Despre copii și sănătatea lor ignorată

La sfârșitul anului școlar 2023-2024 o fată din clasa a VIII-a din București a fost găsită moartă de părinți. Se pare că avea o tulburare psihică și vizitase și un medic psihiatru. Nu a fost un caz mediatizat, ci doar unul dintre cazuri.     

Eludăm de decenii problema de la baza problemelor. Rădăcina unor disfuncții și dereglări de care ne împiedicâm din ce în ce mai des. Toți ne mirăm de cazurile extreme pe care le citim sau auzim la știri și ne spunem: „Ce se întămplă cu lumea asta, e din ce în ce mai bolnavă. Am innebunit cu toțiiˮ. Cei mai mulți medici cu orice specializare avertizează fiecare din prisma bucății lui de expertiză, evitând o abordare mai larga, uneori din lipsă de informare cronică, alteori din ignorarea vastității cauzalităților.

Aproape un miliard de oameni din întreaga lume trăiesc cu o tulburare mintală (1 persoană din 8). Din păcate, în fiecare an, aproximativ 3 milioane de oameni mor din cauza consumului de alcool, iar la fiecare 40 de secunde cineva se sinucide. În 2024, tulburările de sănătate mintală au continuat să crească la nivel global.

Conform OMS, aceste probleme devin din ce în ce mai frecvente. Ce anume produce toată avalanșa asta, despre care s-a crezut un timp că este fictivă și că de fapt constă doar în înregistrarea și diagnosticarea mai corectă a cazurilor? Așa s-a trăit mereu doar că nu existau arhive și experți în domeniu? Oamenii trăiau mai puțin, mai precar, dar durata de viață aproape s-a dublat, paradoxal și trist, fără să crească în mod substanțial calitatea ei în ansamblu.

Cred că ar fi bine să începem să ne gândim serios la premiza scoaterii din context. A noastră, din stepe și păduri, din case unde locuiam cu câte 3-4 generații împreună, în  „civilizațiaˮ modernă, mai izolați, departe de natură și cu multe tabuuri în comunicare. 

Dacă adulții sunt mai capabili să își gestioneze propriile resurse, copiii și adolescenții dețin o capacitate mai scăzută de autocontrol. De fapt, rata creșterii instabilității psihice în rândul adulților este mai mică decât cea din rândul tinerilor.

Potrivit unui raport UN din 2024, 1 din 7 copii (10-19 ani) se confruntă cu diverse probleme mintale, global..

În Romania, rata sinuciderilor tinerilor sub 15 ani este în prezent de doua ori mai mare fata de media UE, iar în rândul celor între 15 și 29 de ani, sinuciderea este a doua cauză de deces, conform ultimelor raportări (2024), ceea ce denotă că prejudiciul asupra sănătății începe din primii ani de viață.

Deși copilăria și tinerețea păreau cele mai fericite și fără griji vârste, mediul școlar actual presant și demotivant, lipsa de comunicare reală și constructivă în familie, petrecerea timpului în exces în fața ecranelor și pe rețele de socializare în defavoarea socializării directe, mai intime și generatoare de afectivitate, a practicării sporturilor, și activităților în aer liber, le transformă în perioade de vulnerabilități și incertitudini nefaste unei dezvoltări optime. Ultimele cercetări neurologice și psihologice indică maturizarea creierului uman în jurul vârstei de 25 de ani (unele chiar 28-30 de ani), și că până atunci, acesta se află într-un proces de acumulare continuă de experiențe care îi vor marca tot restul vieții.

În 2023 am avut o ședință de discuții cu copiii de la clasa a IV-a a unei școli din București, în cadrul Săptamânii Altfel, despre influența ecranelor asupra lor și le-am prezentat câteva concluzii din Demența Digitală, cartea lui Manfred Spitzer din 2012 (pe care v-o recomand), inclusiv prin ascultarea unei părți din podcastul cu același subiect de pe canalul Zaiafet (youtube.com). Le-a plăcut subiectul, și am încercat să facem un mic studiu: fiecare a scris pe o hârtie (cu semnare opțională) numărul de ore dedicate activităților prin intermediul ecranelor și media școlară pe semestrul anterior. La sfârșit, statistica a fost foarte relevantă: cele două numere erau invers proporționale, în grupul lor de 26 de participanți, cu două excepții. Trei copii nu au putut estima timpul respectiv, dar au admis că este peste 5 ore/zi. Alții au declarat perioade mai mari, chiar peste 7 ore, recunoscând că stau și noaptea la jocuri pe tablete sau telefoane, fără să știe părinții, și dorm foarte puțin, pierzând, efectiv, noțiunea timpului.

I-am întrebat pe aceștia dacă sunt conștienți de existența efectelor negative majore asupra sănătății și a capacității de învățare, și au răspuns pozitiv. Un baiat (supraponderal, inteligent, dar cu rezultate școlare foarte scăzute) mi-a destăinuit destul de matur că, în urma discuției, își dă seama și mai bine, și o să caute să reducă din ore, dar mereu când încearcă îi este extrem de greu și dependența învinge. Deseori, acești puști râmân în clasă cu mobilele și în pauze, în loc să iasă prin curte sau măcar pe coridoare cu alți colegi. 

În 2024, la aceeași școală, în cadrul Săptamânii Verzi, am ținut un workshop cu una din clasele a V-a, care i-a entuziasmat pe copii, cu tema  „Idei pentru amenajarea grădinii din fața școliiˮ. Fiecare a desenat aproximativ planul spațiului și a adăugat niște elemente pe care și le-ar dori acolo în plus (grădina este verde, are copaci, spațiu de parcare biciclete-trotinete, și câteva băncuțe, iar curtea e amenajată cu jucării pt copiii mici). Le-am explicat că e doar un exercițiu și că nu trebuie să fie dezamăgiți dacă nu se vor fi aplicate propunerile noastre.

Au punctat arii pentru legume, flori, un țarc pentru căței dacă ar veni cineva la școală cu vreunul, tufișuri, loc de joacă, șotroane, și mai ales, completarea unui colț cu băncile necesare ținerii cursurilor în aer liber, deși conducerea școlii nu consideră că ar fi necesar așa ceva. Măcar unele ore ar putea fi făcute afară, de exemplu, chiar biologia sau muzica…

De altfel, în urma unui chestionar pe care l-am adresat unui alt grup de 33 de copii din școală, opțiunea spațiului pentru cursuri afară a fost pusă pe locul 2, primul loc fiind ocupat de un animăluț de care ar vrea să aibă grijă cu toții, pisică sau câine. În general visează ca spațiul școlii interior și exterior să fie mai verde, mai larg, mai interactiv, mai variat. Dacă ar fi mai multe puncte de interes, poate ar ieși mai des din clase, ar folosi mai multe spații de joacă, discuții, interacțiune cu alți elevi, toate astea în aer mai curat și la soare, pentru care, în rest, le rămâne prea puțin timp.

După ce au desenat, am ieșit în grădină și am plantat câteva tufe de trandafiri. S-au cam murdărit, dar erau bucuroși la gândul că o să înflorească în vară flori colorate.

Prof. Stephen Kellert afirma că „Joaca în natură, în special în perioada critică a copilăriei mijlocii, pare a fi un moment deosebit de important pentru dezvoltarea capacităților de creativitate, de rezolvare a problemelor și de dezvoltare emoțională și intelectuală”. „Din păcate, cel puțin în ultimii 25 de ani, șansele copiilor de a experimenta direct natura în timpul jocului au scăzut drastic. Din multe motive, majoritatea copiilor de astăzi au mai puține oportunități de a se implica spontan și de a se imersa în medii naturale adecvate ” (Building for Life: Designing and Understanding the Human-Nature Connection, 2005).   

Copiii au acum program fix, pe lângă multele ore de stat în bănci, merg la cursuri de IT, de limbi străine, meditații, etc. Cei mai norocoși au incluse în orar și antrenamente de sport. Faptul că nu se mai pot juca liber, nu mai pot ieși singuri pe străzi sau parcuri și totul este prestabilit le înhibă o mare parte a creativității inventării de noi activități, de o proprie gestionare a timpului și asumarea responsabilității pentru ceea ce fac. Deplasarea le este îngrădită și au trasee determinate, nu pot explora, nu au spații de descoperit, nu pot întâlni oameni aleator, nu pot dobândi experiențe neplanificate.

Rutina asta devine obositoare, iar plictiseala poate rezulta în lipsa motivației și a încrederii în forțele și deciziile proprii, ceea ce poate conduce la anxietate și chiar depresie. 

În liceu, elevii petrec în medie 7 ore pe zi la cursuri, și multe dintre instituții nici nu au curți amenajate pentru a se sta, vorbi, mânca un sandwich. Se dă vina pe droguri pentru comportamentul inadecvat al unora și bolile dezvoltate de generația lor. S-a dovedit, însă, că nevoia de consum vine pe fondul unor probleme existente, mai degrabă decât invers. (vezi articol).

Toate efectele genratoare de plăcere ale drogurilor sunt, de fapt, un substitut pentru ceea ce nu/nu mai primim din cauza stilului de viață. Mișcare, relaxare, siguranță (încredere), suport emoțional, iubire, atenție etc. – toți factorii enumerați aici produc partea lor de fericire: endorfine și neurotransmițători care susțin o stimulare sănătoasă a tuturor zonelor cerebrale. Sunt elevi care ies din liceu în pauză sa bea o bere sau să împartă un joint. Nu e o vârstă ușoară, ci printre cele mai dificile, când au nevoie de sprijin moral, comunicare reală și sfaturi realiste din partea părinților și a profilor. Când eram în liceu, colegii mei nu fumau iarbă, dar majoritatea fumau tutun și mulți, mai ales dintre băieți, beau mult alcool (uneori până la abuz). Asta era acum 25 de ani.

Drogurile se găsesc, dacă le cauți. Rata alcoolismului este mult mai mare decât cea a dependenței de alte substanțe, și totuși ni se pare că acum e mult mai rău decât în vremurile „noastreˮ. Probabil că e, dar primul drog pe care il dăm noi înșine copiilor sunt televizoarele, tabletele și telefoanele. Folosirea lor de la vârste atât de mici creează pe viață o tendință spre alte dependențe, fiindcă un creier în dezvoltare se maturizează fixând obiceiurile din tinerețe. Adicțiilor de jocuri video, fast-media și clovnerii de tik-tok, li se vor adăuga sau vor fi înlocuite cu altele: jocuri de noroc, substanțe (și nu ma refer doar la cele ilegale), pornografie, shopping compulsiv etc.   

Copiii și tinerii sunt cei mai responsivi (sensibili) la mediile ambiental și social în care trăiesc, iar adulții sunt prea ocupați pentru a-și aminti cum au trecut și ei prin perioadele respective, pentru a-i înțelege și a căuta să îi ajute în identificarea și rezolvarea problemelor. Profesorii au un număr prea mare de elevi în școlile autohtone și de multe ori nu dispun de cunoștințele și empatia necesare creării de strategii de predare și examinare adaptate etapelor acestora de dezvoltare și confruntării cu adevărata dependență de video-gaming și divertisment online, lipsa atenției părinților și solitudinea celor care nu se pot integra în grupuri. Sunt însă și educatori, invățători și profesori admirabil de intuitivi, doritori de a da bucurie prin cunoaștere, care chiar fac lucrurile diferit și orele interesante. Cu unii am colaborat, unii m-au învățat pe mine, alții au fost sau sunt modele pentru fiul meu și le mulțumesc și pe această cale.

Același format de predare reciclat la nesfârșit a devenit extrem de ineficient, neputând  concura cu viteza spectacolului din spațiul virtual, iar educatorii nu pot dobândi o autoritate în fața copiilor dacă nu le inspiră respect și curiozitate, dacă nu arată că le înțeleg dificultățile și nu realizează că, de fapt, trebuie să folosească mai des aceleași mijloace care îi mențin pe aceștia nedespărțiți de gadgeturile video. În primul rând, imaginea; memoria vizuală este esențială în reținerea informației, dar un simplu text pe tablă sau lecturarea unuia din manual nu o activează destul.

O prezentare pe proiector sau LCD–ul clasei, la începutul orei, cu rezumatul lecției, însoțită de imagini relevante, cu pauze interactive pentru comentarii și feed back, poate fi mult mai interesantă decât comunicarea orală, unidirecțională, și fără pauze pentru lămuriri. La jumătatea orelor, în clasele primare, o pauză de gimnastică ar întrerupe monotonia și readuce concentrarea pentru restul timpului, ajutând neurotransmițători ca dopamina și adrenalina să-și refacă nivelurile optime, vitale pentru păstrarea interesul în orice activitate. Organizarea alternativă a modului de lucru, în echipe în loc de individual, i-ar obișnui  să colaboreze, să se responsabilizeze pentru reușita grupului, să își împartă eficient atribuțiile. Mai multe proiecte concretizate prin ceva util sau cu aplicabilitate în viitor, de exemplu – obiecte, desene pentru o expoziție, afișe informative pe care să și le poată printa, o piesă de teatru pe care să o poată pune în scenă împreună, i-ar motiva să muncească mai cu spor.

Câteva mici schimbări ar însemna doar aplicarea unor minime cunoștințe învățate de către profesori în școlile și cursurile de pedagogie, dar local sunt folosite prea puțin, uneori din lipsă de dedicație, deseori a nepotrivirii cu cerințele programei educaționale, și nu rareori din cauza tradiției lecțiilor neparticipative, moștenite din sistemul strămoșesc, când nu se auzise nici de psihologie, nici de pedagogie.

De câte ori ați dat peste un medic care sa vă atragă atenția că timpul petrecut cu nasul în ecrane suprasolicită sistemul senzorial, segmentează atenția și ne epuizează rezervele mentale (și nouă, adulților)? Eu nu am întâlnit vreunul, dar psihologii pediatri îi avertizează deseori pe părinți în privința asta. Din păcate sunt destul de puține familii care apelează acest tip de consultații sau terapie pentru copiii lor, deși ar fi mai mult decât recomandabilă măcar o evaluare, în multe cazuri. Experții în domeniu declară că deseori comportamentele impulsive sau agresive sunt provocate de puterea redusă de concentrare. Articolul The Surprising Link Between Screens, Dopamine and Serotonin din 2023 al dr. Andrew Huberman explică: „Utilizarea excesivă a ecranelor dereglează nivelurile de serotonină și dopamină din creier, cei doi neurotransmițători esențiali pentru reglarea stării psihice, motivației și sănătății mintale.ˮ

O colegă din clasa a VIII-a de-a micilor participanți la activitățile amintite, a fost găsită de părinți moartă dimineața în pat, la sfârșitul anului școlar 2023-2024. Unul dintre elevii pe care îi știam mi-a povestit că o vedea doar în trecere, dar se observa ușor, fiindcă avea părul colorat intens, părea foarte rebelă, dezinteresată de orice, singuratică. ,,Cred că era deprimatăˮ, s-a exprimat el direct. Chiar și copiii au auzit de bolile psihice, însă mulți adulți încă le ignoră, punând manifestările pe seama lenei, a sfidării intenționate ale regulilor, dorința de a  „face pe interesanții”, și a juca teatru. „Ce, și noi am fost tineri, și nu făceam atâtea drame din orice. Tinerii aștia sunt prea râzgâiați și vor prea multeˮ.

Oricât de greu ne-ar fi, oricât de mult șantaj emoțional ar încerca ei, dacă îi iubim, ar trebui să le luăm tabletele și să le dăm mai multă atenție, să-i ascultăm, să-i invățăm să citească o carte, să-i trimitem afară la joacă cu prietenii, un fel de slow living reloaded. Nu de ultimul model de Nike sau de Xbox au nevoie, ci mai degrabă de limite sănătoase, de o viață ordonată, de exemple pozitive, și, pe măsură ce cresc, de noi libertăți și responsabilități. În loc să-i certăm pentru notele proaste sau năzbătiile făcute la școală și să-i inchidem în camera lor, ar trebui să-i întrebăm și pe ei de ce. Ce nu le place acolo și ce îi dezamăgește, ce i-ar ajuta să se concentreze mai bine, cu cine nu se înțeleg și de ce, sau dacă au nevoie de ajutor la teme… Să le povestim că și noi am avut dificulțăți când eram mici, și ne-am luptat să le depășim ca să ajungem mari, și ce mijloace am fololosit.

De necontestat, faptul că predecesorii noștri au apărut și au evoluat milioane de ani în mijlocul mediilor naturale, depinzând de parametrii dați de acestea, ne-au modelat genomul înspre anumite nevoi biologice care nu pot fi ignorate. Omul nu este pregătit să stea ore în șir în interior, să scrie, să citescă, și mai ales prin intermediul ecranelor. Studii genetice relaționate au concluzionat că speciei umane i-ar fi necesare  între 4000 și 18000 de generații penru adaptarea la stilul de viață urban. La a câta generație suntem? A doua – a treia; și avem pretenția ca cei mici să se descurce singuri, de multe ori.  

Profesorii le-ar face un bine dacă i-ar încuraja mai des, i-ar face să și râdă uneori și i-ar trimite afară în pauze să alerge, iar părinții dacă ar petrece niște timp în mod activ  „cuˮ ei. Un board-game, o ieșire la o pizza împreună cu niște prieteni de-ai celor mici, o invitație pentru aceștia la ei acasă, un dialog deschis pe teme ca școala, profesorii, relațiile și temerile lor, o îmbrățișare și laude atunci când au făcut ceva bun, ar putea schimba cursul multor vieți. Suntem ocupați, dar ei, în absența noastră, sunt în pericol să devină nefericiți și nefuncționali, și să rateze ceea ce-ar putea fi cea mai frumoasă perioadă din viața lor.