vineri, iulie 10, 2020

Despre contagiozitatea teoriei conspirației și a ideilor cu iz delirant

În psihopatologie este cunoscut fenomenul delirului indus. De pildă, se poate ca dintre doi colegi de salon într-o unitate psihiatrică unul să-și poată coopta camaradul la modul  sau alternativ de înțelegere a lumii.  Sau, se poate întâmpla uneori ca soția unui bolnav de, să zicem, schizofrenie, să raporteze trăirea unor elemente din sfera psihotică similare cu ale soțului. Soție, de altfel sănătoasă, poate împărtăși universul ideativ al celui productiv, convingerile bizare și neverificabile, etc.  Se poate ajunge până în punctul în care persoana sănătoasă să experimenteze ușoare anomalii perceptive, poate halucinații olfactive discrete, congruente cu ale partenerului ei. Odată separată de bolnav simptomele se remit și dispar ca și când nu ar fi existat. Individul sănătos nu are mecanismele necesare pentru a produce de unul singur aceste fenomene. De fabricarea lor se ocupă mintea psihoticului și doar a lui. Dar, puși laolaltă și având concursul unor împrejurări ei pot întreține țesătura unui înveliș psychotique! Folie à deux! Delirul poate deveni și folie à trois, folie en famille, sau, (spun unii că și asta s-a mai văzut) folie a nation!

De bună seamă că este greu să cuprinzi experiența umană, să o separi în sectoare, să o izolezi în fragmente ca să înțelegi cum funcționează, ce, unde și de ce? Dar pe aici și pe dincolo s-a reușit. Cu puțină râvnă s-a ajuns până acolo unde să ne putem baza pe câteva predicții de încredere privind răspunsul uman în anumite circumstanțe. Dar particularitățile crizei actuale, amploarea și noutatea contextului ne-au adus în fața Necunoscutului. Exista certitudinea că vor fi damage-uri în mai toate sectoarele vieții, dar era greu de precizat maniera particulară în care ele vor fi resimțite în plan psihologic. Raportându-se la alte situații de criză (dezastre naturale, epidemii locale, crize de natura economică, etc) și trecând în revistă ecourile acestor dezastre în partitura experiențelor emoționale ale celor implicați, unii specialiști au preconizat că va exista o incidență crescută a depresiei și anxietății, chiar și în rândul celor care anterior nu erau atinși de aceste maladii. Cât despre cei care deja poartă pecetea unor experiențe vulnerabilizante exista deja un consens în ce privea așteptările. Acutizarea! De asemenea, s-a conturat așteptarea manifestării unor simptome specifice stresului post traumatic.

Dar, își are și  psihicul uman fisurile lui, pe unde se strecoară nebănuitul. Chiar și în planul mentalului colectiv ne așteptam la fenomene interesante. Puțini, însă, au fost cei care s-ar fi așteptat la coagularea așa de eficientă și rapidă a unor comunități în jurul unor convingeri conspiraționiste. Ne-au zbârnâit WhatsApp-urile, s-au înroșit ecranele de notificări, asaltate de comunicate, avertismente, sfaturi și prescripții,  îndemnând la acțiune sau neascultare, lăsând impresia unui fior apocaliptic.

Șocul a fost cu atât mai mare cu cât am văzut cum aderă la opțiuni interpretative care mai de care mai nărăvașe și oameni pe care îi cunoscusem a fi cu bună judecată.

Tocmai asta spun! Că se poate. Se poate ca într-un ecosistem social deosebit, indiviz sănătoși din punct de vedere psihologic să absoarbă o ideație bizară sau greu verificabilă în datele realității și să îi facă loc în propriul sistem mental.

Eu vad cu o oarecare duioșie această pricină , este adevărat și prin prisma formării profesionale.  Nu am pretenția ca întreg universul să fie de acord cu mine. Dar cu puțină strădanie aș putea să vă supun atenției câteva principii generale care vor scoate fenomenul din aria amuzamentului, șocului și îl vor așeza, așa cum îi este și locul, în planul fenomenelor naturale, umane, explicabile în context. Nu! Nu spun că un val de paranoia e obligatoriu să cotropească societatea după un episod de criză, era de dorit nici să nu trecem pe aici. Dar toată istoria recentă a potențat acest răspuns adaptativ neobișnuit. (Nemângâierea mea stă în faptul că ticăloșia politică s-a prins rapid că e rost de campanie electorală și a fructificat.)

Cred că se poate face o analogie clarificatoare între modalitatea de contaminare biologică și maniera în care delirul „se poate lua”, tocmai pentru că modelul medical de transmitere a agenților patogeni este foarte viu în mințile noastre zilele acestea.

Există câteva universalii ale minții umane printre care se află sugestibilitatea și receptivitatea. Fiind ființe profund sociale, ca principiu a fost bine că am beneficiat de acest echipament. Ne-a permis să supraviețuim, să colaborăm, să împărtășim înțelepciunea și să evoluăm spre forme sofisticate de organizare. Partea de umbră constă în faptul că pe această poartă de intrare poate avea acces și opusul înțelepciunii, cum s-ar cuveni oare să îi spunem? Tocmai arhitectura minții noastre face ca informația, bună sau rea, să aibă potențialul de a fi transmisă, așa cum virusul are posibilitatea de a implanta informația conținută în celula umană. Odată intrați în contact cu informația depinde și de noi ce se întâmplă. Virusul informațional are șansa de a fi îndepărtat pentru că pur și simplu există o igienă psihică adecvată sau răspunsul imunitar al aparatului psihic este prezent, detectează și expulzează conținutul necorespunzător la timp.

Dacă va debuta o infecție ideatică simptomatică, e bine. Asta arată o luptă a conștiinței. De purtătorii asimptomatici ne temem, cei care nu arată niciun semn că s-ar opune. Acolo ideile neconcordante cu realitatea se instalează frumușel în camera de lucru, la butoane.

În situațiile pe care mintea noastră le percepe ca fiind periculoase intrăm, fără să ne fi dat acordul înainte, într-un mod de funcționare pur instinctual. Gata cu rafinamentul, achizițiile intelectuale, deliberările raționale. Și nu este neapărat rău să fie așa, pentru că și aceasta face parte din echipamentul performant al supraviețuirii.

Pe de altă parte, mintea umană este o ustensilă excelentă generatoare de sens. Are misiunea de a găsi sensul în toate experiențele, pentru că ne este pur si simplu mai bine așa.

Imaginați-vă ce se întâmplă atunci când funcționăm în plină autoritate a sistemului fight or flight, încercând în paralel să găsim un sens pentru întâmplările actuale. Unii pot sacrifica operațiile complexe în favoarea unora mai rudimentare, et voila!

În cele din urmă este important să înțelegem că asistăm la o reacție de adaptare și supraviețuire psihologică la un climat ostil vieții așa cum o știam înainte! Este cât se poate de firesc ca într-o situație de o noutate totală, imprevizibilă, frustrantă, indivizii să caute explicațiile și mecanismele din spatele fenomenului.

Cum de totuși s-a ajuns aici?

Cu cât membrii unei societății au trăit mai multă vreme într-o relație de inegalitate cu statul, într-o instanță infantilă, simbiotică, cu cât gradul de diferențiere al indivizilor este mai mic, cu cât imaturitatea este o regulă, cu cât reflexul utilizării rațiunii este mai slab, cu atât mai mare va fi potențialul epidemic al teoriilor conspiraționiste. Pentru că antrenează mecanismul emoțional, care este și așa excitat la maxim. Știm că în perioade de mare zbucium în rândul unei colectivități are loc o regresie temporară a ființei. Așa s-a putut antagoniza într-o asemenea măsură o categorie umană pentru ca genocidul să fie posibil.

Cu cât sistemul de educație va fi unul care sufocă reflexele vitale ale gândirii, inhibă setea naturală de cunoaștere și explorare, atrofiază mușchiul rațiunii cu atât indivizii rămân mai vulnerabili și susceptibili la a se antrena în exerciții mentale infertile și păguboase.

Nu faptul în sine că o mână de oameni au credințe la care nu pot adera este o problemă pentru mine. Nu faptul că există o mână de oameni de un scepticism vecin cu paranoia mă îngrijorează. E mai bine să cauți explicații, răspunsuri, vinovați chiar, asta arată o minimă zvâcnire cerebrală. Nici conținutul în sine al ideilor nu mă face să fiu bănuitoare. Validitatea conținutului si calității ideilor este relativă. Și un sistem democratic permite excentricitățile minții.

Ce mă pune pe gânduri este tocmai faptul că îmi este cunoscut că ideile bizare sau non bizare, au capacitatea de a se articula și sistematiza ducând la o restructurare particulară a gândirii. Un mod particular de gândire antrenează și nivelul afectiv. O gândire parazitată trage după sine un întreg psihism. Abia aici îngrijorarea mea profesională se trezește.

Ce le-aș spune celor care de pe o poziție sau alta participă la propagarea acestui filon? Ce mi-aș dori ca ei să înțeleagă, mai ales după ce am aruncat o privire pe câteva cercetări în direcția aceasta?

Că indivizii cu convingeri conspiraționiste resimt un distress afectiv mai mare, experiențele lor emoționale gravitează în jurul polului negativ. Este lesne să înțelegem acest lucru. Dar dincolo de aceasta există fără doar și poate consecințe în plan social prin scăderea comportamentelor pro sociale și activismului, perpetuarea unor relații de neîncredere, retragere, abandon, renunțare, blazare, sucombare.

În fata celor care brodeză teorii greu verificabile aș spune că, în mod paradoxal, tocmai prin încercarea de crea  a o lume mai bună, efectul poate fi tocmai pe dos. Și dacă în plan mental ai libertatea totală să născocești ce vrei, trece prin filtrul RAȚIONAL ce pui în planul comportamentelor tale. Măcar în asta să ne fie scăparea…

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Teoriile conspirației și a ideilor cu iz delirant au o sora mioritica: murdareste, murdareste, ca tot ramine ceva.
    Iar la cei la care spalatul este o raritate (citeste: ginditul cu capul propriu), chiar ca nu trebuie un efort prea mare.
    „Ai cauzit ca..” si asa ramine in mintea multora. Dovezile ulterioare ca X nu a furat, nu mai au ecou in mintea spalatului pe creier.
    Abundenta de „opinii” si „dreptul la o parere” pot fi, uneori, catastrofale.
    „A spus la tv” ori „a scris in ziar” inca mai ramin vectori de `teligenta.
    Dovada? si postarea mea :D

  2. Nevoia de educatie , nevoia de accesare a informatiei netrunchiata , bruta si obligativitatea eliminarii , de catre cititor , a partilor manipulatoare (fie ele si scriitoricesti) si evident trucate , fac deliciul citirii unui text ,deliciul propriei interpretari si apoi a necesitatii de a convinge si pe altii de adevarul spuselor tale ,ca parte a unei concluzii finale . Imaginatia ,ca si dorinta de aflare a adevarului ne joaca mereu feste . Ce vezi , ce auzi ,la un moment dat , poate fi – sau nu , adevarat . Nevoia umana ,a fiecaruia dintre noi de a ne contrazice , de a pune in prim planul imaginii doar propriile cuvinte si uneori neputinta personala , ne poate pacali de fiecare data . Orisice spune cineva – ne vom impotrivi degraba- si vom cauta motive sau explicatii proprii – ce doresc – a demantela zicerile altora . Totusi , indiferent cum incercam sa ne pozitionam , de partea binelui sau a raului (pentru fiecare notiunea are o alta latura , o alta relevanta ) si doar sa acceptam numai masura propriei noastre intelegeri sau a celor ce gindesc la fel ca noi , iluzia atasata acestor ginduri , ne va produce o stare de bine .Vom incerca la nesfirsit sa ne auto pacalim si sa interpretam ,ca intelegere personala , tot ceea ce ne inconjoara , doar din necesitatea de a ne crea un bine propriu . Este aproape imposibil sa stii adevarul de fiecare data si poate noi ca oameni refuzam sa acceptam un adevar comun . In cazul nostru , numit Pandemie , pornim de la un adevar ,poate chiar de necontestat ,numit VIRUS covid 19 – ce exista- . De aici inainte drumurile multora dintre noi se despart si apar propriile intelegeri . Este virusul produs in laborator sau nu ? Este transmis de animale la om sau nu? . Este artificial creeat sau nu ? . Este , este si iar este , putem sa ne intrebam la nesfirsit . De buna seama ,nici nu am putea exista daca toti am intelege la fel viata inconjuratoare . Unicitatea fiecaruia dintre noi nu se refera doar la -propria figura – ,ea se extinde in insasi modalitatea prin care ne situam(ca intelegere ) intr-un moment sau altul in raport cu cei din jurul nostru . Tot ceea ce ne-a adus , ca oameni , pina in acest moment al dezvoltarii este tocmai aceasta nevoie de cunostere , mereu si mereu contrazisa de reinterpretarile stiintifice , ce au facut astfel posibila o noua nevoie de a intelege .Extragerea , descoperirea , din acest noian de informatii , a adevarului , este poate placerea – infinita -a fiecaruia dintre noi. Unicitatea acestui moment , ne transforma -generatie de generatie – si ne arata – mereu si mereu – visul si viitorul omului si al omenirii .

  3. Conjunctural, am trecut prin cunoaşterea nemijlocită a bigotismului (în spetă, cel creştin ortodox). Este o lume paralelă (puţini cunosc cu adevărat această lume!) în care oameni normali psihic, cel puţin în linii generale, preiau, îmbogăţesc şi propagă producţie delirantă antisocială. Într-adevăr, WhatsApp-ul este alfa şi omega ideatică, producţie la care toţi participă febril.

    Un mecanism dublu, datorat exclusiv bigotismului, protejează delirul faţă de eventualele semnale ale lumii normale.

    Prima componentă a acestui mecanism (şi care nu surprinde cu nimic) este certitudinea trăită de bigot că propriile-i convingeri şi ritualuri sunt general pozitive/benefice.

    Însă abia a doua componentă protejează ermetic delirul bigotului: dacă vreun semnal al normalităţii reuşeşte, totuşi, să străbată spre conştiinţa bigotului, atunci semnalul se explică imediat prin viclenia Satanei. Mecanismul ăsta este teribil şi funcţionează fără greş. Iar, la ora actuală, conspiraţionismul anti Covid-19 este un bun protejat cu predilecţie de bigoţi.

  4. Stimată dnă. Daniela Bratu,
    Să înțelegem că dacă nu suntem de acord cu „main-stream-ul”, pentru că nu am fost plătiți din bani „publici” sau de către „binefăcători” din afara țării, înseamnă că suntem la limita (dacă nu chiar am depășit-o) psihopatiei?
    De asemenea, conform dvs., orice opinie contrară celei „oficiale” intră în sfera „delirului indus”, pe principiul votanților opoziției, care s-au „contaminat” între ei, motiv pentru care merită acum să suporte tirania „învingătorului”?
    Recunosc, e interesant cum ați făcut trecerea din domeniul „medical” în cel socio-politic, mai ales că practic toți cei care se opun dezastrului socio-economic mondial bazat pe fantasme (de data asta ne ajută statisticile și pe noi, „deliranții”), devin cazuri clinice, cu mare nevoie de „duioșie” și mai ales tratament, din prisma (de) formării dvs. profesionale.
    Desigur, la fel cum au făcut și autoritățile în cazul Covidului, analiza dvs. se bazează strict pe câteva observații clinice teoretice și cu siguranță vremelnice (cum sunt toate, până la următoarele „descoperiri”), fără a ține cont de realitățile socioeconomice, morale, culturale și politice ale omenirii, care se destramă văzând cu ochii, când le bagi în „patul medical al lui Procust”.
    Totuși, ca să nu doar delirăm asupra subiectului, vă recomand, pentru început, să priviți cu consternare mai degrabă „Genocidul sufletelor”, care tratează experimentul Pitești și tacticile aplicate românilor de către bolșevici și comuniști, conform penologiei criminale a lui Anton Makarenko. Ulterior, vă rog să citiți cu atenție „Political Ponerology”, a lui Andrzej Łobaczewski, tot din breasla dvs., care vă va explica de ce nu este loc de „duioșie” atunci când vorbim despre dictaturi, statale sau suprastatale și cum arată de fapt un psihopat, în viața de zi cu zi. Ambele le găsiți pe internet, gratuit, așa cum sunt majoritatea scrierilor esențiale. Pentru a le înțelege vă trebuie doar rațiune și bună-credință, că inteligență cu siguranță aveți.
    Să fiți iubită!

  5. Pe de o parte sunt prin cotloanele internetului unii adepti ai teoriei pamantului plat, sau ai pamantului creat recent, sau ai regizarii aterizarii pe luna, sau ai contolului prin 5G. Acestia sunt marginalizati, luati in deradere si combatuti cu orice ocazie.
    Pe de alta, avem un barbat mort in custodia politiei care duce la proteste pe tot mapamondul cu incidente violente, cu o serie de alti morti, incurajate de presa, politicieni, vedete, mai bosi de multinationale, in fine, toata lumea care conteaza, si nici un expert anti-conspirationist care sa psihanalizeze aceasta razmerita generala
    Toate urmatoarele etape de la fapte pana la o concluzie au fost sarite.
    1. Momentul mortii: la spital, deci nu cu genunchiul polititstului pe gat.
    2. Cauza mortii: nu a fost asfixierea, ci insuficienta cardiaca. Respectivul mai suferea de coronavirus si era sub influenta mai multor droguri deosebit de periculoase. Asta doar daca nu te lansezi intr-o conspiratie ca autoritatile trec sub tacere adevarata cauza a mortii.
    3. Motivatia politistului: nu putem exclude in totlitate ca politistul respectiv era atat de rasist, incat a asteptat de ani de zile ocazia perfecta sa omoare un barbat de culoare oarecare, in vazul lumii, cu camerele de vederi asupra lui, cu 3 colegi de diferite rase in preajma. Stim foarte bine ca noi nu am face asa ceva, si nici un cunoscut de-al nostru, dar stim bine ca trebuie sa existe si rasisti din astia pe undeva. Exista insa ipoteze mult mai plauzibile: ca a aplicat o procedura standard pe care a invatat-o la scoala de politisti. Ca s-a folosit de ocazie sa-i vina de hac unui interlop cu care avea o reglare de conturi.
    4. Incadrarea faptei: politistul a intentionat sa il omoare sau a fost un accident prin neglijenta?
    5. In ce masura este acest incident reprezentativ pentru intreaga politie?
    6. Daca motivatia individuala a fost intr-adevar rasismul, in ce masura este reprezentativa pentru intreaga politie?
    7. Daca motivatia individuala sau colectiva a politiei a fost rasismul, in ce masura cazul este reprezentativ pentru intreaga rasa a albilor? Daca spunem ca e reprezentativ, nu cumva asta e definitia rasismului?
    8. Daca toti albii sunt rasisti, cum se face ca protestele vin acum, si de exemplu nu acum cativa ani, dupa atentatul de la Charleston, cand motivatia a fost clara, si au murit noua oameni nevinovati, nu un infractor recidivist?

    „Știm că în perioade de mare zbucium în rândul unei colectivități are loc o regresie temporară a ființei. Așa s-a putut antagoniza într-o asemenea măsură o categorie umană pentru ca genocidul să fie posibil.”

    • AT: Exista insa ipoteze mult mai plauzibile: ca a aplicat o procedura standard pe care a invatat-o la scoala de politisti. Ca s-a folosit de ocazie sa-i vina de hac unui interlop cu care avea o reglare de conturi.
      Nici dumneavoastră nu credeți ceea ce spuneți că ar fi mai plauzibil. Imobilizarea corporală are un singur scop, foarte limitat în timp: dezarmarea infractorilor și punerea cătușelor. Nu ar fi trebuit să dureze mai mult de un minut sau două și în niciun caz nouă. Cu alți trei colegi prin preajmă, treaba ar fi fost rapid rezolvată. Îmi amintesc cum întotdeauna când suspecții periculoși sunt băgați în mașini, polițiștii îi protejează să nu își lovească capul de rama portierei. Îmi vine greu să cred că a sta cu genunchiul pe gâtul unui suspect, mai ales atunci când acesta susține că nu mai poate respira, ar fi procedură standard. Tocmai pentru că o astfel de procedură poate lăsa sechele mult mai grave decât o vânătaie la tâmplă.
      Că ar fi reglare de conturi, e ceva mai plauzibil. Dar atunci înseamnă că polițistul îl cunoștea pe suspect și deci știa că o astfel de procedură ar putea să îi fie fatală. Și, tocmai pentru că posibilitatea asta este foarte reală în cazul drogaților, polițiștii sunt cu siguranță școliți să evite astfel de situații, în care ireparabilul devine iminent. Dacă nu, vorbim de premeditare și este și mai grav.

      • Oricum ai lua-o, sunt multe elemente care nu se potrivesc. A facut ce a facut inconjurat de martori de culoare, stiind ca e filmat, in contextul deja exploziv al denunturilor de brutalitate a politiei, dupa Ahmaud Arbery si Breonna Taylor, ca sa ce? Sa fi fost un suprematist alb adept al accelerationismului, sperand sa obtina tocmai ce s-a intamplat, chiar cu riscul propriei libertati?

        • Eu zic că toate se potrivesc, chiar dacă pare grotesc.
          Pe de altă parte, nu am făcut decât să elimin două ipoteze care vi se păreau mai plauzibile. Nu am încadrat nicidecum fapta la rasism, supremacism, narcisism, brutalitate gratuită, nici măcar la nevoia de autoritate sau frica față de interlopi. Motivația polițistului, deși ar putea fi reprezentata și de oricare dintre acestea, poate să fie și o alta, care nu este enumerată mai sus.

  6. eu sunt psiholog amator de doi bani… Spun de la inceput ca eu nu cred in teorii conspirationiste. Dar, precum vedeti, folosesc termenul „cred”, deci nu sunt categoric, totusi.

    Pt ca stiu ca in fiecare dintre noi se da o lupta permanenta intre emotional si rational. Eu ma consider suta la suta rational, dar am avut si situatii in care am reactionat emotional, si culmea, nu intotdeauna cind am actionat rational, mi-a iesit bine si invers, emotional si iesit rau. Uneori e chiar comod sa te lasi prada emotionalului, nu mai trebuie sa gindesti, sa incerci sa analizezi, te-ai hotarit, STII, aia ne-au facut-o, gata, ce atita vorbarie, am mai patit-o si la 15 ani cind mi-am rupt mina.

    E celebrul „rationament” din burta, intuitie feminina, i se mai spune. Si totusi rationamentul meu iese invingator, de ex. in cazul virusului, refuz sa ma gindesc cum a aparut, daca l-a produs cineva sau nu, ma limitez sa inteleg cum sa procedez eu personal si familia mea. Ma limitez sa-ncerc sa „calculez” procentele de risc, sau altfel spus sa-mi pastrez standardul de viata la cel mai inalt nivel posibil in acest moment.

    • Exista good science and bad science, asa e si cu teoriile conspirationiste – depind de cum sunt construite, de ce putere explicativa au, de cum pot fi verificate. Pe scurt, e o forma de speculatie care incearca sa impace niste contradictii flagrante, cam asa incepe.
      Pot fi discreditate cu urmatoarele strategii usor de depistat:
      – teoria x consipirationista nu este verificabila, smenul este omiterea termenului „acum”.
      – teoria consp x este verificata, e falsa, prin urmare, orice teorie consp e falsa.
      Cred ca un anticonspirationist are 2 cai de atac:
      – sa spuna ca nu exista acele contradictii – de obicei nu prea tine.
      – sau mizeze pe numerele mari si sa spuna ca sunt doar niste cazuri izolate, niste accidente.
      In plus, un anticonspirationist neaga ca societate este stratificata, crede ca are acces catre orice informatie. Cum informatia inseamna putere (e cliseu, dar sunt de acord cu el), imho – o pozitie anticonspirationista pura este caraghioasa.

      Am scris chestia asta pentru ca art de fata intoduce povestea cu emotionalul, despre care cred ca nu are nicio legatura directa, ma rog, are una similara cu aceea pe care o are in orice activitate speculativa. Pe scurt, nu inteleg ce legatura are faptul ca unii cred tampenii cu teoriile conspirationiste.

  7. Un articol reușit, dar incomplet! Cred că și cei înclinați să creadă în teoriile conspiraționiste sunt de acord cu cele scrise. Dar teoria ca teoria, practica e cea care ne … stresează!
    Sunt de părere că unul sau două exemple din actualitate ar fi completat cu succes această prezentare foarte generală a fenomenului.

  8. Cat de minunat ar fi sa gandim toti la fel si sa inghitim tot ceea ce ni se serveste prin media de catre potentatii zilei! Viata ar fi atat de simpla fara opinii contrare.

    Pe de alta parte, probabil soarele s-ar invarti in continuare linistit in jurul pamantului:

    Galileo’s championing of heliocentrism was controversial during his lifetime, when most subscribed to geocentric models such as the Tychonic system. He met with opposition from astronomers, who doubted heliocentrism because of the absence of an observed stellar parallax.The matter was investigated by the Roman Inquisition in 1615, which concluded that heliocentrism was „foolish and absurd in philosophy, and formally heretical since it explicitly contradicts in many places the sense of Holy Scripture”.

    Cu alte cuvinte contrazicea naratiunea oficiala, iar Galileo era desigur un tip cu „idei cu iz delirant”.

    Asta nu inseamna ca pamantul e plat sau sta pe o broasca testoasa, inseamna doar ca fara posibilitatea exprimarii libere si prin catalogarea opiniilor care ni se par ciudate drept delirante facem un prim pas catre interzicerea exprimarii lor, ceea ce poate degenera usor in tiranie. Ca de obicei, educatia si autoeducatia sunt cheia.

  9. „folie a nation! ” a putut fi observata in Germania nazista, cand o intreaga natiune a fost fascinata de un singur om care a reusit sa inoculeze in mintile oamenilor ideea de superioritate absoluta, forta si dorinta de hegemonie planetara. Urmarea o stim cu totii. Fenomenul aparea tot in urma unei mari crize- Primul Razboi Mondial si criza economica din 1929. Astazi, din cate se observa, tendinta se pastreaza, Europa fiind „leaganul” ideologiilor totalitare si marxiste pe care reuseste sa le exporte si peste ocean. De aici si conflictele, luptele de strada, anarhia care poate pune stapanire pe un sistem democratic bazat pe reguli, justitie neutra, institutii puternice si independente, capitalism, libertate.
    Asadar stimata doamna Bratu, aveti perfecta dreptate, filtrele mintilor noastre trebuie sa functioneze la capacitate maxima, in caz contrar sfarsim prost. Eu chiar as introduce in scoli o materie noua, facultativa, care sa le explice elevilor cat de important este sa gandesti cu mintea ta.

  10. In acest veac sunt rare ocaziile de a fi „special”.

    Teoriile conspirationiste sunt o astfel de ocazie, asa ca inconstient sau chiar constient, multi apeleaza la ele.

    Adaug si primitivismul educatiei (in Romania, dar nu numai), rupta de realitate si axata pe dobandirea de cunostinte inutile in volum cat mai mare, in detrimentul gandirii stiintifice.

    A sti enciclopedic totul despre stiintele vietii nu te face imun la teorii conspirationiste. Poate chiar dimpotriva.

  11. „Se poate ca într-un ecosistem social deosebit, indivizi sănătoși din punct de vedere psihologic să absoarbă o ideație bizară…”

    Într-adevăr, bizară…

    Dacă vom căuta detalii cu privire la subiect, observăm că printre cei mai aprigi combatanți ai „teoriilor conspiraționiste” sunt reprezentanții serviciilor de informații. Este de înțeles… Într-un articol apărut anul trecut, Lucia Terzea-Ofrim spunea: „Puterea unui secret e intactă câtă vreme existența lui este doar bănuită, iar conținutul e învăluit de mister” (Dilema veche, nr. 809).

    „Teoriile” însele sunt determinate de absența informațiilor cu privire la un anumit subiect. Prin urmare, cine ar putea să se raporteze mai calificat la ele decât cei a căror materie de lucru o reprezintă chiar informațiile?!

    Întorcându-ne la același articol al Luciei Terzea-Ofrim, remarcăm că „Georg Simmel a introdus în mod strălucit tema secretului în câmpul cercetării, oferind și o definiție lapidară: „secretul este o limitare a cunoașterii reciproce“. Simmel consideră că secretul este „o formă sociologică generală, care se află în mod complet neutru deasupra sensurilor axiologice ale conținuturilor sale“. Altfel spus, recurgerea la secret nu este în sine bună sau rea, ea poate fi nobilă sau abjectă, în funcție de situația concretă de utilizare.”

    Apare, astfel, drept bizar efortul teatrologilor, psihologilor, sau psihoterapeuților de cuplu, efortul de a-i categorisi drept paranoici ori schizofrenici pe cei lipsiți de suficiente informații pentru a avea o părere obiectivă cu privire la un fapt, ori fenomen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Daniela Bratu
Daniela Bratu
Cu o formare inițială în teatrologie, a absolvit ulterior Facultatea de Psihologie. În urma studiilor universitare de master a obținut o specializare în evaluarea și psihoterapia copilului, cuplului și familie. În prezent este membru al Colegiului Psihologilor din România ș activează ca psiholog clinician și psihoterapeut în București.

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Un ordin de ministru și geografii academice

Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Suntem în vara anului 2024. La universitățile din România s-au încheiat...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)