… e o poveste lunga care, in cazul subsemnatului, a inceput acum vreo doisprezece ani, cu o intrebare cat se poate de simpla (credeam): Cine a rostit pentru prima oara, faimoasa fraza, repetata ca o mantra pana acum cativa ani, „politica este arta compromisului?” Si ce anume se intampla in zilele noastre, cand compromisul politic a fost inlocuit de o polarizare tot mai accentuata si o radicalizare ingrijoratoare a politicii, din Romania pana in Statele Unite, si nu doar la nivel national, ci si in relatiile internationale? De unde si pana unde aceasta tensiune care da senzatia unei oale puse la fiert cu capacul sudat? In absenta compromisului politic, cand va exploda oala?
Cand ai intrebari, cauti raspunsuri. Amusini.
Si-am inceput sa amusin si sa alerg, precum un pointer mix (sa zicem, unul dintre cainii nostri, Vasile), dintr-o carte intr-alta, dintr-un autor intr-altul, inapoi, la inceput din deceniu in deceniu, mai apoi din secol in secol, in franceza si-n engleza. Si-am realizat ca merg pe carari nebatute. Ca-n jungla Amazonului. Una peste alta, sunt un om norocos: nimeresc, ca orbul, Braila. Chiar daca n-am fost niciodata la Braila (am fost, insa, la Tulcea, si mi-a placut). Chiar daca (imi place sa cred) nu am facut compromisuri compromitatoare.
„I-am dat de urma” compromisului, in latina (grecii nu aveau cuvant nici pentru „compromis” si nici pentru „reprezentare”), l-am amusinat prin tot Evul Mediu, pana la inceputul modernitatii. Si-am gasit cand i s-a spart intelesul, intre lauda si dispret – in secolul al XVII-lea, de-a curmezisul Canalului Manecii (culmea! Intr-o perioada in care schimburile intelectuale dintre Franta si Mare Britanie prinsesera avant).
Iar aici intervine abilitatea de-a te lupta cu „sindromul Pinocchio„. Ce e sindromul Pinoccchio? Cei mai in varsta isi vor mai fi amintind de desenele animate cu clasicul Pinocchio. Vulpea si motanul merg pe strada, Pinocchio, de lemn, merge, voios, in „pasul strengarului”, spre scoala, Vulpea (sau motanul? nu mai retin), ii spune companionului: „Uite, o papusica de lemn merge voioasa la scoala!” – si continua conversatia. Pentru cativa pasi. Dupa care „le pica fisa”: Cum? „Cum se face ca o papusica de lemn merge voioasa la scoala?” Si de acolo, de la aceasta mirare, incepe toata aventura lui Pinocchio.
Compromisul a fost, pentru mine, Pinocchio.
O papusica de lemn merge voioasa la scoala. Asta nu e normal. Un cuvant isi schimba sensul de-o parte si de alta a Canalului Manecii. Asta nu e normal.
Restul e istorie – o lucrare de doctorat, doua carti, articole, premii, conferinte, etc.. De ce? Pai pentru ca precum iubirea sau sanatatea, compromisul e bagat in seama atunci cand iti lipseste. Am recunoscut: sunt un om norocos, chiar daca pe spinarea unei omeniri care-a inceput sa uite ce e politica – arta compromisului. Sincer, as fi preferat sa fie invers. Nu ma incalzeste cu nimic faptul ca politica o ia razna, iar popularitatea mea creste exponential. Doar pentru ca omenirea a laut-o razna, am devenit oaresceva somitate in materie, tradus in chineza, maine plec spre Paris, unde sunt the keynote speaker la o o conferinta internationala „Global Ethics of Compromise” (ptiu! incep sa sun ca si Alina Mungiu Pippidi :)), pe urma in Romania, unde „Compromisul: O istorie politica si filosofica”, publicata initial de Cambridge University Press, a fost tradusa de catre Doru Castaian pentru Humanitas.
Si-acum anuntul, pentru cei interesati. (Inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul placerilor.)
Felicitări! Nu există noroc, iar acum realizați cu siguranță că termenul polisemantic ‘compromis’ are mai multe semnificații decât ați intuit la începutul cercetării…
Apocalipsa a fost din totdeauna un subiect atragator pt a scrie ceva pt popor. De la explozia oalei cu sarmale, fie distrugerea pamintului, a ficatului si pangreasului, lucru e clar, fara astea o carte tehnica, filozofica, politica nu are sanse
De la carte la devenirea ca Expert nu e decit o aruncatura de bat… si putina autoreclama nu strica
Cind insa e vorba de cenzura de nu e loc de compromis
Felicitari cpentru carte.
E de urmarit daca in descoperirea compromisului compromis, ati facut sau nu un compromis.
Ceva-ceva se iveste: de la explozia mamaligii s-a ajuns la explozia oalei (cu sarmale)
Dar oala? Care-i treaba cu oala?
Studiu ce caz: Vasile
Mie-mi place de Vasile, juma pe covor, juma pe parchet…atent, slapii inca intregi, un maestru al compromisului as zice! Nu roade slapii si are voie pe covor. Dar doar juma de catel. Un compromis? Poate ca da, poate ca nu. Poate nu-i roade oricum sau poate are voie chiar daca-i roade, poate chiar tot catelul pe covor…am compromis ceva cu siguranta, oricum o dam, chiar daca nu avem niciun compromis…sau mai ales.
Alt studiu de caz: Gringo, Mario si Blondu`
Ai mei mi-au ros vreo paispe perechi, fara numar, la asta -rosu`, (ei) nu fac niciun compromis. Aici e clar, nu avem compromis, executa fara greseala. Tot. Apoi sapa. Mult si adanc.
Rod tot ce prind daca e de „guma”, hartie, textila sau are proprietatea de a se putea face fasii. Multe si mici, mici, cat mai mici si imprastiate in toata curtea.
Basca un fotoliu, facut praf. Acum nu mai pupa camera.Cum interpretam? Nua existat compromis, deci oala va exploda? Sau poate chiar a explodat oala? Ca nu mai pupa camera? Asta e oala…sau nu? Orice poate fi pe post de oala? Ca sa nu compromitem zicerea cu oala?
Deci, compromisu ca compromisu (sic!)…dar de oala cine se ocupa?
Ca sa pricepem pana la capat, poate explodeaza si nu stim…sau poate nu explodeaza si noi credem ca a explodat, al dreacu compromis, cred ca meritati taoata fala din lume daca lamuriti tarasenia :P
P.S. Alt studiu de caz: daca gasim si descarcam cartea de pe torente e un compromis sau nu? :P
Dvs. ca inginer – zic eu – faceti filozofie.
Am serioase dubii ca reciproca este adevarata.
‘Politica este arta posibilului” nu a compromisului a zis nemuritorul Gambetta.