Am fost, în ultima vreme, spectatori, mai mult sau mai puțin angajați, la „dezbateri” publice privind sensul unor prevederi legale/constituționale. Articolul 83 din Constituție e încă vedetă și fiecare îl „interpretează” reținând doar unul din cele trei paragrafe (mandatul prezidențial e de 5 ani; e până la depunerea jurământului succesorului; poate fi prelungit prin lege în caz de…). Mi se pare că mulți români spun că lucrurile sunt sau trebuie să fie într-un fel și puțini sunt dispuși să accepte că textul nu e chiar clar. Se întâmplă adesea ca formulările din acte normative să fie ambigue sau contradictorii, de la început sau în urma neglijentelor (?) modificări.
Avem o lungă istorie în această privință. De exemplu, în 1917, când s-a revizuit Constituția din 1866, s-a prevăzut „votul universal, egal, direct…”, dar nu s-au abrogat prevederile referitoare la votul cenzitar, diferențiat. Mai aproape de noi, Constituția din 1991 a instituit o egalitate perfectă a celor două camere ale Parlamentului în materie de legiferare, pentru cazurile de dezacord prevăzându o procedură de mediere. Revizuirea din 2003 a introdus o diferențiere („prima cameră sesizată”, „camera decizională”) care a făcut inutilă medierea și articolul cu pricina a dispărut. Se vorbește însă, în continuare, de ea în articolul care stabilește procedura de revizuire a Constituției. Vedem, dintr-odată, scris „dacă prin procedura de mediere nu se a ajunge la un acord”, dar nu (mai) găsim nicăieri în text măcar vreun indiciu despre aceasta. Singurul loc unde mai apare cuvântul „mediere” este la rolul Președintelui: „exercită funcția de mediere între puterile statului…”. Oricât ar părea de rocambolesc, nu e imposibil ca, la un moment dat, cineva să ceară Președintelui să arbitreze lupta celor două camere. Dar o revizuire constituțională e departe! Să vorbim despre ce ne e mai aproape.
În toamna lui 2024, a făcât vâlvă inițiativa, eșuată, de ocolire a art. 52(5) din Legea nr. 208/2015 privind alegerile parlamentare: „Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidați depuse de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale. Nu se admit nici liste de candidați independenți”. Știm că era vorba de (im)posibilitatea Președintelui în funcție de candida pentru un mandat parlamentar. Prevederea legală nu e nouă, ea datează din 1992, dar la sporirea confuziei a contribuit mult introducerea unei excepții pentru Președintele în ultimele trei luni de mandat, în 2004, și eliminarea ei în 2015. Unii au zis că nu era nevoie de nicio modificare pentru ca Președintele să poată candida, alții (care doreau reintroducerea excepției) au zis că era nevoie, pentru că prevederile actuale îi interzic. Totul ține de ce ințelegem prin „independent” în contextul legii. Cei dintâi se bazau pe faptul, real, că, în celelalte apariții ale sale în text, „independent” se referă la candidatura individuală și autopropusă a unei persoane (prin asta se deosebește de listele de partid cu un singur candidat, posibile și ele), indiferent că e sau nu membru al unui partid. X, care nu a fost pus pe listă, poate candida ca independent fără să își dea demisia din partid, iar dacă partidul nu îl exclude nu e treaba noastră. E adevărat, dar, dacă reținem pentru „independent” doar acest sens – de candidat individual – art. 52(5), în discuție, e superflu: e evident că o persoană nu poate juca simultan individual și în grup. Legea pare să îi dea lui „independent” și un al doilea sens (nu e vorba de două condiții care trebuie întrunite pentru a fi considerat „independent”), ceea ce susțineau cei din a doua tabără: nemembru al vreunui partid. Acesta se deduce din art. 52(5), dar și din alte prevederi, îndepărtate și aparent marginale, ale aceleiași legi. De exemplu, art. 94(13) prevede că în caz de vacanță a unui mandat parlamentar (deces, demisie etc.) un „supleant” (candidat pe aceeași listă, neales inițial) ocupă locul, dar doar dacă se „confirmă în scris, sub semnătura conducerii partidelor politice sau a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, că supleanții fac parte din partidul politic respectiv ori din organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale”, ceea ce putem presupune că se referă la menținerea apartenenței politice din momentul alegerilor. Probabil cea mai tare confirmare vine din afara Legii nr. 208, despre care s-a discutat. Legea nr. 14/2003 a partidelor politice prevede în art. 30: „În cazul în care alianța politică se va prezenta în alegeri cu liste comune, candidații trebuie să facă parte dintr-un partid politic membru al alianței”. Se vorbește doar despre „alianță politică”, dar putem deduce că pentru a candida pe lista unui partid trebuie să fi membru al acelui partid? După mine, ar fi ilogic să nu! Observăm și că e vorba doar despre „alianță politică”, nu și despre „alianță electorală”, care apare în mult discutatul 52(5) al Legii nr. 208. E normal, întrucât Legea partidelor reglementează doar alianțele politice (înscrise la Tribunal, într-un registru, ca și partidele). Alianțele electorale pentru fiecare tip de alegeri (locale, [euro]parlamentare, prezidențiale) sunt reglementate de fiecare lege electorală în parte.
Pentru a discuta puțin despre alianțe, trec la la Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cea pusă la încercare recent și care va fi repusă la încercare în curând. De la început, această lege prevedea că „la alegerile pentru Președintele României se pot prezenta candidați propuși de partide politice sau alianțe politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, cu completările ulterioare, precum și candidați independenți…” (art. 3[1]). În 2009, a fost adăugată și prevederea că „în situația în care mai multe partide politice, alianțe politice și organizații legal constituite ale cetățenilor aparținând minorităților naționale… doresc să propună același candidat la funcția de Președinte al României, acestea se pot asocia între ele numai la nivel național, pe bază de protocol, constituind o alianță electorală. Un partid politic, o alianță politică sau o organizație legal constituită a cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale nu poate face parte decât dintr-o singură alianță electorală” (actual art. 6[1]). Avem deci, în prezent, și posibilitatea creării de alianțe electorale pentru alegerile prezidențiale, prin înscriere la BEC. Numai că, din 2009 până azi, nu a fost modificată prevederea inițială (acum, art. 4[1]), potrivit căreia (doar) partidele și alianțele politice pot propune candidați. Or, am spus, alianța politică și cea electorală sunt chestiuni diferite. De aici, din nou, situații neclare! Legea spune că „propunerile se fac în scris și vor fi primite numai dacă… sunt semnate de conducerea partidului sau a alianței politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent” (art. 27[2]a), adăugând că „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și pentru candidații propuși de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și pentru candidații propuși de către alianțele electorale” (art. 27[7]). Deducem că atât alianțele politice, cât și cele electorale pot propune candidați. Modelul de listă de semnături pentru depunerea candidaturilor (prevăzut în anexa legii și publicat recent de AEP cu data „4 mai 2025”) are însă în antet doar „Denumirea partidului politic sau alianţei politice (ori menţiunea „Candidat independent”, după caz)”. De asemenea, legea a prevăzut de la început că „Partidele și alianțele politice pot propune numai câte un singur candidat. Partidele membre ale unei alianțe politice care propune un candidat nu pot propune și candidați în mod separate” (art 4[1]). N-am văzut nicăieri scris că această prevedere „se aplică, în mod corespunzător” și alianțelor electorale. Asta poate genera discuții tocmai pentru că, în alt, caz, se precizează.
Ce înseamnă „candidat independent” potrivit legii alegerilor prezidențiale? Nu are nicio legătură cu apartenența politică, ci strict cu modul de propunere. Cine acceptă să fie propus formal de un partid sau de o alianță politică (sau electorală?) nu e independent, oricât ar pretinde asta. Invers, un membru de partid e formal independent dacă se propune în nume propriu. Nu că ar fi cazul de această dată, dar Președintele care candidează pentru al doilea mandat nu e (obligatoriu) independent, de vreme ce „poate participa la campania prezidențială a partidului politic sau a alianței politice care l-a propus sau îi susține candidatura, potrivit art. 27” (art. 35).
În final, pentru că, în ultima vreme, am auzit sintagma „candidat al coaliției”, țin să spun că, formal, așa ceva nu există. Singura referire la „coaliție” este în art. 35 din Legea partidelor politice: „Dacă niciunul dintre partidele politice participante la scrutin nu a obținut majoritatea absolută în Parlament, partidele politice cu reprezentare parlamentară pot constitui coaliții pentru asigurarea guvernării. Coalițiile nu sunt supuse înregistrării, iar protocolul de constituire va cuprinde numai dispoziții privind asigurarea guvernării și a sprijinului parlamentar”.
Toate acestea pot părea chițibușerii de om acrit sau pedanterii academice și ar putea fi depășite cu puțin bun-simț. Prea multe din ultima vreme ne-au arătat însă că nu putem miza pe bun-simț, din contră. E nevoie de norme clare și ele trebuie clarificate înainte de a crea situații complicate. Cuvântul „clar” e recurent în Raportul Comisiei de la Veneția despre alegerile anulate.
Felcitari!
Excelent material.
Constitutia este intentionat gresita.
(Vedeti si numirea Premierului etc.)
Make Romania Great Again (MRGA). Am impresia ca trăim în scenariul filmului “Zbor deasupra unui cuib de cuci” cu personaje care mai de care mai interesante: Georgescu, Sosoaca, Simion, Iohannis, etc
Hi-hi-hi! Să nu fim lobotomizati cu toții….
Problemele cu Constitutia au aparut din start, din 1991. Era in proiect o copie a celei franceze din 1958.
Doar ca membrii Constituantei, fara pregatire juridica si animati de elan revolutionar, au schimbat-o pe ici pe colo… In Franta Senatul se alege altfel, are o alta fata… Asa cum a iesit la noi – acelasi mod de alegere, aceleasi atributii – dubleaza inutil prerogativele Camerei. Nu mai vorbesc de aprobarea ca alesii sa practice si alte profesii !? In acest fel avem prilejul ca (aproape) zilnic sa-l vedem pe Dl Fenechiu – dar nu numai – la TV ca parlamentar PNL iar in alte zile – mai ales vinerea !- acelas domn sa pledeze ca avocat in fata unei instante. De profesorii universitari ce sa mai vorbim …
Candva, dupa ce a fost un timp ministru, lui Titu Maiorescu i s-a interzis ca timp de cinci ani sa practice avocatura ! Alte vremuri ….
..comisia ca comisia.. Unii chiar nu pricep, sau nu vor să vadă..
A fost o decizie de natură constituțională, nu penală. Curtea a constatat încălcarea dreptului la șanse egale, conform Constituției, din perspectiva legeii 370/2004 privind alegerea Președintelui, în baza rapoartelor desecretizate de CSAT. Sunt anchete penale în derulare. Vom vedea cine a pus boții..
De anulat s-a anulat, dar noi cu cine votăm ?
Nu mai merge cu ușoare cosmetizări. Geaba farduri pe fața răposatului, el rămâne țapăn, iar cei din jur nu pot decât să-și ia adio..
Nu merge nici cu uși trântite și ultimatumuri ridicole..
De Nicușor numai de bine, dar parc-ar fi nevoie de ceva mai mult..
E nevoie de un șoc în electorat, peste cel generat de CG, cu trezirea lui în conștiință, cu tot..
Chiar dacă unii vor rămâne captivi, în continuare, poveștilor cu daci, marca CG-AUR, poate că restul electoratului va regăsi entuziasmul de a merge la vot, în număr covârșitor de mare. E nevoie de mai multă emoție transmisă.
Și cine poate transmite mai bine emoția decât un mare artist, sau un sportiv foarte cunoscut ?
E nevoie de o personalitate de mare calibru, cu notorietate, onest, credibil, echilibrat, care să dea acea speranță, care să fie cu adevărat o schimbare. Un Președinte unificator, respectat chiar și de politicieni, care să fie cu adevărat peste partide.
Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu, Nadia Comăneci sau Octavian Bellu. Iată o listă scurtă, care poate fi desigur, îmbunătățită..
@ mg
Chiar așa?!… Trei actori, doi gimnaști și niciun fotbalist, pe listă?!… Nu e fotbalul marele nostru sport național? 😂
Gheorghe Hagi, ceva?…
.. :)) Și eu am strigat, în ’94, Hagi Președinte, când am ajuns în sferturi la mondialul din SUA !
Între timp, mi-a mai trecut.. Dar de la emoția aia de-atunci, care i-a cuprins pe români, mi-a venit ideea cu lista..
Ideea cu Hagi chiar a fost propusă, cu un an înaintea alegerilor ăstora. Dar într-un sondaj de opinie, Hagi a fost la egalitate cu Kelemen Hunor, Dan Diaconescu, Liviu Dragnea și „distinsa” Șoșoacă.. Așa că.. Mai e și recentul portret făcut de Gazzetta dello sport, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani..
Una peste alta, lista poate fi completată/modificată. Importantă e ideea de a avea un Președinte altfel. Pentru că mulți români vor o schimbare, nu ?
O adaug pe Simona Halep, că tot a-ncheiat-o cu tenisul, iar lumea continuă s-o iubească în ciuda necazurilor din final.