luni, mai 16, 2022

Despre competenta si de ce e atat de importanta in educatie. Explicatii si exemplificari

În jurul articolului precedent despre revoluția adusă de competențe în educație au apărut o serie de discuții care m-au determinat să încerc să clarific noțiunile. Problema cunoștințe vs competențe este una foarte importantă pentru învățământ și de soluționarea ei depinde modul în care se va face pregătirea elevilor.

Cea mai bună metodă de a evidenția diferențele este de a lua un caz concret, cât mai bine cunoscut. De aceea mă voi referi la competența de a conduce mașina. Sistemul care cere această calitate este societatea prin reglementările de transport pe drumurile publice. Pentru buna funcționare a acestuia nu este suficientă reglementarea și cunoașterea legislației ci și competența de a conduce a participanților la traficul auto. Această competență nu se verifică pe baza unui examen de cunoștințe ci prin unul practic, în situația reală. Cunoștințele sunt insuficiente deoarece nu garantează că posesorul lor le poate și aplica corect în trafic. Astfel sunt candidați care au promovat de 7 ori examenul teoretic, rezolvă corect probe de îndemânare, dar din cauza faptului că nu își pot controla emoțiile în trafic, pică la proba practică. Nu cred că este cineva care ar fi de acord cu eliminarea probei practice la acest examen. Ar fi o dovadă de iresponsabilitate din partea sistemului o astfel de decizie, a cărei consecințe ar fi greu de evaluat.

Analizând puțin mai detaliat vedem că competența are cel puțin o dimensiune suplimentară față de orice fel de cunoștințe. Ea ne arată și cum sunt folosite cunoștințele în situații reale. Competența de a conduce presupune controlul variabilelor procesului aflat în curs de desfășurare.  Variabilele pot fi de exemplu viteza mașinii, direcția de deplasare, utilizarea semnalelor privind manevrele efectuate, respectarea indicatoarelor, situația din trafic, controlul emoțiilor, etc. Fără un control asupra acestora în orice moment pot să apară probleme. Competența înseamnă deci controlul variabilelor sau, cum ar spune Rădulescu Motru, realizarea unei bune imagini kinestezice a ceea ce trebuie făcut.

Dacă exemplul pare trivial și inaplicabil la competențele mai complexe voi mai exemplifica pe un caz concret, legat chiar de comunicare, cu referire concretă la interacțiunea prin acest tip de articol, postat pe site. Orice autor poate înșira verzi și uscate dacă ne referim doar la cunoștințe, la fel și orice comentator a textului propus. Este plină lumea de maculatură și flecăreală (Heidegger). Dar dacă avem în vedere exigența competenței vom avea în vedere câteva variabile ce ne impun o calitate suplimentară a materialelor. Propun spre exemplificare 3 variabile care ne vor ajuta să facem puțină curățenie.

Probabil cea mai importantă este poziționarea autorului/comentatorului. Din analiza tranzacțională putem deduce trei poziții principale ale unui participant la o interacțiune denumite Adult, Părinte și Copil. Poziționarea matură nu este aceea de Părinte, acesta este exponentul autorității, conservării a ceea ce există. Copilul este deschis spre învățare, implicare, acceptă noul și sugestiile necritic. Starea de Adult presupune o evaluare critică, deschisă a propunerilor venite din mediu și adoptarea unei poziții justificate față de influența, solicitarea acestuia. Să spunem că mediul ne propune să trecem la competențe. Copilul este de acord relativ ușor deoarece vrea să încerce ceva nou, cel situat în starea de Părinte va spune că nu avem motive să facem asta deoarece și cei care au făcut-o sunt cam debusolați, că, uite ce progres ne-au adus cunoștințele, că numai incapabilii se plâng de lipsa lor de eficiență. Un om în starea de Adult preia informația/perturbația din mediu și o analizează pe îndelete, chiar studiază implicațiile abordării noi față de cea veche și nu se grăbește să se pronunțe până nu își fundamentează punctul de vedere.

O altă variabilă utilă, legată de prima, ar putea fi modul general de prezentare. Un articol care nu are o poziționare critică clară față de trecut și argumente bune pentru a convinge alt Adult să ia serios în considerare modificarea propusă, nu este complet. Criticismul fără a oferi și o soluție este o pierdere de vreme, în general se cunosc problemele, dar contribuția înseamnă soluție. O soluție care nu este trecută prin încercări critice ci este adoptată „heirupist” iarăși nu este satisfăcătoare pentru că este prea costisitoare. Nu ne permitem să încercăm n soluții, mai ales când este vorba de probleme ale unor sisteme mari.

Calitatea demersului critic poate fi o altă variabilă. De exemplu referirea la o singură sursă, doar cu citate sau apeluri la autoritate (apropo, menționarea unor nume în acest articol este pentru a oferi referințe celor interesați), fără a pătrunde nici măcar contextul și rostul pentru care s-a scris textul din referință conduce la o susținere precară a noului punct de vedere. Alte variabile ar putea fi coerența generală a textului, respectarea topicii și a regulilor gramaticale, claritatea mesajului (a schimbării propuse în sistem), etc.

Un competent are în vedere toate aceste variabile simultan, exact ca un conducător auto. Deci ceea ce depășește orice fel de cunoștință este capacitatea de control a variabilelor, calitatea grijii (atenție calitativă extinsă, nu îngrijorare), care nu poate fi evaluată decât în situații concrete. Cunoștința presupune să informezi elevul cum au făcut alții, competența înseamnă să fii atent, să evaluezi cum face el. Un competent înțelege și de ce face așa cum face, spre exemplu conducătorul auto înțelege că rostul semnalizării manevrelor este de a informa pe ceilalți participanți la trafic, iar un autor de articol știe că propunere trecerea unui sistem dintr-o stare în alta, o altă abordare față de … un alt demers de lucru, etc.

În mod asemănător se pot identifica variabilele care trebuie avute în vedere pentru realizarea unui demers competent și pentru noțiuni mult mai abstracte, de exemplu învățarea ecuației lui Schrodinger din mecanica cuantică. Modul de abordare specific acesteia stă și la baza celei mai precise teorii din fizică, electrodinamica cuantică. Toate interacțiunile de la nivelul atomului (inclusiv efectele relativiste) sunt avute în vedere și adăugate pe rând în ecuație. Așa se rafinează teoria și se obțin valori pentru constante fizice confirmate experimental până la o precizie de 30 de cifre după virgulă.

De fapt, un demers identic se aplică și în dezvoltarea competenței, treptat luăm în vedere și sub control variabile din ce în ce mai fine, facem legăturile între ele și obținem o rafinare până la obținerea unei calități ridicate a acțiunii. Un astfel de demers este cu totul diferit de unul centrat pe cunoștințe. Se poate aplica pentru a oferi capacitatea de a ne folosi de cunoaștere ca de un instrument chiar și asupra celor mai complexe teorii și rafinate cunoștințe științifice.

Rezumând, elementul central pe care îl vizează competența este extinderea grijii și a capacității omului de a urmări, controla și acționa simultan pe cât mai multe dimensiuni semnificative pentru o activitate dată. Însemnă trecerea de la preocuparea pentru dimensiunea bagajului de cunoștințe la grija pentru nivelul de utilizare de către student/elev a instrumentelor descoperite de cultura omenirii. Se întâmplă ceea ce propunea Heidegger, trecerea de la preocupare la grijă pentru o participare autentică. Rămâne de văzut dacă vrem să facem lucrurile cu grijă sau vom continua doar să fim preocupați de anumite aspecte, arbitrar alese. Alegerea elevilor este însă clară, ei nu mai vor să fie manipulați după cum credem noi, vor să învețe prin participare dar, din păcate pentru ei, abia acum învățăm dinamica grijii și extinderea  participării, abia acum înțelegem ce înseamnă un demers competent.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Domnule Vlasin
    Interesantă clarificarea, însă insuficientă! Competenţa nu poate exista în absenţa cunoştinţelor. Exemplul cu permisul de conducere auto este cât se poate de tras de păr. Păcat, subiectul merită un tratament mai bun.

    • D-le Stefan,
      se pare ca dumneavoastra ati citit pe sarite articolul de mai sus. D-l Vlasin nu sustine nicaieri ca pentru o educatie bazata pe competente scoatem cunostintele, ci din contra:
      „Analizând puțin mai detaliat vedem că competența are cel puțin o dimensiune suplimentară față de orice fel de cunoștințe.”
      Cu alte cuvinte, cunostintele sunt foarte necesare dar nu suficiente. Pentru o buna invatare trebuie sa stii sa aplici teoria in practica.
      Si de fapt acest lucru il sustine d-l Vlasin.

  2. Citat:

    „Rezumând, elementul central pe care îl vizează competența este extinderea grijii și a capacității omului de a urmări, controla și acționa simultan pe cât mai multe dimensiuni semnificative pentru o activitate dată. Însemnă trecerea de la preocuparea pentru dimensiunea bagajului de cunoștințe la grija pentru nivelul de utilizare de către student/elev a instrumentelor descoperite de cultura omenirii.”

    Comentariu:

    Chiar daca as accepta definitia si as admira discursul ce a condus la aceasta concluzie, relevanta mesajului ar ramane tot foarte aproape de zero, deoarece concluzia repeta ipoteza si reitereaza un fapt (prea)cunoscut: cunostintele sunt folositoare doar daca posesorul lor le poate si aplica, spre folosul altora de fapt.

    Specularea continutului termeului de „competenta” poate fi un exercitiu util (pai, da…) daca ma conduce spre o operationlizare, cat de firava.

    Din pacate, marea problema a trecerii la competente a fost exact incremenirea in discursul logic, frana pusa pragmatismului.

    Altfel spus, concluziile discursului tau se cer aplicate si discursului in sine, moment in care realizam zadarnicia demersului… (:-))

  3. Pozitia de „Adult” presupune si solutii, nu numai critica activa si fundamentarea discursului. Ea presupune si un partener „Adult” de discutie. Din pacate cele mai multe discutii sunt „Parinte – Copil”, intentionat sau nu.

  4. Dle Vlasin,

    revin si spun: competentele neaplicate la valori sunt zero. Ex. invatam elevul sa foloseasca o drujba, dar totodata trebuie invatat ca inainte sa taie un pom, trebuie sa planteze trei, unul pentru cel pe care il taie si ceilalti doi pentru inconstientii de inaintasi care au distrus padurile. Sau, il invatam sa conduca masina, ex dumneavoastra, pai sa-i spunem ca masina polueaza si ca trebuie folosita doar in cazuri extreme si atunci cu cat mai multe persoane inauntru, nu sa isi plimbe fundu in ditai Jeepul de la coafor la masaj si de la tenis la piscina.

    Adica trebuie sa stie ca toate cunostintele lui trebuie sa il ajute in slujirea adevarului, frumosului si binelui.

  5. Stimati comentatori,

    Ar trebui sa stm ca in structura competentei ( cea mai simpla si cea mai cunoscuta) exista si cunostintele.
    Autorul doreste sa demonstreze ca doar cunostintele nu devin operabile prin ele insele. Construind aptitudini si atitudini alaturi de cunostinte=construim competente.
    Am simplificat asa de mult pentru a-i atrage atentia autorului ca articolul este greu de inteles de catre cititorul neavizat in ale educatiei. Este pretios si cu trimiteri academice exact ca sistemul nostru de educatie.
    haidem sa facem un exercitiu britanic. sa abordam probleme complexe intr-o maniera simpla si atractiva.

Dă-i un răspuns lui ema Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Vlasin
Director Școala „Mihai Eminescu” Ighiu, jud. Alba. Implicat în cadrul unor proiecte realizate la ISJ Alba. Absolvent Facultatea de Fizică, Cluj, studii postuniversitare informatică, management educațional, mediere conflicte, masterand la Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia. Realizator aplicație Amicus – www.educatiealba.ro și site www.neweducation.ro.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro