marți, ianuarie 31, 2023

Despre cutremure, conditia umana si problema Raului

Solidaritatea, compasiunea si fraternitatea sunt armele pe care le putem opune Raului, fie el natural ori social. Stirile pe care le citim despre cataclismul natural din Japonia si efectele sale sunt absolut terifiante, te lasa practic mut. Este greu sa-ti aduni gandurile cand te intalnesti cu o asemenea explozie a imprevizibilitatii devastatoare. Ce poate face umanitatea in asemenea clipe? Ce sanse avem sa ne sustragem unei panici universalizate?  Reiau aici, in lumina infioratorului dezastru din Japonia, fragmente dintr-un un articol aparut pe pe blogul meu  (www.tismaneanu.wordpress.com) ca reactie la catastrofa din Italia, adus la zi dupa aceea din Haiti. S-a mai intamplat ceva tragic intre timp: cutremurul din Chile. Fratele doctorandului meu, Andres G., a disparut inghitit de tsunami (lucra in timpul liber ca barman la un restaurant dintr-o mare statiune). Familia lui Andres a pierdut practic totul: case, un fiu, un frate. Cum poate fi vindecata aceasta imensa trauma?  Ce-i pot spune lui Andres care si-a luat un semestru liber in toamna anului trecut pentru a pleca in Chile in cautarea fratelui pierdut?  Cum se impaca aceasta situatie cu discutiile noastre despre rationalitate? Este aceasta cea mai buna dintre lumile posibile?

Citeam acum un an si ceva, in ianuarie 2010, in New York Times un articol de  Pooja Bhatia despre “Haiti’s Angry God”.  Intrebarea: Cum explicam apelul la Dumnezeu tot mai intens, tot mai vibrant in conditiile in care vointa divina nu a impiedicat aceasta catastrofa?  Concluzia: “Haitians don’t have other options. The country has a long legacy of repression and exploitation; international peacekeepers come and go; the earth no longer provides food; jobs almost don’t exist.  Perhaps a God who hides is better than nothing”.

De ce Japonia? De ce Port-au-Prince? De ce Lisabona? De ce Gulagul? De ce Auschwitz? Intrebari esentiale, chinuitoare, legate de problema Raului, a relatiei dintre divinitate, ratiune, semnificatii, intentionalitati, ispita teodiceei si aceste descinderi in infern. Exista o literatura pe acest subiect.  Mentionez cartea lui Susan Neiman, Evil in Modern Thought : An Alternative History of Philosophy (Princeton University Press, 2002). In concluzia acestei lucrari, ambitioasa, inegala, incitanta si deconcertanta, autoarea aminteste povestirea lui Kleist “Cutremurul din Chile” in care este descrisa incapacitatea umana de a tolera contingenta. Cu atat mai dificila este explicarea cataclismelor politice, in care milioane de fiinte umane sunt condamnate la pieire in functie de comandamente ideologice dictate de indivizi care au decis sa se substituie lui Dumnezeu.  Asemeni marilor molime,  aceste tragedii absolute sunt infatisari ale Raului carora nu le putem raspunde decat prin compasiune, fraternitate, altruism. (14 ianuarie 2010)

 In New York Times din 7 aprilie 2009 a aparut un tulburator articol op-ed de Stanislao Pugliese, intitulat “Earthquake at the Door”. Pugliese este profesor de istorie europeana la Universitatea Hofstra din statul New York si autorul biografiei antifascistului liberal-socialist Carlo Roselli, tradusa cu prefata mea la Polirom. Luna aceasta urmeaza sa apara noua sa carte Bitter Spring: A Life of Ignazio Silone. Articolul pleaca de la tragedia din 13 ianuarie 1915, cand un cutremur in aceeasi regiune a Italiei precum cel recent, la Pescina, a luat vietile, intr-un interval de 30 de secunde, a 3 500 dintre cei 5 000 de locuitori ai orasului. Intre victime se afla adorata mama a viitorului autor al romanului Fontamara care i-a adus trupul la suprafata cu propriile sale maini. In noaptea de dupa cutremur plansetele celor inca prinsi sub daramaturi se contopeau cumplit cu urletele lupilor. Cutremurul si lupii, scrie Pugliese, aveau sa bantuie imaginatia lui Silone pentru tot restul vietii. Intreaga sa literatura va purta pecetea acelor clipe de disperare.

Peste ani, Silone avea sa revina la subiectul cutremurului, propunand memorabile reflectii despre conditia umana si perisabilitatea legaturilor de solidaritate rasarite in asemenea situatii-limita: “Intr-un cutremur mor cu totii: bogati si saraci, intelectuali si analfabeti, functionari si oameni simpli. Un cutremur realizeaza ceea ce cuvintele si legile promit fara a reusi vreodata sa implineasca: egalitatea tuturor. Este insa o egalitate efemera, pentru ca atunci cand frica s-a stins, nenorocirea colectiva a devenit prilejul pentru nedreptati inca si mai mari”. La sfarsitul vietii, Silone a facut o vizita la Pescina, gandindu-se sa isi aleaga un loc de veci. Vizitand partea veche a orasului, cu ale sale rani nevindecate ramase din timpul cutremurului, Silone constata tragedia ineluctabila a existentei individuale: “Numai pierderea este universala, iar adevaratul cosmopolitism in aceasta lume trebuie sa se intemeieze pe suferinta”.

Imi amintesc de combinatia de deznadejde si euforie, de altruism si solidaritate, care a urmat cutremurului din 4 martie 1977. Speram, cei mai multi dintre noi, ca regimul va accepta sa recunoasca limitele unei ideologii omniprezente, ca se va impaca in vreun fel cu aspiratiile programatic ignorate ale subiectilor sai. Credeam ca in fata catastrofei devenisem cu totii egali. Visam unii dintre noi ca se vor relua reformele intiate in perioada 1965-1968, ca societatea civila, decenii de-a rindul prigonita si sufocata, va cunoaste o resurectie. Cei mai tineri nu au trait acele clipe, deci este bine sa reamintim de miscarea declansata de Paul Goma pentru apararea drepturilor omului si pentru solidaritate cu disidentii din Cehoslovacia grupati in Charta 77. Intelectualii romani nu l-au sustinut pe Goma. Puterea insa intelegea ca se nascuse o initiativa care risca sa devina un magnet pentru toti cei care detestau dictatura. De aici si tentativa de a-l neutraliza pe Paul Goma: prin calomnii (mai ales in Saptamina condusa de E. Barbu), prin rumori sordide, prin dezinformare (mai ales in presa exilului), prin simulacrul unei implauzibile si, in fond, imposibile reconcilieri (invitarea la Cornel Burtica si promisiunile acestuia de a-l reintegra pe scriitorul opozitionist in viata literara). Revistele culturale pareau ceva mai deschise, lumea nutrea speranta ca socul cutremurului ii va fi trezit cumva pe potentatii regimului. In numai cateva saptamani, iluziile noastre se naruiau, dictatorul si lacheii sai vorbeau de-acum despre “noul centru civic” si transformarea completa a universului urban.

Abominabilul general-securist Plesita il ancheta cu sadism pe Goma. Ni se reamintea obsesiv ca trebuie sa ne comportam ca “oameni noi”. Cultul personalitatii, intretinut de diversii Dumitru Popescu, Manea Manescu, Verdet, Niculescu-Mizil, Dinca, Stefan Andrei etc era o continua ofensa la adresa inteligentei si a bunului-simt. In locul relaxarii si al tolerantei ni se aplicau noi injectii de uniformitate, subjugare si umilinta. Bucurestiul devenea Paranopolis. Cu putin timp inaintea mortii sale in timpul cutremurului din 4 martie 1977, Alexandru Ivasiuc ii marturisea unui prieten: “Suntem 22 de milioane de oameni care traim in imaginatia unui nebun”.

PS (11 martie 2011)

Rindurile de mai sus (la care am mai facut unele adaugiri) au fost postate in luna aprilie 2009. Le-am adus la zi dupa cutremurul din Vrancea simtit puternic si la Bucuresti (25 aprilie 2009). Un cutremur din zona Constanta, din nou resimtit la Bucuresti, in august 2009, le-a readus intr-o cat se poate de nedorita actualitate.  Catastrofalul cutremur din Haiti din ianuarie 2010 si acum teribilul seism din Japonia, le confera, cred, o urgenta gravitate.  Important, in asemenea clipe, este sa ne reamintim ca exista un spatiu al solidaritatii, al fraternitatii umane, ca nimeni si nimic nu ne osindeste la abandon, ca sansa noastra ca specie este sa actionam in functie de ceea ce filosoful Hans Jonas a numit principiul (imperativul) responsabilitatii.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. ‘Imi amintesc de combinatia de deznadejde si euforie, de altruism si solidaritate, care a urmat cutremurului din 4 martie 1977. Speram, cei mai multi dintre noi, ca regimul va accepta sa recunoasca limitele unei ideologii omniprezente, ca se va impaca in vreun fel cu aspiratiile programatic ignorate ale subiectilor sai. Credeam ca in fata catastrofei devenisem cu totii egali.’

    Cam ezitant paragraful de mai sus.
    Din propria experienta nu tin minte sa fi vazut oameni euforici dupa cutremur (fac abstractie de cei sub influenta unor produse si de cei cu sentimente puternice de ura). Sigur ca te puteai bucura ca mai esti in viata, dar calea pana la euforie e destul de lunga.
    Nu cred ca se gandea cineva in acele momente la chestiuni politice si in mod cert cei mai multi dintre noi ne gandeam cum sa ajutam sau sa remediem pagubele create de cutremur. Cel putin cam asta era cel mai firesc gand al oricarui om in acele momente.
    Iar in fata catastrofei chiar eram cu toti egali, dupa cum bine citati si Dvs mai sus (din Silone). Oricum comunismul promova egalitarismul si dupa cum se stie un sistem democratic nu implica in mod necesar egalitate.

    Intr-adevar, sa fim solidari cu cei ce au suferit de pe urma cutremurului din Japonia si sa ne rugam pentru ei.
    Sa tragem insa si invatamintele si sa incercam sa prevenim eventuale tragedii similare. Mai presus de compasiune in fata raului, se impune actiune preventiva contra Raului. Daca japonezii nu erau extrem de bine pregatiti, pagubele cutremurului era cu mult mai mari.
    Drept urmare ar fi bine sa ne consolidam cladirile ca sa nu murim in masa si sa corectam in timp real abuzurile unui sistem politic pentru a nu devia de la linia democratica. Daca asteptam pasivi, ma tem ca vom ajunge curand sa fim iarasi cuprinsi de deznadejde si sa ramanem muti in fata unor dezastre de care nu ne-a pasat in prealabil.

  2. Apostolii noii „religii a Pamantului” ar trebui sa traga invataminte din catastrofa provocata de „mother nature” in Japonia!!!

    A atins cote realmente grotesti aceasta venerare a „planetei albastre”! La fel de gretoasa este si sintagma „mother nature”! Iata ca „mother nature” este anomica si nu tine cont de noi, ca atare manifestarile ei violente, imprevizibile si demente dau cu noi de toti peretii!!!

    „Fenomenele naturale extreme si bizare”, invocate isteric de „ecologisti” in minciuna (la fel de isterica) „global warming” (rebotezata „climate change”) n-au nici cea mai vaga legatura cu activitatile umane. Ma astept insa ca „eco-nazis” sa speculeze aceasta catastrofa si sa argumenteze (nm delireze) cum ca acest cutremur sinistru este rezultatul „poluarii industriale”, etc…si, deci, o meritam!!!

    Toata compasiunea mea pentru japonezi in aceste momente sinistre! Trebuie insa, ODATA PENTRU TOTDEAUNA, sa intelegem ca fetisizarea naturii, acest cult gretos nu ne ajuta cu nimic. Ba dimpotriva, ne indeparteaza de perceptia corecta asupra fenomenelor naturale de talia acestui cutremur.

    Aveti aici http://topdocumentaryfilms.com/supervolcanoes/ un documentar extraordinar despre „supervulcani” si despre cum ar putea, la o adica, sa ne mature de pe fata pamantului „mother nature”…fara ca noi sa fi facut ceva rau, fara ca actiunile noastre sa „contribuie” intr-o forma sau alta la astfel de catastrofe!

    Enjoy it!

    • frate, ai postat acelasi comentariu si pe hotnews; l-ai pus si aici, in conditiile in care n-a pomenit nimeni de „mother nature”. Ia o pauza, calmeaza-te!

      • @florin

        Am dreptul la o opinie. Cu atat mai mult cu cat ea este argumentata si prezentata decent.
        Nu sunt „frate” cu tine, ca n-am pascut caprele impreuna la Silistea-Gumesti!
        Daca te deranjeaza ceea ce scriu nu te opreste nimeni sa ma ignori. .

        Daca nu-ti convine ideea ca dreptul la opinie este un atribut al democratiei…n-ai decat sa emigrezi in North-Koreea. Vei fi primit cu bratele deschise si vei fi apreciat pentru ideile tale novatoare. Daca, evident, reusesti sa te intelegi cu defectii aia…

        Succesuri!

        • Bineinteles ca ai dreptul la opinie, dar ce legatura are opinia ta cu articolul? Ai o idee fixa cu apostolii „noii religii” si o bagi peste tot? Si daca tot o arzi anglofon, e North Korea, nu Koreea, gumesteanule!

    • Asa e, cum spui.
      Iar prostia in oglinda ar fi sa spui — pentru ca mother nature nu ne baga in seama si ne poate sterge oricand de pe fata pamantului, hai sa ne bagam si noi picioarele in ea si sa radem/taiem/ardem/poluam tot, ca oricum mai devreme sau mai tarziu tot o sa se intample ceva nasol.
      Sa nu mai veneram planeta albastra, ci pe Oana Zavoranu sau Hummerul care arde 30 sau 40 de litri la suta.
      Adica sa fim alt fel de dobitoci, dar tot dobitoci.

      • @CD

        Nu mi-e clar ce legatura exista intre un HUMMER si cutremurul din Japonia?
        De ce esti tu terifiat de ideea de consum? Ii platesti TU benzina unui proprietar de HUMMER???

        Nu sunt „admirator” al Oanei ZAVORANU, nici nu traiesc in ROMANIA! Ce treaba are Oana ZAVORANU cu ceea ce am scris eu?

        Nu vad care e legatura intre curatenia unui oras si manifestari aberante ale naturii???
        Cum iti permiti sa ma faci dobitoc? Doar pentru nu ai inteles ceea ce am scris?

        Am pomenit eu undeva ca MIZERIA dintr-un oras sau DEFRISARILE ABUZIVE sunt benefice???

        Citeste cu atentie ceea ce scriu…dupa care comenteaza/raspunde in cunostinta de cauza. Si fara jigniri ieftine. Nu tin loc de argumente!

  3. Volo,singura sansa sa nu ne mai lamentam, trebuie sa citim biblia si iti mai recomand o cartea
    „Global Warning” de Tim LaHaye si Ed Hindson mai are un sub title: Are We on the Brink od
    World War II? Asa se apropie Venirea Domnului. Sunt semnale serioase. Tu crezi ca daca noi
    ne batjocorim, ne uram si uitam de Iubire sdi peste toate,ignorand puterea divina, ne putem sa primim slava Lui? trebuie sa ne pocaim. Suna aiurea pentru o lume becalizata, de anticristi si antisemiti, DAR ESTE SINGURA SCAPARE CARE NE-A MAI RAMAS

  4. Ati mancat, sper ca nu de foame, un „le” din prima fraza cred.
    Am scris un articol pe facebook despre aceeasi tema.

    Fain articolul Dl-ui Tismaneanu.
    Sa nu stergeti acest comentariu, va rog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro