joi, martie 28, 2024

Despre demnitate si alte valori, in Europa

In Europa in care cica ne-am integrat, exista cateva valori fundamentale, cumva echivalentul mancatului la masa cu furculita si al spalatului pe dinti. Daca nu le ai, esti acceptat, insa precum o ruda indepartata pe care o pui in coltul mesei si o feresti de prieteni si cunoscuti– e neam cu tine, n-ai ce sa-I faci, dar totusi… Il ajuti, ii dai bani daca trebuie, dar speri totusi sa ajunga la stadiul in care sa ii asezi la masa in rand cu ceilalti,in sufragerie, fara sa iti fie rusine, sa nu fii nevoit sa il inghesui sa manance pe bufetul din bucatarie, dupa ce te-ai asigurat ca s-a spalat pe maini. Sa luam aceste valori pe rand: demnitate, integritate, democratie, domnia legii, separatia puterilor in stat. Bastinasul roman din parlament (ba chiar si niste europarlamentari), baltitorul in mlastina politicii romanesti, damboviteanul, crocodilul de balta balcanic si alte lighioane similare autohtone au o cu totul alta intelegere a acestor concepte decat eurocratii cu manecute, murati in reglementari si regulamente europene, avand in spate si cultura propriilor natiuni. Aceleasi cuvinte, alte concepte.

Fac diferenta clara intre omul politic tipic, cel care nu a trait in Europa dincolo de o excursie de shopping la Paris si Milano, cu sotia sau amanta, cel care nu i-a patruns valorile si anumite varfuri ale intelectualitatii Romaniei, din tara si din diaspora, care nu doar patrund aceste valori, dar au devenit chiar ei modele de urmat, in societatile respective. Sa ne gandim doar la Sir George Iacobescu, CEO al Canary Wharf, centrul financiar londonez, romanul decorat de Regina Elisabeta a II-a. Cu alte cuvinte, nu spun ca nu exista romani care au priceput miezul valorilor europene, spun doar ca ei nu sunt nici pe departe majoritari in lumea politica romaneasca.

Demnitate pentru un politician roman, din pacate, ( in special in contextul televiziunilor de stiri), este “sa nu te lasi calcat in picioare”. Adica  in mod superficial, sa ai cuvintele la tine, sa “le-o zici”, sa nu care cumva sa iesi “sifonat”. Sa spui mereu la plezneala ceva incat sa ramana romanu’ benoclandu-se in televizor “mama, da’ ce a mai zis-o Basescu/Iliescu/Ponta”. La limita groteasca, demnitatea  poate fi pervertita intr-o  notiune infantila, tafnoasa, ceva a la Gigi Becali – sa nu care cumva sa rada Pora sau Tatoiu de el, iar daca o fac, sa gaseasca rapid un invectiv sa le inchida gura. Daca nu, este in postura in care “si-a furat-o” iar ceilalti “i-au zis-o”. Structura exhibarii unei astfel de “demnitati” este precum o casa de chirpici – arata a constructie, dar nu are o temelie solida. Demnitatea unui Corneliu Coposu – acea sira a spinarii dreapta, in ciuda puscariei, in ciuda odiosului mod in care a fost tratat in anii ’90, demnitatea unui Ion Ratiu care le tinea minerilor invadatori lectii de democratie in Parlament, avand in spate lupta de 40 de ani cu regimul comunist, acel tip de demnitate se poate gasi din ce in ce mai rar in politica romaneasca. Un licar din acea demnitate darza, de esenta tare, o demnitate in care compromisul, diluarea si uitarea nu isi au locul am mai intalnit recent doar la Herta Muller. Stiu de pilda romani care considera ca “tarcovnicul” Adrian Severin mai are niste urme de demnitate si nu si-a pierdut-o cu totul, ei considera chiar ca el ar putea “reveni”.

. Demnitatea unui lord nu se castiga niciodata cu un Maybach sau cu o vorba “desteapta” – cel mai adesea se castiga prin tacere si expertiza recunoscuta in domeniu. Demnitatea se castiga printr-o reputatie sociala construita minutios, in conditiile in care orice incalcari etice, oricat de marunte, sunt pedepsite prin “pierderea onorabilitatii”, cea mai dura pedeapsa sociala posibila intr-un loc in care aceasta valoare inseamna ceva. Demnitatea pentru un britanic, un francez sau un neamt este o chestiune de vita nobila, de crestere organica, extrasa din traditii ce vin din negura timpurilor, din sute de ani de constructie. Demnitatea se extrage in politica britanica din secole de traditie si din principii irevocabile, predate din scoala copiilor din clasa mijlocie, care, dupa ce trec pe la Oxford si Cambridge, vor fi indrumati spre diplomatie si Bruxelles, pentru a se intalni  acolo cu bastinasii nostri. Demnitatea se extrage din munca trudnica, din crestere economica, din prosperitate. La francezi, demnitatea nationala se extrage din Pantheon, din secole de istorie, dintr-un trecut glorios. Nu compenseaza in niciun fel toti acesti oameni, cum pare a fi cu natiunea romana, un sentiment de inferioritate perpetua, autoindus de multe ori. Demnitatea nu e doar a nu fi calcat in picioare, facut pres – este si a exprima o coerenta in gandire si acitune. Inseamna nu doar a sta batos, inseamna a sta drept in slujirea unor principii. Daca ne simtim inferiori este pentru ca am pierdut legatura cu valorile fondatoare ale statului roman, cu visurile unui Cuza, a unui Kogalniceanu, cu temelia statului roman, cu istoria noastra fondatoare. Nu degeaba ne spunea Regele Mihai, in discursul din Parlament ca “Cele mai importante lucruri de dobândit, dupa libertate si democratie sunt identitatea si demnitatea.” Poate ca, in lipsa conturarii unei identitati, este dificil sa ne manifestam demnitatea in acelasi mod in care o fac europenii.

Integritate inseamna nu doar sa nu fii personal prins cu mana infipta adanc,pana la cot, in buzunarul statului. Inseamna sa nu iti tragi reputatia personala sau promovarea dintr-un context de coruptie sau nepotism– un standard pe care o buna parte din politicienii de azi l-ar pica cu brio. Inseamna sa nu fi fost macar banuit vreodata, cu probe care macar sa treaca asa numitul “laughing test” (adica – razi instinctiv prima data cand le auzi sau nu?) ,inseaemna ca ai beneficiat personal de banul statului. Inseamna si sa nu accepti pe langa tine hotia sau conflictul de interese. Inseamna sa nu spui ca vei desfiinta Agentia Nationala de Integritate, ca e inutila si sa pastrezi macar aparenta sociala ca te alaturi luptei anti-coruptie, chiar daca toata lumea intelege ca “exista standarde diferite intre tarile uniunii” (citeste un anume grad de hotie nu poate fi oprit in Balcani). Integritatea pentru BERD, de pilda, inseamna un cod de 320 de pagini de ce poti si ce nu poti face. Inseamna ca pana la a doua spita nu mai poti fi angajat din familie, daca cineva deja lucreaza pentru BERD, inseamna o reglementare a conflictelor de interese pana la prescrierea interdictiei de a vorbi undeva si  a fi remunerat.

La noi, integritatea e mai degraba o notiune care tine de un individ si mai putin de raportarea lui la societate si la politica. Integru este cel care, in linii mari, nu isi schimba principiile, care militeaza onest si cinstit pentru anumite valori, adeseori nationale – culturale, de pilda – chiar cel care paraseste anumite contexte favorabile pentru apararea unor idei. Stiu ce inseamna ciocnirea dintre cele doua ipostaze ale “integritatii” pentru ca am incercat sa traduc manualul BERD si sa il propun, in AVAS, ca supliment al contractului colectiv de munca. Mi-am dat seama atunci, chiar din discutii cu putinii binevoitori care nu ma vedeau  ca un omulet verde aterizat de pe planeta Marte care vorbea de integritate si criteria de transparenta si acel “accountability” care este imposibil de tradus exact in limba romana, in sensurile juridice, etice, de obligativitate a rezultatului, de alcatuire clara a unui proiect si de tragerea unor concluzii in urma analizei finale, analize care merg pana la decapitarea managerului de proiect care a esuat intr-un context si a politicianului care nu si-a indeplinit un mandat.

Cand vorbim de democratie, romanul in general intelege ca poate sa faca ce vrea el, ca nu mai e dictatura, deci nu mai ii impune nimeni nimic. Identifica, foarte corect, la fel cu europeanul ca democratie inseamna libertatea de expresie si dreptul de vot. Da din colt in colt daca ii spui ca democratie inseamna obligatoriu si suprematia parlamentului (“niste hoti, dom’le, ar trebui spanzurati toti”), ca inseamna si libertatea si chiar obligativitatea asocierii (“Cine? Pletosii din societatea civila? Pai astia sunt niste lipitori mai periculoase decat politicienii” sau “ Eu sa merg la miting? Nu mai tine dom’le, cu astea, sunt fumate”). Sunt convins ca 9 romani din 10 nu ar include protectia minoritatilor in conceptul de democratie, desi este un concept fundamental. Intoleranta este opusul democratiei, iar tirania majoritatii nu este sustinuta. Cu alte cuvinte, un deputat al majoritatii care, dupa castigarea cu 60% imi spunea in pauza unei emisiuni TV “e, acum a venit randul nostru sa facem ce vrem 4 ani” pur si simplu nu intelge ce este dansa democratia. De asemenea, cei care nu fac diferenta intre opinii si opinent, cei care sar la jugulara cuiva doar pentru ca are o alta parere sunt si ei defecti de democratie. Democratie inseamna si sa pricepi ca diversitatea de opinii este de incurajat si ajuta o dezbatere sanatoasa si , mai mult chiar, conduce la un rezultat mai bun decat daca am fi cu totii clonati cu cipuri identice, introduse in creier la nastere – sau daca vreti trecuti prin educatia comunista, care e aproape echivalenta.

In Europa, democratia se manifesta in multe alte moduri subtile, inexistente la noi. In parlamentul britanic, de pilda, se manifesta prin intrebarile punctuale adresate premierului, chemat la ordin in fiecare saptamana. Ca e vorba de o babuta dintr-un mic orasel Scotia care nu are pensie (si e pomenita pe nume, care reprezentare concreta a unei clase sociale), de cate un militar care a murit la datorie, de un functionar al unui minister care nu se comporta etic, intrebarile sunt tintite si cad capete. Functia de reprezentare democratica este astfel indeplinita – cand ati auzit ultima data despre durerea lui Gheorghe Bumbu explicata de la tribuna Parlamentului, intr-o problema cat se poate de concreta, intr-o intrebare adresata Guvernului? Parlamentul este institutia care si-a castigat in sute de ani locul in societate – incat poate inclusiv sa ii tranteasca usa in nas, ritualic, an de an, trimisului reginei. Democratia mai inseamna si implicare – un milion de oameni au protestat la Londra pentru interzicerea vanatului vulpilor cu gonaci. Spre comparatie, 700 de oameni au protestat atunci cand salariile au fost taiate cu 25%. Democratia – puterea poporului – se mai manifesta si prin puternica societate civila. Guvernul nu prea apuca sa spuna ceva, pana cifrele sunt verificate si paraverificate pentru consistenta, corectitudine, surse si implicatii. In Romania, cat am stat la Palatul Victoria patru ani nu exista zi data de la Dumnezeu in care sa nu spuna vreun ministru vreo statistica gogonata – dar fiindca democratia nu se manifesta si prin auto-organizarea in ONG-uri (ONG-uri care sunt uneori la noi sugative ale unor fonduri externe), societatea sufera in ansamblu ei. Iar politicienii pot sa scape cu foarte multe miniciuni spuse public.

Domnia legii in Romania inseamna in general un principiu reductionist la textul legal. “ In conformitate cu OUG, va rugam conformati-va”. Adica, un fel de “asta e legea, buna, rea, trebuie respectata”. Ce conteaza ca legea respectiva este fabricata mai prost decat un carnat care contine in loc de carne de porc carne de cal, ce conteaza ca exista numeroase sistuatii de legi necorelate, ce conteaza ca Monitorul Oficial al Romaniei scotea 600 de numere la inceputul anilor ’90, iar azi scoate peste 2.600 intr-un an? Ce conteaza ca nu au fost consultati beneficiarii, pas absolut obligatoriu in Europa – ca nu s-a trecut de la faza de white paper, green paper, draft legislation si apoi legiferarea efectiva, cu dezbateri de saptamani in Parlament. Ce conteaza ca Guvernul nu legifereaza si punct in anumite tari, cum se intampla la noi? La final- domnia legii mai inseamna si respectul fata de judecatori, inclusiv prin recursul cu bun simt la instrumentele amanarii; exista si tari in care exista o infractiune de sfidare a curtii sau obstructionare a parcursului legal care te poate baga la parnaie chiar mai rapid decat chestiunea de fond. Aviz amatorilor cu dosare pe rol – ii aveti contabilizati aici pe Hotnews.

Domnia legii in Europa inseamna ca cineva nu doar a fabricat o lege, dar a prevenit pe cei care vor “suporta” consecintele ei, i-a informat din timp, le-a dat un timp rezonabil (de obicei 6 luni) pentru a se pune la punct cu schimbarea. In plus, inseamna ca implementarea legislatiei este facuta ca la carte – cu functionari bagati in training, cu pliante de informare, cu consultarea beneficiarilor si cu modificari operate la timp daca sunt greseli sistemice in perioada de pilot.

Separatia puterilor in stat inseamna ca  atunci cand un premier se duce in Parlament o face cu o reverenta si cu politete, nu merge sa faca el ordine pe acolo. Separatia puterilor in stat inseamna ca nu se baga guvernul sa legifereze sau parlamentul sa impiedice puterea executive sau judecatoreasca. Inseamna separatia completa a justitiei de legislativ. La noi, Senatul o aproba pe mandra doamna Corina Dumitrescu (desigur, pentru a reprezenta societatea civila) in Consiliul Superior al Magistraturii, dupa ce ne trage cateva minciuni ce au strabatut America de la vest la est. Stiu straini care sunt efectiv nauciti cand le spui ca exista posibilitate de legiferare de urgenta, direct de la guvern. Separatia puterilor in stat mai presupune si verificarea reciproca a puterilor, nu doar separatia lor – carevasazica nu poti suspenda de pilda Cutea Constitutionala cand vrea muschiul tau nui ii poti dilua atributiile, lucrul acesta nu l-a reusit nici Franklin D. Roosevelt, cel care a castigat de patru ori alegerile in SUA. Mai inseamna si ca tu, bizon mioritic parlamentar, daca ai o hotarare in instanta (si chiar inainte, daca esti intr-o situatie etica delicata) este preferabil sa iti dai demisia si sa te supui- nu sa pui tot felul de comisii parlamentare sa iti dea interpretari si dispense, sa puna bête in roate sistemului judiciar.

Iata de ce, atunci cand Titus Corlatean ne spune despre Schengen ca “Da, trebuie sa ne batem, dar trebuie sa o facem cu demnitate, nu stand si asteptand cu mana intinsa” (sau „cu capul plecat” cum spune ministrul Mircea Dusa), trebuie sa avem in vedere posibilitatea unor intelesuri diferite, in doua contexte culturale, chiar atunci cand operam cu acelasi cuvant. Ca o paranteza, chiar si notiunea de „mana intinsa” spusa de un roman, fie el si un oficial, invita un cliseu cultural european, vizavi de anumiti conationali ai nostri, care incearca si ei cum pot sa isi asigure o viata mai buna, in Europa. Asadar, subtilitatea distinctiilor culturale care se ascunde in spatele aceluiasi cuvant nu ar trebui sa ii scape taman Ministrului de Externe, adica cel care ar trebui sa fie , nu e asa, un fin cunoscator al realitatilor europene, prin insasi meseria de baza, cea de diplomat.  La o scara mai larga, intrebarea cheie este pana la urma simpla: in Romania, avem sau nu avem,  la 7 ani de la integrarea in UE, demnitate, integritate, democratie, domnia legii, separatia puterilor in stat, in intelesul lor european?

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. Mai pe scurt suntem niste tsaranoi in ale democratiei, nu ne intereseaza ce e aia stat de drept, separatia puterilor, etc (6 din 10 invinuiesc presedintele, si aici nu ma refer neaparat la Basescu, inclusiv pentru pretul la piine), etc. Si pe linga asta suntem prosti, usor de manipulat, dar cu nasul pe sus tot timpul. „prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul”.
    Cit despre partea cu „i-a zis-o” sau nu „i-a zis-o” asta reflecta excelent nivelul de inteligenta al romanului mediu. Nefiind in stare sa inteleaga substanta unei dispute, da dreptate aluia care injura mai original. Cam asta-i poporul, si atit timp cit poporul nu se va schimba, politicianul nu va arata altfel, pentru ca pur si simplu alde Funeriu, MRU, Predoiu, Macovei, Tanasescu, nu vor avea deloc priza la public, pentru ca se pierd in explicatii in loc sa „le-o zica direct in fata”.

    • buna aveti dreptate in ceea ce scrieti dar din pacate santeti ca toti ceielalti romani un constatator…sant si eu unul!!!…noi tinerii din Romania avem datorie sa ne construim o tara dupa chipul si asemanarea noastra…ceea ce nu facem..ne multumim cu ceea ce vedem..ne multumim sa vedem si culmea ca dumneavoastra mai sant si altii care vad…simt…dar se multimesc si au satisfactia ca au constatat…cu parere de rau va spun ca nu mai santem in momentul reflectiei…ci ar trebui sa fim in momentul actiunii…stiti cu ce compar Romania de la 89 incoace????cu o carte mare frumoasa..dar cand o deschizi paginile sant albe…nu scrie nimic..ei cineva trebuie sa i a pixul si sa inceapa sa scrie…cu parere de rau Ciprian!

      • Si cam in ce ar consta momentul actiunii? Inafara de faptul ca m-am incapatinat sa nu plec afara, si incepe sa-mi para din ce in ce mai rau ca am luat aceasta decizie), ce as putea eu face? Cind vezi oameni relativ educati cum sunt ametiti de televiziunile moguliste ce mai poti spune? Cind vezi doctor (deci om care a trecut printr-o facultate) spunind ca Funeriu n-are diploma de BAC pentru ca asha a zis antena3, ce mai e de spus?
        Speranta mea e ca timpul le va rezolva pe toate. Adica, actualul guvern, continuind in stilul asta cu brambureala generalizata in domeniul economic si cu injuratul la marile puteri ale europei, va duce economia atit de jos, incit romanul mediu se va trezi din betia in care se complace acum. A picat el Iliescu dupa mandatul cu 80%, apoi a picat PSD-ul lui Nastase care controla tot ce misca in tara. O sa pice si mafia la un moment dat.

        • Timpul le rezolva pe toate, dar ca intotdeauna cand asteptam sa ne rezolve altii problemele, rezultatul nu este neaparat asa cum ne dorim.

          Asteptati sa pice mafia … doar daca sunteti nemuritor, caz in care veti asista la fenomen in toata splendoarea lui.

          Unii mai asteapta si acum sa vina americanii. Nu stiu ce spune antena3 despre ei, dar nu sunt semne.

          • Aceeasi intrebare ca mai sus. Concret, ce propui? Cum poti civiliza un popor invatat cu pilele, cunostintele si relatiile ca unica valoare in viata, un popor care habar n-are ce-i aia civilizatie, un popor pentru care meritocratia, cinstea, onoarea sunt doar mofturi. Sa ma implic in politica? Pe linga ca nu am nici o urma de chemare pt asta, ma uit la ce-a patit Funeriu. Prefer sa-mi vad de cariera mea din privat decit sa ajung sa fiu injurat de toti mirlanii antenisti.

            Deci, cum vezi tu implicarea in rezolvarea problemelor astea?

            • Am raspuns partial mai jos. Da si tu un scroll.

              Personal cred ca trebuie sa moara o generatie pentru a schimba aceste valori.

              Poti insa incepe cu tine, aici nu te opreste nimeni. Cred ca esti in stare de mult mai mult si de mult mai bine decat ceri si astepti de la tine, in resemnarea ta mioritica de „timpul le rezolva pe toate”. Rezolva si tu ceva ce tine de tine.

              Faptul ca altii au standarde de amoeba nu te obliga sa te cobori la nivelul lor.

              Romanii se asteapta la o schimbare spectaculoasa, cu surle si trambite, si nu vad ca schimbari mici, facute de fiecare pentru el, se cumuleaza si se potenteaza.

              Sa stii ca pesimismul tau e cam deprimant, asa ca sper sa te multumesti cu ceea ce am scris. Nu vreau sa-ti raspund la o noua replica pe acelasi ton, scrisa din fundul butoiului cu melancolie.

            • @Artemis: he he
              1. „Personal cred ca trebuie sa moara o generatie pentru a schimba aceste valori. ” … pai …. cam tot a „timpul le rezolva pe toate suna si asta…. Desi la ce specimene ies din facultati in ultimii 5-6 ani, incep sa am din ce in ce mai multe dubii cei ce vor veni sunt mai breji ca cei dinainte. Si apropos, asta vezi si in politica: daca Geaoana, Ponta si Antonescu sunt generatia tinara care inlocuieste un Nastase, un Iliescu sau un Tariceanu, nu-s deloc convins ca generatia noua adce ceva bun…
              2. Eu cu mine insumi imi da toata silinta sa ma comport altfel (de la platit toate taxele la timp pina la grija cu care parchez fix pe locul de parcare, iar daca dupa ce am coborit din masina vad ca tot nu-ibine, ma urc inapoi si asez din nou masina). Profesional n-am nici o legatura cu economia romaniei inafara de o tastatura si-un monitor. Deci… cam stiu cum e cu onoarea, meritocratia, cinstea, etc. Ce ma deprima e ca vad in jurul meu o majoritate descurajanta care nu are nici o legatura cu asha ceva. Si mai vad cum orice incercare de civilizare de sus (de exemplu legea invatamantului) e imediat ciuntita, ciopirtita, si in final schimbata complet de sistemul mafiot, in aplauzele majoritatii PCR.

            • @Bogdan
              Ideea cu noua generatie este impartasita de multi. Eu nu am vrut sa spun ca timpul nu le rezolva pe toate, ci doar ca asta nu e o scuza pentru a nu face nimic. Viata noastra pe acest pamant nu este infinita. Eu una nu imi permit luxul de a astepta rezolvarea timpului, vreau o viata demna si de calitate acum.

              Nici daca as fi nemuritoare nu as risipi timpul. Asta am vrut sa spun.

        • Am eu o propunere – in loc sa mai stam sa asteptam sa treaca o generatie sau doua, haideti sa ne intalnim, sa ne cunoastem, si sa vedem daca putem face ceva impreuna pentru a schimba lucrurile.

          Dupa parerea mea, schimbarea poate veni doar de la tinerii educati, care au principii morale si care vor sa faca ceva pentru a schimba lucrurile. Problema este cum identifici si coagulezi cateva mii sau zeci de mii de oameni, pentru a-i directiona spre un scop comun.

          Impreuna, acesti oameni ar putea alcatui o forta – sunt informati, au expertiza profesionala, si pot determina o schimbare reala. Luati individual, nu reprezinta mare lucru – se multumesc sa constate starea actuala a lucrurilor si se lamenteaza pe bloguri.

          Cineva interesat pentru a dezvolta aceasta idee fata in fata?

    • Nu trebuie sa sarim dintr-o extrema intr-alta. Cum spuneam in alt articol – „Nu se mai poate face nimic in Romania”. Serios??! noi ori ne cainam strasnic si suntem tsaranoi, tampiti, mediocri, etc. ori avem talent, suntem fabulosi, avem olimpici. O evaluare mai rationala ne arata ca avem anumite lipsuri, dar asta nu inseamna ca nu putem, cu demnitate, sa invatam.

      • N-am zis ca nu putrem sa evoluam, problema e ca nu vrem. Nu ne intereseaza. Nu impartasim acelasi set de valori cu tarile civilizate. Nu dam doi bani pe meritocratie, pe onoare, pe cinste, pe valoare. Daca mergi pirn europa de vest si vezi ce felm de oameni sunt pe acolo iti dai seama ca marele nostru handicap nu e subdezvoltarea economica, ci calitatea resursei umane.

    • Nu trebuie sa sarim dintr-o extrema intr-alta. Cum spuneam in alt articol – „Nu se mai poate face nimic in Romania”. Serios??! noi ori ne cainam strasnic si suntem tsaranoi, tampiti, mediocri, etc. ori avem talent, suntem fabulosi, avem olimpici. O evaluare mai rationala ne arata ca avem anumite lipsuri, dar asta nu inseamna ca nu putem, cu demnitate, sa invatam.

  2. Daca am inteles bine, in acelasi interviu in care a „deschis” subiectul Schengen in noua abordare, Corlatean, aceasta mediocritate politica standard, a afirmat ca este momentul ca Romania sa recunoasca statul Kosovo. Eu nu am mai auzit nimic in legatura cu acest subiect de atunci, dar mi se pare ca absenta ulterioara a referirilor la aceasta problema reprezinta o complicitate voita a massmedia la iresponabilitatea (premeditata , cu un scop care imi scapa, dar posibil in legatura cu declaratia pereche cu Schengen) a ministrului de externe al Romaniei.

    • Opinia mea despre subiectul Schengen: si Demnitate,
      Obeserv la ,Presedintele Tärii, prin declaratiile fäcute cä,nu are curajul (demnitatea)sä spunä simplu mai pe intelesul cetätenilor,care sunt in primul rind prioritätile necesare de realizat
      Trebuie fäcut cunoscut;” Nu membrii Guvernului Germaniei sunt cei care doresc ca ,Romania sä NU intre in Schengen(.solicitarea si respectarea unor conditii,reprezintä pentru fiiecare un lucru firesc) Ce se cunoste insä Germania a fost pentru.
      De ce nu se face cunoscut, la ora actualä cetätenii acestei tärii,,care sunt aproape ingroziti de hoardele de Cersetorii,care practic le calcä in picioare”Demnitatea”lor,nu mai pot suporta aceastä situatie,( pinä inprezent,recunosc cä,nici aici nu se face o propagandä vizibilä,dar cind se vor duce la vot,pot apärea foarte mari surprize.)
      In Germania,in anul 2012, numai cei care sunt cuprinsi in statisticä,sunt 180000 de cersetori, care au venit din Romania,si solicitä färä sä muncescä ajutor social,
      Ei primesc( In Euro) de douä ori mai mult cit primeste un Invätätor pe lunä in Romaia, si acest adevär este la ora actualä cunoscut de aproape toti cetäteni pasnici care muncesc in aceastä tarä,
      Mai mult, sä nu mai vorbim de mizeria care o lasä in urma lor.
      Ordinea,disciplina,curätenia,sunt insusiri ale poporului German, recunoscute aproape de toate popoarele lumi. Ei sunt demnii,si doresc si pe mai departe sä le pästreze.
      Cetätenii acestei täri,in prezent solicitä,membriior Guvernului de a lua decizii concrete pentru normalizarea situatiei din prezent.
      Un lucru care,pentru mine este de ne inteles,din declaratiile Presedintelui Romanie,printe altele sustine pe acesti cersetori,dar si mai mult indirect obligä pe cetätenii care muncesc in aceastä tarä sä-i pläteascä in continuoare,(desigur prin impozitul lor)
      Presupun cä,este cunoscut, in luna Septembrie anul acesta.se vor desfäsura alegerile.in Germania.
      Sincer doresc sä aud si alte gindurii ,despre derularea situatiei in viitor.
      ” Imaginati-vä situatia in care (eventual ) in noul viitorul Guvern German vor apärea alte noi formatiuni politice,”……( presati de situatie tot ce a ce este posibil)
      Recunosc,sunt foarte curios sä aud opiniile celor din tarä( majoritatea opiniilor de aci le cunosc)
      Cer scuze dacä considerati cä,am spus numai banalitäti,.
      O zi pläcutä,

      • @Alexander
        Basescu nu poate face o afirmatie care nu este adevarata, alexander.
        El are o singura parere (a lui), asa cum tu ai o singura parere (a ta)
        Intre „demnitate” si „curaj” nu se pune semnul egal. „Curajul” se
        (auto)include intr-adevar in conceptul „demnitate” dar conditionat de
        multe alte atribute pentru a ajunge sa fie demnitate.
        Din pacate sunt atat de multe lucruri care nu se pot defini in cuvinte si
        pe care oamenii le pot vedea doar cu ajutorul propriei intuitii.
        Viata este ca un rau (apa) in care stai in picioare si vrei sa-l opresti.
        Mai multe sunt cele pe care le vei lasa sa curga mai departe decat
        cele pe care le vei opri. Opresti doar ceea ce efectiv nu ti se prefira
        (ca printre) deste.
        Asa a fost nevoit sa faca si in vara, si acum (si nu doar atat). Restul
        mai face si ceilalti oameni (pentru ca fiecare in parte incearca sa
        prinda cat mai mult din raul (apa) care curge.
        Parerea mea este ca Basescu a descifrat corect actorii care au pus
        mana la mana pana au ajuns la a forma acest guvern care, in ciuda
        impresiei pe care ti-o lasa tie ca ar dori (pe bune) sa intre in
        Schengen in realitate sunt niste domni Goe care fac tot posibilul sa
        bata poporul asta la fund cu propriile lui vorbe.
        Ponta este un adevarat meserias in eludare, cu mult peste poporul
        sau, si i-ar fi foarte usor sa-l duca cu presul daca nu s-ar impiedica
        de PD-L.

  3. Cand am plecat din tara, aceste valori sigur nu existau sau nu se respectau in Romania. Mai mult, nu cred ca se intelegeau. Poate ma insel dar senzatia mea este ca acum suntem si mai departe de ele, pentru ca apartin unei alte civilizatii, la noi apusa. Vestigiile acestei civilizatii – Dl Copos, Dl Ratiu – nu mai sunt printre noi, iar cei care mai adera la asemenea valori, ca Dna Herta Muller, parasesc tara fiindca pur si simplu nu se integreaza.

    Personal am studii universtitare si postuniversitare in tara si in strainatate, dar de-abia cand am inceput sa locuiesc in strainatate am inteles aceste valori, si mi-am dat seama de cate ori le-am intalnit fara sa le recunosc, fara sa am deschiderea spirituala sa le apreciez la justa lor valoare. Cred ca alcatuiesc scheletul unei societati sanatoase, dar ma indoiesc ca se pot dezvolta si impune in Romania fara ajutor din afara, fiindca cei crescuti in mediul toxic romanesc pur si simplu nu le inteleg, asa cum nici eu nu le-am inteles, si asta fara rea intentie. Pur si simplu nu am avut cum.

    Odata inteleasa si apreciata aceasta valoare, cred ca este imbratisata pentru totdeauna. Demnitatea dobandita, constientizata, este prima valoare citata de romanii din strainatate ca motiv al refuzului intoarcerii in tara. Nu banii sau alte motive materiale, ci demnitatea, respectul si ordinea, fara de care nu exista civilizatie, fara de care o reala calitate a vietii nu este posibila.

    • Foarte interesant. Poate ne poti povesti cum te-ai „lovit” de aceste valori si cum ai reusit sa le internalizezi. Cred ca ar fi util pentru subiect.

      • Multumesc pentru apreciere. Am sa fac un rezumat, cu doua avertismente: 1) este greu sa derulezi rapid si inteligibil un proces plin de nuante care a durat ani buni; si 2) se aplica la personalitatea mea, cu plusurile si minusurile ei, asa ca pentru altcineva s-ar putea sa se potriveasca mai putin.

        In primul rand am invatat sa nu mai interpretez aproape nimic drept un atac personal. Romanul – si nu numai el – are intr-adevar tendinta sa se zburleasca imediat ce intalneste ceva ce nu intelege, sa considere acest lucru un atac personal, si sa reactioneze rapid, agresiv si nejustificat. Nu am cuvinte sa spun cat de primitivi ne considera occidentalii pentru acest comportament. Faptul ca dupa o asemenea izbucnire abandoneaza discutia nu inseamna ca “le-am zis-o” ci ca am coborat in stima lor pana la punctul in care considera sub demnitatea lor sa ne mai onoreze cu prezenta.

        In al doilea rand, traiesc intr-un stat nationalist unde toti sunt mandri de tara lor, de poporul lor, si au automat asteptari mari de la ei insisi sau de la altii. A avea asteptari mari fata de propria persoana inseamna, pentru un occidental, ca te respecti si te consideri capabil. Sunt respectuosi si asteapta respect, sunt punctuali si cer reciprocitate, se asteapta ca tot ceea ce produc, dezvolta si creeaza sa fie mai bun decat orice lucru strain. Asteapta ca strada sa fie curata, transportul in comun sa fie punctual si o intarziere de 30 de secunde este luata foarte in serios. Comparati asta cu ce asteptari avem noi de la Romania, unde tot ce e strain e mai bun. “Cum adica, tramvaiul chiar vine asa cum scrie in orar?” am fost intrebata de o romanca in trecere. “Da” i-am raspuns. “Astia-s nebuni” a venit replica? Oare? De ce ar fi nebuni? Aceasta presupunere automata a noastra ca angajamentele nu se respecta duce la o lipsa de respect pentru altii si din pacate si pentru propria persoana.

        Cred ca simplul fapt de a ne onora promisiunile si de a cere acelasi lucru de la ceilalti ar fi un inceput bun. Daca tu nu ceri de la tine nimic, ti se pare nedrept sa ceara altii, desi insasi faptul ca cer inseamna ca te stimeaza mai mult decat te stimezi singur. Cine poate, intelege.

        Aici cred ca intoarcerea romanilor care au locuit in strainatate ar ajuta mult. Din pacate cei ce se repatriaza sunt tratati cu multa animozitate in Romania. Valorile pe care si le-au insusit sunt considerate mofturi sau pretentii exagerate. Aici, cine se intoarce este intampinat frumos, este binevenit peste tot. Nu e nici pus pe piedestal nici detestat. E de-al nostru, s-a intors acasa, ceea ce e normal, il aducem la curent cu noutatile si totul reintra in normal.

        • Artemis, raspunsul asta mi-a adus aminte de o intalmpalre petrecuta in urma cu multi ani, la Viena, pe la ora 2 noaptea. Desi strada era pustie stanga – dreapta si in mod evident nu sosea nicio masina, oamenii au asteptat sa se preschimbe rosul in verde si abia apoi au trecut.

          • Am trait o experienta similara in Berlin (cel de est, pe vremea cand mai existau inca cele doua Germanii): noaptea, lapovita si un vant de-ti ingheta fata. Ajung la intersectia drumului principal cu o straduta (mai mult o alee, pe care nu cred ca treceau mai mult de zece masini pe zi).
            Semaforul: rosu! Unicii pietoni: o mama si fiica ei de vreo 6-7 ani, vizibil zgribulita.
            Eu traversej straduta vitejeste, fetita incearca sa ma urmeze dar mama ei o retine cu o remarca scurta: „Nein, es ist rot!”.
            Dincolo de atitudinea educativ-preventiva (alta data ar putea fi vorba de o strada circulata) am simtit respectul fata de lege… si poate un repros la adresa mea, ca prea am auzit clar remarca.

            Sau altfel: proaspat angajat la o firma din Canada, am facut o boacana. Patronul m-a chemat in birou dar nu a tipat, nu m-a amenintat, nu m-a facut „cu ou si cu otet”. Mi-a spus doar, pe un ton potolit dar ferm „That was not professional!”. A, da, si nu m-a invitat sa iau loc… Dar mie, vorba aia, mi-a crapat obrazul de rusine. Am asistat la situatii similare in Romania, iar discutia a pornit de la „Bai boule!” si s-a incheiat cu „Ba p-a ma-tii!”.

  4. si tu esti cam pe dinafara,pt ca faci abstractie de faptul ca nici in Occident nu toate lucrurilesunt roz,nivelul de ipocrizie este maxim,si noi le incasam ca suntem mici si slabi….singurul motiv

    • Intrucat am trait mai mult in „Occident” decat in Romania si am continuat sa revin in Romania inteleg foarte clar si plusurile si minusurile in ambele parti.

  5. Oricit i-as detesta pe actualii guvernanti romani nu pot sa nu critic idealizarea elitelor politice occidentale (cel putin cele citate: engleza, franceza si germana, si in special primele doua).

    Doar ca exemplu, aduceti-va aminte de „expense scandal” din Marea Britanie. Membrii parlamentului s-au comportat ca niste gainari si asta pentru sume relativ minore. De ce? Lacomia e in firea umana oriunde in lume.

    Diferenta majora e ca in occident justia functioneaza iar, in plus, oprobriul public ii sileste pe cei compromisi sa-si dea demisia.

    Vedeti la noi reactia lui Ponta sau a lui Severin!

  6. D-vostra ati sesizat niste aspecte ale democratiei ,,originale,, romanesti dupa 1989, insa eu fiind mai in varsta imi permit sa va transmit ca este perfect explicabil ceea ce se intampla acum si aici..
    Si eu la varsta d-voastra am avut la fel o mare nedumerire si anume de ce in anumite functii in anii 70 erau numiti niste indivizi care aveau anumite ,,pete,, in dosarele de cadre. Ajungeau directori oameni care erau prinsi cu amante si discutati in sedinte de partid.Erau numiti in functie oameni care aveau dosare penale, de drept comun si chipurile erau reeducati.Erau numiti in functie oameni care erau atentionati in sedinte de partid pentru anumite ,,greseli,, de comportament.
    Am fost si eu in situatia de-a fi numit intr-o functie prin anii 80 si atunci deabia am inteles ca daca nu aveam anumite ,,probleme,, in dosar nu aveam nici-o sansa sa fiu numit, pentru simplul motiv ca nu prezentam garantia de-a fi manipulat ulterior si acest lucru mi s-a transmis direct, cu subiect si predicat…
    Nu considerati ca si acum se aplica unul din principiile introduse in Romania de NKVG si anume, sunt numiti in functie numai cei cu anumite vulnerabilitati, vulnerabilitati care la adica sa fie folosite la manipularea individului?

    • Nu stiu cat se mai aplica principiul, stiu doar ca eu nu am pete. Si deranjez strasnic prin chestia asta – se sapa intens doar, doar….

  7. Felicitări pentru articol.
    Împărtăşesc aceiaşi viziune asupra valorilor.
    Părerea mea, e că obţin doar prin educaţie.

  8. Totusi, cand vorbim de aderarea Schengen trebuie luat in considerarea ca politicienii din tarile din vest si electoratul caruia i se adreseaza au in vedere si alte „valori” europene: http://www.zeit.de/gesellschaft/zeitgeschehen/2012-08/fs-rostock-lichtenhagen-1992/seite-7

    Si din cate vad eu de la actualii politicieni germani (si din alte tari) prefera sa schimbe reguli din mers, sa gaseasca tapi ispasitori pentru sau pe cat posibil sa ocoleasca probleme pe care chiar ei le-au agravat, decat sa combata aceste „valori”. Parerea mea este ca dupa alegerile din toamna din Germania o sa intre Romania si Bulgaria fara mare tam-tam in Schengen; si fara sa se fi schimbat cu adevarat ceva de o partea sau alta.

  9. „La libertad es el derecho de hacer lo que no perjudique a los demas /
    Libertatea este dreptul de a face ceea ce nu face rău altora”
    (Henri Lacardaire)

    Grea treaba cu asezarea in cuvinte a o definitie a „demnitatii” de asa natura
    incat sa o inteleaga cineva care nu a inteles-o deja.
    Cel mai demn dintre oamenii acestui pamant a fost Isus, dar cati dintre noi
    ne dam silinta sa fim asemeni lui?
    „Demnitatea” nu ti-o poate concede nimeni (si nimic), in afara unei profunde
    „dragoste” fata de tot ce pe „Lumea” asta reprezinta „Viată” (iar la asta nu se
    poate ajunge decat prin profunda „cunoastere”).
    Pentru a ajunge la „cunoastere” (fara de care nu ai cum sa ajungi la
    „demnitate”) trebuie sa studiezi ca si cum nu ai muri niciodata si sa traiesti
    ca si cum ai muri maine.

    „El honor es la poesia del deber” / „Onoarea este poezia datoriei”
    (Alfred de Vigny)

  10. Domnule Orasanu, vad ca il amintiti pe fostul rege ca situindu-se in randul celor demni! Asa o fi, pentru dvs. si altii. A fost si pentru mine, pana cand am dat, absolut intamplator, dar absolut intamplator, peste un document aflat in colectia de microfilme SUA de la Arhivele Nationale. La AN exista copii microfilmate de pe sute de mii de documente din arhive straine, despre Romania, indeosebi corespondenta diplomatica a ambasadelor straine din Bucuresti.
    Unul dintre acestea e un raport al autoritatilor de ocupatie americane din Germania, datat 8 ianuarie 1949, prin care Washingtonul era informat ca Guvernul roman a solicitat autorizatie de survol peste zona de ocupatie americana, pentru avionul regelui Mihai, spre a-i fi dus la locul unde se afla (nu mai retin daca in Elvetia sau in alta parte).
    Ce aveti de zis?
    Daca ati citit cartea lui Mircea Ciobanu de interviuri cu regele, ati retinut, cred, fragmentul in care regele povesteste cum fostul sau pilot (nu-i mai retin numele) A FURAT avionul aflat pe aeroportul Baneasa si, ghidandu-se dupa cursul Dunarii, a reusit sa i-l aduca, dupa plecarea sa din Romania. (Pentru cine nu stie, abdicase la 30 Decembrie 1947).
    Exepmlu de onoare si demnitate? Dece nu recunoaste ca plecarea Domniei Sale a fost in intelegere negociata cu guvernul Groza? Pentru mine, nu mai e credibil nici cand relateaza cum Groza arata ca are in buzunar un pistol, cu care l-ar fi amenintat sa abdice si multe altele. Nu mai e credibila nici povestea cu Vasinski batandu-i cu pumnul in masa ca sa accepte guvernul Groza etc.

    • Am relatat citatul, nu cred ca asta implica sprijinul pt. orice actiune a regelui din ultimii 60 de ani – sunt suficiente. Totusi, in Romania avem o placere nebuna sa contestam pana si un „buna dimineata” dat de cineva, in loc sa intelegem sensul unui argument, in inima lui.

      • Am revazut si eu textul dvs. Asa e, doar ati citat spusele fostului rege. Am dat dovada de pripeala – cum se spunea la sedinte in tineretea mea. Oricum, ce am spus despre fostul rege, ramane valabil.

  11. Când am ajuns la pasajul în care vorbeați despre cum ați tradus și ați încercat să îl propuneți ca parte a contractului colectiv de muncă la AVAS manualul BERD de integritate , mi-am permis o pauză în citit și am lăsat imaginația-mi să zburde și am surâs imaginându-mi fețele cu care se vor fi uitat la dvs. (mai ales pe la spate, cred că în față nu și-au putut permite, e o chestie legată de eticheta schizofrenică pe care funcționarul român a moștenit-o din comunism…) gibonii respectivi, subiecții. Surâs care s-a transformat în hohot când am reluat lectura și am dat de pasajul cu omulețul verde. Aşa sunt eu, am o imaginație care operează foarte mult cu imagini.

    • Atentie, nu insult majoritatea functionarilor romani – ei sunt de multe ori cat de buni pot sa fie avand in vedere structurile , trainingul si cultura organizationala din care fac parte.

  12. Cred ca-ti pierzi timpul domnule Razvan. pe aici vin oameni care citesc, sunt cat de cat informati etc.

    Ei sunt foarte putini. Electoratul USL si al celorlalte partide, de fapt e un singur partid de 23 de ani, e format din pensionari, bugetari, asistati social, tineri care nu stiu sa faca nimic – cu sau fara diplome de Bac. sau facultate. Adica partea slaba a societatii, cei manipulabili, neajutorati, fricosi etc.

    Partea activa lucreaza in Vest sau in tara in firme private, ca angajati sau patroni, antreprenori. Si lucreaza din greu, de dimineata pana seara. Alearga dupa contracte, dupa clienti, se straduie sa faca totul cat mai bine si la timp.

    Sunt doua lumi foarte diferite. Lumea asta sinistra de care vorbesti, a clasei politice si a pilelor, amantelor, rudelor lor, care sufoca toate institutiile statului, la orase si sate, traieste cu capul in nori. Din pacate aceasta clasa de borfasi e sustinuta chiar din Vest, prin banii imprumutati de FMI si cine le mai da bani. Fara acesti bani sistemul s-ar prabusi, ar iesi chiar electoratul lor in strada, n-ar mai fi politie, etc.

    De la firme primesc bani prin marirea taxelor dar nu ajung. Trebuie imprumuturi. Si sper sa se dezvolte Miscarea Anti-taxe a lui Mihai Giurgea si sa nu le mai dea imprumuturi nimeni. Altfel porcaria asta va dura a infinit, vor fura si banii nostri din taxe si ai FMI.

    Pentru asta trebuie sa militezi, stoparea fluxului de bani catre acest stat ticalos. Arestarea intregii clase politice din toate partidele si confiscarea averilor. Ca-n Bulgaria trebuie sa fie, e care pe care acuma.

    Mai bine spune-le acolo la Londra sau unde esti sa nu mai imprumute bani borfasilor din statul roman. Stii ca in toate institutiile publice sunt agenti acoperiti platiti din banii nostri care spioneaza ca pe vremea lui Ceausescu? Pe asta se duc banii….

  13. accountability = responsabilitate
    Ce mă deranjează în articolul care nu spune nimic nou, doar altfel decât alţii, este că nu apar nicăieri cuvintele „răspundere”; „responsabilitate”. Când, într-un sfârşit, apare ceva în acea direcţie îl numiţi în engleză şi spuneţi că nu are echivalent în limba română.
    E trist. Ar trebui să vă dea de gândit de ce este acest cuvânt atât de palid în vocabularul actual din România.
    Problema românilor, nu a României – ea este numai un obiect abstract – este că se vrea mereu o schimbare, însă fiecare român înţelege direcţia foarte individual, în general spuza trebuind să aterizeze pe turta proprie. Această schimbare trebuie să vină imediat şi „de la sine”, fără efort propriu sau să o aducă alţii, de preferinţă americanii sau Europa. Asta ca să avem un ţap ispăşitor de aiurea, că doar noi nu ne mînjim gulerele frumos călcate pe la instituţiile unde ne câştigăm pâinea, de preferinţă tot cu contacte în lumea civilizată. Când însă vin americanii şi Europa şi ne spun ce avem de făcut, le spunem clar să nu se amestece: noi suntem români, de mii de ani pe aceste meleaguri, au trecut turcii şi barbarii peste noi şi ştim foarte bine că oricum, în cazul nostru special, soluţiile oferite nu se aplică. Şi pentru că suntem aşa de speciali şi încă mai căutăm piatra filozofală, nu facem nimic. Ba da, vorbim şi scriem frumos astfel încât prietenii noştri să vadă cât suntem de deştepţi, cum le ştim noi pe toate. Dar să luăm noi răspundere, să putem fi luaţi concret la răspundere? Asta nu, asta e prea mult pentru noi. Şi oricum, nu e ceva româneşte, e de import: se cheamă de fapt ACCOUNTABILITY. Curajul să o importăm din nou în vocabularul propriu nu-l avem.
    La întrebarea „Şi totuşi, ce facem concret?” aş adăuga-o pe „Şi totuşi ce NU facem concret?” Fiecare din noi ştie foarte bine ce ar putea face el însuşi, picătura de ocean. Dar în lipsa celorlalte picături, ne e mai uşor să ne evaporăm în căldurile altora.

    • Replica tipic romaneasca la categoria „de ce X nu e Y”.

      Titlul articolului mentioneaza „demnitate” si demnitatea este intr-adevar dezbatuta in corpul articolului.

      Responsabilitatea este un subiect demn de atentie, absolut de acord, dar nu figureaza in articol. Nu figureaza si nu promite sa figureze. Este un articol despre demnitate, si atat. Un articol despre ALTCEVA.

      Nu va impiedica nimeni sa scrieti propriul articol despre responsabilitate, daca va simtiti responsabil cu responsabilitatea. Daca va deranjeaza lipsa responsabilitatii dar considerati ca este responsabilitatea altora sa o discute, atunci sunteti un exemplu viu al lipsei de responsabilitate pe care chiar Dvs o deplangeti.

      Sau de accountability, sa avem pardon …

      • Sunt puţin surprins de agresivitatea comentariului şi explozia de năduf pe care o simt din el. Si iată de ce:
        Comentariul meu se leagă de un simplu aspect din articol, lucru pe care l-am menţionat foarte clar în deschidere „accountability = responsabilitate”. Plecând de la acest mic „accident” semnalam un aspect din societatea românească: lipsa de responsabilitate la toate nivelele, în spaţiul public şi cel privat.
        Aveţi dreptate când spuneţi că titlul articolului menţionează „demnitate”. Textul lui se referă însă la mult mai multe noţiuni. Tocmai pentru că în multe părţi articolul mi se pare reuşit, m-aş fi aşteptat să găsesc, în sfârşit, şi ceva despre responsabilitate. Iar când am descoperit acel puţin după care tânjeam, l-am găsit camuflat într-un cuvânt englezesc. În acest context mie mi-a lipsit noţiunea de răspundere/responsabilitate pe care o consider destul de aproape de demnitate. Mie mi-e greu să încerc să am demnitate de sine, dacă nu preiau conseciţele acţiunilor sau delăsărilor mele, deci nu aş fi responsabil. În înţelegerea mea, distanţa dintre „demnitate” şi „responsabilitate” nu este cea dintre X şi Y ci între XX şi XY, altfel spus, vorbim despre feţele diferite ale aceleiaşi medalii.
        Pentru recomandarea făcută, vă mulţumesc. Nu mă simt responsabil decât pentru faptele sau delăsările mele şi deplâng lipsa de responsabilitate, nu lipsa unei dezbateri despre răspundere/ responsabilitate. Credeam că se ştie foarte bine ce înseamnă aceste noţiuni, dar din comentariile primite îmi dau seama că m-am înşelat. Poate că e timpul să pornim o astfel de dezbatere.
        Pentru subtextul mesajului Dvs. îmi permit să vă citez fără a mai adăuga ceva în afara faptului că aveţi într-adevăr dreptate:
        „In primul rand am invatat sa nu mai interpretez aproape nimic drept un atac personal. Romanul – si nu numai el – are intr-adevar tendinta sa se zburleasca imediat ce intalneste ceva ce nu intelege, sa considere acest lucru un atac personal, si sa reactioneze rapid, agresiv si nejustificat. Nu am cuvinte sa spun cat de primitivi ne considera occidentalii pentru acest comportament. Faptul ca dupa o asemenea izbucnire abandoneaza discutia nu inseamna ca “le-am zis-o” ci ca am coborat in stima lor pana la punctul in care considera sub demnitatea lor sa ne mai onoreze cu prezenta.”

        • @Silviu Schuster

          „Explozia de naduf” va apartine in intregime. Articolul trateaza un aspect – deminitatea – din punct de vedere al autorului. Nu are pretentia sa acopere subiectul in intregime si nici sa porneasca pe multele ramificatii posibile.

          Cand am elaborat eu din experienta proprie, la rugamintea autorului – ceea ce nu se poate spune despre Dvs – am uitat un aspect despre care se pot scrie carti intregi: lipsa de empatie la romani. Romanul nu se poate pune in locul celuilalt, intelege un alt punct de vedere decat al sau – nu spun sa fie de acord, doar sa inteleaga – si de aici suita de remarci ca ale Dvs. „Da, a scris el ceva, dar eu as fi dorit altceva si e vina lui ca nu mi-a citit gandurile si nu mi-a indeplinit dorintele”. Adica o reactie normala la un copil de 3 ani sau la un narcisist adult.

          In lumea civilizata, cand cineva scrie un articol, ceilalti citesc, respecta, apreciaza,a si daca li se pare incomplet, completeaza ei, dar nu ca o critica ci ca un punct de vedere. Dvs nu aveti responsabilitatea propriilor asteptari si intelegerea faptului ca fiecare are dreptul la punctul sau de vedere. Ori daca nu respectati punctul de vedere al autorului nu puteti pretinde respect la randul Dvs. Spuneti ca va simtiti responsabil pentru faptele sau delasarile Dvs. Raspunsul pe care l-ati dat sugereaza exact contrariul.

          Am constatat ca m-ati citat, inteleg ca in Romania e la moda Copy-Paste, dar mai trebuie sa si intelegeti ce citti, ori Dvs nu dati impresia ca ati inteles nimic din ceea ce am scris.

          • @Artemis:
            – Citarea este un fenomen normal în toată lumea civlizată şi nu înţeleg cinismul Dvs. Am pus ghilimele şi v-am arătat sursa. Cred că a fost dpdv formal OK.

            – Îmi pare rău că aveţi impresia că nu aş fi înţeles cele scrise şi cred că ar trebui să reflectaţi la cum scrieţi pentru că remarcile despre copilul mic şi narcisist vă dezonorează. Înainte să trageţi această concluzie ar fi fost bine să încercaţi să folosiţi acea empatie pe care aţi fi dobândit-o altundeva. Lăsând la o parte polemica şi atacurile la persoană mi-aş fi dorit să rămânem la subiect.

            – Am aproape 40 de ani, aproape jumătate din ei trăiţi în străinătate, unde locuiesc şi acum. Numele sub care semnez este chiar numele meu. Din perspectiva experienţiei mele de viaţă sunt de acord cu multe din cele scrise de Dvs. în comentariile de mai sus. Referitor la cum se face critică la adresa celor scrise de alţii, eu o întâlnesc şi altfel. Există, bineînţeles, aspectul pe care-l amintiţi dar există şi dezaprecierea publică, care este întotdeauna subiectivă, la fel cum părerea autorului este şi ea subiectivă. Şi e bine că e aşa. În cazul de faţă, concluzionaţi şi vă construiţi părerea numai pe un aspect pe care l-am criticat şi care m-a condus la o observaţie despre fenomene întâlnite în societatea românească. În nici un caz nu am făcut alfel de remarci la valoarea articolului în sine. Cred că dacă aţi fi pornit de la început cu o presetare pozitivă, aţi fi observat că este, de fapt, acea completare de care vorbiţi şi Dvs.
            – Cum nu cred că mai putem să ieşim din zona negativă a comunicării dintre noi, îmi cer scuze dacă v-am dat prilej de supărare şi vă doresc o zi bună a femeilor şi toate cele bune în viaţă.

            • Stimate domn, cred ca aveti un spirit de observatie cu totul selectiv.

              Incepeti prin „Ce mă deranjează în articolul care nu spune nimic nou…” , un inceput care nu are nimic pozitiv in el. Daca ati fi inceput, asa cum se face in strainatete unde spuneti ca traiti, prin a remarca acele puncte din articol care v-au placut si abia dupa aceea sa atingeti punctele pe care le considerati slabe, ar fi fost un comentariu echilibrat.

              Este uimitor ca nici acum nu vedeti ca toate criticile aduse au fost pe langa subiect, exact pe formatul „de ce X nu e Y”. Nu e Y pentru ca e X, se prezinta ca X, vorbeste ca X si nu are nici o pretentie sa fie vreodata Y. Ca atare, „de ce X nu e Y” este o critica fara obiect.

              Eu apreciez parerea autorului, stilul deschis, munca pe care a depus-o, faptul ca si-a luat din timp pentru a scrie acest articol, mult mai mult timp decat cei care il critica. Sper ca acest articol sa se transforme intr-o serie, daca mai are timp, pentru ca intr-adevar ar mai fi multe de discutat. Dvs intai criticati tot ce gasiti de cuviinta la modul cel mai injust si apoi ii solicitati sa mai scrie un articol. Cum va inchipuiti ca o persoana dur criticata are motivatia sa mai scrie altceva pentru acelasi public?

              Imi pare rau daca anii petrecuti in strainatate v-au inzestrat argumentatia cu obiectivitate, deschidere la dialog si fair play. Dar cine stie, poate mai tarziu veti reveni la acest articol si veti observa cat de negativ si de nedrept este tot ce ati scris. Pe mine nu m-ati suparat catusi de putin, pe mine chiar m-a distrat sa dialoghez cu Dvs, insa sunt de acord sa incheiem discutia daca ati ramas fara munitie. Va doresc un sfarsit de saptamana responsabil.

    • „criterii de transparenta si acel “accountability” care este imposibil de tradus exact in limba romana, in sensurile juridice, etice, de obligativitate a rezultatului, de alcatuire clara a unui proiect si de tragerea unor concluzii in urma analizei finale, analize care merg pana la decapitarea managerului de proiect care a esuat intr-un context si a politicianului care nu si-a indeplinit un mandat.”

      Accountability nu inseamna doar responsabilitate, este un intreg sistem de gestionare a responsabilitatii de exemplu „accountability in company x” nu este „responsabilitatea in firma x” ; „accountability of the govt to it’s citizens” nu este „responsabilitatea guvernului fata de cetateni, pt. ca in limba romana asta inseamna sa ai de unde plati pensii si salarii. Deci, nu exista traducere perfecta, pt. ca nici conceptul nu e similar.

      • Din păcate nu m-aţi convins. Dacă am cădea de acord că ceea ce înţelegeţi Dvs. este ceea ce e descris şi pe wikipedia ( http://en.wikipedia.org/wiki/Accountability ), atunci putem găsi cu un minim de efort cuvintele şi expresiile în româneşte care exprimă exact ceea ce vrem să exprimăm. Sentimentul meu este că – aşa cum am făcut referinţă în comentariul de mai sus – încercăm să vedem mereu lucrurile ca şi cum s-ar afla într-o situaţie specială în România, ceea ce e fals. Iar ideea de „situaţie/poziţie excepţională” ne fură şansele de a căuta, asculta, verifica sau încerca soluţile pe care le au alţii la probleme asemănătoare. În afară de asta, mi se pare tragic că un astfel de complex şi important concept „răspundere/responsabilitate” pare a fi atât de golit de sens în limba română încât să nu mai aibă rost decât atunci când folosim traducerea lui în limbi străine. Sincer să fiu, m-ar interesa un articol despre ce înţelegeţi Dvs prin „răspundere/responsabilitate” în limba română, dacă nu e ceea ce exprimă „accountability” în engleză. E păcat că golim cuvintele româneşti de conţinut pentru a le înlocui atât de uşor cu anglicisme sau alte neologisme neclare, difuze în înţeles, dar sunătoare.

        Ca sprijin, recomand să reflectaţi dacă nu se poate evita folosirea lui „accountability” prin înlocuirea cu:

        Răspundere, responsabilitate, obligaţie, obligativitate, răspundere penală, răspundere morală, răspundere profesională, răspundere etică, răspundere politică etc
        aria de răspundere, tragere la răspundere, suportarea consecinţelor

        Poate că e timpul să (re)punem cuvintele în drepturi şi să nu le înmormântăm prea devreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Razvan Orasanu
Razvan Orasanu
Presedinte al Asociatiei "Tine de Noi", Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2010), director de cabinet al Presedintelui Consililul Concurentei (2009), absolvent al cursului Financial Programming and Policies - Fondul Monetar International (2009), Consilier de Stat al Primului Ministru pe probleme economice (2005 si 2007-2009) si Presedinte AVAS (2006). Absolvent London School of Economics, Joint Vienna Institute si al Cursului Executive Harvard Kokkalis (Atena-2006). Autor a peste 200 de articole in domeniul economic si al politicilor publice - in Ziarul Financiar, Capital, Money Express, Evenimentul Zilei si Contributors.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro