp, insolent şi necuviincios. Nu poţi paria pe blîndeţea lui Isus („eu sînt blînd şi smerit cu inima”, Mt 11,29), ripostînd impertinent şi impenitent la orice mustrare. Nu poţi să jigneşti public, într-un limbaj argotic, o altă persoană, cu nume, prenume şi fotografie, fără a-ţi cere cel puţin scuze.

Cînd toate aceste ”mici comandamente” de bună purtare sînt încălcate de un reprezentant oficial al Bisericii, scandalul creşte direct proporţional cu responsabilitatea lui. Indiferent de natura conflictului pe care o Biserică o are cu autorităţile publice, se cuvine ca limbajul şi comportamentul faţă de reprezentanţii acestora să rămînă civilizat. Chiar dacă şi eu sînt, în asentimentul majorităţii catolicilor şi bucureştenilor, în total dezacord cu construirea frauduloasă a turnului Cathedral Plaza „în coasta” Catedralei Sf. Iosif şi, în particular, deloc o admiratoare a politicilor doamnei primar general Gabriela Firea, aş vrea să cer iertare, în numele decenţei umane şi creştine elementare, pentru insultele publice pe care această doamnă le-a primit de curînd de la reprezentantul ARCB, Pr. Francisc Doboş. Cred că natura acestor ofense nu reprezintă cu nimic comunitatea catolică din Bucureşti sau din alte locuri. Dimpotrivă, decenţa şi civilitatea predomină, nu numai la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti, ci şi în comunităţile catolice din toată ţara. Evident, „grîul şi neghina” coexistă şi aici, la fel ca în orice Biserică şi la fel ca în noi înşine. Dar e bineînţeles trist cînd o Biserică ajunge să fie reprezentată tocmai prin „neghină”. Şi mai trist este cînd, în locul unei demisii demne după un afront public faţă de un reprezentant al autorităţilor locale, Pr. Doboş ripostează la fel de impertinent, încercînd să schimbe subiectul şi fără a trăda nici cea mai mică intenţie de a-şi cere scuze.

Cu respectul cuvenit, cred şi eu, alături de doamna Firea, că ARCB ar trebui să-şi găsească un purtător de cuvînt mai capabil să se comporte ca un „adult” civilizat. Natura tensionată a „problemei turnului” implică un dialog sensibil cu autorităţile publice locale. Dar, chiar dacă acest dialog nu are valențe „cordiale”, el poate fi totuşi purtat pe un ton mai atent faţă de demnitatea persoanelor – cel puțin prin evitarea insultelor directe. Pot fi, desigur, criticate în voie politicile şi acţiunile reprezentanţilor acestor autorităţi publice. Pentru a vorbi într-un limbaj apropiat celui bisericesc de la ARCB: nici Dumnezeu nu urăşte păcătosul, ci numai păcatul…

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Sigur ca tonul face muzica, dar mai conteaza si continutul libretului.
    Daca tot e sa fim onest si echidistantii, trebuie sa vedem ca nimeni nu prezinta si pdv al grecului, proprietarul turnului. Toata lumea asculta numai o singura parte si nu e ok. Problema este ca IPS Ioan Robu A FOST DE ACORD INITIAL cu construirea turnului, dar a schimbat regulile „in timpul jocului” (dupa care credinciosii au fost indemnati duminica sa voteze cu candidati, inclusiv Bideu-PSD, doar pt ca promiteau demolarea turnuluii http://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/referendum-2012–biserica-romano-catolica–implicata-in-campania-electorala–afla-de-ce-e-suparat-ips-ioan-robu-pe-traian-basescu-271923)
    Cum o sa se comporte cladirea catedralei in timpul demolarii? Nu stiu cum se face demolarea, dar cand se repara doar o casa particulara P+1 bubuie zdravan. Terenul nu e al arhiepiscopiei, deci sunt sanse ca dupa demolare sa apara altceva asemanator. Mai bine l-ar penaliza pe arhitectul care a conceput asa o uratenie.

    • Lucrurile nu sunt chiar asa de simple cum par din comentariul dvs.
      Aprobarea Arhiepiscopiei a fost pentru o cladire de 17 m (cca 6 etaje) nu pentru una de 19 etaje.
      Cei care au construit acest imobil erau atacati in justitie si pierdusera procesul de mai multe ori, dar continuau sa construiaca, facand apel dupa apel si mutand procesul prin toate judetele Romaniei.
      Nu e vorba doar de a pedepsi un arhitect ci de a aplica legea, care, chipurile, ar trebui sa fie dura.
      In Romania trebuie dat un exemplu pentru a stavili abuzurile in constructii. Am un coleg din Buc caruia i s-a contruit un bloc la o distanta de o lungime de mana (un yard s-a spune in new speak) de geamul casei si care nu mai vede lumina soarelui. A renuntat la un proces in justitie pentru motivul de mai sus: justitia nu face doi bani cand avem de-a face cu interese internationale majore (precum Miller Global).

    • „nimeni nu prezinta si pdv al grecului”. Poate nu ati inteles (desi sunt convins de contrariu), acestea nu sunt pdv-uri ale cuiva anume. Acelea s-au spus in fata judecatorilor si totul s-a terminat cu o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. Daca proprietarul turnului avea ceva in plus de spus, putea si trebuia sa o faca atunci. Iar soparla tehnica cu referire la comportamentul catedralei in timpul si dupa demolare, lasati-o pentru specialistii corecti carora le pasa de implicatiile tehnice concrete, nu politicianiste…
      Sa inteleg ca sunteti purtatorul de cuvant al proprietarului turnului?
      Oricum, in articol se punea problema comportamentului unei persoane purtator de cuvant al unei institutii ce se vrea civilizata, atat de civilizata cat poate fi o religie urmasa inchizitorilor, conchistadorilor, a milioane de sacrificii in numele iubirii si nu cred ca are importanta conjuctura.
      Conjuctura este fals fortata. Exista o hotarare judecatoreasca si PUNCT!

  2. Sigur, „angelismul ” terapeutic al autoarei e cit se poate de justificat… Domnia sa chiar crede ca a fi oaie, ma rog, miel, pina la moarte, e solutia pe plaiurile noastre atit de mioresti? Quo usque nu e o chestionare gratuita/inutila in situatia data, in care abuzul, sfidarea strigatoare (la cer) a legilor si a deciziilor de justitie, a bunului simt, a fost o constanta si in care partea incasatoare a abuzului incasat cam tot ce se poate incasa si inca ceva pe deasupra. Obrazul celalalt oferit celor care nu au notiunea obrazului, blindetea mielului… Poate ne amintim si de Isus cel cu zarafii din templu.Vigilentsa crestina inflamata de un adjectiv/substantiv (ciudat, cu denotare doar feminina…) ar fi/fi fost mai mai inteleapta si, deci, mai credibila, daca s-ar fi manifestat macar la cele mai incalificabile dintre miriadele de abuzuri care ne pastoresc. Spun cu regret asta.

  3. @Brandusa: Iisus te invata sa nu fii prost in toata cartea aia mare de dupa cartea ailalta mare. Daca tot dam citate din ea, de ce sa sarim direct la Matei 11, 29, trecand en passant peste Matei 10, 16 „Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” sau Corintieni.14, 20: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”

    Cum poate un bun catolic apara prostia, nepasarea si flagranta incalcare a valorilor crestine pe care pretinde ca le apara? Brandusa, cred ca gresesti. Pacatele celei pe care o sustii nici nu incep sa se compare cu pierderea rabdarii unui purtator de cuvant al bisericii.

    • E ridicol, știu că n-ar trebui să mă bag aici că „nu-mi fierbe oala”, dar nu mă pot abține.

      Care este algoritmul după care cităm din Biblie? Au unele citate prioritate? Și cum poate cineva să pună-n ordine nesfârșitele contradicții și enormități din „cuvântul” lui Dumnezeu?

      Aud deseori pe creștini afirmând că învățăturile Vechiului Testament sunt reprobabile, dar adevărata învățătură o găsim la Hristos. Mă duc la Luca 14, 26: „Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.” Ok, cum ar trebui să împăcăm asta cu porunca iubirii? Și nu contrazice un pic porunca a cincea dată de Tatăl lui Moise?

      Și să nu uităm de pedeapsa veșnică instituită de Iisus, acest prinț al păcii. Vechiul Testament, oricât de abominabil și îngrozitor ar fi, nu spune nimic despre aceasta. Homosexualii din Sodoma și Gomora (creați așa de către Dumnezeu!), au fost nimiciți, într-adevăr, dar la moarte s-a încheiat totul. Dictatura celestă s-a oprit odată cu moartea individului. Sigur, până a venit blândul Iisus să ne spună că există pregătit „focul veșnic” pentru cei ce refuză acest totalitarism, poate cea mai odioasă idee predicată vreodată, o idee neasemuit de bolnavă care a terifiat mințile atâtor copii inocenți de-a lungul istoriei.

      Deci înc-o dată, cum împăcăm toate astea cu „blândețea” lui Iisus? Cum este aceasta carte o sursa „superioara” de moralitate? Aș aprecia un răspuns sincer și concludent, așa cum niciodată n-am primit.

      • 1. Biblia nu demonstreaza teoreme si nici nu enunta postulate. E o carte inspirata si scrisa de oameni, pentru oameni.
        2. Dumnezeu si Isus nu au nevoie de Biblie care e si istoria poporului evreu dar si un ghid de comportament pentru cine-l doreste.
        3. Desigur, cine vrea sa demostreze orice, gaseste material destul in Biblie, dar nu asta e scopul existentei acestei carti.
        4. Ne bucuram de liberul arbitru, nimeni nu ne sileste sa facem sau sa credem ceva; desigur, exista si rasplata, dupa fapte.
        5. E interesant cum exista oameni care se bazeaza pe Biblie ca sa-si justifice propriile optiuni de viata.
        6. As recomanda citirea epistolelor lui Pavel, ca o lamurire asupra credintei.
        7. Oare e un pic de frica in incercarea de a demonstra „inconsistenta/inconsecventa/bestialitatea” lui Isus ?

        • Am o curiozitate, puteti sa nu va obositi a raspunde. Ati citit Bibila? Ati citi epistola apostolului Pavel catre Romani? V-ati oprit putin la capitolele 1 si 2? Iar ca o corectie, va rog, Biblia este insuflata de Dumnezeu, nu scrisa din gandirea omului, asa, cel putin, sustine ea. De aici trag concluzia ca nu ati citit-o sau ati citit-o prost. Iar in considerare si comentariile dvs. anterioare, la alte articole, nu v-a luminat. Ea are darul asta, de a lumina mintea omului. E o carte care condamna lumea. Fiindca faptele lumii sunt rele, in putrefactie, dle Liviu. Si dvs. sunteti unul din cei care vor sa dea directia altora??? Doamne fereste!

      • Viorel, si eu sunt un biet neofit al religiei crestin ortodoxe. Deci raspunsurile mele vor reflecta nivelul meu de cunostinte.
        N-am simtit niciodata nevoia sa pun citatele din Biblie in ordine, sa construiesc o scara de valori din ele. Care merita ignorat si care trebuie respectat in fiecare zi, nu cred ca de aia au fost puse acolo. Recunosc cu regret ca nu am citit Biblia din scoarta-n scoarta. Prin urmare, prefer sa citez din ce-mi aduc aminte (cautand intai pe Gugle, sa nu ma fac de ras).
        In opinia mea, fiecare e liber sa aleaga, daca vrea sa creada sau nu, daca vrea sa citeasca sau nu, daca vrea sa-si conduca viata dupa ce scrie undeva intr-o carte sau nu. Si asta e frumusetea religiei asteia. Nu trebuie sa faci expert in domeniu ca sa fii un bun crestin. Cel putin eu asta am luat din Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt (de unde am luat si ideea ca Al-de-Sus nu te vrea prost).
        Da-i Cezarului ce e al Cezarului si lui Mamon doar blesteme si afurisenii, parca zicea omul ala destept.

        In virtutea opiniilor de mai sus am incercat sa argumentez ca daca barna din ochiul primaritei e asa de evidenta, ulciorul din ochii reprezentantului Bisericii Catolice e neglijabil in comparatie. Doar o idee.

  4. Trasni-le-ar turnu sa le trasneasca!
    …ca pe cel de linga Biserica Armeneasca l-a traznit imediat, fara nicio justificare, scandal…
    si Hotarari judecatoresti – de sta si azi goool si stingher.
    De ce credeti dvs ca nimeni nu asculta de romano-catolici, desi Papa ne viziteaza asa de frecvent?
    …fara frecventa!

  5. 1. In octombrie 1940, cu mai mult de un an inainte de intrarea Statelor Unite in razboi impotriva Germaniei, la New York a avut loc premiera filmului lui Chaplin, The Great Dictator. Majoritatea cronicilor aparute in ziarele americane dupa premiera erau dominate de sentimente de jena si stinjeneala fata de lipsa totala de maniere si de respect a lui Chaplin fata de Dl Cancelar al Germaniei, partener onest de afaceri al USA si cea mai mare putere economica si militara a lumii, la aproximativa egalitate cu USA. Ideea era ca nu poti sa-l tratezi atit de grobian pe un inalt demnitar, asa cum era Dl Cancelar al Germaniei, fara sa patezi blazonul Americii.

    2. „Natura tensionata a problemei constructiei ilegale necesita un dialog sensibil cu autoritatile locale”???

    Despre ce sa mai dialogheze la 5 ani dupa ce justitia a dat o sentinta definitiva si irevocabila de demolare, iar primaria, care trebuia sa se conformeze, nu a miscat un deget in tot acest timp? Inteleg ca acesti 5 ani au fost precedati de vreo alti 7 ani de „dalog” prin tribunale, dupa ce dialogul direct, fara intermediari, nu a dus la nimic.

    Despre ce sa mai diaoghezi cu o primarita care inventeaza tot soiul de pretexte ridicole impanate cu minciuni ca sa justifice neexecutarea sentintei definitive de demolare?

    Ce mai e de discutat cu o primarita care isi inchipuie ca e in regula sa supuna o sentinta judecatoreasca referendumului popular?

    3. Nu inteleg insistenta din text pe ideea ca a fost insultata o doamna. Cind e vorba de o polemica mai dura, femeile-politruc nu mai sint egale cu barbatii si au nevoie de protectie?

    4. E interesant sa vezi cum cineva, care l-a insultet si batjocorit (gratuit, doar pe baza minciunilor abjecte ale presei americane) pe Presedintele USA, atit inainte cit si dupa alegerile pe care le-a cistigat, simte nevoia irepresibila sa ceara iertare primaritei Firea (Doamnei!) pentru ca ar fi fost insultata de un purtator de cuvint.

    • 1. Corect.
      2. Corect
      3. Ramane de discutat daca oamenii politici romani pot fi insultati, dat fiind nivelul moral foarte jos al paricopitatelor in cauza.
      4. Presedintele amintit s-a comportat pana acum ca un copil razgaiat, nu ca un adult responsabil. Sunt absolut sigura ca nu-si va duce la capat mandatul.

      • Punctul 4 avea alta abordare decit cea pe care ati alunecat ;)
        Oare americanii stiu de prezicerile dvoastra? saracii, sint neinformati :P

  6. Mai precis, ca sa stim despre ce vorbim, in ce constau acele insulte? O adresa sau mai mai multe unde ne putem lamuri cat de cat?

  7. Folosind un astfel de limbaj, purtatorul de cuvant isi face un rau siesi si institutiei in numele careia vorbeste (la fel cum ilustrul presedinte SUA isi da singur cele mai mari lovitruri de imagine cand isi ataca sau ameninta adversarii pe twitter sau in interviuri). Daca cel care ocupa o asftel de functie nu poate sa fie critic si ferm fara sa fie si badaran, atunci se pune problema daca cel in cauza se ridica la nivelul functiei pe care o ocupa. N-are rost sa lungim vorba degeaba pe tema asta.

  8. Ce nu intelege stimabila doamna autoare articolului de mai sus este ca „duamna” Firea deabea asteapta o alaturare ca cea din text, fie si pentru o asa zisa insulta, pentru a denatura „iar si inca o data” intelesul acestei confruntari… Aceste alaturari nu fac altceva decat sa-i dea apa la moara „duamnei” intru chestionare de tipul „facem ce vrea ea legea sau facem ce vrem noi”…

    Inainte de a scrie un asa articol pe aceasta platforma cred ca mai indicat era sa ma fi interesat daca este adevarat gradul de rudenie dintre managerul acelui turn si „duamna” Firea… Poate ca daca as fi tras concluziile potrivite ma alaturam celeilalte parti sau poate doar ramaneam filozof….

  9. Simplu fapt ca evita sa raspunda public la intrebarea daca are sau nu o legatura personala cu Daiana Voicu, sefa companiei de imobiliare care a dezvoltat Cathedral Plaza, ne da masura lipsei de respect a numitei Firea Gabriela pentru bucuresteni si absenta unui minim simt etic al acesteia. Ce sa mai pomenim de intelepciune sau de respect fata de lege (decizie judecatoareasca DEFINITIVA)!

  10. În numele „dialogului cu valențe cordiale, purtat pe un ton mai atent faţă de demnitatea persoanelor”, în cazul Cathdral Plaza este fără sens și scop.
    A spune că oamenii decid (sau își dau acordul) dacă se aplică o decizie a instanțelor de judecată este deja unic și caz de studiu (aproape psihologic) în ambientul creștin pe care-l pe care-l amintiți la începutul articolului. Valorile prețuite și amintite se pot aplica și au loc, din păcate, în altă parte a Europei, în nici un caz București plus împrejurimi.
    Pe scurt, a răspunde numai cu blândețe și smerenie în fața unui om căruia îi spui adevărul și care ripostează (tot din cauza adevărului pe care îl spui) dându-ți cu bolovanul peste ceafă, e mai degrabă stupizenie.
    Sau cf. Edith Stein: „Those who remain silent are responsible.” „Do not accept anything as love which lacks truth.”
    Iar dna Firea nu vrea decât tăcere.

    ȚOÁPĂ ~e f. fam. Femeie necioplită, prost crescută; țopârlancă; mitocancă; bădărancă. /țop + suf. ~ă
    sursa: NODEX (2002)
    țoápă1, țoápe, s.f. (reg.) lovitură de bâtă.
    sursa: DAR (2002)
    (Cf. dexonline)

  11. Fiind ateu prin opţiune, genetica nu are nimic de-a face cu alegerile conştiente, consider că reacţia dlui Dobre denotă ceea ce se ştia de mult.
    Biologia (agresivitatea umană) şi sociologia (comportamentul social) sunt mai tari decât Biblia, Falsa superioritate a valorilor *religioşilor* este un mit fabricat.
    Pentru a găsi răspunsul, e nevoie de apel la psihosociologie.

    • Şi pentru a argumenta, e suficientă compararea statisticilor ţărilor cele mai religioase, unde educaţia se face pe baza principiilor religioase vs ţările unde educaţia înseamnă cunoşinţe.
      Acte antisociale, crime, cu violenţă sau fără.
      Dna FIrea ca un bun ortodox a răspuns în aceiaşi notă de *bun’ creştin.
      Bineînţeles nu întorcând celălalt obraz.
      Numai că nimeni nu vrea să admită ipocrizia.

  12. Tanti Firea, in continuare refuzand sa puna in aplicare o hotarare judecatoreasca de demolare, distrage atentia de la situatia ilegala in care se afla prin generarea unui scandal. Multi pun botul.

    Dar Justitia cand se infaptuieste?

    Intr-o tara civilizata aceasta situatie s-ar lasa cu ceva hotarare judecatoreasca pentru sfidare si cu amenzi care se acumuleaza zilnic, iar primarii ar trebui sa raspunda cu banii de acasa pentru incalcarea legii.

    • De acord cu dvs RazvanM!
      Este de-a dreptul stupid sa tot repetam aceleasi greseli, sperand ca vor avea alte consecinte!
      Macar una din numeroasele probleme din Bucuresti se va rezolva daca decidem care, dintre cele 2 parti un conflict, are dreptate?
      Mi se pare curios ca lumea se lasa atat de usor manipulata…
      Desigur, exprimarea corecta si politicoasa este esentiala in relatiile dintre oameni, este foarte surprinzator insa, cand si cui i se arunca piatra…Imi amintesc de niste acuzatii extrem de grave aduse de Firea dlui Iohannis, in 2014, pe care nu am auzit sa le retraga, si pentru care nu si-a cerut „inca” scuze…
      Deci, daca tot punem cursorul exact unde ne aranjeaza, hai sa vedem ce intelegem prin „ne aranjeaza”: sa aiba ai nostrii dreptate, sau sa faca treaba pentru care i-am cocotat in varful piramidei?

  13. Mda…
    Posibil sa aveti dreptate …
    In contextul articolului dv , pare ca este necesar – si corect – sa facem abstractie de declaratia distinsei Gabriela Vranceanu Firea Pandele – cea care a determinat reactia purtatorului de cuvant al ARCB .
    In care distinsa afirma – public , de pe pozitia de primar general – ca Arhiepiscopul are / sustine ” interese ascunse ” in chestiunea Cathedral Platza .
    Fiind o afirmatie emisa de o distinsa pesedista , sunt de acord ca nu era cazul sa fie precizate acele ” interese ascunse ” .
    Se stie ca pesedistii e – mai ales – niste oameni foarte corecti .
    Care nu minte .
    Niciodata .
    D’aia , afirmatia distinsei nu poate fi considerata – in niciun caz – calomnie .
    Si , desigur , este perfect legitima cererea distinsei de schimbare a purtatorului de cuvant al ARCB .
    De ce ?
    Pentru ca distinsa reprezinta ( a fost votata de ) majoritatea bucurestenilor ( faptul ca acestia reprezinta 13 % din cei aflati pe listele de vot este cu totul irelevant ) .
    Distinsa era la fel de legitima – si adecvata la Realitate – atunci cand cerea profesorilor sa nu puna absente elevilor care intarzie la ore din cauza ca ea nu deszapezise strazile .
    Si nu , nu este adevarat ca distinsa a afirmat ca va consulta cetatenii daca sunt de acord cu cheltuiala determinata de demolarea Cathedral Platza .
    Asta este – in mod sigur – o inventie a celor platiti de Soros .
    Se vede – clar , cu ochiul liber – ca nu exista motive ca distinsa sa fie etichetata drept ” tzoapa” .
    Chiar daca sare in ochi reactia – lesne psihanalazibila – a distinsei la o aluzie extrem de vaga pe FB ( adica mult mai putin puternica fata de declaratia sa publica ).
    Sa fie oare vorba despre chestia aia cu ” musca pe caciula ” ?
    Oricum , demersul dv este de apreciat – macar ca exemplu de solidaritate de gen , cred .
    Chiar daca este in totala contradictie cu ce considera acum vreo 2500 de ani un tip pe nume ( latinizat ) Confucius : ” Esentialul este sa numesti corect lucrurile ”
    Da’ probabil ca el nu auzise de corectitudinea politica …

  14. Felicitari pentru articol si pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, intr-o mare de adulatori fara spirit critic ai pr. Dobos.

    Nu doar ca pr. Dobos a fost vulgar in exprimare, dar si inexact in temeiul bascaliei groase pe care a facut-o pe Facebook: nu comunicatul PMB l-a botezat pe mons. Ioan Robu „Nicolae”, ci stirea Mediafax care a preluat comunicatul, iar inexactitatea din stirea respectiva au preluat-o apoi pe nerasuflate cei de la revista 22, pe care i-a citat pr. Dobos, bucuros ca poate astfel s-o ridiculizeze pe Firea pentru presupusa ei incultura. Ca purtator de cuvant al ARCB si el insusi autor de comunicate de presa, pr. Dobos ar fi trebuit sa fie mult mai riguros in verificarea informatiei de la sursa, ca sa nu se faca el insusi de ras.

    N-as fi dat atata importanta incidentului daca pr. Dobos nu mi-ar fi atras atentia, recent, prin aroganta stupefianta cu care intr-un articol din Republica i-a numit pe agnostici „onanisti spirituali”. Tot regretul ca ARCB este reprezentata de un astfel de „parinte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro