vineri, martie 29, 2024

Despre compatibilitatea teoriilor evoluției naturale și culturale cu creștinismul

Aflăm dintr-o știre recentă că în Serbia disputa dintre creaționism și evoluționism “a împărțit populația în două tabere: pro-creaționistii, care se opun culturii vestice și pro-evoluționistii, care doresc predarea teoriei darwiniste în școli.” În acest text explic pe scurt mecanismul conflictului dintre susținătorii teoriei evoluției si creaționiști. Deoarece în România nu avem interesul unei escaladări similare celei din Serbia arăt și cum se poate preveni acest lucru.

Să pornim de la faptul obiectiv că orice proiect/organizație/sistem productiv uman sau sistem productiv biologic poate funcționa doar într-un mediu direct relevant, care îi furnizează resurse și servicii, iar acest mediu direct relevant face parte din unul mai depărtat, indirect relevant. De exemplu, pentru sistemul productiv al unui copac mediul direct relevant din sol e cel explorat de radacini, iar indirect relevant este ceea ce e subteran, în afara acestei zone. Pentru un proiect de cercetare mediul direct relevant este cel organizațional, al beneficiarului și al finanțatorului, cel indirect relevant fiind mediul social și economic în care se află organizațiile respective. O să folosim acest fapt pentru a discuta mediile direct și indirect relevante în care se desfășoară proiectele de obținere a unei cunoașteri în sens religios și în sens științific.

Observație: noțiunile de mediu direct și indirect relevant nu au nici o pretenție teoretică. În teoriile științifice există o familie destul de largă de concepte prin care ele sunt descrise.

Un al doilea fapt de la care pornim este că un proiect de scară mare al cărui mediu direct relevant e mai extins spațial și/sau temporal în raport cu cel al altor proiecte, nu spune neaparat ceva si despre mediul direct relevant al unui proiect de scara mica, spatial inclus in primul. De exemplu, ceea ce „percepe” o bacterie pe un rest organic din sol nu pot afla masurând ce „percepe” un copac de lângă bacterie. Pentru a face legătura între cele două medii direct relevante pentru bacterie și copac e nevoie de un model al mediului indirect relevant al amândurora. O să folosim acest fapt pentru a arăta cel fel de mediu indirect relevant poate face legătura între proiectele de cunoaștere științifică și cele de cunoaștere religioasă.

Observație: am folosit termenul a percepe pentru că e ușor de înțeles în limbaj comun. Un cercetător nu se poate pune în “pielea” unei bacterii sau a unui copac, dar poate măsura niște variabile care le influențează la scări spațiale și temporale adecvate lor și astfel să construiască o reprezentare asupra mediului direct relevant pentru aceste organisme și eventual un model matematic care leagă dezvoltarea/producția biologică a organismelor de acele variabile.

Proiectele de cunoaștere biologică au ca mediu direct relevant procese și obiecte naturale specifice, pe care le observă, și ale căror structură și funcționare le modelează, și condiții culturale și economice anume în care lucrează diverși biologi, din care sunt obținute resursele de diferite feluri necesare pentru cercetare. Nu existența și lumea ca întreg sunt mediul direct relevant pentru proiectele științifice de acest fel.

Cu toate acestea, biologii, ca și alți oameni de știință, tind să spună ceva în calitatea lor de oameni de științiă și despre cultură, lume și existență în genere. De exemplu: deoarece funcționarea creierului poate fi descrisă biologic, oamenii au creier, cultura e produsă de oameni, iar spiritualitatea e o formă a culturii, atunci spiritualitatea și imaginile despre lume asociate ei sunt condiționate biologic. Cu o argumentare de acest gen biologii vorbesc despre mediul lor indirect relevant. Argumentul descrie e o schiță de teorie ierarhică de organizare a lumii în care pornind de la procese de scară mică, biologice din creier, și presupunând existența unei cauzalități de jos în sus, de la scară mică la scară mai mare, se trag concluzii cu privire la ce se întâmplă la scară foarte mare. Deoarece biologia nu deține nici o metodă proprie ca să stabilească dacă e potrivită faptelor, observațiilor, o astfel de teorie, sau măcar ca să o formuleze mai elaborat, argumentul nu are nici o valoare științifică biologică.

Proiectul de cunoaștere creștină, de îndumnezeire, în cazul ortodoxiei, are ca mediu direct relevant lumea ca întreg, existența personala ca întreg, si transcendentul, ceea ce e in afara lumii și susține lumea și existența personală, în viziunea celor care cred asta. Nu fapte particulare empirice de scări mai mici sunt obiectivul cunoașterii religioase. Astfel de fapte contează în economia proiectului religioas doar din perspectiva semnificației, a rostului lor în raport cu întregul, cu scopul pe termen lung. Creștinul în calitate de persoană cu preocupări spirituale nu își propune să investigheze și modeleze structura mitocondriei (un organit celular), sau mecanismele schimbării în timp a proprietăților organismelor și a felului cum ele pot fi grupate în specii (ceea ce urmărim prin teoriile evoluției). La fel cum nu e interesat și nici nu are mijloacele specifice să modeleze evoluția instituțiilor economice sau de alte feluri.

Cu toate acestea, și oamenii cu preocupări religioase au tendința să se extindă cu discursul religios către zone ale lumii caracterizate de scări mult mai mici decât cele proprii acestui mod de viață. De exemplu: deoarece Dumnezeu se îngrijește de lume, lucrare care se numește pronie, iar mitocondriile și genele fac parte din lume, atunci Dumnzeu se îngrijește și de felul cum au loc procesele de fosforilare oxidativă cuplată cu lanțul respirator la nivelul membranei interne mitocondriale, precum și de toate mutațiile genetice care ar putea să conducă la apariția unor specii noi prin transmitere către descendenți și selecție naturală. Și aici avem o schiță de teorie ierarhică, în care se propune o cauzalitate inversă, dinspre scară foarte mare către scară mică, prin intermediul Sf. Duh, și se trag concluzii cu privire la ce se întâmplă la scară foarte mică. Deoarece credințele religioase nu dețin nici o metodă proprie ca să stabilească dacă acestă teorie e potrivită faptelor, observațiilor, sau măcar ca să o formuleze mai elaborat, argumentul nu are nici o valoare generală pentru obiectivele de viață religiosă. Desigur, dacă în particular cineva crede asta și îi folosește la mântuire nu putem ști noi, și n-o să contrazicem persoane respectivă.

În fapt avem de a face o o extindere a modului de concepere omenesc a lucrării lui Dumnezeu de la lumea direct relevantă vieții de zic cu zi, către niște obiecte teoretice, către niște entități asociate unor modele create de om, către niște apendice cognitive ale vieți de zi cu zi. Strict vorbind nu e membrană mitocondrială ce vede și reconstruiește biologul, ci o imagine la scară vizibilă omului obtinută prin niște tehnici. Un produs al unui model teoretic și al unor instrumente bazate pe alte teorii. Nu e cum am vedea o pasăre, sau un crin, un lucru din lume. E discutabil dacă putem acorda același statut de existență acestor obiecte reconstruite teoretic ca lucrurilor accesibile direct, fărăr tehnologii si modele. Nu exista un punct de vedere general acceptat, dar argumentele împotriva unei astfel de echivalări sunt destul de convingătoare. La fel de convingătoare sunt și argumentele că, deși sunt niște obiecte teoretice, ele reflectă ceva foarte important din realitate, de vreme ce putem concepe niște substanțe cu care să trată diferite boli pornind de la o astfel de cunoaștere.

Prin extinderi de acest fel nejustificate de propriile metode proiectele biologice si religioase pot aduce religia si respectiv biologia in mediul lor direct relevant ca sa le trateze ca resurse culturale si sa le interpreteze din perspectiva lor.

Disputa darwinism – creaționism e o manifestare a acestei duble strategii de raportare reciprocă. darwinismul naturalizează spiritualitatea, iar creaționismul spiritualizează modele teoretice biologice, niște creații ale omului liber în felul său de a se manifesta și aflat sub constrângerile obiective ale unor fapte de observație.

A vedea care sunt mizele acestei expansiuni poate fi obiectivul unui program de cercetare. Nu putem gândi la nevoie de coerență a imaginii asupra lumii, la interese legate de putere și resurse pentru proiectele biologice si religioase. Deoarece imaginile asupra lumii sunt și resurse pentru proiecte politice se ajunge la situații ca cea din Serbia menționată în debutul acestui text.

Dacă nu dorim să fim de o parte sau de alte, oricum în afara biologiei și religiei în sens propriu, avem nevoie de un model al mediului indirect relevant natural, mental si cultural care cupleaza proiectele biologice si religioase, construit mai riguros, cu metodă adecvată la ce se vrea sa fie cunoscut și care să nu încurajeze invadarea reciprocă a domeniilor de cunoaștere.

Un astfel de model poate fi produs într-un proiect filosofic. Un astfel de model nu are nici un fel de valoare existentiala pentru un credincios. El e o reprezentare care ea însăși poate fi preluată ca resursă culturală în proiecte biologice și religioase, interpretată, sau poate fi ignorată.

E de așteptat să existe o rezistență atât din partea biologilor, cât și a oamenilor cu preocupări religioase la un astfel de proiect câtă vreme nu are rezultate rațional constrângătoare, pentru că limitează pretențiile lor de a îngloba domenii ale lumii pentru care nu pot avea o relevanță cognitivă directa. E de așteptat, de asemenea, ca un astfel de model să nu se vândă la fel de ușor și în masă ca cel evoluționist și creaționist, pentru că înțelegerea lui e scumpă, reclamă acumulare de multe cunoștinte și efort mare, în timp ce creaționismul și evoluționismul sunt ieftine și satisfac repede nevoia de a avea o imagine coerentă asupra lumii, pe cea de apartenență grupală, sau pe cea de a avea un rost aparând ceea ce crezi că e bun. Așa stând lucrurile nu e o resursă potrivită pentru preluare în proiecte politice în țări sărace, în care oamenii nu au un nivel de instrucție ridicat.

Comentariu de încheiere

Închei acest text cu câteva idei care contextualizează problema abordată. Ca și în științele naturii și în preocupările despre lume în genere scara de analiză și reconstrucție e decisivă.

Pretenția că vei scoate ceva relevant pentru întregul naturii studiind procese și obiecte observabile la o singură scară e vizibil nepotrivită pentru oricine. În fapt obții regularități la diverse scări și articulezi un model global prin cuplarea acestor regularități în diverse strategii. Faptul că poți acoperi universul prin unitatea de discretizare de o anumită scară, de exemplu atomică, nu înseamnă că universul e constituit doar din obiectele observabile la scara respectivă. El va fi caracterizat de regularități și obiecte observabile și la alte scări. Și nu înseamnă nici, neapărat, separat de o strategie oarecare, că restul entităților de scări mai mari pot fi reduse la procese de la scara preferată. Cineva poate opta pentru o strategie de reducere a proceselor culturale la cele biologice și la cele fizice, sau poate opta pentru o strategie care să le păstreze autonomia relativă, construind teorii de cuplaj între aceste domenii cu propriile lor caracteristici, diferite de teoriile regionale.

În cazul regularitățior de scară globală pentru reconstrucția lumii obiective epistemic și subiective nu avem de ce să ne așteptăm la ceva diferit. După extragerea acestor regularități globală nu putem spune nimic despre ce există la scară mică în afara unor constrângeri structurale. La fiecare scară culturală, să zicem cea de interes pentru un anumit domeniu științific, să zicem fizică sau biologie, trebuie să îmbăgățim foarte mult cu elemente suplimentare ca să obținem teoria ontică regională, sub-regională apoi, și la scări tot mai fine până la teoriile și modelele cele mai simple, care dau seamă de fapte tot mai precis specificate.

O astfel de reconstrucție rațională a lumii trebuie să dea seamă și de propria ei structură, operațiile folosite pentru construcția ei să nu fie de alte feluri decât cele aplicabile restului lumii naturale și culturale, pentru că ea însăși e un produs cultural din lume.

***

Teoriile evoluției naturale și culturale sunt compatibile cu creștinismul atâta vreme cât nișele lor și ale proiectelor religioase sunt percepute de publicul larg ca separate din punctul de vedere al obiectivelor și al scărilor naturale, culturale și existențiale relevante pentru ele. Funcționarea acestor proiecte e parțial decuplată, egăturile dintre ele fiind subtile și neconflictuale, de exemplu prin libertatea și creativitatea cercetătorului și aplicarea cunoștințelor științiice în viața de zi cu zi.

Datorită dificultății înțelegerii acestor lucruri de către oamenii puțin instruiți trebuie găsită o schemă simplă de comunicare bazată pe autoritatea emitentului care să prevină conflictele construite prin manipulare politică de felul celor din Serbia. Elaborarea unui astel de mesaj e o chestiune ce ține de știința comunicării și a relațiilor publice.

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. „Funcționarea acestor proiecte e parțial decuplată, egăturile dintre ele fiind subtile și neconflictuale”

    Foarte frumos ca incercati sa gasiti punctul de mijoc din care sa priviti ambele proiecte intr-o perfecta simetrie. Problema e ca ati trecut prea rapid de la realitatea unui conflict ridicol la subtile consideratii metafizice, incat omul isi si imagineaza ca acum in Serbia se inclesteaza doua tabere de minti sclipitoare (sunt si academicieni printre ei, nu?) in genul asta de argumente, doar ca nu se stie de ce au depasit masura putin, si nu vrem sa patim si noi la fel. Ati venit asadar cu textul asta ca sa ne salvati. Nu de alta, dar ca sa nu fiti acuzat de manipulare s-ar fi cuvenit macar sa mentionati in treacat ca teoria evolutiei e un fapt, e stiinta si ca unii academicieni vor sa o scoata din scoala pentru ca intra in conflict cu o interpretare literala a doctrinelor unei religii. Nimic subtil aici.

    • Aveți dreptate, am intrat rapid la subiect, era bine să fac trimitere și la contribuții mai vechi ca cea de aici pentru partea generală: http://www.contributors.ro/administratie/educatie/teoria-evolutiei-trebuie-sa-se-predea-din-nou-in-scolile-din-romania/

      Strict vorbind teoria evoluției nu e un fapt natural, ci se bazează pe fapte. E un pachet de teorii cu diferite roluri care dau seamă de niște fapte la standardele metodelor acceptabile în științele naturii, vieții și pământului. Mai este și un fapt cultural, ca teorie analizabilă din perspectiva filosofiei științei, ea însăși fiind în proces de evoluție culturală, cum sunt teoriile științifice în general.

      Nu îmi fac iluzii că acest text va salva ceva, doar poate fi utilizat de către cei aflați în poziții de autoritate religioasă și științifică să transmită mesaje care să nu accentueze antagonismul de opinii.

      Vă mulțumesc.

      gânduri bune,

      • Generalizarea nu e totdeauna buna. E bine sa poti s-o faci, sa stii sa o faci dar nu e bine totdeauna sa o faci. Poate ascunde adevarata problema, frusta si banala si deloc subtila sub o frumoasa pacla de subtilitati. Nu, cei care nu vor teoria evolutiei in scoli n-au nicio problema cu evolutia stiintei sau a culturii, cu fenomenul evolutiei naturale in general ci cu evolutia speciilor!

        Mai e o problema cu izul apologetic al textului. Foarte frumos daca teoria evolutiei e compatibila cu crestinismul (desi nu sunt convins), insa nu e necesar! In ziua de azi un fapt stiintific dovedit si foarte important nu are nevoie de acceptul unei religii pentru a fi predat! E bine daca il are, dar asta nu e o conditie.

        • E ciudat cum asa-zisii liberali, cand vine vorba de ceva ce n-am observat niciodata, decreteaza imediat ca e fapt, dar cand ii intrebi cand incepe viata unui organism, ca fapt stiintific, o dau cotita in tot felul de teorii.

        • Teoria propusă de Darwin este un fapt științific? Dar de unde domnule? Este doar un mit promovat cu determinare ideologică de demagogi și de ignari. În nimicnicia mea, îmi permit să vă recomand o lucrare recent tradusă în lb. română: „Procesul lui Darwin” – Phillip E. Johnson (2016).

          Pentru că sunt convins că nu veți avea interesul să dedicați măcar 5 minute pentru a afla despre ce vorbește această carte, dau copy-paste la o scurtă descriere a lucrării, venită din partea lui Alvin Plantinga, profesor la Notre Dame University:

          „ arată cum evoluția darwinistă a devenit un idol al tribului contemporan și cum ideile care o definesc, profund filosofice și religioase, au devenit parte a doctrinei intelectuale a zilelor noastre”.

          • E un fapt pt ca este dovedita pe langa istoric (domesticire, rase diverse ) cat si biologic (evolutia complexitatii organelor in timp , similaritati batute in cuie ,ex structura membrelor ) cat si geologic (fosilele devin mai simple pe masura ce stratele sunt mai vechi ) cat si genetic . Testele se pot face pe orice specimen in viata si gradul de inrudire se stabileste nu pe baza de similaritati ci pe markeri unici . Testul genetic e valabil in tribunal si este suficient de precis pentru a stabili cine este fiul cui de la o singura generatie la alta , numai ignoranta va impiedica sa realizati ca atunci cand vorbim de specii diferite asemanarile si deosebirile devin ridicol de evidente . La fel de evident ca faptul ca propriul nostru ADN nu e nici pe departe o opera de arta divina ci un veteran al catorva miliarde de ani de modificari care bineinteles au lasat in urma nenumarate semne … Bineinteles ca sa intelegeti asta ar necesita sa stiti mai mult despre el decat definitia din dictionar .

  2. Cu un proiect filozofic care sa fie acceptabil mental si cultural cred ca pot demonstra destul de usor ca porcul zboara. Aerodinamic e posibil, filozofic totul e posibil, cultural nu prea merge doar pentru ca expresia e deja incetatenita cu un anume sens, dar culturile evolueaza in timp si se poate accepta, incetul cu incetul ca porcul zboara. Bineinteles ca practic porcul nu va zbura, dar din punctul de vedere al filozofului si cel al religiei realitatea e irelevanta, altfel s-ar opri pentru un moment, ar trage aer in piept si s-ar intreba: care e sustinerea in realitatea masurabila a afirmatiilor religioase? Au ingerii sex?

    • Nu orice realitate e măsurabilă, iar acesta e un fapt general acceptat. Nu e vorba numai de experiența religioasă privată accesibilă persoanei credincioase.. Luați de exemplu tot ceea ce intră sub termenul artă. Frumusețea unei opere de Bach sau Brâncuși nu se poate reduce principial la ceva măsurabil, chiar dacă se află pe un suport fizic măsurabil.

      Fie eliminăm arta, poezia, etc, din lista a ce are realitate, atitudine cu care nu vor fi mulți de acord, fie trebuie să acceptăm și alte feluri de realitate decât cele măsurabile.

      Mai sunt și altele legate de experiențe private personale disponibile prin introspecție, etc.

      Presupoziția că are realitate doar ce e măsurabil reflectă implicit o anumită presupoziție filosofică numită pozitivism, puteți parcurge rapid ceva cu privire la ea aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Positivism

      gânduri bune,

      • Cred ca incurcam borcanele, unul din noi, nu stiu inca cine (posibil eu): arta e clar subiectiva si ceea ce va place dvs. poate sa nu imi placa mie si invers, dar pana acum nu am auzit de predarea doctrinelor artelor in scoala, miscari sociale bazate pe arta (Coalitia pentru Familie) sau dispute stiintifice plecate de la muzicalitatea lui Bach versus Gardel. Arta da posibilitatea oamenilor sa convietuiasca linistiti fara sa incerce sa isi impuna parerea subiectiva asupra celorlalti, in schimb religia nu poate sa stea linistita atata timp cat poate sa adune mai multi prozeliti, indiferent de metode: impunerea ei in scoala, schimbarea manualelor din motive religioase, acceptarea de practici dubioase (mutilare genitala) motivate religios, etc. Aratati-mi un razboi pornit de la o piesa muzicala, oameni arsi pe rug pentru ca nu pictau suficient de bine, bombe puse in numele puritatii unui haiku sau transarea disputei d’Arienzo vs. Pugliese prin manuale scolare.
        (pentru ultima, in scop distractiv: https://www.youtube.com/watch?v=9AXdJHd1IeE)

        • In primul rand, pentru cercetarea empirica, care nu urmeaza positivismul, este destul de buna comparatia (conceptionala) cu arta. Nimeni nu a „vazut” placi tectonice miscandu-se. Nimeni nu a putut, multa vreme, observa un virus multiplicandu-se. Insa de la simptome (cutremure, parcursul bolii) se poate ajunge la o teorie care sa le faca inteligibile, si, foarte important pentru stiintele naturale, permite prognoza/preventia (prin medicamente). Acum arta ca analogie functioneaza si pentru simptome, si pentru ideea raspandirii teoriei: cateva note („simptome”) cantate la instrumente deodata produc, statistic vorbind, doar galagie. La fel, instrumente proaste sau interpreti si interprete nu foarte bune, produc mai degraba o mare cacofonie, cu atat mai mare ‘opera’ incercata, cu atat mai mare durerea auditiva. Insa daca totul merge in ordine, o opera de arta devina mai mult decat suma componentelor, mult mai mult – si chiar la nivelul individual emotional. Iar daca devine chiar o institutie raspandita puternic, un simbol/miscare etc. poate deveni cantec traditional, tema, hit, imn samd, chiar daca efectul emotional/rolul social este incomensurabil (pt. ca putem masura stiintific doar componenta, frecvente, ritm etc.).

          Pe de alta parte: Razboi pornit de la piesa de arta este, si asta, destul de usor de raspuns. Daca abstractizam la „estetica” in loc de arta, al II-a razboi mondial. In cercetarea moderna germana si franceza este extrem de bine redat, cat de puternica a fost influenta esteticii lingvistice, vizuala si, din nou, sociala/emotionala, ce a urmat primul razboi mondial, pentru a influenta populatia germana spre radicalizare si unire impotriva „popoarelor inferioare”. Folosirea argumentelor pseudo-stiintifice in scopul acesta, in fond estetic, cu siguranta a dus la 1933 si apoi dezumanizarea non-Aryan-ilor.

  3. Interpretam lumea intr-un fel diferit de cel in care o faceau stramosii nostril acum 2000 de ani, cand religia structurata a inceput sa se cristalizeze. Pentru credinciosul de acum 2 milenii faptul ca lumea a fost create nu era o chestiune discutabila. Dar asta numai pentru ca in realitate „credincioasul” din zorii religiei structurate nu „credea”, El exista.

    Pe masura ce religia se organiza, incercand sa ordoneze lumea sub semnul autoritatii, devenea probabil din ce in ce mai dificil sa rationezi in termenii mistici si filosofici. Avand pretentia de a intelege lumea, am reusit doar sa o facem din ce in ce mai confuza.

    Spre deosebire de lumea stralucitoare a antichitatii, cand fiecare era liber sa filosofese cum doreste, astazi inregimentarea a devenit obligatorie : trebuie sa ne recomandam ca facand parte dintr-o tabara sau alta,

    Poate ca ari fi mai intelept sa ne intoarcem la radacini si sa acceptam ca fiecare om are propria sa viziune despre lume si viata, fara ca prin asta sa intelegem „liste de cumparaturi” ce trebuie sa certifice apartenenta la o anumita religie (sau la niciuna), fara sa ne mai caznim sa fim „crediniciosi” sau „atei”, fara sa mai lasam creationismul si evolutionismul sa ne stapaneasca gandirea printr-un fals antagonism.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu.

      Este adevărat că fiecare avem propria viziune. Ele sunt aemănătoare în anumite privințe și pot fi grupate în familii pe baza acestor similarități. Într-o democrație liberală avem șansa să nu fie obligatorie înregimentarea, chiar dacă există o presiune socială în acest sens.

      gânduri bune,

      • Ati surprins exact ce am vrut sa spun.

        Intr-o perspectiva mai larga, acceptarea viziunii personale ca o alternative la credincios-necredincios se poate realiza numai prin acceptarea individului ca subiect al politcii.

        Individualismul – in sensul primatului individului fata de grupul social si fata de stat (desi aici se vor auzi racnete din public :-)) – este esenta societatii. Iar libertatea individuala – garantul succesului societatii. Nu invers… :-)

        Problema majora este insa in Romania trecerea de la acest principiu la actriunea politica. Este simplu sa ennui acest principiu si sa te decalri adept al liberalismului in consecinta (liberal – in sens European, putem pune conservator sau sa zicem cu ingaduinta – republican in sensul de peste ocean).

        Dar este cu mult mai greu sa traduci principiul in obiectiv politic pragmatic.

        Aceasta dificultate este, dupa mine, unul din motivele care blocheaza aparitiea in Romaia a unei drepte macat acceptabile.

        Un partid care se declara liberal (si stim cu totii la cine ma refer) dar actioneaza in cel mai pur spirit stangist, nu e deloc de dreapta, evident. Degeaba scrii „vin” pe sticla in care pui otet… :-).

        Aceste randuri nu sunt o divagatie, ci am vrut doar sa accentuez ca viziunea religioasa (fie ate, fie credicncioasa – ma rog, crestina in acest cadru) nu ar trebui vazuta ca o separare sociala – adica unii sunt credinciosi si altii – atei. O asemena abordare ar apartine prin structura sa unei stangi cu pretentii de inginereie sociala . Altfel spus „daca nu esti de accord cu mine – esti prost! Oricine e impotriva mea nu stie nimic!” Cam asa…

        Discursul religios , viziunea religioasa apartin individului, iar scopul politicii (de dreapta) este sa garanteze aceasta libertate individuala. Accentuez ca vorbim despre un dreptr individual.

        Din acest motiv, religia nu are ce cauta in scoala, deoarece oricum te-ai invarti, ar insemna o inregimentare (din ratiuni administrative).

        Religia (sau ateismul) reprezinta o trasatura de baza a conceptiei individului depsre libertatea sa personal, Si acest drept trebuie nu doar protejat, ci si exercitarea sa – incurajata.

        Este motivul pentru care invatamantul de la varste fragede (3-4 ani) ar trebui evitat. Este o forma perverse de inginerie sociala, proprie progresismului de inceput de secol din SUA (Dewy, faimosul Dewey atat de admirat de fapt asta dorea – scoaterea copilului din familie pentru ca statul sa faca cu el tot ce doreste).

        De-asta spun ca subiectul articolului are o bataie mult mai lunga.

        Pana la urma, se pare ca Antichitatea era plina de ganditori liberali.Persii au cucerit o mare parte din lume, printer altele si pentru ca lasau popoarele cucerite sa credea in ce zei doreau (ma rog, trebuiau sa plateasca un tribut, dar nu exista pranz gratis, nu? :-)).

  4. si in ce ar consta autoritatea emitentului? cine ar trebui sa fie emitentul? care ar fi pozitia sociala, culturala, politica, economica, educationala a emitentului? nu ca posibilitatea realizarii modelului hibrid ar fi problema…problema ar fi legata de modul in care bacteria, copacul, baba rada, copernic sau petrache lupu percep emitentul..si mai ales autoritatea acestuia…modelul unei teorii care sa uneasca cimpurile..culturale nu este, pina la urma, oportuna, tocmai pentru ca ne-ar priva de duelul fecund dintre creationism si evolutionism..duel care e, sa recunoastem, cu mult mai atractiv decit aproape toate celelalte indeletniciri umane.

    • Duelul acesta a avut loc acum 150 de ani intre cei ce conteaza . E ca o problema de matematica o tratezi cu oameni ce stiu ce zic si cunosc domeniul . Daca o tratezi filozofic si aduci argumente de genul problema are simbolul sigma in interior prin urmare sigur rezultatul este o cifra mare … atunci o sa ai succes doar la indivizi si mai \_ ca tine .

  5. Analiza relației dintre creaționism și evoluționism este și un caz particular al unui potențial program de cercetare mai larg cu privire la mecanismele transferului de resurse discursive între corpuri de cunoaștere.

    Se pot urmări preluări de teme prioritare, citări, livrare de rezultate înapoi către domeniul țintă la diferite scări, între sub-domenii ale biologiei, între discipline științifice diferite (biologie, economie, geologie), între domenii diferite (știință, filosofie, religie).

    Asta e o cercetare empirică pentru stabilirea relațiilor de producție efectivă dintre cei implicați în producerea diferitelor corpuri de cunoaștere. Nu e numai ceva ce ține doar de istoria cunoașterii, ci se poate urmări și găsirea unor regularități, tipare general relevante.

    La ora actuală e un domeniu în curs de formare.

  6. Cei cu formație teologică ar fi bănuiesc de folos să dezbată următorea întrebare în comunitatea dumnealor avizată:

    – Duhul proniator acționează și asupra referenților termenilor teoretici asociați teoriilor științifice sau numai asupra referenților termenilor din limbajul comun, asupra lucrurilor din lume direct observabile omului (nu asupra obiectelor reconstruite prin intermediul unor instrumente bazate pe diverse teorii științifice și dependente ca înțeles de diverse teorii) ?

    Baza în textul evanghelic a modului de concepere a proniei / providenței pare, din perspectiva unui mirean, exclusiv legată de lucrurile direct observabile. Nu am văzut nimic referitor la ceea ce numim azi termeni teoretici.

    Termeni ca atom, genă, etc sunt creați pornind de la niște regularități observate în niște variabile măsurate, situație cu totul diferită de lucrurile direct observabile, care sunt din perspectiva științei cogniției clasificate în genuri naturale prin raportare la un prototip, un lucru model observat direct inițial în dezvoltarea psihologică a copilului. Termenii teoretici manifestă o evoluție culturală după cu totul alte mecanisme, interne științei, decât termenii cu referire la lucruri direct observabile.

    Dacă răspunsul va fi negativ în ce privește referenții termenilor teoretici, atunci tot angajamentul ontic al teoriilor științifice cu privire la ce există devine din perspectivă creștină periferic în raport cu lumea direct accesibilă omului, care rămâne centrală ontologic, devine un fel de anexă ontică a proiectelor umane și în acest fel doar indirect asociată proniei.

    Întrebarea e decisivă pentru clarificarea relației dintre știință și religie. La un răspuns negativ în chestiunea teremnilor teoretici știința are o anumită autonomie procesuală relativă, ca ceva secundar ontic, constrângerile dinspre transcendent fiind la nivelul creativității umane și a utilizării rezultatelor ei în proiecte umane. E un fel de rezervare a unei zone de creativitate omului în mediul său pe care îl cunoaște.

    Pe mine mă depășește chestiunea, nu văd decât întrebarea.

  7. Domnule Iordache, vă felicit pentru articol. Dacă cumva veți intenționa vreodată să concretizați, singur sau în echipă, un eventual proiect de sinteză precum cel descris în articol, o eventuală reușită ar reprezenta, probabil, un reper cultural și științific de referință.
    Până atunci v-aș ruga să clarificați înțelesul următorului pasaj:

    „Nu e cum am vedea o pasăre, sau un crin, un lucru din lume. E discutabil dacă putem acorda același statut de existență acestor obiecte reconstruite teoretic ca lucrurilor accesibile direct, fărăr tehnologii si modele. Nu exista un punct de vedere general acceptat, dar argumentele împotriva unei astfel de echivalări sunt destul de convingătoare”

    Adică observațiile și concluziile științifice rezultate din cercetarea unei entități biologice de dimensiuni relativ mari (mamifer, pasăre etc) sunt faptic incontestabile, pe când concluzii similare rezultate din cercetarea – desigur, cu mijloace tehnice specifice – a unui organism microscopic sunt un simplu model teoretic, doar pe motivul interpunerii unor terțe obiecte între cercetător și subiect ?

    • M-am referit la fapultul ca un lucru perceptibil direct poate fi tratat si neobiectivant, ca lucru la indemana in sensul lui Heidegger, fara teoretizare, in timp ce referentul unui termen teoretic e prin excelenta rezultatul unei atitudini obiectivante. La atomi nu avem acces ca lucruri la indemana.

      Cele bune,

  8. Basarab Nicolescu propune un astfel de model și numeste ”niveluri de realitate” ceea ce dvs. numiți scara de analiza. Nivelurile de realitate au fiecare o raționalitate proprie. Astfel, lumea materială, cunoscută nouă și accesibilă simțurilor este compatibilă cu rațiunea umană care operează în contextul existenței spațiului și timpului și cu logica terțului exclus.
    Legătura dintre niveluri de realitate se realizează prin teoria terțului inclus. Nivelul superior lumii materiale nu are limitarea spațiu-timp și modul de comunicare este intuitiv, simbolic și nu discursiv precum în nivelul nostru de realitate.
    Câteva mărturii de pătrundere în această lume o dau:
    – fizica cuantică și diferite domenii ale matematicii de vârf.
    – De asemenea, experiențele de tip ”insight” pe care marii matematicieni sau fizicieni le-au avut în descoperirea teoriilor lor. Basarab Nicolescu, in ”Noi, particula și lumea” enumeră câteva (Poincare și altii).
    – multe persoane care au fost în moarte clinica relatează experiența din nivelul de realitate superior lumii materiale (vezi, mai nou, Alina Albert).
    – și, evident, sfinții – în experierea lucrării Duhului Sfânt.

    Dar, … câinii latră … caravana trece … fiecare o ține după mintea lui.
    Multumim de articol!

    • Fara niciun fel de intentie polemica : ideea centrala a dnului B. Nicolescu este teoria ¨tertului inclus¨ , preluata din fizica cuantica a lui Lupasco . Iata un exercitiu elementar de logica : tertul inclus este negatia principiului tertului exclus ( si implicit , a celorlalte ) . Dar , cum explica deja Aristotel , oricine neaga principiile logice o face inevitabil prin aceleasi principii logice si astfel le confirma . Daca tertul inclus este adevarat , tertul exclus nu este , intre cele doua judecati raportul este unul de contradictie si astfel tertul este exclus : o reducere prin absurd . Tertul inclus nu poate fi afirmat decit prin tertul exclus si astfel este negat ! Dnul Nicolescu mai este si un admirator si un fel de discipol al unui anume Raymond Abellio , autointitulat ¨gnostic catar¨ si ¨nazi-comunist¨ , cine e dispus sa caute va gasi lucruri foarte interesante …

      • Principiile logice nu sunt negate, ci operează la un anumit nivel de realitate, conform raționalității acelui nivel de realitate. Mecanica newtoniană operează la un nivelul de realitate,, fizica cuantică la alt nivel de realitate. Logica mecanicii newtoniene nu este valabilă la nivel cuantic și nici invers.
        Sacrul operează la alt nivel de realitate și nu după raționalitatea lumii materiale, ci după o raționalitate proprie.

    • Multumesc si eu. Scara de analiza e un concept legat de observabilitatea unor variabile, nu orice variabila poate fi masurata / observata la orice scara, e nevoie de o „fereastra” temporala sau spatiala de o marime anume. Pornind de la masuratori se pot stabili procese caracteristice si printr-o structurare ierarhica a lor se pot deriva niveluri ierarhice in aceeasi regiune ontica a realitatii (natural, mental, cultural) sau in mai multe.

      • @ Virgil Iordache (26/05/2017 la 18:09)

        Puteti da un exemplu de o asemena variabila despre care spuneti „………….nu orice variabila poate fi masurata / observata la orice scara…………….” .

        Multumesc.

        • E o discutie clasica in toate domeniile stiintelor. De exemplu in ecologie un articol cu 6000 de citari auci:

          http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.2307/1941447/full

          Iar de aici puteti descarca unul clasic in fizica, More is different:

          https://scholar.google.ro/scholar?q=more+is+different+anderson&hl=ro&as_sdt=0%2C5&oq=more+is+different

          Un exemplu direct: variabila nr de bacterii se poate masura si la scara spatiala de 10 la puterea minus 6 metri patrati (un mm2), pe cand variabila nr de arbori doar de la circa 2,5 ori 10 la puterea 3 ( un patrat cu latura de 50 m). Scara de timp necesara pentru a caracteriza procese microbiene si de dezvoltare a vegetatiei va fi si ea foarte diferita.

          Cele bune,

        • Se poate aplica ideea si in cultura. De exemplu o filosofie a biologiei poate opera cel mult la scara tuturor textelor biologice, pe cand o ontologie fundamentala trebuie sa opereze la scara a tot ce exista natural, mental si cultural. Religiile tind sa fie o constructie alternativa fata de o ontologie fundamentala, si cu alte roluri existentiale – asta privind din exterior, nu ca practicant.

          • Eu stiam de variabile din matematica si fizica; poate n-ar fi deplasat sa adaugam si filozofii in categoria „……. variabila ce nu poate fi masurata / observata la orice scara…………….” .

            Toate bune.

  9. Pe scurt: discursul asupra evolutionismului si transferului de cunostinte ar fi mai efficient daca s-ar purta prin referire la religia Antichitatii. „Religia” actuala isi merita ghilimelele (este o involutie trista a lumii religioase a Antichitatii).

  10. Cred că în Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt se găseşte o viziune coerentă aspra problemei de față. Zic şi eu, biet muritor :) ….

  11. Nu credeti ca problema a fost „rezolvata” – in masura in care se poate – de Kant acum mai bine de 200 de ani?

    • La ce problema va referiti ?

      Proiectul kantian din CRP, daca la el va referiti, pornea de la invariantele structurale din stiinta vremii. Stiinta a evoluat, corpurile de cunoastere solida s-au diversificat, se poate relua cercetarea conditiilor de posibiltate si se pot compara rezultatele. Nu mai e treaba de un om decat pe planul unui domeniu poate.

    • Victor,

      dacă problema revine tot mai acut, dacă se pune problema înlocuirii, în școli, a evoluționismului cu creaționismul, problema nu e rezolvată. E cam ca la vaccinarea obligatorie (sau nu?). Nu e valabilă dacă mase mari de oameni o refuză.

      Nu sunt de acord cu d-l Iordache că e din cauză că știința a evoluat. E din cauză că omul nu a evoluat semnificativ și, prin evoluția tehnologică (mai mult decăt prin cea științifică), a devenit mai derutat.

      Nu sunt de acord nici cu echidistanța corectă politic, au dreptate și ăia și ăia.

      • Cine abuzează nu poate avea dreptate. Atât evoluționismul ideologizat, care intră pe zona de competență a religiei, cât și creaționismul, care intră pe zona de competență a științei, abuzează, cum am arătat.

        Restrâns la fiecare domeniu propriu fiecare are dreptate. Nu ține de corectitudinea politică să arăți, ci de dorința ca societatea să nu escaladeze conflicte inutile.

        E și un interes personal, sunt om de știință și am și preocupări religioase.

        Toate cele bune,

        • @ Virgil Iordache (29/05/2017 la 10:36)

          „Cine abuzează nu poate avea dreptate. Atât evoluționismul ideologizat, care intră pe zona de competență a religiei, cât și creaționismul, care intră pe zona de competență a științei, abuzează, cum am arătat.”

          Interesant. Vorbiti serios: exista o zona de competenta a religiei ?

  12. Văd că sunt până acum doi comentatori care susțin că problema compatibilității dintre evoluția naturală și creștinism ar fi fost soluționată (mai mult sau mai puțin). Din păcate, nu s-a gândit niciunul că ar fi nimerit să ne spună și cum. Nu de alta, dar „Jurnalul fericirii” l-am citit (a trecut și ceva vreme de atunci, ce-i drept) și nu-mi amintesc să fi fost abordată această chestiune, iar cu filosofia lui Kant nu sunt prea familiarizat.

  13. Creaționismul și evoluționismul ca ideologie, diversele ideologii politice, sunt strategii implicite de reducere a dimensionalității, a complexității reprezentărilor cu privire la realitate.
    (a reduce dimensionalitatea înseamnă a trece de la un spațiu de stare cu n variabile la unul cu mai puține, de exemplu de la 3D la 2D).

    Nu e nimic rău în asta.

    În știință strategiile de cercetare cu reducerea dimensionalității sistemului sunt ceva uzual. Fie agregi variabile după ce uniformizezi unitatea de măsură ca în modelele fluxului de energie prin ecosistem sau în modelele macro-economice, fie elimini cu totul cele care nu influențează prea mult ce te interesează, de exemplu variabilele legate de ontogenie (dezvoltarea organismului) când discuți transmiterea genelor între generații.

    Dar în știință doar cei necaliicați cred că modelul simplificat descrie realitatatea complet. Oricine e avizat înțelege că există o complementaritate a abordărilor, chiar dacă din interese grupale nu-i va încuraja pe cei cu abordări complementare.

    Ce e rău în cazul ideologiilor e că adepții lor nu sunt conștienți că abordarea lor e simplificatoare și fac tot posibilul să aibă monopol pe piața culturală sau politică. Monopolul nu poate duce decât la eșec, colaps. Menținerea pe linia de plutire vine din folosirea diverselor perspective doar la ce sunt potrivite, iar dacă nu descriu nimic real cel puțin ca niște contraponderi la excesele potențiale ale altori abordări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro