joi, martie 28, 2024

Despre „cazul” Victor Costache

Dl. conf.univ. dr. Victor Costache nu a avut parte încă de la momentul instalării domniei-sale la șefia Ministerului Sănătății de o primire chiar foarte caldă nici din partea partidelor politice din noua Opoziție, nici din partea presei aservite acestora și nici din partea nucleului dur al lumii medicale care de ani întregi căpușează sistemul.
E vorba despre doctorii încatenați și în ierarhia universitară confortabil și parcă pe viață plasați la conducerea marilor spitale de stat acolo unde activează grosul universitarilor. Doctori care țin neapărat să fie dacă nu directori de spital măcar șefi de clinică ori de secție. E vorba totodată despre o lume cvasi-ermetică, netransparentă, în care domnește și proliferează un sistem bolnav de false ierarhii , toate cu dinții menținute, de zeificare a unor falși șefi de școală , de sclavaj, dar și de mâncătorie profesională, tare pe care în zadar a încercat să le anihileze în scurtul său mandat din vremea guvernului tehnocrat condus de dl. Dacian Cioloș, dl. Vlad Voiculescu.
Prin anii ’70 ai veacului trecut dramaturgul D. R Popescu a scris o piesă intitulată Mai suna-vei dulce corn? sau Omul de cenușă în care demasca mafia universitaro-medicală clujeană care s-a coalizat la un moment dat împotriva binecunscutului profesor Octavian Fodor. Amărându-i ultimele luni și zile de viață. Respectiva mafie a fost atât de tenace și de puternică încât a determinat căderea spectacolului montat pe scena Teatrului Național din Cluj. Semn că nu întotdeauna capcana lui Gonzague este la fel de eficientă ca în Hamlet.
Multe s-au schimbat de atunci în România, numai lumea medicală din spitalele de stat dă semne că ar fi rămas aceea.
PSD–ului nu avea cum să îi placă dl.Victor Costache. Domnia sa se situează mult prea departe și mult prea sus și ca studii, și ca nivel de pregătire, experiență și practică profesională, și ca reputație de unul dintre predecesorii lui în funcție, dl. Florian Bodog. Care de atâta muncă și la partid, și la Senat, și la Universitate, și în aparițiile televizate în care se remarcă îndeosebi prin transpirația abundentă a devenit de vreo câțiva ani amnezic. Dl. Bodog nu-și găsește în ruptul capului prima lui teză de doctorat, nu-și amintește unde a pus-o și cu toate acestea a dobândit fără probleme toate titlurile și gradele universitare în vreme ce pe cea de-a doua teză e evident că a plagiat-o. Așa a hotărât Senatul Universității de Vest din Timișoara. Nu încape nici cea mai mică încercare de comparație nici între dl. Victor Costache și d-na Sorina Pintea care, pe vremea în care era ministru al Sănătății în guvernul condus de intrata în folclor V. V. Dăncilă, își ascundea incompetența într-o cumsecădenie prost, amatoricește mimată.
Dl. Victor Costache a fost primit cu vădită ostilitate și de o anumită parte a presei. Mai întâi de Cotidianul d-lui Cornel Nistorescu care aproape zilnic publică un articol defăimător la adresa titularului portofoliului Sănătății, pe urmă de confratele său de presă comunistă Ion Cristoiu, dar și de televiziunile căzute interesat și unele dintre ele și contra-cost în admirația d-lui prof. univ. dr. Mircea Beuran. Și el ca și dl. Bodog marcat de un plagiat, și el veșnic ahtiat după funcții de conducere, și el scăpat de angrenaj din toate belelele posibile și care nu au fost deloc puține. Au urmat așa-zisele dezvăluiri din Libertatea, dezvăluiri despre ale căror surse circulă pe piață noian de zvonuri.
A trebuit însă ca dl. Victor Costache să anunțe intenția guvernului din care face parte de a admite accesul la fondurile anume alocate programelor naționale de sănătate al spitalelor private ca relativ tânărul ministru al Sănătății să fie declarat și de PSD, și de o parte a lumii medicale care vede în liberalizarea pieței serviciilor medicale o primejdie la adresa relațiilor senioriale din interiorul sistemului cangrenat, dar și de presa amintită mai sus inamicul public nr. 1. Cel mai mare corupt care trebuie să își dea cât mai urgent demisia. Dl. Ion Cristoiu a ajuns chiar până încolo cu aberațiile zilnice ale domniei-sale încât a spus la un post de televiziune că faptele d-lui Costache ar fi trebuit să stea la baza moțiunii de cenzură a PSD la adresa guvernului Orban. Iar dl. Cristian Tudor Popescu i-ar retrage până și diploma și dreptul de a profesa în calitate de medic.
Toate aceste acuze care i se aduc d-lui Victor Costache ar fi putut fără mari dificultăți înțelese ca parte a unei cabale de orice om cu mintea întreagă. Din păcate, dl. ministru a comis în cele trei luni de când se află în respectiva funcție de conducere o seamă de greșeli care nu pot fi calificate drept simple erori de comunicare sau declarații neinspirate. Pare-se chiar că dl.Costache nu a spus cam tot ceea ce ar fi trebuit să spună despre relațiile și contractele lui cu clinica privată din Sibiu în care continuă să opereze. Sunt deja indicii că poziția în guvern a d-lui ministru începe să se clatine și căo decizie în ceea ce îl privește ar putea fi luată chiar mâine.În funcție de ce se va întâmpla cu moțiunea de cenzură.
Nu știu care ar putea fi prețul pe care mai mult ca sigur că va fi obligat să îl plătească dl. dr. Victor Costache. Sunt însă cum nu se poate mai convins că dacă se va ajunge până acolo încât dl. Victor Costache să fie silit să părăsească șefia Ministerului Sănătățij nu doar că iar se va amâna începutul reformării sistemului, ci și că praful și pulberea se va alege din ideea revenirii în țară a medicilor plecați să își facă profesia pe alte meleaguri.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Poate dl Victor Costache este un medic bun.Nu ma pot pronunta,nu am calificarea si cunostintele necesare.
    Poate este un reformator dornic sa puna pe picioare sistemul de sanatate.Iarasi nu ma pot pronunta neavand suficiente informatii si indicii ca ar fi asa.

    Presupunand totusi ca dansul este un medic bun si un reformator curajos ramane problema moralitatii sale care arunca o pata si pe credibilitatea guvernului.

    Solutii simple exista,ori renunta la contractul cu firma privata si ramane ministru ori demisioneaza si lucreaza mai departe ca medic.
    In al doilea caz ar putea ajuta pe noul ministru cu sugestii si sfaturi despre cum ar trebui reformat sistemul.

    Ramane sa vedem care dintre variante ii place mai mult.

    In ceea ce priveste intoarcerea acasa a medicilor problema e mai complicata deoarece in occident exista un deficit de cadre medicale (numai in UK,citeam zilele trecute intrun ziar englez,exista un necesar de 100.000 locuri ) iar cei care au plecat acolo au salarii si conditii de munca foarte bune.
    Din acest motiv e greu de imaginat ca vor da navala sa se intoarca in tara cei plecati sau vor renunta la plecare cei din tara imediat ce o reforma va fi initiata.
    Nu exclud totusi posibilitatea ca unii medici patrioti sau poate cei care nu s-au adaptat unui sistem ,poate mai riguros organizat decat cel din Romania, sa se intoarca.
    Nu cred insa ca vor fi foarte multi !

    • Nici eu nu inteleg cand se poate pregati un medic care e ministru.

      Medic nu poti sa fii o zi pe saptamana. Trebuie sa te mai si pregatesti, sa citesti articole de specialitate, sa participi la congrese de specialitate. Cand face toate astea daca e ministru?!

      Si invers: daca sta in biroul de ministru si citeste articole de chirurgie, inseamna ca e platit degeaba din impozitele mele.

      Dupa catastrofala doamna Anisie de la Educatie, acum avem si un ministru al sanatatii cu jumatate de norma.

      Atunci, care mai e deosebirea fata de PSD? Ca sunt mai putine ministere? Asta e tot „liberalismul” PNL?! Pai atunci sa ii lase pe cei de la PSD sa-si termine mandatul, macar lumea stie ca PSD e extrema stanga a Romaniei si nici ei nu s-au dat vreodata altceva.

  2. Tare mi-e frica sa nu aflam foarte curand tot de la jurnalisti lucruri mult mai grave.
    Daca incaseaza salariul conform contractului de la Polisano, iar el nu se duce la Sibiu nici miercurea asa cum are program 3 ore pe saptamana, nici in weekend ? Daca acest contract este doar un parandalac pentru a finanta acest spital privat cu fonduri de la stat ?
    Daca are si un salariu si de la universitatea din Sibiu, unde este conferentiar la facultatea de medicina, la o disciplina chirurgie cardiovasculara si toracica, care nu se regaseste un curicula facultatilor de medicina din Romania, iar studenti, rezidenti si cursuri la aceasta facultate, nu se tin in weekend ?
    Daca echivalarea specialitatii lui medicale in Romania se dovedeste a fi ilegala, nefiind acordata de o comisie medicala, universitara, asa cum se echivaleaza studiile oricarui medic venit din strainatate in Romania, ci de Eugen Nicolaescu, ca fost ministru ?

    • Laureații Nobelului pentru Economie nu întrunesc criteriile pentru a fi profesori în România

      Laureații premiului Nobel pentru Economie și câștigătorii medaliilor John Bates Clark și Yrjö Jahnsson – cele mai prestigioase distincții mondiale în domeniu – nu ar întruni standardele minimale cerute în România pentru a accede la gradul didactic de profesor universitar.

      Aceasta este concluzia unui studiu în limba engleză publicat pe 4 decembrie de un grup de nouă economiști români constituit în jurul conferințelor ERMAS (Economiști Români din Mediul Academic din Străinătate).

  3. prin privatizarea sistemului medical, statul se retrage dintr-un domeniu de maxima responsabilitate

    privatizarea sanatatii inseamna economie de piata dura si industrializarea ei

    determinarea cu care gealatii sint pusi sa faca privatizarea o arata numirea urgenta a sefei de la Polisano, la sefia CNAS – oala cu bani a sanatatii

    dl. ministru nu putea sa faca in 2 luni de la numire intreg pachetul (concept, legi, detalii de implementare) privind privatizarea; pachetul i-a fost servit de lobby-istii interesati

    beneficiile personale ale actualului ministru se vor vedea in timp

    de la Romania baronilor psd, se trece la Romania lobby-istilor ! rau a fost, rau va fi

    iar, singurul partid – USR – in care se adunaseara entuziasti – de care e nevoie, se duce de ripa

    • Daca prin USR intelegeti o noua stanga „mai curata, mai spalata”, atunci va reamintesc faptul ca nicaieri in lume stanga nu a adus bunastare ci doar minciuna, marasm si imbogatirea clientelei politice.

      Nu spun ca dreapta ar fi sfanta, insa e singura care poate genera si sustine o societate solida si o economie prospera.

      Daca insa prin USR intelegeti o forta de dreapta sanatoasa, nu pot decat sa fiu de acord cu Dvs.

  4. Retragerea Medicului Victor Costache din activitate ar schimba cu ceva pozitia lui politica?
    Ar fi doar: un medic mai putin.
    Daca e sa fie partinitor nu poate fi impiedicat de faptul ca opereaza sau nu.

  5. Stimate D-le Moraru,aveți perfecta dreptate in cele scrise in articol. TOȚI cei care au încercat sa reformeze sistemul medical românesc au pățit la fel!
    Prof.Brucner (membru in guvernul țărănist) a fost “înecat”-după o luna de la numire- in niște calomnii oribile. Dr.Barany,de la Timișoara,la fel.I s-a “descoperit” pe timpul când era asistent medical intr-un sat de pe frontiera cu Serbia ca a avut un angajament cu securitatea,pe vremea când Tito era “Iuda Tito”.Toti locuitorii erau OBLIGAȚI la un astfel de angajament. In sfârșit,penibilul episod din 1012,cu eroul neamului,Dr. Al Rahat,ce a dus la căderea lui BOC.Majoritatea nu pricepeau despre ce era vorba dar câțiva ticăloși știau bine “subiectul”!
    A venit rândul actualului ministru. Toate mizeriile vin din INTERIORUL CORPULUI MEDICAL! “RASPÂNDACII” sunt fie niște ticăloși notorii(de teapa lui Nistorescu sau Cristoiu),fie oameni care nu pricep nimic și se lasă influențați de către aceștia.

  6. Creierul bun nu scapă obrazul gros, degeaba o scăldați. Și-apoi, pe orice medic cinstit și care-a trecut cum trebuie prin școală dacă l-ați compara cu pesedeii, n-ar ieși deasupra?
    Costache execută o arie dintr-o partitură care-o să ne doară pe foarte mulți: liberalizarea făcută de-a-m-boulea, o prostie uriașă, similară cu trimiterea la moarte a unor români.
    Regret, dar în acest subiect, ați scris pe lângă miză. Greșelile lui Costache nu țin de comunicare și de lipsa inspirației în declarații. Costache a uitat că a mai depus un jurământ, după cel al lui Hipocrat, acum trei luni. Iar oamenii care nu-și respectă jurămintele sunt javre, sorry.

  7. Sunt reglate astazi conditiile de lucru ale unui medic atat la privat cat si la stat? Numar de ore, specializari necesare? Sunt cele 2 sisteme corelate sau nu din acest punct de vedere? Daca nu, imi imaginez ca vom avea mii de „descurcareti” din domeniul sanatatii care se simt lezati in interesele financiare. Chestia cu „privatizarea” functioneaza foarte bine in tarile europene. Iar statele membre cumpara servicii sanitare fara probleme de la oribilii privati. Termenul „privatizare” ascunde doar interesul financiar mascat al unor domni cu pondus din sistemul medical romaneasc si este folosit ca o sperietoare de ciori impotriva celor slabi de inger.

  8. Poate ca ceea ce se doreste ca pacientii sa beneficieze de servicii medicale nu este un lucru rau. Dar ar trebui clarificate niste aspecte.
    1. Delimitarea medicilor din unitatile din privat de cele publice.Colaborare in privat doar pe cazuri speciale de pacienti si nu pe contracte de munca pe perioade nederminate de la stat in privat.
    2. Clarificarea tarifelor si preturilor pentru consultatii, analize, interventii chirurgicale la nivel de stat si privat, ci evidentierea diferentelor, un fel de ghid, merei actualizat.
    3. Realizarea unui sistem functional de asigurari medicale, private care sa fie deductibile din impozitele pe salarii si pensii.
    4. Mai buna comunicare medici-pacienti pentru a se explica nevoia de a merge, in privat, prin medicii de familie.Dotari ma bune, calitatea actelor si serviciilor mai ridicate si in functie de veniturile pacientilor.
    5. Medicii de familie sa detina un minim de dotari in cabinete, multi nu au decat un pix si laptop. Sa detina o agenda de medici specialisti din unitati de stat si privat care pot rezolva cazurile dificile. Acum, multi nu au asa ceva.
    6. Gradul ridicat de saracie din tara, nu va permite ca prea multi pacienti sa mearga in privat, iar daca statul plateste diferenta, bugetul anual este insuficient.
    7. Mediul universitar medical sa includa si medici din privat, acum domina cei din unitatile medicale de stat.
    8. Pus accent pe preventie si masuri ma dure pentru comertul cu paine si alimentr, bauturi neconforme si daunatoare sanatatii.

    • De acord cu toate aspectele ridicate de dvs. dar as pune accentul in special pe punctele 2 si 6.

      In ceea ce priveste pct. 2) as merge chiar mai departe propunand tarife unice pentru toate serviciile medicale indiferent daca sunt la stat sau la privat.
      De ce ar costa o aceeasi operatie chirurgicala la stat 1500 de lei iar la privat 9000 lei ?
      Ceea ce ar putea face diferenta intre optiunile pacientilor pentru privat sau stat in acest caz ar fi numai calitatea actului medical in sine si abia atunci o concurenta reala ar putea apare.

      Problema este insa atunci cand se realizeaza ca aducerea la un numitor comun a tarifelor va presupune o crestere a acestora iar aici punctul 6) apare ca fiind important pentru ca se va impune o crestere a impozitului pentru sanatate lucru care va crea nemultumiri in randul populatiei.

      Un lucru iarasi important este faptul ca spitalele de stat,in acest moment, ar avea nevoie de suficente dotari moderne iar pentru acest lucru trebuie mai multi bani ceea ce presupune de asemenea impozite mai mari.

      S-ar parea ca ne aflam intrun cerc vicios care ar putea fi „rupt” doar dupa matura chibzuinta si nu repezindu-ne sa introducem tot felul de improvizatii care ar putea crea senzatia ca cineva vrea sa favorizeze pe altcineva.

  9. Acest portal are o cenzura eficienta cand este vorba de teme „sensibile”. Observ ca a fost stearsa o nota despre conflictul de interese al domnului Costache, reliefata in emisiunile lui Dragis Patraru. Ca Dragos Patraru este un realizator cu coloana vertebnrala inca verticala nu cred ca se poate contesta.

  10. Bun! Am inteles! D-l Costache este un Mare Specialist asupra caruia au navalit lupii (corupti pana in maduva oaselor)
    Ceea ce n-am aflat, insa, este DACA „privatizarea programelor de sanatate” ESTE sau NU este buna – si de ce!
    Deci: dansul, acolo, face o treaba BUNA pentru cetateanul roman (aici vreau argumente concrete si coerente) SAU face o treaba doar pentru o clientela?

    • Ordonanta Costache ? Ordonanta care permitea romanilor sa aleaga intre spitalul de stat si spitalul privat ? Ordonanta de guvern conceputa pentru binele romanilor ?
      Costache, dupa ce ca nici nu a semnat-o, s-a facut si de ras. Spitalele private care nici macar nu asigura servicii de urgenta, care costa foarte mult, si care se oferisera sa-si aduca aportul ba „binele romanilor”, acum vor sa li se deconteze de catre casa de asigurari de stat sume mult mai mari decat la spitalele de urgenta de stat sau sa se introduca coplata pacientului. Binele romanilor trebuie sa vina la pachet si cu profituri consistente pentru privati. Ministrul de renume mondial, Costache, nu stia cat costa asistenta medicala la privat si cat costa la stat ? Cum s-a gandit el sa emita o ordonanta „pentru binele romanilor” ? Sau la care romani s-a referit ? la toti, sau la romanii ca el, cu bani ?
      Competenta manageriala maxima : Cum alege romanul daca vrea la stat sau la privat ? Cum s-a gandit Costache la binele romanilor ? Cine are bani „alege” la privat, iar cine nu are „alege” la stat, iar spitalele de stat si asa subfinantate, vor fi saracite ca sa se trateze bogatii la privat.
      Asta e gandirea chirurgului de renume mondial care face operarii pe cord deschis miercurea de la 18 la 20 si prezinta in academia franceza lucrari stiintifice despre amputatia degetului si pansamente.

  11. Dl. Morariu, de ce țineți să-l prezentați pe domnul ministru drept un erou care se luptă din greu cu mafia din sistemul de sănătate și un reformist până în măduva oaselor, în condițiile în care nu este nici una, nici alta? Domul ministru nu vrea să facă o reformă reală a sistemului public de sănătate, altfel chiar s-ar fi luat de mafia din spitalele de stat, ar fi găsit soluții pentru a o destructura. În schimb, domnul Costache nu a făcut altceva decât a pus banii CNAS la concurență, crezând că astfel face marea reformă a sistemului public (asta dacă l-am crede de bună credință și total dezinteresat – ceea ce, având în vedere circumstanțele, așa cum acestea au fost expuse de presă, nu prea ar fi cazul). Dacă privatul va putea să preia chiar și o bună parte din pacienți, asta nu înseamnă că probleme sistemului de stat se rezolvă – el va rămâne sub-finanțat, cu aceleași tare, poate chiar amplificate în condițiile în care volumul de pacienți nu va mai putea să asigure o minimă funcționare rezonabilă a unora dintre unitățile spitalicești de stat, din anumite zone ale țării.
    A-l pune pe domnul Costache în postura de victimă a cabalei (pe care, de fapt, nici nu a încercat să o destructureze, cumva, ci doar a intrat într-un război meschin pe fonduri), din care domnul ministru să iasă drept erou, asta e un pic de manipulare pe care sunt chiar uimit să o găsesc într-un text scris de către dumneavoastră.

  12. Victor Costache a abordat problema decontarii unui act medical realizat intr-un spital privat in conditiile in care sute de milioane de euro sunt platite de statul roman pentru a deconta costuri medicale pentru romani care s-au tratat in afara Romaniei.

    Aceste sume, care provin din bugetul Sanatatii, ar putea fi cheltuite in Romania daca legislatia ar permite. Din experienta sa de medic de varf, care a lucrat in afara Romaniei si apoi in Romania, la Polisano in Sibiu, exista competentele necesare in spitalele private din Romania, care sunt echipate la nivel european si mondial, pentru ca aceste fonduri relativ importante sa ramana in tara.

    Ce nu realizeaza prea multi este ca pentru a avea un sistem de medical de calitate ai nevoie de bani, cu care sa platesti personal, sa cumperi echipamente, etc si asta implica automat costuri mai mari caru nu pot fi acoperite decat prin impozite mai mari. Avand in vedere ca veniturile sunt mici, s-ar putea impozita progresiv, pentru ca nici in cele mai „capitaliste” tari din lume, taxarea nu e ca in Romania. Pe de alta parte, toti ar vrea sa aiba asistenta medicala de calitate, fara insa sa plateasca taxe prea mari.

  13. Da
    Un chirurg de varf, cu vasta experienta si un ministru foarte responsabil.
    Din CV-ul sau reiese ca in 15 ani a performat 800 de interventii chirurgicale inclusiv pe cord deschis si transplant cardiac. Adica 4 operatii pe luna, timp de 15 ani. Acum opereaza pe cord deschis la Sibiu in weekend sau miercurea doua ore seara, nici el nu stie exact si incurajeaza astfel de practici medicale in Romania, probabil asa a invatat in strainatate. Mai mult chiar,de pe pozitia de ministru da o ordonanta pentru ca acest gen de atitudine medicala sa fie platita de stat, dar nu semneaza, nici nu vine la sedinta de guvern, ci pleaca, normal, in strainatate, fiind un ministru responsabil si un chirurg de premiul Nobel, asa cum spunea cineva mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro