Anunțat în Legea învățământului superior 199/2023, Codul de etică și deontologie universitară (pe scurt CcEDU) a fost pus în dezbatere publică pe 26 ianuarie.
Din lege, aflăm că el este opera unei Comisii consultative a ministerului, numită CNEMU: Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar. Caut ceva despre CNEMU. Pe site-ul edu.ro, informația e din 2017 când a fost înființat și când nu avea gradul de „național”. CNEMU nu are site funcțional. La adresa cemu.ro anul 2021 e cel mai recent, între cele câteva fraze pe post de informații publice. Mai grav, pe site apare în continuare Legea 1/2011 ca act de referință. Lege abrogată de noua Lege a Învățământului Superior 199/2023. Nici când se numea CEMU, site-ul de atunci ori nu funcționa, ori nu era la zi.
Ce înseamnă „cod-cadru”? Interpretările, filologică, dar, mai ales, juridică, diferă: pare să fie, totuși, un Cod pus într-un Cadru legislativ. Dar și un Cod poate fi un act legislativ nu numai normativ. Și așa și e din moment ce – nu știm de ce căci nimeni nu a explicat până acum – el va fi aprobat printr-o Hotărâre de guvern. Ministerul nu era suficient. La fel, Codurile de etică universitară au nevoie să fie aprobate de minister. Senatul universitar nu era suficient. Deja apare evidentă centralizarea și nevoia de control, monitorizare. Structura ierarhică, autoritară, de comandă a sistemului Educației este, pare-se, singura paradigmă legislativă în car decidenții văd actul educativ, profesioniștii săi, beneficiarii săi.
CcEDU acoperă două arii care au ceva în comun, dar și ceva specific: Etica, respectiv, Deontologia. De cele mai multe ori, ele sunt amestecate în această propunere, astfel încât e, nu o dată, dificil, mai ales pentru cine nu are obișnuința citirii unor astfel de documente, să aprecieze eficiența prevederilor din text. Limbajul, lemnos, nu ajută prea mult.
În Nota de fundamentare care însoțește proiectul aflăm, la pagina 1, că „prevederile….impune…”. La pagina 2, ni se spune despre „actorii implicați în procesele de etică universitară”. Sublinierea e a mea: din nou, abuzul termenului „actor” care aruncă asupra profesiei artistice un halou ciudat ar trebui să înceteze în actele oficiale. Pentru că ar trebui, pe cale de consecință, să folosim termeni corelați: regizor, scenă, decor, text, sufleur etc. Ceea ce un text oficial, serios, nu va face. Cețoasă e formularea (de fapt: ce înseamnă?) „procesele de etică”. Nu știm. La aceeași pagină se vorbește despre „creșterea încrederii actorilor implicați în actul educațional”. Dincolo de sâcâitorul abuz cu „actor”, ne lipsește esențialul aici: încredere în ce? Nu știm. Dar la pagina 3 apare ceva, la 3.2., care chiar îngrijorează: impactul social al noului Cod-cadru e rezervat numai comunităților academice. Cine a gândit/scris nu realizează că impactul social e mult mai mare când e vorba de proasta conduită, furtul intelectual, deprecierea încrederii în știință etc. Dar, poate, e să cerem prea mult.
Și acum să privim puțin mai atent Codul-cadru.
Primul lucru care sare în ochi la art.7 e că Regulamentul-cadru al Comisiei de etică a universității se aprobă de către Ministerul Educației. De ce? De ce nu Senatul ca for decizional suprem al universității? Logica actului juridic/administrativ ar justifica asta din moment ce însuși CcEDU ar trebui aprobat prin Hotărâre de guvern (HG).
Voința decidenților de a centraliza autoritar Educația este reflectată numai și de acest exemplu: un cod de etică e atributul comunității, aici universitatea, care e acreditată prin lege, inclusiv prin Constituție, să își dezvolte serviciul adus societății prin punerea în operă a ceea ce știe să facă cel mai bine: să cerceteze și să transmită ceea ce e fundamental pentru lumea de azi și de mâine. De ce nu ar putea chiar universitatea să valideze propriul său Cod de etică? Din moment ce – vom vedea imediat – ar exista, firave și puține, ce-i drept, mecanisme de check and balances în cazul unor derapaje?
Dar, surpriză! Aceste mecanisme, dispozitive sau consilii naționale sunt, în mare, descărnate, cochilii frumos lustruite de limba birocratică. Din prevederile noului Cod-cadru vedem limpede nu numai că instanța care avea rolul ei specific, Consiliul Național de Etică, este acum lăsată în curtea Ministerului Cercetării. Vedem acum limpede, cum Edupedu a documentat deja, că CNATDCU este devitalizat în exercitarea unor atribuții esențiale privind plagiatul doctoral. Prin eliminarea prevederii privind autosesizarea, CcEDU amputează serios misiunea societală a universității. Comisiile de etică universitară pot fi, legal, oarbe acum: chiar dacă media semnalează, analizează, dezvăluie furtul academic sau ale forme de lipsă de etică și integritate, comisiile pot fi împăcate. Nu mai e treaba lor.
CcEDU are articole cu conținut redundant, precum art.14, art.16, art. 17 sau, la Cap IV, art.26 când vine vorba de abateri. Unele formulări ale acestora sunt ușor rizibile prin clișeul verbal denudat de conținut. De pildă, între abaterile incluse sunt și cele „care lezează ocrotirea drepturilor…” (lit. „a”) ori cele „care știrbesc demnitatea…” (lit. „b”). Cum vor fi analizate de vreo comisie „lezarea” și „știrbirea”? În document mai sunt prevederi reluate deși apar în Legea Învățământului superior. (vezi Secțiunea 6 privind incompatibilitățile). Neglijență de redactare apare și la art. 14 unde o înșiruire repetitivă, de la „a” la „f”, ar fi putut fi pusă concis. Acest articol produce și noutatea că stabilește norme de etică și deontologie pentru categorii diferite de persoane și categorii diferite de activități ca și cum ele se tranzacționează în funcție de statut: profesor, student, personal administrativ, management etc. În ordinea literelor, aceste norme de etică și deontologie din Codrul-cadru includ…norme în activitatea didactică și de cercetare; în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică; în exercitarea atribuțiilor funcțiilor de conducere; privind respectarea ființei și demnității umane; aplicabile studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor post doctorali sau alte categorii; specifice principiilor canonice și dogmatice ale cultului respectiv care nu contravin normelor de mai sus (!). Au fost puse de toate aici, în acest articol 14, că au sau nu legătură cu acest CcEDU.
Defectuos mi se pare art. 29, alin. 2 unde sancțiunile enumerate privesc categorii diferite nu numai ca statut, dar și ca autori de „infracțiuni” academice: ai aceleași sancțiuni pentru un student la licență ca la un doctorand sau cercetător postdoc! Nediferențierea, ținând cont de gravitatea și tipologia infracțiunilor academice, așa cum le-a observat IRAFPA (www.irafpa.org), de pildă, care propune și o Metodă solidă de analiză, va pune probleme comisiilor de etică.
În fine, să mai observ și Anexa acestui CcEDU, intitulată „Setul de standarde de referință de etică și deontologie universitară în managementul universitar”. Aici, e limpede că cine a „conceput” textul nu știe ce înseamnă „obiectiv”, confundându-l cu tipuri de activități. Anexa e un tabel pe trei coloane: Standarde, Indicatori de performanță, Riscuri. Când încerci să înțelegi de ce un standard se exprimă prin indicatorul numit „obiectiv”, ceva nu e în regulă. Când, în loc de concizie, avem narațiuni care încep, în stilul, de fapt, al măsurilor, cu „stabilirea…” etc., e limpede că mentalul birocratic, uneori partinic (limba veche, deh!) răsare deloc timid.
Deci Setul are un singur „obiectiv general”: „Creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivel(sic!) instituției de învățământ superior”. E realizabil prin patru „obiective specifice”: Principii fundamentale; Relația cu comunitatea academică; administrarea resurselor; Raportare și conformitate. Fiecare obiectiv specific propune standarde, indicatori și riscuri. Anexa e, cum se și spune, la art.25, în slujba CNEMU. Ca, de altfel, întreg Codul-cadru, așa cum prevede Legea învățământului superior la art.154, alin.5, lit. „d”. Despre CNEMU am văzut cât de operațional este. Legea dotează CNEMU, vezi art.154, alin.2, cu un Registru de experți, numiți, firește, de ministru, dar și prin consultarea cu Consiliul Național al Rectorilor. Desemnarea membrilor ține cont de trei criterii: competența (în ce?), „disponibilitatea de a activa”, CV academic curat etic. Rolul acestor experți e dublu: când oferă puncte de vedere tehnice privind conflictele de interese ale unor dintre membri comisiilor, când oferă „expertiză specifică” atunci când „a fost identificată această nevoie în cadrul comisiilor naționale”. Cum știm, identificarea nevoii nu e…simplă. Mai ales când nu e nevoie să fie identificată.
Cine a lucrat această propunere nu știe mare lucru despre Etică, în general, etica și deontologia academică în mod special. E un tip de document făcut pentru a bifa. Căci „nu vede” în real viața academică și de cercetare, a distorsiunilor relațiilor interumane sau de autoritate. Amestecă nivele de concepție diferite, termeni și concepte care nu au claritate în contextul paragrafelor respective. Dincolo de obositoarele repetări, de limbajul neadaptat unei lumi moderne a comunicării, el are toate calitățile unei haine ponosite. După ce, ani de zile, autoritățile din Educație au depus eforturi, sprijinite și de injuste decizii ale justiției, de a îmbolnăvi fibra etică – atâta cât mai funcționa în organismul academic – prin diverse „portițe”, prin nivelul incompetenței – vedem și cu acest prilej – în a structura un act important pentru sistemul Educației, am ajuns, în 2024, să expediem un domeniu, al Eticii și Integrității academice, sub forma unui document de birou ce nu va stimula nimic în direcția unei educații corecte, cinstite, integre, responsabile. E o hârtie. Care se adaugă altora din ultima vreme de același calibru mediocru intelectual, managerial, conceptual.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Personajele care au scris asa ceva nu au nicio legatura cu ceea ce inseamna cercetarea universitara, cu principiile de etica ce guverneaza elaborarea unei lucrari stiintifice, fie ea teza de doctorat sau articol trimis spre publicare la un jurnal de specialitate.
Niste incuiati la minte, incapabili sa utilizeze un limbaj caracteristic unui document care se vrea a fi un cod de principii si reguli. Personaje tarate de obiceiul de origine comunista de a se exprima in limba de lemn! Personaje care nu inteleg ce inseamna o universitate, care s-au plimbat degeaba pe la unele universitati occidentale de prestigiu, neintelegand nimic din ceea ce se petrece pe acolo! Personaje care se complac in a fi slujbasi ai fraudei in sistemul de invatamant superior, frauda practicata cu largul concurs al unor politicieni semidocti, la randul lor absolventi ai unor scoli de proasta calitate, dar dornici de parvenire prin orice mijloace!
Existenta unor astfel de personaje la nivelul ministerulul educatiei e o consecinta a nivelului execrabil al majoritatii componentilor clasei politice din Romania, care clasa politica e oglinda nivelului de inteligenta si moralitate a majoritatii membrilor acestei natii!
Sa nu uitam ca epopea „Romania educata” s-a derulat sub mandatele Campeanu si Deca! Campeanu – expert in irigatii, doctor in proceduri de pus apa cu furtunul la radacinile plantelor ( nu stiam ca pentru a iriga terenuri e nevoie sa faci cursuri cu un doctor in irigatii – cred ca e unul dintre domeniile de doctorat care exista numai si numai in Romania, ca multe alte domenii de doctorat specific romanesti), prieten si slujbas de nadejde al infractorului de origine securista Dan Voiculescu – Felix, ocazie cu care a fost plasat in slujba lui Johannis de catre mentorul sau securist, care se dovedeste a fi si mentorul acestui nimic uman numit Johannis. Deca – expert in nimic( nu cred ca stapaneste nici macar minime cunostinte si deprinderi privind chestiunile pe care „le-a invatat” la universitatea maritima), trepadusul perfect care nu e in stare sa produca nimic bun…de fapt, se pare ca nici nu intelege cam cu ce ar trebui sa se ocupe! E clar ca nu se putea mai mult cu astfel de fiinte in calitate de ministri ai educatiei!
Domnule Popescu,
Dumneavoastră știți ce fel de FSB-iști / SRI-iști / CIA-iști, MI5-iști și alți securiști sunt prin universitățile din România, dacă sunteți prof universitar. Plus că-l aveți pe Costoiu la politehnică, acolo la Sibaris, rector fără doctorat de atâta amar de vreme, sau pe Câmpeanu, rectorul cu doctoratul plagiat dovedit, care are și poză de gangster pe siteul universității și care a făcut numai hoții, cât a fost ministru.
Oameni de felul ăsta nu sunt loiali instituțiilor de învățământ, învățământului, profesiei de universitar sau studenților, ci serviciilor secrete care i-au pus acolo și care-i țin în funcții.
De asta mă mir că vă mirați de coduri și comisii făcute la repezeală să ascundă impostura academică, pe vremea când Emilia Șercan arăta public impostorii academici.
Emilia Șercan a fost ulterior hărțuită și intimidată de „sistem”* și nu mai scrie. De asta comitetele și codurile de lemn au fost lăsate în uitare, că impostorii scurși din securiști se simt mult prea siguri pe puterea lor, momentan, de când cu România educată mai ales.
Bine impostorii ăștia, fie că o știu, fie că nu, lucrează de fapt în dauna intereselor cetățenilor români și a existenței României. Ei, prin impostura și incompetența lor pe care o transmit studenților, sunt cei mai activi și eficienți agenți ai dispariției României ca stat.
*”Sistem”- așa se autointitulează mafia asta cu origini NKVD-iste care a preluat – cu acordul cel puțin tacit al aliaților noștri occidentali – toate funcțiile publice importante din România după ’89.
PS. Imaginați-vă Germania nazistă după WW2 dacă aliații cădeau la pace cu naziștii după eliminarea lui Hitler. Sau imaginați-vă coșmarul din Germania de Est, dacă după „căderea zidului” nu se unea cu Germania de Vest și tot aparatul administrativ comunist, inclusiv STASI, rămânea la putere, cu acordul Vestului pus pe făcut bani și luat milioane de migranți economici, albi, creștini, cu aceleași valori și model de civilizație. Coșmarul ăsta îl trăiesc încă cetățenii români.
Vă apreciez mult pentru că încă dumneavoastră luați atitudinea asta demnă, perfect justificată. Imaginați-vă că ar face la fel ca dumneavoastră 75% din colegii dumneavoastră universitari. Atunci chiar s-ar reforma învățământul și apoi în 20 de ani România. Oare de ce tac toți, sau aproape toți? De ce le e frică? Or fi toți compromiși? Sunt toți niște lași? Nu-și dau seama de rolul lor social? Cred că atunci când România o să dispară ca stat, ca urmare a imposturii lor, ei sau copiii lor vor fi tot în funcțiile astea nemeritate? Sunt toți agenții unor servicii și se așteaptă să aibă protecția ălora? Chiar cred că „sunt mulți și peste tot” încât nu o să fie vânați ca naziștii la finalul WW2 de următoarele forme de organizare statală a teritoriului României de astăzi? Sunt animalizați și nu pricep ce fac? Dumneavoastră sunteți între ei. Ce se întâmplă în mediul universitar de e așa de apatic și distrugător?
Apreciez articolul Dlui Profesor Marian Popescu.
O lucrare care poate ar fi de folos in dezbaterea subiectului este disponibila gratuit, in format pdf, pe site-ul Editurii Politehnica Timisoara.
https://www.editurapolitehnica.upt.ro/ro/editura/download/category/9-carti-tehnico-stiintifice-cursuri-universitare
Teribilă cenzura pe Contributors.
Reformulez:
Domnule Popescu,
Dumneavoastră știți ce fel de agenți, de toate soiurile locali sau străini, sunt prin universitățile din România, dacă sunteți prof universitar. Plus că-l aveți pe Costoiu la politehnică, acolo la Sibaris, rector fără doctorat de atâta amar de vreme, sau pe Câmpeanu, rectorul cu doctoratul plagiat dovedit.
Oameni de felul ăsta nu sunt loiali instituțiilor de învățământ, învățământului, profesiei de universitar sau studenților, ci agențiilor care i-au pus acolo și care-i țin în funcții. De asta mă mir că vă mirați de coduri și comisii făcute la repezeală să ascundă impostura academică, pe vremea când Emilia Șercan arăta public impostorii academici. Emilia Șercan a fost ulterior hărțuită și intimidată de „sistem”* și nu mai scrie.
De asta comitetele și codurile de lemn au fost lăsate în uitare, că impostorii scurși din securiști se simt mult prea siguri pe puterea lor, momentan, de când cu România educată mai ales. Bine impostorii ăștia, fie că o știu, fie că nu, lucrează de fapt în dauna intereselor cetățenilor români și a României. Ei, prin impostura și incompetența lor pe care o transmit studenților, sunt cei mai activi și eficienți agenți ai slăbirii României ca stat.
*”Sistem”- așa se autointitulează mafia asta cu origini bolșevice care a preluat – cu acordul cel puțin tacit al al unora din Vest – toate funcțiile publice importante din România după ’89.
PS.
Imaginați-vă coșmarul din Germania de Est, dacă după „căderea zidului” nu se unea cu Germania de Vest și tot aparatul administrativ comunist, inclusiv aparatul represiv de poliție politică, rămânea la putere, cu acordul Vestului pus pe făcut bani și luat milioane de migranți economici, albi, creștini, cu aceleași valori și model de civilizație, perfect integrați într-o singură generație.
Coșmarul ăsta de neimaginat pentru germani îl trăiesc de 34 de ani cetățenii români.
Vă apreciez mult pentru că încă dumneavoastră luați atitudinea asta demnă, umană, perfect justificată. Imaginați-vă că ar face la fel ca dumneavoastră 25% din colegii dumneavoastră universitari. Atunci chiar s-ar reforma învățământul și apoi în 20 de ani România. Oare de ce tac toți, sau aproape toți? De ce le e frică? Or fi toți compromiși? Sunt toți niște lași? Nu-și dau seama de rolul lor social? Cred că atunci când România o să devină total nerelevantă ca stat, ca urmare a imposturii lor, ei sau copiii lor vor fi tot în funcțiile astea nemeritate? Sunt toți agenții unor servicii și se așteaptă să aibă protecția ălora? Chiar cred că „sunt mulți și peste tot” încât nu o să suporte consecințe ale acțiunilor sau inacțiunilor lor? Sunt animalizați și nu pricep ce fac?
Dumneavoastră sunteți între ei. Ce se întâmplă în mediul universitar de e așa de apatic și distrugător față de cetățenii români și de România?
Ca pestele de la cap se-mpute…
Exista asemenea coduri in alte tari? Cum arata?
EXista asa ceva la nivel EU? Cum arata?
Vad ca toate aiureile EU sunt preluate in corpore, aici de ce trebuie inventat, e ceva specific romanesc?
Cine plateste toata vrajeala asta?
Vor veni niste comisari ca cei bolsevici in fiecare universitate pentru a urmari implementarea codului si respectarea informatiei din surse oficiale, adica a Ministerului Adevarului. Cine nu minte, nu fura, nu abuzeaza va fi eliminat de cei inregimentati. Distopia in faza initiala!
Dupa 2010 in invatamantul superior si cercetare au fost propuse tot felul de formule de etica dar toate au fost formule de fatada fara aplicare in cotidian. Atata vreme cat exista posturi si catedre ocupate pe relatii de familie si cunostinte, tipuri variate de plagiat, admiteri in facultati pe dosare, facultati cu locuri la stat dar si cu taxe in regim privat, diplome eliberate fara continut profesional minim, proiecte de cercetare castigate prin trafic de influenta, degeaba scriem de etica. Ea nu exista la toate nivelurile de invatamant si cercetare si este doar mimata. „Romania educata” un titlu fara acoperire in realitate.
Facem a treia încercare:
Imaginați-vă coșmarul din Germania de Est, dacă după „căderea zidului” nu se unea cu Germania de Vest și tot aparatul administrativ comunist, inclusiv aparatul represiv de poliție politică, rămânea la putere, cu acordul Vestului pus pe făcut bani și luat milioane de migranți economici, albi, creștini, cu aceleași valori și model de civilizație, perfect integrați într-o singură generație.
Coșmarul ăsta de neimaginat pentru germani îl trăiesc de 34 de ani cetățenii români.
Vă apreciez mult pentru că încă dumneavoastră luați atitudinea asta demnă, umană, perfect justificată. Imaginați-vă că ar face la fel ca dumneavoastră 25% din colegii dumneavoastră universitari. Atunci chiar s-ar reforma învățământul și apoi în 20 de ani România. Oare de ce tac toți, sau aproape toți? De ce le e frică? Or fi toți compromiși? Sunt toți niște lași? Nu-și dau seama de rolul lor social? Cred că atunci când România o să devină total nerelevantă ca stat, ca urmare a imposturii lor, ei sau copiii lor vor fi tot în funcțiile astea nemeritate? Sunt toți agenții unor servicii și se așteaptă să aibă protecția ălora? Chiar cred că „sunt mulți și peste tot” încât nu o să suporte consecințe ale acțiunilor sau inacțiunilor lor? Sunt animalizați și nu pricep ce fac?
Dumneavoastră sunteți între ei. Ce se întâmplă în mediul universitar de e așa de apatic și distrugător față de cetățenii români și de
„Golirea de continut” poate caracteriza sintetic acest cod-cadru atat de bine punctat in articolul de mai sus. E adevarat ca aceeasi constatare se aplica si pentru viitoarea „Lege privind statutul personalului CDI” (https://www.mcid.gov.ro/wp-content/uploads/2023/12/legea-cercetarii-08.12.2023.pdf ) care dubleaza multe din prevederile pe tema de etica CDI ale prezentului cod-cadru, cf. documentarii Edupedu (v. https://www.edupedu.ro/ultimul-for-central-ramas-relevant-pentru-controlul-eticii-universitare-consiliul-national-de-etica-tras-pe-tusa-cu-ajutorul-proiectului-unui-nou-cod-cadru-in-domeniu-propus-de-ministerul-educatie/ ). Aceste noi legi, in mod evident generate NU pentru a raspunde unor cerinte socio-profesionale actuale ci exclusiv din nevoia acoperirii unor ‘jaloane PNRR’, reusesc performanta NU de a amenda parti deficitare ale Legii 1/2011 si celor subsecvente (e.g., 319/2003, 206/2004) ci de a pune „in loc de concizie …naratiuni”!
Daca ar mai utila/necesara o exemplificare a acestui enunt din analiza de mai sus, aceasta ar privi Anexa-tabel pe trei coloane („Standarde, Indicatori de performanta, Riscuri”). Lipsa de continut real al acestui tabel devine evidenta din comparatia cu un tabel aproape similar: „Sistemul de criterii, standarde si indicatori de performanta …”, OM nr. 3651/2021, Anexa 2 (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/241182 ). In ultima dintre cele 3 coloane indicate in titlul, acest tabel include, e.g., indicatorul A.3.2.2: „Cel putin 50% din conducatorii de doctorat arondati unui domeniu de studii doctorale continua sa fie activi in plan stiintific, obtinand cel putin 25% din punctajul solicitat prin standardele minimale CNATDCU in vigoare la data evaluarii, necesare si obligatorii pentru obtinerea atestatului de abilitare, pe baza rezultatelor stiintifice din ultimii 5 ani.” Inlocuirea procentului de 50% cu 100%, pentru asanarea completa a institutiei doctorale, ar fi trebuit extinsa si pentru personalul CDI echivalent, odata cu stabilirea unor conditii identice pentru personalul universitar si CDI. Cel mai probabila devine acum disparitia cerintei respective si pentru scolile doctorale, pentru facilitarea productiei de un anumit tip de diplome. In fapt, prin abundenta de ‘naratiuni’ in locul criteriilor concise se pregateste terenul pentru triumful arbitrariului in toate domeniile socio-profesionale. Pacat.