vineri, aprilie 23, 2021

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic nu prinde rădăcină. Inflația de informație în regim de breaking-news, cum spunem azi, care dezvăluie uneori realități teribile, pare să nu aibă nici o finalitate. Te îngrozești zilnic de altceva, dar totul este atât de fluid, încât își pierde imediat orice relevanță. Și așa se instalează, ca un duh comunitar, nepăsarea.

De pildă, după alegerile din decembrie 2020 și lansarea pe apele politicii a „crucișătorului“ numit AUR, mass-media s-au cutremurat descoperindu-i pe noii politicieni apăruți parcă din neant. Pe lângă senzațiile tari de tip Șoșoacă, mari valuri a făcut apariția cu totul stranie a unui cronicar de la România literară, Sorin Lavric. Declarațiile lui năucitoare (grețos misogine, homofobe, rasiste, anti-mască, anti-vaccin – de ce, citindu-l, simt urma băloasă a unui limax care-mi alunecă pe epidermă?), dintre care unele nu erau nici pe departe recente, au devenit virale în social-media, stârnind reacții extrem de virulente. Iar discursul său de proaspăt învingător în alegeri, care trimite cu gândul la o Cărticică din interbelic, n-a mai lăsat nici o îndoială cu privire la orientarea ideologică a proaspătului senator și a partidului său:

„Vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară. Vom recapăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România.“

 Speriați de notorietatea negativă a colegului de redacție și de funcții literare, ca și cum abia acum descoperiseră ce elefant s-a ascuns la ei în sufragerie, mai-marii Uniunii Scriitorilor, în frunte cu președintele Nicolae Manolescu, s-au dezis public de vechiul colaborator, devenit peste noapte persoană indezirabilă. Iată cum suna onorabila declarație de adio din 8 decembrie:

„Menţionăm că, în urma implicării sale politice, relaţiile contractuale ale dlui Sorin Lavric cu Uniunea Scriitorilor din România şi revista „România literară”, în mod firesc şi necesar, iau sfârşit. Ca uniune de creatori în domeniul literar, Uniunea Scriitorilor din România este o instituţie democratică, reunind scriitori din toate etniile care trăiesc în ţara noastră, ale căror drepturi le apără şi le promovează. Uniunea nu face politică partizană.“

Și, vorba lor, „în mod firesc și necesar“ te-ai fi așteptat ca dl senator Lavric să dispară cu totul din caseta redacțională a sus-numitei reviste. Dar realitatea lumii noastre literare nu are nimic de-a face nici cu firescul și nici cu necesarul. Dacă deschizi primul număr din ianuarie al gazetei, nici nu apuci să arunci bine o privire că dai cu ochii de numele vechiului cronicar de idei. Pus acum la patru ace, în costum de parlamentar cu ștaif, Sorin Lavric stă țeapăn la tribuna care i se cuvine în continuare, nu-i așa, și ne dă lecții de gândire profundă. Și nu alege orice subiect. Dacă în ultimul număr din decembrie îl ataca din nou pe Mircea Cărtărescu (despre care spunea, printre alte enormități, că este doar „un produs de marketing“, „o farsă culturală“!), acum i-a venit rândul lui Gabriel Liiceanu. Locuit de pulsiuni revanșarde prost disimulate, bălăcindu-se superior în supa reîncălzită a recurentelor sale prețiozități lexicale („cață retorică cu bâzdâc mistic“, „hazard arcanic“, „zgaibă infimă a unei fantasmagorii cețoase“), pe care le crede mostre de mare originalitate stilistică, Sorin Lavric își dă aici adevărata măsură a ignominiei. Și nu faptul că ar critica o carte a fostului său profesor și îndrumător de doctorat – de care a declarat în repetate rânduri că-l leagă un neștirbit afect recunoscător – este josnic, ci felul în care o face și, mai ales, premisele ideologice ale judecății sale. Căci Lavric nu operează, de fapt, cu judecăți critice, ci cu stigmate. Astfel Liiceanu este un intelectual „văduvit de harul credinței“, care trădează filozofia prin „îndârjirea sa scientistă“. Cu alte cuvinte, îi lipsește gustul mistic de a fi creștin, iar această lacună spirituală devine un adevărat handicap și, la o adică, se poate transforma într-o culpă morală majoră. Mai rămânea să-i reproșeze că nu este un bun român și atunci fișa de acuzare era completă. Și bine cunoscută. Or, tipul acesta de gândire inchizitorială care emite astfel de sentințe este realmente periculos.

Dar cu mult mai periculoasă este inacceptabila toleranță a celorlalți. Nicolae Manolescu publică, fără jenă și fără scrupule, alături de Sorin Lavric, în aceeași revistă, de parcă nu el ar fi semnat declarația de dezicere din 8 decembrie. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici vorbă așadar de vreo încetare a relațiilor contractuale. Cum poți înțelege o astfel de atitudine? Ce se ascunde în spatele acestei incredibile inconsecvențe instituționale? Tot Monica Lovinescu observa în anii ’90 un soi de relativism cu totul nejustificat la oameni care își păstraseră demnitatea în timpul regimului comunist. Iar unul dintre cei ce suferea de această slăbiciune era chiar Nicolae Manolescu pe care, altminteri, ea îl prețuia enorm. Interviul luat lui Iliescu chiar în 1990 și publicat în România literară, păstrarea unor nume controversate printre colaboratorii revistei, toate acestea erau totuși de neînțeles. Însă Monica Lovinescu le punea pe seama unei slăbiciuni mai degrabă afective ale directorului revistei. Exista o scuză individuală pentru fiecare caz în parte, o boală, o decepție personală etc. Acum însă o asemenea scuză nu mi se mai pare plauzibilă. Nu mai cred că este vorba doar despre o slăbiciune, doar de un relativism autohton, sau doar de eterna noastră nepăsare. Și nici măcar doar de aroganță. Problema este mult mai adâncă și are legătură până la urmă chiar cu natura acestor relații mai mult sau mai puțin contractuale care par a țese o adevărată rețea. O rețea indestructibilă în care fiecare depinde de celălalt în mod firesc și necesar, o rețea a intereselor comune, a beneficiilor comune, au unui spirit de gașcă care acționează coerent și foarte bine țintit.

Iar tăcerea celor care se indignau până mai ieri pe diverse platforme și în diverse publicații spune și ea mult despre cât de atașați suntem de valorile pe care le trâmbițăm în piața publică. Totul este doar foc de artificii în noaptea nepăsării generale.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Nu as vrea sa fac comparatii aiurea, fiecare citeste si spune ce-i place, de-aia e libertate, pana la o linie, cam cetoasa si aia. De ani de zile se pot citi (si) in jurnalul respectiv texte vitriolice, se platesc polite la cel mai inalt nivel cultural, ce te duc cu gandul la gazetele interbelice din perioada cea mai intunecata, desigur, in alt chenar geopolitic. Sunt ras-spuse cam aceleasi lucruri, compulsiv, contra ´stangii liberale´, P.C., neomarxismului, imigrantilor, tiraniei academice, etc., etc., ad nauseam, doar, inca o data, in termeni geopolitici o.k. Daca dnul senator imita interbelicii nostri, in alte cazuri e vorba de o vadita imitare, chinuita, a modernistilor occidentali, de unde inflatia manierista de metafore zoologice si epidemiologice, de subtile subintelesuri eugenice, ce amintesc de estetismul decadentei. Asa e stilul intelectualului ´de rasa´, acest de rocker de biblioteca. Deci e o intreaga moda si cu moda nu te pui. Dupa 2000 incoace, cu intrarea in NATO, s-a intamplat asa, deodata, o mutare a echipei de elita a intelighentiei romane, pana atunci de o ingenua si pudica orientare liberal ´sorosista´, o great awakening la dreapta neo-cona, poate din nevoie de vizibilitate si colegialitate in lumea buna, parca s-au cam indesit brusc si schimburile de aculturatie, cine stie, poate ca interesul pentru conservatorismul romanesc era foarte mare in America, cine ar putea rezista ? Cine n-a mai prins bilete la marele bal defileaza si cu masca autohtonista. Nu ca ar interesa in mod deosebit drama existentiala a ´generatiei´, fiecare cu ispitele ei, dar se vede si chiar se miroase de pe Uranus. Grea si misia de intelectual…

    • „Cine n-a mai prins bilete la marele bal defileaza si cu masca autohtonista.”
      Biletele la marele bal s-au dat in anii 1990-2005. Le-a dat pentru o vreme Mme Renate Weber, care acum si-a deschis un alt ghișeu unde da altfel de bilete, cu masca de neo-profitariat autohtonist.

  2. Bag de samă că e vorba și despre cazul Manolescu.
    A te revolta că poate exista AUR și Sorin Lavric și a reproșa mediului autohton că e compus din oameni care nu-s în convingeri limpezi precum cristalul și nici consecvenți în acțiuni ca săgeata abia scăpată din arc este ca și cum n-am putea concepe existența necrofagilor, coprofagilor, paraziților și altor animale deloc drăguțe în ecositemele naturale. Însă, din fericire și deocamdată, nu AUR face politica din România și nici Sorin Lavric, cu toate catapetesmele, complexele, intoleranțele și entuziasmele lui adolescentin-legionaroide, nu este o mare figură a culturii românești. Pe când, Manolescu și Liiceanu da.

  3. Observ ca autoarea, ca si alți indignados de ultima ora, a descoperit derapajele domnului Lavric numai după ce acesta a fost ales senator. Pana in noiembrie 2020 nimeni din mediul cultural romanesc nu se simțea vexat de vorbele tari ale lui Sorin Lavric. Daca Sorin Lavric nu intra in AUR, el publica in continuare si era la fel de respectabil ca si pana in nov 2020. Ba mai lua si un premiu al US.
    Ma întreb care este soluția: sa instituim cenzura la Romania Literară, sa-i dam afara din Uniunea Scriitorilor pe cei ale căror idei nu le împărtășim? Eu cred ca daca au făcut ceva ilegal exist justiție pentru asta.
    Nota Bene: găsesc AUR o adunătură heteroclita de cretini si escroci, dar mi-e la fel de sila de oportuniștii care se „delimitează” in ultimă clipa de cei pe care-i frecventau pana ieri.

    PS
    A propos de „pulsiuni revanșarde prost disimulate”: Domnul Gabriel Liiceanu tocmai a făcut apel după ce a pierdut de doua ori procesul de calomnie intentat lui Liviu Antonesei, un om care a dovedit in timpul comunismul mai mult curaj decât multi intelectuali indignați de azi, inclusiv cel care-l târăște prin justiție.

    • Mediul cultural romanesc trebuia probabil sa simta vexat de vorbele tari ale lui Sorin Lavric inainte chiar sa fie exprimate. Ca sa se simta multumiti si pretiosii de pe Internet, care-si dramuiesc sila cu o seriozitate feroce, nu care cumva sa scape vreunul din calea dreptei lor judecati.

    • Justiția Ieșană a ajuns la concluzia că minciunile d-lui Antonesei sunt doar ,,exagerări”! O minciună nu poate ține locul adevărului și adevărul nu poate fi manipulat, doar pentru că d-l Antonesei a fost dizident anticomunist! Și vă garantez că d-l Antonesei, care a beneficiat de mila judecătorilor, nu va mai avea curajul să-și susțină minciunile!

      • Domnul Antonesei a citat din hotărâri de guvern emise in sprijinul intelectualilor lui Băsescu. Si astea sunt minciuni?

    • Inteligenta observatia. Situatia d-lui Lavric imi aduce aminte de cazul real al unui cercetator stiintific care si-a luat doctoratul prin metoda generalizata,ma rog, 8%, in Romania „cartile din carti se scriu”. A fost felicitat de colegi proaspatul doctor a dat masa de rigoare si toata lumea multumita. Numai ca dupa ceva timp dotore a fost promovat director general adica seful institutiei deci si a fostilor colegi, Atunci sa vezi anonime cu duiumul precum ca omul este un impostor ca lucrare de doctorat e un plagiat,un alcoolic, face avansuri fetelor de la Xerox,ehehe, cate si mai cate, Intrebati ,ba daca ati stiut ca e plagiator basca celelalte „calitati” de ce nu ati reclamat atunci. Pai nu ne-a deranjat pana nu s-a catarat in functie, adica ce e mai destept ca noi ca sa fie sef ?(era sa scriu senator !) Asa ceva nu se inghite.Si daca ajungea parlamentar din partea PNL sau USR probabil ca reactia ar fi fost aceeasi. Nu mai zic PSD. ” Tzato, nimic nu-i mai a dracu’ ca norocul altuia” !

  4. Nu prea sunt de acord cu ideea „dezonoarei prin asociere”. A fi coleg de ziar cu un misogin rasist nu te face si pe tine la fel, ca rasismul nu e contagios prin stropi de cerneala. Iar mazilirea pe criterii atat de ambigue precum cele politice si ideologice, iarasi nu-mi place si risca a fi contraproductiva. Odata pornita frenezia delimitarilor, unde se mai opreste? De exemplu, dvs nu va e rusine sa fiti doctor al aceleiasi Universitati cu sus-numitul, si daca da, atunci de ce nu renuntati la titlul de doctor in semn de protest? Sau poate chiar la cetatenia romana?

    Pe de alta parte, intr-adevar, e greu de inteles ce inseamna ca „relaţiile contractuale ale dlui Sorin Lavric cu Uniunea Scriitorilor din România şi revista „România literară”, în mod firesc şi necesar, iau sfârşit”, daca nu se schimba nimic. Poate ca nu mai e angajat efectiv ca redactor, ci va publica mai rar, doar din postura de colaborator? Poate ca existau deja niste articole in coada de asteptare? Zic si eu.

  5. Trump a fost scos din Twitter, in schimb marele democrat, Ali Chamenei droht Donald Trump auf Twitter: »Die Rache ist unausweichlich« (msn.com) poate sa posteze ce vrea muschii lui pe Twitter. Iata victoria democratiei si dreptatii.

  6. Am citit „Decoct de femeie” de Sorin Lavric. Este o speculație faină, așa cum fac – o spune autorul – cei dezamăgiți în dragoste, adică incapabili să ajungă la „iubirea mistică” („adevărată” – se spune uzual). Deci Lavric are dreptul să fie pe viață dezamăgit în dragoste, adică dezamăgit de femei. Și să speculeze și să scrie despre această situație a sa, chiar cu abuz de limbaj.

    Omul are impresia că femeile „…– și, în particular, unii profesori – rămân toată viața sclavii unei personalități dominante, fie un părinte, fie un profesor, fie un antrenor, fie un maestru de un fel sau altul …” (https://www.contributors.ro/parada-dascalilor/?cfcc). Revolta feministă nu are cum să-i schimbe ideile și experiența de viață.

    Iar opțiunile lui politice – care nu-mi îmi plac -sunt cu totul altă mâncare de pește.

  7. Revista Romnia Literara nu paresa aiba o orientare ideologica definita. Liderul ei este slab, se multumeste ca este sustinut de cei pe care i-a adunat la revista și se orienteaza dupa simpatii strict personale. Reacția față de Sorin Lavric a fost doar de moment pentru ca probabil pe fundal acesta nu difera prea mult de colegii de la RL. Așa că mergem înainte cum s-o putea. Si-om mai vedea.

  8. Nu e Lavric cu nimic diferit in discurs si citate de o parte din feminismul agresiv si absurd al celui de-al treilea val, vezi hashtaguri chiar mult mai radicale si in efect „call to action” (!) gen #killallmen si alte bazaconii.
    Pana nu aplicam aceeasi masura tuturor, indiferent de gen, sex, caz, culoarea parului, consider articole de tipul celui de mai sus complet partinitoare, inutile si ipocrite. Si chiar putin imi pasa de ce face sau nu „uniunea scriitorilor”.
    Contrar parerilor ciudate exprimate in unele comentarii, toate fac parte din libertatea de expresie, pana la chemarea expresa la participare in actiuni ilegale. Daca dl Lavric are o problema cu femeile, e treaba dumnealui. aca „sindicatul” scriitorilor decide brusc ca are o problema cu asocierea, la fel de ok.

  9. „O retea indestructibila”? Evident, iar aceasta retea se cheama securismo-sereism. Vechea garda sen impaca cu noua garda, adica Manolescu se impaca cu Lavric. Securismo-sereismul este liantul comun, catalizatorul impacarilor contra naturii.

  10. Personal cred ca Lavric ,ca barbat, s-a balbait si impiedicat in propria lui imposibilitate de a se regasi si aduna dupa o dragoste esuata. De aici pana la dezavuarea femeii ca izvor al iubirii creatoare a fost pentru Lavric doar un sfert de pas. Inecat in propria deziluzie furibunda, in „Decoct de femeie” autorul ofera intr-o maniera teribilista si jalnica, impotenta emotionala. Lavric este potrivit partidului din care face parte.

  11. Doamnă, tare nu-mi place că am ajuns şi noi aşa, ca americanii, cu această Cancel culture. Una-două, pac la Războiu’ şi cerem moartea păcătosului. E grozav aşa?
    Hai să zicem că S.L. are opinii absurde. Ei şi? De ce nu ştim să fim toleranţi? Există oameni cu opinii absurde. Ba chiar libertatea de expresie înseamnă asta, să-i lăsăm să vorbească pe cei cu opinii absurde. Că acei cu opinii minunate sunt uşor de acceptat, greu e să-i accepţi pe ceilalţi. Legile libertăţii de expresie sunt pentru cei care emit prostii, nu elogii. Acestea din urmă nu au nevoie să fie protejate, sunt mereu binevenite… Sunt special făcute pentru a proteja stupidităţi, adică dreptul de a le spune. Mâine dacă scrie o misandră că bărbaţii sunt groaznici, ce să facem, să mergem la gazetă la Contributors şi să ne plângem? Cum ne-ar sta? Dar m-a jignit personal? Atunci, de ce mă simt? Ce, există o categorie generală a ‘bărbaţilor’, care sângerează la critica de tipul ăsta?
    Vedeţi? Şi apoi…
    Bună ziua, sunt eu, pârâciosul clasei, să vă spun acum cine a mişcat în front în timpul recreaţiei. În acest tip de cultură americană ideologizată (toate astea sunt ideologie, nu progres) vrem să ajungem? Parcă eram de cultură europeană. Parcă se mai scăpau cărţi pe jos aici, se mai vizitau biblioteci. Parcă nu suntem chiar cultura americană, nu? Cea de care râd ei înşişi, socotind-o inexistentă.
    N-a scris aşa urât de dl Liiceanu. Ba chiar deferent. Da, are un stil aiurea, lui i-a intrat în minte că neologismul şi cuvântul rar sunt cele care fac stilul, o iluzie de începător, ca şi când stilul s-ar putea construi aşa cum pui mici bombonele colorate pe tort. Dar lăsaţi-l să-şi ţină rubrica la gazetă. Poate România literară a simţit că a exagerat şi o fi dat puţin înapoi. Poate era un articol restant pe care-l trimisese, şi-a pierdut postul dar articolul trebuie să-l publici, din scrupul de bune practici. Trebuie neapărat să intervenim, indignaţi, de parcă ne-a luat pâinea de la gură? Doamne cum e asta…
    Şi mereu avem şi noi „faliţii noştri”. Vine MeToo? Hop MeToo şi în România. Vine o modă de afară a denunţului? Haidem şi noi. Toate astea au un aer cam dezolant.
    Trebuie acceptat tot: nazism, comunism, bizarerii sexuale. Lasă-l pe bietul om să-şi spună părerea, după aceea vii cu un articol alături unde spui că e stupid şi un nazist. Lumea, publicul, va cântări şi îşi va da seama. Dar nu-i iei cuvântul, ăsta e un reflex trist. Oamenii nu sunt oi, au discernământ, dacă au 18 ani pot judeca cu mintea proprie. Cultura asta a denunţului vigilent e subîntinsă, veţi recunoaşte, şi de presupoziţia elitistă că oamenii sunt în definitiv oi. Sau minori. Trebuie să le dăm ceva bun, să nu rătăcească. Să avem grijă la calitatea păstorilor…
    Scrieţi foarte bine, am uitat să vă spun… Dar asta nu mai are loc aici.

  12. Domnul Sorin Lavric are, poate, educatie temeinica, mai mult talent, oarecare cultura/eruditie. Nu insa, din pacate, si suficient discernamant, nici empatie, nici simtul ridicolului sau inteligenta sa se abtina in a-si expune public anumite convingeri. Nu cred ca varsta domniei sale ar fi un impediment pentru apelarea la sfatuitori! Si la cat de crestin se pretinde a fi, exercitiul smereniei bine i-ar prinde!

    • Smerenia nu intra in fisa postului! El si partidul din care face parte nu au nimic comun cu ceea ce inseamna credinta!O figura hada in politica nu e ceva nou dar intr-o revista literara ,devine inacceptabil!

      • @Aurora
        Revista aceea literara are o conducere si un finatator . Ei trebuie sa se exprime .
        Sa ma anuntati cind domnul Sorin Lavric o sa solicite sa scrie in revista dumneavoastra literara . ( infiintata , condusa si finatata de dumneavoastra ). Oare exista o definitie pentru ,,muiere absconsa ” ?

  13. Marturisesc ca nu auzisem pana in dimineata zilei de dupa alegeri de Sorin Lavric si de partidul din care face parte. Am ramas surprins oarecum de faptul ca au ajuns in Parlament si cu un scor asa mare. Insa ceea ce m-a uimit si mai mult este virulenta cu care a fost pus la zid imediat dupa aceea.
    Am citit si articolul dumnealui din RL si pe langa faptul ca nu prea am retinut mare lucru din cauza stilului prea pretios, pot spune ca tonul este mult mai retinut decat al autoarei acestui articol si, daca exista venin in el, el este oarecum ascuns in spatele citatelor si caracterului critic al lucrarii. Nu se compara nici pe departe cu delictele si sentintele insiruite in acest articol.
    Toata tevatura asta ma indeamna ca pe viitor sa urmaresc articolele dlui Lavric si sa imi procur cartile lui pentru a judeca cu mintea mea daca acuzele care i se aduc sunt intr-adevar justificate.

  14. Sorin Lavric nu este un ,,caz ,,. Va exprimati ca securistii sau bolsevicii .
    Sorin Lavric este un om . Nu aveti capacitatea sa intelegeti acest fapt ? Mergeti mai departe . Sau ,,plimbati ursul ,,. Aveti atit de multe sa dovediti celor din jur…..

Lasă un răspuns la dekar Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Apocalipsă amânată: Modelele climatice actuale supraestimează semnificativ viitoarele creșteri ale nivelului oceanic. Câteva considerații despre credibilitatea lor

Narațiunile apocaliptice actuale despre Armagedonul climatic conțin mai multe scenarii de groază, dintre care topirea ghețarilor și creșterea nivelului oceanic ocupă un...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Distrugerea ICR. Final de drum

Ce veste proastă - și ăsta e un understatement. De fapt, e o veste oribilă: s-a ajuns la cel mai prost scenariu...

Deocamdată avem două stele la impactul cu Europa. Și o intrebare de la Bruxelles: Voi nu aveți nicio ambiție?

Printr-o ciudată potrivire, miercuri 14 aprilie, taman când mașinăria noastră politică intra pe contrasens, de undeva de pe lângă Bruxelles ne venea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro