vineri, martie 29, 2024

Despre curajul moral

Catastrofa zborului MH17 ne poate releva ce domină în fiecare dintre noi: lașitatea sau curajul moral.

Lașitatea se poate ascunde prin calcule utilitariste individuale sau grupale. Lașitatea generează ură și violență, ori cel puțin tolerarea acestora la cei din același grup – dacă violența se manifestă doar față de străini.

Pentru a ilustra cele de mai sus am să apelez la o dilemă morală clasică despre limitele teoriilor etice. Să presupunem că dumneavoastră sunteți un pasager în aceste avion și sună telefonul mobil. V-a contactat de la sol ofițerul care urmează să lanseze racheta. Vi se spune că din acel moment toți pasagerii și echipajul sunteți capturați de rebelii pro-ruși, care vă pot ucide în orice moment. Vi se dă posibilitatea să alegeți între următoarele variante:

  • Dacă ucideți personal un pasager de la bord (sau o faceți împreună cu alți oameni de la bord, sau convingeți pe cineva de la bord să facă asta) atunci toți ceilalți pasageri vor supraviețui, nu vor fi uciși de rebeli.
  • Dacă refuzați să omorâți personal pe cineva, sau nu găsiți o soluție ca cineva să fie ucis, atunci avionul va fi doborât cu o rachetă sol-aer și veți muri odată cu ceilalți.

Ce decizie luați?

Dilema teoretică de mai sus nu permite ieșirea din situația decizională (nu aveți voie în acest experiment mental să spuneți că veți suna pe cineva să vă salveze, că mai degrabă vă veți sinucide, etc) și este obligatoriu să dați un răspuns repede.

Dacă veți argumenta că este preferabil să ucizi un om ca să îi salvezi pe ceilalți (iar la extrem că este preferabil să moară 148 de pasageri ca să fie salvați restul de 150), atunci înseamnă că aveți o morală de tip utilitarist: este bine ceea ce duce la consecințe cuantificabile mai bune, în acest caz salvare a cel puțin 150 – 148 = două vieți. Dacă veți spune că nu veți ucide pe nimeni indiferent de consecințe, atunci aveți o morală de tip deontologist, în care regula să nu ucizi se respectă indiferent de consecințe.

Nu are importanță ce spuneți altora, ce fel de om vreți să arătați că sunteți, ci doar ce gândiți în realitate. Ce fel de om sunteți s-ar putera vedea doar când veți fi pusă sau pus realmente într-o situație similară celei din experimentul imaginar.

S-ar putea spune că lașitatea este apanajul oamenilor-șobolani (în termenii lui Konrad Lorenz, link), iar curajul moral o caracteristică a oamenilor-gâște. În situația extremă a dilemei nu pare a fi normal să fii nici om-șobolan, nici om-gâscă. Este firesc să ne fie de teamă de moarte, dar:

  • nu este firesc să acceptăm și să ne justificăm în mintea noastră moartea oamenilor nevinovați printr-un calcul utilitarist, și cu atât mai puțin să ucidem.
  • nu este firesc nici să ne preocupăm doar de salvarea sufletelor prin respectarea regulilor morale doar în litera lor, fără discernământ, acceptând crimele cu mâinile-n sân.

Când dau astfel de teste în realitate, cam 90% din oameni răspund că ar ucide, iar 10% că nu. Există așadar, teretic, un tip de oameni pentru care instrumentalizarea semenilor este un mod de viață, cel puțin pentru a-și salva propria viață. În termenii lui Konrad Lorenz, omenirea poate fi modelată ca un grup format dintr-un anumit procent de șobolani, restul până la 100% fiind gâște. Important pentru mersul păcii și al războiului este cum variază acest procent de la un popor la altul, de la o țară la alta, și ce fel de oameni tind să fie selectați prin sistemul de instituții în funcțiile de conducere ale statului.

Cele două tipuri sunt stabilizate instituțional în moduri diferite:

  • instituțiile politice realiste ne împing să lichidăm (personal, ca militari) pe cei care ne agresează țara, chiar și atunci când aceasta duce la moartea a sute de civili, ca acum în fâșia Gaza.
  • Instituțiile religioase (cel puțin unele) ne îndreaptă către soluția sacrificiului de sine ca alternativă la facerea de rău.

Pentru liderii instituțiilor din prima categorie, teoretic să procedezi conform recomandarilor religioase este o lașitate, o trădare a țării. Și chiar poate fi, ne putem ascunde lașitatea sub motivații spirituale. Pentru liderii celor din a doua categorie teoretic să procedezi la ucidere în numele intereselor statului rămâne o crimă (iar dacă mori într-un astfel de război ești, eventual, doar un sinucigaș). Și chiar rămâne o crimă. În practică aceste adevăruri sunt mereu estompate prin buna colaborare politic-religie în virtutea unor interese pe termen lung, mult mai lung decât o viață de om. Prin urmare nu instituțiile și identificarea cu ele ne vor da soluțiile vieții personale, ci doar deciziile personale (de exemplu cum sau dacă răspund la dilema de mai sus).

Pentru omul-șobolan ajuns politician cetățeanul este doar resursă umană, plătitor de taxe și carne de tun. Pentru omul-gâscă ajuns politician cetățeanul este cel pentru care trebuie să fie prestate servicii publice. Problema majoră a politicianului om-gâscă în democrații este că el trebuie să fie votat și de oamenii-șobolani, dacă vrea să ajungă la putere. El trebuie să aibă sau să mimeze o morală concentrică, cu un strat deontologist, dar și unul utilitarist.

Înclin să cred că orice om are, de fapt, o morală concentrică, doar că la unii oameni stratul deontologist este foarte subțire (de exemplu nu și-ar ucide copii sau părinții, în rest – fără mari frământări dacă e din grupul advers).

Faptele arată că o planetă a păcii, visul kantian, este imposibilă pentru oameni. Cei mai mulți dintre oameni nu vor pace cu adevărat și ar fi capabili să omoare. Tot ce putem face este să ne separăm de cei mai agresivi dintre noi și să creăm și întreținem instituții care să controleze răul.

După ce omori sau girezi moartea a 298 de oameni e suficient să te spovedești la mănăstire, cum probabil că a făcut domnul Putin, pentru ca să o poți lua fără mustrări de conștiință, de la capăt (link) ? Dacă ești predominant om-șobolan, dacă stratul tău deontologist este foarte subțire, da.

Mi se pare uimitor că, în pofida dominanței statistice și economice a oamenilor-șobolani, oamenii-gâște de toate națiile au continuat să existe și să influențeze decisiv istoria omenirii. Explicația ar putea veni din faptul că omul este om-șobolan sau om-gâscă pentru că așa vrea el, pentru că așa decide el, nu din vreo condiționare naturală. Când ați dat răspunsul la întrebarea din dilemă ați simțit vreo condiționare naturală ? Poate că singura condiționare simțită a fost cea de a evita suferința psihică asociată luării unei decizii într-o astfel de împrejurare imaginară, și atunci ați trecut repede la paragrafele următoare fără să dați un răspuns. Dar și această decizie, de a nu vă lăsa manipulați (inducerea sentimentului de vinovăție este o modalitate de manipulare), a fost o decizie liberă, a dumneavoastră. La urma urmei de ce m-aș grăbi să iau o decizie, când probnlema încă nu există. Decizia de a nu lua o decizie e similară celei a persoanei care nu mai citește presa de știri în vacanță ca să nu și-o strice cu informații despre catastrofe. Unii spun că asta e politica struțului, alții că este libertatea fiecăruia (aceștia spun, de exemplu, că nu este moral să fim penalizați pentru ceea ce francezii denumesc „non-assistance a personne en danger” – poate că atunci când legea mă obligă să salvez viața cuiva care se îneacă eu tocmai aveam ideea vieții mele, o idee genială care urma să salveze viețile a mii de oameni, dacă sunt medic de exemplu, iar din cauza implicării în salvarea unui om ratez momentul de grație). Dar cu asta n-am făcut decât să ne întoarcem la dilemă din introducere, sub altă formă.

În orice caz, chiar dacă nu există oameni-șobolan și oameni-gâște, ci doar oameni în genere care aleg să fie una sau alta, dar care nu vor ajunge niciodată nici una, nici alta, e suficent să credem că a existat fie și un singur om-gâscă pentru a avea un exemplu de urmat de către toți ceilalți, pentru a putea induce un sentiment de vinovăție care să îi determine să își schimbe decizia de a încerca să fie oameni-șobolan. Oamenii-șobolan se vor strădui să imite viața omului gâscă (crimele lor vor fi atunci greșeli, nu mod de viață). Acesta e contextul în care domnul Putin s-a dus la mănăstire (chiar și dacă a făcut-o doar pentru imaginea politică).

Animalul șobolan nu este niciodată vinovat că îl ucide pe intrusul care nu miroase ca grupul. Doar omul care vrea să fie om-șobolan poate fi vinovat. Cineva, nu ceva, este vinovat pentru doborârea avionului, pentru că a ales ținta și a trimis racheta, pentru că a furnizat armamentul și a trimis specialiștii să tragă, sau poate pentru că a dat în mod deliberat informația falsă că este un avion militar. Alternativa este că nimeni nu e vinovat pentru moartea celor 298 de oameni, ceea ce ni se pare absurd. Doar aparent paradoxal, totuși nimeni nu va fi găsit vinovat în persoană pentru moartea celor 298 de oameni. Cei care probabil că au indus în eroare că este vorba de un avion militar nu au nici un interes să se afle asta, iar cei care au fost induși în eroare nu au nici un interes să arate cât de ușor pot ucide în baza unor informații eronate, din ură grăbită, din joacă de-a războiul (cum au relevat convorbirile telefonice dintre rebeli). Dintr-un calcul utilitarist al celor implicați nimeni nu va fi găsit vinovat, cel puțin atât vreme cât mai poate exista un impact politic semnificativ.

De aceea, cum am spus, catastrofa zborului MH17, dincolo de utilizarea ei geopolitică și în propagandă, pe care noi cetățenii nu le putem influența în nici un fel, poate fi mai degrabă un prilej pentru introspecție, ne poate releva ce vrem să domine în fiecare dintre noi: lașitatea sau curajul moral.

Dar pe cine pot interesa astfel de probleme? Până la urmă este atât de departe de viețile noastre acest eveniment, de ce ne-am bate capul ?

Pentru că este încă departe… Dacă nu vrem să ajungă aproape, dacă nu vrem să trăim într-o lume a barbariei, a lașității criminale, atunci trebuie să găsim resursele de curaj moral pe care fiecare le avem și să le investim în viața publică. Civilizație fără curaj moral nu există.

Distribuie acest articol

80 COMENTARII

  1. Foarte bine zis: „Ce fel de om sunteți s-ar putera vedea doar când veți fi pusă sau pus realmente într-o situație similară celei din experimentul imaginar.”
    E un argument pe care l-am folosit de multe ori in discutiile de genul ceei de mai sus.

    Cu privire la un punct de vedere al dv. nu sint de acord: „Cei mai mulți dintre oameni nu vor pace cu adevărat și ar fi capabili să omoare.”

    In primul rind fiindca, dupa cum ati scris mai sus, n-aveti cum sa stiti cum se vor comporta respectivii intr-o situatie extrema.

    In al doilea rind dorinta de pace nu cred ca poate fi legata de comportamentul intr-o situatie extrema.

    Poate ca sint eu mai naiv insa imi inchipui ca majoritatea oamenilor de pe glob isi doresc sa traiasca in pace si sa se bucure de viata. Deciziile cu privire la razboaie nu sint rezultatul unor referendumuri de tip elvetian, cu participarea directa a intregii populatii, ci, in cel mai bun caz, produse de elite alese in mod democratic. In cel mai rau caz un dictator care a pus mina pe putere isi exercita dreptul de a face ce vrea sustinut de forta armelor. Ma indoiesc ca pina si in Irak majoritatea populatiei isi doreste razboi.

    • Probabil că aveți dreptate, că oamenii își dorească pace. E de analizat însă în ce măsură ei acționează în așa fel încât să își atingă acest scop. Comportamentul maximizator de utilitate duce în general în mod inevitabil la apariția unor conflicte pe resurse, pe cele limitate, iar dacă aceste conflicte nu sunt bine controlate de instituțiile existente… Rezultatul depinde așadar de instituții, dar poate și de sistemele de valori (aici distincția om-șobolan om-gâscă începe să devină utilă).

      cele bune,

  2. Foarte frumos articol, felicitari!
    Desigur, sunt un om-gasca, dar ii inteleg perfect pe oamenii-sobolani. Cu detasare si indiferenta.
    Oamenii-gasca supravietuiesc mereu pentru ca nu se mananca intre ei ca oamenii-sobolani. De oriunde ar fi, se aduna, se aud si se protejeaza.

  3. Daca tot e vb de presupuneri, primul Gand care mi-a venit in minte cititnd ipotetica situatie a fost sa intreb: este si Ponta la bord? Ca sa stiu ce decizie iau, sa optez intre utilitarism sau deontologie. Pentru ca ambele or fi notiuni obiective, dar definirea lor e tot pe undeva subiectiva
    Acum citesc mai departe.

    • De aceea, cum am spus, catastrofa zborului MH17, dincolo de utilizarea ei geopolitică și în propagandă, pe care noi cetățenii nu le putem influența în nici un fel, poate fi mai degrabă un prilej pentru introspecție, ne poate releva ce vrem să domine în fiecare dintre noi: lașitatea sau curajul moral.

      daca asta e scopul expunerii, atunci mi-e neclar care e partea curajului si a lasitatii, ca sa pot raspunde. Ati arondat undeva, la inceput, ca sobolanii ar fi lasi, iar gastele curajoase. Mie mi se pare un curaj mai mare sa ucizi imediat pe cineva decat sa astepti cu speranta ca racheta te poate totusi ocoli. Sau, si mai veros, ca altcineva sa ucida pe un altul. Indiferent de motivatia pe care o are cel care se decida sa astepte, mi se pare mai las, tocmai prin lipsa actiunii, decat cel care ar accepta sa traiasca cu remuscari ca n-a ales bine, atat ca actiune cat si ca subiect al acesteia. Nu e simplu sa fii pus in situatia de a decide, dar politicienii isi doresc tocmai acest lucru: sa inchida spitale ca sa sufere mai putini, dar sa nu sufere toti, ar fi un exemplu de astfel de decizii.

      • Mulțumesc pentru comentariu. Ar fi vorba de curaj moral, nu de cel de înfrunta pericolul fizic (curajul de lupta în război, inclusiv omorând adversarul), deși nu exclude nici pericolul fizic. Curajul moral ar fi să acționezi în baza unui sistem de valori morale în pofida de exemplu a opiniei celor din jur, a riscurilor la care te supui. Nu e vorba nici de acțiune din convingere fanatică, ce de acțiune în urma unei deliberări.

        Cazul din dilemă mi se pare tragic, nici una dintre alegeri nu este mulțumitoare. Este construită deliberat ca să arate limitele întemeierii prin argumente a acțiunii morale. Discernământul, înțelepciunea practică, e ceva care se poate probabil dobândi prin multă acțiune practică de a face bine, nu exclusiv prin urmărirea unui raționament.

        gânduri bune,

    • Iata o noua dilema (ignorata de media):
      sa sustina guvernul Ponta punctul de vedere al Romaniei in procesul intentat de UDMR in instantele internationale sau sa renunte practic la aparare pt a mentine UDMR la guvernare (o decizie favorabila pt UDMR deschzand o Cutie a Pandorei in anii ce vor urma) ? Este vinovat Ponta si ministrul de externe Corlatean de incalcarea juramantului si implicit tradare in aceasta situatie? De mentionat ca guvernul Ponta ar functiona si cu PPDD, in eventualitatea plecarii UDMR, deci nu se risca pierderea guvernarii…

      Ca sa avem si o bomboana pe coliva primim ca ministru de cultura si vicepremier o persoana care vorbeste limba romana ca limba straina si nu are nicio pregatire legata de domeniul cultural (ii lasam pe dnul Kelemen sa se pregateasca de campanie)

  4. Exista un factor de diferentiere pe care l-as include in situatia ipotetica descrisa: ce-ar fi daca alegerea ar consta intre uciderea unui pasager si doborarea avionului, doar ca in ambele cazuri pasagerul apelat si-ar pierde viata. Atunci, dilema morala „sobolan-gasca” isi schimba dimensiunile intrucat decizia nu mai depinde de instinctul de autoconservare: daca uciderea ar avea loc (iar „apelatul”, repet, si-ar pierde si el viata) presupun ca toti ceilalti 296 de oameni l-ar considera un erou.
    Deci sobolanii unora sunt gastele altora…

    • Remarcabilă situația imaginată de dumneavoastră. Mă voi gândi la ea. Nu știu de ce acum îmi vin în minte cuvintele unui fost profesor: rău este ușor să facem, bine este mai greu.

      gânduri bune,

    • Asta seamana cumva cu celebra dilema a impiegatului de Cale ferata: un vagon scapat de Sub control se indreapta spre un nod feroviar, iar impiegatul poate doar muta macazul. Insa pe ambele linii lucreaza oameni. pe una 10, pe cealalta doar 2. Cum procedeaza impiegatul?

      Cazul B. unul dintre cei doi lucratori de pe a doua Linie e fratele impiegatului.

          • Cu tot respectul dar comparatia este gresita: atat eutanasia cat si mentinerea vietii „pe aparate” implica o actiune umana. In „cazul cu macazul” doar o varianta se substituie destinului.

            • M-am exprimat eu gresit! Alternativa atat pentru eutanasie cat si pentru „pe aparate” e neinterventia, similara lasarii macazului in pozitia in care se afla. Voiam sa arat ca exista cazuri in care nu se aplica regula „nu are nici datoria si nici dreptul sa ia locul destinului.”

              PS. Am observat abia acum ca, undeva mai jos, folositi si dvs acelasi exemplu.

  5. Iar, gâsca-șobolan? ne obsedează zoologia, se pare, (de la dl Liiceanu incoace). In forma pe care o dati nu prea mai e dilema morala, pentru ca sunt DOI ucigasi. Intr-un caz este grupul terorist (care va ucide toate victimele) in celalalt esti chiar tu, (care vei ucide un om, ca sa-i salvezi pe ceilalti). Daca alegi sa nu ucizi omul (si astfel sa lasi teroristii sa doboare avionul) nu esti, prin asta, vinovat de uciderea pasagerilor ci doar de „non-asistenta a personnes en danger”, sa zicem. Nu e la fel, si nu e o dilema. Forma „clasica” a dilemei presupune UN SINGUR ucigas, si nu un ucigas si un martor (non)implicat. De pilda avionul e impiedicat sa aterizeze de O (una) persoana, care se afla intamplator pe pista. Daca o ucizi, pasagerii avionului scapa, daca o eviti, scapa persoana, dar mor pasagerii (e tramvai, de obicei). Al doilea: te nasti sobolan, e conditionare naturala, pe care nu o alegi. Dar poți deveni gasca, ceea ce e LA VOIA ta. (Vad ca a aparut si „la non-assistance a personne en danger”…trebuia s-o puneți mai sus, la „dilema”). Pe urma: in termeni juridici, si daca racheta n-a fost trasa de pe teritoriul rus, vinovat trebuie ca e statul ucrainian. ptr ca nu si-a facut datoria de a dirija avionul pe o ruta fara riscuri, si pentru ca un cetațean ucrainian (chiar daca pro-rus) a apasat butonul. De ce se intampla in cutare „spatiu aerian” si terestru trebuie ca e responsabil acel stat (nu stiu cum sunt legile, dar asta presupun). Despre vina morala, acuma, intr-adevar acela e Putin. Fara dubii. De ce insa nu va vine in minte faimosul concept (american, de felul sau) de „victima colaterala” ? Stiti cate au fost in Irak ? 400.000! (wikileaks). Voila. Bush nu-l scuza pe Putin, dar atunci amandoi trebuie sa fie subiect de ura si de dispret. Am putea astfel construi o noua dilema a tramvaiului: un moralist are de ales intre a detesta vinovatul moral pentru uciderea 298 de nevinovati sau a 400.000 (de la fel de nevinovati). Dupa care criterii, altele decat cele subiective si conjuncturale, il condamnam pe unul dar il iubim pe altul? (nu-mi raspundeti, va rog, ca „personal” nu-l iubiti pe Bush!)

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Da, e complicat. Aș separa clar responsabilitatea morală de cea juridică, aici ar fi vorba doar despre cea morală. Dilema clasică este cu un pirat care prinde niște oameni de pe o corabie și îi dă unuia un pistol și îi spune să ucidă unul sau vor fi toți uciși de pirat (se presupune că cel în situația decizională nu are cum să se sinucidă și nici cum să ucidă piratul).

      gânduri bune,

  6. „Când dau astfel de teste în realitate, cam 90% din oameni răspund că ar ucide, iar 10% că nu.”

    Ar mai fi un prag de trecut, cred: e usor SA SPUI (sau sa gandesti) ca ai ucide, insa cred ca e infinit mai greu sa o faci, efectiv.

    Sa teoretizam,deci. Primele mele ganduri, citind dilema propusa, au fost „Ce garantie am ca, daca aleg sa ucid un om din acel avion, avionul nu va fi totusi, doborat? Sau ce garantie am ca, dupa ce ucid acel om, nu primesc un nou telefon in care mi se va cere sa ucid alti cinci? Sau ce garantie am ca, dupa ce ucid un om, un alt om din avion nu va primi un telefon care sa-l puna in acceasi dilema?… iar apoi altul… si altul… Pana la urma, acel „ofiter” care ma suna e un terorist si nu pot pune baza pe cuvantul sau…” Urmand aceasta logica, probabil ca as alege sa nu ucid, dar nu-mi dau seama in ce categorie m-as incadra… sobolan sau gasca? :)

    • Dilema e una pur teoretică, filozofică, se presupune că o dată condițiile problemei date ele sunt sigur respectate. Încearcă să evidențieze că nici un mod de gândire, de argumentare a deciziei, nu este complet satisfăcător, îndeosebi, în cazul acestei dileme, cel utilitarist.

      gânduri bune,

      • De ce nu vorbim de o dilema practica: in al doilea WW, in ghetourile poloneze exista un fel de politie locala in care unele functii de conducere apartineau unor evrei. Acestia puteau sa nu accepte deloc astfel de pozitii si deci sa nu-si asume puterea de a influenta lucrurile ori puteau, atunci cand era posibil si au si facut-o, sa salveze alti evrei ( li se spunea ca trebuie omorati un anumit numar de evrei ca razbunare pt actiunile partizanilor iar ei incercau sa reduca numarul (daca se putea) iar cei ucisi erau selectati de ei astfel incat sa fie batrani si bolnavi (pt a salva pe cei tineri, care poate ar fi supravietuit razboiului). Avem dreptul sa facem astfel de alegeri? Avem dreptul sa decidem ca tu esti prea bolnav ca sa te vindeci si ca urmare poti sa mori? Se pare ca avem acest drept (dupa cum a aratat acea situatie), caci astfel au fost salvate vieti ce altfel ar fi fost pierdute… Nici cei ucisi nu erau fericiti de soarta lor dar intelegeau (macar partial) ca trebuie sa se sacrifice pt altii . Poate insa un batran ucis astfel al fi supravietiut razboiului si poate ar fi fost un alt Victor Frankl iar prin moartea lui omenirea a pierdut o voce importnata. Ce faci daca nu ai rude, esti in varsta si nu consideri ca ai motive sa te sacrifice pt niste straini (daca salvai viata cuiva cunoscut, poate avea importanta)? Altruismul, empatia e ceea ce ramane sa faca diferenta…

    • Cred ca este mai usor sau mai simplu sa decizi sa te lasi ucis alaturi de ceilalti, decat sa-ti propui sa traiesti cu gandul ca ai decis sa ucizi pe cineva in mod arbitrar; mai ales ca exista incertitudinea asta: cel care iti cere sa ucizi este cineva imoral / fara conceptul onoarei, deci nu poti sa crezi ca-si va respecta angajamentul
      Si – nu confundati – nu este aceeasi situatie ca in razboi, (chiar si cei care mor nevinovati in Gaza sunt victime colaterale; intr-un fel ei se asteapta sa li se intample ceva rau). Si in razboi soldatii sunt (pot fi) nevinovati, pentru ca nu este neaparat vointa lor sa fie acolo si sa ucida necunoscuti

      • Pentru majoritatea românilor nu e așa, la ei nu există norme morale sau conștiință. Românul tipic evaluează presiunea din partea factorilor implicați. Și cedează în fața presiunii mai mari sau în defavoarea factorului care PARE să aibă mai puține consecințe negative imediate. De exemplu, în urma presiunilor, soția bătută își retrage plângerea sau cererea de divorț. Deși există persoane care să o ajute, ea se întoarce în căsnicia unde va lua din nou bătaie.

        Modelarea individului se realizează în copilăria mică, depinde la ce abuzuri fizice și psihice a fost supus. Iar cei crescuți în medii religioase sunt mai tentați să se supună abuzurilor, nu să-și evalueze rațional opțiunile sau să riposteze. Pentru că abuzurile tocmai asta fac, modelează individul să se conformeze impulsurilor emoționale, astfel încât să se supună agresorului și pe viitor.

    • @Decebal

      Dilema are o varianta care nu implica uciderea directa si nici „moralitatea” teroristilor. Ea suna cam asa:
      1. Un accident a blocat / a distrus calea ferata si un tren plin cu pasageri se indreapta cu viteza catre locul avariei.
      2. Chiar daca mecanicul ar fi anuntat, nu exista timpul (spatiul de franare) necesar pentru a opri trenul.
      3. Exista insa un macaz pe care il puteti actiona pentru a devia trenul pe o linie moarta. Se presupune ca mecanicul va observa devierea si va opri trenul in siguranta.
      4. Doar ca… doar ca pe linia pe linia moarta doarme linistita o persoana, stiind ca pe linia respectiva nu a mai circulat niciun tren de ani de zile. Desigur, persoana respectiva nu poate fi anuntata.

      Ei bine, ce faceti, schimbati macazul sau nu?

      • @ iosiP:
        Hmmm… Destul de complicata constructia logica a variantei propuse de dumneavoastra. Daca eu NU STIU de omul care doarme, e simplu. Daca eu STIU ca doarme un om pe acea sina, sunt doua variante: fie il vad (caz in care il pot trezi si da la o parte), fie aflu de la cineva (probabil, de la aceeasi persoana care imi spune ca schimbarea macazului poate salva trenul si calatorii din el). Dar persoana care ma informeaza despre macaz nu are niciun interes sa-mi spuna despre omul care doarme, ca sa fie sigura ca voi schimba macazul (plecam de la premisa ca persoana care-mi spune de macaz are ca scop salvarea trenului).

        Acceptand, totusi, de dragul teoretizarii, premisele dilemei sugerate de dumnevoastra si excluzand varianta in care il pot striga pe Superman, eu zic asa: Daca se poate comunica cu mecanicul, el va fi avertizat cu privire la macaz si la omul care doarme pe sina, iar mecanicul va folosi sirena locomotivei, existand sansa sa-l trezeasca pe om. Daca nu se poate comunica cu mecanicul, din moment ce presupunem ca va fi atent si va frana, putem presupune si ca va utiliza sirena locomotivei.
        In plus, daca te culci pe o linie de tren (fie ea si nefolosita intens), iti asumi niste riscuri. Sau ai tendinte sinucigase. :)

        Asa ca, probabil, as schimba macazul. Dar tot nu ma consider sobolan. :)

        Dumneavoastra, iosiP, ce ati face? :)

        P.S. Trebuie sa recunosc ca toate testele menite sa incadreze oamenii in tipare ma fac sa zambesc. Indiferent de renumele celor care le concep. Cred ca fiecare om e unic, chiar daca doi oameni pot semana intre ei, in anumite privinte. Iar in situatii exceptionale, de criza, consider ca iese la suprafata ceea ce este mai bun intr-un om. Sau ceea ce este mai rau intr-un om.

      • Varianta asta e mult mai bine construită logic, iar pentru orice om rezonabil răspunsul ar trebui să fie schimbarea macazului. Fiindcă oferă din start mai multe opțiuni favorabile.

        A porni de la ideea că există un destin și că schimbarea macazului ar însemna intervenția împotriva acelui destin e tot rezervată persoanelor crescute în familii religioase, unde s-a predicat supunerea. Un om rațional trebuie să evalueze situația și să ia decizii în baza acelei evaluări. Considerentele morale sunt necesare, dar trebuie să fie o moralitate auto-asumată, internă, ceva de genul ”așa cred eu că e bine”. Nu o pseudo-moralitate de genul ”Dumnezeu e sus și vede, El răsplătește și pedepsește”. Aia nu mai e moralitate, e nevroză :P

        • Dar daca – pentru a ramane in lumea ipotezelor – trenul este plin cu condamnati pentru infractiuni grave (talharii, violuri, omoruri) care sunt transportati la alta inchisoare iar persoana de pe „linia moarta” este Steven Hawkings, caruia i s-a blocat caruciorul pe sine?

          • Tot ca sa ne jucam construind ipoteze, in tren sunt 100 de copii iar pe linie doarme A. Einstein. Si ca sa fie hard, cel de la macaz are optiunea sa il actioneze sau sa lase pe altcineva in locul lui sa actioneze macazul, moment in care trenul isi dubleaza viteza.

  7. Civilizație sau Putere ?
    Curaj Moral sau Crimă ?
    Gâscă sau Șobolan ?

    Modelul Gâscă-Șobolan este valabil doar la nivelul individului.
    Civilizație fără Moralitate nu poate exista.

    Gâsca din mine ar fi putut avea temeritatea de a ataca Șobolanul ”înarmat până în dinți” care a spart ușa și s-a năpustit în apartamentul în care trăiește familia mea pentru a ocupa o poziție la fereastra de la care poate secera fără milă pe milițienii care se află în serviciul statului ucrainean aflat sub asediul bandelor de teroriști.
    Sau nu.
    Căci temeritatea nu înseamnă Curaj.

    Curaj Moral înseamnă să adopt un astfel de comportament încât să reușesc să ies viu din acest eveniment, să mă alătur celor care au reușit să evite să fie asasinați de Șobolani, formând O Comunitate care să aibă Forța Morală de a lichida focarul de infecție al rozătoarelor.

    Acest articol are meritul de a promova un adevăr fundamental:
    ”Civilizație fără curaj moral nu există !”

    Dacă ești un Șobolan atunci îți este ușor să ucizi niște Gâște dezarmate și luate prin surprindere. Nu ai nevoie de Morală, ba chiar te jenează.

    Este infinit mai greu să îmbraci voluntar haina militară fiind o Gâscă. Doar conștiința apartenenței la o Civilizație a Gâștelor îți poate da Curajul Moral să apeși pe trăgaci pentru a împrăștia creierii celui despre care ai fost convins că este Șobolan.

    Acest debut de Secol XXI poate că va tranșa o dată pentru totdeauna conflictul dintre Șobolani și Gâște.
    Poate că este inevitabil să existe Șobolani dar numărul acestora trebuie restricționat astfel încât să nu poată dețină Puterea.

    Asta pentru că Moralitate poate exista doar la lumina zilei și nu în catacombele instinctuale ale Șobolanilor.

    Iar Civilizație fără Moralitate nu poate exista.

    • ”Vi se dă posibilitatea să alegeți între următoarele variante:
      •Dacă ucideți personal un pasager de la bord (sau o faceți împreună cu alți oameni de la bord, sau convingeți pe cineva de la bord să facă asta) atunci toți ceilalți pasageri vor supraviețui, nu vor fi uciși de rebeli.
      •Dacă refuzați să omorâți personal pe cineva, sau nu găsiți o soluție ca cineva să fie ucis, atunci avionul va fi doborât cu o rachetă sol-aer și veți muri odată cu ceilalți.

      Ce decizie luați?”

      În primul rând: fiind o Gâscă este evident că nu voi alege să comit o crimă. În plus sunt empatic și inteligent deci înțeleg că Șobolanul care ține degetul pe trăgaci are o depresie și vrea puțină distracție înainte de a-l apăsa, deci este bine PENTRU EL să nu-i ofer această satisfacție. Ce să-i faci ? Sunt o Gâscă !

      În al doilea rând: fiind o Gâscă înțeleg că merit să mor dacă nu am reușit să construiesc o Comunitate a Gâștelor capabilă să stârpească Șobolanii Teroriști sau măcar să le interzică accesul la ”trăgaci”.

  8. Foarte interesant si ma bucur ca in vartejul politico-economic nebun in care suntem isi fac loc si astfel de articole si dezbateri. Felicitari!

  9. „a dat în mod deliberat informația falsă că este un avion militar”

    „cei care probabil că au indus în eroare că este vorba de un avion militar nu au nici un interes să se afle asta, iar cei care au fost induși în eroare nu au nici un interes să arate cât de ușor pot ucide în baza unor informații eronate”

    mă mir că nici unul dintre comentatori nu s-a sesizat până acum la sugestia că faza ar fi fost cam aranjată

    mie mi se pare o ipoteză destul de plauzibilă, de fapt primul lucru la care m-am gândit când am auzit de avionul doborât a fost „ce fain i-or încălţat ucrainienii pe ruşi”; bine, admit că asta vine dintr-o mentalitate pur şobolănească, cu toate resentimentele justificate faţă de ruşi, dar zero empatie vizavi de occidentali

    nu spun că într-adevăr a fost aşa, zic că doar că e scenariul cel mai probabil pentru mintea unui rozător

    • Nici eu nu am nici o informație că ar fi așa, dar unele indicii mi se pare că există, de ex convorbirea telefonică în care rebelii erau siguri că trebuie să fie un AN26 (parcă) avionul doborât.

      Sunt sigur că cei responsabili urmăresc toate pistele. Evident că asta nu ar scuza cu nimic eroarea celor care au tras racheta de a nu fi verificat informația, nu te joci cu armele, dar dpdv moral lucrurile ar fi mai complicate. Cum am spus în text, nu cred că vom afla vreodată toate detaliile pentru că nu este în interesul nimănui dintre marile puteri. Varianta pe care se merge, văd din declarația USA, ar fi de crimă din eroare umană facilitată de transferul din armament din Rusia și gata. Dar vom vedea.

  10. Eu nu cred că e vorba de oameni-șobolani sau de oameni-gâscă, eu cred că e vorba de stimă de sine și atât.

    Ipoteza din articol are o fisură cât roata carului. Ce garanție are subiectul că ofițerul care l-a sunat își va respecta cuvântul și ce nevoie ar avea respectivul ofițer să salveze restul pasagerilor? Ipoteza din articol, deși pretinde că dă ocazia unei alegeri morale, pune subiectul într-o postură fundamental falsă. Dacă asta s-ar întâmpla într-o situație reală, ori ofiterul ar lansa racheta fără să sune pe nimeni, ori subiectul sunat are de-a face cu un bluff.

    Presupunând că nu e un bluff, un om cu o autentică stimă de sine nu ar face lucruri de care să-i fie mai târziu rușine în fața propriei conștiințe. Însă religia nu ne învață despre stimă de sine, religia ne învață altceva: ”capul plecat, sabia nu-l taie”, așa e? :P

    • For real, pana sa ne invete religia, functioneaza spiritul de autoconservare (primordial) si astfel devine neclar daca alegerea se bazeaza pe moralitate sau pe self-protect.
      Autorul lanseaza o ipoteza teoretica, interesanta. Cam lung drumul de la constructia morala propusa la concluzia cu indiferenta – sau nu il vad eu pe cel scurt.

      • Spiritul de autoconservare poate fi invocat atunci când viața îți este amenințată în mod direct, adică te afli în aceeași încăpere cu agresorul care are o armă încărcată îndreptată spre tine. Discuțiile prin telefon nu au nimic de-a face cu spiritul de autoconservare.

        • In ipoteza initiala, fara alte speculatii pe ea: var. 1 inseamna sa omoare cu mana lui (sau sa instruiasca in acest sens pe cineva) si sa scape restul INCLUSIV el; var. 2 mor toti INCLUSIV el. Pe langa alegerea morala trebuie sa aleaga in ceea ce il priveste intre viata si moarte. A sugerat un comentariu o ipoteza in care subiectul moare in ambele situatii,

    • Cum am spus, e un experiment mental, garanția intră în condițiile experimentale asigurate de exeprimentul mental. Într-un context real desigur că lucrurile funcționează altfel.

      Astfel de situații imaginare sunt frecvent folosit în filosofie pentru a furniza un contraexemplu la o anumită susținere teoretică.

      gânduri bune,

  11. Felicitari pentru articol, intr-adevar, un bun prilej de introspectie. Intrebarea este cum poate creste in societate proportia de oameni-gaste. Daca ne uitam bine, sistemul educational in care intram de la varsta frageda este concentrat pe aspecte utilitariste: atingerea unui optim, un maxim sau un minim, dupa caz, are in spate un principiu utilitarist de la fizica (e.g. cresterea randamentului unui motor) la economie (e.g. maximizarea randamentului unei investitii). Nu pun in chestiune utilitatea (sic!) acestor teorii/abordari. Dar este clar ca in tot sistemul educational lipseste aproape cu desavarsire componenta deontologica de care vorbiti. Invatam astfel de concepte de o maniera nestructurata (din familie, din lecturi, explicit sau implicit, cei care au curiozitatea necesara, etc). Dobandim, cu putine exceptii, o educatie utilitarist-vocationala. Furnizorul cvasi-monopolist al acestui cadru educational, statul, are tot interesul sa promoveze un astfel de sistem, care produce indivizi mai usor de orientat (a se citi manipulat). Componenta „gasca”/deontologica este cvasi-inexistenta.
    Problema este ca sistemul excesiv utilitarist conduce la atomizarea societatii, cu impact dramatic asupra civilizatiei, definite prin limba, religie, mod de viata, valori.
    Ezitarile, ca sa nu spun slabiciunea, Europei in a reactiona la agresiunea rusa sunt tot expresia unei abordari eminamente utilitariste si inevitabil si orientate pe termen scurt.
    Cred ca educatia este singura solutie pentru a schimba ceva. Nu numai in sistemul de invatamant, dar mai ales in societate, prin intermediul asociatiilor, fundatiilor etc. Problema este ca acestea sunt greu de mentinut si au o penetrare redusa.
    In aceeasi cheie, trebuie multi oameni gasca pentru a inclina balanta catre deontologie. Fara a incerca sa ma auto-incadrez in aceasta categorie (doar reactia in situatii-limita o poate spune), imi permit sa fac propaganda unui mare istoric si ganditor care ataca problema dintr-o perspectiva ceva mai „utilitarista”, Niall Ferguson:

    http://www.goodreads.com/book/show/16129479-the-great-degeneration

    • Mulțumesc pentru comentariu. Și mie mi se pare că exacerbarea modului utilitarist de gândire poate crea probleme. Pe de altă parte, și excesele deontologiste sunt periculoase, duc la atitudini fundamentaliste (de ex teroriștii islamici au un sistem de valori deontologist). O cultură a dialogului între oameni cu sisteme de valori diferite ar putea fi poate ceva folositor. Democrația funcțională cam la asta ar trebui să ducă, dar mai depinde și ne cunoaștințele avute de oameni, de funcționalitatea sistemului de educație și de obișnuința consumului permanent de cultură.

  12. „Lasitatea sau curajul moral” sunt, dupa parerea mea, notiuni extreme, sau mai bine zis repere de conduita dupa care ne ghidam, la care ne raportam (poate?) pe parcursul unei vieti, in functie de propria educatie si de valorile in care credem, la un moment dat…
    Inca nu s-a nascut un om absolut las si nici unul perfect integru, fiecare dintre noi, chiar si cei mai „buni” au avut, au si vor avea momente de „slabiciune” subiectiva, asa cum, si in cei mai oribili tortionari exista sclipiri de omenie…
    A separa, dupa propria judecata, bunii de rai, implica a se considera pe sine un model de discernamant(?) ceea ce mi se pare a fi o atitudine „nombrilista”, cu vocatie de a genera, mai de graba, noi conflicte, decat sa le rezolve pe cele existente..!?
    Spuneti: „Cei mai mulți dintre oameni nu vor pace cu adevărat și ar fi capabili să omoare.”
    Ce inseamna „pace cu adevarat”?
    Daca va ganditi la lipsa de razboi, va invit sa va imaginati Ro anilor 1965 – 1989 (din p.d.v. istoric perioada de pace), si sa-mi spuneti cum considerati oamenii care, nu doar ca se simteau capabili sa-l omoare pe Ceausescu, dar visau asta : buni sau rai?
    Dar pe cei care il protejau pe Ceausescu? Dar pe parintii sau pe copiii securistilor?
    Putem vorbi, rezonabil, doar de sobolani si de gaste…sau viata umana e un pic mai complexa si omul mai dificil (inutil…?) de etichetat?

    • Aveți dreptate, viața este mult mai complexă. Nici eu nu cred că există oameni-gâște și oameni-șobolan, dar cred că există oameni care își aleg să încerce să fie într-un fel sau altul.

      Mi-aș dori să am discernământ, din păcate nu mereu îl am, însă am simțit că este o bună ocazie de a ne gândi la astfel de lucruri, mai ales că războiul este aproape de noi spația și, cine știe, poate chiar bate la ușă.

      gânduri bune,

  13. Sa nu uitam ca dileme morale au fost puse si preotilor-sobolani ortodocsi. Daca scadem legionarii, unii curajosi intr-un mod absolut patologic, dar iresponsabili moral in fanatismul lor… pentru fiecare dintre cei citiva preoti ortodocsi care s-au comportat oarecum decent in timpul dictaturii comuniste au existat mii de popi-sobolani care au furat, au denuntat, au tradat „sfinta” taina a spovedaniei, au bagat oameni nevinovati in puscarie. Au functionat practic pe post de asasini cu sutana. Nici unul nu a raspuns in fata legii, in fata mirenilor, sau in fata prezentei ierarhii ortodoxe care emana exact aceleasi concepte – nesfinte mirezne – morale.

    Mi-aduc aminte de sloganul reusit – si adinc motivat – din anii ’90: „Teoctist, comunist, securist si Anti-Crist”.

    Astazi, cu un patriarh inca mai gras, mai rotofei, mai imbuibat, mai lacom decit ultimul Prea Fericit? Plus ça change, plus c’est la même chose.

      • Stimate domnule Iordache, va multumesc pentru invitatie, dar am trecut de virsta circului ieftin facut de trepadusi si impostori.

        Daca am timp sa ma hranesc spiritual, mai degraba citesc un roman bun sau ascult o simfonie de calitate. Mi-ar fi rusine de mine insumi daca mi-as pierde vremea cautind „forta duhovniceasca” in incantatiile afone si urletele de liturghie bizantin-bezmetica ale unui ipocrit supraponderal si hraparet care mai are si indrazneala sa-si spuna siesi „prea fericit”.

        Sefului mafiei cele mai lipsite de scrupule din Romania, mafiei ortodoxe, ii spun, mai mult sau mai putin smerit:

        Vade retro!

      • …”forta duhovniceasca” (sic)? In jouli? In amperi? In numarul de oameni pacaliti, de vaduve escrocate, de orfani infometati? In kilogramele extra ale prea-fericitului?

        Va rog, nu va tratati cititorii ca pe niste oi care sint obligati sa ia elucubratii fraudulente ale unei gasti de profitori drept „spiritualitate”. Contributors are cititori educati.

        Cit despre armata de preoti delatori, a vorbi de birne si paie nu rezolva putreziciunea prevalenta in clasa incapusata a pseudo-crestinatatii romanesti.

        • Fiind o forta – evident in newton. Poate candela ar fi mai potrivita :).
          D-le Iordache, sunt mici glume pe care va rog sa le luati ca atare si nu ca pe o lipsa de respect fata de convigerile Dvs..

          • Lipsa de respect este o problemă a celor care o manifestă, nu a celor față de care se manifestă. Nu mi se pare că apare în cazul dvs.

            gânduri bune,

          • Gresit! Se masoara inbizoni-putere (varianta ortodoxa a cilor-putere, care arata cati bizoni se lasa fraieriti per unitatea de timp). ;)

  14. Problema trebuie luata pur ipotetic, ca un model; in realitate asa ceva nu se va intampla. E totusi mai greu de acceptat decat un model fizic prin care se reduce un obiect la un punct in care se concentreaza toata masa lui. Desi este nerealist (in acest caz orice obiect ar strapunge suprafata pe care este asezat ) ne ajuta sa dezvoltam teorii cu care explicam cu mare precizie fenomenele fizice din viata reala.
    Problema ipotetica pusa de autorul articolului (ca si altele, care apar in comentarii) ne pune pe ganduri (daca nu chiar ne ingrozeste !) pe cei care incercam serios sa ne imaginam ce am face sau ce ar fi de facut intr-o astfel de situatie, aparent fara iesire morala. Probabil ca reactionam asa avand impregnate anumite concepte morale care ne ajuta sa ne mentinem stima de sine despre care pomeneste Harald.
    Pentru sociologi, psihologi, biologi, sau altii care studiaza fenomenul uman este o problema teoretica din care rezulta statistici, despre ceea ce ne poate trece noua, subiectilor, prin cap si apoi le clasifica pe categorii si mai publica o lucrare.
    In situatii reale, de cele mai multe ori se gaseste cineva care face un sacrificu la timp ; de exemplu, o catastrofa intr-o rafinarie : o cantitate mare de gaz inflamabil a scapa din instalatii si continua sa se scurga, pericolul de explozie este iminent, toata lumea fuge, dar de fapt nimeni nu poate fugi atat de repede ; cineva ramane locului si opreste de undeva sursa de gaz inflamabil, desi stie precis ca nu va scapa, pentru ca gazul deja scurs va produce oricum o explozie suficient de mare ca sa arda totul pe o raza de o suta de metri. Asadar, inchide o vana, gazul se opreste, dar explodeaza cantitatea care a fost scapata pana atunci. Omul a facut o evaluare rapida : daca toti fugim, nu scapa nimeni, daca raman aici, eu nu scap, dar cei mai multi se salveaza. Poate ca mai multi dintre cei ce fug stiu asta, dar multi se intreaba : de ce s-o fac eu ? Acest om nu a aflat niciodata ca astfel a limitat numarul victimelor la cateva zeci, in loc de cateva sute sau mii – iar el nu avea in fisa postului sa fie erou si nu a primit o instruire de tip militar ca sa acopere spatele camarazilor din pluton ramanand singur in fata dusmanului.
    Din avionul ipotetic, chiar nu credeti ca s-ar gasi cineva care sa-si asume sacrificiul « unul in loc de toti » ? Fiindca, totusi este necesar numai unul.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Da, sunt sigur că s-a fi găsit cineva care să își asume sacrificiul. Simt la fel ca dumneavoastră că acest lucru s-ar fi întâmplat. Dar dilema, cum ați spus, este teoretică, menită tocmai să ne facă pe fiecare să ne sondăm interiorul. Problema ei în ce privește modelarea corectă a fenomenului este și că reacția celui în situația dilematică nu depinde doar de el, ci și de celelalte persoane, cum ați spus. Adesea alți oameni ne scot din starea de perplexitate, și în funcție de cei cu care ne însoțim tindem să avem și anumite reacții.

      • @ V.Iordache, dupa parerea dvs, acel om care se sacrifica si alege sa moara ca sa salveze 200 de…necunoscuti, reprezinta un model de curaj moral?
        Ce credeti ca este mai important pentru evolutia spirituala a unui om:sa tinda catre acceptarea sacrificiului suprem ca ideal, sau sa lupte din toate puterile pentru a-si salva propria viata?

        • Raportându- mă la exemplul hristic opțiunea mea personală este că da, este vorba de curaj moral să te sacrifici ca să salvezi pe alții. Nu e vorba de a căuta ocazia de a te sacrifica, ci de a ți-l asuma atunci când este necesar.

  15. se porneste de la ipoteza ca omul e o fiinta rationala, exista teste practice mult mai simple si concludente, de prospect theory, care demonstreaza ca nu e chiar asa (Daniel Kahneman poate cel mai cunoscut specialist in asta)
    in testul teoretic de mai sus, daca m-ar suna un terorist, as face pe mine – in cel mai bun caz, sau infarct.

  16. Văd că pentru mulţi e dificil să se imagineze în limitele „teoretice” ale dilemei.

    Un caz real din al doilea război – păcat că nu-mi aduc aminte mai multe detalii. Se racolează un spion promiţător. Şi una din primele informaţii ce le furnizează e iminenţa unui bombardament.
    Factorii de decizie aveau de ales între a goli zona şi/sau a concentra artileria aeriană acolo, compromiţându-şi astfel sursa sau a se face că plouă, lăsând un număr de concetăţeni să moară în speranţa că informaţiile viitoare vor fi şi mai valoroase. Ştiu că bombardamentul a avut loc, oamenii n-au fost avertizaţi, iar spionul respectiv a rămas multă vreme în „serviciu”.

    Sau alt exemplu, inspirat de inundaţiile de care avem parte din când în când.
    Să zicem că Mureşul creşte alarmant, în curând va sparge digurile şi se va revărsa. Nu se mai poate evacua toată populaţia. Ce ar trebui să facă autorităţile – să spargă digurile într-o zonă mai slab populată, unde vor fi zece-douăzeci de morţi sau să aştepte ca Mureşul să spargă singur digurile şi să se reverse unde s-o nimeri, eventual chiar peste oraş?

    • Vă mulțumesc pentru intervenție. Cred că îmi aduc aminte de un film asemănător cu primul scenariu pe care l-ați menționat.

      Capacitatea de a gândi abstract ajută oamenii să comunice între ei, pentru că le permite să se ridice temporar deasupra propriilor presupoziții și principii morale, să le pună un pic între paranteze pentru a se pune în locul celuilalt. Poate că ar fi una dintre mizele predării filosofiei în liceu… Cunoașterea unor noțiuni introductive de filosofie este foarte folositoare practic… Deși multora nu li se pare așa, poate tocmai pentru că nu dețin acest tip de cunoaștere.

      cele bune,

  17. Stiu ca pare straniu dar scenariul imeginat de catre autorul articolului este plauzibil: sa ne imaginam ca o organizatie terorista doreste sa elimine un agent CIA aflat in avion. Pentru aceasta are doua posibilitati: sa apeleze la pasageri pentru eliminarea persoanei (cu probe video) sau sa doboare avionul. Nu toate organizatiile teroriste sunt complet antisociale, deci s-ar putea ca cei despre care discutam sa incerce sa evite un blam international (urmat, eventual, de o vanatoare globala) daca primesc asigurarea ca au scapat de persoana vizata. De unde scenariul din articol…

  18. Cred ca nu orice experiment mental e justificat.
    In fizica, experimentele mentale au facut cariera de la Einstein incoace – merita amintita aici vorba lui Einstein, cum ca Dumnezeu e subtil dar nu rautacios. In sociologie, experimentele sint, de asemenea, importante. In filosofie dar si in psihologie insa, lucrurile sint, cred, cu mult mai complicate.
    E nu doar inutil, dar cred ca poate fi rau sa sugerezi oamenilor teste de tipul celui de mai sus. N-as spune ca cel care utilizeaza astfel de teste are o minte pervertita, insa e clar ca ceva nu e in regula cu el de vreme ce vede utilitatea acolo unde nu e nici urma de ea.
    Cred ca nici un om nu merita sa fie pus intr-o astfel de situatie, mai ales ca un astfel de test ajunge mai degraba sa sminteasca oamenii decit sa-i invete ceva. Dar apoi, genul acesta de interogare este, in sine, un experiment pe oameni, iar experimentele pe oameni ar trebui sa se supuna unor reguli stricte. Comunismul a fost la rindul sau un experiment pe oameni si se invirtea in jurul unei dileme aproape identice, care incuraja nu doar contabilizarea raului, dar contabilizarea mortii – caci, sa fie clar, despre asta vorbim aici.
    Dupa parerea mea, nici nu avem dreptul moral de a-i pune pe semenii nostri sa-si imagineze ca trebuie sa treaca cindva prin asemenea incercari.
    Caci altfel, dilema tipica pentru noi nu e a celui din avion, ci a romanului care se afla in ciorapi – vorba lui Plesu – , inaintea familiei si a tarii, inaintea unor alegeri curente sau electorale.

    • În filosofia analitică experimentele mentale sunt acceptate, iar cel propus aici este unul clasic, se discută despre ele la orele de etică probabil în toate facultățile de filosofie.

      Nu este vorba de un experiment psihologic, ci de un experiment cu rolul de a arăta problemele modului de întemeiere a deciziilor morale pornind de la realitatea factuală că unii își întemeiază deontologist morala, iar alții utilitarist.

      Rolul experimentului în textul publicat aici este mai degrabă unul retoric, lucrul cu adevărat important, miza textului, este propoziția finală.

      cele bune,

      • Domnule, ma indoiesc serios ca experimentul mental descris in articol si in care se vorbeste detasat si fara vreun avertisment despre indemnul la crima poate fi considerat unul clasic. Iar daca ar fi sa ma insel, imi pare rau sa v-o spun, dar atunci ar fi de domeniul evidentei ca filosofia, fie ea analitica sau nu, a luat-o complet razna. Ce-i drept, nici asta n-ar fi pentru prima oara, caci Marx este si astazi asimilat cu seninatate drept filozof si asta de catre cei mai multi dintre filozofi. Il inteleg foarte bine pe Stephen Hawking cind spune, cu naduf, ca filosofia a murit.

        Mai mult, mi se pare surprinzator ca nu sesizati ca, in mod particular, experimentul despre care vorbiti este inclusiv unul psihologic. Intr-adevar, nu poti sa pretinzi ca faci experimentul respectiv fara a te pune in locul celui indemnat la crima, iar a te pune in locul cuiva, inseamna a trai la propriu emotiile sale.
        Mi se pare impardonabila lejeritatea cu care discutati aici despre crime si experimente cu crime. Sint iritat fiindca am impresia ca pentru d-voastra asta trece drept curaj si/sau expresie a libertatii, in vreme ce, pentru un om normal, demersul e unul vecin cu inconstienta.

        • Înțeleg ce vreți să spuneți. Prin experiment psihologic înțeleg unul ale cărui rezultate sunt relevante pentru psihologie ca știință, nu unul care implică emoții ale celui care gândește. Experimentele din filosofia analitică nu au relevanță pentru psihologie.

          Ocazia discuției a fost furnizată de crima doborârii avionului malaezian. Un articol cu această temî în absența acestui eveniment nu l-aș fi scris. Vrem nu vrem, dacă nu sunt lipsiți de orice sensibilitate, oricum în astfel de situații ne gândim la moarte, la suferința victimelor și a celor apropiați lor. Este un bun prilej de introspecție cu privire și la atitudinea noastră personală, la valorile noastre și felul cum ni le argumentăm.

          Iar dacă suntem lipsiți de sensibilitate și ne sunt indiferente aceste suferințe ale altora nu cred că un articol ne va leza sensibilitate, pentru că nu are ce.

          gânduri bune,

          • „Prin experiment psihologic înteleg unul ale cărui rezultate sunt relevante pentru psihologie ca stiintă, nu unul care implică emotii ale celui care gândeste.” /

            Definitia d-voastra este una prea restrictiva, conjuncturala, as zice chiar convenabila. Ati putea crede ca un experiment de chimie poate fi considerat unul de fizica doar daca are efecte fizice importante: in realitate, orice experiment de chimie este si unul de fizica.
            Un parinte care-si agreseaza copilul poate pretinde ca nu face psihologie si ca nu e interesat de efectele psihologice produse, dar asta nu-l disculpa si nici nu inseamna ca faptele sale nu au efecte psihologice foarte importante. Intr-o situatie similara se afla si preotul care ameninta copiii ca ar putea ajunge in iad. Pot numi sau nu experiment ceea ce fac oamenii intr-un mediu controlat, atunci cind nu pot anticipa prea bine rezultatele, insa nu ideea de experiment e in discutie aici ci tipul si amploarea implicatiilor.

            „Experimentele din filosofia analitică nu au relevantă pentru psihologie.” /

            Cu siguranta ca au, daca cer oamenilor sa se puna in situatia unui ucigas.
            Incep sa cred ca d-voastra chiar nu v-ati pus problema ca intre lucrurile astea e o legatura, si inca una importanta. In general, nu poti experimenta fara a-ti lua anumite masuri si fara a avea tot timpul in vedere etica si deontologia profesionala. In mod particular, d-voastra nu aveti dreptul sa sugerati cuiva ca se afla intr-o situatie limita, in care ucide sau e ucis. Inteleg ca nu simtiti/vedeti nici o incongruenta aici intre statutul d-voastra si ceea ce intreprindeti: asta nu inseamna insa ca incongruenta nu exista.

            „Un articol cu această temî în absenta acestui eveniment nu l-as fi scris. Vrem nu vrem, dacă nu sunt lipsiti de orice sensibilitate, oricum în astfel de situații ne gândim la moarte, la suferinta victimelor si a celor apropiati lor. Este un bun prilej de introspectie cu privire si la atitudinea noastră personală, la valorile noastre si felul cum ni le argumentăm.” /

            Asa, si vi se pare oportun, ba chiar un bun prilej de introspectie sa ne imaginam ca sintem intr-o situatie limita in care ucidem sau sintem ucisi. Dar ce spun eu: de fapt, in experiment d-voastrs era vorba de o dilema chiar mai grozava decit cea a soldatului. Chiar asa domnule, ce legatura este intre experimentul clasic-aiuritor din introducerea textului d-voastra si prabusirea zborului MH17? A fost vreun pasager din avion in situatia asta? Chiar admitind ca razboiul e aproape – si este fiindca in Ukraina se duc lupte si mor oameni –, este oare vreunul dintre noi in pericol de a ajunge intr-o situatie similara celei din testul filozofic si analitic promovat cu atita sete de libertate de d-voastra?

            Ma vad nevoit sa reiau fantasma comunista a salvarii, in fapt, dilema sa de capatii. Caci si comunismul a inceput ca un experiment, unul cit se poate de analitic. A venit mai intii un tip care-si zicea filozof si pretindea ca are solutia la toate relele societatii si a propus ca mod de salvare revolutia prin lupta de clasa. Mai mult, el a pretins ca doar prin forta si violenta se poate ajunge la lumea aceea mai buna la care visam cu totii. Ne-a mai spus ca daca nu mergem pe calea respectiva, toata lumea va avea de suferit, iar daca mergem pe ea dar din intimplare vor mai muri citiva oameni, lumea va fi in final salvata. „Filozoful” respectiv e astazi printre clasici, ca sa zic asa.

            Pina una-alta, am si eu un test pentru d-voastra, unul mult mai simplu si mai putin constringator: aveti sansa nesperata de a aplica un experiment mental socant de filosofie analitica pe un lot de peste o mie de oameni dar sinteti avertizat ca, in urma aplicarii sale, exista posibilitatea ca unul sau mai multi dintre participanti sa ucida sau sa se sinucida. Aveti la indemina alternativa modificarii experimentului intr-o varianta general acceptabila, in care nu se face deloc recurs la crima. Cum procedati?

    • @R.A.Muresan, spuneti „Dupa parerea mea, nici nu avem dreptul moral de a-i pune pe semenii nostri sa-si imagineze ca trebuie sa treaca cindva prin asemenea incercari.” si va intreb:
      Ce tip de educatie, impartasita de parinti copilului, vi se pare ca-i serveste viitorului adult:
      – cea in care nu i se vorbeste despre „rele”, si i se interzice sa cada, sa se loveasca sau sa se murdareasca!
      – cea in care i se explica cum sa se ridice dupa fiecare cazatura?

      • Cind vorbeam de „asemenea incercari”, ma refeream chiar la incercarile de felul celor descrise in articol, iar acolo nu era vorba despre cazaturi. Discutia mai mult sau mai putin lejera despre crima si indemnuri la crima tine de domeniul psihopatiei si nu are legatura cu educatia.
        Lipsa empatiei nu e capacitatea de a gindi abstract, ci e un handicap major.

  19. Domnule Muresan, eu cred, dimpotriva, ca astfel de experimente sunt utile in masura in care nimeni nu este obligat sa participe la ele (vedeti diferenta fata de „experimentul” comunist). In fond, ele ne ajuta sa ne auto-cunoastem si sa ne situam in raport cu ceilalti… si cine stie, poate sa ne schimbam modul de gandire – in bine, se presupune – luand contact cu argumente diverse si divers exprimate.
    Mai mult, astfel de experimente testeaza limitele unor doctrine sociale – recunosc, sunt un adept al testelor prin ducere la limita – deci evidentiaza in mod pertinent si uneori socant limitele acestora. As adauga si faptul ca o persoana echilibrata nu are motive sa se simta violentata psihic de astfel de experimente mentale: in fond, fiecare ar trebui sa accepte un proces de introspectie, mai ales atunci cand rezultatele acestuia sunt confidentiale.
    Desigur, niciuul dintre noi nu isi doreste sa fie pus concret intr-o astfel de situatie, dar asta nu ar trebui sa ne impiedice sa gandim, si exact asta propune domnul Virgil Iordache: un exercitiu de gandire, sau daca vreti, de autoevaluare si raportare la ceilalti.

    P.S. Cu tot respectul va spun ca negarea problemelor existentei nu le va face sa dispara: doar ne va face mai putin pregatiti sa le facem fata!

    • „Domnule Muresan, eu cred, dimpotriva, ca astfel de experimente sunt utile in masura in care nimeni nu este obligat sa participe la ele (vedeti diferenta fata de “experimentul” comunist). In fond, ele ne ajuta sa ne auto-cunoastem si sa ne situam in raport cu ceilalti… si cine stie, poate sa ne schimbam modul de gandire – in bine, se presupune – luand contact cu argumente diverse si divers exprimate.” /

      Si in ce sens ar putea fi util un asemenea experiment? Pentru a afla citi oameni sint sobolani si citi gisca? Nu vi se pare cel putin deplasat subiectul?
      Cit despre obligativitatea participarii, iertati-ma, dar mi-am dat seama ca autorul experimenteaza abia dupa ce i-am citit textul. Si sint sigur ca si cu d-voastra s-a intimplat la fel. Caci trebuie sa fiti de-acord cu mine: una este sa ma supun singur la astfel de exercitii, si cu totul alta sa le primesc fara sa le cer.
      Chiar titlul articolului este o capcana, caci in text nu e nicaieri vorba despre curajul moral – nu tine in nici un fel de curaj sa preiei demersul unei minti teroriste si sa-l duci mai departe.
      Cineva vorbea mai sus despre imprejurarile dificile in care pot ajunge oamenii si in care ar putea fi nevoiti sa faca alegeri dureroase – calamitati, s.a.m.d. Insa si aici este o diferenta majora: caci una este sa ajungi intr-o asemenea situatie datorita elementelor (i.e. naturii) si cu totul alta sa le sugerezi semenilor asemenea exercitii.

      „Mai mult, astfel de experimente testeaza limitele unor doctrine sociale – recunosc, sunt un adept al testelor prin ducere la limita – deci evidentiaza in mod pertinent si uneori socant limitele acestora.”

      Repet, sintem liberi sa facem teste pe noi insine, chiar teste la limita: nu putem face insa acelasi lucru cu ceilalti.
      Parerea mea este ca, in zilele noastre, ceea ce e „doar” interesant, ajunge prea adesea sa fie inlocuit de ceea ce e socant – ca sa exemplific, referindu-ne la mass-media, vorbim de fenomenul numit tabloidizare. Ginditi-va ca ceva similar se petrece si cu gindirea noastra.
      Pe de alta parte, deciziile dificile nu sint pentru oricine: cine imi da mie dreptul sa-i pun pe oamenii obisnuiti in fata unor asemenea alegeri? Nu aduce asta oare cu joaca de-a Dumnezeu?
      In fine, o regula care tine intim de civilizatie ne cere sa tinem pentru noi ceea ce i-ar putea ofensa sau soca pe ceilalti.

      „As adauga si faptul ca o persoana echilibrata nu are motive sa se simta violentata psihic de astfel de experimente mentale: in fond, fiecare ar trebui sa accepte un proces de introspectie, mai ales atunci cand rezultatele acestuia sunt confidentiale.”

      Sint convins ca personalitatile echilibrate resimt ca socante demersurile de acest fel, mai ales ca intuiesc in mod corect ca introspectia autentica nu are de-a face cu asa ceva.

      „Cu tot respectul va spun ca negarea problemelor existentei nu le va face sa dispara: doar ne va face mai putin pregatiti sa le facem fata!” /

      Asadar, nu-i vorba de a nega problemele existentei, ci de a nu-i ofensa pe ceilalti cu ipoteze socante si nefolositoare. Caci in Romania, in viata de toate zilele, una dintre dilemele cele mai comune dar si mai dificile pentru multi dintre noi este, din pacate, daca merita sau nu sa fii cinstit. Iar in aceasta privinta, chiar nu vad cum anume ne-ar putea ajuta exercitiile de tipul celui propus de autor.

      • Stimate domn, observ in comentariile dumneavoastra o puternica orientare PC (political correctness). Pe langa faptul ca nu agreez deloc acest tip de gandire, imi permit sa va intreb cine va obliga sa cititi astfel de articole, daca le considerat nu doar inutile dar chiar nocive? Mai mult, de ce credeti ca dreptul dumneavoastra de a va simti ofensat este mai puternic decat dreptul autorului sa se exprime liber?

        Pentru edificare imi voi permite sa dau un exemplu clasic de reactie PC: o tanara mama din SUA a postat pe Facebook o fotografie a ei, insotita de cei doi gemeni de numai doua-trei luni. Proaspata mama era imbracata in tinuta sport (bustiera si sort) care aratau un corp perfect pastrat in forma. Ei bine, s-au gasit diverse „gospodine” care sa se simta ofensate, sub pretextul ca ele nu si-au mai revenit niciodata (fizic) dupa nastere iar fotografia respectiva le atinge „sensibilitatile”. Nu, nu glumesc: subiectul a fost dezbatut pe larg ie Yahoo si i presa americana. Nu credeti ca s-a ajuns prea departe? In scurt timp nimeni nu va avea dreptul sa NU sie obez, sa NU fie gay, sa NU fie depresiv, in fine, sa fie un om normal si fericit… si asta, ca sa menajam sensibilitatile exacerbate ale celorlalti. Deja prin SUA circula gluma ca numai majoritar sa nu fii, doar ca eu unul o consider umor trist.

        • In privinta obligativitatii, am aratat ca, daca esti de buna credinta, trebuie sa citesti articolul pentru a intelege ce vrea autorul. Si, abia dupa ce citesti, iti dai seama, eventual, daca autorul iti infatiseaza un subiect interesant sau nu.

          „Mai mult, de ce credeti ca dreptul dumneavoastra de a va simti ofensat este mai puternic decat dreptul autorului sa se exprime liber?” /

          N-am sustinut nicaieri asa ceva. Desi, daca unul dintre autorii de aici depaseste limitele decentei, mi se pare normal sa ma simt si sa ne simtim ofensati, iar asta nu are nici o legatura ca pretinsa orientare PC cu care incercati, la rindu-va, sa deveniti interesant.

          Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun, mi se pare ofensator sa vii pe o platforma cum e contributors si care are deja un standard, cu chestii ieftine, inutile si totodata socante. Si ginditi-va ca eu sint doar unul dintre cei care a reactionat, insa banuiesc ca sint mai multi cei care au sesizat insa n-au reactionat. Pentru autor, asta ar putea fi un semnal ca nu respecta niste cerinte minimale.
          Pe scurt, mesajul direct ar fi cam acesta: stimate domn sau autor, m-am prins ca n-aveti nimic interesant sa-mi spuneti si ca veniti sa ma aburiti cu viziuni dintr-astea militariste, desi platforma asta nu antreneaza si nu va antrena vreodata luptatori antitero. Va rog sa nu mai incercati sa ma convingeti ca in felul asta vom ajunge sa discutam si despre curajul moral.

          • Stimată doamnă Mureșan,

            Nu aveți dreptul să îmi interziceți să îmi exprim opiniile, dreptul la liberă exprimare este constituțional, iar modul de structurare a articolelor scrise de mine este responsabilitatea mea ca autor, nu intră în regula jocului să modific articolele sau modul de abordare pentru că există opinii care sunt diferite de alte mele și care nu m-au convins cu argumente să îmi schimb ceea ce cred.

            Ceea ce intră în regula jocului este să publicați dvs un articol critic la adresa acestuia în care să vorbiți mult mai la obiect și ne”militarist” despre curajul moral. Aștept cu interes să vă citesc articolul, să văd cum îl structurați argumentativ și, ca o curiozitate, să înțeleg în ce constră militarismul abordării propuse de mine în articol („MILITARÍSM s. n. Politică de subordonare a activității de stat, și prin aceasta a întregii vieți sociale, intereselor de mărire a potențialului militar și de pregătire pentru război, precum și de menținere cu ajutorul forței a relațiilor de dominație atât pe plan intern, cât și pe plan internațional” dex on-line).

            gânduri bune,

            • Dar cine v-a interzis domnule sa bateti cimpii? Eu vorbeam de niste standarde, de avertismente inaintea unui articol care ar putea fi socant pentru unii.
              Poate ca nu intra in regula jocului sa modificati articolul, dar sa prezentati scuze pentru ca ne cereti sa ne imaginam intr-o situatie limita in care murim sau ucidem ati putea.

              Pe de alta parte, eu nu public aici articole caci nu sint autor contributors. Pot cel mult sa critic ceea ce mi se pare criticabil, iar articolul d-voastra este in mod vadit criticabil.

              Revenind la viziunea cheie a articolului, pe care evit sa o reiau in mod explicit si cu care ar putea debuta un curs pentru trupele speciale, reiau citeva fraze relevante. Spuneti:

              „Dilema teoretică de mai sus nu permite iesirea din situatia decizională (nu aveti voie în acest experiment mental să spuneti că veti suna pe cineva să vă salveze, că mai degrabă vă veti sinucide, etc) si este obligatoriu să dati un răspuns repede.”
              sau
              „Ce fel de om sunteti s-ar putera vedea doar când veti fi pusă sau pus realmente într-o situatie similară celei din experimentul imaginar.”
              sau
              „Când dau astfel de teste în realitate, cam 90% din oameni răspund că ar ucide, iar 10% că nu. Există asadar, teretic, un tip de oameni pentru care instrumentalizarea semenilor este un mod de viată, cel putin pentru a-si salva propria viată.”
              sau
              „este o lasitate, o trădare a tării. Si chiar poate fi, ne putem ascunde lasitatea sub motivatii spirituale.”
              sau
              „Faptele arată că o planetă a păcii, visul kantian, este imposibilă pentru oameni. Cei mai multi dintre oameni nu vor pace cu adevărat si ar fi capabili să omoare.”
              sau
              „La urma urmei de ce m-as grăbi să iau o decizie, când problema încă nu există. Decizia de a nu lua o decizie e similară celei a persoanei care nu mai citeste presa de stiri în vacantă ca să nu si-o strice cu informatii despre catastrofe. Unii spun că asta e politica strutului, altii că este libertatea fiecăruia (acestia spun, de exemplu, că nu este moral să fim penalizati pentru ceea ce francezii denumesc „non-assistance a personne en danger” – poate că atunci când legea mă obligă să salvez viata cuiva care se îneacă eu tocmai aveam ideea vietii mele, o idee genială care urma să salveze vietile a mii de oameni, dacă sunt medic de exemplu, iar din cauza implicării în salvarea unui om ratez momentul de gratie). Dar cu asta n-am făcut decât să ne întoarcem la dilemă din introducere, sub altă formă.” /

              Desi ne tot subliniati finalul apoteotic, in realitate ne trimiteti la viziunea introductiva.
              Ei bine domnule, ce e asta daca nu pregatire pentru razboi? Este sau nu militarista o asemenea atitudine? Este sau nu asta o subordonare a discutiei pe idei unei viziuni militariste? – si daca tot am ajuns la sensul termenilor, revedeti va rog acceptiunea simpla a instrumentalizarii, caci folositi des si complet gresit cuvintul, referindu-va de fapt la manipulare.

              In fine, observ ca sinteti si repezit fiindca ati concluzionat in mod pripit ca as fi o doamna: numele meu intreg este Muresan Romeo Alexandru.

            • Dar cine v-a interzis domnule sa va exprimati opiniile? Eu vorbeam de niste standarde, de avertismente inaintea unui articol care ar putea fi socant pentru unii.
              Poate ca nu intra in regula jocului sa modificati articolul, dar sa prezentati scuze pentru ca ne cereti sa ne imaginam intr-o situatie limita in care murim sau ucidem ati putea.

              Iertati-ma, nu stiu daca ati bagat de seama, dar eu nu public aici articole fiindca nu sint autor contributors. Pot cel mult sa critic ceea ce mi se pare criticabil, iar articolul d-voastra este in mod vadit criticabil. Cind d-voastra ati ales sa publicati aici, ati acceptat, printre altele, ca veti fi criticat, uneori destul de dur. De dragul dialogului si al ideilor ar trebui, cred, sa acceptati inclusiv exprimarile mai agresive. Altfel, iertati-ma, dar deveniti neplauzibil vorbind despre curajul moral.

              Revenind la viziunea cheie a articolului, viziune pe care evit sa o reiau in mod explicit si cu care ar putea debuta un curs pentru trupele speciale, reiau citeva fraze relevante. Spuneti:

              “Dilema teoretică de mai sus nu permite iesirea din situatia decizională (nu aveti voie în acest experiment mental să spuneti că veti suna pe cineva să vă salveze, că mai degrabă vă veti sinucide, etc) si este obligatoriu să dati un răspuns repede.”
              sau
              “Ce fel de om sunteti s-ar putera vedea doar când veti fi pusă sau pus realmente într-o situatie similară celei din experimentul imaginar.”
              sau
              “Când dau astfel de teste în realitate, cam 90% din oameni răspund că ar ucide, iar 10% că nu. Există asadar, teretic, un tip de oameni pentru care instrumentalizarea semenilor este un mod de viată, cel putin pentru a-si salva propria viată.”
              sau
              “este o lasitate, o trădare a tării. Si chiar poate fi, ne putem ascunde lasitatea sub motivatii spirituale.”
              sau
              “Faptele arată că o planetă a păcii, visul kantian, este imposibilă pentru oameni. Cei mai multi dintre oameni nu vor pace cu adevărat si ar fi capabili să omoare.”
              sau
              “La urma urmei de ce m-as grăbi să iau o decizie, când problema încă nu există. Decizia de a nu lua o decizie e similară celei a persoanei care nu mai citeste presa de stiri în vacantă ca să nu si-o strice cu informatii despre catastrofe. Unii spun că asta e politica strutului, altii că este libertatea fiecăruia (acestia spun, de exemplu, că nu este moral să fim penalizati pentru ceea ce francezii denumesc „non-assistance a personne en danger” – poate că atunci când legea mă obligă să salvez viata cuiva care se îneacă eu tocmai aveam ideea vietii mele, o idee genială care urma să salveze vietile a mii de oameni, dacă sunt medic de exemplu, iar din cauza implicării în salvarea unui om ratez momentul de gratie). Dar cu asta n-am făcut decât să ne întoarcem la dilemă din introducere, sub altă formă.” /

              Desi ne tot subliniati finalul apoteotic, in realitate ne trimiteti la viziunea introductiva a experimentului cu crime. Ei bine domnule, ce e asta daca nu pregatire pentru razboi? Este sau nu militarista o asemenea atitudine? Este sau nu asta o subordonare a discutiei pe idei, unei viziuni militariste? — si daca tot am ajuns la sensul termenilor, revedeti va rog acceptiunea simpla a instrumentalizarii, caci folositi des si complet gresit cuvintul, referindu-va de fapt la manipulare.

              In fine, observ ca sinteti in continuare pripit fiindca ati concluzionat ca as fi o doamna: numele meu intreg este Muresan Romeo Alexandru.

              P.S.
              Daca vi se pare ca textul meu este ofensator si ati ales sa-l stergeti, va rog sa specificati asta. Altfel, pot crede ca va folositi de orice scuza pentru a-l elimina. Nu pretind pentru asta, ca si d-voastra, dreptul la exprimare, ci dreptul celorlalti de a afla ca textul a fost cenzurat si ca ati procedat onest.
              Trebuie sa fiti de acord cu mine ca e o mare ipocrizie ca un autor sa creada in acelasi timp ca el are dreptul de a se simti ofensat, in vreme ce cititorii nu au acest drept.
              Convingerea mea e ca, asa cum arata el acum, textul d-voastra ramine unul ofensator, cu un impact psihologic serios asupra cititorilor de buna-credinta si nu numai, un impact pe care, e evident acum, nici nu v-ati gindit sa-l luati in calcul. Probabil fiindca nu v-ati gindit de la bun inceput, asa cum s-ar fi cuvenit, va vine mult mai greu acum sa recunoasteti ca exista totusi o problema: daca tot vorbiti aici de curajul moral, probabil ca tot el va face sa alegeti calea facila si sa pretindeti ca nu exista, de fapt, nici o problema.

          • „Platforma asta” nu creeaza si nu va crea vreodata specialisti in fracturare hidraulica, experti in domeniul fiscal, consultanti militari, istorici sau administratori de sistem. Cu toate acestea, aceste subiecte isi au locul binemeritat pe o platforma de discutie a ideilor, din orice domeniu ar fi acestea. Daca anumite subiecte nu va intereseaza sunteti liber sa nu le comentati iar daca anumiti autori va „ofenseaza” va sugerez (cu tot respectul) sa coborati din turnul de fildes – sau casa de sticla, depinde ce anume preferati – si sa luati contact cu realitatea… dar va previn ca „ofenseaza”!

            Lecturi nerecomandate: Fenomenul Pitesti, Memoriile Lenei Constante, Vechiul Testament, Gestapo si Monte Cassino (Sven Hassel ), Arhipelagul Gulag (Soljenitin), Decameronul (Boccaccio), Legendele Olimpului, Codul Fiscal, manualele de religie pentru clasele I-IV etc.
            Cat despre filme, ce sa mai vorbesc!

            P.S. Ocoliti si „Le Cid” de Corneille, se pare ca mor destui pe-acolo!

  20. + pentru problematica morala, – pentru oportunitate, logica, sinceritate, consecventa

    Un avion e doborat si pentru dvs. asta e un prilej de introspectie morala. „Poate” cineva a furnizat o informatie falsa, ca apoi sa devina „probabil”. Asadar pt. dvs. probabil nu e vorba de terorism. Poate, ce vorbesc, probabil pt. dvs. nu exista terorism. De ce n-o spuneti pe sleau?

    Cat despre sobolani si gaste, eu m-am cam saturat. Trec peste faptul ca demersul lui Lorenz de a face paralele intre comportamentul oamenilor si cel al animalelor e foarte limitat, dar dvs. il deturnati dincolo de orice noima, ajungand la un pas de paralela explicita evrei – sobolani / funamentalistii religiosi – diafanele gaste.

    Dilema morala la care invita articolul dvs. e cu totul alta, si anume daca sa ne revoltam fata de ceea ce scrieti sau sa va ignoram. Voi medita la asta!

  21. Felicitari pentru articol. Mi-a placut suficient de mult incat sa citesc aproapte toate comentariile. Cred ca v-ati lasat un pic prea mult afectat de santajul emotional dintr-un comentariu ce desigur a fost incorect in abordare. Pe de alta parte chiar si acela ridica o problema reala, una ce lipseste abordarilor de pana acum.

    Pentru ca nu am vazut mentionata deloc varianta pe care o consider corecta tin sa o mentionez in acest comentariu. Dilema porneste in primul rand de la niste presupuneri incorecte.Nu e vorba de viabilitatea circumstantelor ci de cea a atitudinii. Cine ne da noua dreptul sa credem ca suntem suficient de atotputernici incat sa stim consecintele actiunilor noastre? Realitatea e intotdeauna alta, nu putem noi decide ce se intampla ci numai cum ne raportam noi la ce ni se intampla. Ca sa fiu mai exact:

    1. In cazul cu macazul si trenul. Nu am de unde cunoaste ce se intampla daca schimb macazul dar stiu niste probabilitati. Este oare imoral sa trec trenul pe o linie secundara? Daca maximizez sansele pentru evitarea unor dezastre nu. Nu pot sti daca va muri cineva ba chiar imi si asum probabilitatea ca cel ce conduce trenul vazand ca a luat-o pe o linie secundara si ca are pe cineva in fata sa faca vreo manevra si sa poata produce pagube considerabil mai mari decat pe prima linie. Dar datoria mea e ca sa fac in asa fel incat sa maximizez sansele pentru reusita fara sa pacatuiesc prin mandria de a gandi ca daca imi calc pe constiinta pot determina din rau un bine.

    2. In cazul avionului practic as fi anuntat pe toata lumea care e situatia. Si as fi intrebat daca se ofera cineva. Facand un calcul la rece asupra celor ce depind de mine acasa si care nu stiu cat ar fi ajutati de gestul meu egoist de a fi un erou as astepta sa vad daca cineva s-ar oferi. Daca as vedea ca nu se ofera nimeni m-as oferi eu dar cu o singura conditie. Nu m-as putea sinucide dar m-as oferi sa ma las ucis daca asa exista mai multe sanse ca cineva sa scape. Iar daca altcineva mi-ar spune acelasi lucru, ca se ofera el dar numai daca il ucid, atunci cu acordul lui l-as ucide. Si indiferent ce se intampla as avea constiinta impacata. Iar daca nu s-ar oferi nimeni nici sa ucida nici sa fie ucis atunci nu as ucide pe nimeni chiar daca ar insemna sa murim toti. Constiinta in primul rand, dar prin sita iubirii nu a legii si in al doilea rand maximizarea sanselor pentru ca viitorul nu il cunoaste nimeni.

    De altfel cred ca nici Dumnezeu nu e dispus sa faca aceasta alegere. Sa zica daca il omor pe acela, Hiltler de exemplu, stiu ca as salva atatea vieti dar pe de alta parte un nazism ceva mai tolerant ar distruge mult mai multe vieti pana sa fie demascat. De ce sa alegi sa faci raul numai ca e cel mai mic? Nu. Maximizezi sansele, chiar daca stii bine pana si toate variantele, si lasi liberul arbitru. De unde poti sti ca un om supus presiunilor va alege varianta cea mai convenabila? Nu poti sti fiindca iata fiecare alegem altfel pusi in situatii virtual identice.

    P.S. Nu pot sa nu ma intreb cum ar fi daca la alegeri in loc sa alegem raul cel mai mic, de parca ar putea sti cineva ca x e mai bun ca y sau z mai ales ca dupa intra in febra puterii, am alege numai varianta ce e buna. Fara ceva cu adevarat bun sa nu alegem. Si mai ales fara calcule de genul, nu votez pe cutare ca nu are sanse votez ceva prost fiindca asa macar conteaza. Si daca nu conteaza? Conteaza sa fii impacat cu tine insuti. Restul e relativ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro