sâmbătă, ianuarie 16, 2021

Visul lui Lenin: Despre comunism, teroare si iluzia salvarii

Motto: „Trebuie sa visam!”–Vladimir Ilici Lenin, „Ce-i de facut?” (1902)

Nicio altă personalitate politică nu se identifică mai spectaculos decât Lenin cu iluziile revoluționare absolutiste ale secolului douăzeci. De profesie avocat, el a disprețuit total domnia legii. Pretinzând că realizează umanismul marxist, el a creat prima dictatură totalitară din istorie. El însuși un intelectual, a disprețuit intelighenția drept o clasă formată din idioți moralisti și poltroni politici. A fost ideologul perfect, fondatorul unei instituții fără precedent, partidul de avangardă. Moștenitor al tradiției revoluționare ruse, Lenin practica secretomania, cultiva conspirațiile și violența. Din fire mai puțin sângeros decât succesorul său, Iosif Stalin, Lenin a fost totuși dispus să gireze și să comande crime în masă dacă el considera că acest lucru accelera avansul revoluționar. Erudită, nuanțată și cu adevărat originală, cartea lui James Ryan „Lenin’s Terror” este o contribuție excepțională la înțelegerea naturii bolșevismului ca mișcare radicală, a scopurilor, tehnicilor, fixațiilor sale și a consecințelor acestui fenomen cu efecte planetare.
.
În mod judicios, Ryan leagă abordarea lui Lenin privind violența de dogmele ideologice ale marxismului. Autorul folosește o faimoasă afirmație a lui Aleksandr Soljenițîn din „Arhipelagul Gulag” ca motto pentru introducerea volumului: „Fantezia şi forţele sufleteşti ale criminalilor lui Shakespeare se limitau la cel mult zece cadavre. Pentru că ei nu aveau o ideologie”. Lenin s-a considerat, și într-adevăr a fost, un fidel discipol al lui Karl Marx. Conform standardelor celei de a doua Internaționale, el era unul dintre cei mai bine informați și prolifici autori. Intransigent din perspectiva principiilor fundamentale dar și capabil de a face un pas înapoi atunci când se confrunta cu un context defavorabil, Lenin a fost un veritabil machiavelic. A crezut profund în scopul revoluționar final – nașterea utopiei societății fără clase – și nu a avut scrupule sau rețineri în folosirea violenței pentru a-și promova planurile cataclismice. Ryan demonstrează că, pe lângă dogma marxistă, Lenin a fost în mod profund marcat de imensa avalanșă de violență declanșată de Primul Război Mondial. Precum alți profeți socialiști, printre care Rosa Luxemburg și Lev Troțki, s-a imaginat prins în lupta cosmică dintre forțele progresului și cele ale reacțiunii, dintre socialism și barbarie. La sfârșitul vieții, el părea să fi realizat că noua societate pe care el și bolșevicii au impus-o Rusiei era destul de diferită de emanciparea umanității promisă inițial. Ultimii săi doi ani din viață au fost dominați de dezamăgiri, frustrări și chiar disperare.

Lenin detesta inegalitățile Rusiei țariste și disprețuia tendințele reformiste. Vechea ordine trebuia să dispară în totalitate, definitiv și irevocabil. Mai mult decât atât, a fost dușmanul gradualismului în cadrul mișcării socialiste. Inspirați de prezumtive motivații altruiste, bolșevicii au creat un cosmos politic și social în care ființele umane au fost tratate drept rotițe într-un mecanism. Demnitatea a fost călcată în picioare în numele speranțelor nobile iar omul a devenit, așa cum remarca Arthur Koestler, „o ficțiune gramaticală”. Principala întrebare a lui Ryan, la care el oferă un răspuns impresionant de complex și convingător, este: „Cum și de ce Lenin și partidul său, devotați viziunii unui ‘viitor frumos’ definit de prosperitatea pașnică a întregii umanități, au prigonit poporul rus prin intermediul unei dictaturi violente” (p. 1)? El analizează și conexiunea dintre teoria (sau credința) originară leninistă și gândirea revoluționară a lui Stalin. Este clar că Stalin a fost cel mai de succes discipol al lui Lenin, dar rămâne întrebarea dacă el a fost și cel mai fidel urmaș al postulatelor profetului.

Studiul pertinent construit al lui Ryan este un demers, remarcabil documentat, de istorie intelectuală, o examinare de cel mai înalt nivel științific a principalelor teme ale teoriei leniniste și o încercare de a înțelege implicațiile morale ale catastroficului experiment sovietic. Oricare ar fi fost promisiunile inițiale bolșevice, dovezile istorice duc inevitabil la următoarea concluzie: „Ținând cont de faptul că violența și dictatura bolșevică au fost, în mod paradoxal, simultan eficiente și în final contraproductive, prețul supraviețuirii [regimului n.tr.] a fost o sângeroasă dictatură care a distorsionat înaltele idealuri ce au stat la baza preluării puterii de către bolșevici”. Singura mea rezervă aici este legată de termenul „înalte”. Aș fi preferat „nesăbuite” sau chiar „iluzorii”. Putem oare absolvi intențiile originale de efectelor lor dezastruoase? Putem oare separa moralitatea intențiilor de moralitatea efectelor? Ryan însuși oferă destule dovezi că alți intelectuali și militanți de stânga și-au dat seama că bolșevismul era sortit să eșueze în epurări, lagăre și execuții în masă.

Chiar și înainte de venirea la putere a bolșevicilor, era clar că Lenin era un propagandist fanatic, un ideolog utopic fixat asupra ideii de puritate socială și purificare, un moștenitor al lui Robespierre și Saint-Just, și nu un filosof. Filosofia presupune îndoială, iar Lenin era un om fără îndoieli. Lenin era practicantul unei filosofii simpliste, partizane și exclusiviste. El a respins categoric orice posibilitate pentru o cale de mijloc, a unui tertium datur între ceea ce el a numit ‘ideologia burgheză’ și cea ‘proletară’. Maniheismul lui Lenin a fost inexorabil. Pentru Lenin și urmașii săi, ideile au fost dintotdeauna manifestările intereselor de clasă. Aceasta era esența unei noțiuni esențiale pentru concepția leninistă asupra ideilor, ideologiilor și conștiinței filosofice: partiinost – partinitatea, poziția de clasă, atașamentul militant, aservirea totală și funestă la linia partidului. Așa cum arată Ryan, pentru Lenin, dictatura proletariatului, concept pe care el l-a apărat cu fanatică ardoare, a reprezentat singurul mod de salvare a revoluției si,deci, a a umanitatii. În această escatologie revoluționară, violența avea funcțiuni izbăvitoare, cathartice și miraculoase. Cei care refuzau să adere la adevărul revelat de partid deveneau ‘dușmani ai poporului’ și își meritau exterminarea fiind mizerabili paraziti. (Ryan oferă lungi citate din textele, publicate sau secrete, imbibate de ură ale lui Lenin)

Importantul volum al lui Ryan reprezintă un excelentă analiză a leninismului ca doctrină revoluționară care sacralizează violența politică și condamnă întregi categorii sociala la extincție instrumentată de stat. Pretinzând că este o ideologie a celor oprimați, leninismul a fost o teleologie seculară, o glorificare a a unei false salvari fundamentate pe disprețul visceral pentru statul de drept, libertate, proprietate și pentru universalitatea drepturilor omului.

(James Ryan, Lenin’s Terror: The Ideological Origins of Early Soviet State Violence , London: Routledge, 2012, recenzie de Vladimir Tismăneanu publicată în revista „International Affairs”, Chatham House, vol. 89, nr. 4, 2013. Traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob).

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. „Putem oare separa moralitatea intențiilor de moralitatea efectelor?”
    raspunsul ar putea fi un categoric nu (cel putin atita vreme cit orice „sistem uman” este imperfect, precum indivizii insasi).
    alegerea raului cel mai mic, ca acceptare a imperfectiunii?
    „dreptul natural”. dar cum ? sistemele (socialism/capitalism financiar) au creat reziduuri greu de eliminat. altceva? insa, acest altceva nu va fi posibil atita vreme cit actualele constructii au la baza politruci/partide/caste corupte/mercantile.

  2. tocmai ce am recitit saptamanile trecute ferma animalelor, orwell:

    lenin-seniorul cel batran
    trotsky-snowball
    stalin-napoleon

    eu sunt mai degraba de acord cu orwell decat cu cele scrise mai sus. nu stiu daca stalin a fost cel mai de succes discipol al lui lenin. chiar daca nu e urmasul postulatelor :)

  3. In biografia lui Robert Service, Lenin apare intr-o scena care demonstreaza moralitatea sa de fraged intelectual. Se face ca ia o barca pe un brat al Volgai, dar la jumatatea plimbarii capitanul unui feribot il opreste si ii spune ca pe acel curs de apa doar feribotul are voie sa mearga. Feribotul avea „monopol” si, in mod ilegal, voia sa elimine orice competitie capitalista. Actul de sechestrare era profund ilegal in Rusia tarista, dar stim cum se respectau legile pe atunci in marele imperiu.

    Atunci Lenin, proaspat avocat, depune plangere si intra intr-un proces cu proprietarul feribotului. Suntem la 1890, coruptie mare, oligarhii financiaro-birocratice, judecatoria la 40-50 de mile, Lenin, ca orice rus senin, ar fi trebuit sa renunte. Dar nimic mai strain de Lenin ca nerespectatea legilor, nimic de burghez corupt in el. Dupa repetate insistente, Lenin castiga procesul si se face dreptate dupa scriptele legii.

    27 de ani dupa mica intamplare, Lenin devine parintele revolutiei bolsevice. Dar Rusia autocratica, saracita, corupta, mizera si in care cetateanul e prea indolent in marasmul cotidian? Ea era acolo, astepta sa se conserve in regimul stalinist.

    Ce vreau sa spun e ca Lenin aduce cu o pata intr-un tablou imens, oribil si reactionar.

  4. Din pacate societatea romaneasca actuala este impotmolita in oportunism, iar actualele politici ale lui Ponta@comp vor afecta mai tarziu Romania, intocmai precum au facut-o actiunile si politicile sociale si economice dezastruoase ale lui Iliescu. Amandoi au fost votati de o masa de manevra orbita de aparente si propaganda. Fiecare popor isi merita soarta – german, rus, roman.

  5. cand ideologia ( oricare) prezumtiv/declarat altruista se abate de la paradigma morala (decalogul biblic) si naturala a omului, sacrificand insasi esenta lui ( viata, libertatea si cautarea fericirii :) ) nicio idee, niciun ideal inclus nu poate fi inalt, si niciunul dintre ideologii purtatori ai mesajului nu poate fi absolvit de vina. Cainta autentica si dezamagirile au efect cel mult la Judecata de apoi, care nu noua ne apartine.

    In acelasi sens, m-am saturat sa tot aud/citesc despre cum au esuat utopiile comuniste, marxist-leniniste, pentru ca au fost „gresit aplicate”. Valabil si pentru utopiile socialiste in plina desfasurare in unele tari (am obosit pana la epuizare de proslavirea modelului suedez, in ignorarea desavarsita a tarelor si perspectivelor lui). Toate au o defectiune originara: sunt imorale si improprii omului – dispretuiesc libertatea individuala, descurajeaza responsabilitatea personala, masacreaza meritocratia autentica ( motorul imbunatatirii societatii, inclusiv al prosperitatii), sunt contraproductive dpdv spiritual. Nu intamplator toti ( dar toti, eu cel putin nu cunosc niciun contra-exemplu) autorii si adeptii lor de notorietate ( incepand cu iluminismul francez) au fost ( tot de notorietate) personaje imorale, perverse, duplicitare.. Asta cand n-au fost direct si pur si simplu criminali sau instigatori la crima ( dpdv al dreptului penal din orice parte a lumii civilizate, occidentale, instigatorul la crima este egal responsabil cu autorul ei si sanctionabil impreuna cu cel din urma).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.