marți, martie 19, 2024

Despre claritatea morală

Nu cunosc (și, din delicatețe, nici nu-mi propun să aflu) data, locul și circumstanțele în care a apărut în spațiul public autohton sintagma “claritate morală”. Mi-e însă clar că s-a născut într-un mediu intelectualmente luminat și moralmente vigilent din dorința, probabil sinceră, a unei delimitări eficiente de un rău versatil și ubicuu: răul comunismului.

Apelul la “claritatea morală” din deceniile post-comuniste era presupus să anuleze definitiv efectul confuziei morale din deceniile comuniste. De asemenea, era presupus să semnaleze fără putință de tăgadă ieșirea din marasm a omului (public și luminat) care făcea recursul respectiv: nu doar că nu mai suferea de orbire morală, dar se și poziționa public, curajos, în acord cu busola morală din dotare; își câștiga astfel, printre altele, dreptul moral de a-i denunța pe cei moralmente confuzi.

Nu cred că se putea altfel. Nu se putea, adică, imagina, cu datele noastre, ceva mai igienic decât dorința – inevitabil excesivă (ca să nu-i spun naivă) – de despărțire promptă a răului de bine; și nici ceva mai profund anticomunist decât apelul la claritate. Poziționările ambivalente, relativizarea prudentă a răului nu aveau ce să caute într-un spațiu public în curs de primenire; ele ni se dezvăluiau, în sfârșit, ca crime morale.

Deceniile postcomuniste se doreau a fi, printre multe altele, și niște ani ai expierii. Oamenii erau, cu toții, moralmente pățiți, așa că dorința lor de transformare lăuntrică ispășitoare era, tot ce se poate, autentică; când tu însuți (și toți ai tăi) ai fost supus la cele mai stranii încercări morale, nu ți se pare nici exagerat, nici inadecvat să auzi vorbindu-se pretutindeni de asanare morală și progres moral. Sintagma “claritatea morală” a făcut, cred, carieră în cercurile luminate chiar în calitatea sa de manifest anticomunist: dădea glas unei nevoi autentice a omului de a afirma public și explicit binele și de a condamna public și explicit răul unui regim care, cum știm, ajunsese să instituționalizeze suspiciunea morală.

         Numai că “claritatea morală” (ce derivase în chip firesc din contextul evocat) este azi invocată tot mai des în tot felul de situații publice marcate mai degrabă de ambiguitate decât de “greșeli morale” evidente. Mi se pare că invocatorii săi sunt, în marea lor majoritate, politicieni, diplomați, jurnaliști sau intelectuali publici din zona dreptei conservatoare (fie și numai pentru că dreapta manifestase odinioară, în mod tradițional, interes pentru virtuțile profunde ale sufletului).

Una pest alta, inatacabilul prestigiu simbolic al expresiei face că ea poate fi re-folosită cu succes în tot soiul de astfel de situații “gri” fără ca cei chemați la limpezire morală să rămână cu sentimentul că ar fi fost manipulați sau constrânși moral să asume public o anumită poziție mai degrabă decât alta; dimpotrivă, prin apelul la „claritate morală”, omului nu i se cere explicit altceva decât să fie…om; adică să se delimiteze igienic și curajos de turnători, colaboraționiști, torționari și alți ticăloși ai sistemelor vechi și noi.

Repet: niciun individ cu reale sensibilități morale și trecut prin comunism nu își permite – cel puțin nu public – să pună la îndoială temeinicia acestui recurs la „claritate morală”. Așadar, oricât de artificial, de nesincer, de evident regizat sau părtinitor, de propagandistic sau demagogic ar fi el, apelul rămâne totuși – în chipuri inefabile – investit cu sens și cu greutate morală.

         Dacă cineva și-ar dori să obțină reacție morală unanimă în marginea unei cauze sociale anume, ar fi destul să invoce cauza respectivă împreună cu apelul la “claritate morală”. Figura ar ține de fiecare dată. Răul care se cere eliminat prin acest apel nici măcar nu trebuie să fie de domeniul evidenței, iar recursul însuși poate semăna până la confuzie cu propaganda morală – nimic din toate acestea nu afectează, de fapt, rezultatul și nu știrbește prestigiul clarității morale care este totdeauna despre solidarizarea celor fundamental buni (și de aceea intransigenți), solidarizare realizată deopotrivă firesc și competent, prin vigilență morală.

Situația – repet a treia oară – e de înțeles: într-o Românie sufocată de impostori și corupți, la doar câteva decenii de la căderea lui Ceaușescu, orice om cinstit caută să dea măcar impresianu ignoră invitația publică la limpezire morală; ignorarea invitației ar fi percepută ca o sfidare dacă nu chiar ca o formă de corupție. 

         Și totuși, răul (comunist sau ba) nu e niciodată doar acolo unde te-aștepți să fie; ca să nu mai spun că obsesia însăși pentru un singur tip de rău mistifică și simplifică realitatea, suprimând astfel chiar judecata morală. Azi mai mult ca niciodată nu știm care e poziția noastră în lume, iar conștiința noastră religioasă, socială, politică etc. nu pare să ne ajute prea mult în problema asta: n-avem habar, de fapt, dacă suntem de partea bună și luminoasă a istoriei sau, dimpotrivă, de partea sa tenebroasă.

Dăm, de pildă, adesea peste anti-comuniști comuniști și peste comuniști anti-comuniști. Recent, pe rețelele de socializare, văzusem o butadă – culmea, cu mare succes la public – care ilustra chiar această contradicție, iar din puzderia de comentarii (scrise de inși complet necunoscuți mie), mi-am dat seama că ei făceau haz de această aparentă contradicție fiindcă se recunoșteau în ea. Oamenii se amuzau fiindcă descopereau acolo, de fapt, nu o contradicție, ci o complicitate care nu e doar cu “sistemul” sau cu “ideile la modă”, ci și cu ei înșiși. Acelor oameni – dar nu numai lor – nu le erau străine căile autofalsificării.

În treacăt fie spus: căile care conduc spre cele mai sinistre ideocrații nu sunt toate la vedere (manipulare, îndoctrinare, persuadare). Intelectualii, de pildă, fiind ei deprinși cu reflecția, nu așteaptă să le umble alții la conștiință: și-o redefinesc singuri, din proprie inițiativă. Căile autoconvingerii sunt, deci, mai cu seamă interioare, clandestine. Nu e locul și momentul să scriu despre tragicomedia autofalsificării, dar trebuie să luăm în calcul faptul că oamenilor obișnuiți (care încă se bizuie pe simțul comun) le e cu totul străin perfecționismul moral.

Ce înțeleg, în linii mari, prin simț comun: cea mai la îndemână formă de cunoaștere a lumii înconjurătoare; firescul cu care oamenii obișnuiți se raportează la evidențele cotidiene și la propria experiență extrasă din acest raport optim cu realitatea. Ei bine, acești oameni știu din experiență că, deocamdată, grâul nu poate fi separat de neghină, că există rău în orice bine și bine în orice rău. Mai direct spus: ei știu – chiar fără să articuleze în cuvinte – cât de complicat este discernământul moral și cât de puțin compatibil cu vreo formă de claritate.

Unde bat, de fapt: comandamentul “clarității morale” seamănă izbitor de mult cu comandamentul corectitudinii politice. Mi se pare că sunt simetrice. Primul e nutrit într-un mediu al dreptei, iar al doilea guvernează mediul stângii. După cum nu există om cu autentice vederi progresiste insensibil la inegalitate și, astfel, la imperativul corectitudinii politice, tot așa nu există om cu vederi conservatoare insensibil la problema virtuții, și, date fiind condițiile expuse mai sus, la comandamentul „clarității morale”.

Nu știu dacă prin gura (sau condeiul) adepților unuia dintre precepte vorbește convingerea sinceră, naivitatea sau reaua-credință. Un singur lucru știu: interesul pentru autoritatea morală și interesul pentru egalitate, deși aparțin unor tradiții politice diferite, nu mai produc de multă vreme efecte diferite. Deși opuse, ele se manifestă azi printr-unul și același temperament politic. Cine a citit “Under Western Eyes” de Joseph Conrad știe foarte bine la ce mă refer (la o categorie aparte de delator…)

Atât pentru realizarea clarității morale cât și pentru atingerea unor standarde corecte politic se apasă – totdeauna până la capăt – aceeași pedală ideologică (spirituală, gnostică, etc. spuneți-i cum doriți): eliminarea totală a unui rău anume, totdeauna precis identificat în ceva sau cineva, despre care se crede că împiedică realizarea perfecțiunii. În termeni concreți, vorbim, de fapt, despre eliminarea opiniilor dizidente (dimpreună cu cei care le emit) și suprimarea posibilităților alternative de a trăi, simți și gândi public în marginea unei cauze anume. Vorbim, adică, de un spirit totalitar.

Atât claritatea morală cât și corectitudinea politică sunt imposibil de explicat prin apelul la evidențe și cu atât mai puțin în propriii lor termeni (etici și respectiv politici). Mai grav, ambele sunt imposibil de pus în practică.

Aș vrea, în încheiere, să mai spun câteva lucruri despre “claritatea morală” deoarece corectitudinii politice i-am dedicat deja două texte chiar pe această platformă (unul aici).

“Claritatea morală” nu există în stare naturală, nici măcar printre oamenii cu comportamente etice ireproșabile. Mai mult, nimeni nu și-ar putea conduce viața după acest “principiu etic” fără să se autodistrugă moral; n-ar mai fi loc, adică, de viață morală autentică, de reflecție morală, n-ar mai fi loc de judecăți morale bine țintite, aplicate situațiilor socio-politice atât de complexe care ne-au bramburit complet în ultimii ani.

Poți vorbi de claritatea unei demonstrații logice, dar niciodată de claritatea unor decizii morale. Așa se face că, inevitabil, apartenența la acest club select al binelui imaginat – un bine pe care simțul comun îl descurajează, iar realitatea îl infirmă –  are loc cel mai adesea oportunist sau prin emulație morală, nicidecum prin performanță morală.

În morală, atingerea clarității e o iluzie; e infirmată de religii, de realitate și de bunul simț. Exercitarea „clarității morale” e realmente posibilă doar cu vărsare de sânge.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Noi nu mai avem demult claritate morala, a fost distrusa in totalitate dupa 1947, avem duplicitate morala si de aici se vede unde suntem si cum traim. Cei cu claitate morala adevarata stau in colovia lor ori au emigrat. Nu sunt doriti de societatea actuala.

    • Termenul de „claritate morala” vine din englezescul „moral clarity”, care poate sa insemne mai multe lucruri dar in romana sensul este de „curatenie morala”. Dar in principiu, politica si afacerile nu corespund acestui termen. Simtul moral se formeaza prin educatie din familie apoi in scoala si ulterior in societate. Dar ce pretentii putem avea cand se face confuzie voita intre „educatiune” adica educatie morala si „instructiune” adica invatamant, cum erau denumite mai demult. Cauza confuziei de termeni este o asemanare lingvistica la traducerea din engleza (unde „education” poate sa insemne si educatie si invatamant) in romana unde exista cuvinte diferite, ca si in franceza si trebuie folosit cuvantul potrivit.

      • „Moral clarity” nu este „curatenie morala”. „Moral clarity” inseamna sa discerni binele de rau.
        N-am audit niciodata si nu stiu ce inseamna „curatenie morala”.

        • Aceste explicatii de semantica sunt de domeniul lingvisticii. Dar cand preluam din alta limba straina un nou cuvant ca presupus neologism il traducem in limba romana cu sensul cel mai explicit pentru limba romana. Cine face curent traduceri profesioniste cunoaste acest aspect.

  2. Unul din cele mai bune articole pe care le-am citit.

    Din pacate, politicienii care au acaparat si detin puterea de 30 de ani controleaza mass-media si agenda zilnica. Despre ce moralitate si educatie putem vorbi cand principalele grupuri de presa, televiziunlie sunt detinute sau conduse de fosti condamnati penali, condamnati fugari si afaceristi care primesc bani de la buget?

    Moralitatea si educatia ajung la cetateni cu picatura, cand si in ce forma vor cei mai de sus. Iar cetatenii (cu largul concurs al CNA) au fost educati cu stiri facile, fast-food mass-media care sa-i faca sa nu le pese si mai degraba sa-i minta decat sa-i puna sa gandeasca.

  3. Cum nu stim circumstantele in care a aparut aceasta notiune numita in text „claritate morala ” si cum nu avem nici macar o definitie care sta la baza nevoi noastre de a intelege termenul, generalist exprimat ,putem doar separa apele si a ne referi la diferitele situatii ,omenesti, ce contin nevoia unei anumite forme de claritate morala .Daca ne intorcem, la origini,vedem cum omul nu a avut , de-a lungul mileniilor ,de efemera existenta pe planeta Terra , la nivel personal , o moralitate generalist aratata .Claritatea morala ,ca si termen exprimat, iese din adevarul existentei pamintene . Morala , ca si nevoia de claritate a moralei , nu este altceva decit o notiune ce se doreste suprapusa timpului .Mai degraba imoralitatea este aceea care caracterizeaza structura umana .Moralitatea este doar un tel pe care omenirea nu il poate atinge decit pe segmente partiale si in modalitati diferite ca reprezentare a definitiei sistemului social din care facem efemer si temporal parte .Corectitudinea politica ,existenta ca si moralitate, este un alt vis , o efemerida , ce poate fi , conceptual , vizualizata sau dorita de catre mase mari de cetateni .Politica , dupa cite vedem chiar acum ,in situatia ce tine de razboiul ruso- ucrainean , este o vesnica razbunare .Raul si binele nu exista in forma absoluta . „Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.”ne zicea cineva cindva .Valabilitatea „claritatii morale ” se supune legilor trecerii timpului .„Azi o vedem, şi nu e” pare a fi doar nevoia si imensa noastra dorinta de moralitate .Privind in urma , uneori cu minie ,nu putem sa nu constatam cum ceea ce noi numim claritate ca si ceea ce ne asigura accesul la notiunea numita drepturile omului , ne aduce, in partea noastra de lume , forma cea mai apropiata de moralitate ,din intrega existenta a omului pe planeta Pamint .

    • Textul e gândit și scris pornind de la o întreagă arhivă cu articole etc. apărute în presă și pe rețelele sociale în ultimii 10 ani. Acesta e un simplu eseu, nu am vrut să intru în „acel” gen de publicistică unde se vine cu exemple, analize etc. Am vrut doar să deschid o perspectivă. Atâta tot… :)

      • Imaginati-va o lume fara claritate morala- vestul salbatic unde The Might is Right – cel puternic face ce vrea cu cei care nu se pot apara, omoruri, violuri, furturi, inselaciuni, minciuni, abuzuri.

      • ar fi interesant (in special pentru autoare) de stiut pozitia autoarei spre Decalog …

        sau daca autoarea isi da seama ca in situatia in care orice pozitie morala este negociabila, atunci nu putem decat sa ne rugam de King Louie, King of the Jungle, sa fie binevoitor cu noi

  4. Sunt tentat să cred, că idealul care ține de morală sau corectitudine, ar putea fi atins gradat – nu în mod absolut.

    Are o valoarea practică efortul de a obține – 20% moralitate sau corectitudine într-o latură a vieții mele, de exemplu?

    Claritatea – nu poate fi înțeleasă și ca un fel de corectitudine, uneori? (o imagine mai clară, redă mai corect un subiect fotografiat)

    Nu-mi dau seama unde este greșeala unei astfel de abordări (sau unde este confuzia).

  5. Ar fi o intrebare: de unde trebuie sa porneasca claritatea morala, de la Opincă sau de la Vlădică?
    Pen`ca Ion de la capatul cozii sapei ori coasei afla ca domnii cu scoli isi fura unii altora rezultatul muncii lor, ori altii falsifica acte pentru a intra in posesia unor bunuri, dece n-ar face ce face popa, si nu ce zice?

  6. Sub aceste meditatii profunde, dar stravezii, se intrevede substratul polemic cu noua inchizitie morala ( aproape ca-i vezi, ranjind perfid, pe ´exponenti´), ´geamana´ cu ubicua inchizitie a ´Corectitudinii politice´. Iata-i, asadar, vajnica reduta anti-neocomunista, prinsa fatal in propria-i plasa morala, vorba marelui mustacios : cine se lupta cu monstrii, etc. Marea tradarea a Dreptei, contaminata de la si logodita cu Stanga, noii ´gemeni totalitari´, deci. De ce tradare ? Pai si-a lepadat cu lasitate maxima cei mai talentati fii ( si fiice), pana mai ieri in plina glorie dar care, vai !, azi, in Marea confuzie globala, nu pot si nu vor sa cedeze ispitelor unei ( cica!, auzi!, ha! ) ´Claritati morale´. Rezista. Ca scrie si la Biblie : sa nu judecati ! Realitatile sunt complexe, dure, amestecate, ce sa te apuci sa simplifici si sa abstractizezi, sa alegi graul de neghina, sa strivesti corola cu minuni a lumii?! Blasfemie.
    Oamenii o iau razna din multe motive, ´existentiale´, cum se intampla cu ( unele) sarmane bandante sau cu (unii) soferi de tir, caci zicea unul : ´Vladimir are si el dreptate, lupta cu Noua Ordine Mondiala, cu reptilenii adica ( Omul era nuantat, stia ca la o adica Vladimir greseste si el, ca e om, exagereaza, mai ucide, dar daca nu are incotro !). Nu vreau sa fac vreo aluzie, adica sa nu amestecam ( totusi) borcanele putiniste cu cele trumpiste, ca au etichete geopolitice diverse. Altii, cum bine zicea o Doamna ( ´buna´), fosta stea politica, ´din prea multa minte´ ( aproximativ, zicea mai direct, dar in cunostinta de cauza ). Din supersofisticare , dar ´teoria´ lor , Weltanschaungul lor libertarian -contrarian, e in esenta la fel cu al bandantei. Oamenii au nevoie de coerenta, de Weltanschaung, se sfarasec fara el, nu mai beau si nu mai mananca, ca Miorita ( sau ca Sandra ). Fiecare cu nemultumirile lui, cu ideile lui, unii cu AUR, altii cu Tea Party, unii cu Dana Budeanu, altii cu Sarah Palin, e si o chestiune de educatie, de stil, de sofisticare. Da, la (cica !) claritatea morala s-ar putea raspunde cu sofisticarea ´realista´, e si relativismul bun, cand avem nevoie de el – in niste sofisme oportune, ca si moralismul antimoralist ( in seria oximoroanelor de mai sus ). Claritate morala, Virtue signalling ! Dar, asa cum nu e nevoie sa fii sfant neapatimitor ca sa vezi cand e vorba de de brutalitate, crima si nelegiuire, si legea se adreseaza tuturor ca unora care au, totusi, simt moral ( cum zicea si Stagiritul la etica lui eudemica ), altminteri nu ar avea niciun rost si am fi cu totii ingenui si iresponsabili, tot asa nu-ti trebuie ´intelepciune teoretica´ si superdoctorate pt. a intelege ´prostia (prea)omeneasca´, fie si impodobilta.

  7. https://en.wikipedia.org/wiki/Moral_clarity#:~:text=Moral%20clarity%20is%20a%20catchphrase,the%20politics%20of%20Ronald%20Reagan.

    In sine, claritatea morala este mai degraba o descriere. Cand iti asumi normativ claritatea morala, se petrece ceva, reduci morala la ceva clar si deci obiectiv-obiectiv, o generalizezi, o abstractizezi. Reduci persoana la un fapt, la obiectivitate. Claritate morala au dorit si legionarii. Daca esti managerul unei mari companii, daca esti ministru intr-o situatie de criza, poate ca iti e permirmis in situatii limita sa recurgi la acest principiu – desi chiar si atunci e gresit, dar e un fel de depasi o situatie, ceva preferabil indeciziei. A-ti asuma claritatea morala ca un ghid de viata e un semn de slabiciune intelectuala sau mai bine zis de nesiguranta a fiintei tale. Adela Toplean este foarte buna sa puna diagnostice corecte.

  8. Exista totuși o diferența între claritatea morala a dreptei și corectitudinea politica a stângii: dreapta pornește de la obiectivismul moral ca fundament filozofic, pe când stânga de la relativism. Aici e marele paradox: cu cât ai premise mai șubrede, cu atât ai mai mare acces la pârghiile puterii pentru a-ți impune agenda. Retorica te ajuta enorm, disimulandu-ti actiunile intransigente ca lupta împotriva absolutismului. Uite, Gabriel Liiceanu, de exemplu. Cu cât isi taie mai abitir craca teismului de sub picioare, cu atât e mai vehement impotriva raul pe care îl vede în lume, de parca conștiința lui e instanța morala care trebuie sa ia locul lui Dumnezeu.

  9. Ce bine incepe si continua acest articol si ce final tragic si mai ales neadevarat are. Felicitari, oricum! As citi un articol al aceluiasi autor despre trasparenta morala. Succes pe viitor!

  10. Claritatea morala nu exclude luarea in considerare a circumstantelor atenuante ( un om care fura o paine ca sa nu moare de foame fata de un om care fura milioane, crima in autoaparare sau omorul pt avere sau placere).
    Sa nu minti, sa nu furi, sa nu omori, sa nu inseli! Pe cine deranjeaza imperativele morale? La intrarea in piata la Greenwich este o poarta inalta de metal, din 1845, pe care scrie “A false balance is an abomination to the Lord but a just weight is his delight”. Cultura Occidentala este bazata pe imperativele morale. Macar sa fie si in Romania, care este endemica in coruptie, minciuna. si hotie.
    Este adevarat ca sfinti sunt f. rari si rar exista oameni care nu gresesc. Claritatea morala inseamna sa stii ca ai gresit si sa regreti.
    Eu nu as vrea sa traiesc printre mincinosi, hoti, ucigasi si cei pt care nu conteaza sau e totuna.

  11. Putem numi cum dorim gândirea totalitară mascată sub bunele intenții: corectitudine politică sau claritate morală. O putem numi intransigență sau aliniere, conformism intelectual, militantism și activism social. Eseul este o pură speculație asupra unor sintagme foarte politizate, având efectul unei subtextuale suprapuneri ideologice. Desigur, ideile pot fi enunțate, după gustul meu, abrupt și clar, cu mai multă economie de cuvinte. De fapt, nu claritatea morală, ca atitudine, este periculoasă, ci alinierea în numele unei clarități morale, atitudinea militantă, intransigentă și exclusivistă, care devine astfel sinonimă cu ceea ce numim „corectitudine politică”. Concluzia finală a eseului este sofistică și absurdă: «În morală, atingerea clarității e o iluzie», spune autoarea. Claritatea morală trebuie să existe ca atitudine individuală, interioară, ca o formă ideală de reflecție și comportament. Ea nu trebuie să fie proiectată asupra celorlați, individul trebuie să o reflecte în sine. Militantismul este eroarea, nu idealul moral abstract. Altminteri, transformăm vocația sfinților într-o deviere patologică. Și mai scurt spus, pentru cei obsedați de „claritatea morală” a celorlalți: ca să schimbi lumea, schimbă-te întâi pe tine, reflectează asupra propriei condiții, și nu te preocupa să schimbi ideile celorlalți (dacă nu ai cumva vreo învestitură divină, o misiune providențială căreia trebuie să-i dedici existența). Problema e că unii confundă activismul cu apostolatul, se cred providențiali, când de fapt sunt doar niște indivizi ridicoli, sau propagandiști de meserie.

  12. Mi-a plăcut eseul, așa sofistic și alunecos cum e. E bine scris și te poartă pe nesimțite din registrul moral in cel politic așa iute că aproape ajungi să crezi tezele afirmate ritos de autoare.

    Numai că.

    Nu există comandamentul clarității morale.

    Sintagma a făcut carieră până la ajunge o frazeologie tipic politicianistă. Și de aceea ghilimelele ar fi trebuit să apară incă din titlu. Trecerea rapidă de la cu la fără ghilimele ajută stilul, nu și mesajul. In cele din urmă cine voiește a renunța la propria claritate morală nu are nevoie de justificări prolixe și ridicole de genul „dacă politrucii aclamă imperativul clarității morale e musai ca io, gică-contra suprem, să fac pe dos, pentru că Binele e întotdeauna opusul celor susținute de politicienii demagogi”.

    In fine, sar peste alte obiecții ca să ajung la finalul articolului, care, din păcate strică totul:
    „În morală, atingerea clarității e o iluzie; e infirmată de religii, de realitate și de bunul simț. Exercitarea „clarității morale” e realmente posibilă doar cu vărsare de sânge.”
    De ce strică? pentru că brusc tonul a devenit sentențios, aproape contondent. De la spiritul dubitativ, de la îndoială și scepticism sănătos, de la menajamente vag ironice (la adresa moraliștilor anticomuniști), autoarea a parcurs uluitor ,aproape instantaneu, drumul credinței puternice și a emis o axiomă cu iz apocaliptic. Așa, fără drept de apel. Cică o anume claritate morală, de data asta in ghilimele, ar fi inerent criminală. Deci suntem avertizați că, dacă adoptăm acest „comandament”, riscăm să intrăm in tabăra Răului și să devenim, vai de mine, ucigași. Or așa ceva, o asemenea capacitate de predicție, denotă și necesită o extraordinară claritate morală, mai ales că ni se precizează și că Bunul Simț ar fi de partea autoarei căci acesta demonstrează pasămite că claritatea e o iluzie (dar se subînțelege: cu anumite excepții, căci unii oamenii sunt totuși capabili de atingerea clarității morale, nu-i așa?).

  13. „Repet: niciun individ cu reale sensibilități morale și trecut prin comunism nu își permite – cel puțin nu public – să pună la îndoială temeinicia acestui recurs la „claritate morală”.”
    Din păcate nu este așa. Exista o zona de ambiguitate, de complicitate, care este foarte confuză. Pentru cei a căror viață (familie, slujba, scriitură…) s-a suprapus cu perioada comunistă, a nega „beneficiile” comunismului, cu copilăria la tara bunicilor, alfabetizarea, urbanizarea, este o formă de a nega chiar viața însăși… Vezi discuția din Sierranevada lui Cristi Puiu. De aici și neputința de a nega perioada comunista, metabolizând astfel ororile ei… Omului îi este foarte greu sa asocieze viața trăită cu o minciună; cumva, acceptând asta, viața lui este o minciuna.

  14. @Adela Toplean
    “Claritatea morală” nu există în stare naturală…

    Problema nu e ca nu exista 100% tot timpul in orice situatie (prin „stare naturala” poate vreti sa spuneti innascut/nascuti cu…?), problema este ca nici macar nu tindem asimptotic spre ea macar atunci cand consecintele sunt negative pentru altii(numere mari) si pozitive pentru sine(o persoana sau grup restrans).
    Da, o intreaga discutie poate fi purtata doar in jurul subiectelor „consecinte/impact” cantitativ/calitativ si teoria competitiei vs. cooperarii/conlucrarii intre indivizi/grupuri.

    Cu permisiunea Dvs., ar fi trebuit sa faceti o distinctie clara in eseu intre:
    – cei ce detin puterea reala(votati sau nu),
    – cei ce par a o detine(votati sau nu) si
    – cei care(cei mai multi ca numar) nu au putere de decizie (intermediara sau finala) cu efecte pe termen scurt/mediu/lung si la scara mare (local/national/regional).
    Daca primele doua categorii sunt lipsite de fondul (respectiv pctele 1 si 2) mentionat(e) mai jos si de tinderea asimptotica mentionata mai sus, ce asteptari mai putem avea de la cei din a 3-a categorie?!

    Mai toti ne nastem cu un justitiar/simtul dreptatii in interiorul nostru (apropo „stare naturala”). Acest „simt” este/ar trebui sa fie completat/ghidat de:
    a) axiome/imperative morale primite din exterior (parinti/rude, tutori, invatatori/profesori, prieteni/anturaj) – caveat: ce „naste” din tom, jerry mananca – si
    b) CONSECINTE observate in exterior la incalcarea a) – de aici si ipocrizia baltita/forma fara fond descrisa de Dvs. astfel:
    „…orice om cinstit caută să dea măcar impresia că nu ignoră invitația publică la limpezire morală…”;
    Fondul e buba noastra a tuturor, ne ascundem dupa „La tati ni-i greu” si/sau dupa odrasle si/sau dupa instinctul de supravietuire-conservare si/sau dupa „Toti fura, da’ ce io-s mai prost”.
    Daca nu l-ati vizionat deja, va recomand filmul rusesc „Durak” pentru o ilustrare a ceea ce ne asteapta(desi cazul „Colectiv” ar putea fi o paralela) daca o mai tot dam dupa cires/nu tindem, chiar si asimptotic, spre claritate morala mai ales in situatii cu impact negativ asupra numerelor mari de indivizi din categoria 3.

    Care sunt/ar trebui sa fie principiile/imperativele morale:
    1. „Ce tie nu-ti place (a avea de indurat/suferit din cauza altuia/altora), altuia nu-i face!”
    2. Nu fura, minti, insela, omori.
    3. Competitie si cooperare doar cu fair-play.
    Zonele „gri” nu sunt acceptabile decat in situatia extrema de supravietuire proprie si a celor apropiati, dar numai daca situatia nu a fost creata de catre tine si/sau cei apropiati SI daca nu afectezi negativ persoane neimplicate/fara control asupra crearii situatiei mentionate.

    Va multumesc pentru eseu/ganduri/efortul intelectual.

  15. Din indelicatețe, să numim sursa majoră a sintagmei în discuție.

    „Eu folosesc termenul de . În momentul în care înţelegi că fascismul este greşit şi criminal atingi ceea ce eu numesc claritatea morală în privinţa fascismului. Când nu înţelegi, ori refuzi să admiţi caracterul criminal al comunismului şi să te faci că victimele lui sunt mai degrabă întâmplătoare, ori produse din greşeală, ori cumva victime necesare pe calea modernizării unor societăţi înapoiate, în acest moment nu dobândeşti claritatea morală în privinţa unui lucru care este rău. . . A nu înţelege acest lucru ori a refuza să-l admiţi este lipsă de claritate morală.” (H.-R. Patapievici)

    Mutatis mutandis, despre contextul (est-)european actual se poate spune:

    /Când nu înţelegi, ori refuzi să admiţi caracterul barbar și criminal al prezenței Rusiei în Ucraina şi te faci că refugiații, jafurile, violurile, distrugerile și cadavrele civililor inocenți nu există, în acest moment nu dobândeşti claritatea morală în privinţa unui rău. A nu înţelege acest lucru ori a refuza să-l admiţi este lipsă de claritate morală./

    De ce o atare poziție publică ar fi suspectă și/sau vinovată că ar persecuta vreo dizidență (care dizidență? argumentul de nesusținut al dezimplicării neutre? sau, mai rău, părerile ce neagă evidența răului?) nu se prea înțelege. Adică cineva care definește moral un rău atât de transparent precum un război de ocupație, îi documentează și condamnă resorturile, evoluția și efectele, pe scurt: face judecăți morale și de valoare în marginea acestui rău – e acest cineva asemănător, în criteriile și demersul lui, militanților Corectitudinii Politice? O face dintr-o totalitară poftă de „perfecționism moral”? E acest război o „situație gri”, ambiguă, un amestec lumesc de grâu și neghină? La realitatea Holodomorului, de pildă, n-am fi așteptat o „reacție morală unanimă”, în forum și pe piața ideilor?

    Câteva întrebări, din nevoia de a înțelege unde se termină comentariul etic legitim și unde încep păcatele (intelectualilor conservatori) de care se vorbește în text.

    • Excelent, n-am stiut care este sursa! Minunat! HR Patapievici , cand se concetreaza pe fapte reale, este imbatabil!
      Si eu am vrut sa revin si sa aduc in discutie doua puncte despre claritatea morala – ororile la care este supusa populatia Ucrainei si regimul lui Dragnea si complicii lui din Parlament si din minister, care au distrus sistematic, cu precizie militara, justitia anti-coruptie din Romania, intr-un an de zile.

      • Dl. Patapievici dă și unele (mai vechi) exemple locale:

        “Când primarul Mazăre se îmbracă într-o uniformă nazistă şi mimează, în stilul lui excentric, reacţia este imediată: aşa ceva nu ai dreptul să faci, pentru că de nazism este legată crima. Asta se numeşte claritate morală. În momentul în care premierul Ponta îşi pune o şepcuţă maoistă şi e simpatic cu acest simbol al crimei împotriva poporului chinez, care este regimul lui Mao, sau în momentul în care el revendică un simbol care este foarte cool în Occident, care este Che Guevara, care este un criminal pur şi simplu, şi societatea nu are claritatea morală de a spune nu ai dreptul să faci asta, deoarece calci în picioare victimele asociate cu Mao sau cu Che Guevara, atunci avem această asimetrie la vedere.“

        Acuma, dacă am înțeles bine interpretările Adelei Toplean, tipul de atitudine ilustrată mai sus de Patapievici e o probă de puritanism etic agresiv, de felul dictatelor de vorbire, scriere și conduită practicate de Corectitudinea Politică. De ce? Fiindcă vrea să genereze și să fixeze prin șantaj retoric (‘Dacă nu afirmi asta, ești tulbure moral!’) o unanimitate morală a reacțiilor, judecăților și comportamentelor. Pot să înțeleg, până la un anumit punct, îngrijorarea autoarei. Pe de altă parte, dacă Răul are grade de transparență diferite, culminând cu evidența crudă (dictatură, genocid, război de ocupație etc.), a circumscrie tenace acest Rău, a-i denunța monstruozitatea și a-ți conjura semenii să nu închidă ochii la o conjunctură istorică în care se joacă însăși destinul ideii de Om, a cere, deci, CLARITATE MORALĂ în privința unei secvențe de infern secular mi se pare cât se poate de legitim și, aș plusa, de urgent. În nici un caz nu văd în substanța unui asemenea apel la indignare și opoziție activă dovada unui spirit inchizitorial, rechizitorial, totalitar.

    • Asa este. Democratia liberala este toleranta , permite o pluralitate de idei, indiferent daca sunt conservatorii la putere, liberalii sau socialistii. Toti sunt democrati. Progresitii sunt marxisti revolutionari tortionari care nu permit existenta altor idei si multi intelectuali sunt persecutati si dati afara din serviciu din cauza lor.
      Claritatea morala legata de spunerea adevarului ( de a nu minti), de a nu fura, de a nu abuza de putere, de a nu insela este parte intrinseca a culturii Occidentale, indifférent de culoarea politica. In democratia liberala Occidentala exista un consens ca patul ,bucataria si lacasul de rugaciune sunt chestiuni private.

    • Vă mulțumesc! Am citit și am notat. Pregătesc acum o carte în care abordez pe larg (și) aceste probleme, sper să răspund, în felul ăsta, și la provocările ridicate de dvs. E nevoie de context pt o discuție cu adevărat clarificatoare. Ce aș spune acum rapid e că nimeni nu neagă procesul de limpezire morală și nici etalonul clarității morale (CM), ci folosirea sa în scopul mobilizării morale a unui grup (deci folosirea sa în scopuri ideologice). Mai mult, mă refeream la utilizarea sa în spațiul public. NU se poate spune cât de autentic e acest recurs public la morală într-o epocă a simulării pe scară largă a emoțiilor pro-sociale. Ce se vede cu ochiul liber e că prin recursul la (o) morală pot fi șantajate emoțional persoane și instituții deopotrivă. Asta face că moralismul a devenit un foarte eficient instrument de cenzură interpersonală, socială, politică și academică. Așa putem spune – apropos de corectitudinea politică – și că e benefic să fim corecți, să avem o gândire politică robustă etc. Doar că CP nu e despre asta. Cum nici CM nu e. M-am ferit să dau nume în articol pentru că NU mi-am dorit nicio clipă să arăt pe cineva cu degetul – am subliniat de 3 ORI pertinența apariției expresiei în context anticomunist – ci să semnalez o tendință în spațiul public: când suntem forțați să ne aliniem la acest standard (devenit ideologic). Practic cine nu se aliniază la CM, e considerat vinovat. Asta deja nu mai e deloc în regulă. Nu pot decât să reiau observația unui prieten (foarte pătrunzător și inspirat) după textului meu: „ne îndreptăm cu pași repezi spre Neclaritatea Corectă (NC)”. Numai bine și încă o dată mulțumesc/ AT.

      • Multumesc pt clarificari. Pacat ca nu ati spus cand am intrebat, economiseam o gramada de vorbe. Deci tema discutiei este, de fapt, reprosul ( moral) care se aduce celor care nu refuta comunismul? Considerati ca este nepotrivit? Considerati ca este asemanator cu dictatura CP sau cu distrugerea culturii Occidentale de catre revolutia marxista a miscarii woke? Interesant. Eu m-am nascut si am crescut in comunism. Cand a cazut Ceausescu, am trait extaza libertatii dobandite, a botnitei disparute de pe gura si a lanturilor disparute de la picioare, a spinilor disparuti de pe cap si din urechi, si a separatoarelor de cai cazute de la ochi, am multumit lui Dzeu ca am trait eliberarea, m-am gandit la cei care au murit si n-au apucat-o. Mi-am luat adio de la Romania dupa pogromul minerilor din Bucuresti si m-am luat cu viata . Mi-era clar ca printr-o minune, am fost eliberata din inchisoare dar nu m-am mai gandit serios la ce s-a intamplat. Pana cand a venit la putere regimul Dragnea si am vazut cum libertatea poate fi pierduta si dictatura re-instaurata in cateva luni. Sefa ireprosabila anti-coruptie pusa in stare de pre-arest sub acuzatie de coruptie pt banii cu care s-a platit readucerea coruptilor fugiti in tara. Dar sindromul post-traumatic s-a declansat cu toata puterea in momentul invasiei Ucrainei. Atacul dicaturii asupra libertatii si democratiei din Ucraina este un atac asupra libertatii mele. Daca in locul lui Gorbachov ar fi fost Putin si acum as fi fost prizoniera.
        Fascismul si nazismul au fost invinse in lupta, condamnate si refutate. Comunismul, care a omorat milioane de oameni, care a privat de libertate si a transformat in sclavi – in forta de munca fara drepturi- in numele clasei muncitoare si a omului nou, alte milioane, aceasta ideologie nu a fost condamnata si nu a fost refutata.
        Despre CP si revolutia anti-Occidentala o sa inteleg mai mult dupa ce o sa citesc The War on the West de Douglas Murray, care a sosit acum cateva zile.

      • Acum inteleg mai bine. Considerati ilegitima presiunea de a repudia comunismul in public, in numele moralitatii. Comunismul vi se pare ca este legitim? SI nazismul? Sau respingeti ideea insasi de presiune de a repudia in numele moralitatii, nu conteaza ce. Ultima varianta mi se pare corecta. Intradevar , numeni nu trebuie fortat sa repudieze public nimic. Asta este o metoda comunista, dictatoriala, de a forta oamenii sa gandeasca sau sa spuna ceva ce nu gandesc sau nu vor sa spuna.
        Dar polemica ideologica este legitima si frustrarea celor care au fost privati de libertate si carora nu li s-au cerut scuze exista. Exista si teama indreptatita, ca lucrurile se pot repeta, atat atimp cat ideologia nu este scoasa in afara legii. Dupa parerea mea, in cazul dictaturii comuniste, majoritatea oamenilor, pt ca majoritatea fiind saraci, au beneficiat oarecum, cel putin la un moment dat, nu realizeaza atrocitatea comisa pe termn lung, prin deprivarea de libertate a omului.

    • Interesantă lectură, dle Borcean! Relevă mai ales eroarea de paralaxă a colțului sceptic din care v-ați grăbit să înregistrați instantaneul. Interesante instrumentele cu care ați ales a vă revela fotografia, dar tonul sepia nu se potrivește. Dacă autoarea greșește, atunci cu siguranță că nu o face când afirmă că Deși opuse, ele (corectitudinea politică si claritatea morală n.m.) se manifestă azi printr-unul și același temperament politic. Aici are dumneaei perfectă dreptate, mai ales pentru că separarea unui concept de celălalt nu e posibilă. Nimeni nu poate fi de moralitate neîndoielnic, deci de claritate netulburată, dar în același timp promotor al ilegalităților sociale. Și nici invers.
      Greșeala doamnei Toplean constă în lejeritatea cu care translează răul comunismului către progresism, obligându-i astfel pe cititori să accepte progresismul ca fiind singurul care preia „greaua moștenire”. Disculparea devine astfel prima etapă pe care progresistii sunt nevoiți să o depășească în confruntarea cu adversarii ideologici. Nu e de mirare deci de ce mai ales aceștia din urmă insistă asupra demarcației și procedează aidoma propagandistilor ce împart lumea în Feți Frumoși și Zmei netrebnici.
      Dna Toplean recidivează considerând corectitudinea politică drept ideologie a noii stângi, deși am încercat cândva să aflu motivele pentru care recurge la această stratagemă.

      Revenind la textul dumneavoastră, dle Borcean, vă spun și dumneavoastră ceea ce i-am spus și doamnei Toplean: dacă analistul iubitor de crini studiază un trandafir doar numărându-i spinii, ajunge la concluzia că e scaiete. Argumentez mai jos.
      1. Judecătoarea Brown a evitat un răspuns la întrebare tendențioasă și bine a făcut. Asta deoarece răspunsul, oricare ar fi fost el, ar fi fost considerat de conservatori ideologic și fals. Driblingul dumneavoastră pe această tema este dovada cea mai concludenta că așa ar fi fost. De ce nu a fost întrebată dacă o femeie care s-a născut bărbat poate participa la un concurs de Miss? Sau dacă un atlet născut femeie poate concura împotriva bărbaților?
      2. Atitudinea legiuitorilor republicani in privința avorturilor nu este pro-viata, cum susțineți, cât mai ales de pedepsire a celei ce se încumetă să procedeze altfel. Dacă tot aduceți Decalogul în discuție, ce nevoie mai este de o lege omenească de frica căreia femeia să recurgă la întreruperea unei sarcini nedorite? Nenăscutul încă nu e cetățean al vreunui stat, deci constituțional nu există nicio instanță competentă care să aibă dreptul să intervină. Iar dacă e să vorbim dpdv etic, atunci legea ar trebui să încurajeze mămicile să ducă sarcina la capăt, promițându-i susținere, iar nu să profere amenințări în cazul contrar. Dar nevoia conservatorilor de a-și controla concetățenii este similară cu cea a comuniștilor, se pare.
      Vorbiți de dreptul inalienabil la viață. Cum explicați atunci că republicanii se opun unor legi care să limiteze dreptul de a purta armă. În ultimele decenii armele au luat mai multe vieți decât au salvat. Cum explicați că la ultima cerere a lui Biden de a acorda ajutor Ucrainei peste 50 de republicani au votat împotrivă? Cererea a fost aprobată, dar e relevant modul în care acel drept inalienabil este înțeles de unii conservatori.
      3. Orașele enumerate sunt dependente de industrii în declin, majoritatea companiilor existente fiind falimentare. Niciun edil nu poate face din budincă praștie.

      • Un barbat care se simte femeie sau ia hormon feminin nu este si nu devine femeie. Este transgender feminizat.
        O femeie care se simte barbat sau ia hormon masculin nu este si nu devine barbat. Este transgender cu trasaturi capatate masculine.
        Sunt unele pesoane ( minoritate din minoritate) care au identificare sexuala fluida, o zi se simt femeie, alta zi se simt barbat.
        Este treaba lor. Sa fie sanatosi. Nu ma amestec. Sa nu se amestece nici ei in treaba mea.

        • În ce fel se amestecă in treaba dumneavoastră, delia f? Care este acea treabă, pentru a o putea evita? De ce întrebarea adresată judecătoarei Brown nu a oglindit exemplul dumneavoastră: o femeie, care nu devine bărbat oricâte tratamente hormonale ar face, (mai) poate concura in concursurile sportive împotriva altor femei? In care competiții, patinaj artistic sau box? Vedeți că nu e chiar simplu?

          Întrecerile sportive sunt realizate pe baza înțelegerii prealabile dintre competitori sau între organizațiile care îi legitimează pe aceștia. Până la a-i fi adresată întrebarea judecătoarei, ar fi trebuit întrebate comitetele olimpice, federațiile sportive sau sportivii ce părere au. Dacă competitorii înșiși sunt de acord, de ce nu?
          Si, in plus, un judecător nu poate da un verdict in trei secunde, la întrebarea vreunui reporter, pusă pe vreun hol de instituție, sub ploaia de blițuri și de vociferări. E nevoie de timp, de analiza argumentelor pro și contra, de deliberare. De asta există Sali de judecată și judecători acreditați, ca să evităm verdicte ale diletanților sau amatorilor.

  16. Poate ca daca ar fi fost o respingere clara, totala, publica, cu argumente morale, a comunismului in Romania, Romania ar fi aratat altfel. Basescu a incercat. Tot in timpul lui Basescu a fost infiintata unitate anti-coruptie si a venit Codruta Kovesi. Si tot Basescu a fost pro-Occidental fara ezitari. Din cauza aceasta PSD-ul si PNL-ul au vrut tot timpul sa-l suspende.
    M-a apucat rasul. Mi-am adus aminte de Herta Muller. Cat de crancen anti-comunista a fost in Romania. Si acum il are pe Scholz la conducere :-)

  17. Treaba mea este cand se cere personalului medical din sectiile de ginecologie si obstretica sa evite cuvantul femeie. Pacat de timp. Nu intrati in asta. In sport, nebunia temporara o sa fie oprita pt ca dupa victoriile transgenderilor, femeile o sa boicoteze competitiile.
    Sa fie clar, am absolut toata prietenia si simpatia fara rezerve pt transgenderi, cu atat mai mult cu cat viata lor este mai grea decat a altor oameni. Ceea ce trebuie oprita este falsificarea adevarului biologic si impunerea subiectivului asupra adevarului obiectiv, de catre activisti. Este ca si cand un cult religios fanatic ar vrea sa ma oblige cu forta sa ader si sa ma condamne si sa ma persecute daca nu vreau. In lumea libera, oameni de toate profesiile sunt dati afara din serviciu daca nu se aliniaza la falsifiacrea adevarului. Absolut inacceptabil.

    • Subiectul mă interesează mai puțin decât s-ar putea crede. Găsesc însă exagerate atât unele reglementări de exprimare, cât și sensibilitățile celor prea ușor deranjați de ele. Am încredere că Timpul le va așeza pe toate.
      In disputa dintre progresiști și conservatori as prefera ca fiecare parte sa își evidențieze atuurile proprii ce țin de fond, iar nu să amendeze elementele de formă ale adversarilor.

  18. Un exemplu: atacul actual al PSD ului contra COTEI UNICE poate fi combatut MORAL de catre orice om de bun simț.
    Dar numai cineva care dispune de o deplină CLARITATE MORALĂ do-ve-di-tă, precum dl Câțu, poate plusa spunand că pesedeii măresc impozitele ”cum au învatat de la Dragnea”.
    Monitorul oficial din vremea Ciumei Rosii (2017) care publica reducerea cotei unce de la 16 la 10 la sută este in acest context de o nebulozitate morală enervanta
    E ca si cum ai aduce vorba despre baieti care incendiau pubele in eroica noapte de 10 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adela Toplean
Adela Toplean
Adela Toplean este doctor în filologie, activează din 2003 în Death Studies cercetând atitudinile contemporane în fața morții, a publicat numeroase studii de sociologia morții în Marea Britanie, Suedia și Germania. A studiat la Universitatea din București, Sorbona (Paris V) și Universitatea din Lund, a fost bursieră a Institutului Suedez și a Colegiului Noua Europă, este membru al Association for the Study of Death and Society. Din 2011 este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro